Iaşi Outdoors

Septembrie 15, 2013

Tura lejera in Hasmas

Una din putinele ture pe care le-am facut in ultima vreme a fost o tura simpla si scurta in muntii Hasmas. Mi-as fi dorit sa merg in muntii Ciucas, unul din putinele masive mai cunoscute de la noi din tara in care nu am fost niciodata (decat in trecere pe cursiera pe sosea); dar timpul si posibilitatile de transport limitate nu ne-au permis. Asa ca a ramas Hasmas, si nici aici nu am ajuns prea des astfel incat speram sa ajung pe ceva trasee noi.

Am fost trei: eu Codrin si Florin iar baietii si-au luat liber vineri ca sa putem face traseul putin mai lung; insa in final a ramas totusi tot traseul cel scurt pe care am mai fost. Am plecat dimineata cu autobuzul de la Iasi la Lacul Rosu, unde am luat masa cand am ajuns. Pe urma am plecat spre cabana Piatra Singuratica. Vremea a fost buna si stabila; si deja se simte inceputul de toamna pentru ca nu ne-a fost deloc prea cald. Am mers fara probleme si fara sa ne grabim; ne-am intalnit pe drum de mai multe ori cu caini (sunt vreo doua stani pe traseu); si la Poiana Alba ne-a surprins un nou (2009?) refugiu; foarte fain facut. Am ajuns totusi devreme la cabana si ne-am cazat in pod, dupa care am facut o supa si altele la primus. La apus ne-am urcat si noi pe Piatra Singuratica…


la Lacul Rosu


Refugiul din Poiana Alba – foarte frumos
(sunt doua paturi etajate inauntru din lemn)


ne-am intalnit si cu o capra neagra care statea intr-un loc ciudat
si doar mult dupa s-a mutat incet


spionand cu binoclu


munca la laptop in podul cabanei 😀


masivul Ceahlau la apus


A doua zi planul era sa mergem putin mai spre sud, sa ajungem in zona de grohotis (sau deasupra, pe unde ar fi fost un traseu); pentru ca arata interesant si ar fi fost ceva nou pentru mine. Dimineata insa am fost putin retinuti de Codrin, care avea ceva de terminat la laptop 😀 iar apoi de mine, pe care m-a luat somnul si nu m-am lasat pana nu am dormit putin. Pana seara n-am mai avut timp sa mergem in doua locuri si am ales sa mergem doar pe varful Hasmasul mare, si asta am si facut.
Dupa ce ne-am intors au aparut si cei din Bucuresti, un grup foarte mare de vreo 70 persoane; de la clubul Christian Adventure. S-a umplut cabana si am intrat putin in programul lor intai cu adunat de lemne si apoi cu o seara de cantece la foc.


Ceahlaul iar


Varful Hasmasul Mare – 1792m


Duminica, ultima zi am plecat primii pentru a ajunge la timp la autobuzul de Iasi direct, care pleca pe la ora doua din Lacul Rosu. Am ajuns chiar putin mai devreme insa nu de-ajuns incat sa avem timp de o masa la restaurant.

Strava :
traseul la dus din prima zi.
a doua zi pana pe varf

Iulie 2, 2013

Concursuri bicla (sfarsit 2012 si inceput 2013)

Una din activitatile la care am participat in ultima perioada, si aproape doar in perioada asta – ma refer cam la ultimele 9 luni, a fost concursurile de bicla. Daca in ultimii ani facusem destul de multi kilometri, recorduri, cronometrari pe diferite catarari, urmarind performanta manual sau folosind site-uri gen strava; era cumva logic sa particip si la competitii. Mai ales ca prima serie la care am participat a fost in toamna anului trecut, cand eram inca in California.
De cate ori am avut ocazia am participat la seriile low keys hill climb; o serie de concursuri de amatori organizate intr-o atmosfera prieteneasca si primitoare. Mi-a placut si faptul ca la un concurs se face doar cate o urcare mai mare, asa ca nu era nevoie de experienta in pluton sau prea multa tehnica.


Primul la care am participat a fost pe 20 Octombrie, pe catararea Morgan Hill. Tin minte ca startul s-a dat pe grupe de cate 10, pentru ca drumul era ingust. Zona era frumoasa si plina de ciclisti veniti nu numai pentru concursul asta. Mai tin minte ca jos era innorat, pe urcare ceata dar sus a fost soare si frumos. Am terminat pe locul 33 / 64. Inregistrarea pe Strava. Mi-a placut si aveam de gand sa mai particip si la urmatoarele, in final insa n-am mai reusit decat la inca una.


eu pe final


tandem


concurentii la linia de sosire, alimentare etc


Urmatoarea tura din seria low keys si ultima la care am participat a fost Soda Springs. Este cea mai mare urcare continua din Bay Area; pentru ca Diablo si Mount Hamilton au portiuni mai mici si respectiv mai mari de coborare si nu urca continuu. Am tras destul de tare, si am reusit sa termin in prima jumtatate a clasamentului acum, avantajat putin de frig, eu fiind insa mai rezistent, si poate avantajat si de distanta, panta mai abrupta. Am terminat pe locul 48 / 103. Strava.


toamna


pe urcare


aerodinamic 😛


Dupa ce s-a terminat seria de catarari; dupa ce au trecut sarbatorile cand am fost in Romania si apoi am revenit, s-a organizat si Megamonster, un concurs care tine tot de seria low keys insa e separat, nu intra la clasamentul general de catarari, ci e o cursa de mai multi kilometri, se poate participa si pe echipe, si nu se organizeaza chiar in fiecare an. Despre asta tin minte sigur ca a fost ultima iesire ce orice fel din America :). ~160 km din ce tin minte. Am plecat cu gandul sa particip solo dar in final m-am intalnit cu cativa colegi de la Facebook pe care ii cunosteam care m-au invitat sa particip impreuna cu ei. Din pacate i-am tras mai mult in jos din cauza unei pene si in final, din cauza ca eram deja prea obosit. In rest am dus oarecum onorabil trena; la dus. La intors; pe ultimul sfert din toata cursa am convins echipa sa ma lase in urma, pentru ca in clasament se lua pozitia penultimului din echipa. Am reusit sa termin la limita timpului traseul si singur; fortand. Echipa a terminat pe locul 8 / 22. Strava.


echipa Facebook

LINE DE TRANSFER IN ROMANIA 🙂


Dupa ce am ajuns in tara, la cateva saptamani dupa ultima tura – megamonster; m-am ocupat pentru cateva luni aproape de alte lucruri si nu de iesiri sau ture. Nici nu ma gandeam mult la asta, si aveam altele in cap, lucruri de recuperat si de redescoperit pe langa casa. Cursiera am adus-o pe avion insa celelalte doua – MTB-ul si mai noul ciclocross Motobecane erau pe vapor si au ajuns dupa vreo luna. In timpul ala faceam renovari prin casa – si n-am desfacut cutiile; au mai stat asa vreo luna.
Intr-un final insa le-a venit vremea la toate, potrivit cu un concurs din Iasi, poate cel mai interesant de mountain-bike. M-am inscris la MyRace, si m-am si antrenat putin pentru el. Erau doua curse posibil, cea scurta si cea lunga. Ca antrenamnet le-am facut pe ambele dar cate o singura data. Era frumos prin padure dar nu ma descurcam prea rapid, mi s-a parut lung si solicitant traseul. Asa ca aveam oarecum emotii pentru competitie.
Si am avut si de ce; pentru ca desi am mers mult mai bine, poate cu vreo ora mai bine ca la antrenament; am avut pe final probleme mari cu carceii, cele mai mari probleme de acest gen pe care le-am avut pana in prezent. Am pierdut din cauza lor poate vreo 10 pozitii maxim – in pauze de revenire, la ultima asezandu-ma cu greu chiar jos si revenindu-mi tot greu. Mi-a placut oricum si am participat cu placere mai ales pentru ca era aici in Iasi. Cred ca am si acumulat ceva experienta, pentru ca la MTB nu am mai deloc. Nu mi s-a parut deosebit de dificil traseul din punct de vedere tehnic, dar solicitant ca anduranta si disconfort. Am terminat pe locul 28 / 53 ( = > rezultate => 2013) la clasamentul general pe traseul lung. Strava



la start


punct alimentare


pe ulitma suta metrii


Despre urmatorul concurs la care am participat am mai vorbit in postul anterior; asa ca o sa spun pe scurt. Concursul de la Lugoj, cupa Max Ausnit; la care am participat a fost probabil unul din cele mai reusite, cu traseu si organizare frumoase, urmat apoi de Transalpina pentru noi; tura cu Adrian si TVA care urma sa plece; deci si un anturaj ‘de exceptie’. Am terminat pe locul 25 din 67 la categoria masculin 18-29; cu o viteza medie de 35.1 km/h pe 88 km cu 1000m urcare. A fost si primul concurs la care am mers mai serios in pluton si am invatat mai multe despre asta.


Un alt ultim concurs de ciclism (momentan) a avut loc la Iasi. In Iasi din ce stiu eu nu s-a mai organizat concurs de ciclism de sosea de poate zece ani; asa ca a fost cu adevarat un eveniment. A fost un criteriu din seria Road Grand Prix organizat de ciclistul Alex Ciocan, si a avut loc pe Copou. Au participat atat elite (profesionisti, sau rutieri cu multa experienta), cat si amatori de toate felurile. Vreo 81 participanti in total. Dupa ce s-a dat startul eu mi-am gasit inca din prima cursa (din 10), ‘echipa’ cu care am ramas pana la urma aproape. Eram vreo 3, eu incercam sa duc trena la vale, adica sa trag cat pot pe coborare pe Copou; pentru ca aparent eram mai greu si asta ma avantaja, apoi urma portiunea de la liceul Negruzzi unde era urcare abrupta si drum mai prost, aici era fiecare pe cont propriu si pentru mine era cel mai greu sa ma tin de ceilalti din grup pentru ca erau mai mici; iar dupa pe urcarea pe bulevardul Copou era mai bine pentru ca de obicei stateam la trena si asta si avea un efect. Era panta mai lina drumul mai bun si viteza mai mare deci ajungea ca conteze si trena.
Pe la a 9-a tura ne-a ajuns Alex Ciocan din spate, mi-a strigat ‘Up, up’, 🙂 ca sa ma feresc din loc iar in cateva sute de metrii a venit si plutonul din spate. Am coborat ultima data cu ei fara prea mari eforturi, e mai usor pe coborare, insa la deal s-au dus inainte evident. Crusa se termina dupa ce primul termina 11 ture, asa ca eu am facut doar 10 dar m-am clasat al 2-lea din cei care au facut doar 10 si au fost ajunsi doar odata. A fost oricum foarte interesant, bine ca nu am avut nici un incident neplacut, m-am clasat cel mai bine relativ pe locul 8 din 38 la categoria Baieti 23-39 ani. A fost una din cele mai scurte curse; cu putin peste o ora, deci si intensitatea a fost mai mare. De-abia astept sa se organizeze si anul viitor; si sper sa mai apara si alte concursuri de sosea la Iasi, ca de MTB mai sunt cat de cat, dar pana acum soseaua era pe 0.


la start


eu in curba cu plutonul in spate (ajuns cu o tura)


in fata : Adrian Zamfir, campionul national la junitori din Iasi


Adrian si Dragos


trecand linia de finish a 9-a oara si ajuns de pluton


grupul meu principal (90% am mers impreuna).

In ultima vreme parca sunt mai entuziasmat de astfel de concursuri, de intensitate si competitie. Am mai facut si ture lejere de antrenament, insa nu prea multe; putin chiar si cicloturism. Acum de-abia m-am intors si de la prima competitie mai serioasa de alergare montana, dar despre asta in urmatorul post. Calendarul meu competitional (chiar exista!) este gol acum, sunt ceva planuri de ture de munte mai mari, unele si pe afara; insa cat va fi timp aici cu si fara prea mult antrenament, ar mai merge si cate o competitie. Mai ales ca acum apar tot mai multe si pare ca se dezvolta lucrurile astea si la noi mai bine.

Decembrie 2, 2011

Costal Clasic, Extins

Pentru ca tot nu mai apuc sa scriu despre tura asta si nici acum parca nu am timpul necesar, recurg la metoda de a scrie pe scurt cum a fost. Al 3-lea weekend de cand sunt aici si deja am facut prima tura sigur, am vrut sa fie putin mai lunga si grea dar tot aproape de casa, fara complicatii cu transportul.
Asa ca tot cum mi-a recomandat tot Adrian, ma facut traseul de weekendul trecut, dar extins, a se observa harta. Desi nu am mai plecat devreme, ceata care era aici la plecare m-a facut sa ma gandesc putin, insa nu sa renunt. Stiam oricum ca e posibil si probabil sa se faca mai bine. Asa ca m-am dus. Am mers destul de bine pana la Old La Honda, catarare pe care am vrut sa-mi bat recordul de tura trecuta dar nu am reusit, fiind totusi la limita. Apoi am coborat rapid multii in partea cealata, dinspre ocean, insa tocmai cand sa incep urmatoare catarare (care face traseul sa fie extins), am facut pana pe spate. Si mi-am si stricat doua camere, pentru ca n-am verificat la prima cauciucul. Toti cicisti care trec se opresc sa te intrebe daca ai nevoie de ceva aici, si sunt destul de multi. A urmat apoi inca o catarare, la care deja am mers mai slabut, apoi am revenit la traseul pe care-l mai stiam, am continat in paralel cu tarmul o bucata buna, dealuri mici dar obositoate, astfel incat am intrat in Tunitas, cea mai mare catarare destul de obosit. Dar am facut-o si pe asta fara probleme si apoi am coborat spre casa. Aproape de oras insa am mai facut o pana, si ramas fara camere de rezerva am apelat la ajutorul altor biciclisti care mi-au dat un petic smecher. Pe urma am ajuns rapid si multumit acasa. A doua zi mi-am luat cauciuc nou destul de bun pentru roata pe spate.
O tura faina si mai serioasa deja de 121 km. Urmeaza de acum sper si ture de MTB, pentru ca tocmai mi-am comandat unul pe care de-abia il astept.

Traseu garmin

Traseu Strava

si poze :


la intrarea in Old La Honda


si la final


O oarecare ‘extorsiune’ de la traseu


prima pana, gata amele camere de rezerva


recumbent ‘aerodinamic’. baietii asta m-au intrecut tare pe plat dupa


putina vedere la ocean pe traseul asta

Noiembrie 22, 2011

Costal Clasic

Weekendul asta am reusit sa facem deja o tura mai lunga, de aproximativ 100 km, si cu doua catarari de ambele parti ale aceeluiasi lant muntos (la dus si la intors). Si am si fost mai multi, deja 3 : eu Daniel si Bogdan. Am ales traseul „costal clasic”, mai mult sau mai putin clasic, tot la indemnul lui Adrian. Am plecat dimineata pe la ora 7, prin frig si flamanzi, dar am oprit sa alimentam cu prima ocazie. Am mers mult impreuna, Daniel deja se simtea mai curajos, despartindu-ne doar la prima catarare mai lunga, pe care am parcurs-o si sambata trecuta, Old La Honda. Am mers in forta maxima acum insa si am terminat intr-un timp de 23:06, baietii venind si ei la 5 si 14 minute de mine, (Bogdan si apoi Daniel). Pe catarare am intrecut continuu grupuri de defierite dimensiuni. Sus se asteptau un grup de aproximativ 30 ciclisti, care dupa ce s-au regrupat au plecat, in doua directii.


grupul de ciclisti


ne-am regrupat si noi

Apoi am coborat la vale pana la ocean. Bucata asta am facut-o exact asa si in 2010, cand am facut prima tura pe atunci cu cealalta cursiera. E frumos, la sfarsit e o distanta destul de mare de plat, zona mai deschisa, fara copaci, dupa care apare de-odata .. oceanul. Am avut noroc si acum de vreme buna si am stat putin sa admiram valurile de 3-4 metri, coasta si nisipul. Apa ca de obicei, foarte rece, dar oricum nici afara nu era chiar cald, dar macar soare.


pe coborare


ajunsi la destinatie..

Ne-am intors pe un cu totul alt drum, si anume Tunitas, care trece muntii printr-o catarare mai lunga dar si mai abrupta pe alocuri. Pana sa ajungem acolo ne-am mai si ratacit, plus ca am avut ceva probleme, o spita de la bicla lui Daniel cedand. Am putut insa sa continuam, si am facut catararea impreuna cu Bogdan, si Daniel a ajus si el surprinzator de rapid. La vale in rest am mers impreuna si pana acasa, destul de grabiti iar pentru a mai avea timp si de un jacuzzi.


in apropiere de litoral, cu vedere spre continent


zona ca ‘la tara’


Bogdan chinuindu-se pe ultima catarare mare

Din pacate au cedat si vitezometrul si GPS-ul, la ambele terminandu-se bateria. Acum stiu doar ca am facut aproximativ 100 km si traseul inregistrat incomplet aici garmin, sau aici strava.

Mi-a placut la tura asta faptul ca a fost deja mai serioasa, ca am avut parte de tot felul de peisaje, si am prins si vreme buna dar am tras si cate un frig.. Am vazut si caprioare, de doua ori.

Noiembrie 16, 2011

Old la Honda

Filed under: biciclete, dealuri, poze, toamna — Etichete:, , , , , , , — pauldiac @ 7:44 am

Departe de a fi o tura importanta din punct de vedere a numarului de kilometrii sau ceva similar (sportiv), va povestesc despre primul traseu, facut de cand am revenit in California. In primul rand, m-am intors aici pentru o perioada de timp nedeterminata, un job full-time in IT, oferta primita dupa intenrship-ul pe care l-am facut in vara 2010, cand am povestit tot aici pe blog despte zone ‘exotice’ cum ar fi Yosemite, tura de bilca pe la Oceanul Pacific, si Death Valley. Sper cat timp stau aici sa fac ture in locurile astea si altele noi, fiind foarte multe de vazut; si sa am timp sa le si postez. Momentan ma lupt cu o acomodare mai dura decat m-as fi asteptat, din diferite puncte de vedere.

Dar tocmai pentru a ma acomoda mai usor si pentru ca am avut si cu cine sa ma plimb, am facut sambata (la o aproape doua saptamani de la sosire), un traseu de vreo 80 km cu bicicleta. Care bicicleta? Simplu, tot aia.. din Romania. Am reusit cu mult noroc sa o aduc aici pe avion fara sa platesc nimic special pentru ea, dar in general se plateste cam 300$. Daniel, cu care mai facusem ceva trasee in vara 2010 a avut si el chef de un traseu si a fost dragut si a venit el la mine, sa facem pe aici. Adrian ne-a sugerat traseul potrivit : Old La Honda, un traseu care se termina cu o catarare destul de faina. Am avut si vreme destul de buna, dar din pacate nu asa insorita ca unele zile care inca mai sunt pe aici (inca se mai ajunge la 20 grade Celsius in noiembrie). Am intalnit multi biciclisti, dupa cum ma asteptam, si am ajuns la Skline, o sosea care traverseaza creasta muntilor Santa Cruz (care separa Silicon Valley de Oceanul Pacific).
Oricum, pentru ca dupa cum va dati seama sunt foarte ocupat zilele astea, o sa trec direct la poze si traseul GPS, spunand doar ca nu s-a mers in forta, si nici nu era asta ideea. Speram ca urmeaza lucruri tot mai interesante, dar inca nu ma gandesc la ture de nici un fel.


Daniel, la prima pauza


Skyline directia spre sud


Skyline spre nord


Daniel mai obosit ..

Si, in final : traseu GPS pe Garmin , pur informativ, pentru ca ne-am cam ratacit pe acolo.


Si ceva nou, pe strava.com. Strava e un site interesant care face o gramada de statistici despre catararile dintr-un traseu, si nu numai.

Older Posts »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.