Iaşi Outdoors

Septembrie 15, 2013

Tura lejera in Hasmas

Una din putinele ture pe care le-am facut in ultima vreme a fost o tura simpla si scurta in muntii Hasmas. Mi-as fi dorit sa merg in muntii Ciucas, unul din putinele masive mai cunoscute de la noi din tara in care nu am fost niciodata (decat in trecere pe cursiera pe sosea); dar timpul si posibilitatile de transport limitate nu ne-au permis. Asa ca a ramas Hasmas, si nici aici nu am ajuns prea des astfel incat speram sa ajung pe ceva trasee noi.

Am fost trei: eu Codrin si Florin iar baietii si-au luat liber vineri ca sa putem face traseul putin mai lung; insa in final a ramas totusi tot traseul cel scurt pe care am mai fost. Am plecat dimineata cu autobuzul de la Iasi la Lacul Rosu, unde am luat masa cand am ajuns. Pe urma am plecat spre cabana Piatra Singuratica. Vremea a fost buna si stabila; si deja se simte inceputul de toamna pentru ca nu ne-a fost deloc prea cald. Am mers fara probleme si fara sa ne grabim; ne-am intalnit pe drum de mai multe ori cu caini (sunt vreo doua stani pe traseu); si la Poiana Alba ne-a surprins un nou (2009?) refugiu; foarte fain facut. Am ajuns totusi devreme la cabana si ne-am cazat in pod, dupa care am facut o supa si altele la primus. La apus ne-am urcat si noi pe Piatra Singuratica…


la Lacul Rosu


Refugiul din Poiana Alba – foarte frumos
(sunt doua paturi etajate inauntru din lemn)


ne-am intalnit si cu o capra neagra care statea intr-un loc ciudat
si doar mult dupa s-a mutat incet


spionand cu binoclu


munca la laptop in podul cabanei 😀


masivul Ceahlau la apus


A doua zi planul era sa mergem putin mai spre sud, sa ajungem in zona de grohotis (sau deasupra, pe unde ar fi fost un traseu); pentru ca arata interesant si ar fi fost ceva nou pentru mine. Dimineata insa am fost putin retinuti de Codrin, care avea ceva de terminat la laptop 😀 iar apoi de mine, pe care m-a luat somnul si nu m-am lasat pana nu am dormit putin. Pana seara n-am mai avut timp sa mergem in doua locuri si am ales sa mergem doar pe varful Hasmasul mare, si asta am si facut.
Dupa ce ne-am intors au aparut si cei din Bucuresti, un grup foarte mare de vreo 70 persoane; de la clubul Christian Adventure. S-a umplut cabana si am intrat putin in programul lor intai cu adunat de lemne si apoi cu o seara de cantece la foc.


Ceahlaul iar


Varful Hasmasul Mare – 1792m


Duminica, ultima zi am plecat primii pentru a ajunge la timp la autobuzul de Iasi direct, care pleca pe la ora doua din Lacul Rosu. Am ajuns chiar putin mai devreme insa nu de-ajuns incat sa avem timp de o masa la restaurant.

Strava :
traseul la dus din prima zi.
a doua zi pana pe varf

Aprilie 27, 2010

Bolzano – Pordoi

A venit ieri si randul Dolomitilor, ma gandeam ca va fi o tura ceva mai lejera ca sa nu ma rup, insa a iesit mult mai tare decat ma asteptam. Distanta a fost subtiata de drumul Merano – Bolzano, la dus am plecat cu masina pana in Bolzano. De acolo iar am gasit iesirea destul de greu, am trecut pe la centru de informatii pentru turisti, astia mi-au zis ca Gavia e inchis si asta imi strica oarecum si ultimele planuri mai marete care mi-au ramas dar sunt in continuare mai multe de facut decat timp.

From Italia 2010 zi 10

Plecat in sfarsit din Bolzano incep direct sa urc, intr-un fel de chei si tuneluri destul de lungi, ies intr-o vale ingusta in care tot urcam de acum mai lejer. Ajung in Nova Levante, de unde-mi cumpar o harta mai mare special cu Dolomitii, apoi lacul Carezza si putin mai sus localitatea aferenta. Pe aici imi dau seama ca daca vreau sa revin in Bolzano la 17:00 sa ma intorc cu masina de acolo, trebuie sa cresc considerabil ritmul care pana acum il stricasem cu prea multe pauze. Incep sa pedalez tot mai puterinc iar pauzele erau acum doar pentru poze si baut apa. Ajung bine in pasul Costalunga la 1752 m, de unde urma sa cobor intr-o vale mai mare in fundul careia se afla destinatia mea finala (acum finala, ca am vazut ca nu mai era timp), pasul Pordoi 2239 m. Deci cat urma sa cobor acum de la 1752 aveam de urcat apoi de doua ori, pe Pordoi si aici la intoarcere, alte variante de intors nu prea erau plauzibile. Cobor relativ putin, cam pana la 1300 apoi incep sa merg pe prima portiune de plat spre pas.

Ajung in Canzei, localitatea de unde incepe pasul. Nu prea era soare, era pustiu si zapada topita de langa drum era murdara, astea au dat un aspect urat la tot pasul. Pe la sfarsit am ajuns si foarte obosit, aproape de final am facut cateva pauze pentru prima oara din motivul „nu mai pot”. Sus cumpar niste vederi, o ciocolata, mananc putin. Ma asteptam sa mi se faca mai frig oricum ma imbrac pentru coborat si ii dau rapid la vale. Pe aici incep primii stropi de ploaie.

In Canzei deja ploa bine, norii insa nu se aratau chiar atat de amenintatori, imi pun colantii lungi astept sa se opreasca dar nu merge, asa ca plec pe ploaie. Se opreste ploaia, iar incepe, iar sta. Schimbarile astea ma fac psihologic, sunt cand bucuros, cand speriat. Fac pasul Costalunga in sensul opus, cei 400 metrii care ii coborasem, e lejer. Sus ma simt bine, ultima portiune e plata, apare chiar soarele. Ajuns la 16:30 sus, pana la Bolzano sunt 35 km de vale dar renunt la ideea de a ma intoarce cu masina pentru ca sa vin pe alta varianta sa mai fac si pasul Nigra, pana la care e plat iar dupa coboratul spre Bolzano. Nu mai am timp limita si de acum imi schimb iar ritmul, fac multe pauze, poze etc.

Coboratul spre Bolzano prin zona asta mai putin circulata e diferit fata de ce vazusem pana acum, are un aspect mai rural, iar ultima parte care ajunge in autostrada e destul de abrupta. Spre Bolzano ajung coborand din sud, si apare vant puternic din fata, ceea ce ma bucura stiind ca urma sa schimb radical directia spre Merano. Norii insa nu prea ma incurajeaza, asa ca dupa ce aflu ca in Merano deja ploua bine, ma duc la gara si iau un tren. Ma costa aproximativ 7 euro, pe o distanta de 30 km jumate eu jumate pentru bicicleta, ceea ce mi se pare rezonabil. Pe tren incepe sa ploua puternic, dar apoi se opreste. Ma gandesc ce sanse as fi avut sa ocolesc ploaia daca veneam pe bicicleta.


asa nu, pica!


asa da (sau invers?)

Desi doar 145 km in destul de mult timp, tura asta detine recordul pana acum la cata altitudine am urcat, si anume 3300 metrii in total care s-au simtit, mi s-a parut mult mai obositor ca tura de o zi inainte desi aia a fost de aproape 170 km, dar doar 2300 metri urcat. Cred ca recordul asta de urcat altidutine intr-o singura zi s-ar putea sa fie global, ma gandesc ca doar in ziua 2 din tura Suceava – Bacau e posibil sa fi urcat mai mult totusi nu cred.
Surprinzator la tura asta a fost si multitudinea de stari prin care am trecut, de la mers lejer la mentinut ritm bun, oboseala mare, poloaie apoi soare, imi revin neasteptat vreau sa pedalez si mai mult apoi nu pot tot din cauza vremii.

Track GPS

Aprilie 25, 2010

Merano – Vipiteno – Bressanone

Pentru azi planuisem o etapa desul de grea dar interesanta, as fi vrut sa fac doua pasuri din apropierea orasului Merano cu plecare si intoarcere aici. Pasul Giovo 2094 m si pasul Pennes 2211 m. Am pleacat dimineata la 9:15 ca si tura trecuta si dupa primii kilometrii in care am incercat sa ma tin de pista de biciclisti am renuntat, pentru ca nu era asfaltata si nici macar cat de cat neteda. Imi pare ca e mai sigur sa mergi cu cursiera pe sosea decat sa te complici pe pista unde nu stii la ce sa te astepti si intoarcearea la sosea dureaza si zeci de kilometrii uneori. Si asta am observat si la altii ciclisti mai tarziu, cei cu cursiere prefera sa ocoleasca pista in anumite zone. Orisicum, soseaua in prima parte, pana la San Leonardo, a fost perfecta, iar muntii care inchideau valea anuntau un pas frumos. M-am simtit si foarte bine, pana chiar pana sus. Am urcat constant cu putine pauze scurte pentru poze, apa, etc. Ultima parte a fost chiar deosebita, aveam si muzica potrivita in casti si am terminat pasul glorios. Sus zapada multa, destul de frig, am stat sa mananc si asta m-a racit si mai mult iar coboratul nu a fost tocmai placut. Jos m-am incalzit la loc dar avea sa aflu rapid o veste care mi-a stricat cel mai mult tura: pasul Pennes e inchis. Am ales sa ocolesc pe plat pentru intoarcere prin Bressanone – Bolzano – Merano. Evident la vale viteza medie a crescut constant pentru ca mergeam bine, desi pe sfarsit a aparut iar vantul din fata. Am ajuns in Bolzano si acolo iar a fost frustrant sa pierd pista ciclabila, sa ajung pe autostrada spre Merano de unde ma intorc cu greu pe pista. Intre orase pista era insa super buna si circulata, am gasit 1-2 ciclisti pe cursiere dupa care sa ma tin (cu greu), am renuntat sa mai caut apa asa ca am ajuns cu bine dar desidratat. Maine sper sa nu fac iar pauza dar mai vedem. Pun trackul si pozele:

Merano – Vipiteno – Bressanone

From Italia 2010 zi 9

ma pierd pe pista ne-asfaltata si ma intorc pe sosea


pe acolo trebuie sa fie pasul


In amintirea pasului Balea


finally


fara asta iesea tura perfecta

Blog la WordPress.com.