Iaşi Outdoors

August 11, 2014

Alte competitii 2013

Dupa cum spuneam in postul anterior, anul trecut cel putin pana in octombrie am avut totusi ceva activitate, si cea mai mare parte din ce am facut nou au fost inca o serie de competitii de ciclism. In principal in timpul anului am participat la tot ce a fost de MTB in Iasi si de cursiera cateva evenimente si din afara orasului. Despre primele am povestit deja aici si aici. Despre cele de care nu am zis voi spune acum; mai ales ca acum imi amintesc cu placere.

 


25 august 2013. Pe Roti Verzi, Iasi. Strava.

Un concurs organizat de Iasibike, deja la editia a 14-a in 2013. Desi a trecut aproape un an de atunci imi amintesc destul de bine, traseul la categoria elite unde m-am inscris era repetarea de 6 ori a unui circuit relativ mic, o urcare pe un drum pietruit si o coborare interesanta pe o poteca prin padure. Am fost surprins sa vad faptul ca la categoria avansata s-au inscris chiar foarte putini oameni, 6 mai exact, desi numarul de ture era cu doar doua in plus fata de amatori. Pe la final l-am intrecut doar pe Adrian care a ramas fara apa, iar la ultima coborare inainte de finish am fost intrecut de Rares, care a obtinut locul 1 la toate competiile de prin Iasi la care a participat. Astfel am trecut linia de finish imediat dupa si conform regulamentului nu am mai facut circuitul a 6-a oara. (dupa ce primul termina numarul maxim de ture se opresc toti iar in clasament apar prioritar dupa numarul de ture terminate) Calculasem candva faptul ca pe clasamentul amatorilor as fi fost undeva in top 5, dar ce a fost mai importat era evolutia fata de MyRace care a fost cu cateva luni mai devreme, evolutie ce se datoreaza faptului ca am acumulat experienta de baza la MTB.

 


25+ septembrie. Trans si Road Grand Prix Ramnicu Valcea. Transbucegi + RGP + Trasfagarasean

A fost o iesire cu mai multe scopuri, principal era ceva auxiliar in Bucuresti, pana unde am facut un singur popas dupa Bacau unde am facut o dezmorteala cu biclele (mergeam cu masina). Dupa ce am rezolvat problemele la Bucuresti am plecat in Sinaia unde ne-am cazat la o pensiune, si eu desi urma o competitie peste doua zile am vrut sa urc Transbucegi, sosea noua pe care nu am mai avut ocazia sa o fac. Am mers destul de incet, sa nu ma obosesc pentru concurs. Asfaltul era bun dar drumul cam ingust. Asta nu a pus probleme acum pentru ca era foarte putin circulat. Sus a venit si Adrian cu masina si am baut un ceai la cabana Piatra Arsa. Am vazut cu ocazia asta zone din Bucegi pe care nu le vazusem, dar in continuare nu am ajuns inca la Sfinx sau Babele… 🙂

Apoi am condus pana in Ramnicu Valcea, unde avea loc o etapa Road Grand Prix. Destul de frumos faptul ca etapa asta nici nu era anuntata initial in seria de evenimente (eu mai participasem in Iasi pe Copou la un criteriu si la Ploiesti, unde aveam drum oricum); insa numarul semnificativ de participanti a incurajat organizatorii. Acum in 2014 au fost si mai multe curse in serie insa din pacate fiind plecat din tara nu mai particip la niciuna.
Si la sosea la Ramnicu Valcea s-a vazut ca am inceput sa am macar putina experienta. Traseul a fost asemanator cu cel de la Lugoj, o distanta de aproximativ 80 km fara sa fie un circuit, cu mai multe urcari. S-a plecat de la inceput destul de tare, si in pluton compact. La prima trecere peste calea ferata are loc o cazatura in lant, fix in spatele meu, eu scap la limita. Apoi cred ca dupa prima urcare mai serioasa imi gasesc grupul cu care merg pana la final aproape. Majoritatea din cei cu care raman sunt mai rapizi pe urcari unde nu ma ajuta cu nimic, iar pe plat ajung sa duc destul de mult trena eu pentru ei. Adrian din pacate desi oficial ‘elite’ ramane in urma pe primul deal pentru ca se simte rau, iar la final (dupa ultima urcare), am si eu probleme tehnice. O lovitura destul de puternica se aude la roata constant dar nu pot opri sa rezolv sau sa vad macar ce e; pentru ca mi-as pierde pozitia in grup. In final pe un ultim deal mai mic vad ca e o spita rupta si nu am ce sa fac, merg inainte pana la finish. Singura emotie era sa nu afecteze cadrul, si a fost in final ok. Termin pe locul 32 din 103 ceea ce e destul de bine, iar o evolutie. Fara problemele tehnice as fi urcat inca 2-3 pozitii maxim. Asta avand in vedere ca primii 15-20 erau ‘elite’, iar la sosea asta inseamna sportivi legitimati; e satisfacator.
In ultima zi din toata iesirea am urcat Transfagaraseanul, daca tot eram in zona. Adrian ma lasa iar sa merg singur dar vine cu masina pana sus sa imi faca galerie pe finalul urcarii. Ce tin mine e ca am obtinut un timp mai bun decat in 2009, desi eram obosit acum; iar la final am avut probleme cu frigul. M-am ambitionat totusi sa cobor tot cu bicla desi aveam obtiunea sa merg in masina. Era toamna deja iar pe stanci la Balea Lac apa era inghetata.


Transbucegi


eu la finish Road Grand Prix, Ramnicu Valcea, 2013


dezechiparea


spre Transfagarasean


la final

 


13 octombrie. Tur de Iasi. Strava

Deja incepuse ‘facultatea’ si nu aveam foarte mult timp de antrenament .. vorba vine. Traseul avea sectiuni comune cu Pe Roti Verzi, si deja cunosteam mai mult de traseele din zona in general. Mai mult Lucian avea sa participe si el, si am facut o tura de recunoastere inainte daca tin minte bine. La ‘avansati’ – iar, erau doua repetari ale unei bucle de aproape 30 km. Am avut ceva probleme la plecare din cauza pedalelor proaste (care aveau sa-mi mai faca probleme si in viitor), dar cum la inceput era o urcare serioasa imi revin la pozitia normala. Pe traseu mai tin minte ca la prima tura am pierdut poteca pentru cateva minute, si noroc de cativa culegatori de ciuperci care m-au strigat sa ma intorc. In final termin cu bine, locul 5/13 la Elite18-29, 12/34 la Elite general. Frumos si dupa concurs, mai ales ca Adrian si TVA erau spectatori si am mai stat la discutii cu ei.


la start Tur de Iasi 2013


la iesirea din Slobozia


Lucian pe traseu


la finish line (cred ca doar dupa prima tura)


totusi eram si eu .. 🙂
pe cei doi ii intrec la ultima tura desi nu ma mai asteptam

 


3 noiembrie. Up Hill Contest. Strava

Cu adevarat la ‘final de sezon’, editia a 3-a a Up Hill Contest Iasi depaseste iar pe cea precedenta. Eu mai participasem in 2011, cu putin inainte sa plec in California pentru o perioada mai mare, iar in 2012 eram inca acolo. Up Hill spre deosebire de celelalte competitii are un caracter mai mult social, de intalnire la final de iesiri, in noiembrie cand iarna bate la usa. M-am chinuit eu sa adun mai multi oameni sa vina si sa participe, insa am reusit cu greu sa-i conving doar pe Lucian si TVA si doar ca spectatori. Adrian era deja plecat din tara si el. Primul lucru nou, fata de acum 2 ani cand a fost ultima mea participare, au fost ‘obstacolele’ de pe traseu, busteni amenajati astfel incat sa trebuiasca sa pedalezi peste ei, ca si cum panta nu ar fi fost destula (pe partia de schi la deal :P).
Un alt ‘amanunt’ este faptul ca am intarziat destul de mult, si fara sa am timp sa ma pregatesc se anunta grupa mea, ‘traseul’ fiind unul de cateva minute la deal pe partie, concurentii se organizau in ture. Reusesc destul de usor sa ma calific dupa prima ‘etapa’, insa cu mari emotii la start : nici nu stiam bucatica adaugata la inceput prin padure care includea un sant destul de ciudat la prima vedere, iar pedalele imi faceau probleme (odata desprinse era greu sa prind SPD-urile la loc). Oricum odata calificat mai departe asta nu mai conta. Cred ca la urmatoarea etapa era deja serios si stiam ca sunt cel putin 2 concurenti clar mai buni ca mine (si doar doi treceau mai departe). Norocul meu insa, unul din ei se dezechilibreaza pe un abrupt si cade, apoi renunta politicos; astfel incat ajung in semifinala impreuna cu adversari detasat mai buni ca mine. Termin pe ultimul loc aici, insa onorabil, la cativa metri. Finala e si ea cat se poate de spectaculoasa, castigator insa tot Rares cu care ma obisnuisem. E de remarcat pentru prima data din ce stiu eu – calitatea inregistrarilor mai ales video. Finala + UHC2013, inclusiv drona :). Dupa concurs nu mai zic, atmosfera super.
Macar la UHC 2014 pot sa particip deja, pentru ca ma intorc in octombrie si de-abia astept.


UHC 2013


podium

 


29 Februarie 2014. Pe Roti pe Gheata. Strava.

Normal asta nu se incadreaza temporal in cele de mai sus. Roti pe Gheata are mult mai putine editii, dar ce e special e faptul ca are loc iarna pe zapada, pe un circuit relativ scurt in padurea de la aeroport. Fara aproape niciun antrenament, dar am stiut sigur ca vreau sa particip. Cu cateva zile inainte fac o recunoastere a traseului – care ma sperie destul de mult la anumite santuri. In final la concurs astea sunt acoperite de niste grilaje si totul e mult mai usor – pentru mine, din pacate nu si pentru toata lumea. Ce e rau insa pentru mine, mai ales la concursul asta dar si la celelalte, este faptul ca merg cu pedalele proaste cu care am participat tot anul pe MTB. Problema lor e faptul ca ele sunt de cursiera in realitate, si au prinderea doar pe o anumita parte si aia nu sta in sus. Normal nu iesi prea des din pedale, insa aici prin padure pe zapada se intampla chiar des. Problema mare e sa prinzi iar papucii in pedale, asta imi face tot felul de pauze inutile, in care sunt intrecut de mai multi concurenti, si ma demoralizez. Termin destul de slab dar multumit de participare – si ma duc rapid la oala cu vin fiert si la carnati 😀
Acum am cumparat deja pedale noi normale, si sper ca anul urmator sa-mi iau revansa…


RPG 2014


bulgareala de dupa


grijalul din sant nu ii ajuta pe toti
destul de multe cazaturi (merita vazut).

Cam astea au fost restul concursurilor la care am participat in 2013, de care nu am spus in posturi anterioare. In 2014 teapa in mare parte – nu sunt in tara. Pe Roti Verzi nu se organizeaza desi era cel mai reusit traseu de MTB – fara circuit, probabil asta il face si greu de organizat.
Sper sa imi iau revansa in tara anul urmator. Aici am facut ceva kilometri, pe cursiera inchiriata, si anul urmator chiar nu cred ca voi mai pleca din tara.

Iulie 2, 2013

Concursuri bicla (sfarsit 2012 si inceput 2013)

Una din activitatile la care am participat in ultima perioada, si aproape doar in perioada asta – ma refer cam la ultimele 9 luni, a fost concursurile de bicla. Daca in ultimii ani facusem destul de multi kilometri, recorduri, cronometrari pe diferite catarari, urmarind performanta manual sau folosind site-uri gen strava; era cumva logic sa particip si la competitii. Mai ales ca prima serie la care am participat a fost in toamna anului trecut, cand eram inca in California.
De cate ori am avut ocazia am participat la seriile low keys hill climb; o serie de concursuri de amatori organizate intr-o atmosfera prieteneasca si primitoare. Mi-a placut si faptul ca la un concurs se face doar cate o urcare mai mare, asa ca nu era nevoie de experienta in pluton sau prea multa tehnica.


Primul la care am participat a fost pe 20 Octombrie, pe catararea Morgan Hill. Tin minte ca startul s-a dat pe grupe de cate 10, pentru ca drumul era ingust. Zona era frumoasa si plina de ciclisti veniti nu numai pentru concursul asta. Mai tin minte ca jos era innorat, pe urcare ceata dar sus a fost soare si frumos. Am terminat pe locul 33 / 64. Inregistrarea pe Strava. Mi-a placut si aveam de gand sa mai particip si la urmatoarele, in final insa n-am mai reusit decat la inca una.


eu pe final


tandem


concurentii la linia de sosire, alimentare etc


Urmatoarea tura din seria low keys si ultima la care am participat a fost Soda Springs. Este cea mai mare urcare continua din Bay Area; pentru ca Diablo si Mount Hamilton au portiuni mai mici si respectiv mai mari de coborare si nu urca continuu. Am tras destul de tare, si am reusit sa termin in prima jumtatate a clasamentului acum, avantajat putin de frig, eu fiind insa mai rezistent, si poate avantajat si de distanta, panta mai abrupta. Am terminat pe locul 48 / 103. Strava.


toamna


pe urcare


aerodinamic 😛


Dupa ce s-a terminat seria de catarari; dupa ce au trecut sarbatorile cand am fost in Romania si apoi am revenit, s-a organizat si Megamonster, un concurs care tine tot de seria low keys insa e separat, nu intra la clasamentul general de catarari, ci e o cursa de mai multi kilometri, se poate participa si pe echipe, si nu se organizeaza chiar in fiecare an. Despre asta tin minte sigur ca a fost ultima iesire ce orice fel din America :). ~160 km din ce tin minte. Am plecat cu gandul sa particip solo dar in final m-am intalnit cu cativa colegi de la Facebook pe care ii cunosteam care m-au invitat sa particip impreuna cu ei. Din pacate i-am tras mai mult in jos din cauza unei pene si in final, din cauza ca eram deja prea obosit. In rest am dus oarecum onorabil trena; la dus. La intors; pe ultimul sfert din toata cursa am convins echipa sa ma lase in urma, pentru ca in clasament se lua pozitia penultimului din echipa. Am reusit sa termin la limita timpului traseul si singur; fortand. Echipa a terminat pe locul 8 / 22. Strava.


echipa Facebook

LINE DE TRANSFER IN ROMANIA 🙂


Dupa ce am ajuns in tara, la cateva saptamani dupa ultima tura – megamonster; m-am ocupat pentru cateva luni aproape de alte lucruri si nu de iesiri sau ture. Nici nu ma gandeam mult la asta, si aveam altele in cap, lucruri de recuperat si de redescoperit pe langa casa. Cursiera am adus-o pe avion insa celelalte doua – MTB-ul si mai noul ciclocross Motobecane erau pe vapor si au ajuns dupa vreo luna. In timpul ala faceam renovari prin casa – si n-am desfacut cutiile; au mai stat asa vreo luna.
Intr-un final insa le-a venit vremea la toate, potrivit cu un concurs din Iasi, poate cel mai interesant de mountain-bike. M-am inscris la MyRace, si m-am si antrenat putin pentru el. Erau doua curse posibil, cea scurta si cea lunga. Ca antrenamnet le-am facut pe ambele dar cate o singura data. Era frumos prin padure dar nu ma descurcam prea rapid, mi s-a parut lung si solicitant traseul. Asa ca aveam oarecum emotii pentru competitie.
Si am avut si de ce; pentru ca desi am mers mult mai bine, poate cu vreo ora mai bine ca la antrenament; am avut pe final probleme mari cu carceii, cele mai mari probleme de acest gen pe care le-am avut pana in prezent. Am pierdut din cauza lor poate vreo 10 pozitii maxim – in pauze de revenire, la ultima asezandu-ma cu greu chiar jos si revenindu-mi tot greu. Mi-a placut oricum si am participat cu placere mai ales pentru ca era aici in Iasi. Cred ca am si acumulat ceva experienta, pentru ca la MTB nu am mai deloc. Nu mi s-a parut deosebit de dificil traseul din punct de vedere tehnic, dar solicitant ca anduranta si disconfort. Am terminat pe locul 28 / 53 ( = > rezultate => 2013) la clasamentul general pe traseul lung. Strava



la start


punct alimentare


pe ulitma suta metrii


Despre urmatorul concurs la care am participat am mai vorbit in postul anterior; asa ca o sa spun pe scurt. Concursul de la Lugoj, cupa Max Ausnit; la care am participat a fost probabil unul din cele mai reusite, cu traseu si organizare frumoase, urmat apoi de Transalpina pentru noi; tura cu Adrian si TVA care urma sa plece; deci si un anturaj ‘de exceptie’. Am terminat pe locul 25 din 67 la categoria masculin 18-29; cu o viteza medie de 35.1 km/h pe 88 km cu 1000m urcare. A fost si primul concurs la care am mers mai serios in pluton si am invatat mai multe despre asta.


Un alt ultim concurs de ciclism (momentan) a avut loc la Iasi. In Iasi din ce stiu eu nu s-a mai organizat concurs de ciclism de sosea de poate zece ani; asa ca a fost cu adevarat un eveniment. A fost un criteriu din seria Road Grand Prix organizat de ciclistul Alex Ciocan, si a avut loc pe Copou. Au participat atat elite (profesionisti, sau rutieri cu multa experienta), cat si amatori de toate felurile. Vreo 81 participanti in total. Dupa ce s-a dat startul eu mi-am gasit inca din prima cursa (din 10), ‘echipa’ cu care am ramas pana la urma aproape. Eram vreo 3, eu incercam sa duc trena la vale, adica sa trag cat pot pe coborare pe Copou; pentru ca aparent eram mai greu si asta ma avantaja, apoi urma portiunea de la liceul Negruzzi unde era urcare abrupta si drum mai prost, aici era fiecare pe cont propriu si pentru mine era cel mai greu sa ma tin de ceilalti din grup pentru ca erau mai mici; iar dupa pe urcarea pe bulevardul Copou era mai bine pentru ca de obicei stateam la trena si asta si avea un efect. Era panta mai lina drumul mai bun si viteza mai mare deci ajungea ca conteze si trena.
Pe la a 9-a tura ne-a ajuns Alex Ciocan din spate, mi-a strigat ‘Up, up’, 🙂 ca sa ma feresc din loc iar in cateva sute de metrii a venit si plutonul din spate. Am coborat ultima data cu ei fara prea mari eforturi, e mai usor pe coborare, insa la deal s-au dus inainte evident. Crusa se termina dupa ce primul termina 11 ture, asa ca eu am facut doar 10 dar m-am clasat al 2-lea din cei care au facut doar 10 si au fost ajunsi doar odata. A fost oricum foarte interesant, bine ca nu am avut nici un incident neplacut, m-am clasat cel mai bine relativ pe locul 8 din 38 la categoria Baieti 23-39 ani. A fost una din cele mai scurte curse; cu putin peste o ora, deci si intensitatea a fost mai mare. De-abia astept sa se organizeze si anul viitor; si sper sa mai apara si alte concursuri de sosea la Iasi, ca de MTB mai sunt cat de cat, dar pana acum soseaua era pe 0.


la start


eu in curba cu plutonul in spate (ajuns cu o tura)


in fata : Adrian Zamfir, campionul national la junitori din Iasi


Adrian si Dragos


trecand linia de finish a 9-a oara si ajuns de pluton


grupul meu principal (90% am mers impreuna).

In ultima vreme parca sunt mai entuziasmat de astfel de concursuri, de intensitate si competitie. Am mai facut si ture lejere de antrenament, insa nu prea multe; putin chiar si cicloturism. Acum de-abia m-am intors si de la prima competitie mai serioasa de alergare montana, dar despre asta in urmatorul post. Calendarul meu competitional (chiar exista!) este gol acum, sunt ceva planuri de ture de munte mai mari, unele si pe afara; insa cat va fi timp aici cu si fara prea mult antrenament, ar mai merge si cate o competitie. Mai ales ca acum apar tot mai multe si pare ca se dezvolta lucrurile astea si la noi mai bine.

Mai 6, 2013

Tură mixtă cu răsturnare de situație

Filed under: biciclete, campie, iasioutdoors, locatie, media, poze, primavara, soare, vreme — Etichete:, , , , , , , , , , — Vlad Manea @ 10:58 pm

De data aceasta, este rândul meu să scriu pe blog din ținutul îndepărtat și rece al Danemarcei, despre o tură ad-hoc pe care am realizat-o sâmbata aceasta în jurul și în mijlocul unui lac mare de pe insulă. Tura a fost organizată de Florin Pogocsan, care nu e din Iași, dar lucrează la Microsoft și stăm în același apartament.

Pentru a face lectura mai simplă, este vorba despre trei lacuri:

  1. Furesø, pe care trebuia să-l înconjurăm,
  2. Bagsværd, la sud-est primul și de care n-aveam habar,
  3. Lyngby, conectat la est de cel mijlociu.

Dacă sună complicat, nici o problemă, și pentru noi a fost.

Florin s-a pregătit de vineri seara cu mâncare și băutură energizantă pentru tură, și-a pregătit și bicicleta, iar amundoi ne-am încărcat aplicația Strava, să putem vedea pe tablete unde suntem fără WiFi. Am plecat cu 6 banane, 2 litri de apă și ceva energizante, distribuite prin ghiozdane. Obiectivul nostru a fost să ajungem la lacul Furesø și să-l înconjurăm, așa că atunci când am văzut apă, am mers pe șoseaua de lângă, fără să ne dăm seama că de fapt ne aflam în apropierea unor alte lacuri vecine cu primul, Bagsværd și Lyngby.

Am văzut la un pod că se puteau închiria bărci, și am purtat o discuție cu Florin, în care amundoi ne feream cumva să ne ducem. Tipul cu bărcile ne-a asigurat că nu ne putem răsturna cu tot cu canoe și că vestele de pe noi ne vor ține la suprafață. Noi am fost mirați când cetățeanul respectiv ne-a spus că ne vom descurca relativ repede, să fim relaxați și să-i dăm drumul pe apă, că nu vor fi probleme. Dar am decis să încercăm.

Am închiriat un canoe și ne-am aventurat în valurile calme de vară ale lacului Lyngby, uitând că eram înregistrați în continuare de GPS. Fiind începători absoluți la mersul cu barca, Florin și-a limitat carnetul de conducere doar la asfalt, iar eu am demonstrat că meritam să pic la traseu. Cred că vreo 5 minute am mers doar cu spatele și apoi aiurea, în privirile nedumerite ale părinților și copiilor de pe poduri, care ne vedeau intrând pe o parte și ieșind pe aceeași parte.

Parcurs aleator pe lac

Am avut un parcurs aleator, care a inclus multă forță dar și indecizie, ceva vânt lateral, apropieri spectaculoase de alții care circulau regulamentar și vreo trei atingeri de mal – în aceiași termeni de circulație, accident, da? – din care, spre iertarea noastră de sărbători, unul a fost și din cauza unui vaporaș care ne-a împins spre stufăriș cu siajul lui. A fost o idee bună să rămânem pe Lyngby, și să nu ne aventurăm pe lacul conex Bagsværd, unde valurile erau mai puternice, iar barca se putea răsturna cu ghiozdanele noastre care conțineau electronice.

Spre sfărșitul turei de canoe am început să simțim că progresăm și cu coordonarea, și cu mișcarea, și am putut vâsli barca din mijlocul lacului până la doc, în linie cum ar veni aproape dreaptă și cu o viteză cum ar veni aproximativ constantă. Am parcat barca în locul în care trebuia să o aducem și am făcut câteva fotografii pentru fane.

După ce am lăsat lacul cu bărci în urmă, am pornit la drum pe malul lacului Bagsværd, crezând în continuare că era lacul Furesø. Ambele erau mari. Am mers în linie dreaptă și conștienți că urma să revedem și înconjurăm lacul, tot așteptam să apară printre casele și gardurile identice din localitățile rurale daneze.

Mergând, la un moment dat, eu am făcut observația că parcă am fi în Lyngby. Lyngby este cel mai mare oraș de suburbie din nordul capitalei Copenhaga. Danezii au o arhitectură comună a caselor, toate așezările lor arată la fel, mai concret clădirile au cărămidă aparentă bej sau vișinie, iarba verde ca în Windows XP și străzile plictisitor de curate și liniștite. Lyngby nu face excepție. Asta făcea ca sentimentul meu de déjà vu să fie natural, și nu ne-am gândit că eram într-adevăr în Lyngby, la vreo 10 kilometri distanță de intersecția unde am ratat direcția.

Eram pe un pod peste calea ferată a trenurilor radiale, numite S-tog, și din cauza simetriei străzilor de o parte și de alta, nu a fost ușor să ne dăm seama spre ce stradă ne îndreptam, mai ales că nu aveam WiFi. Până la urmă Florin a putut să vadă o hartă de calitate slabă pe tabletă și să dibuiască locația. Așa că am pornit pe același drum în sens invers, până am ajuns înapoi la bărci. De acolo am ajuns repede în apropierea lacului inițial, Furesø. În jurul lacului am avut norocul să dăm peste drum neasfaltat, apoi nepietruit, apoi potecă. Am urcat și coborât pe biciclete și ne-am bucurat de peisajul și relieful care acasă, la post-procesarea fotografiilor, au părut dintr-un joc video.

Închei prin a vă scrie că Danemarca este de fapt o țară primitoare, în care infrastructura pentru biciclete este bine pusă la punct, iar danezii au o cultură extraordinar de puternică a sportului și își educă de mici copiii să iasă din casă și să facă mișcare. Probabil de aceea, încă mai găsești locuri pitorești la doar 5 minute de o șosea sau o casă. Așa că am profitat de toate acestea și am navigat liniștiți de pe lacul greșit pe șoseaua greșită, dar în tura corectă.

Date

Vremea a fost excelentă toată ziua, cu temperaturi de 15°C și cer senin. Am mers 50 kilometri pe traseu și am făcut câteva fotografii:

  1. Plecare: Trørød → Naerum → Virum → Bagsværd (lac) → Lyngby (lac)
  2. Canoe: Lyngby (lac)
  3. Greșit: Lyngby (lac) → Lyngby (oraș) → Søborg (întoarcere) → Lyngby (oraș) → Vaerløse → Nørreskov (Skov = pădure)
  4. Revenire: Nørreskov → Furesø (lac)
  5. Înconjurare: Furesø (lac) → Farum → Birkerød → Frederikslund Skov → Holte
  6. Sosire: Holte → Øverød → Trørød.

Tura pe hartă

Iunie 10, 2011

Intalnirea cu turul Romaniei

Am fost saptamana asta cu bicicletele pe European, pentru a ne intalni cu participanii la Turul Romaniei. Turul anul acesta a fost organizat mai bine ca in alti ani, din ce am auzit, au avut si elicopter. Au fost si doi participanti din Iasi pe care am vrut in mod special sa ii sustinem (Florin si Constantin din echipa Mazicon).
Am plecat pe la ora 14 din Iasi, 6 baieti cu cursiere, si am ajuns la Targu Frumos in mai putin de o ora jumatate, si cel putin la dus ne-am simtit toti bine (in forma). Acolo am fost surprinsi prea rapid de primii evadati, pe care i-am vazut bine dar de-abia am avut timp sa intoarcem. Ne-am asezat pe un deal apoi si am vazut si plutonul mare si masinile de asistenta apoi aglomeratie pana au trecut si cele oprite.
Ne-am intalnit si cu cei care venisera cu MTB, plecati cu cateva ore inaintea noastra. Am mers putin impreuna cu ei, in total aproape 15 apoi ne-am separat pe nesimtite, din pacate si eu de primii ‘evadati’ de-ai nostrii pe care n-am putut sa-i ajung desi trageam din greu, pana cand nu m-au asteptat ei putin. Am facut si ocolisul pana in Dumesti, pentru a avea parte si de putin deal. Am ajuns obosit tare acasa, mai ales pentru ca nu a fost o distanta prea mare dar se pare ca baietii au mai multa strategie si rezistenta ca mine ..

Traseu

From Turu Romaniei 2011


evadatii


plutonul

Iunie 2, 2011

Maroc partea III / III : oceanul Atlantic si multe altele

Dupa ce am povestit deja primele doua parti ale excursiei din Maroc, mai exact ascensiunile in muntii Atlas si vizita prin Sahara, urmeaza din pacate ultima parte, pe care am petrecut-o calatorind cu masina in lungul dar mai ales latul tarii :P, de la extremitatea estica la cea vestica, sau de la granita cu Algeria, pana la Atlantic.


Pe ruta descrisa aproximativ aici aveam semnificativ mai multe obiective notate decat la dus, insa majoritatea stiam ca le vom vedea doar in trecere, desi pana la unele a trebuit sa ocolim cateva zeci de kilometrii.
Reiau povestea de la plecarea de la hotelul din desert, foarte aproape de Merzouga, pe la amiaza. De-abia acum era cu adevarat cald, iar pana in Rissani eram sase in masina inghesuiti. Ajungem la sosea, trecem de indicatoarele rutiere cu mesajul „Atentie dune de nisip!” (care se formeaza din senin pe asfalt), apoi ajungem in Rissani unde asistam la un protest al localnicilor, baietii ne povestesc insa ca nu e ceva de amploare si e doar cu scopul impotrivirii unori scumpiri impuse de primar, dupa localitatea asta trec eu la volan si ne continuam drumul printr-o zona ceva mai populata dar arida in continuare.

From Maroc 2011

Dupa Erfoud ajungem fara sa ne dam seama la primul obiectiv, niste fantani vechi, foarte multe la numar, imprastiate pe o zona imensa, sistem foarte vechi de irigare implementat de berberi. Sunt cateva corturi cu suveniruri si vanzatorii sunt bucurosi sa ne explice despre fantanile lor, iar noi poposim putin la ei in cort. Cica panza freatica care vine din munti are un curs schimbator, si din cauza asta fantanile se intind pe o suprafara mare.

Continuam drumul si Lucian cu Monica adorm iar in spate, mai oprim intr-o localitate mica sa cumparam ceva de mancare, si apoi ajungem in Tinghir de unde trebuie sa facem un ocolis scurt pentru ca sa vedem niste chei interesante. In zona asta e acum zi de sarbatoare si o multime de oameni. Gasim un palmier si liniste doar dupa ce trecem de chei, este chiar un curmal care ne tine umbra si luam pranzul sub el, iar la intoarcere luam un marocan in masina, pe o distanta scurta. Ne invita apoi acasa la el unde ne prezinta tot felul de covoare si obiecte din lana din confectionarea carora isi castiga existenta, experienta care mi-a placut pentru ca a fost mai autentica decat vizitarea obiectivelor destinate si amenajate special pentru turisti.


la intrarea intr-o moschee parasita

Pana la urmatorul obiectiv, care sunt tot un fel de chei si serpentine, vizitam si o moschee in care oamenii ne lasa sa intram fara probleme, si chiar incearca sa ne explice ce se intampla acolo. Apoi ajungem la niste forme de relief interesante, si serpentinele finale, obiectiv pentru care terminam a doua abatere de la traseu.


in moschee

In continuarea drumului nostru se lasa pe nesimtite si intunericul, apoi oboseala si foamea ne fac sa mancam fara sa mai oprim, nu gasim oricum lemne destule pentru a putea gati, apoi adormim cu toti mai putin Lucian care conduce, iar cand si el aproape adoarme hotaram sa oprim unde gasim cat de cat loc de cort, dar cam aproape de o stana. Intrasem deja in zona muntoasa despre care gazda de la hotelul din desert ne spunea ca nu poate fi trecuta decat cu masina de teren.. Lucian doarme in masina..


Ne trezim dupa ce se luminase bine, mancam ceva pentru ca masa din seara precedenta nu a fost prea consistenta, si continuam drumul prin pasuri. Apar ceva localitati, stani, peisajul e frumos si diferit, dar drumul incepe sa puna probleme, oarecum mai mari, sunt pietre cazute pe sosea si pe anumite portiuni greii echipei, eu cu Alex, coboram din masina. O problema mai mare apare pe sfarsit, cand indicatorul de benzina arata ca ajungem cu greu in Demnate, unde presupunem ca e prima benzinarie. Ne rugam putin la Allah si mai apar ceva kilometri la indicator, oricum ultimii 15 km ii facem pe 0, dar ajungem rasufland usurati si la prima benzinarie unde alimentam masina si apoi si pe noi.

Ne intoarcem 2-3 kilometri pentru a vedea podul natural sau formatiunea Imi ´n Ifri, apoi urmeaza sa continuam spre o directie opusa celei finale spre Marrakech, inspre cascadele Ouzoud, una din cele mai lungi ocolisuri, dar care merita din plin timpul investit.

podul:



si cascada:



pana jos ne intalnim cu o ceata de maimute


luam pranzul la una din terasele cu vedere la cascada

Ne intoarcem lenesi la masina, dupa ce mai negociem cateva suveniruri de la tarabe, la masina ni se cere iar sa platim parcarea si refuzam politicos, apoi mergem intins pana in Marrakech, prin ploaie puternica dar discontinua. In oras cumparam iar mancare de la supermarket. Expressul pana la ocean ne ajuta sa mergem si mai bine, fara nici o pauza, pana ajungem pe intuneric si obositi in Essaouira. Aici apar o serie de complicatii, nu gasim loc de campat, facem pana la masina, toti vrem sa dormim rapid dar nu prea reusim, pana la urma, gasim un loc ok mai ales pentru ca putem face iarasi focul si mancam bine. Tura asta dorm eu sub cerul liber, intr-o ceata de tantari care isi fac prezenta mai mult spre dimineata.

Dimineata ma trezesc din cauza tantarilor inainte sa sune ceasul, pe la 6 suna si se trezesc si ceilati, strangem si ne ducem la masina cu care intram inapoi in localitate si cautam plaja. O gasim rapid, intram putin cu picioarele in apa oceanului Atlantic, apoi mergem in cetatea care nu prea mi-a placut, din cauza inghesulielii si a mizeriei, dar macar aici lucrurile nu se mai negociaza. Ne intoarcem la plaja unde petrecem cateva ore bune, printre o multime de camile de dimensiune mult mai mare decat cele din desert, facem baie, si adormim la soarele acoperit partial de nori dar oricum aici ne bronzam cel mai mult din toata excursia.

La intoarcere pana in Marrakech oprim in pustiu si mancam pranzul, la umbra unor copaci, dupa care trec eu la volan. Pana sa intorc insa masina lovesc partea din spate a acesteia intr-un copac, si surprinzator, sparg luneta si chiar indoi putin caroseria .. oops. Pana la prima politie ne sfatuim mult ce sa facem, desi aveam asigurare full eram ingrijorati mai ales cand recitim contractul, politia zice ca e ok sa mergem, asa ca ii dam inainte si ajugem dupa cateva ore in Marrakech. Ultima seara in Maroc este destul de chinuitoate cel putin pentru mine, ne straduim sa gasim un hotel ok si ieftin unde ii lasam pe Monica si Alex, apoi cu Lucian mergem la companie, la jandarmerie si politie de mai multe ori, pentru asigurare cica ne-ar fi trebuit constatarea de la politie, de care nu reusim sa facem rost acum desi incercam tot felul de metode. Ajungem la ‘sefu sefului’ tipului care se ocupa de inchirierea masinilor, foarte obositi, stiam ca trebuia sa platesc daune de aproximativ 150 euro, dar fiind constrans si de avionul cu care trebuia sa plec doua zi dimineata sunt obligat sa platesc 250 euro. Dau toti banii pe care-i am la mine apoi si de pe card, plec cam ofticat dar in fine rezolv problema asta, dupa care se facuse deja intuneric si tarziu, totusi ne mai plimbam putin cu toti prin piata, bem suc de portocale etc. Ratam astfel ziua de vizitat mai in detaliu Marrakech-ul, cu obiectivele studiate din pacate degeaba de Monica. Noaptea nu am avut prea mult timp de dormit, dimineata ne facem cu greu bagajele, ne mai plimbam iar prin aceeleasi locuri, si plecam la aeroport.


daunele masinii ..


Drumul pana in Iasi a fost mult mai lung decat ma asteptam, am stat in Madrid aproape toata ziua pana la legatura, noroc ca am lasat bagajele si am putut sa ne plimbam prin oras. Apoi a urmat un avion ceva mai lung ca primul si un tren si mai lung si pana in Iasi facem mai bine de 30 ore de la plecare..


Madrid

Asta a fost si ultima parte din aventura noastra, in care am inghesuit multe obiective din lipsa de timp, oricum am vazut atatea locuri in Maroc ca n-as fi putut sa le descriu pe toate in detaliu, mai ales zilele astea. Costurile totale s-au ridicat la aproape 500$ pentru mine daca nu includ si reparatiile masinii :(, o suma rezonabila pentru o excursie asa frumoasa si indepartata, asta incluzand si biletele de avion, tren etc.
Urmeaza o luna in care voi fi pentru ultima data ocupat cu facultatea, insa ocupat foarte intens. La vara sper sa am o vacanta adevarata, de peste doua luni in care am deja foarte multe planuri, unele mai indepartate si indraznete decat Marocul. Cu siguranta nu le voi putea indeplini pe toate, sper doar ca cele mai importante sa-mi reuseasca .. si cu siguranta voi avea ce povesti si o voi face si aici.. deci, pe curand!

Older Posts »

Blog la WordPress.com.