Activitati aprilie

In luna aprile (2012) am facut mai multe iesiri, nimic extraordinar, dar poate unele merita mentionate. Am mers doar pe curisera din pacate pentru ca mi-e dor si de MTB, cu care merg doar prin oras se pare, am mai facut o alergare si o iesire la ‘plaja’. In afara de asta, destul de neregulat mers la sala de catarat, si chiar la sala normala de la firma. Sa le trec pe zile rapid:

1 aprilie O tura de bicla in 3, Costal Clasic extins, despre care am mai povestit deja.

07 aprilie. Planul era ca sa facem cat de mult putem in directia Monterey (eu si Laurentiu). Am fi vrut sa facem chiar si 300+ km, aproape, mergand cat se poate de mult pe coasta in sud, dupa ce trecem muntii; astfel incat totusi sa nu depasim orele de lumina. Din pacate dupa vreo 50 si de km Laurentiu a cazut la o curba ciudata, si s-a lovit destul de urat. S-a intors cu o masina cu tot cu bicla si are pentru cateva saptamani mana in ghips. Dar avem deja alte planuri de viitor, dupa recuperare. Eu am continuat tura mergand pana in Santa Cruz si inapoi, pe alt drum. O distanta de 203 km si 3350m urcare, am fost surprins la sfarsit sa vad ca aproape mi-am depasit recordul de altitudine urcata intr-o zi, recordul fiind in Italia cu doar vreo 50m mai mult, oricum acum m-am simtit chiar foarte bine, fie si de la pauza de o ora in care am asteptat o masina sa-l ia pe Laurentiu, fie, alimentarea mai buna pe traseu si ritmul lejer. Vremea a fost frumoasa si am avut soare chiar si in Santa Cruz. Singurul mare regret e ce a patit Laurentiu, care evident e cea mai mare grija pe care trebuie sa o avem pe bicla. Pentru asta am si poze:

Laurentiu dupa ce a cazut
urcasem deja pana in creasta muntilor si asta era undeva mergand spre sud, pe creasta

curba (sau curbele) cu probleme, fiind putin si in panta

eu la Santa Cruz

a venit primavara si (nu doar aici) sunt flori si dealuri verzi. din pacate o sa se usuce tot uscat o sa fie pana la primavara urmatoare

Boulder Creek, pe drumul de intoarcere

alimentez

iar alimentez, dupa ce ajung iar sus in creasta si ma hotarasc sa merg mai mult in nord pe ea

Palo Alto vazut de pe Skyline

iar in cealalta parte, Pacificul

verde

14 aprilie Nu mai tin minte exact motivul, dar hotarasc sa fac ceva scurt pe langa casa. Initial niste sprinturi pe langa sediul Facebook, unde e o alee speciala (nu doar pentru ciclism insa), unde am mai alergat. Din dorinta de a obtine si in California un KOM (locul 1, pe site-ul strava), fortez niste segmente mici si nepopulare ca sa am macar o mica sansa. Cu noroc reusesc, dar nu in sensul in care vreau eu. Dupa asta mergem pe Kings Mountain lejer si ne intoarcem acasa (am mers eu + Daniel + Vlad, care au venit cu masina din Hayward).

17 aprile Ma trasneste sa alerg iar, ca trecuse cam mult timp. De cand am si incaltaminte serioasa de alergat, nu facusem decat 10 km pe banda si vroiam sa vad cum se simte o distanta mai lunga. Plec insa seara aproape pe intuneric, si desi la inceput ma simt bine si planuiesc sa fac chiar 30 km, pe la 20 imi vine sa opresc si chiar o fac .. la 25.0 km, cu o medie mai mica decat facusem cei 22.7 km cu aproape o luna inainte, asta fiind de 11.2 km/h. Nu asta ar fi rau, dar mi s-a parut ca pana la weekend s-a resimtit oboseala si chiar in weekend nu am putut pedala la maxim. Nici prea grav nu a fost mai ales pentru ca nu m-au durut incheieturi sau alte probleme, papucii sunt super-ok, trebuie sa fac doar antrenamentele mai regulat.

21 aprilie Baieti din Hayward au in plan sa faca Diablo, care e cea mai lunga catarare sustinuta din zona. Eu pedalez intai pana in Doublin, unde ne intalnim, suntem multi (Daniel, Bogdan, David, Mircea, ). Mergem cu masinile pana unde incepe urcusul si incepem urarea. Marea surpriza este ca Mircea care de-abia s-a apucat de ciclism se tine foarte bine de mine, mai mult, dupa mai putin de jumatate din urcare, o ia inainte iar eu treptat realizez ca nu mai am cum sa-l ajung. Sus nu e diferenta prea mare (3-4 minute); insa avand in vedere ca eu fac ciclism de 6 ani si el de 6 saptamani .. super. Ajung si baietii : Bogdan (+10 minute fata de mine), David (+20 parca?), Daniel (+45), in fine, oricum timpi super-ok pentru toti .. majoritatea luptandu-ne din greu cu caldura. Eu am urcat fara tricou si m-am ars destul de tare pe spate. Trasee Strava : prima parte, pana in Doublin, si apoi urcarea si ultimul segment de intors acasa.

pana undeva prin Fremont, care imi confirma ca nu sunt prea bune cauciucurile astea si trebuie schimbate

coboram bicicletele din masini

startul

sus

sunt surprins de cat de verde e, cand am mai fost eu era super-uscat. o sa-mi fie dor de verdeata

Daniel Diablo coborat from Paul Diac on Vimeo.

Daniel pe coborare

22 aprilie In ultimul timp vremea e tot mai frumoasa, asa ca ne hotaram sa mergem la plaja .. in Santa Cruz (cu masina ). Pana ajungem acolo se innoreaza insa, sau mai bine zis norii erau deja acolo, asa ca ne grabim pe coasta putin mai in nord, dar nu scapam de ei. Pentru mine a fost frumos si asta oricum ca am avut ocazia sa-mi testez noul aparat foto (Canon Eos 60D), deci pozele astea ar trebui sa fie mai bune, insa nu prea ma pricep inca, dar sunt in proces de invatare / documentare despre asta, etc..

Santa Cruz

delfini

undeva mai in nord

plaja de la San Gregorio

27 aprilie Se apropie weekendul si nu am fost decat la sala (in timpul saptamanii), si nici macar la cea de catarat. Si dupa cum planuiam vreau sa mai incerc sa obtin locul 1 si la celalat sens pe circuitul din jurul Facebook. Locul 1 e un timp de 1:43 iar eu eram deja pe locul 2 cu 1:51. Acum reusesc sa scad… 7 secunde, adica cu 1:44 sunt exact cu o secunda mai mult decat KOM-ul, ceea ce e insa ok. Nu prea e ok cum m-am simtit imediat dupa, cand am mai incercat niste sprinturi in zona si la un moment dat m-am simtit total terminat, oricum fiind foarte aproape de 8+ ore de stat pe scaun n-a fost asta o problema.

29 aprile A fost iar un weekend cam ocupat si nu am facut decat un traseu de vreo 2 ore, urcand Old La Honda pe care fac record personal, ce-i drept cu doar o secunda mai putin decat recordul anterior, se pare ca ma urmareste cifra asta. Oricum am mers bine tot traseul si cum am vrut sa nu-mi ocup o parte prea mare din zi, am reusit si a fost fain.

Cam asta a fost luna aprilie, destul de activa, cel putin comparativ cu martie. Pentru mai sunt niste planuri mari, chiar foarte mari (Hawaii), si altele mai mici. Peste cam o saptamana va trece turul Californiei prin zona, din pacate insa probabil nu o sa pot merge sa-l vad. Sper sa merg mai regulat la sala de catarat, sa fac alergari mai multe si mai calculate, macar putin MTB, sa mai invat despre cum sa folosesc aparatul foto. Multe planuri, sa vedem cate am sa realizez.

Costal clasic extins

Revin cu un post scurt, dupa o lunga pauza de la aproape orice activitate sportiva. In toata luna martie singura miscare e posibil sa fi fost o tura de alergare, in afara kilometrilor de bicicleta prin oras, dar sa speram ca nu ajung prea rapid sa ma multumesc cu asa ceva. In mare parte niste vizite, saptamani ploioase si datoriile de servici m-au tinut departe de bicicleta, alergat si chiar sala de catarat. Macar s-a adunat si mai mult pofta de toate astea si sper sa recuperez in aprilie.
Totusi in timpul asta mi-am luat si echipament de alergat, si cursiera noua. Cea din urma, Bottecchia Sprint CF79 Team; din cauza faptului ca am ramas fara cea veche, care mi-a fost furata chiar din apartamnet (adica mi-a fost spart apartamentul). Oricum cu banii de asigurare nu am pierdut nimic material, iar acum am bicicleta cu cadru de carbon si echipare Dura-Ace. In realitate insa nu e cu mult mai usoara decat cea veche, probabil din cauza rotilor. Oricum, sa fi fost posibil doua saptamani in care m-am uitat la ea fara sa pedalez cu adevarat deci de-abia asteptam.
Prima tura a fost una chiar deosebita, mergand cu niste romanii de aici o distanta chiar mare, de aproape 124 km. Oricum inregistrarea nu e prea buna, fiind din doua bucati si nici macar completa, dar important e poate doar ca am facut record pe prima catarare cum imi doream. A fost pentru mine a doua parcurgere (prima am facut-o singur in decembrie); a traseului cunoscut sub numele de “Costal Clasic”, in varianta ‘extinsa’ in cazul nostru chiar extinsa de doua ori, ca sa trecem prin Pascadero si sa vedem mai mult oceanul Pacific pe tarmul caruia am mers vreo 15 km. In rest s-a mers incet dar cu ambitie, mai ales avand in vedere ca ceilalti erau incepatori. Si deja avem planuri si mai mari.

dimineata spal si reglez putin ambele bicle
cum nici MTB n-am mai facut, mi-e dor si de ceva miscare prin padure

bicla noua

cei 3 participanti

sera unei ferme interesante de unde am cumparat cateva mere

ajunsi la ocean

vant din lateral

Paris – Brest

In acest articol voi povesti despre o tura de ciclo-turism ce s-a desfasurat timp de 6 zile, intre 12 si 17 Martie 2012.

E ceva ce imi doream de mult timp sa fac si sunt foarte fericit ca am reusit intr-un final. In plus Paris-Brest-Paris este o cursa ciclistica de traditie. Aceasta tura se poate dovedi o recunoastere pentru traseul din urmatoarea editie ce va avea loc in 2015. Cine stie .

Profit de aceasta ocazie si pentru a face un anunt important:

ANUNT: Am in vedere o tura Franta – Romania in luna August. Cat din Franta si cat din Romania ramane de vazut. Daca sunteti interesati sa participati, sau cunoasteti alte persoane interesate de asa ceva va rog sa ma contactati.

Inainte de descrierea propriu-zisa voi incepe cu niste informatii de cultura generala.

Brest, Bretania

Brest este un oras situat in extremitatea vestica a Frantei, in regiunea Bretania. Este al doilea cel mai important port militar al Frantei, avand iesire la Golful Biscaya (Oceanul Atlantic).

Bretania este o regiune in vestul Frantei ce se intinde de la orasul Rennes pana la Golful Biscaya (Oceanul Atlantic) respectiv Marea Manecii.Cultura regionala este foarte diferita de cea din restul tarii, si asta datorita originii. Francezii sunt la origine franci (germanici)  in timp ce bretonii sunt celti, Bretania fiind una din cele 6 tari celtice (celelalte: Scotia, Irlanda, Tara Galilor s.a.). Desi singura limba oficiala este franceza, exista inca limbi regionale, destul de utilizate (numele localitatilor si indicatoarele sunt dublate) si fundamental diferite fata de limba franceza.

Navigatia ocupa un rol fundamental in cultura bretona, aceasta permitandu-le in trecut sa comunice cu celelalte natiuni celtice. Orasele principale au iesire fie la Marea Manecii fie la Golful Biscaya.

Din punct de vedere gastronomic, specifice regiunii sunt cidrul si clatitele umplute (oua, carne, branza s.a.).

Cum o imagine face cat o mie de cuvinte, iar eu nu am chef sa scriu o mie de cuvinte aveti mai jos un colaj cu punctele esentiale.

Cursa Paris – Brest -Paris

Cursa Paris-Brest-Paris este una din cele mai vechi curse de ciclism din lume, fiind creata de Pierre Giffard in 1891. In cinstea ei a fost creata si o prajitura rotunda (se vrea a fi o roata de bicicleta), numita Paris-Brest, pe care o puteti vedea in colaj, in mijloc pe randul de jos. Pierre Giffard este un personaj interesant: jurnalist de succes dar si prolific organizator de evenimente sportive: Paris-Brest-Paris, Paris-Belfort (cursa de alergare de 380 de km) , Paris – Rouen (prima cursa auto din lume) si Maratonul Parisului.

In acea perioada se facea tranzitia de la bicicletele cu roti mari la cele normale (ca in zilele noastre). Cursa era un adevarat test de fiabilitate pentru acestea. Dupa ce a parcurs traseul de 1200 km a promovat, intr-o serie de articole, evenimentul precum si ideea de autonomie a concurentilor. Acestia nu aveau voie sa-si schimbe bicicleta si trebuiau sa-si care singuri mancarea si hainele.

Cursa profesionista s-a desfasurat odata la 10 ani, pana in 1951. Apoi a continuat ca si cursa de amatori, la un interval de 4 ani. Ultima editie a avut loc in 2011, deci urmatoarea va fi in 2015. Limita de timp pentru cei 1200 km este de 90 de ore.

Echipament

Echipamentul meu, dupa cum se va putea vedea este bazat pe ate. Am pornit cu o cursiera normala Peugeot din anii 80, la care i-am adaugat un portbagaj. Pentru aceasta a fost nevoie sa fac mai multe hack-uri: sa largesc portbagajul in partea de jos, sa-l prind cu niste suruburi mai scurte decat ar trebui, si sa-l leg cu ata de cadru in partea de sus. In timp ce ata a tinut foarte bine de-a lungul turei, suruburile mi-au pus probleme de mai multe ori, dupa cum veti vedea.

In rest, echipament de camping. Cort legat cu ata de cadru; pe portbagaj doua genti laterale de 15l fiecare, saltea izopren si sac de dormit. Primus, oala, si in rest obiecte uzuale.

Desfasurarea pe zile

Luni

• Iau trenul pana la Versailles si pornesc din fata castelului. Suburbiile Parisului m-ar fi incetinit din cauza  navigatiei si a semafoarelor.

• Prima portiune e pe un drum national. Nu e autostrada, dar e mult trafic si se circula cu viteza.
• La Rambouillet fac o pauza. Imi iau un sandwich. De aici pana la Brest voi merge doar pe drumuri cel mult judetene. Am probleme cu gasirea iesirii din oras.
• Se intampla ceea ce ma temeam. Imi cade un surub din cele doua ce sustin portbagajul pe cadru. Am 3 de rezerva. Il inlocuiesc si merg mai departe.
• Ma apropii de Chartres. Vestita catedrala se vede de departe. Fiind un oras medieval centrul e pe un deal destul de abrupt pe care sunt nevoit sa il urc. Fac o pauza scurta pentru cateva poze.

• Ajung in jur de ora 18 la “La Loupe” si  hotarasc sa ma opresc. Cel mai apropiat camping e intr-un sat la cativa km. Ma ratacesc putin pana la el, dar ajung in jur de ora 19. Campingul e inchis. Ii dau telefon patroanei, iar aceasta ma primeste. Pun cortul pe intuneric, fac niste paste la primus si ma culc. Nu dorm foarte bine, fiind prima data cand instalez singur un cort si dorm in el. Mi-e frica ca nu l-am pus bine, ca o sa-mi fie frig. Se aud tot felul de zgomote de la pasari (rate, cocosi, bufnite).

Marti

• Dimineata e ceata si cam frig, tipic pentru aceasta regiune, dar in cateva ore se incalzeste si ajung sa merg in tricou.
• Ajung la Le Mans in jur de ora 16. Merg la biroul de turism unde intreb de campinguri de pe drum.  Tipa imi gaseste un camping si suna la el sa vada daca e deschis.

• Centrul istoric al orasului e foarte frumos. Am mai fost la Le Mans anul trecut pentru cursa de 24 de ore dar nu am vizitat atunci centrul.

• Am probleme de orientare la iesirea din oras.
• Campingul se pare ca e mai aproape decat am fost informat. Asta nu poate decat sa ma bucure. Ajung in jur de ora 19. Instalez cortul pe lumina fac un dush si merg in centrul satului sa mananc. Nu scap de paste. Am de ales intre spaghete bolognese sau spaghete cu carne. Le aleg pe cele bolognese.

Miercuri

• Constat o umflatura la cauciucul din spate. Dezumflu roata, asez un pic cauciucul si umflu la loc, dar aceasta nu dispare. Se pare ca e un defect de cauciuc. Fac rost de niste suruburi zdravene pentru port-bagaj de la patronul campingului. Asta imi ridica moralul. Pornesc bine in traseu si nu ma opresc pana la Laval.

• Fac o pauza de masa in Laval, ma ratacesc putin prin oras. Urc in mod inutil un deal. In timp ce mananc sunt abordat de o gasca de ciclisti, toti trecuti bine de prima tinerete. Vorbesc cu ei si ma pozez. Acestia ma incurajeaza. Un tip imi spune ca a facut si el Paris-Brest-Paris dar in cursa.

• La scurt timp dupa ce re-pornesc imi dau seama ca roata spate e foarte dezumflata. O umflu si continuu sa merg. Dupa 30 de minute e din nou dezumflata. Trebuie sa schimb camera. Imi ia in jur de 40 de minute deoarece trebuie sa dau jos bagajele si sa demontez port-bagajul
• Ma apropii de Rennes. Prefer sa nu merg pe drumul national-autostrada si de aceea ocolesc pe mai multe drumulete de tara. Ma ratacesc putin la intrarea in oras, dar in cele din urma ajung la campingul municipal in jur de 19:40.
• Gasesc un restaurant unde sa mananc. In mod surprinzator acesta e italian. Cum pizza nu imi comvine sa iau, mananc tot paste. De data asta cu pesto si cu ceva cotlet. Nu sunt suficiente asa ca mai bag si doua cosuri de paine pe langa. Am o alimentatie foarte variata.

Joi

• Aleg sa vizitez centrul Rennes. Il gasesc destul de greu. Sunt strazi pavate, multi oameni si pante asa ca prefer sa merg pe langa bicicleta. Fac un stoc de prafuri si cumpar protectie solara de la o farmacie. Abia dupa ora 12 reusesc sa ies din oras.

• Ca si la intrarea in oras,  nu pot merge pe cel mai scurt drum datorita traficului.
• Desi parcurg mai multi km, peisajul e mai pitoresc si mai frumos.

• Se schimba si relieful: dealuri scurte si dese (rolling hills). Am probleme cu schimbatorul pe spate si nu imi intra in cea mai mica viteza. Pedalez in forta destul de frecvent.
• Ma intalnesc cu foarte multi ciclisti pe drum in plutoane mai mici sau mai mari.
• Spre seara ajung la Loudéac, unul din putinele orase din centrul Bretaniei. De fapt e un sat un pic mai mare.
• Azi am facut mai putini km si nu sunt foarte multumit, dar e ok tinand cont la ce ora am plecat din Rennes.
•  Campingul municipal e inchis asa ca imi caut hotel. La oficiul turismului e afisata o lista cu hotelurile din oras.
• Meniul meu se schimba radical. Mananc couscous.

• Dupa ce ma opresc incep sa ma doara genunchii foarte tare. Am dificultati cand merg si ma asez pe scaun. Ma gandesc la trasee de iesire si scoateri pentru fani si sponsori.

Vineri

• Inca ma dor genunchii dar totusi e mai bine ca aseara. Hotarasc sa pornesc si sa vad dupa cativa km ce o sa fac. Imi cumpar anti-inflamator de la farmacie si niste manusi de la un magazin de biciclete
• Merg pe mai multe drumuri de tara. Ma intalnesc cu tractoare si caini.
• Incep sa apara primele indicatoare in Bretona.

• Trebuie sa mai schimb o data camera.
• Harta mea are cateva erori, care ma fac sa pierd ceva timp dar nu foarte mult.
• Ajung la Pleyben in jur de 19:30. Intru la barul din localitate si intreb daca este vreun camping sau hotel deschis. Cativa tineri vor sa ma ajute si suna la hotelurile din imprejurimi. Se pare ca toate sunt inchise in weekend (wtf). In cele din urma imi propun sa pun cortul la ei in curte si accept.
•  E ora 20, totul e inchis in oras cu exceptia barului si unui restaurant italian. Am ocazia sa mananc din nou niste paste.

Sambata

• Pornesc cu moralul ridicat stiind ca nu mai am multi km pana la Brest. Fac poze la curtea in care am dormit si bisericii din Pleyben.

• Dupa cateva dealuri mai lungi, incepe sa se vada si marea

• Ajung la Brest in jur de ora 13. Merg pe malul apei si apoi ma indrept spre gara si centrul orasului. Incerca sa mananc undeva dar peste tot e bucataria inchisa. Ma multumesc cu Subway. Ma mai plimb prin centru si fac cateva poze.

• Intoarcerea cu trenul e cu cantec. Din cauza unor lucrari una din legaturi este inlocuita cu un autobuz. Nu prea le convine sa-mi ia bicicleta. In cele din urma trebuie sa-i demontez rotile. Ma grabesc sa prind a treia legatura si le montez din nou in timp ce merge trenul
• Ajuns in Paris, pe peron la metrou ma abordeaza un tip ce imi spune ca a facut si el cursa Paris – Brest – Paris anul trecut. Dupa start, a mers o zi si o noapte in continuu si a dormit prima oara in acelasi oras in care am dormit eu joi seara.

Concluzii

• Ciclo-turismul e un sport frumos si relaxant, mai ales atunci cand locuiesti intr-un oras mare.
• Faptul ca am mers singur nu a fost atat de problematic pe cat ma asteptam. Dupa prima zi am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. Privind retrospectiv, sa mergi singur intr-o tura (de orice natura) de mai multe zile e o experienta interesanta pe care o recomand.
• Cred ca distanta parcursa e mai mare daca sunt mai multi. In primul rand pentru ca se impart unele bagaje (cort, scule), si in al doilea rand stai in trena cuiva cu bagaje.
• Ca si strategie, ar merge pus cortul in spatii neamenajate si, odata la cateva zile, oprit in camping-uri/orase. Eventual se poate apela la alte forme de cazare precum couch-surfing sau hoteluri ieftine.
• Chiar  daca ocolesti, e de preferat sa mergi pe drumuri secundare cat mai mult posibil. E mult mai relaxant si mai rustic.
• Prin orase se poate pierde timp cu orientarea. Ar fi de preferat sa le traversezi doar pe cele mai importante, pe care vrei sa le vezi.
• E de evitat sa cari un rucsac in spate. Cel mai bine ar fi sa pui continutul lui in doua genti pe rotile din fata. In acest fel e si bicicleta mai echilibrata fata-spate. La fel, cortul intre picioare incomodeaza si ar merge pus in alta parte.
• Problemele tehnice si fizice sunt inevitabile atunci cand mergi mai multe zile. Trebuie sa ai o atitudine pozitiva, si instrumentele necesare pentru a le remedia si a merge mai departe.
• Colectia mea de harti rutiere incepe sa creasca, am ajuns la 6
• La tara totul e mult mai ieftin iar lumea se culca odata cu gainile.

Harti pentru fiecare zi:

• Luni
• Marti
• Miercuri
• Joi
• Vineri
• Sambata

Yosemite Iarna

Probabil unul din cele mai notabile posturi de cand m-am mutat in California. Motivatia – in mod special folosirea echipamentului de iarna, atat timp cat aici, macar la munte, mai este iarna. Adrian mi-a adus de acasa si bocancii de iarna si sacul de dormit, astfel incat era important sa le folosesc macar odata. Tura viitoare sper ca va fi vara in Alaska, dar pentru California doar in muntii Sierra Nevada gasesti zapada iarna, cel putin in apropiere de mine. Evident ca in Yosemite era si cel mai usor sa ajung, nu destul de usor insa, si cunosteam putin si zona, avand insa si destule locuri noi de cercetat. In cadrul Yosemite, am ales varful Lyell ca tinta principala, pentru este cel mai inalt din parc, cu 3999m altitudine. In vara 2010 mai incercasem odata acest varf, in conditii oarecum opuse : o tura de o singra zi (chiar mai putn), vara, fara posibilitate de campat, si am reusit atunci sa ajund doar pana in Donohue pas, pe la 3600m, mergand vreo 40 kg fara sa-mi ating totusi obiectivul complet. Diferenta fata de atunci este ca acum aveam sa il incerc incepad din Yosemite Valley, pasul Tioga fiind inchis iarna, trebuia sa fac un drum mult mai lung, incepand de la ~1200m altitudine fata de ~3000m cat mi-ar fi permis daca era deschis pasul. Avantajele insa sunt timpul, aveam cam 3 zile pline de traseu, echipamentul mult mai complet, cort, etc; si faptul ca nu imi trebuia rezervare pentru permisul (‘wilderness permit’) necesar pentru a campa in zone superioare. O mica parte din echipament am completat-o prin comenzi pe Amazon in ultima saptamana (primus, cort), astfel incat vineri seara eram gata de o iesire de 4 zile, din care 3 pline dedicate traseului.
Un prieten din San Francisco m-a ajutat cu o cazare vineri noaptea acolo, pentru ca sa pot pleca a doua zi devreme dimineata; si ii multumesc si pe aceasta cale. Un alt element nou e ca am gasit o modalitate de transport mai eficienta putin, desi destul de scumpa (235$), un tur oferit de extranomical.com. Turul foloseste si e frecventat mai mult de straini care viziteaza zona, probabil cei care s-au stabilit aici au masini si nu e prea convenabil. Mie mi-a convenit si asa, chiar daca a fost putin mai scump, si in plus am aflat si cateva lucruri interesante de la ghid despre California, Sierra Nevada, Yosemite.

---

Sambata Ma trezesc devreme pe la 5 daca tin minte bine, si ma duc rapid la punctul de unde am spus sa fiu preluat de autobuz. Intarzie vreo ora aproape, iar cand vine e destul de plin. Nimeni nu avea rucsac ca mine, dar gasim loc pentru el si in final plecam din San Francisco. Dupa cele 5-6 ore de tranzit destul de interesante dealtfel, ajungem in Yosemite Valley unde prima oprire este la Tunel View. Chiar daca ma intarzie cu plecatul efectiv in traseu de oprirea asta ma bucur in mod special, pentru ca e considerata una din cele mai frumoase panorame din Yosemite, si chiar din lume , iar eu nu o vazusem inca. Mai mult, e senin perfect asa ca evident toata lumea face poze.

From Yosemite Martie

Tunel View

cu putin zoom: (de la stanga la dreapta): El Capitan, Clouds Rest (inzapezit), Half Dome

la intrarea in vale pe stanga e El Capitan, perete vertical de 900m

Yosemite Falls, a 5-a cascada din lume ca inaltime

Dupa alte cateva opriri ajungem si la cea finala. Vorbesc putin cu ghidul, sunt singurul care o sa stau 4 zile, aproape toti fiind pentru un ‘day tour’. Programul normal e luat masa in vale si intors acasa, eu desi am cu 3 zile mai mult decat majoritatea, consider ca nu am timp sa iau masa acum, decat ceva pe fuga. Trec pe la centrul de informatii si imi iau permis, le zic ce planuri am, ei imi verifica putin echipamentul. E important sa stie cam pe unde ma duc, totusi fiind o tura de iarna realizata solo, mai ales ca aflu ca in zona respectiva nu prea merg oameni iarna. Numai bine, o sa fiu si mai singur
Pe la ora 3:30 ajung cu ‘free shuttle’ in punctul de unde se face intrarea in traseu. E vreme buna, pe aici sunt inca oameni, asa ca ii dau rapid pe portiunea pe care o cunosteam de cand urcasem pe Half Dome. O singura variatie mica ma face sa ratez la dus Vernal Fall, pentru ca poteca ce trece pe langa ea e inchisa iarna. O vad eu oricum la intors, iar acum ma grabesc sa ajung cat se poate pe lumina la Little Yosemite Valley, un loc de camping special amenajat sub Half Dome, pe la 1800m. Ajung chiar la limita cu lumina, insa imi dau seama ca atat timp cat e senin nu voi avea probleme nici noaptea: Luna aproape plina si zapada pe jos face vizibil totul aproape ca ziua. Doar vreo 6 km parcursi si urcare cam 600m, in prima jumatate de zi de traseu. Imi pun cortul rapid si-mi fac de mancare, nu e nimeni dar e frumos, liniste si pace. Stau asa si ma gandesc la faptul ca e prima data cand campez pe continentul American, dupa ce am campat deja in Europa, Africa si Asia. Acum au mai ramas tot mai putine continente..

Nevada Fall

cortul nu s-a dovedit prea bun, un singur strat si fara ancore
cu siguranta nu un cort de iarna, dar cu sacul de deormit super-ok, am dormit bine

primusul e insa excelent

pe la 1 noaptea ma tresezte o cucuvea (!) ies afara si fac niste poze cu expunere

---

Duminica Destul de obosit, nu aud ceasul cand suna la 5. Ma trezesc pe la 6, dar pana pe la 8 aproape nu sunt gata de plecare. In final, plec, totusi putin intarziat fata de plan. Urmeaza sa merg pe valea raului Merced, ca si pana acum, macar pana la lacul Merced. Pe parcursul zilei vad ca valea asta e foarte lunga, si urca lin. Practic stilul asta de vale nu se gaseste in Carpati sau pe unde am mai fost eu, si e interesant, dar poate putin plictisitor pana la urma. Poti merge si cate 3-4 zile pe o vale din asta, urcand incet si avand peisaje similare, dupa fiecare cotitura, dar destul de frumoase incat sa nu te plictisesti. La mine, s-a mai schimbat putin peisajul cand stratul de zapada s-a facut tot mai gros, apoi incepe portiunea in care trebuie sa bat zapada, dragut la inceput dar pana la urma tot mai greu, simt nevoie mare de coechipier cu care sa fac schimbul. Imi amintesc si de intrebarea din vale, daca am ‘snow shoes’, rachete. Mi-ar fi prins bine. Dar sunt obisnuit doar cu bocanci si parazapezi, cu batut si cazut pana la genunghi la fiecare pas, si asa continui. Soare puternic, trebuie sa-mi pun si ochelarii, incerc o singura variatie de la traseu pentru a ocoli zapada, insa sunt nevoit sa ma intorc. Deci am parte si de cateva momente speciale, insa pe la jumatatea zilei ma simt tot mai obosit. Cand ajung la lacul Merced, e 3:30, dar tremur tot si nu mai pot merge normal. Rucsacul il simt foarte greu, adevarul e ca imi luasem putin prea multa mancare, si destul de mult echipament. E un camping special aici si chiar multe cladiri, toate inchise, asa ca imi pun cortul. Imi dau seama ca nu mai pot continua, ma simt terminat, si iau decizia asta care avea sa schimbe tot rezultatul turei. Vina principala cred ca o are faptul ca nu am mancat foarte bine dimineata, si nici in timpul zilei. Urmeaza sa ma chinui sa mananc cat mai mult, ca sa pot sa o duc toata ziua cat e lumina, si aveam sa reusesc asta in ziua urmatoare, dar acum .. e deja prea tarziu. Ma ocup de campat, mancare, niste poze, si ma culc pe la 6 dupa-amiaza. Dorm dus, undeva la 2200m, la peste o zi de mers distanta de orice alt om, pentru ca nici oameni, nici urme nu am vazut toata ziua.

urme de urs, undeva pe la 1900m, singurele pe care le vad

pasaje ce necesita atentie

aici incerc sa evit zapada pe partea stanga, insa e cam expus, asa ca ma intorc prin zapada pe dreapta raului, cum e traseul normal

alte pasaje ce-ti ridica pulsul

(poza cu timer), greu la batut

pauza necesara

ajung si la Merced Lake

alimentare (jos – cutia speciala de depozitat mancare, ferit de urs)

seara ma plimb putin pe lacul inghetat

---

Luni
Ma trezesc mult mai odihnit si bine. Urmeaza un moment greu, de gandire, sa iau decizia finala, daca ma duc in sus spre varful Lyell, sau cobor inapoi, realizand insa un varf secundar. Pana la urma aleg a doua varianta. Lyell pare putin prea departe pe harta, si risc sa nu pot sa ma mai intorc la autobuzul care venea peste 2 zile, mai ales, dupa experienta din ziua precedenta in care la 3:30 nu mai puteam continua. Acum insa ma alimentez fortat mult mai bine, si reusesc sa merg toata ziua voios. Varful secundar avea sa fie Clouds Rest, o muchie de deasupra Half Dome, care atinge cota 3027m. Am harta si stiu exact unde sa fac abaterea. Traseul il urmaresc bine tot timpul, doar pe portiuni scurte mai ratez cararea, in mod special unde e mult prea multa zapada ca sa se vada orice. Bat mult mai multa zapada decat in ziua precedenta, aproape toata ziua merg cu zapada pana in gat. Fac pauza de masa la pranz, iar aproape de varf incerc iar o evitare a zapezii pe un versant de stanca abrupt, pe care merg pe limbile de zapada care sunt, acestea devin insa prea subtiri si ma retrag, inapoi la stratul gros de zapada care ma incetineste si ma stoarce de energie. In final, fix la apusul soarelui (aprox 6:30 p.m.); ajung pe Clouds Rest. Fac multe poze rapid ca sa am timp sa cobor putin si campez pentru prima data chiar in zapada, aproape de cota 3000m.

portiune foarte greu de batut

dupa ce ajung intr-un fel de pas se deschide privelistea si incep sa vad varfurile mari
nu-mi dau seama care e Lyell exact, dar sunt multe frumoase si le incadrez cum pot in fotografii

zona cam expusa la care trebuie sa renunt in final

foarte aproape de varf, soarele apune

jos, Yosemite Valley, si Half Dome

iarasi, cateva poze de noapte

---

Marti E mai frig ca de obicei dimineata, initial cred ca e doar de la altitudine. Imi dau seama apoi ca bate vantul, si mai mult, viscoleste. Dupa 3 zile de senin perfect in ultima zi ma trezesc pe furtuna. Cu greu ies din sac, e frig tare si in cort. Fac o supa inauntru cortului. Ma imbrac in sfarsit cu toate hainele, bucuros oarecum ca nu le-am carat degeaba, si ies afara. Nu e chiar asa rau pana la urma. Destul de rapid sunt gata de plecare. Trebuie sa cobor 1800m altitudine, dar stiu cat de cat cararea si am destul timp. Dupa vreo ora aproximativ ies din zona expusa cu vant puternic, iar apoi totul se transforma intr-o ninsoare ca de sarbatori, si totul e mult mai calm. Aproape ca-mi pare rau. Cand ajung in Little Yosemite Valley, iar o pereche de bete de trekking pe care le-am vazut lasate acolo si la dus, prea putin probabil de acum ca proprietarul lor sa se mai intoarca . Dupa cascadele pe care acum le vad mai bine (Nevada si Vernal), ma intalnesc si cu primii oameni dupa 3 zile complete. Majoritatea ma intreaba tot felul de lucruri. Jos am destul timp sa-mi iau o cola, sa ma schimb putin si sa anunt ca m-am intors cu bine la centru.

betele pe care le fur :p

Nevada Fall

Vernal Fall

Half Dome inca acoperit de nori

Asta a fost, prima si ultima tura de iarna cu adevarat de anul asta, prima tura de iarna de mai multe zile in care merg singur, prima tura de iarna in Yosemite, sau prima data cu cortul in USA. Din pacate in final obiectivul principal tot neatins ramane, si e chiar a doua oara cand incerc Lyell fara sa reusesc sa ajung pe el. E totusi mai politicos sa-l fac intai vara, si apoi iarna, asa ca ma impac cu ideea, dar devine deja un motiv in plus, cum a fost creasta Rodnei in ultimii ani in Romania. E numai bine asa, sa am un plan si o motivatie pe termen putin mai lung.
50 km parcursi, mult mai putin decat ma asteptam, totusi avand in vedere zapada nu e deloc putin. Urcat de la ~1200m pana la 3027m, aproape continuu urcarea, coborat apoi totul de-odata. Putin si tehnic (foarte putin, dar intens), mult de batut, campat sus, vreme perfecta cu exceptia furtunii din ultima zi. Deci de toate, asa cum trebuie sa fie. M-am intors bucuros acasa.

Unele lucruri care le-as fi putut face mai bine:

• Sa am rachete de zapada
• Cort mult mai bun, desi paractic m-am descurcat perfect si cu asta
• Sa ma alimentez calumea si in ziua de duminica. Asta probabil ar fi facut posibil varful.
• Sa am trepied la aparat, pentru pozele facute noaptea mai ales
• Sa nu-mi iau asa multa mancare

Vizita Adrian

Saptamana trecuta am avut primul vizitator, Adrian care a venit aici pentru niste interviuri, insa si-a extins perioada la vreo 10 zile, pentru un antrenament serios pe cursiera. Se intelege ca diferenta intre clima de aici si cea de acolo, mai ales la cum a fost vremea in Romania saptamanile trecute (zapada multa si frig extrem), au facut sa se merite pentru el un cantonament la asa mare distanta. Si-a inchiriat o cursiera full-carbon de top, iar eu m-am alaturat turelor lui cat am putut, mai ales in weekend. Dupa cum ma asteptam, nu am reusit sa-l conving sa bagam si altceva decat ture de cursiera, poate cu singura exceptie o relaxare pe plaja.

proaspat ajuns in California, Adrian imi testeaza putin MTB-uk

Joi am chiulit jumate de zi de la servici ca sa facem o prima tura impreuna, care a fost costal clasic. Tin sa mentionez (si o sa continuui in stilul asta), ca tura a avut doua catarari semnificatie: Old La Honda si Tunitas, iar pe prima am ajuns cu 3 minute inaintea lui Adrian (fenomen care nu se va mai repeta), iar la Tunitas oarecum impreuna, desi sprintul lui Adrian de pe ultimii cativa sute de metrii i-au dat un avantaj de vreo jumatate de minut.

Adrian termina si el (in sfarsit ) Old La Honda

A urmat weekendul si a fost din fericire unul lung, luni fiind liber. Am facut ture sambata si luni, iar duminica mai mult relaxare.

Sambata am urcat Saratoga, sau Highway 9, pe ambele parti. Catarari lungi si destul de constante, pe langa asta si frigul ne-au cam obosit. Am apucat si sa filmez cu aparatul montat pe casca, dar nu am uploadat inca pentru ca sunt cam mari. La prima catarare am pierdut eu 2 minute, iar la a doua am ajuns deja la 5 minute dupa Adrian, la un timp de 30 – 40 minute aproximat per catarare.

Duminica ne-am relaxat, am mers putin la ocean cu masina, iar pe dupa-masa ne-am plimbat prin Stanford vreo ora. Adrian mi-a dat un challenge interesant, sa ajung la 50 km/h pe plat, in ambele directii ale unei sectiuni de drum, ca sa demonstrez ca pot prinde 50 km/h in conditii cel putin normale, practic eliminand ajutorul vantului sau pantei. Nu prea am reusit oficial, dar am fost destul de aproape; reusind un 49.6 km/h intr-o directie si 48 km/h la intors. Pot folosi scuza ca nu am avut destula distanta de rulaj, dar am de gand sa mai incerc asa ca nu bag scuze, cred ca nu va fi nevoie.

Luni am facut cea mai mare catarare din zona, pe care eu o mai facusem demult in 2010, Mount Diablo. Vreo 17 km aproape de ambele parti, pe care l-am facut noi : North Gate si South Gate, ambele de cate aparoape 1000 metri urcare, varful pe la 1180m. Am pierdut mult timp cu transportul pentru a ajunge acolo, nu e asa aproape de unde stau, dar s-a meritat. Clar cel mai solicitant din toate cele 3 zile ale mele si presupun ca si din toate alea lui Adrian. La urcarea pe ‘North Gate’ am ajuns dupa 3 minute iar la South dupa 4 minute, impreuna cu un mosnegut care s-a tinut o gramada de mine desi era pe MTB, surprinzator. Asta iarasi la timpi de urcare de peste o ora pe ambele parti. Vreamea a fost in schimb mult mai buna acum, iar in zilele urmatoare Adrian a prins chiar si 24 grade parca, timp in care insa eu imi faceam datoria la umbra monitoarelor.

pierdem putin directia si chiar si asfaltul

pe varful Mount Diablo, dupa prima urcare

la prima urcare am intrat intr-o strat de nori care a nu depaseau insa altitudinea varfului, asa ca am avut ceva peisaj sus, iar spre seara s-au retras norii si mai mult

Pentru mine nu au sens nici un fel de statistici totale, dar pentru Adrian ar fi asa:
10 zile consecutive : 836 km 12306 metri verticali, 35.61 ore de pedalat viteza medie 23.47 km/h.

la plecarea finala, sperand sa ne revedem cel tarziu in octombrie

O sa evit o perioada turele de cursiera cel putin, din motive multiple :p, dar weekendul viitor am o incercare indrazneata despre care nu va spun decat ca include in realizarea ei achizitionarea unui piolet. Sa ne auzim cu bine..