Primele weekenduri din ianuarie, 2012

Daca mai aman mult, ar fi deja vorba de 3 weekenduri si e cam mult. Au fost ceva zile in plus libere, si desi nu prea sunt asa multumit ca le petrec prin imprejurimi, sunt destule de vazut aici inca, si nu-o sa se termine prea rapid. Printre altele, mi-am facut abonament la sala de catarat si principalul avantaj e ca pot face ceva dupa o zi de servici, care nu necesita sa fie lumina afara plus ca solicita cu totul alti muschi, asa ca pot varia. E deja destul de multa variatie, pe aici pe undeva e si optimul intre plictiseala si a face prea multe si a nu evolua la nimic. La catarat merg de doua ori pe saptamana, evoluez oarecum dar inca sunt la inceputul inceputului. O sa fac probabil un post in viitor cu mai multe detalii, asta cand o sa si stiu mai multe.

---

Sambata, 7 ianuarie
Tura de MTB, in zona cea mai apropiata posibil de unde locuiesc acum. Desi la inceput am nimerit cararile accesibile pentru biciclisti, pe la sfarsit m-am trezit in zone interzise, redresand totusi rapid. Nu prea greu, nu foarte lung, si pe vreme frumoasa. Astradero, Windy Hill, Coal Creek, 62 km cu tot cu asfalt. Garmin & Strava.

From Astradero, Windy Hill, Coal Creek

prima problema ‘tehnica’ la MTB, care am rezolvat-o deabia acum dupa alte cateva plimbari. in final am schimbat cauciucul, din pacate s-a intamplat cam rapid si nu stiu unde si cum..

Skyline in zona Windy Hill

---

Duminica, 8 ianuarie
Un hike (zona Russian Ridge) si plimbare pe plaja, cu mai multi romani de aici, dar pana la hike am mers pe cursiera, ca tot imi era dor si de asta .. Hike-ul destul de scurt dar dragut, vremea buna desi daca nu batea vantul era si mai placut, plimbarea la ocean s-a meritat si ea. Mai astept eu, dar pana la urma o sa fac si o baie la ocean aici, indiferent de cat de rece e. Hike-ul de 8.8 km, pe cursiera vreo 46 km, Garmin si Strava.

coiot

San Francisco

la ocean

---

Sambata, 14 ianuarie
Decid in ultimul moment sa plec pe cursiera, nu MTB. Asta in principal pentru ca ma saturasem sa caut potecile accesibile cu MTB, inainte de fiecare tura trebuie sa ma documentez destul de mult si e cam plictisitor.. plus ca totdeauna fac niste presupuneri care nu se potrivesc la fata locului. Traseul de cursiera il alerg frumos, mai in nord, si merg cu Caltrain cateva statii, dar e cam scurta in final, doar 54 km. Prima data cand merg mai mult pe coasta, pe ’1′.

Crystal Springs

parcarea din capatul Canada road, unde lasa masinile biciclistii si pedaleaza in zona ..

pe coborarea asta imi depasesc aproape recordul de viteza (am prins 75 km/h, recordul fiind 77).

La Honda, localitate pe coasta Pacificului

---

Duminica, 15 ianuarie
Ma hotarasc sa fac tot o tura de bicla, dar nu prea lunga sau grea, desi aveam alte si alte planuri. Tot cu Caltrainul ma duc cateva statii, si de la inceput dupa ce scap de asfalt imi dau seama ca nu m-am documentat prea bine. Mai multe zone pe care vroiam sa urc sunt interzise biciclistilor, asa ca urc pe asfalt, Kings Mountain. Am mai coborat pe cursiera drumul asta, in una din primele ture de cand am revenit aici.. Ma ia putin frigul deja, dar imi revin cand scap de asfalt.. insa nu pentru mult timp. Parcurg ce aveam planuit pentru zona Purisima, dar nu si pentru ‘Corte de Madera’ (parcuri din zona), unde scurtez din cauza oboselii si frigului. Dupa ce mai si cobor destul de mult pe asfalt, frigul ma ia de tot si jos tremur necontrolat. Pe langa faptul ca a fost frig, eram imbracat subtire (tricou, scurti etc, si niste armwarmere), nici nu m-am alimentat bine dimineata. Sunt obosit si suport foarte greu frigul, dupa cei 68 km parcursi (garmin, strava) mai astept si trenul vreo 30 minute, tremurand.. imi revin in schimb acasa cu o baie fierbinte.

primul parc unde vroiam sa intru, interzis

pe coborare

prima filmare din mers, pe MTB. vreau sa-mi comand suport de pus aparatul pe casca, si atunci cred ca o sa devina mult mai interesant ..

Luni a fost zi libera, si as fi vrut sa fac o alergare serioasa in zona, pe care o am in minte de ceva timp, dar fiind prea obosit de la turele de bicla, am mers doar pe seara la sala de catarat unde nu m-am chinuit prea mult.

Cred ca o sa continui un timp in stilul asta cu turele, poate mi-ar placea si ceva mai lungi dar s-ar limita la una singura per weekend. Intr-un fel asa mi-ar conveni ca cele 2 zile libere din 7 sa fie distribuite uniform, asta fiind insa cu mult mai rau pentru iesiri mai departe, care vor aparea si ele in viitor. Si pana si pentru iesirile din zona cu MTB sau chiar cursiera, ar fi utila o masina..

Remember Piatra Craiului

Am mai fost în Piatra Craiului de atâtea ori, atât iarna cât și vara. Iar cum era ziua 2 de Crăciun mi-am dorit mult să îmi fac un cadou . Și vorbisem cu băieții de la sala de cățărat (Sorin, Andrei, Alin) pe ultima 100 de metri astfel încât planul de plecare era asigurat. Ultima oară când am fost iarna în Piatra Craiului a fost împreuna cu Mihai Diac, o tura de anduranță și tehnică ce mi-a plăcut enorm de mult.
După atâta timp petrecut în urgia orașului, îmi doream cu disperare câteva zile petrecute pe munte, departe de mișcările browniene ale urbanului.
Am plecat târziu din Iași, preferând ca fiecare dintre noi să petrecem cu familia a doua zi de Crăciun. La fel de târziu am și ajuns la Cabana Gura Râului în Zărnești, pe o vreme încețoșată, orele trecute de 21.00. Zăpadă era din belșug, ceea ce prevestea o tură frumoasă.

Am decis ca prima  noapte să înnoptăm la cabana Curmătura, iar după 2h de la Fântâna lui Botorog ajungem la celebra Curmătura. Înșfăcăm repede un ceai și mâncare tradițională din rucsac ca apoi să ne înfundăm într-un somn profund până dimineața.

Ne așteaptă o zi plină, planul fiind să urcăm pe la Turnuri să mergem spre Ascuțit iar de acolo până la vf. La OM și refugiul din Șaua Grind. Așa că suntem treziți dis de dimineață de un grup de “colindători” beți din Zărnești care au petrecut toată noaptea. Servim un ceai cald, pregătim rucsacii, ne luăm la revedere de la cabanier și ne îndreptăm spre înălțimile Craiului. Plecăm pe o ceață cruntă, iar din Șaua Crăpăturii, de unde altădată admiram depresiunea Brașovului, acum nu vedem nici la 5 m in față.

Dupa 20 de minute de depășit vegetație moartă și admirat brazi falnici ajungem la primul pas important , escaladarea către Creasta Nordică.

Un prag stâncos, niște jgheaburi și cîteva șufe care să ne ajute și mult de urcat cu ajutorul prizelor excelente, iar după 2 ore de la plecare ajungem la vf. Turnuri.

 

Ajungem deasupra plafonului de nori, de unde ne bucurăm de o priveliște superbă și un cer limpede. Nu mă mai satur de făcut fotografii, priveliștea este lacrimă iar in depărtare se pot vedea Bucegii și Făgărașii.

 

 

 

 

 

 

Plecăm spre Șaua Padinei închise, iar după o oră de înnotat prin zăpadă și mers prin păduri ori pe creastă ajungem în Padina Închisă. Speram să ajungem mai repede la vf. Ascuțit și refugiul cu același nume dar ajungem abia la 13.00. Aici luăm un prânz binemeritat, fierbem un ceai și ne reumplem de energie pentru cealaltă bucată de creastă nordică.

Trecem de vf. Timbalul mare (2177 m) de unde admir padina lui Călineț, stratele redresate pe verticală dar și țancurile și multele vîrfuri ce le am avem de depășit. Vremea este în continuare superbă, deși e frig și începe să bată vântul. Toate prizele sunt acoperite de zăpadă dar traseul de creastă este foarte vizibil. Sunt porțiuni unde cam dârdâie fundul , zone expuse, zone unde o priza greșită înseamnă moarte, dar acolo avem cea mai mare grijă și trecem cu toții de pasajele mai grele. Trecem și de vf. Zbirii, vf. Claia Căldării Ocolite și ajungem pe înserate la vf. La Om 2237 m. Plafonul de nori este în continuare la 1000 m iar luminile satelor și orașelor se oglindesc superb în pătura de nori, realizând o coloristică superbă.

 

Însă este prea frig iar noi suntem destul de epuizați și după o masă copioasă și o porție sănătoasă de râs ne înghesuim în sacii de dormit. Noaptea se aude un vâjâit puternic afară, semn că vântul e foarte puternic.
Ne-am fi trezit mai dimineață, însă abia primele raze de soare ne fac să ieșim din călduroșii saci de dormit. Încercăm să ne grăcim căci avem un microbuz de prins la 15.00 cu direcția Iași. Coborâm repede și frumos spre refugiul Grind, însoțiți de siluetele Bucegilor și ale caprelor negre.

 

 

 

De acolo, despărțim drumurile, eu și Alin fugind înainte iar Sorin și Andrei (ce aveau mașina la dispoziție) venind agale spre mașină. Am fi vrut normal să luăm traseul spre Table (dungă roșie)  iar de acolo spre Prăpăstiile Zărneștilor  dar, datorită defrișărilor masive s-au pierdut marcajele și noi cu ele. Iar în loc să ne trezim în Prăpăstii ajungem în satul Peștera iar de acolo în Măgura și spre Gura Râului. Dar trebuia să prindem o ocazie rapidă până în gara din Brașov și nimeni nu ne-a luat. Așa că cea mai înțeleaptă decizie a fost să stăm la o cana de ceai la cabana Gura Râului în așteptarea lui Sorin și Andrei.

 

Până la urmă am ajuns toți 4 în Brașov, iar de acolo eu am plecat în grabă spre Chișinău via Iași iar băieții au mai petrecut o zi în Brașov.

Saratoga & Long Ridge

Dupa destul de multa vreme mi-am facut timp sa fac inca o tura cu bicla, si era clar ca o sa merg cu MTB doar de cand am luat-o n-am testat-o decat odata. Intre timp s-au intamplat ceva lucruri interesante, inclusiv un hike cu un grup destul de mare de romani de vreo 12 km pana la Alamere Falls, o cascada draguta de pe coasta Pacificului; apoi in aceelasi weekend a fost si noaptea ce face trecerea dintre ani, pe care am petrecut-o in San Francisco tot printre romani.

eu la Alamere Falls

coasta inspre nord, pe o zi ploioasa

apusul

Dupa ce mi-am revenit insa din toata distractia cu revelionul, am simtit nevoia sa ma aerisesc putin cu bicicleta, imi facusem pofta uitandu-ma la carare de la hike-ul de cateva zile dinainte. Nu m-am documentat foarte mult dar am gasit niste carari care pareau sa faca un circuit frumos. La fata locului insa, ‘trail’-ul care trebuia sa ma urce pe aceelasi munte de tura trecuta, dar pe traseu diferit, era deschis doar pentru hike. Mountain bike-ul interzis. Nu prea-mi venea sa cred. Dar erau oameni cu hike destul de multi si m-am gandit sa respect, colectand o harta care se gasea la intrarea pe poteca in niste cutiute, ca sa stiu pentru tura viitoare. Am luat-o pe ocolite si pe asfalt, incercand iarasi fara succes sa intru pe un drum de pompieri, care era interzis si el (mi-ar fi placut ca era neasfaltat). Am ajuns sus pe munte si de acolo stiam de un drum ‘de creasta’ care nu era interzis, si am inceput bucuros sa pedalez pe el. Nu inainte de o pazua de masa pentru ca deja trecutse destul de mult timp. Si in timpul pauzei isi face aparitia un coiot (cred), animale care se vad mai rar decat caprioare sau altele de aici, asa ca m-am bucurat sa-l vad desi a fugit rapid. Nici eu nu am mai stat mult si pentru cateva ore am haladuit pe tot felul de carari si poteci unde era permis sa merg cu bicla, coborand mult mai tarziu la asfalt, aproape pe intuneric. In total 76 km parcursi din care doar vreo 30 pe poteci, dar ceva mai mult proportional ca timp. Oricum, dupa cum fac toti care ii vad pe aici, ar fi bine sa ma duc cu masina pana la intrarea in poteca si acolo sa incep sa pedalez direct pe poteca, doar ca inca nu am masina. E buna si incalzirea pe asfalt, dar cam lunga pana la urma ..

afis cu o gramada de informatii la intrarea in parc

drumul de pompieri

lame

in sfarsit scap de asfalt

ceata ramane in vale, cred ca pentru tot restul zilei. norocul ca sunt sus

Horseshoe Lake

o ‘turma’ de curcani salbatici

altii cu bicla, majoritatea cate doi

cer interesant pe inserat

locul de unde am inceput tura trecuta

Freel Peak

Au venit sarbatorile si aici in sfarsit si am ales sa le petrec fara sa revin in Romania, dar profitand de timpul liber cu o tura la munte. A fost prima iesire adevarata de cand sunt aici, si mi-a prins foarte bine. Am plecat in special cu planuri de schiat dar pentru mine avea sa fie prima pe schiuri. Am schiat 2 zile din 3, si mi-a placut mai ales pentru ca am reusit sa invat destul. Conditile aici, mai ales unde am fost noi sunt super, dar nu le pot compara cu Romania pentru ca acolo nu am fost. Locatia lacul Tahoe, pe care il mai vazusem, si mai exact la Heavenly, o statiune imensa ce dispune de 94 partii si 30 de telescaune. Dintre acestea insa doar o treime aproximativ erau deschise, dar raman suficiente mai ales pentru mine care intram pentru prima data in lumea schiatului. Si mi-a placut mult, dupa cum ma si asteptam, si dupa cum mi-era frica, mai vreau.. Totusi, pentru o zi am renuntat la schiat pentru un hiking interesant ce avea ca scop principal sa urc pe cel mai inalt varf din zona.

Prima zi de schiat, am stat cuminte pe partiile de incepatori, marcate cu verde, desi erau doar doua. De prima mai scurta m-am plitisit destul de rapid, dar a doua era mult mai lunga si era chiar greu sa cobor fara pauza .. sau fara sa cad.

vedem zapada pentru prima data, din masina

Emerald Bay, noaptea

granita dintre California si Nevada trece printre partii. Spre California se vede lacul Tahoe si alti munti, iar spre Nevada inceputul desertului (in poza de mai sus)

Lacul pe fundal

Dupa o zi obositoare ne-am culcat destul de devreme, si eu m-am pregatit pentru hike-ul de a doua zi. Aveam puncte pe gps, o harta ceva mancare si echipament mai mult de vara, cu exceptia parazapezilor si a catorva haine mai groase. Am pleacat la ora 9 urmarind o poteca de mountian-bike, care insa devine destul de tehnica la altitudini mai mari. Am pierdut poteca destul de mult, scurtand cumva distanta totala, fiind insa sigur pe directia pe care trebuia sa merg. In vai zapada nu era topita, pe zonele insorite insa era uscat. O ultima portiune este doar pentru hike, pe care se ajunge la varf. Am ajuns destul de tarziu pe la ora 3, si era deja evident ca ma voi intoarce pe intuneric. Aveam alt drum de intoarcere in plan, insa nu mai scurt. Varful Freel de 3318m, este cum spuneam cel mai inalt din zona si ofera o panorama superba si diversificata. Cu siguranta e cel mai inalt varf pe care l-am urcat iarna, pe 25 Decembrie insa nu ma pot bucura record, pentru ca nu au fost deloc conditii de iarna grea. Si mai mult, traseul nu e deloc tehnic, singurul lucru interesant fiind zonele cu multa gheata in zona paraurilor.
La intoarcere am ratacit si mai mult, si pe valea pe care am coborat zapada era asternuta mai bine incat am fost nevoit sa-mi pun parazapezile, amintindu-mi cu bucurie insa de ture serioase de iarna. Am ajuns pe intuneric si am incheiat traseul pe la ora 6, dupa 9 ore si 30 km parcursi.

orientare ..

zona frumoasa pentru escalada

aproape de varf

si pe varf

cutia cu mesaje ..

Nevada

cred ca se vad varfuri din Yosemite

revenin la civilizatie

traseul cum l-am parcurs eu. download .kml

Ultima zi de schi am trecut de la trasee de incepatori la cele medii (albastre), explorand toate partiile care erau deschise, si chiar cu mai putine cazaturi decat in prima zi. Cu siguranta o sa mai schiez oricand voi mai avea ocazia .. dar vreau sa nu renunt nici la vechiurile obiceiuri..

cu Ionut si Adi

partia si lacul..

Cam asta a fost weekend-ul de Craciun, pe scurt o tura faina la munte cu un nou sport care mi-a placut, de care am profitat din plin.

Black Mountain

Cu toate ca mountain bike -ul comandat cu multe saptamani inainte a ajuns deja de vreo doua saptamani, de-abia weekendul asta am apucat sa-l testez cu adevarat. Si totodata am testat si existenta drumurilor neasfaltate in zona, si din fericire am gasit destule si primul ales a fost chiar frumos si solicitant.
La inceput am urcat ‘Black Mountain’ dupa cum e planificat intr-o carte cu traseele de mountain-bike din zona, pe sosea si asfalt dar ajuns ca altitudine aproape de varf, au inceput sa apara si cararile neasfaltate, ‘trails’. Am deviat putin de la traseul normal tocmai cu scopul asta, apoi am ajuns in punctul cel mai inalt la distanta chiar destul de mare de orice sosea, si m-am bucurat de un peisaj diferit decat cele pe care le mai vazusem. Mai spectaculoasa a fost coborarea pe carare, prima parte la soare si mai abrupta, apoi pe langa un rau si in padure, intalnind alti oameni la trekking sau tot cu mountainbike-uri. Ajuns jos m-am intalnit cu un prieten Ionut care era planificat sa vina mai tarziu si sa urcam iarasi impreuna, si asa am si facut. Sa urc a doua oara si pe drum neasfaltat a fost deja mai greu, si neobisnuit cu pedale normale am ajuns destul de obosit.
Cam asa a fost prima tura de MTB de aici, in care am descoperit cu adevarat bicicleta si potentialul de trasee de mtb din zona, si am fost placut impresionat. Sper sa nu fi fost o alergere proasta bicla fara suspensie pe spate, majoritatea cu care m-am intalnit pe traseu aveau full-suspension.
Cu siguranta insa vor urma multe trasee in zona cu mtb, mai ales ca asta a fost doar cel mai aproape din zona, ales dintr-o lista de peste 50 de trasee din carte. Si sper ca in general sa le pot combina cate 2 de-odata.

Traseu Garmin
Traseu Strava

acum faceti cunostinta cu noua bicicleta, a 6-a pe care o cumpar, dupa tot atatia ani de cand m-am apucat sa pedalez

in varful muntelui

in varf pentru a 2-a oara