Iaşi Outdoors

August 11, 2014

Alte competitii 2013

Dupa cum spuneam in postul anterior, anul trecut cel putin pana in octombrie am avut totusi ceva activitate, si cea mai mare parte din ce am facut nou au fost inca o serie de competitii de ciclism. In principal in timpul anului am participat la tot ce a fost de MTB in Iasi si de cursiera cateva evenimente si din afara orasului. Despre primele am povestit deja aici si aici. Despre cele de care nu am zis voi spune acum; mai ales ca acum imi amintesc cu placere.

 


25 august 2013. Pe Roti Verzi, Iasi. Strava.

Un concurs organizat de Iasibike, deja la editia a 14-a in 2013. Desi a trecut aproape un an de atunci imi amintesc destul de bine, traseul la categoria elite unde m-am inscris era repetarea de 6 ori a unui circuit relativ mic, o urcare pe un drum pietruit si o coborare interesanta pe o poteca prin padure. Am fost surprins sa vad faptul ca la categoria avansata s-au inscris chiar foarte putini oameni, 6 mai exact, desi numarul de ture era cu doar doua in plus fata de amatori. Pe la final l-am intrecut doar pe Adrian care a ramas fara apa, iar la ultima coborare inainte de finish am fost intrecut de Rares, care a obtinut locul 1 la toate competiile de prin Iasi la care a participat. Astfel am trecut linia de finish imediat dupa si conform regulamentului nu am mai facut circuitul a 6-a oara. (dupa ce primul termina numarul maxim de ture se opresc toti iar in clasament apar prioritar dupa numarul de ture terminate) Calculasem candva faptul ca pe clasamentul amatorilor as fi fost undeva in top 5, dar ce a fost mai importat era evolutia fata de MyRace care a fost cu cateva luni mai devreme, evolutie ce se datoreaza faptului ca am acumulat experienta de baza la MTB.

 


25+ septembrie. Trans si Road Grand Prix Ramnicu Valcea. Transbucegi + RGP + Trasfagarasean

A fost o iesire cu mai multe scopuri, principal era ceva auxiliar in Bucuresti, pana unde am facut un singur popas dupa Bacau unde am facut o dezmorteala cu biclele (mergeam cu masina). Dupa ce am rezolvat problemele la Bucuresti am plecat in Sinaia unde ne-am cazat la o pensiune, si eu desi urma o competitie peste doua zile am vrut sa urc Transbucegi, sosea noua pe care nu am mai avut ocazia sa o fac. Am mers destul de incet, sa nu ma obosesc pentru concurs. Asfaltul era bun dar drumul cam ingust. Asta nu a pus probleme acum pentru ca era foarte putin circulat. Sus a venit si Adrian cu masina si am baut un ceai la cabana Piatra Arsa. Am vazut cu ocazia asta zone din Bucegi pe care nu le vazusem, dar in continuare nu am ajuns inca la Sfinx sau Babele… 🙂

Apoi am condus pana in Ramnicu Valcea, unde avea loc o etapa Road Grand Prix. Destul de frumos faptul ca etapa asta nici nu era anuntata initial in seria de evenimente (eu mai participasem in Iasi pe Copou la un criteriu si la Ploiesti, unde aveam drum oricum); insa numarul semnificativ de participanti a incurajat organizatorii. Acum in 2014 au fost si mai multe curse in serie insa din pacate fiind plecat din tara nu mai particip la niciuna.
Si la sosea la Ramnicu Valcea s-a vazut ca am inceput sa am macar putina experienta. Traseul a fost asemanator cu cel de la Lugoj, o distanta de aproximativ 80 km fara sa fie un circuit, cu mai multe urcari. S-a plecat de la inceput destul de tare, si in pluton compact. La prima trecere peste calea ferata are loc o cazatura in lant, fix in spatele meu, eu scap la limita. Apoi cred ca dupa prima urcare mai serioasa imi gasesc grupul cu care merg pana la final aproape. Majoritatea din cei cu care raman sunt mai rapizi pe urcari unde nu ma ajuta cu nimic, iar pe plat ajung sa duc destul de mult trena eu pentru ei. Adrian din pacate desi oficial ‘elite’ ramane in urma pe primul deal pentru ca se simte rau, iar la final (dupa ultima urcare), am si eu probleme tehnice. O lovitura destul de puternica se aude la roata constant dar nu pot opri sa rezolv sau sa vad macar ce e; pentru ca mi-as pierde pozitia in grup. In final pe un ultim deal mai mic vad ca e o spita rupta si nu am ce sa fac, merg inainte pana la finish. Singura emotie era sa nu afecteze cadrul, si a fost in final ok. Termin pe locul 32 din 103 ceea ce e destul de bine, iar o evolutie. Fara problemele tehnice as fi urcat inca 2-3 pozitii maxim. Asta avand in vedere ca primii 15-20 erau ‘elite’, iar la sosea asta inseamna sportivi legitimati; e satisfacator.
In ultima zi din toata iesirea am urcat Transfagaraseanul, daca tot eram in zona. Adrian ma lasa iar sa merg singur dar vine cu masina pana sus sa imi faca galerie pe finalul urcarii. Ce tin mine e ca am obtinut un timp mai bun decat in 2009, desi eram obosit acum; iar la final am avut probleme cu frigul. M-am ambitionat totusi sa cobor tot cu bicla desi aveam obtiunea sa merg in masina. Era toamna deja iar pe stanci la Balea Lac apa era inghetata.


Transbucegi


eu la finish Road Grand Prix, Ramnicu Valcea, 2013


dezechiparea


spre Transfagarasean


la final

 


13 octombrie. Tur de Iasi. Strava

Deja incepuse ‘facultatea’ si nu aveam foarte mult timp de antrenament .. vorba vine. Traseul avea sectiuni comune cu Pe Roti Verzi, si deja cunosteam mai mult de traseele din zona in general. Mai mult Lucian avea sa participe si el, si am facut o tura de recunoastere inainte daca tin minte bine. La ‘avansati’ – iar, erau doua repetari ale unei bucle de aproape 30 km. Am avut ceva probleme la plecare din cauza pedalelor proaste (care aveau sa-mi mai faca probleme si in viitor), dar cum la inceput era o urcare serioasa imi revin la pozitia normala. Pe traseu mai tin minte ca la prima tura am pierdut poteca pentru cateva minute, si noroc de cativa culegatori de ciuperci care m-au strigat sa ma intorc. In final termin cu bine, locul 5/13 la Elite18-29, 12/34 la Elite general. Frumos si dupa concurs, mai ales ca Adrian si TVA erau spectatori si am mai stat la discutii cu ei.


la start Tur de Iasi 2013


la iesirea din Slobozia


Lucian pe traseu


la finish line (cred ca doar dupa prima tura)


totusi eram si eu .. 🙂
pe cei doi ii intrec la ultima tura desi nu ma mai asteptam

 


3 noiembrie. Up Hill Contest. Strava

Cu adevarat la ‘final de sezon’, editia a 3-a a Up Hill Contest Iasi depaseste iar pe cea precedenta. Eu mai participasem in 2011, cu putin inainte sa plec in California pentru o perioada mai mare, iar in 2012 eram inca acolo. Up Hill spre deosebire de celelalte competitii are un caracter mai mult social, de intalnire la final de iesiri, in noiembrie cand iarna bate la usa. M-am chinuit eu sa adun mai multi oameni sa vina si sa participe, insa am reusit cu greu sa-i conving doar pe Lucian si TVA si doar ca spectatori. Adrian era deja plecat din tara si el. Primul lucru nou, fata de acum 2 ani cand a fost ultima mea participare, au fost ‘obstacolele’ de pe traseu, busteni amenajati astfel incat sa trebuiasca sa pedalezi peste ei, ca si cum panta nu ar fi fost destula (pe partia de schi la deal :P).
Un alt ‘amanunt’ este faptul ca am intarziat destul de mult, si fara sa am timp sa ma pregatesc se anunta grupa mea, ‘traseul’ fiind unul de cateva minute la deal pe partie, concurentii se organizau in ture. Reusesc destul de usor sa ma calific dupa prima ‘etapa’, insa cu mari emotii la start : nici nu stiam bucatica adaugata la inceput prin padure care includea un sant destul de ciudat la prima vedere, iar pedalele imi faceau probleme (odata desprinse era greu sa prind SPD-urile la loc). Oricum odata calificat mai departe asta nu mai conta. Cred ca la urmatoarea etapa era deja serios si stiam ca sunt cel putin 2 concurenti clar mai buni ca mine (si doar doi treceau mai departe). Norocul meu insa, unul din ei se dezechilibreaza pe un abrupt si cade, apoi renunta politicos; astfel incat ajung in semifinala impreuna cu adversari detasat mai buni ca mine. Termin pe ultimul loc aici, insa onorabil, la cativa metri. Finala e si ea cat se poate de spectaculoasa, castigator insa tot Rares cu care ma obisnuisem. E de remarcat pentru prima data din ce stiu eu – calitatea inregistrarilor mai ales video. Finala + UHC2013, inclusiv drona :). Dupa concurs nu mai zic, atmosfera super.
Macar la UHC 2014 pot sa particip deja, pentru ca ma intorc in octombrie si de-abia astept.


UHC 2013


podium

 


29 Februarie 2014. Pe Roti pe Gheata. Strava.

Normal asta nu se incadreaza temporal in cele de mai sus. Roti pe Gheata are mult mai putine editii, dar ce e special e faptul ca are loc iarna pe zapada, pe un circuit relativ scurt in padurea de la aeroport. Fara aproape niciun antrenament, dar am stiut sigur ca vreau sa particip. Cu cateva zile inainte fac o recunoastere a traseului – care ma sperie destul de mult la anumite santuri. In final la concurs astea sunt acoperite de niste grilaje si totul e mult mai usor – pentru mine, din pacate nu si pentru toata lumea. Ce e rau insa pentru mine, mai ales la concursul asta dar si la celelalte, este faptul ca merg cu pedalele proaste cu care am participat tot anul pe MTB. Problema lor e faptul ca ele sunt de cursiera in realitate, si au prinderea doar pe o anumita parte si aia nu sta in sus. Normal nu iesi prea des din pedale, insa aici prin padure pe zapada se intampla chiar des. Problema mare e sa prinzi iar papucii in pedale, asta imi face tot felul de pauze inutile, in care sunt intrecut de mai multi concurenti, si ma demoralizez. Termin destul de slab dar multumit de participare – si ma duc rapid la oala cu vin fiert si la carnati 😀
Acum am cumparat deja pedale noi normale, si sper ca anul urmator sa-mi iau revansa…


RPG 2014


bulgareala de dupa


grijalul din sant nu ii ajuta pe toti
destul de multe cazaturi (merita vazut).

Cam astea au fost restul concursurilor la care am participat in 2013, de care nu am spus in posturi anterioare. In 2014 teapa in mare parte – nu sunt in tara. Pe Roti Verzi nu se organizeaza desi era cel mai reusit traseu de MTB – fara circuit, probabil asta il face si greu de organizat.
Sper sa imi iau revansa in tara anul urmator. Aici am facut ceva kilometri, pe cursiera inchiriata, si anul urmator chiar nu cred ca voi mai pleca din tara.

Iulie 2, 2013

Concursuri bicla (sfarsit 2012 si inceput 2013)

Una din activitatile la care am participat in ultima perioada, si aproape doar in perioada asta – ma refer cam la ultimele 9 luni, a fost concursurile de bicla. Daca in ultimii ani facusem destul de multi kilometri, recorduri, cronometrari pe diferite catarari, urmarind performanta manual sau folosind site-uri gen strava; era cumva logic sa particip si la competitii. Mai ales ca prima serie la care am participat a fost in toamna anului trecut, cand eram inca in California.
De cate ori am avut ocazia am participat la seriile low keys hill climb; o serie de concursuri de amatori organizate intr-o atmosfera prieteneasca si primitoare. Mi-a placut si faptul ca la un concurs se face doar cate o urcare mai mare, asa ca nu era nevoie de experienta in pluton sau prea multa tehnica.


Primul la care am participat a fost pe 20 Octombrie, pe catararea Morgan Hill. Tin minte ca startul s-a dat pe grupe de cate 10, pentru ca drumul era ingust. Zona era frumoasa si plina de ciclisti veniti nu numai pentru concursul asta. Mai tin minte ca jos era innorat, pe urcare ceata dar sus a fost soare si frumos. Am terminat pe locul 33 / 64. Inregistrarea pe Strava. Mi-a placut si aveam de gand sa mai particip si la urmatoarele, in final insa n-am mai reusit decat la inca una.


eu pe final


tandem


concurentii la linia de sosire, alimentare etc


Urmatoarea tura din seria low keys si ultima la care am participat a fost Soda Springs. Este cea mai mare urcare continua din Bay Area; pentru ca Diablo si Mount Hamilton au portiuni mai mici si respectiv mai mari de coborare si nu urca continuu. Am tras destul de tare, si am reusit sa termin in prima jumtatate a clasamentului acum, avantajat putin de frig, eu fiind insa mai rezistent, si poate avantajat si de distanta, panta mai abrupta. Am terminat pe locul 48 / 103. Strava.


toamna


pe urcare


aerodinamic 😛


Dupa ce s-a terminat seria de catarari; dupa ce au trecut sarbatorile cand am fost in Romania si apoi am revenit, s-a organizat si Megamonster, un concurs care tine tot de seria low keys insa e separat, nu intra la clasamentul general de catarari, ci e o cursa de mai multi kilometri, se poate participa si pe echipe, si nu se organizeaza chiar in fiecare an. Despre asta tin minte sigur ca a fost ultima iesire ce orice fel din America :). ~160 km din ce tin minte. Am plecat cu gandul sa particip solo dar in final m-am intalnit cu cativa colegi de la Facebook pe care ii cunosteam care m-au invitat sa particip impreuna cu ei. Din pacate i-am tras mai mult in jos din cauza unei pene si in final, din cauza ca eram deja prea obosit. In rest am dus oarecum onorabil trena; la dus. La intors; pe ultimul sfert din toata cursa am convins echipa sa ma lase in urma, pentru ca in clasament se lua pozitia penultimului din echipa. Am reusit sa termin la limita timpului traseul si singur; fortand. Echipa a terminat pe locul 8 / 22. Strava.


echipa Facebook

LINE DE TRANSFER IN ROMANIA 🙂


Dupa ce am ajuns in tara, la cateva saptamani dupa ultima tura – megamonster; m-am ocupat pentru cateva luni aproape de alte lucruri si nu de iesiri sau ture. Nici nu ma gandeam mult la asta, si aveam altele in cap, lucruri de recuperat si de redescoperit pe langa casa. Cursiera am adus-o pe avion insa celelalte doua – MTB-ul si mai noul ciclocross Motobecane erau pe vapor si au ajuns dupa vreo luna. In timpul ala faceam renovari prin casa – si n-am desfacut cutiile; au mai stat asa vreo luna.
Intr-un final insa le-a venit vremea la toate, potrivit cu un concurs din Iasi, poate cel mai interesant de mountain-bike. M-am inscris la MyRace, si m-am si antrenat putin pentru el. Erau doua curse posibil, cea scurta si cea lunga. Ca antrenamnet le-am facut pe ambele dar cate o singura data. Era frumos prin padure dar nu ma descurcam prea rapid, mi s-a parut lung si solicitant traseul. Asa ca aveam oarecum emotii pentru competitie.
Si am avut si de ce; pentru ca desi am mers mult mai bine, poate cu vreo ora mai bine ca la antrenament; am avut pe final probleme mari cu carceii, cele mai mari probleme de acest gen pe care le-am avut pana in prezent. Am pierdut din cauza lor poate vreo 10 pozitii maxim – in pauze de revenire, la ultima asezandu-ma cu greu chiar jos si revenindu-mi tot greu. Mi-a placut oricum si am participat cu placere mai ales pentru ca era aici in Iasi. Cred ca am si acumulat ceva experienta, pentru ca la MTB nu am mai deloc. Nu mi s-a parut deosebit de dificil traseul din punct de vedere tehnic, dar solicitant ca anduranta si disconfort. Am terminat pe locul 28 / 53 ( = > rezultate => 2013) la clasamentul general pe traseul lung. Strava



la start


punct alimentare


pe ulitma suta metrii


Despre urmatorul concurs la care am participat am mai vorbit in postul anterior; asa ca o sa spun pe scurt. Concursul de la Lugoj, cupa Max Ausnit; la care am participat a fost probabil unul din cele mai reusite, cu traseu si organizare frumoase, urmat apoi de Transalpina pentru noi; tura cu Adrian si TVA care urma sa plece; deci si un anturaj ‘de exceptie’. Am terminat pe locul 25 din 67 la categoria masculin 18-29; cu o viteza medie de 35.1 km/h pe 88 km cu 1000m urcare. A fost si primul concurs la care am mers mai serios in pluton si am invatat mai multe despre asta.


Un alt ultim concurs de ciclism (momentan) a avut loc la Iasi. In Iasi din ce stiu eu nu s-a mai organizat concurs de ciclism de sosea de poate zece ani; asa ca a fost cu adevarat un eveniment. A fost un criteriu din seria Road Grand Prix organizat de ciclistul Alex Ciocan, si a avut loc pe Copou. Au participat atat elite (profesionisti, sau rutieri cu multa experienta), cat si amatori de toate felurile. Vreo 81 participanti in total. Dupa ce s-a dat startul eu mi-am gasit inca din prima cursa (din 10), ‘echipa’ cu care am ramas pana la urma aproape. Eram vreo 3, eu incercam sa duc trena la vale, adica sa trag cat pot pe coborare pe Copou; pentru ca aparent eram mai greu si asta ma avantaja, apoi urma portiunea de la liceul Negruzzi unde era urcare abrupta si drum mai prost, aici era fiecare pe cont propriu si pentru mine era cel mai greu sa ma tin de ceilalti din grup pentru ca erau mai mici; iar dupa pe urcarea pe bulevardul Copou era mai bine pentru ca de obicei stateam la trena si asta si avea un efect. Era panta mai lina drumul mai bun si viteza mai mare deci ajungea ca conteze si trena.
Pe la a 9-a tura ne-a ajuns Alex Ciocan din spate, mi-a strigat ‘Up, up’, 🙂 ca sa ma feresc din loc iar in cateva sute de metrii a venit si plutonul din spate. Am coborat ultima data cu ei fara prea mari eforturi, e mai usor pe coborare, insa la deal s-au dus inainte evident. Crusa se termina dupa ce primul termina 11 ture, asa ca eu am facut doar 10 dar m-am clasat al 2-lea din cei care au facut doar 10 si au fost ajunsi doar odata. A fost oricum foarte interesant, bine ca nu am avut nici un incident neplacut, m-am clasat cel mai bine relativ pe locul 8 din 38 la categoria Baieti 23-39 ani. A fost una din cele mai scurte curse; cu putin peste o ora, deci si intensitatea a fost mai mare. De-abia astept sa se organizeze si anul viitor; si sper sa mai apara si alte concursuri de sosea la Iasi, ca de MTB mai sunt cat de cat, dar pana acum soseaua era pe 0.


la start


eu in curba cu plutonul in spate (ajuns cu o tura)


in fata : Adrian Zamfir, campionul national la junitori din Iasi


Adrian si Dragos


trecand linia de finish a 9-a oara si ajuns de pluton


grupul meu principal (90% am mers impreuna).

In ultima vreme parca sunt mai entuziasmat de astfel de concursuri, de intensitate si competitie. Am mai facut si ture lejere de antrenament, insa nu prea multe; putin chiar si cicloturism. Acum de-abia m-am intors si de la prima competitie mai serioasa de alergare montana, dar despre asta in urmatorul post. Calendarul meu competitional (chiar exista!) este gol acum, sunt ceva planuri de ture de munte mai mari, unele si pe afara; insa cat va fi timp aici cu si fara prea mult antrenament, ar mai merge si cate o competitie. Mai ales ca acum apar tot mai multe si pare ca se dezvolta lucrurile astea si la noi mai bine.

August 8, 2007

Offroad cu biclele în Sambata Mare: Iasi – Paun – Pietrarie – Saua Dobrovat – Barnova – Iasi

Filed under: biciclete, dealuri — Etichete:, , , , , , — Mihai Diac @ 9:44 pm

Aceasta nu este tocmai o tura pe munte, dar imbina multe din elementele care fac o tura pe munte faina: natura, frumusete, exercitiu fizic, prieteni, vreme si voie buna. Deasemenea, se vrea o scurta prezentare a unor locuri care pe noi ne-au apropiat de munte, sau, atunci cand nu am avut posibilitatea, au functionat ca un bun substitut.

Acestea fiind spuse …

O pornesc de dimineata spre autobuzul 30, ma sui zglobiu in el dupa 2 min de asteptat si dau de Adi cu bicla, nush cum de l-a primit soferul dar e tare multumit. La un moment dat suna Ionut, care ma astepta deja la Trei Sarmale, il linistesc ca suntem pe aproape (rrrright). In 15 minute ne vedem la ochi, si o pornim vreo-un km pe soseaua Barnova sa ne recuperam bicicletele de la Edi unde le lasasem eu si Ionut seara dinainte.

Toti trei o luam apoi usor spre rondul troleibuzului, unde in cateva minute apare si Ciprian, cu bicla dupa el intr-un maxi-taxi.

Trupa completa, o pornim incet la deal pe Bucium, ritm mai lejer, mai niciunul dintre noi nu mersese de muuuult timp drum serios cu bicla (eu si Ionut urcasem Buciumu dupa-amaiaza dinainte), si toti ne resimtim prin dureri diverse :d. Incet incet ne obisnuim insa, muschii se incalzesc, plamanii isi dau seama ca li se pregateste ceva si intra in ritm. Dupa vreo 30-40 min de pedalat suntem la fantana de sus din Paun.

Diferenta de altitudine: aprox 400m.

Ionut, bineinteles, ajunsese cu aprox 10 minute inaintea restului, ma iau de el, se stie ca nu-i pot suporta pe neseriosii care doar pentru ca pot uita de ritmul grupului si o iau asa de nebuni inainte ……

Umplem sticlele cu apa, mai infulecam cate o banana si o pornim spre poligoane. Vedem traseul pe care vrem sã ajungem sus la Bârnova, urmãrind creasta. E pãdure multã În partea asta.

Carpati.org

Iar Ionut ajunge primul la poligonul III, si ma anunta cu „dezolare” in glas ca nu e de gasit carabiniera pe care o uitasem vineri pe stanca, si care era dealtfel motivul pentru care am sculat baietii „cu noaptea-n cap”. Merg si eu la perete, ma resemnez, vin la baieti cu discursul pregatit deja, ca banii se fac si nu merita inima rea pt nimic in lume. Fetele lor zambitoare ma fac insa sa trec direct la castane la adresa lui Ionut, dupa care si reperez carabiniera agatata intr-un copac.

Ciprian ajunge primul la I, unde vede si o ceata de caprioare, care insa se sperie si dispar pana ajungem noi. Cobor si mai trag cateva poze si aici.

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Tot acum ne dãm seama ca am fost urmariÞi, o frumuseÞe de câine lup s-a tinut dupã noi ºi acum ÎmparÞim mâncarea cu el. Buni cunoscatori, hotarâm În unanimitate cã e vorba de o cãÞea, si Într-o sclipire de geniu Cip propune sã-i spunem Zorro, nume pe care toÞi Îl gãsim fenomenal de potrivit si-l adoptãm cu entuziasm.

Carpati.org

Ionut o ia iar inainte, noi dupa el pana ne dam seama ca o luase cam la vale, ne oprim si-l sunam, omul a dat deja de sat si il intoarcem, in ciuda incercarilor sale de a ne convinge ca ne e mai usor nouĂŁ la vale decat i-ar fi lui la deal 😀 …. Ceva aluzii subtile in privinta motivului pt care i-a placut lui in sat (Nae ar fi spus ceva de vraja „vâlcelelor descoperite” care ademenesc flacaii, probabil :P), aflam insa ca nu s-a intalnit decat cu un postas (?!?).

Carpati.org

Regasim traseul (cruce rosie), ne intalnim cu niste localnici care de atata harnicie tocmai in Sambata Mare coborau caruta plina de lemne din padure. Mai aflam ceva info, cum ca drumul se infunda, cum ca o sa ajungem in ÂŞaua DobrovĂŁĂž etc – ne place cum suna denumirea si o bagam la cap, ĂŽnainte de a o porni ĂŽn aceeaÂşi direcĂžie.

Carpati.org

Mai departe e din ce in ca mai interesant, drumul urca, coboara, vireazĂŁ mereu si e placut de mers in viteza. Dam de un luminis, unde baietii au pareri contradictorii in privinta traseului de urmat.

Carpati.org

Ne amintim ca mai fusesem cu Cip odata pe aici, si o luasem aiurea, asa ca alegem o carare inverzita la stanga, si, cu norocul prostului probabil, o mai si nimerim. Adi mai ia si el aparatul de la mine si calitatea pozelor creste substantial.

Carpati.org

In continuare din ce in ce mai verde, din ce in ce mai vale. Bagam viteza, eu inainte ca-i anuntasem pe baieti mai mult in gluma ca nu am frane. Gluma se intoarce impotriva mea, iau viteza, aluneca roata intr-un sant si ma trezesc proiectat in aer si apoi intr-o imbratisare mai intima decat mi-am dorit vreodatã cu un copac. Ma ajung baietii, 30 de sec nu ma pot ridica si stau jos chircit de durere, apoi imi apare o umflatura de toata frumusetea pe muchia gambei stangi si in acelasi timp dispare ca prin minune durerea. Aflu ca si Cip a patit-o ceva mai devreme, dar a scapat mai usor. Inapoi in ºa, dupã ce bãieÞii Îmi regleazã frânele În sfârºit, cum Adi mai propusese În câteva rânduri ..

Carpati.org

Ieºim la un drum, dupã aspect deducem ca am dat-o În ªaua DobrovãÞ. Problema e ca de partea cealaltã copacii au fost raºi complet, ºi oricât cautãm nu mai dãm de semn. �n lipsã de informaÞii, luãm decizia corectã ºi ne hotãrâm sã nu riscãm inutil, pornind-o la vale pe forestier. E bine la vale, e bine pe drum :D.

Carpati.org

Dupa vreo 10 min dam de intrarea in sat, unde Zorro care alergase ca nebuna dupã noi pânã aici face eroul cu acelaºi nume de ruºine ºi se sperie de doi curcani ºi un pechinez. Mã Întorc cu Ciprian dupã ea, ºi, fatã deºteaptã, κi face intrarea glorioasã În sat cu noi escortând-o.

Carpati.org

Ieºim de pe forestier ºi dãm iarã de asfalt, dupa ceva pedale la deal trecem pe langa manastirea din Bârnova, unde ne amintim cã e Sâmbata mare ..

Carpati.org
.. Uitam Insa destul de repede la bodega locala, in fata a patru halbe de bere cu guler alb de spuma ..

Carpati.org

�nainte de a o da În bulevardul Bucium, ne oprim iar la Edi acasã pentru a Închide cercu, mai servim un pahar de vin cu mult sifon, ca eram deshidratati rau, Adi cumpãrã lui Zorro ceva cârnaÞi ºi Încercãm, fãrã succes, din pacate, sã-i gãsim un stapân.

Apoi grupul se sparge, fiecare pornind cum apuca ĂŽnspre casa lui. Eu cu Adi nu am mai beneficiat de amabilitatea nicunui Âşofer si am dat la pedale pana acasĂŁ.

Ă�n final, câteva informaĂžii de naturĂŁ geografica (mulĂžumitĂŁ lui IonuĂž, care-Âşi dĂŁ licenĂža la varĂŁ Âşi e „pe domeniu” 🙂 ). Dealul PĂŁun (Bucium) este punctul cu altitudine maximĂŁ din coasta IeÂşilor, Âşi punctul nordic al PodiÂşului Moldovenesc. 406 metri altitudine.

Formatiunile din RezervaĂžia NaturalĂŁ Repedea (grotele) sunt compuse din „calcare sarmaĂžiene cu intruziuni marnoase Âşi conglomerate”. „Ă�n cadrul straturilor succesive de calcare si conglomerate apar la zi organisme fosilizate paleogene” – aÂşa a zis IonuĂž cĂŁ se zice elevat la scoicile care se vĂŁd pe acolo. FormaĂžiunile sunt ĂŽn general sfaramicioase, dar probabil ca la poligoane proportiile au fost mai potrivite, si de asta acolo s-au putut amenaja trasee si sapa prize care tin. E un loc bun pentru antrenamente, si in special ca incepator poti face destule fara sa te plictisesti.

Pentru noi a fost o modalitate alternativa de a petrece apropierea PaÂştelui f placutĂŁ. Speram ca nu va displace nimanui.

Mihai

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.