Out of time ..

Din fericire, imi lipseste doar timpul pt a consemna iesirile . Munca multa, care imi place (cel putin pe moment), dar si iesiri multe weekenduri, probabil 7-8 de la postul cu acel minunat traseu, lacrima. Rarau&Ceahlau, Ceahlau, catarare in Cheile Bicazului, Ceahlau din nou, cocotz pe gheata in Bicajel, si Calimani de iarna, pustii si salbatici. Cateva poze acolo unde am avut, in ordine invers cronologica:

2009.02.05 Calimani de iarna

2009.01.17 La gheata pe Bicajel

2008.12.22 Ceahlau iarna

2008.11 Ultimul cocotz 2008 Suhard

2008.11.01 Ceahlau din izvorul muntelui

Lacrima de piatra – bucurie curata

Traseu: Lacrima de piatra 5B (in topo apare 6A dar e supraevaluare)

Plecarea cand alte dati ma intorceam din oras, duminica pe la 4am. Pe la 7-8 intrarea in chei, pe deja clasicul Thunderstruck. Cata, care la 2am, cu doua ore inainte de plecare, ajunsese acasa din Cheile Turzii =)), alta iesire f intensa, hotaraste sa ramana cu Ioana la plimbare. Ma bucur sa catar un traseu f dorit de mult timp.

Ne despartim, de incalzire urc eu cap de coarda Traseul Postei/Fetelor. Soarele incepe sa incalzeasca, e bine, avand in vedere ca la sosire in Chei erau 2C. Dupa rapelul din Fetelor continuam pe langa perete pana la intrarea in Lacrima de Piatra.

Vlad merge cap tot traseul. Prima lungime e prin ierbotenii, regrupam unde incepe stanca curata. A doua lungime porneste cam saraca in pitoane, Vlad urca vreo 15m fara asigurari pe un bloc mare lipit de perete, dar apoi incepe a gasi asigurari. Intinde prima lungime pana la limita semicorzilor, pornesc dupa el, cu ceva reticenta avand in vedere faptul ca soarele abea incepuse sa ma bata si trebuia sa catar la umbra. A doua lungime e superba, dupa urcat pe o fata cazuta, se continua la o fisura cu prize bune la maini si picioare la aderenta, schimband in capat pe o bavareza ascendenta. Imi iesi f mult la liber. Pe urmatoatele trei lungimi traseul continua similar, cu ridicari la echilibru pe pragulete, fete cazute care – surpriza – ies la liber, si bavareze clare, frumoase si cu linii minunate. Pe alocuri pitoanele sunt rare, ceea ce face urcatul si mai incitant, in special ca soarele incepe sa bata. Sub noi, se dezvalui peisajul conoscut al Razei Soarelui, inspre Lacul Rosu, cu Hasmasul Negru si Ucigasul profilate pe linia cerului. In partea opusa, Suhardul cu traseul lui Peste si Marele zid chinezesc.

Lungimile trec fara sa-mi dau seama, ma bucur la fiecare pas reusit la liber – si ies multe, in primele cinci lungimi nu am tras decat de vo 4 bucle. In regrupari ma bate soarele, peisajul de toamna e superb, si ma mai trezesc zambind ca prostu’, asa, de unu singur.

Ultima lungime porneste chiar de sub tavanul lat de aproape 2m care brazdeaz peretele. Vlad face un fel de ramonaj, cu spatele proptit in tavan si picioarele pe praguletele din perete. la 15-20 m spre stanga tavanul e “ciobit”, formand un fel de Z. Dupa depasirea bazei “Z”-ului, se poate iesi pe linia de mijloc de unde se trece pe fata de deasupra unde urmeaza cativa pasi cam taruti pe care ii abordam cu scaritele. Sus strangem echipamentul si mancam cate ceva apoi retragandu-ne

Jos ne intalnim cu Ioana si Cata, amandoi numai zambete si ei. Acum, cand revad si pozele Ioanei, e clar de ce:

Mai multe poze facute de Ioana si Cata, si la rezolutie mai mare, gasiti in istorisirea Ioanei, unde sunt si detalii legate de traseul facut. A se citi si postul ei, mie unul mi-a placut cum a spus-o.

Nu mai am timp sa trag concluzii “cu simt de raspundere”. Pot spune doar ca Lacrima e un traseu f frumos si variat, poate putin mai usor decat il anunta gradu (6A din topo). Sau poate peisajul incredibil de toamna m-a motivat. Drumul spre Iasi am vb mult despre cat de privilegiati suntem, si cat de mult ar tb sa profitam cu totii de minunatiile astea. Ne mai apuca, e normal, cand ai parte de asa ceva, sa ramai vrajit ..

Update: Vlad a povestit si el aici.

A doua vizita la Costila

Trasee: Herman Buhl (5B, 6LC), Fisura Intrerupta (4A), A.T.P. (3B, predominant artificial)

.. si asa se face ca pana a povesti aventura din Crai si Bucegi de asta vara, am ajuns iar la Costila . De cand am inceput lucrul nu am ratat nici o ocazie de a iesi la munte, si cum acum am intelegere de la servici mi-am putut lua luni liber pentru o iesire mai departe de Iasi. Plecam la 12 noaptea, dimineata la rasarit suntem in Busteni, atipim putin, apoi 3h prin padure pana la Costila la refugiu unde ne instalam.

Sambata dimineata urcam pe Valea Galbinelelor, este f rece, zapada brumata si gheata pe copaci. Pe vale – prapad – se pare ca un bloc mare de stanca s-a dizlocat curatand jumatate de versant de jnepeni, pamant, brazi si orice a mai fost. Renuntam la intrarea in hornul de pe firul secundar, pe stanca e crusta de gheata si ar putea fi ceva probleme.

La refugiu Catalin si Ioana trag putin la somn dupa o noapte pe drum, eu si Vlad vrem sa profitam si de dupa-amiaza si facem Fisura Intrerupta din Tancul Ascutit, traseu scurt cu intrarea la 20m de refugiu. Lungimile de sus sunt dificile pt ca apa care s-a scurs pe conglomerat e inghetata si aderenta indoielnica. Coboram in rapeluri pe linia traseului, ultimul rapel la lumina frontalei lui Catalin pt ca intunericul se lasase de ceva timp.

Ne retragem pentru noapte, dormim bine desi in refugiu apa ingheata pe alocuri. A doua zi, Eu cu Vlad facem Herman Buhl, traseu cunoscut al Bucegilor, Catalin si Ioana incearca Fisura Rasucita dar din motive de frig si probleme cu genunchiul se retrag la peretele de langa refugiu.

Herman Buhl, varianta pe fisura, incepe tare, cu o lungime de traverseu ascendent spre stanga (directia intregului traseu e asta), surplombat. Artificialul e singura solutie, in special avand in vedere ca probabil sunt sub zero grade, si asta fara sa luam vantul in considerare. Vlad merge cap (mereu, la iesirea asta), eu il urmez. Pe la jumatatea lungimii 1 mai sa cedez fizic, Vlad imi striga sa am grija sa ma pozitionez bine in scarite, moment in care imi dau seama ca scarita mea inca era agatata de ham . Mdah, asta explica efortul . A doua lungime traverseaza putin dreapta sus (singura abatere de la directia dominanta a traseului), tot artificial acum, dupa care urca in stanga sus. Regrupam intr-un “balcon”, si stam putin sa ne orientam. Singura solutie viabila pare traverseu descendent stanga, cu numai  un spit vizibil pe 10-15m. Pana la urma e ok, si a treia lungime se continua in sus dupa traverseu, traverseu care imi da ceva emotii ca sencund care oboara si trebuie sa scoata asigurarile. In portiunea urmatoare, durerea din maini devine f puternica (e frig, vant) si ma pun in zelb intr-un piton. Zbor vo 3m cu el, nu-l alesesem prea bine, dar il iau si pun in rucsac “mandru” nevoie mare de primul meu piton dizlocat – e usor sa-ti pastrezi cumpatul ca secund. Lungimea a patra urca pe fisura devenita larga, e usor dar f expus, mereu pe buza haului. Se continua, cu un pas macar de artificial (eu am facut mai multe ), iar la capatul lungimii a cincea se regrupeaza la “Loc pt fumat”. ultima lungime ne scoate relaxat sus, de unde ne retragem de-a lungul crestei, cu cunoscutul traverseu expus si rapel in final.

Seara la refugiu inca o masa cu mult usturoi, la lumina lumanarilor, de aceasta data singuri.

Povestim pana sa adormim, dupa o zi plina, dura, minunata.

Luni dimineata (cand oamenii isi ingroapa viata prin birouri ), ne intampina, in sfarsit, soarele. Ioana se pune pe plaja, noi urcam un traseu scurtut, de artificial, chiar langa refugiu, asa ca avem parte poze foarte faine de la ea. Fur una:

Dupa ce a incercat si Ioana frumosul traseu al cataratorului, am mancat si pornit la vale prin padurea miraculoasa, cu primele urme de toamna. Pe la 1-2 dimineata ajungem in Iasi, a doua zi la servici de la 8. Viata poate fi f faina.

Concluzii:

* iesiti. nu conteaza unde, nu conteaza pe ce vreme. in mod ciudat, iesirile astea de vis sunt o forma f buna de a mentine contactul cu realitatea (bineinteles, totul trebuie facut cu raspundere si pregatire)

* e fain toamna spre iarna. e dur. dupa 10 minute de catarat pe stanca bocna cu mainile goale iti vine sa urlii de durere. dar e misto. pot doar sa-mi imaginez ce trebuie sa fie cand iarna isi intra complet in drepturi

* in bucegi trebuie sa mai ajung, iarna, vara, la cocotz, la trekking

* serviciu nu te omoara. comoditatea excesiva, blazarea, poate

* asta e veche, da cand esti cu oameni ageri si de viata, orice e prilej de distractie, si nu exista oboseala morocanoasa

* artificialul nu e greu. e solicitant fizic (din ce spun baietii, doar daca nu-l faci bine :-”). dar e ok si, in special ca secund, siguranta reala e destul de mare

* imi place sa catar si cu Vlad. chiar daca e semnificativ mai precaut decat Catalin, asta nu-mi taie din tupeu

Deja am ajuns intr-o faza in care ies mai mult decat pot sa “consemnez”. E bine, chit ca munca imi mananca f mult timp. Macar e o munca care imi place, care ma incita. Timpul ramas il folosesc cat de bine pot, asa cum weekendul asta am catarat sambata in Rarau pt ca duminica sa urc si cobor Ceahlaul. Alta tura faina rau .. cand oi mai apuca sa o pun.

PS: o descriere mai putin gogonata a iesirii a pus Vlad ..

Relaxare in Chei: a treia oara in Creasta Estica (4A, 6+)

Am plecat din Iasi sambata pe la pranz, cu Vlad Condratov si Lucian, la prima lui iesire la cocotz (cea din Rarau de anul trecut nu prea se tine). In Chei ne asteptau Catalin si Ioana. Dupa aproape 3h, si o pauza de aprovizionare in Bicaz, ajungem in Sugau unde este multa lume din Iasi si nu numai (Andrei, Paul, Mihai, la Raza Soarelui Cristina & co etc). Cataram traseele deja cunoscute, ne simtim bine la stanca si desfacem un pet de bere. Singurul lucru de remarcat e un bolovan mare desprins de Paul dintr-unul dintre traseele din mica surplomba de la stanga peretelui, care a ratat milimetric capul lui Andrei si a palit destul de zdravan genunghiul si tibia mea. Nu e de glumit, si casca trebuie purtata mereu.

Dupa ce pe drum ne tot gandisem care si cum ne vom organiza in corturi, la fata locului ne hotaram si-i lasam pe Catalin si Ioana in al lor, iar Vlad, Lucian si cu mine dormim pe izoprene sub cerul liber (restul oamenilor la Raza Soarelui). A fost o idee mai frig ca in Suhard cu doua saptamani inainte, si s-a pus roua dimineata, dar tot foarte foarte placut.

Dimineata ne-am trezit la 6, Vlad si Cata aveau in plan Turnul De Fildes (6A), traseu care nu are decat f f putine ascensiuni din 1990, cu 14 lungimi de coarda si posibile probleme de orientare si cu asigurarile (baietii au luat nuci si frienduri la ei). Intai ne-au lasat pe noi in dreptul Pietrei Altarului, apoi pe Ioana la Raza Soarelui si dupa s-au intors in Chei sa intre in traseu, direct din sosea.

Eu si Lucian ne echipam repede si o pornim prin padure, nimeresc brana spre creasta si facem, deci, varianta creasta integral (daca nu nimeream am fi pornit cu doua lungimi din Vanatorii de Munte). Merg cap tot traseul, si e placut sa-mi amintesc cum cu un an in urma mai avusesem ezitari pe ceea ce acum imi pare joaca. Raresc asigurarile, pe cateva lungimi folosind doar spiturile. Iese tot la liber, in sub 3h de catarare. Pt traseu, o descriere mai veche aici. Cateva poze de tura asta:

Rapelul de la intoarcere a fost interesant pt Lucian, primul pe care l-a facut “real-life”. Retragerea pe brana deasemenea, in special ca s-au rupt din sufele folosite pentru asigurare, dar merge f bine ca intregul traseu dealtfel si nu simte nevoia sa intindem coarda pt mai multa siguranta.

Ajunsi in padure coboram pe carare si iesim in sosea, de unde o luam spre Raza Soarelui unde vrem sa facem Traseul Fetelor (primul meu traseu clasic, facut o singura data). Oarecum din pacate, cand ajungem la baza traseului ne suna Ioana ca baietii se dau jos din Turnul de Fildes ca nu au reusit sa faca decat 4 lungimi si ii prindea noaptea in perete, deci o pornim inapoi spre Gatul Iadului. In Creasta Estica sunt acum 4 echipe, ii vedem din sosea cu binoclu, sunt amicii de la Raza Soarelui.

In Gatul Iadului admiram traseele celebre, Tavanele, Santinela.

Pe la mijlocul Cheilor, ne striga turistii si atunci ii vedem inapoi, deasupra soselei, pe Vlad si Catalin care ne faceau semne, fiind inainte de ultimul rapel care-i dadea direct in sosea. Cumva ne pozitionam sa putem semnaliza masinilor, ei arunca semicorzile si coboara.

Ne povestesc ca traseul e murdar tare, penele de lemn in care erau batute unele pitoane cheie putrezite, si chiar daca ar fi continuat, nu terminau la timp. Nu-i nimic, data viitoare stiu ce ii asteapta.

Ne intoarcem in Sugau, mancam, strangem sacii de dormit, coboram inpoi la masina si pornim spre Iasi, cu bere, muzica si voie buna, ca dupa orice iesire in Chei.

Noapte de august in Suhard

Traseu: Diedrul Cuiburilor de Soimi 4B, (7/7+), 4lc

O iesire in chei de weekend, care pana la un punct nu se remarca decat prin faptul ca era dupa prima mea saptamana de lucru dupa vreo 5 luni de vacanta si ca pt intaia oara nu mergeam cu o masina ci cu maxi-taxi (24lei din Iasi Pana in Bicaz, pleaca dimineata la 10:40). In Bicaz am incropit rapid o placa cu “CHEI” scris mare si am avut noroc si de autostop, doar pana la cariera insa (voia 40lei in loc de 15 ca sa ne duca pana la lac). Atata paguba, am vazut cheile la picior, in special ca Bernard (finutul meu) era pt prima data. Ne-am mai intalnit cu lume cunoascuta, am mai inhalat aroma de gratar. Partea proasta a fost ca nu am mai avut timp de ce ne-am propus, Diedrul Cuibilor de Soimi, si am tras la Raza Soarelui la escalada. Aici am repetat ceva trasee mai vechi, Ioana (6) si Sarpele (6+), usoare, frumoase (in special Sarpele, care cere oleaca de forta si mia imi place :-”) si numai bune pt incalzire.

Cand am terminat cu escalada, inainte sa pornim spre Suhard, i-am sunat pe baietii cu biclele (din Iasi mai plecase o trupa, de pe la 5am, calare pe biciclete). Erau la capatul opus al cheilor, asa ca i-am asteptat sa urcam impreuna, in special ca nu stiau sa ajunga si ar fi tb sa ma intorc dupa ei (se urca pe triunghi albastru pana la baza peretelui). Am urcat la lumina frontalelor pana in dreptul traseului, unde am gasit locurile de cort. Dupa ce am pus corturile am mancat cu pofta, nici unul dintre noi nu facuse altceva decat sa rontaiasca in timpul zilei si efortul fusese sustinut.

Era atat de placut, ca o parte ne-am hotarat sa dormim afara. Am pus folia pe care de obicei o intindem sub cort si izoprene deasupra. Cerul minunat, stele cazatoare, in fanul mare cimbrisor si busuioc salbatic. Am dormit ca un bebe, cu o singura trezire cand a rasarit luna, mare si luminoasa.

Dimineata la 8:30 am mancat, iar baietii cu bicicletele au pornit-o spre sosea. A picurat in reprize asa ca am amanat intrarea in traseu, timp in care am strans corturile si toate bagajele, pe care apoi le-am urcat la baza traseului.

Diedrul apare ca 4 lungimi de coarda in topouri dar se poate face din 3(x50m) relaxat. Prima lungime noi am injumatatit-o totusi, regrupand la bradutul care se vede si in poza, pentru ca dupa inceputul usurel pe pata rosie este primul pas al traseului si am vrut sa nu fiu jenat de coarda (am mers cap tot traseul). Pata rosie imi iesise la liber ca secund in primavara, dar psihic nu am fost destul de pregatit ca si cap si acum am tras de doua bucle. Urmeaza un diedru larg cu multe sparturi, fara probleme, si se regrupeaza chiar inainte de punctul cheie din traseu, diedrul spalat care pb ca-i da gradul de 7+. De aici se poate lungi pana sus, unde am regupat la bolovanul cu piton chiar de la iesire.

Ne-am intors pe poteca (triunghi albastru), reunit cu Bernard care ramasese jos, pus rucsacii in spate si coborat la sosea unde ne-a luat un nene cu 20lei pana in Bicaz, de unde la 16:00 pleca maxi-taxi spre Iasi. Soferul la microbuz mai mai sa nu ne ia, ca are rezervate 10 locuri din Piatra, dar pana la urma am ajuns ok acasa. Pe drum s-a pornit si ploaia.

Concluzii

* traseul este f f frumos, extrem de bine asigurat (spituri, regrupari cu lant), cu linie clara, nu extrem dedificil sau solicitant. Asa cum il si stiam din primavara.

* dormitul sub cerul liber, pe munte, in special in noptile calde si senine din august, este un lucru care merita facut in fiecare viata de om

* desi nu am reusit sa ne facem planul (Diedrul sambata, Gentiana duminica), iesirea a meritat cu varf si indesat, in special datorita punctelor anterioare

* in chei se ajunge greu si scump fara masina (dar tot merita ). din fericire, nu va mai fi cazul pt mult timp

Mentiune: poza e imprumutata de la Vlad, unde se mai poate citi si o alta descriere a traseului (printre altele)

Cocot in Ardeal: Cheile Turzii si Craciunesti

Trasee: Sansil (3B/5+, apare ca 6LC dar se face din 4LC), Cipches/Csipkes (5A/7+, 5LC), Vigh Tibi (5B/8+, 8LC), Grota lui Hili (2B, 4LC) apoi in Cheile Craciunesti Sanatate (4B/7, 4LC)

Nu voi povesti inca tura din Piatra Craiului si Bucegi pe care o mentionam la sfarsitul ultimului post. Motivul e simplu, sunt inca sub puternica influena a iesirii din Apuseni.

Dupa ce m-am intors din Bucegi cu Adi Plopa (Cata si Irina au mai ramas la Costila, din pacate doar pentru o zi fiind goniti de vremea rea), doua saptamani a trebuit sa stau in iasi, in special pentru a rezolva cateva probleme legate de lucru. A trebuit sa renunt si la o iesire in Rila, Pirin si apoi Olymp si insulele grecesti, la invitatia lui Ovidiu. Am tinut insa legatura cu Catalin (el si Ioana fiind la mare si apoi in delta), avand un plan mai vechi impreuna: o tura de catarare in Cheile Turzii, zona necunoscuta mie.

Vineri pe 8 august am plecat cu prietenii la mare pt weekend, dupa programul de lucru. Am tras la acelasi camping ca si anul trecut (Zodiac din Saturn), extrem de aglomerat la 5 dimineata cand am ajuns noi. Pe plaja am vazut rasaritul, si incercat apa marii, foarte calda, cu o prima baie matinala. Intorsi la camping am reusit in sfarsit sa punem corturile si sa bagam masinile inauntru (taxa e de 20lei/om si 10lei/masina pt o singura noapte), pt ca apoi majoritatea sa o pornim direct la plaja, nevrand sa pierdem nici un moment. A fost frumos in Saturn, chiar daca e o statiune “de fitze”, eu unul nu am plecat de pe plaja decat cand ne-am dus sa mancam la pranz si ne-am bucurat si de valuri fainutze. Seara ne-am facut cam toate poftele, luandu-ne la intrecere in parcul de distractii la toate jocurile posibile.

A doua zi, dupa un mic dejun in Neptun la Mediteraneeo, prietenii s-au indreptat catre Mamaia, pt cateva ceasuri inainte sa porneasca inapoi spre Iasi, eu voiam musai sa vad Vama Veche in care nu ajunsesem anul trecut si aveam timp pana la trenul de 8 spre Cluj, asa ca am luato cu un microbuz spre Mangalia (circula din 5 in 5 minute). In Mangalia am lasat rucsacul mare la gara (5lei) si cu autocarul care pleaca din ora in ora spre Vama.

Vama nu am gasit-o asa de schimbata, am luat din clatitele celebre, apoi pana la zona de plaja rezervata la granita si inapoi pe malul mari pana la faleza spre 2 Mai. Tineri multi, apa superba, oameni relaxati, fete frumoase, nudisti si corturi. Mi-am intins si eu prosopul si m-am pus la uniformizat bronzul, in special ca dupa baia matinala din prima zi (fara slip) lumea comentase ca sunt prea alb in anumite zone :-”. F placut si frumos, m-am simtit f bine si am atipit de cateva ori. Spre dupa-amiaza s-au adunat nori de ploaie dinspre bulgari, cand a inceput sa toarne am strans si eu si am tras la Gulag pentru ceva de mancare inainte sa ma intorc. Preturile exagerat de mari (cam termina autenticitatea unei statiuni in care barurile sunt inca facute din stuf), pizza mica, dar foamea si pofta de bere si-au spus cuvantul si a fost ok. Inca ceva plimbare pe plaja la admirat peisajele, apoi luat ultimul autobuz care imi permitea sa prind trenul. La gara nu se mai dadeau nici bilete, eu luasem din halta Neptun, si atunci fara a mai avea de unde lua locuri. trenul aglomerat la extrem, cele 15 ore spre cluj nu au fost dintre cele mai placute, in special ca pana la Brasov am dormit pe culoarul suprapopulat de oameni ghemuiti pe jos.

Am ajuns insa cu bine, si vecinii de compartiment m-au convins ca e mai avantajos sa cobor in Campia Turzii. Cheile deja se vedeau la orizont, taind dramatic in culmea lunga. Am facut ceva aprovizionare, luat cate ceva si pt Ioana si Catalin (ei erau in chei de doua zile deja), servit o masa f buna si, dupa mare, f f ieftina, intr-un local dragut imediat langa gara, vizitat putin centrul. Apoi intors la gara pe unde trece autobuzul 20 spre Turda (2lei). Din Turda am prins o cursa care m-a lasat in Mihai Viteazul, la intersectia spre Cheia. Ultimii km i-am parcurs pe jos prin soarele torid. Si, dupa o introducere exagerat de lunga ), am ajuns in Cheile Turzii.

Cheile sunt impresionante. Nu au aceeasi “personalitate” dura a Cheilor Bicazului, unde versantii sunt mult mai apropiatisi semeti, dar sunt marete, cu pereti si colti frumosi si acoperiti de vegetatie. Am trecut pe la cabana de unde pleaca poteca ce traverseaza defileul si apoi la cabanuta de la intrarea in traseul propriu-zis, unde am achitat taxa de 3lei la un mosnegut simpatic. Si mai simpatic a fost ca atunci cand m-am intors sa plec dupa 2-3 vorbe schimbate mi-a vazut casca de alpinism prinsa de rucsac si m-a chemat sa-mi dea banii inapoi, ca el nu taxeaza cataratorii. Tare fain, bineinteles nu pt cei 3lei economisiti.

Poateca e serioasa, f batuta (destul de multa lume), si pana la capat traverseaza 4 poduri si mai multe palcuri de padure. Pe alocuri este lipita de perete si a fost zidit dedesupt pt a o sustine. Ochesc cateva linii pitonate si cu spituri.

Ies dupa nici 1/2h in partea din amonte, unde deodata peisajul devine molcom si linistit si nu mai intalnesc nici turisti; pe o stanca e scris cu vopsea “bar cafe 300m”. Sunt pe calea cea buna, trec pe langa o cireada de bivoli lenevosi si ajung la casuta lui nea Ovidiu (Baraianu), unde trag doar alpinisti si alti oameni de munte.

De departe ii vad pe Catalin si Ioana si ne facem din mana, locatia e intr-adevar de vis si cum ajung ne retragem la mese pt primile beri. Ioana se simte excelent cu cenunchiul operat, a reusit sa faca Grota lui Hili.

Dupa ce-mi montez si eu cortul privelistea spre chei ne imbie, si pornim pe poteca pt a vedea putin traseele. Catalin imi prezinta si peretii, intai Coltul Ascutit cu Peretele Ciorilor (in care se gasesc cateva trasee extrem de expuse si periculoase, cu doar 1 sau 2 ascensiuni) apoi Grota lui Hili si Peretele Porumbeilor, pt ca in final sa ajungem si la Peretele Urias, pornind semet direct din apa Hasdatei, unde se gaseste si cel mai dificil traseu abordat de noi.

Inca o bere la intoarcere (3lei ciuc), povesti cu alti cataratori (printre care si Adi Negrean) si apoi somn.

Zi 1

Ne trezim pe la 7:30, la 8 suntem mancati si echipati si ne luam ramas bun de la Ioana care ramane cu ceilalti cataratori pt trasee mai putin solicitante pt picior. La 10 minute la vale prin chei, o luam pe poteca la dreapta si ajungem imediat la intrarea in creasta Sansil (3B/5+, 4LC), primul traseu serios pitonat in Cheile Turzii. Cata porneste cap prima lungime, eu ma incalzesc si urmatoarele doua le fac eu, pt ca in creasta sa mearga catalin cap iarasi, pentru a economisi timp cu mutatul buclelor de pe un ham pe altul.

De la iesirea din creasta o luam imediat la stanga pe poteca , traversand un zurus (grohotis) spre Peretele Coltului Crapat, de unde se vede creasta Sansilului din lateral, cu traseele frumoase si interesante prin grota cu tunel deasemenea vizibile.

Gasim imediat intrarea in Csipkes (5A/7+, 5LC). Schita este aproximativa.

Prima lungime se duce usor in diagonala spre stanga, la pas trecand o burta fara prea multe prize (ne-am ajutat de o bucla, desi poate iesi si la liber destul de usor). Cata regrupeaza, si dupa ce urc si eu, porneste pe urmatoarea lungime, cu unu sau doua pasaje spalate. Ne luam inaltime, cheile se vad frumos, iar in partea opusa peretele urias in toata splendoarea lui.

La un moment dat Catalin scapa o bucla jos, o urmarim cu privirea incercand sa retinem locul unde s-a oprit. Pe tot parcursul ne intersectam cu o linie cu spituri noi, care urca direct (am inteles ca ar fi 9- sustinut). Urmatoarele lungimi merg cam in aceeasi idee, cu inca cateva pasaje spalate unde am tras de bucle. Ultima lungime nu o facem spre stanga, prin horn, ci la dreapta, apoi urmand putin creasta pana la inelul mare pt rapel. De sus o vedem pe Ioana in Scoala Turdeana, si ne chiuim reciproc ). Rapelul il facem dintr-o singura bucata, beneficiind de 2 semicorzi de 50m (altfel mai este un punct intermediar pt 2×25).

Urmam poteca evidenta pana la un zurus, admirand in continuare peretii si linia cheilor.

La zurus traversam spre stanga pe curba de nivel, si urcam pe o alta poteca pana sub peretele unde catarasem. Catalin cauta bucla pe partea dreapta, eu pe stanga, dar chiar la intrarea in traseu o gasim fix in poteca. Continuam in aceeasi directie si iesim spre capatul din amonte al cheilor. La corturi facem o supa, sandvitchuri si cate un carnat pregatit de gazde, si stam pana mai tarziu la beri.

Zi 2

Tot de dimineata o pornim prin chei, traversam apa dupa primul pod si intram in Vigh Tibi (5B/8+, 8LC). Din nou, schita e aproximativa.

Traseul incepe usor pe o fisura spre stanga, apoi un hornulet urmat de un traverseu expus dar cu prize bune. Am regrupat putin prea devreme, asa ca, pentru a nu avea pb in lungimile urmatoare, am uracat pana la regruparea reala. Se continua traversand spre dreapta, putin surplombat dar cu praguri bune la picioare si in general ok si la maini, apoi un hornulet si se iese in creasta de la baza peretelui porumbeilor, unde acesta se intalneste cu peretele urias. Urmatoarea lungime urmeaza crestuta si nu pune probleme, terminandu-se tot cu un hornulet.

Incepe sa se faca simtita caldura (peretele e batut de soare toata ziua, spre deosebire de Csipkes unde am catarat la umbra). Pe aici traseul se intersecteaza cu Madona Neagra (unul dintre cele mai redutabile trasee clasice din Cheile Turzii, alaturi de Calvari si Ave maria), si cu unca o linie de pitoane, Catalin se orienteaza spre stanga si o nimereste bine. Cataratul e in continuare frumos si nu f dificil, ies multe pasaje solicitante la liber. Regrupam chiar inaintea lungimii marcate ca artificial, A1.

Traverseul e foarte aerian, suntem la peste 150m deasupra Hasdatei. Scoatem scaritele, pitoanele sunt dese se se poate trece fara eforturi deosebite. Cand ajung in dreptul placutei, fotografiez omagiul lasat in memoria lui Vigh Tibor.

Peisajul e superb, copacii de jos din chei par formati din bulgari de frunze adunati. Caldura si-a spus insa cuvantul, si apa e pe terminate, desi am avut fiecare cate 2 litri. Urmatoarele doua lungimi sunt spre creasta, pornesc eu cap, ultima o incheie Catalin, desi obosit si deshidratat e deacord sa facem si Grota lui Hili, traseu asa de laudat incat nu voiam sa-l scap . Facem doua rapeluri prin grota, arcada e extrem spectaculoasa, sus in grota se aud puzderie de porumbei grangurind.

Merg eu cap, pasul cel mai “dificil” e chiar la intrarea in traseu, primele doua lungimi le “legam” mergand concomitent si regrupez chiar inainte de traverseul spre stanga. Lungimea urmatoare caut pitoanele pe sub gainatul de porumbei (face parte din farmecul traseului ), apoi traversez spre dreapta, ajungand chiar deasupra regruparii anterioare.

Ultima lungime pleaca Cata, si iesim sus deasupra grotei, pe buza formatiunii ca o coroana de imparat. Aici isi da seama ca a uitat adidasii jos, dar nu ne mai intoarcem dupa ei fiind f deshidratati (speram ca cineva i-a luat). In sus spre platou, apoi coborarea interminabila pe iarba lunecoasa si prin soarele torid.

Ioana, care ne astepta cu supa, se sperie cand il vede pe Catalin asa de tras la fata, cele 12 lungimi isi spun cuvantul si asupra mea din plin. Chiar si dupa supa, cateva sanwitchuri si vreo 3 beri, amandoi avem inca abdomenele “convexe” cum observa Ioana, si muschii sunt inca tensionati. Mai spre seara insa comandam cate un pastrav (12lei), pe care il mancam cu multa pofta direct cu degetele inainte ca d-na Eva sa apuca sa ne aduca tacamuri, continuam mai departe cu beri si ne refacem complet dupa o zi superba si plina. Nea Ovidiu ne pune muzica (Deep Purpule & other classics), si se continua cu discutii impreuna cu un grupa de parapantisti pe care ii si vazusem din traseu. Din ce mai povestea nea Ovidiu, alpinist si parapantis si el, am retinut “pula [cu accent ascutit pe u si a )], astia-s uniti mai [alpinistii, aratand spre noi], daca un cui misca se anunta unul pe altul imediat .. parapantistii fac bani vanzand unul altuia site de luat la vale”. F savuros omul, cu mustata si barba alba si limbajul viu.

A doua zi dimineata Cata si Ioana pleaca spre Iasi pentru a se pregati de Dolomiti, eu hotarasc sa mai raman o zi in Chei, in special ca apoi puteam merge la Craciunesti sa catar cu Adi Catana. Dimineata ne luam la revedere, Catalin si Ioana imi sunt f dragi dupa o vara in care am avut parte de multe lucruri frumoase cu ei si cu alti oameni de calitate.

Zi 3

Imi stabilesc ca traseu intai ocolul cheilor pe sus (6km), apoi ceva mai departe spre Tureni pentru a vizita cheile de aoclo. Pornesc pe versantul stang (drept pt mine, cum am pornit din amonte), urc pana pe platou si admir fiecare perete: peretele aerian, coltul ascutit, peretele ciorilor, grota lui hili, peretele porumbeilor, peretele urias. Mananc multe coarne coapte, apoi cobor spre capatul din aval al cheilor. La cabana imi reumplu sticla cu apa, este tot f cald si drumul lung fara izvor. urc pe versantul drept, de unde vad ceilalti pereti: peretele vulturilor, peretele ascutit, peretele coltului cu crapatura, peretele suurime. De pe platou pleaca traseul spre Tureni (6km), merge pe culmea domoala si intind pasul. Apropiindu-ma, dau de un drum mare, pe care o iau la dreapta. Imediat spre stanga e cariera de calcar, sunt curios si trec bariera pana in marginea exploatarii.

Peisajul antropic este impresionant, cariera se intinde pe trei nivele de cam 100m inaltime fiecare, si multi km pe orizontala. Pe fiecare nivel camioane uriase cara calcar alb sau pamant, drumuri coboara in spirale, iar la ultimul nivel de jos este vizibil calcarul alb, taiat perfect neted, si inundat cu apa. Apa e azurie si-mi aminteste de mediterana.

Ma intorc peste bariara si o iau pe primul drum la stanga, trec chiar pe la liniile de concasare, iar la iesirea pe partea cealalta sunt avertizat ca am fost printr-o zona interzisa (trebuia continuat pe un drum la vale si nu luat la stanga). Aflu ca cheile sunt in apropiere, continui pe sosea spre tureni si apoi la stanga pe fostul drum, folosit inainte de demararea lucrarilor la autostrada (va trece chiar pe acolo). Merg pe marginea padurii,padurea se termina si face loc versantilor abrupti ai cheilor. Nu vad nici o carare, si ma hot sa incerc sa cobor un valcel. Iarba e mare, scaieti de tot felul, f abrupt si pe alocuri cu bolovani instabili. Ma misc f incet si in liniste, si la un moment dat vad un animal maro-cenusiu disparand in iarba. Banuiesc ca e o caprioara, astept sa iasa de partea cealata, unde apare, la 10-15m de mine. Nu este o caprioara si pb un sacal, aspectul e de vulpe dar culoarea nu corespunde. Imediat dispare in tufisurile de mai jos, pe unde ar trebui sa-mi urmez si eu drumul care care se arata f dese si tepoase. Mai continui pe curba de nivel traversand alte cateva valcele, jos apa cheilor este f imbietoare, dar versantul este f salbatic si nu gasesc nici o cale de a cobora.

Ies inapoi sus pe platou si urmez linia cheilor, ajung in Tureni sat unde iar imi umplu sticla cu apa, si de unde incerc o coborare pe firul apei, care se infunda insa la o pestera mica. Din nou sus, de data asta pe celalalt versant, trec pe langa 3 moristi uriase, iar cand ma apropii de capatul din aval al cheilor incep sa aud voci de jos. Cobor pe o poteca si ajung la apa, urc pe poteca prin chei si la un moment dat dau de un grupa de tineri care faceau baie. Intru in vorba cu ei si ma bag si eu in apa, e f mare (3-4m) si pe o distanta suficienta. Grupul pleaca, vor sa mearga sa0mi arate drumul cel mai bun dar vreau sa mai raman, racorit ies sus si ma intind la soare.

Oboseala din ultimele zile se simte, atipesc si ma trezesc doar cand soarele dispare dupa culme si ma lasa in umbra. ma imbrac, cobor pe firul apei (am inteles ca se putea merge mult pe chei dar nu mai aveam timp), trec de primele cladiri si o iau la dreapta prin padurice. Poteca ma duce exact unde iesisem de la cariera, la limita dintre padurile si versant, zambesc gandindu-ma ce ocol am facut dand turul cheilor. Lungesc pasul si in cateva ceasuri sunt inapoi la cort. Fac si in seara asta un dus, mananc un carnat, vb cu Adi pt a doua zi si apoi cu taximetristul care ii dusese pe Ioana si Cata sa ma ia si pe mine din Petrestii de Sus, a doua zi la 4:20 (singura varianta sa prind legaturile spre Deva). Imi iau ramas bun de la dl Ovidiu, care nu vrea sa ma lase sa bag somn asa de devreme (9) dar ii explic ca tb sa ma trezesc la 3 si vreau si a doua zi cocotz. Trag la cort si oboseala celei de-a doua zi toride isi spune cuvantul, pic imediat la somn.

Zi 4

Dimineata ma trezesc la 3, strang bagajul, si ajung la intalnirea cu taximetristul (0723561271, 1.4 lei ziua, 2lei noaptea, numai cu aparat) care ma duce pana in Turda. F amabil, imi dau seama ca in Turda si zona lumea e destul de saraca.

Iau prima cursa spre Campia Turzii, de unde am tren pana in Deva. La 10:30 ma intalnesc cu Adi pe peron, mergem spre oras, cumparam un harbuz si ne oprim la o banca cu masa. Adi are pregatit mancare f fain, ma infrupt cu nesimtire din toate si mananc si harbuz din plin, organismul site nevoia de alimentare f puternica. Ne intoarcem la gara unde incercamun autostop, cursa fiind abea la 12. Adi are pregatita si o pancarda cu “Baita”, suntem luati repede si ajungem in Cheile Craciunesti pana la 11:30. Adi imi arata putin zona, urcam apoi spre peretele semet care promite, cu atentie fiind zona cu multe vipere. Ne oprim pe partea dreapta a potecii la semnul spre izvor, unde e racoare iar apa f f rece. Terminam harbuzul, dar luam cojile cu noi la baza peretelui. Aici, multe trasee de escalada de la 6+ pana la 9, si clasice de la 3B in sus. Ne hotaram la Sanatate, un 4B cu 4LC. Inainte sa intre in traseu, Adi vrea sa faca o mansa de escalada sa se incalzeasca, dar se incurca putin si ii afecteaza psihicul, asa ca hotaram sa intru eu cap in Sanatate. Nu vrea sa-si ia apa sau rucsac, zicand ca harbuzul l-a hidratat destul si ca nu mai bea pana sus. Eu iau 2l la mine.

Prima lungime urca pe sparturi mari inierbate, mergintins pana cand coarda incepe sa frece f mult si devine extrem de greu de inaintat. In mod sigur am sarit o regrupare, improvizez una si il filez pe Adi. Continui pe a doua lungime, imediat vine regruparea dar hotarasc sa merg mai departe ca aveam si coarda si bucle. pe perete e scris cu albastru, putin sters, si o sageata in sus. Continui asa, trec o mica surplomba si dau pe o brana inierbata. Traseul pare cam tare mai sus, asa ca regrupez la doua pitoane si un tzanc si-l filez pe Adi, care inainte sa ajunga la surplomba ma anunta ca am luat-o pe alt traseu, Clepsidra, si ca Sanatate traversa la stanga. Nu am informatii despre Clepsidra, asa ca il sun pe Catalin care cauta ceva documentatie si imi spune ca e 5A, si ar tb sa mearga. Il filez pe Adi, care cum intra pe brana striga “sarpe” si se blocheaza putin. Ajuns la mine il vad ca tremura si-mi spune ca era o vipera, stau putin sa ma asigur ca e linistit si ca ma pate fila ok si o pornesc in lungimea urmatoare. Moment in care Adi imi spune ca lui nu ii e frica de moarte, si simt instantaneu cum mi se moaie genunchii si duce psihicul. Nu am mai catarat clasice impreuna, desi f bun la escalada Adi are mai putine clasice decat mine la activ, si chiar nu stiu la momentul respectiv cum sa iau replica lui acum dupa 100m de perete. Continui cu f f multa grija, facand artificial pe pasaje de 6 si in general miscandu-ma f f incet.

Cat ma chinuiam la un pas, apare pe culme in stanga peretelui dl Cornel, cel care a amenajat traseul si ne intreaba daca suntem ok ca vede ca mergem incet. Ii spunem cum am gresit putin traseul si il intrebam despre Clepsidra, zice ca are multi pasi de liber impus si ca ar fi mai bine sa revenim in Sanatate. Ma pun in zelb intr-un piton cu inel, destul de ruginit dar tapan, ma desfac si trec coarda prin inel, apoi Adi ma lasa in jos, in timp ce eu incerc sa dirijez coborarea cat mai spre stanga, fara a ma desprinde din perete si a solicita pitonul. Dl Cornel ne urmareste cu binoclul si ne dirijeaza tot timpul. Ajung pe o brana, si intr-o spartura gasesc un piton in care ma asigur, apoi traversez spre stanga pe linia traseului. Adi vine direct pe brana pe care regrupasem si se duce pana in regruparea urmatoare, eu raman in urma si ma scot din coarda pentru a o putea scoate din pitonul de sus, o filez la mine, apoi merg si eu in regrupare. Urmatoarea lungime incepe cu un pasaj de tavanel surplombat, Adi se teme ca eu sunt prea greu si ca as putea smulge spitul regruparii in caz de cadere, asa ca il las pe el cap.

Trece surplomba cu bine si continua pe diedrul, in afara razei mele vizuale. Se opreste des sa se odihneasca, este si f deshidratat, apa din care am insistat sa bea si el fiind terminata, dar ajunge sus cu bine si regrupeaza.

Cu gura uscata pornesc in ultima lungime, f motivat si cu incredere stiindu-ma filat de sus. Lungimea este absolut superba, la picioare se gasesc prize pentru surplomba pe care am abordat-o in bavareza, iar apoi in diedru se merge f f frumos la fisura mutand centrul de greutate cand pe o fata cand pe alta. ma pun o singura data in zelb sa ma odihnesc, si, in ciuda problemelor din traseu, ies sus cu zambetul pe buze. E deja 6 (intrasem la 1 in traseu), si microbuzul spre Deva a trecut. Coboram repede, de-a lungul buzei prin padurice, descataram un hornulet, apoi adi pleaca la baza traseului sa-si ia rucsacul, in tip ce eu cobor la izvor unde lasesem doua sticle de2l cu apa la soare. Ma dezbrac si torn sticlele cu apa in cap, eram plind de praf, pamant, iarba si zgarieturi, imediat ma usuc la soare si ma imbrac, apare si Adi si o pornim la vale.

La sosea masinile sunt rare si avem probleme in a opri e cineva. Incep sa ma ingrijorez pentru tren, cand un opel trage pe dreapta si ne suim. Conduce un tip cu aspect de bulibasa, iar din boxe rasuna muzica lautareasca f faina. O calca tare, la curbe rotile scartaie, dar sunt atat de relaxat dupa momentele mai tensionate din traseu incat nu ma intereseaza. Ajungem in deva cu 2h inainte de tren, urcam la cetate unde sunt si cateva trasee de cocotz, discutam putin deschis ce nu a mers bine in traseu, amandoi suntem deacord ca ultima lungime a fost extrem de frumoasa. Lihnit dupa 4 zile de efort extrem de intens pe caldura de pb si 45C, ii termin mancarea lui Adi ).

Ne luam ramas bun, ma sui in tren, unde am loc in compartiment cu 4 femei pe care cred ca le cam batuse soarele in cap, incat mi-ar fi fost teama sa adorm . Mai urca un domn, si se continua cu multa panarama, spre dimineata insa mai dormim cu totii.

Concluzii

* sunt f multumit de progresul meu din ultima vreme, aproape cu fiecare traseu nou urcat am trecut la urmatorul grad
* mult din progresul respectiv se datoreaza unei forme fizice excelente si antrenamentelor ceva mai intense din ultima vreme
* si mai mult se datoreaza faptului ca l-am avut pe Cata, alaturi de care merg cu f multa incredere. e important ca ne intelegem bine si inafara traseelor
* lectie mereu reamintita: hidratarea este extrem de importanta in zilele toride, in special atunci cand cateri si ai nevoie de toata puterea de concentrare, fara optiunea de a “trage la umbra”
* Cheile Turzii sunt mai putin “dracoase” ca si Cheile Bicazului (”dracoase” e calitate la mine ), dar sunt mai primitoare, mai frumoase, mai apropiate cumva de suflet. traseele insa sunt redutabile
* mi-a placut in Cheile Turenilor, ceva mai salbatice si cu mai putini turisti
* este extrem de importanta comunicare in traseu, cu Adi am avut ceva hibe, si, desi nu a facut nici o greseala, dimpotriva (eu am gresit pr-zis ca am sarit regrupari si apoi orientat gresit), de aceasta data nu m-am simtit f in siguranta si asta a contat pentru experienta per total
* impasul din Sanatate sunt sigur ca a fost o experienta buna de avut (dupa ce am iesit cu bine din ea), este important sa fii pregatit si pentru astfel de momente
* in general, se pare ca ma tine binisor psihicul, panica reala nu am avut si singurul moment mai dificil din Sanatate l-am depasit f repede
* cataratorii cam sunt oameni faini peste tot. in general omaenii sunt faini . ardelenii cu care am mai interactionat, desi mai cu treaba lor si mai putin preocupati de ce se intampla pe langa, sunt comunicativi si de ajutor atunci cand apelezi la ei.

Per total, a fost una dintre cele mai frumoase iesiri, si in mod clar o culme a ceea ce am catarat eu pana acum. Este loc de si mai mult progres, dar trebuie cladita si ceva experienta.

Mai multe poze aici.

PS: da, urmeaza descrierea iesirii in Crai si Bucegi

6 zile in Retezat

Tura traditionala cu prietenii. Cei care au vazut filmuletul de anul trecut s-ar putea sa-si aminteasca echipa. Florin (”seful”), Vali (”villy”), Ciprian, Ionut (”adjunctul”), Adrian (”juniorul”, “bascalie”, “ariciul” – care il inlocuia pe Radu, ocupat cu treburi domestice, din pacate ) ), si eu, Mihai (”anabolizatul”, “opriti-l careva pe ala ca ne omoara cu zile” etc).

Ca si anul trecut, dupa o singura intalnire (ar fi fost si rusine sa tb mai multe, avand in vedere ca structura organizatorica e acum perfect stabilita) toate detaliile sunt puse la punct. Plecam pe 28 seara cu acceleratul de Timisoara. Pe tren ne distreaza un veritabil lautar, le zicea asa de bine si de variat ca i-am lasat vo 20ron, contrar tuturor principiilor noastre ).

Din Simeria luam un personal spre Ohaba de Sub Piatra, iar de aici cu microbuzul lui Victor (0722667511) pana la cabana Carnic (80ron pt toti), unde nu ne dam in laturi de la o ciorba de fasole. Ambient f dragutz, oameni amabili.

Cu forte proaspete ne echipam si o pornim pe drumul spre cabana Pietrele, traseu lejer pt prima zi dupa o noapte pe tren. Pe drum, fotografii grupului (Vali si Florin) isi regleaza obiectivele pe ce mai prind.

Am ajuns lejer la locul de campare, si am hotarat ca prima zi sa ramana usoara pt acomodarea cu efortul.

Locul de campare e bine pregatit, sunt banci din busteni taiati in doua, vatra pentru foc, si toaleta. Din pacate este si stevia (adusa de oi), si unde e stevie sunt si musculitze din alea mici (mai tarziu aveam sa aflam ca li se spune “futache”, pe buna dreptate). Piscaturile deranjeaza multe zile, iar daca faci alergie o sa ai realmente de suferit (Vali, we feel for you ). Macar din acest motiv, dupa parerea mea merita tras putin mai tare in prima zi si ajuns la Bucura.

Noi aveam si alte obiective, unul fiind finala euro2008 . Ionutz, microbistul numarul unu, deja “rezervase” locuri la cabana Pietrele. Cabana nu prea arata a cabana de munte, si nici intretinuta nu e, dar penru meci merge. Incheiem seara cu beri si vin fiert, putin dezamagiti de “spectacolul fotbalistic” de care am avut parte.

Ziua 2

Trezim de dimineata si strangem. Trecand pe langa cabana Pietrele intrebam daca putem lasa gunoiul (se urca cu tractorul pana aici), ni se spune ca “nu, ca asa face toata lumea” dar pana la urma il primesc “altfel o sa-l aruncati in padure, las ca stim noi”. Bine ca stiu ei :-”

Continuam prin padure, se urca pe bolovani si radacini si e placut la umbra. Dupa un timp intalnim o pancarda cu rugamintea de a lua cate un lemn pt cabana Gentiana (din pacate cred ca cineva luase mai toate lemnele inaintea noastra), mai tarziu un semn “cabana Gentiana, imediat”. Formularea vaga ii supara pe cei mai obositi, “imediat” dovedindu-se a fi vreo 20min ).

Cand ajungem la cabana suntem insa pe deplin rasplatiti, e frumos, curata, cabanierul f ok si ceaiul f bun. Mai mult, Cip primeste la sfarsit o cana cadou, cand a intrebat daca nu poate cupara, negasind nicaieri pe traseu. Spre bucuria lui Vali in special, cabana foloseste surse de energie curate .

Mai departe iesim din padure si ajungem in etajul jnepenilor.

Sub un podet, paraul formeaza o bulboana (”stioalna” in moldova), nu rezist si in ciuda protestelor baietilor care voiau sa mergem mai departe ma racoresc putin.

Ii “fac pofta” de baie lui Cip, care alege solutia complet naturala. S-au facut si poze, dar suntem niste gentlemani si nu o sa le folosim ca exemplu ale efectului apei reci ca gheatza asupra fiziologiei masculine :-”.

In continuare, prin soarele care ardea, printre bolovani si jnepeni, continuam spre saua bucurei.

Zona din caldarea f larga e superba, apar si rodendondronii inca in floare, si Retezatul incepe cu adevarat sa-i arate frumusetea.

In sa vedem oameni, iar pe tzancurile invecinate capre. In cazul caprelor, meritul e exclusiv al ochilor de vultur ai lui Vali.

Se vede vf Bucura si Creasta Vulturilor. La ultimul abrupt simt nevoia unei provocari si urc in viteza, dintr-o suflare.

Lacul Bucura isi arata forma caracteristica, coboram in caldare intalnind si prima limba de zapada (a se observa privirea lui Adrian, parca e un african care nu a mai vazut in viata lui ) ), apoi ne indreptam spre zona de campare unde avem noroc sa gasim doua locuri de cort zidite alaturate, chiar pe marginea apei.

Mancam, ne relaxam, si lasam frumusetea locului sa ne patrunda.

Ziua 3

Vrem sa pornim cu un traseu mai scurt, si ne gandim la retezat. Salvamontul (care pare destul de organizat, ne-a trecut in registru etc) ne indruma sa o luam la stanga cum se urca inapoi spre sa. Cumva reusim sa o luam la stanga mai prea devreme, cum aveam sa ne dam seama mai tarziu, dar in caldare e atat de frumos incat nu ne mai pasa de tinte, timpi si altele de astea. ZOna de deasupra lacurilor Lia si Ana, spre vf Judele, ne-a ramas ca cea mai faina din tot retezatul, cu stncile patate de jnepeni, zapada, si albastrul lacurilor in soare. Sunt multe flori, dar si peste bujori de munte galbeni, iar in partea de sus taul Suspendat e inca inghetat. Peste toate se inalta semet vf Judele, vf “cu personalitate”, f drag mie.

Sus ne intalnim cu un grup de cehi, si realizam ca am gresit traseul. Schimbam ad-hoc, si decidem sa continuam spre zanoaga, unde ajungem usor coborand pe creasta.

La lac salvamontii sunt tineri si f de treaba, ne intreba de cat timp suntem pe munte si scot o revista cu fete inainte sa le raspundem, la care Florin le raspunde ca nu e nevoie, ca noi suntem perechi ). Continuam cu glume, ei trag afara o masa si banci si poposim la refugiul inca cateva zeci de minute.

La intoarcere propun sa mai zabovim pe la lac, ochisem cativa bolovani imbietori de boulder, Cip ar vrea si el o siesta in iarba, dar restul baietilor sunt hotarati sa ne intoarcem. Ma enervez berbeceste (mdah, mi se mai intampla :”>) si in loc sa stau sa-mi fac dambalua o iau inainte, crezand ca baietii o sa ramana in urma grupati, eu si cu o idee si pt creasta Judelui. Iau distanta f repede, ajung la Jude, il urc si cobor in saua dinspre Turnul Portii, linistit ca eu imi fac planul meu, iar ei se intorc pe acelasi drum. Cand sa continui pe portiunea din ce in ce mai dificila, il aud pe Adrian (juniorul) din vf judele strigand si facand bucuros din mana. Ma ingrozesc, baiatul e cel mai mic, si la prima iesire pe munte, si ii zic repede sa se opreasca. Catar inapoi, si ne intoarcem cu totii (urcase si Ionut). Mai tarziu, la cort, discut situatia cu Florin si avem grija pt zilele urmatoare sa nu mai avem faze asemanatoare.

Ziua 4

Pornim spre Peleaga, avand in plan sa ajungem pana la lacul Galesul. Va fi una dintre cele mai faine zile, caldarea de deasupra Bucurei e superba.

Ne pozam si pe cel mai inalt vf din masiv, dupa care coboram spre Valea Rea. Aici ne intalnim cu un “mosulet” cu care intram in vorba si aflam ca e salvamon de la inceputuri in retezat, si ca ce am urcat noi in 2h el a urcat in una. Ne mai povesteste cum a vazut c o zi inainte un ras pandind o capra in rezervatie, dupa ce pleaca si in 5minute ajunge jos, depasid grupuri care pornisera cu 15 min inainte glumim ca pb i-a cauzat un atac de cord saracului ras care-si vedea de treaba, cu viteza lui fenomenala. Il vom mai intalni si in zilele urmatoare, cu acelasi pas leganat si iute, si mereu cu un sfat util. La coborare Coltii Pelegii se arata semeti, in stancaraia sfaramata dealtfel cam monotona. Imi plac f mult, asa salbatici cum par, cu atat mai mult cu cat stiu ca acolo se catara.

Din valea rea se vede fain creasta de la papusa in continuare, pereti maiestuosi si jgheaburi. Noi urcam mai departe in saua valea rea, pt a cobora in final spre Galesul. Urmand exemplul meu minunat de cu o zi inainte, Adrian o ia inainte si se opresete doar la lac, imi ia vreo 30min sa ma duc dupa el si sa-l aduc inapoi. Imi zice inocent: “dar credeam ca o sa-i convingi tu pe baieti sa coboare …” ).

La intoarcere, vrem sa urcam spre papusa direct din saua valea rea. O iau inainte sa examinez traseul, urmarind niste momai, si traversez pe curba de nivel spre o sa. Bolovanii sunt destul de instabili, insa in sa gasesc marcaj dunga rosie, marcaj care insa nu apare pe nici o harta. Continui putin spre papusa, iar in o strunga mare de pe creasta vad ca urmeaza o bucata mai de catzarare. Revin la baieti, si decidem sa facem cale intoarsa, avand in vedere si fapul ca nu s-ar simti comfortabil sa mearga pe acolo, si ii inteleg, in special ca pe doi ii asteapta copii mici acasa si nu au obisnuinta pasajelor mai expuse.

La coborarea de pe Peleaga avem surpriza sa ni se alature o capra neagra. Nu se grabeste si o putem poza si filma in voie. Ionut, numarul 1 cand vine vorba de poze individuale (pt hi5 banuiesc ), reuseste chiar sa intre in cadru cu ea ).

Jos la corturi aburi coboara dinspre bucura, si avem parte de o noua fata a caldarii.

Ziua 5

Traseul care ne-a scapat in prima zi, Retezatul. Imediat dupa plecarea din caldare avem parte de peisaje minunate, turnul portii si jutele se oglindesc superb in taul portii.

Traseul continua pe curba de nivel, urmand limita rezervatiei. Urcusul pe Retezat ii apartine lui Cip, care mereu a avut un ritm constant dar mai incet, iar acum ne surprinde fiind primul pana sus .

La intoarcere facem un popas mai lung inainte de saua Bucurei, pentru a examina Creasta Vulturilor, in plan pentru ziua urmatoare, si la tot felul de discutii. Subiectul momentului e cum poti determina cu precizie suprafata lacului, subiect care scoate la iveala micii “geeks” ascunsi in mine si in Vali in special ). Solutia cea mai “interesanta” (nu sic ea mai practica insa ) )gasita e oprirea cursului tuturor apelor care s evarsa in/din lac si turnarea unei cantitati cunoscute de apa.

La corturi alta priveliste . Ionut, deloc incantat de ideea de a-mi fi secund a doua zi in creasta vulturilor, indrazneste chiar sa spere la ploaie ..

Nu are noroc insa, se pare ca zeii au tinut cu cel care a carat 11kg de echipament :-”, asa ca de dimineata ne echipam, ii dau casca mea si pornim spre traseu. Florin isi verifica adjunctul inainte de plecare, si concluzioneaza ca inima ii bate cam repede dar cu oole sta bine ) (nu ma intrebati cum a dedus el asta, eu dormeam in celalat cort :-” ).

Cu binecuvantarea sefului pornim spre saua bucurei. Pentru “pregatirea” traseului ne-a fost de real folos jurnalul lui mike, multumiri si pe aceasta cale. Traseul nu pune probleme, e un 3A cu un pas poate de 6. Este insa frumos si e interesant de catarat pe granit pt prima oara. Schita de mai jos e orientativa, descrierea lui mike e suficienta.

Am regrupat si la tancuri acolo unde am depasit regruparile, iar Ionut a mers excelent in primul lui traseu clasic si dupa f putine de escalada. In ultima lungime pe care am facut-o (4) norii care se lasasera au inceput sa toarne pe retezat, si s-a simtit imediat suflul rece al ploii. A dat cu grindina, am impachetat repede coarda si pornit-o in viteza pe creasta, in special ca fulgera si voiam sa ne retragem cat mai repede.

In saua bucura (cel mai apropiat loc de cort cu semnal, btw) am sunat la Victor sa intrebam de masina, si am stabilit sa ne ia la 8 din carnic si sa ne duca pana in Simeria (1.5mil pt 6 oameni). Daca vremea se strica nu mai avea sens o zi si o noapte la cort. Tot din sa incepem sa strigam la baieti sa stranga corturile, apoi coboram in fuga prin ploaie si cantand ca la cazarma, in special a victorie. Ne simteam f bine .

Cum ne apropiem vedem oameni stransi la ref salvamont, in gand mai mai ca i-as fi felicitat pe baieti pt viteza cu care au strans corturile. Bineinteles ca ei inca dormeau bustean in corturi, si au aparut buimaci cand ne-au auzit ).

Ne-am mobilizat insa f bine cu totii, in 1h strangand absolut tot. Era deja 5. Ne luam ramas-bun de la locul care ne-a gazduit asa de bine, si pornim repede pe drumul de intoarcere.

Ne miscam excelent, si desi am mai poposit la cabana gentiana, ajungem la 8 la carnic fara incidente si cu genunchii aproximativ intacti, ne incumetam chiar si la o ciorba inainte de plecare.

Cum apare dl Victor, situatia nu mai e in mainile noastre, in microbuz ne relaxam si ne permitem telefoane spre casa. Suntem totusi la limita cu timpul, cand apare Simeria la roizont mai avem doar 5 minute pana la plecarea trenului. Victor ne linistete, ca il prindem, dar in ultima secunda .. dezastru. Accident pe sosea, circulatia oprita. Resemnarea mioritica ne cuprinde.

Dar cum cei curajosi sunt mereu rasplatiti (ma rog, in cazul nostru cei care se mobilizeaza ) ), Victor isi aminteste de o varianta, intoarcem rapid si depasim coloana de masini care se formase in sens invers. Pe un drum laturalnic ajungem la calea ferata, unde bariera ridicata ne da sperante. La iesirea inapoi in soseaua principala, iar coloana, tot felul de mormoloci in intersectie, soferul nostru adevarat ii injura el cat ii injura, pt ca apoi sa ii depaseasca pe stanga. Cu noroc fabulos, nu vine nimic de pe contrasens iar in intersectie unul incetineste sa intre pe straduta asa ca ne infingem pe sosea. Inca 1 minut si suntem in fata garii, trecem val-vartej pe la casa de bilete, unde nu ne mai poate servi cu nimic, fuga pe peron, si sus in tren, cu cateva secunde inainte sa se puna in miscare. Nasul, baiat “de treaba”, zice ca moldovenii ii sunt simpatici si nu vrea sa ne dea bilete, rezolvandu-ne mult mai convenabil (pt toata lumea). Pe tren facem cinste cu bere cu randul, si spre dimineata tragem la somn.

Concluzii

* a fost o tura superba intr-un masiv care nu trebuie ratat. asa cum l-am vazut acum, a fost cel mai frumos munte din ce am mai umblat eu
* din ce ne-a mai spus batranul salvamont: retezatul are 4 superlative: lacul cel mai intins (bucura), cel mai adanc (zanoaga), cel mai inalt tau (portii), si cea mai mare medie a varfurilor peste 2000m (diferente mari de nivel de parcurs zilnic
* oricat as merge pe munte, tot mai fac greseli
* e frumos de catarat aici, traseele din coltii pelegii au ramas restanta musai
* iarna trebuie sa fie superb, inclusiv la cocotz
* parcul este bine pus la punct, locurile de campare cat de cat organizate, salvamontii (cei mai multi) de ajutor
* “futache” (musculitele alea mici care apar unde e stevie) tb evitati pe cat posibil
* vin multi straini, putin romani (e f curat)
* cabana pietrele sucks, gentiana rulz
* cehoaicele sunt frumoase, indiferent ce zice adrian despre bagajul lor genetic :-”
* inca odata s-a confirmat, pe munte poti umbla pana la orice varsta, daca ai grija de tine. in general, batranetea e ceva ce lasam noi sa ni se intample
* cu ionut mereu ma ciondanesc cand stam mai mult impreuna, dar, deasemenea, mereu ne impacam
* lucrurile se aseaza de la sine cand te mobilizezi
* la anul, apusenii <:-P

Mai multe poze aici.

La o saptamana dupa ce m-am intors in Iasi am plecat spre Crai, de data aceasta cu gashca de la cocotz. Alta aventura, mai intensa, mai tehnica, care s-a finalizat la costila in bucegi. Pana pregatesc povestea si descrierea traseelor, a photo preview ..:

Cheile Bicazului – Traseul Alveolelor (4B, 5+ A0 (7+), 4LC)

­­­­­

Dupa o noapte de munca si o dimineata cu treburi pe la facultate, sambata pe la pranz am uitat de toata oboseala cand a venit intrebarea ­Ioanei, daca ma bag la o iesire in Chei. Echipa completa: Catalin, Ioa­na (la primele miscari dupa 2 luni de refacere), Vlad V si Emil, in nici 3 ore ajungeam la intrarea in parcul national, si ne oprim chi­ar dupa indicator, unde spre dreapta se urca 100m pe poteca la cabana lui Ticu Lacatusu din Sugau. Pentru cat mai ramasese din zi, facem escalada pe traseele batute pe peretele din spatele cabanei, bucurandu-ne de peisajul de vis. Traseele, desi nu f multe ca numar, sunt de toate dificultatile.

­­­

Punem apoi corturile, (cu acordul lui Nea’ Dorel care se ingrijeste si de cabana – cabana privata, nu e deschisa turistilor), si cateva ceasuri ne lungim la vorba, tragand si de berile luate din Bicaz. Nu foarte mult, vrem sa intram devreme in traseu a doua zi.

Dimineata, dupa ce mancam cate ceva, lasam corturile si coboram la masina cu echipamentul de catarat si rucsacii. Strabatem cheile, si de partea cealalta tragem in parcarea din fata  Cabanei Raza Soarelui (in renovare). Ioana si Emil raman la plimbare, fotografiat si alergare, Catalin cu Vlad si cu mine pornim spre peretele din spatele cabanei (schita traeului e doar orientativa, asa se vede el de la raza soarelui)­

­

O taiem prin padurice , pana ajungem la baza peretelui unde se continua pe o carare aproximativa, la stanga, pe brane inierbate.­

­

In special vineri dar si sambata a plouat in timpul noptii, si deja se vede ca peretele este pe alocuri ud. Ajungem la baza traseului unde ne echipam (numele traseului este trecut cu rosu la baza)

­

Catalin porneste cap, eu si Vlad secunzi, fiecare pe cate o semicoarda.

L1

Se inceput relativ usor, dupa vreo 15 m se intra intr-o bavareza in care, ud fiind, si eu si Vlad am tras de o bucla, apoi se urca fara probleme pana in regrupare.­

­

L2

Urmatoare lungime este mai taruta, dupa vreo 7 m lejeri se intra intr-o bavareza intoarsa (o burta care vine peste peretele vertical), dupa 10-15m de bavareza peretele devine f sarac in prize si urmeaza un pas tarut dupa ajungandu-se in regruparea, din nou destul de buna.

Vlad porneste primul, dar acolo unde trebuia intrat in bavareza, trecand peste o alta burta de stanca, se descurajeaza (fisura era si f uda) si, dupa cateva incercari hotaraste sa se intoarca. Descatara pana la mine, tragem semicoarda lui si o intindem pana jos. Cei 50m ajung numai bine, face rapelul, eu trag semicoarda inapoi, o filez si o pun in rucsac. Pornesc f motivat, in special ca intoarcerea ar pune ceva probleme pentru Catalin (care pana acum mersese f bine, in ciuda umezelii, doar la intrarea in bavareza ajutandu-se cu o bucla). Trag si eu de bucla respectiva, si trec cu bine, ma pun in zelb sa ma odihnesc putin, apoi la pasul tare iar ma ajut cu bucle, dar ajung ok la Catalin, bucuros si montat pt ce urmeaza­. Portiunea e asigurata f bine, pitoane dese si in punctul de dificultate maxima este si un spit, deci “se face”.­

­

L3

Dupa inca 6-7 m de pragulete, se ajunge la o bavareza si mai clara, cu picioarele mai la aderenta, si care spre final devine prea ingusta, dar cu o ranga mare la stanga se transeaza. Lui Catalni ii iese curat, eu iar trag de bucla, dar ma consolez ca in regim de mansa asa ceva faceam fara mari probleme (btw, traseul Sarpelui tot din peretele postei e un f bun exercitiu pt pasajul asta).

­

L4

Lungimea asta e cea ma dificila (la liber), porneste in diagonala spre dreapta, pe o fata curata, in care vreo 3-4m singura priza calumea, din pct meu de vedere, e o alveola in care incap asa, cam prima falanga de la doua degete .. Nu-i bai, Cataln imi explica la fata locului cum se folosesc scaritele, dupa care urca pana sus si dispare pe platou. Inainte sa nu ne mai auzim imi striga insa sa ma grabesc, ca lui i s-a facut foame ). Nestiind ce urmeaza, pornesc oleaca nehotarat dar dupa ce m-am pus in prima scarita am dat shutdown complet la orice emotie, si totul se rezuma la pasii logici (cred ca si spuneam cu voce tare ce fac ) ). A mers excelent, f repede, dupa iesirea din pasaj mai sunt inca vreo 15m tare frumosi asa, in special ca vin ca o relaxare dupa bucatica mai tensionata, ii fac si pe astia in viteza si ajung sus gafaind dar fericit.­

­

Catalin relaxat la final­

­

Mancam cate ceva, ­admiram peisajul, apoi o luam pe platou la dreapta (e si marcata retragerea cu linie alba). Cata tot incearca sa prinda niste fluturi in cadru, dar pana la urma se multumeste cu un gandacel mai putin pudic.
­
­

La raza soarelui ne intregim echipa, mai stam la vorba putin in fanul proaspat cosit cu Irina, si ea la cocotz cu restul trupei din Iasi, si apoi ne intoarcem in Sugau sa recuperam corturile, de acum pe deplin uscate si numai bune de strans.

­

­De aici, in masina, o oprire la benzinarie pt ceva bere si “alte” lichide rehidratante ). Pana la Iasi, drum intins si muzica buna.

Concluzii:

- traseul e f bine asigurat, regruparile cu spituri, ca si pasajele cele mai dificile

- pitoanele sunt suficient de dese ca sa permita trecerea si unui secund mai putin experimentat

- mie mi-a parut un traseu solicitant fata de alt 4B, Diedrul Cuiburilor de Soimi (rt restant), are mai multi pasi dificili

- daca a plouat recent, sanse bune sa gasesti ude in special primele doua lungimi

- traseul este batut de soare si de vant cea mai mare parte a zilei

- chiar si cu doua semicorzi/corzi de 50, nu se poate face rapel decat din prima lungime

- Cata spunea ca a treia lungime poate fi dusa pana sus

- durata totala a fost de 5h, din care cam 1 a fost cu manevre cand a coborat vlad. oricum, Catalin zicea ca l-a facut si in 2 deci conteaza mult echipa­

Spor la catarat si carari cu soare !­

Ciucas cu luna, Ciucas cu soare.

A s­e citi in completarea jurnalelor anterioare, in special al lui Nelu de aici (click). Factorul de originalitate consta in special in pozele Alinei, mai putin in textele mele .

Cum de aproape o luna nu mai iesisem la munte, cand am vazut la statusul Alinei ca se merge in Ciucas am fost mai mult decat amator, in special ca nu fusesem in muntii astia si din poze pareau ceva deosebit.

S-a aranjat repede cu “logistica”, sambata la 5:30 pierdeam primul tren, la 6 ma suiam in al doilea si pe la 12:30 ajungeam in Ploiesti de unde m-au pescuit Iulian, Alina (alina) si Nelu (adrias) cu masina.

Dupa ceata si temperaturi pe la -5, pe masura ce ne apropiam de  Cheia se facea din ce in ce mai frumos si mai cald, asa ca desi soarele era destul de aproape de apus ne-am hotarat sa incercam ceva frumos si in seara de sambata.

Spre Muntele Rosu pe drum sunt cateva curbe mai in abrupt unde a trebuit sa ne dam jos din masina si sa impingem oleaca, prilej sa o si bulgarim nitel pe fotografa grupului >:).

La cabana Silva gasim casutele rezervate foarte primitoare si deja incalzite de soare. Miroase a lemn, sunt curate si recent amenajate, au resouri electrice pentru incalzire. Tariful e de 600 mii de casuta (300 de persoana).

Imediat ne echipam si Iulian ne trage o poza chiar inainte de plecare:

O pornim spre vf Gropusoarele (traseu indicat cu rosu pe harta de la inceput). La cateva minute soarele apune dar peste creasta spre care ne indreptam apare luna pe un cer din ce in ce mai intunecat, si cu nuante mai interesante.

Se vad Bucegii, releul de pe Costila si mai tarziu crucea de pe Caraiman luminand.

Iesim pe creasta, care se arata ceva mai mareata si impresionanta decat parea de jos . Zapada are crusta si lumina lunii e reflectata frumos, dar peste tot se merge f usor si nu e frig. Incredibil (si pt noi si pt ei), ne mai intalnim cu un grup care cobora spre cabana.

Noi continuam, trecem pe langa doua structuri din tabla despre care am aflat ca sunt foste statii seismice, si ne intoarcem chiar inaintea varfului, dupa o ultima sesiune de pozat nocturna.

La cabana punem de un vinisor fiert si se continua cu povesti din armata (cei care au facut-o ) ) si cozonac. Mergem apoi la somn, iar eu pic nepoliticos de repede ..

A doua zi ma trezesc ultimul, pt a-mi spori rusinea ). Punem de o masa usoara dar foarte frumos asortata cromatic .

Avem si spectatori, pb ca apreciau si ei coloritul deosebit al mancarii ).

Dupa masa o pornim spre cabana Muntele Rosu, la 2 minute de mers, unde ne reunim si cu restul echipei acum ajunsa. In total suntem 10 la numar, nu pierdem timpul si o pornim pe traseul pregatit pentru azi (cu albastru pe harta).

In prima poienita facem o poza de grup:

Traseul coboara apoi (bineinteles pentru a urca apoi ), ca si temperatura care ajunge la -5 de la 7-8 cat arata termometrul la soare. In vale trecem pe langa fantana.

­

Incepem apoi urcusul, iesim din padure si ne apropiem de cabana Ciucas, unde ne alimentam putin, bem ceai cald din termosuri si facem poze:

Mai departe grupul se scindeaza putin, in special din motive de ritm si echipare diferita. Eu cu Nelu, Alina, Dinu si Gabriela.

­

Depasim Tigaile Mari, urmarind traseul din partea dreapta. Portiunea urmatoare e cumva mai dificila, inclinatie mare si multa zapada care pe alocuri dadea impresia ca nu e f stabila. Trecem insa cu bine, inclusiv de portiunea de iesire in creasta care era ca o jumatate de tub inghetat si abrupt unde si pioletul a fost util in saparea urmelor. Aici privelistea se deschide si ne bucuram de vedere directa spre vreo 3 grupe de munti (Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras)­

­

E mult soare, iar stancile par mestesugite sa stimuleze imaginatia

Ajungem si pe varf, unde facem popas si cateva poze. Creasta parca te-ar indemna sa continui inainte, insa e frig si vant si urmam traseul nostru (linie albastra punctata pe harta)

Soarele e spre apus si culorile din ce in ce mai interesante. Ne mai oprim inainte de Saua Tigailor pt a-l vedea disparand in zare, probabil dupa culmile Fagarasului

Din sa ratacim putin traseul luandu-ne dupa urmele schiorilor care coborasera din varf inaintea noastra, dar revenim imediat si ajungem iar la Tigaile Mari, de data asta pe cealalta parte si la lumina lunii.

Coboram spre cabana Ciucas iar de acolo prin padure cu frontalele aprinse pana la Muntele Rosu. De aici ma ia Gabi si pe mine pana in Ploiesti (multam si pe aceasta cale ), iar apoi inghet intr-un rapid neincalzit 6 ceasuri pana la Iasi, cu gandul la vinisorul fiert pe care trebuia sa-l guste restul trupei si la anumite clatite pe care le-am lasat in urma . Faptul ca imi petrec ajunul cu famila, dupa ce de 2 luni m-am mutat din “casa parinteasca” si ne-am vazut mai rar decat obisnuiam compenseaza insa si nu imi pare (foarte) rau.

A doua zi s-au indreptat spre caselelor si colegii de tura, nu inainte de a mai trage cateva cadre. Ca si la venire si cu o seara inainte, peisajul de la ses se arata neasteptat de mohorat, desi nu lipsit de farmec.

­

Concluzii

A fost o tura din scurt, fara prea multa planuiala pregateala etc. M-am bucurat insa sa ma revad cu Alina si Nelu pe care-i stiam din ture anterioare, si sa mai cunosc si alti carpatisti, chiar daca pe fuga si nu foarte bine. Poate vom remedia asta in alte ture . Le multumesc tuturor, fara ei nu mi-as fi petrecut asa de incitant zilele dinaintea Craciunului.

Mi-a placut mult Ciucasul, beneficiind si de o vreme excelenta a fost o placere sa-i batem crestele, ziua sau noaptea. E un munte diferit fata de ce am mai vazut eu, cu formatiuni stancoase deosebite. Sper sa ma intorc aici si vara.

Pana la urmatoarea tura numai bine, sarbatori cat mai placute, si un an nou in care sa fie munte din belsug .

­

Rarau Giumalau – cocotz si trekking sezonul toamna-iarna :D

Weekendu asta a pornit cu o decizie: Campulung Moldovenesc sau Campulung Muscel. Primul era destinatia pentru o tura in Rarau, al doilea pt tura mare din Iezer.

Cum era u­na dintre ultimele ocazii de catarat si vremea riscanta nu justifica un drum pana la Campulung Muscel, a ramas o tura in 3 in Rarau, unde speram ca o sa compensam pt grupul mai mic in special prin catzarat.

Prima zi

---

In plan era traseul clasicul de pe Piatra Mare din Pietrele Doamnei. Din Iasi am plecat la 6am, si pe la 11 am ajuns in Pojorata de unde urca drumul cel mai accesibil cu masina (16km neasfaltati). Jos indicatorul de bord arata 7C, pana sus am ajuns la -1C. Deasemenea a inceput sa apara si zapada.

Drumul insa ok, in chiar si pt o masina cu garda la sol joasa ca a noastra.

Sus nu am pierdut ocazia de a ma poza cu prima zapada pe care o vedeam anul asta:

Ajungem la Cabana Pastorala unde voiam sa ne cazam (chiar langa e si refugiu salvamont, proaspat renovat, conditii excelente). De pe balconul camerei Lucian face prima poza cu Pietrele Doamnei:

Dupa mergem la Voicu la salvamont sa-l intrebam de traseul clasic de pe Piatra Mare. E binevoitor si optimist si ne explica cum e cu retragerea si regruparile inca o data.

De aici ne intoarcem la Hotel Rarau, si continuam pe CA pana la baza peretelui, la intrarea in traseu:

Aici pregatim echipamentul:

Incalziti de urcusul pana la perete ni se pare o idee buna sa mai dam jos din haine, ceea ce vom regreta ceva mai tarziu. Hotaram sa urcam in espadrile si cu mainile goale, desi peisajul e de iarna la baza traseului.

Eu urc cap, si pana in prima regrupare imi ingheatza si mainile si picioarele. Peretele nu e chiar vertical pe prima lungime si  totusi urcusul e fara probleme. Regruparea buna e undeva in stanga si ceva mai jos fata de R-ul mare rosu facut chiar in marginea diaclazei, pe un pragulet. De aici il filez pe Florin care ajunge si el congelat. Jos, Lucian asteapta randul lui.

In vale e inca toamna, la noi pe perete e iarna de-a binelea :

Avem timp totusi de cate o sedinta foto imprivizata, cu aparatul incalzit in mainile deja inghetate (ca nu mai mergea). Intre timp, faceam semi-genoflexiuni sa ne incalzim si picioarele.

Mai departe s-a facut din ce in ce mai frig, ceatza si vant. Am ajuns pana in gatul pietrei mari, unde era portiunea cea mai dificila si am regrupat in creasta, unde era lasata legata si o cordelina pentru rapel. Am hotarat ca suntem mult prea inghetati ca sa trecem in deplina siguranta portiunea urmatoare, si nu stiam exact nici ce urmeaza asa ca decat sa trebuiasca sa abandonam echipament am hotarat sa ne intoarcem.

Analizand apoi am ajuns al concluzia ca se putea face rapel direct pana in regruparea anterioara, dar de sus nu am riscat si am descatarat, Florin echipand pentru mine si eu strangand buclele. Din prima regrupare ne-am lasat reciproc pana jos la Lucian, folosind inelul din spit.

Soarele sta sa apuna inspre Giumalau, tinta programata pentru duminica.

Pt ca era tarziu si nu aveam timp sa ajungem la falezele de escalada si sa mai si facem ceva, am hotarat cu Lucian sa faca si el prima lungime din clasic.

De jos am mai pozat in jur, in special ca se lasa seara, se ridicau negurile si era tare frumos (in special incaltat cu bocancii caldurosi). Diaclaza:

Soarele prin nori:

Apoi Lucian a  ajuns aproape de regrupare si m-am echipat si eu sa-l urmez pt ca sa nu trebuiasca sa descatere si sa puteam facem coborarea lasandu-ne asigurati.

Avand in vedere frigul din ascensiunea anterioara, acu am urcat in bocanci si cu manusi . Foarte inspirat, am ramas surprins de cat de bine se pot apuca prizele si cu manusile si ce aderenta au si bocancii. Eu si Lucian in regrupare:

De jos Florin profita de ultimele raze ale soarelui si mai trage cateva cadre cu o “cromatica” deosebita . Hotel Rarau:

Brazi la apus:

Giumalaul:

Intre timp eu il lasam pe Luci jos, apoi el pe mine:

Dupa ce strangem tot echipamentul pornim  prin intuneric spre hotel pe bajbaite (toti trei lasasem frontala in camera) si apoi la pastorala, unde ne bucuram tare sa gasim camera incalzita, si ne comparam care are palmele mai traumatizate ).

Fierbem un vin cu scortisoara si zahar, niste paste, mai stam la vorba cu Mao, apoi mergem la somn. Florin pica asa de rau ca degeaba incerc cu Lucian sa-i facem diverse farse, nu se sesizeaza.

A doua zi

---

Ne trezim pe la 9, afara e mohorat si ninge. De pe balcon nici nu se mai vad Pietrele Doamnei:

Coboram la bucatarie, pregatim niste musli cu lapte si facem sandwitch-uri pt drum. Ne socotim cu Mao (150mii de persoana), apoi ne echipam pt zapada si ducem bagajele la masina. Cu masina mergem spre Pojorata pe drumul pe care am venit pana unde traseul (DR) o ia prin padure; zapada e destul de mare, in special pt cauciucuri de vara, dar sunt altii si mai indrazneti ca noi:

Traseul se desprinde de drum:

Inainte un fel de forestier acoperit de zapada imaculata, brazii deja incarcati:

La punctul de raspantie dintre traseul spre varf si cel pe cota o luam spre varf (DR) ca e mai scurt cu intentia de a ne intoarce pe dincolo (CR). Auzisem de asemenea ca traseul pe cota a suferit pe alocuri si ca exista riscul ratacirii drumului, nu am mai apucat insa sa verificam.­

Mai departe drumul urca puternic, si dam haine jos de pe noi, eu raman la tricou pe sub geaca. Apoi ajungem la jnepenii incarcati de zapada, ni se cam scutura in cap ca sunt aplecati peste carare dar e frumos si senzatia de iarna compenseaza chiar si in lipsa soarelui. Spre varf insa lucrurile nu par asa de dragutze si la putin timp incepem sa bajbaim dupa semne, dupa care renuntam complet la traseu si o luam “in sus” .

La gol alpin e absolut groaznic, viscol puternic si ceata. Din amintirile lui Lucian reusim sa ajungem la cruce, unde ne bucuram de priveliste .. pe o raza de 20m in jur . �­Hotaram sa mergem mai departe spre cabana Giumalau, singura sansa de caldura repede, si iesim de la adapostul crucii urmarind stalpii cu banda albastra. Ajungem si la cabana unde suntem poftiti in sala de mese si ni se aduc ceaiuri din partea casei . Ne dezmortim, incalzim, si mancam cate ceva.

Trebuia sa coboram cu masina pe lumina asa ca nu mai intarziem mult si, dupa discutii cu cabanierul, hotaram sa ne intoarcem peste varf (initial nu am fi conceput asta). Ne luam ramas bun de la cabana si o pornim iar spre privelistea dezolanta, de asta data cu toate hainele pe noi si infofoliti la maxim.

Avem vant din fata si e foarte greu de urmarit semnele, zapada viscolita peste tot si cristale de gheata musca din orice petic de piele descoperit. Ajungem totusi sus, unde reusesc chiar ca incalzesc aparatul tinut in interiorul hainei suficient cat sa mai trag cateva poze.

Din varf pierdem semnul ca si la venit, si o luam aproximativ pe unde am venit (urmele erau deja sterse). Tot privind inapoi si incercand sa comparam cu ce stiam de la dus vedem pana la urma undeva departe in vale un stalp cu semn, motiv de bucurie mare .

Inca o privire in directia varfului inainte de a ne afunda in marea de jnepeni.

Ajungem la stalp, si de aici traseul e cunoscut, desi avem zapada proaspata de scuturat in cap .

Dupa o coborare prin padurea aproape incremenita ajungem iar la forestier si la o deschidere mare de copaci cazuti/taiati.

Inca putin si o dam la drum, dupa inca 5 minute la masina (o lasasem ceva mai sus nestiind exact unde intra traseul in padure)

Masina mai mai sa nu o gasim dupa cata zapada se puse­se pe ea in cele 6ore cat am fost noi in traseu.

Coboram cu grija pana in Pojorata, apoi sosea intinsa pana la Iasi.

Concluzii

---

A fost o tura reusita. Desi speram la mult mai mult catarat, si obiectivele nu au fost toate atinse.

Am invatat multe, principaulul lucru fiind: iarna nu-i ca vara, insa la munte toamna poate fi ca iarna :d.

Cataratul in conditii de temperaturi pe la/sub zero a fost iar o noutate, si modul in care se comporta organismul (maini/picioare inghetate, amorteala ce te cuprinde in regrupare etc). Traseul in sine e banal pe timp de vara, si a fost deci potrivit pentru a ne acomoda la niste conditii ceva mai extreme.

Plimbarea pana pe Giumalau iar ne-a adus surprize, prin conditiile de la golul alpin. Am avut ceva lacune la echipament de iarna, dar am iesit cu bine.

Pe langa concluzia principala, o alta a fost ca putem duce mult mai mult decat credeam. E un lucru foarte bun de invatat ­in situatii din astea fara risc real major (zona e “sigura”), care te pregateste psihic impotriva panicii pt posibile situatii realmente de nedorit.

A, si cum se vede si din RT-urile din Iezer, a venit iarna , cu tot ce implica ea pt muntomani.­­