Iaşi Outdoors

August 15, 2013

Rarau si Giumalau cu MTB

O tura destul de scurta de doar doua zile in Rarau si Giumalau care a avut loc acum doua saptamani. Ne gandeam si la varianta de a merge in Bucegi, pentru noua sosea asfaltata; dar limitati de timp am ales tot muntii Rarau la care puteam ajunge mult mai rapid. Am fost cu masina si exclusiv pentru ciclism, desi Adrian era pe cursiera si asfalt, iar eu cu Lucian pentru MTB si drumuri pietruite si chiar paduri. Zona respectiva permitea ambele stiluri, insa noi am exagerat putin.
Doritor sa fac un traseu nou, am ales ‘din satelit’ (de pe Google Earth), un traseu salvat in GPS care urca pe varful Rarau din Campulung insa prin Slatioara, ocolind mai mult si ajungand in final in partea estica a zonei fara padure din varful Raraului. Singura problema era o portiune destul de scurta despre care nu eram sigur daca are drum, la finalul unei vai lungi care dinspre Slatioara se indreapta ca directie exact spre capatul poienii. La fata locului traseul a fost bun pana si putin dupa Slatioara, am urcat un pas frumos si am ajuns intr-o localitate destul de izolata si pitoreasca. Mai departe insa, drumul a devenit tot mai prost pana cand incet incet a disparut si s-a confundat cu albia unui rau. Eram pe valea pe care trebuia, si totul era inca aproximativ decent..


in parcare in Campulung unde prima data a trebuit sa-i repar pana lui Lucian
obs: nu e frumos sa vii in ture cu pene (chiar daca aerul se pierde treptat .. )


urcand ‘pasul’ inainte de Slatioara


drumul din valea cu directia buna care insa devenea treptat inexistent

Lucrurile s-au schimbat insa brusc imediat dupa o zona cu un morman mare de pietre pe care a trebuit sa urcam. A mai fost poate carare putin timp dupa sau nu, nu ne-am putut da seama. Directia o stiam pentru ca urma cursul apei si aveam traseul inregistrat pe GPS, insa inaintarea era tot mai anevoioasa. Mergeam pe albia raului cu greu, iar la un moment dat am fost nevoiti sa urcam in dreapta lui, printr-o padure deasa si neumblata, lovindu-ne de o gramada de crengi mici la nivel cu solul; totul pe o panta abrupta pe care urcam. Ar fi fost urat si greu aici de mers si fara bicicleta, dapai cu un 29’er in cazul meu. Singurul lucru care ma incuraja pe mine era faptul ca stiam ca distanta asta nu are cum sa fie prea lunga. Timpul petrecut pe ea insa, a fost mai mare fata de ce ma asteptam si de-abia dupa aproape doua ore de chinuit am ajuns la o poteca buna, care mergea pe curba de nivel si iesea in final in poiana de sus. Si aici ne-am ratacit putin pe la o stana pana am gasit un drum mai bun, pe care iar am avut parti prea abrupte care la oboseala acumulata nu mergeau facute pe bicla; insa totul era mult mai bine. Am ajuns pe intuneric in varf – si ne-am intalnit cu Adrian care a venit cu masina si ne-a adus corturile pe care le-am pus dupa o masa buna. Adrian a facut intre timp de doua ori pasul Rarau pe partea asfaltata care vine din Pojorata, pe cursiera, si a adus si masina sus. La el singura problema a fost ploaia torentiala care l-a prins si l-a udat complet. Noi am scapat de ea in padurea foarte deasa in care cat timp a trecut poiaia – destul de scurta aici – am fi zis ca e noapte deja.

Inregistrare strava – nerecomandat pentru portiune de pushbike.


si aici inca era binisor


vorbind cu Adrian la telefon, ii spunem ca intarziem


desi nu stiam asta, aici eram la cativa metrii de un drum decent


ajunsi la destinatie, langa salvamont unde am mancat si am pus cortul

A doua zi ne-am dezmeticit mai greu si n-am plecat prea devreme. Planurile mele initiale de a mai explora ceva prin muntii Bistritei au fost spulberate. Stiam ca sunt ceva zone unde nu eram sigur de drum – si dupa experienta de ieri am renuntat categoric. Nici nu mai aveam mult timp, asa ca am facut clasic, ce mai facusem eu cu cativa ani inainte : am coborat in Chiril si am urcat Giumalaul; iar apoi am coborat super-abrupt pe un drum de stani; pana la soseaua din Pojorita. Am ajuns nu mult timp dupa Adrian, care insa a facut in ziua asta un traseu mult mai greu : pasul Mestecanis pe ambele parti, pasul 3 Movile si iarasi pasul Rarau. Ne-am intalnit toti cu bine la ‘meniul zilei la 7 lei’ – unde am mancat si ne-am linistit putin; pentru ca apoi sa incarcam iar biclele in masina si sa o luam spre Iasi.


coborand dinspre Rarau spre Chiril


si eu


la deal, dinspre Rusca spre cabana si apoi varful Giumalau


cam obositi ..


frumos la cabana, si multa lume pe creasta


inca putin pushbike pana pe varf


pe varful Giumalau


pante foarte abrupte la vale

Din pacate n-am inregistrat tot traseul pe GPS, lipsind coborarea de pe Rarau : strava ; atentie la coborarea de pe Giumalau : o prima parte este foarte abrupta, GPS-ul mi-a aratat si panta de 55% desi sigur nu era chiar atat; insa oricum e destul de dificil cu 3 km de peste 18% panta medie. Nu ma mir ca dupa cateva zile aici in Iasi frana mea pe fata a cedat si acum trebuie sa-i schimb placutele.

In final o tura interesanta si nu chiar atat de rea pentru mine; din care am invatat ca nu e bine sa ghicesti un drum din satelit de acasa pentru ca s-ar putea sa ajungi sa cari bicla prin paduri si pante destul de urate; si asta sa dureze mult mai mult si sa fie mai neplacut decat te-ai astepta. Despre coboratul de pe Giumalau nu-mi pare rau, cred ca acum cativa ani cand l-am mai facut am ales o varianta mai domoala dar a fost interesanta si asta – am invatat ceva posibil util in timp de concurs; si per total a mai fost fain ca am fost toti 3 si am facut diferite tipuri de plimbari cu bicla.

Anunțuri

Septembrie 1, 2009

Rarau + Giumalau

Ca sa mai schimb atmosfera scriu de o tura fara bicla, mai  bine zis fara cursiere . Era cu un weekend inainte de Transfagarasean, cred, si ideea era sa facem o tura lejera care sa il antreneze pe Lucian pentru Caucaz :)). Mai exact : eu, Lucian, Cezar si Monica sa mergem cu masina vineri pana pe Rarau unde sa facem putina catarare, plimbari lejere plus tura pana pe Giumalau apoi sa ne intoarcem pana duminica seara. Pentru prima oara am mers cu masina si mai ales cu bicleta agatata de suportul special, lucru care mi-a dat emotii tot drumul. Ajunsi insa cu bine in Campulung ne-am despartit la baza sa pot urca pedaland si am ajuns in aproximativ o ora sus.  Ceata sau mai bine zis norii care ne inconjurau pe varf au tinut pana seara cand dupa ce am pus corturile si am adormit o vulpe a inceput sa ne fure din mancare si ne-a trezit. Dimineata s-a inseninat repejor lucru care ne-a permissa mergem la Pietrele Doamnei si sa inconjuram putin stancile, apoi timid sa incepem cateva trasee de catarare. Treaba asta a tinut pana pe dupa-amiaza cand Lucian a ajuns a fie singurul care mai incearca cate ceva. Dupa masa am mers la Pestera Liliecilor bucurosi ca are cine sa ne arate drumul, cred ca ramasese singulul obiectiv nevizitat din zona. Am coborat si in pestera, eu cu Luci, folosind ambele sfori si tot timpul ramas la dispozitie din ziua respectiva. Cred ca am ajuns la capatul explorabil al pesterii.

A doua zi de dimineata ne-am despartit iar, Lucian cu Monica, Cezar si Joulie  (care a lasat cataraul pentru o zi, fiind acolo cu un alt grup) plecand pana sub Giumalau cu masina iar de acolo la picior, urmand sa se intoarca dupa masina si sa ne reintalnim in Pojorata. Eu evident iar un traseu de bicicleta, la sfatul salvamontului unul mai lung: Varful Rarau – Chiril (coborare frumoasa prin padure, aproximativ asfaltat), din Chiril pana in Rusca pe soseaua ce merge pe Bistrita, apoi la deal pana la cabana Giumalau unde ne-am reintalnit prima oara, eu ajungand cu intarziere de cateva zeci de minute. Am urcat apoi impreuna pana pe varf, eu pe langa bicicleta. In varf ne-am despartit iar, eu urmand sa parcurg cu greu drumul la vale pe bicicleta mea de munte care e mai mult pentru oras si nu are nici un fel de suspensii (pana aici ce am parcurs se poate merge lejer cu orice bicicleta care nu e pentru sosea exclusiv, coboratul de pe Giumalau spre Pojorata fiind insa mai abrupt si pietros). Am ajuns la drumul mare cu bine si am pedalat prin sat cu viteza foarte mare pentru un drum inca neasfaltat, ceea ce a fost o experienta noua si placuta, pana in Pojorata unde in asteptarea masinii am spalat frumos bicicleta in rau. Apoi ne-am intors rapid in Iasi…

Octombrie 23, 2007

Rarau Giumalau – cocotz si trekking sezonul toamna-iarna :D

Filed under: 3A, catarare, clasice, iarna, munte, toamna, trekking, viscol — Etichete:, , , — Mihai Diac @ 7:54 pm

Weekendu asta a pornit cu o decizie: Campulung Moldovenesc sau Campulung Muscel. Primul era destinatia pentru o tura in Rarau, al doilea pt tura mare din Iezer.

Cum era u­na dintre ultimele ocazii de catarat si vremea riscanta nu justifica un drum pana la Campulung Muscel, a ramas o tura in 3 in Rarau, unde speram ca o sa compensam pt grupul mai mic in special prin catzarat.

Prima zi


In plan era traseul clasicul de pe Piatra Mare din Pietrele Doamnei. Din Iasi am plecat la 6am, si pe la 11 am ajuns in Pojorata de unde urca drumul cel mai accesibil cu masina (16km neasfaltati). Jos indicatorul de bord arata 7C, pana sus am ajuns la -1C. Deasemenea a inceput sa apara si zapada.

Drumul insa ok, in chiar si pt o masina cu garda la sol joasa ca a noastra.

Sus nu am pierdut ocazia de a ma poza cu prima zapada pe care o vedeam anul asta:

Ajungem la Cabana Pastorala unde voiam sa ne cazam (chiar langa e si refugiu salvamont, proaspat renovat, conditii excelente). De pe balconul camerei Lucian face prima poza cu Pietrele Doamnei:

Dupa mergem la Voicu la salvamont sa-l intrebam de traseul clasic de pe Piatra Mare. E binevoitor si optimist si ne explica cum e cu retragerea si regruparile inca o data.

De aici ne intoarcem la Hotel Rarau, si continuam pe CA pana la baza peretelui, la intrarea in traseu:

Aici pregatim echipamentul:

Incalziti de urcusul pana la perete ni se pare o idee buna sa mai dam jos din haine, ceea ce vom regreta ceva mai tarziu. Hotaram sa urcam in espadrile si cu mainile goale, desi peisajul e de iarna la baza traseului.

Eu urc cap, si pana in prima regrupare imi ingheatza si mainile si picioarele. Peretele nu e chiar vertical pe prima lungime si  totusi urcusul e fara probleme. Regruparea buna e undeva in stanga si ceva mai jos fata de R-ul mare rosu facut chiar in marginea diaclazei, pe un pragulet. De aici il filez pe Florin care ajunge si el congelat. Jos, Lucian asteapta randul lui.

In vale e inca toamna, la noi pe perete e iarna de-a binelea 🙂 :

Avem timp totusi de cate o sedinta foto imprivizata, cu aparatul incalzit in mainile deja inghetate (ca nu mai mergea). Intre timp, faceam semi-genoflexiuni sa ne incalzim si picioarele.

Mai departe s-a facut din ce in ce mai frig, ceatza si vant. Am ajuns pana in gatul pietrei mari, unde era portiunea cea mai dificila si am regrupat in creasta, unde era lasata legata si o cordelina pentru rapel. Am hotarat ca suntem mult prea inghetati ca sa trecem in deplina siguranta portiunea urmatoare, si nu stiam exact nici ce urmeaza asa ca decat sa trebuiasca sa abandonam echipament am hotarat sa ne intoarcem.

Analizand apoi am ajuns al concluzia ca se putea face rapel direct pana in regruparea anterioara, dar de sus nu am riscat si am descatarat, Florin echipand pentru mine si eu strangand buclele. Din prima regrupare ne-am lasat reciproc pana jos la Lucian, folosind inelul din spit.

Soarele sta sa apuna inspre Giumalau, tinta programata pentru duminica.

Pt ca era tarziu si nu aveam timp sa ajungem la falezele de escalada si sa mai si facem ceva, am hotarat cu Lucian sa faca si el prima lungime din clasic.

De jos am mai pozat in jur, in special ca se lasa seara, se ridicau negurile si era tare frumos (in special incaltat cu bocancii caldurosi). Diaclaza:

Soarele prin nori:

Apoi Lucian a  ajuns aproape de regrupare si m-am echipat si eu sa-l urmez pt ca sa nu trebuiasca sa descatere si sa puteam facem coborarea lasandu-ne asigurati.

Avand in vedere frigul din ascensiunea anterioara, acu am urcat in bocanci si cu manusi :D. Foarte inspirat, am ramas surprins de cat de bine se pot apuca prizele si cu manusile si ce aderenta au si bocancii. Eu si Lucian in regrupare:

De jos Florin profita de ultimele raze ale soarelui si mai trage cateva cadre cu o „cromatica” deosebita :). Hotel Rarau:

Brazi la apus:

Giumalaul:

Intre timp eu il lasam pe Luci jos, apoi el pe mine:

Dupa ce strangem tot echipamentul pornim  prin intuneric spre hotel pe bajbaite (toti trei lasasem frontala in camera) si apoi la pastorala, unde ne bucuram tare sa gasim camera incalzita, si ne comparam care are palmele mai traumatizate :)).

Fierbem un vin cu scortisoara si zahar, niste paste, mai stam la vorba cu Mao, apoi mergem la somn. Florin pica asa de rau ca degeaba incerc cu Lucian sa-i facem diverse farse, nu se sesizeaza.

A doua zi


Ne trezim pe la 9, afara e mohorat si ninge. De pe balcon nici nu se mai vad Pietrele Doamnei:

Coboram la bucatarie, pregatim niste musli cu lapte si facem sandwitch-uri pt drum. Ne socotim cu Mao (150mii de persoana), apoi ne echipam pt zapada si ducem bagajele la masina. Cu masina mergem spre Pojorata pe drumul pe care am venit pana unde traseul (DR) o ia prin padure; zapada e destul de mare, in special pt cauciucuri de vara, dar sunt altii si mai indrazneti ca noi:

Traseul se desprinde de drum:

Inainte un fel de forestier acoperit de zapada imaculata, brazii deja incarcati:

La punctul de raspantie dintre traseul spre varf si cel pe cota o luam spre varf (DR) ca e mai scurt cu intentia de a ne intoarce pe dincolo (CR). Auzisem de asemenea ca traseul pe cota a suferit pe alocuri si ca exista riscul ratacirii drumului, nu am mai apucat insa sa verificam.­

Mai departe drumul urca puternic, si dam haine jos de pe noi, eu raman la tricou pe sub geaca. Apoi ajungem la jnepenii incarcati de zapada, ni se cam scutura in cap ca sunt aplecati peste carare dar e frumos si senzatia de iarna compenseaza chiar si in lipsa soarelui. Spre varf insa lucrurile nu par asa de dragutze si la putin timp incepem sa bajbaim dupa semne, dupa care renuntam complet la traseu si o luam „in sus” :D.

La gol alpin e absolut groaznic, viscol puternic si ceata. Din amintirile lui Lucian reusim sa ajungem la cruce, unde ne bucuram de priveliste .. pe o raza de 20m in jur :D. �­Hotaram sa mergem mai departe spre cabana Giumalau, singura sansa de caldura repede, si iesim de la adapostul crucii urmarind stalpii cu banda albastra. Ajungem si la cabana unde suntem poftiti in sala de mese si ni se aduc ceaiuri din partea casei :). Ne dezmortim, incalzim, si mancam cate ceva.

Trebuia sa coboram cu masina pe lumina asa ca nu mai intarziem mult si, dupa discutii cu cabanierul, hotaram sa ne intoarcem peste varf (initial nu am fi conceput asta). Ne luam ramas bun de la cabana si o pornim iar spre privelistea dezolanta, de asta data cu toate hainele pe noi si infofoliti la maxim.

Avem vant din fata si e foarte greu de urmarit semnele, zapada viscolita peste tot si cristale de gheata musca din orice petic de piele descoperit. Ajungem totusi sus, unde reusesc chiar ca incalzesc aparatul tinut in interiorul hainei suficient cat sa mai trag cateva poze.

Din varf pierdem semnul ca si la venit, si o luam aproximativ pe unde am venit (urmele erau deja sterse). Tot privind inapoi si incercand sa comparam cu ce stiam de la dus vedem pana la urma undeva departe in vale un stalp cu semn, motiv de bucurie mare :).

Inca o privire in directia varfului inainte de a ne afunda in marea de jnepeni.

Ajungem la stalp, si de aici traseul e cunoscut, desi avem zapada proaspata de scuturat in cap :).

Dupa o coborare prin padurea aproape incremenita ajungem iar la forestier si la o deschidere mare de copaci cazuti/taiati.

Inca putin si o dam la drum, dupa inca 5 minute la masina (o lasasem ceva mai sus nestiind exact unde intra traseul in padure)

Masina mai mai sa nu o gasim dupa cata zapada se puse­se pe ea in cele 6ore cat am fost noi in traseu.

Coboram cu grija pana in Pojorata, apoi sosea intinsa pana la Iasi.

Concluzii


A fost o tura reusita. Desi speram la mult mai mult catarat, si obiectivele nu au fost toate atinse.

Am invatat multe, principaulul lucru fiind: iarna nu-i ca vara, insa la munte toamna poate fi ca iarna :d.

Cataratul in conditii de temperaturi pe la/sub zero a fost iar o noutate, si modul in care se comporta organismul (maini/picioare inghetate, amorteala ce te cuprinde in regrupare etc). Traseul in sine e banal pe timp de vara, si a fost deci potrivit pentru a ne acomoda la niste conditii ceva mai extreme.

Plimbarea pana pe Giumalau iar ne-a adus surprize, prin conditiile de la golul alpin. Am avut ceva lacune la echipament de iarna, dar am iesit cu bine.

Pe langa concluzia principala, o alta a fost ca putem duce mult mai mult decat credeam. E un lucru foarte bun de invatat ­in situatii din astea fara risc real major (zona e „sigura”), care te pregateste psihic impotriva panicii pt posibile situatii realmente de nedorit.

A, si cum se vede si din RT-urile din Iezer, a venit iarna :), cu tot ce implica ea pt muntomani.­­

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.