Iaşi Outdoors

Septembrie 15, 2013

Tura lejera in Hasmas

Una din putinele ture pe care le-am facut in ultima vreme a fost o tura simpla si scurta in muntii Hasmas. Mi-as fi dorit sa merg in muntii Ciucas, unul din putinele masive mai cunoscute de la noi din tara in care nu am fost niciodata (decat in trecere pe cursiera pe sosea); dar timpul si posibilitatile de transport limitate nu ne-au permis. Asa ca a ramas Hasmas, si nici aici nu am ajuns prea des astfel incat speram sa ajung pe ceva trasee noi.

Am fost trei: eu Codrin si Florin iar baietii si-au luat liber vineri ca sa putem face traseul putin mai lung; insa in final a ramas totusi tot traseul cel scurt pe care am mai fost. Am plecat dimineata cu autobuzul de la Iasi la Lacul Rosu, unde am luat masa cand am ajuns. Pe urma am plecat spre cabana Piatra Singuratica. Vremea a fost buna si stabila; si deja se simte inceputul de toamna pentru ca nu ne-a fost deloc prea cald. Am mers fara probleme si fara sa ne grabim; ne-am intalnit pe drum de mai multe ori cu caini (sunt vreo doua stani pe traseu); si la Poiana Alba ne-a surprins un nou (2009?) refugiu; foarte fain facut. Am ajuns totusi devreme la cabana si ne-am cazat in pod, dupa care am facut o supa si altele la primus. La apus ne-am urcat si noi pe Piatra Singuratica…


la Lacul Rosu


Refugiul din Poiana Alba – foarte frumos
(sunt doua paturi etajate inauntru din lemn)


ne-am intalnit si cu o capra neagra care statea intr-un loc ciudat
si doar mult dupa s-a mutat incet


spionand cu binoclu


munca la laptop in podul cabanei 😀


masivul Ceahlau la apus


A doua zi planul era sa mergem putin mai spre sud, sa ajungem in zona de grohotis (sau deasupra, pe unde ar fi fost un traseu); pentru ca arata interesant si ar fi fost ceva nou pentru mine. Dimineata insa am fost putin retinuti de Codrin, care avea ceva de terminat la laptop 😀 iar apoi de mine, pe care m-a luat somnul si nu m-am lasat pana nu am dormit putin. Pana seara n-am mai avut timp sa mergem in doua locuri si am ales sa mergem doar pe varful Hasmasul mare, si asta am si facut.
Dupa ce ne-am intors au aparut si cei din Bucuresti, un grup foarte mare de vreo 70 persoane; de la clubul Christian Adventure. S-a umplut cabana si am intrat putin in programul lor intai cu adunat de lemne si apoi cu o seara de cantece la foc.


Ceahlaul iar


Varful Hasmasul Mare – 1792m


Duminica, ultima zi am plecat primii pentru a ajunge la timp la autobuzul de Iasi direct, care pleca pe la ora doua din Lacul Rosu. Am ajuns chiar putin mai devreme insa nu de-ajuns incat sa avem timp de o masa la restaurant.

Strava :
traseul la dus din prima zi.
a doua zi pana pe varf

Iunie 24, 2008

Cheile Bicazului – Traseul Alveolelor (4B, 5+ A0 (7+), 4LC)

Filed under: 4B, artificial, catarare, clasice, video — Etichete:, , , , , — Mihai Diac @ 4:32 pm

­­­­­

Dupa o noapte de munca si o dimineata cu treburi pe la facultate, sambata pe la pranz am uitat de toata oboseala cand a venit intrebarea ­Ioanei, daca ma bag la o iesire in Chei. Echipa completa: Catalin, Ioa­na (la primele miscari dupa 2 luni de refacere), Vlad V si Emil, in nici 3 ore ajungeam la intrarea in parcul national, si ne oprim chi­ar dupa indicator, unde spre dreapta se urca 100m pe poteca la cabana lui Ticu Lacatusu din Sugau. Pentru cat mai ramasese din zi, facem escalada pe traseele batute pe peretele din spatele cabanei, bucurandu-ne de peisajul de vis. Traseele, desi nu f multe ca numar, sunt de toate dificultatile.

­­­

Punem apoi corturile, (cu acordul lui Nea’ Dorel care se ingrijeste si de cabana – cabana privata, nu e deschisa turistilor), si cateva ceasuri ne lungim la vorba, tragand si de berile luate din Bicaz. Nu foarte mult, vrem sa intram devreme in traseu a doua zi.

Dimineata, dupa ce mancam cate ceva, lasam corturile si coboram la masina cu echipamentul de catarat si rucsacii. Strabatem cheile, si de partea cealalta tragem in parcarea din fata  Cabanei Raza Soarelui (in renovare). Ioana si Emil raman la plimbare, fotografiat si alergare, Catalin cu Vlad si cu mine pornim spre peretele din spatele cabanei (schita traeului e doar orientativa, asa se vede el de la raza soarelui)­

­

O taiem prin padurice , pana ajungem la baza peretelui unde se continua pe o carare aproximativa, la stanga, pe brane inierbate.­

­

In special vineri dar si sambata a plouat in timpul noptii, si deja se vede ca peretele este pe alocuri ud. Ajungem la baza traseului unde ne echipam (numele traseului este trecut cu rosu la baza)

­

Catalin porneste cap, eu si Vlad secunzi, fiecare pe cate o semicoarda.

L1

Se inceput relativ usor, dupa vreo 15 m se intra intr-o bavareza in care, ud fiind, si eu si Vlad am tras de o bucla, apoi se urca fara probleme pana in regrupare.­

­

L2

Urmatoare lungime este mai taruta, dupa vreo 7 m lejeri se intra intr-o bavareza intoarsa (o burta care vine peste peretele vertical), dupa 10-15m de bavareza peretele devine f sarac in prize si urmeaza un pas tarut dupa ajungandu-se in regruparea, din nou destul de buna.

Vlad porneste primul, dar acolo unde trebuia intrat in bavareza, trecand peste o alta burta de stanca, se descurajeaza (fisura era si f uda) si, dupa cateva incercari hotaraste sa se intoarca. Descatara pana la mine, tragem semicoarda lui si o intindem pana jos. Cei 50m ajung numai bine, face rapelul, eu trag semicoarda inapoi, o filez si o pun in rucsac. Pornesc f motivat, in special ca intoarcerea ar pune ceva probleme pentru Catalin (care pana acum mersese f bine, in ciuda umezelii, doar la intrarea in bavareza ajutandu-se cu o bucla). Trag si eu de bucla respectiva, si trec cu bine, ma pun in zelb sa ma odihnesc putin, apoi la pasul tare iar ma ajut cu bucle, dar ajung ok la Catalin, bucuros si montat pt ce urmeaza­. Portiunea e asigurata f bine, pitoane dese si in punctul de dificultate maxima este si un spit, deci „se face”.­

­

L3

Dupa inca 6-7 m de pragulete, se ajunge la o bavareza si mai clara, cu picioarele mai la aderenta, si care spre final devine prea ingusta, dar cu o ranga mare la stanga se transeaza. Lui Catalni ii iese curat, eu iar trag de bucla, dar ma consolez ca in regim de mansa asa ceva faceam fara mari probleme (btw, traseul Sarpelui tot din peretele postei e un f bun exercitiu pt pasajul asta).

­

L4

Lungimea asta e cea ma dificila (la liber), porneste in diagonala spre dreapta, pe o fata curata, in care vreo 3-4m singura priza calumea, din pct meu de vedere, e o alveola in care incap asa, cam prima falanga de la doua degete .. Nu-i bai, Cataln imi explica la fata locului cum se folosesc scaritele, dupa care urca pana sus si dispare pe platou. Inainte sa nu ne mai auzim imi striga insa sa ma grabesc, ca lui i s-a facut foame :)). Nestiind ce urmeaza, pornesc oleaca nehotarat dar dupa ce m-am pus in prima scarita am dat shutdown complet la orice emotie, si totul se rezuma la pasii logici (cred ca si spuneam cu voce tare ce fac :)) ). A mers excelent, f repede, dupa iesirea din pasaj mai sunt inca vreo 15m tare frumosi asa, in special ca vin ca o relaxare dupa bucatica mai tensionata, ii fac si pe astia in viteza si ajung sus gafaind dar fericit.­

­

Catalin relaxat la final­

­

Mancam cate ceva, ­admiram peisajul, apoi o luam pe platou la dreapta (e si marcata retragerea cu linie alba). Cata tot incearca sa prinda niste fluturi in cadru, dar pana la urma se multumeste cu un gandacel mai putin pudic.
­
­

La raza soarelui ne intregim echipa, mai stam la vorba putin in fanul proaspat cosit cu Irina, si ea la cocotz cu restul trupei din Iasi, si apoi ne intoarcem in Sugau sa recuperam corturile, de acum pe deplin uscate si numai bune de strans.

­

­De aici, in masina, o oprire la benzinarie pt ceva bere si „alte” lichide rehidratante ;)). Pana la Iasi, drum intins si muzica buna.

Concluzii:

– traseul e f bine asigurat, regruparile cu spituri, ca si pasajele cele mai dificile

– pitoanele sunt suficient de dese ca sa permita trecerea si unui secund mai putin experimentat

– mie mi-a parut un traseu solicitant fata de alt 4B, Diedrul Cuiburilor de Soimi (rt restant), are mai multi pasi dificili

– daca a plouat recent, sanse bune sa gasesti ude in special primele doua lungimi

– traseul este batut de soare si de vant cea mai mare parte a zilei

– chiar si cu doua semicorzi/corzi de 50, nu se poate face rapel decat din prima lungime

– Cata spunea ca a treia lungime poate fi dusa pana sus

– durata totala a fost de 5h, din care cam 1 a fost cu manevre cand a coborat vlad. oricum, Catalin zicea ca l-a facut si in 2 deci conteaza mult echipa­

Spor la catarat si carari cu soare !­

Octombrie 23, 2007

Rarau Giumalau – cocotz si trekking sezonul toamna-iarna :D

Filed under: 3A, catarare, clasice, iarna, munte, toamna, trekking, viscol — Etichete:, , , — Mihai Diac @ 7:54 pm

Weekendu asta a pornit cu o decizie: Campulung Moldovenesc sau Campulung Muscel. Primul era destinatia pentru o tura in Rarau, al doilea pt tura mare din Iezer.

Cum era u­na dintre ultimele ocazii de catarat si vremea riscanta nu justifica un drum pana la Campulung Muscel, a ramas o tura in 3 in Rarau, unde speram ca o sa compensam pt grupul mai mic in special prin catzarat.

Prima zi


In plan era traseul clasicul de pe Piatra Mare din Pietrele Doamnei. Din Iasi am plecat la 6am, si pe la 11 am ajuns in Pojorata de unde urca drumul cel mai accesibil cu masina (16km neasfaltati). Jos indicatorul de bord arata 7C, pana sus am ajuns la -1C. Deasemenea a inceput sa apara si zapada.

Drumul insa ok, in chiar si pt o masina cu garda la sol joasa ca a noastra.

Sus nu am pierdut ocazia de a ma poza cu prima zapada pe care o vedeam anul asta:

Ajungem la Cabana Pastorala unde voiam sa ne cazam (chiar langa e si refugiu salvamont, proaspat renovat, conditii excelente). De pe balconul camerei Lucian face prima poza cu Pietrele Doamnei:

Dupa mergem la Voicu la salvamont sa-l intrebam de traseul clasic de pe Piatra Mare. E binevoitor si optimist si ne explica cum e cu retragerea si regruparile inca o data.

De aici ne intoarcem la Hotel Rarau, si continuam pe CA pana la baza peretelui, la intrarea in traseu:

Aici pregatim echipamentul:

Incalziti de urcusul pana la perete ni se pare o idee buna sa mai dam jos din haine, ceea ce vom regreta ceva mai tarziu. Hotaram sa urcam in espadrile si cu mainile goale, desi peisajul e de iarna la baza traseului.

Eu urc cap, si pana in prima regrupare imi ingheatza si mainile si picioarele. Peretele nu e chiar vertical pe prima lungime si  totusi urcusul e fara probleme. Regruparea buna e undeva in stanga si ceva mai jos fata de R-ul mare rosu facut chiar in marginea diaclazei, pe un pragulet. De aici il filez pe Florin care ajunge si el congelat. Jos, Lucian asteapta randul lui.

In vale e inca toamna, la noi pe perete e iarna de-a binelea 🙂 :

Avem timp totusi de cate o sedinta foto imprivizata, cu aparatul incalzit in mainile deja inghetate (ca nu mai mergea). Intre timp, faceam semi-genoflexiuni sa ne incalzim si picioarele.

Mai departe s-a facut din ce in ce mai frig, ceatza si vant. Am ajuns pana in gatul pietrei mari, unde era portiunea cea mai dificila si am regrupat in creasta, unde era lasata legata si o cordelina pentru rapel. Am hotarat ca suntem mult prea inghetati ca sa trecem in deplina siguranta portiunea urmatoare, si nu stiam exact nici ce urmeaza asa ca decat sa trebuiasca sa abandonam echipament am hotarat sa ne intoarcem.

Analizand apoi am ajuns al concluzia ca se putea face rapel direct pana in regruparea anterioara, dar de sus nu am riscat si am descatarat, Florin echipand pentru mine si eu strangand buclele. Din prima regrupare ne-am lasat reciproc pana jos la Lucian, folosind inelul din spit.

Soarele sta sa apuna inspre Giumalau, tinta programata pentru duminica.

Pt ca era tarziu si nu aveam timp sa ajungem la falezele de escalada si sa mai si facem ceva, am hotarat cu Lucian sa faca si el prima lungime din clasic.

De jos am mai pozat in jur, in special ca se lasa seara, se ridicau negurile si era tare frumos (in special incaltat cu bocancii caldurosi). Diaclaza:

Soarele prin nori:

Apoi Lucian a  ajuns aproape de regrupare si m-am echipat si eu sa-l urmez pt ca sa nu trebuiasca sa descatere si sa puteam facem coborarea lasandu-ne asigurati.

Avand in vedere frigul din ascensiunea anterioara, acu am urcat in bocanci si cu manusi :D. Foarte inspirat, am ramas surprins de cat de bine se pot apuca prizele si cu manusile si ce aderenta au si bocancii. Eu si Lucian in regrupare:

De jos Florin profita de ultimele raze ale soarelui si mai trage cateva cadre cu o „cromatica” deosebita :). Hotel Rarau:

Brazi la apus:

Giumalaul:

Intre timp eu il lasam pe Luci jos, apoi el pe mine:

Dupa ce strangem tot echipamentul pornim  prin intuneric spre hotel pe bajbaite (toti trei lasasem frontala in camera) si apoi la pastorala, unde ne bucuram tare sa gasim camera incalzita, si ne comparam care are palmele mai traumatizate :)).

Fierbem un vin cu scortisoara si zahar, niste paste, mai stam la vorba cu Mao, apoi mergem la somn. Florin pica asa de rau ca degeaba incerc cu Lucian sa-i facem diverse farse, nu se sesizeaza.

A doua zi


Ne trezim pe la 9, afara e mohorat si ninge. De pe balcon nici nu se mai vad Pietrele Doamnei:

Coboram la bucatarie, pregatim niste musli cu lapte si facem sandwitch-uri pt drum. Ne socotim cu Mao (150mii de persoana), apoi ne echipam pt zapada si ducem bagajele la masina. Cu masina mergem spre Pojorata pe drumul pe care am venit pana unde traseul (DR) o ia prin padure; zapada e destul de mare, in special pt cauciucuri de vara, dar sunt altii si mai indrazneti ca noi:

Traseul se desprinde de drum:

Inainte un fel de forestier acoperit de zapada imaculata, brazii deja incarcati:

La punctul de raspantie dintre traseul spre varf si cel pe cota o luam spre varf (DR) ca e mai scurt cu intentia de a ne intoarce pe dincolo (CR). Auzisem de asemenea ca traseul pe cota a suferit pe alocuri si ca exista riscul ratacirii drumului, nu am mai apucat insa sa verificam.­

Mai departe drumul urca puternic, si dam haine jos de pe noi, eu raman la tricou pe sub geaca. Apoi ajungem la jnepenii incarcati de zapada, ni se cam scutura in cap ca sunt aplecati peste carare dar e frumos si senzatia de iarna compenseaza chiar si in lipsa soarelui. Spre varf insa lucrurile nu par asa de dragutze si la putin timp incepem sa bajbaim dupa semne, dupa care renuntam complet la traseu si o luam „in sus” :D.

La gol alpin e absolut groaznic, viscol puternic si ceata. Din amintirile lui Lucian reusim sa ajungem la cruce, unde ne bucuram de priveliste .. pe o raza de 20m in jur :D. �­Hotaram sa mergem mai departe spre cabana Giumalau, singura sansa de caldura repede, si iesim de la adapostul crucii urmarind stalpii cu banda albastra. Ajungem si la cabana unde suntem poftiti in sala de mese si ni se aduc ceaiuri din partea casei :). Ne dezmortim, incalzim, si mancam cate ceva.

Trebuia sa coboram cu masina pe lumina asa ca nu mai intarziem mult si, dupa discutii cu cabanierul, hotaram sa ne intoarcem peste varf (initial nu am fi conceput asta). Ne luam ramas bun de la cabana si o pornim iar spre privelistea dezolanta, de asta data cu toate hainele pe noi si infofoliti la maxim.

Avem vant din fata si e foarte greu de urmarit semnele, zapada viscolita peste tot si cristale de gheata musca din orice petic de piele descoperit. Ajungem totusi sus, unde reusesc chiar ca incalzesc aparatul tinut in interiorul hainei suficient cat sa mai trag cateva poze.

Din varf pierdem semnul ca si la venit, si o luam aproximativ pe unde am venit (urmele erau deja sterse). Tot privind inapoi si incercand sa comparam cu ce stiam de la dus vedem pana la urma undeva departe in vale un stalp cu semn, motiv de bucurie mare :).

Inca o privire in directia varfului inainte de a ne afunda in marea de jnepeni.

Ajungem la stalp, si de aici traseul e cunoscut, desi avem zapada proaspata de scuturat in cap :).

Dupa o coborare prin padurea aproape incremenita ajungem iar la forestier si la o deschidere mare de copaci cazuti/taiati.

Inca putin si o dam la drum, dupa inca 5 minute la masina (o lasasem ceva mai sus nestiind exact unde intra traseul in padure)

Masina mai mai sa nu o gasim dupa cata zapada se puse­se pe ea in cele 6ore cat am fost noi in traseu.

Coboram cu grija pana in Pojorata, apoi sosea intinsa pana la Iasi.

Concluzii


A fost o tura reusita. Desi speram la mult mai mult catarat, si obiectivele nu au fost toate atinse.

Am invatat multe, principaulul lucru fiind: iarna nu-i ca vara, insa la munte toamna poate fi ca iarna :d.

Cataratul in conditii de temperaturi pe la/sub zero a fost iar o noutate, si modul in care se comporta organismul (maini/picioare inghetate, amorteala ce te cuprinde in regrupare etc). Traseul in sine e banal pe timp de vara, si a fost deci potrivit pentru a ne acomoda la niste conditii ceva mai extreme.

Plimbarea pana pe Giumalau iar ne-a adus surprize, prin conditiile de la golul alpin. Am avut ceva lacune la echipament de iarna, dar am iesit cu bine.

Pe langa concluzia principala, o alta a fost ca putem duce mult mai mult decat credeam. E un lucru foarte bun de invatat ­in situatii din astea fara risc real major (zona e „sigura”), care te pregateste psihic impotriva panicii pt posibile situatii realmente de nedorit.

A, si cum se vede si din RT-urile din Iezer, a venit iarna :), cu tot ce implica ea pt muntomani.­­

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.