Iaşi Outdoors

August 11, 2014

Alte competitii 2013

Dupa cum spuneam in postul anterior, anul trecut cel putin pana in octombrie am avut totusi ceva activitate, si cea mai mare parte din ce am facut nou au fost inca o serie de competitii de ciclism. In principal in timpul anului am participat la tot ce a fost de MTB in Iasi si de cursiera cateva evenimente si din afara orasului. Despre primele am povestit deja aici si aici. Despre cele de care nu am zis voi spune acum; mai ales ca acum imi amintesc cu placere.

 


25 august 2013. Pe Roti Verzi, Iasi. Strava.

Un concurs organizat de Iasibike, deja la editia a 14-a in 2013. Desi a trecut aproape un an de atunci imi amintesc destul de bine, traseul la categoria elite unde m-am inscris era repetarea de 6 ori a unui circuit relativ mic, o urcare pe un drum pietruit si o coborare interesanta pe o poteca prin padure. Am fost surprins sa vad faptul ca la categoria avansata s-au inscris chiar foarte putini oameni, 6 mai exact, desi numarul de ture era cu doar doua in plus fata de amatori. Pe la final l-am intrecut doar pe Adrian care a ramas fara apa, iar la ultima coborare inainte de finish am fost intrecut de Rares, care a obtinut locul 1 la toate competiile de prin Iasi la care a participat. Astfel am trecut linia de finish imediat dupa si conform regulamentului nu am mai facut circuitul a 6-a oara. (dupa ce primul termina numarul maxim de ture se opresc toti iar in clasament apar prioritar dupa numarul de ture terminate) Calculasem candva faptul ca pe clasamentul amatorilor as fi fost undeva in top 5, dar ce a fost mai importat era evolutia fata de MyRace care a fost cu cateva luni mai devreme, evolutie ce se datoreaza faptului ca am acumulat experienta de baza la MTB.

 


25+ septembrie. Trans si Road Grand Prix Ramnicu Valcea. Transbucegi + RGP + Trasfagarasean

A fost o iesire cu mai multe scopuri, principal era ceva auxiliar in Bucuresti, pana unde am facut un singur popas dupa Bacau unde am facut o dezmorteala cu biclele (mergeam cu masina). Dupa ce am rezolvat problemele la Bucuresti am plecat in Sinaia unde ne-am cazat la o pensiune, si eu desi urma o competitie peste doua zile am vrut sa urc Transbucegi, sosea noua pe care nu am mai avut ocazia sa o fac. Am mers destul de incet, sa nu ma obosesc pentru concurs. Asfaltul era bun dar drumul cam ingust. Asta nu a pus probleme acum pentru ca era foarte putin circulat. Sus a venit si Adrian cu masina si am baut un ceai la cabana Piatra Arsa. Am vazut cu ocazia asta zone din Bucegi pe care nu le vazusem, dar in continuare nu am ajuns inca la Sfinx sau Babele… 🙂

Apoi am condus pana in Ramnicu Valcea, unde avea loc o etapa Road Grand Prix. Destul de frumos faptul ca etapa asta nici nu era anuntata initial in seria de evenimente (eu mai participasem in Iasi pe Copou la un criteriu si la Ploiesti, unde aveam drum oricum); insa numarul semnificativ de participanti a incurajat organizatorii. Acum in 2014 au fost si mai multe curse in serie insa din pacate fiind plecat din tara nu mai particip la niciuna.
Si la sosea la Ramnicu Valcea s-a vazut ca am inceput sa am macar putina experienta. Traseul a fost asemanator cu cel de la Lugoj, o distanta de aproximativ 80 km fara sa fie un circuit, cu mai multe urcari. S-a plecat de la inceput destul de tare, si in pluton compact. La prima trecere peste calea ferata are loc o cazatura in lant, fix in spatele meu, eu scap la limita. Apoi cred ca dupa prima urcare mai serioasa imi gasesc grupul cu care merg pana la final aproape. Majoritatea din cei cu care raman sunt mai rapizi pe urcari unde nu ma ajuta cu nimic, iar pe plat ajung sa duc destul de mult trena eu pentru ei. Adrian din pacate desi oficial ‘elite’ ramane in urma pe primul deal pentru ca se simte rau, iar la final (dupa ultima urcare), am si eu probleme tehnice. O lovitura destul de puternica se aude la roata constant dar nu pot opri sa rezolv sau sa vad macar ce e; pentru ca mi-as pierde pozitia in grup. In final pe un ultim deal mai mic vad ca e o spita rupta si nu am ce sa fac, merg inainte pana la finish. Singura emotie era sa nu afecteze cadrul, si a fost in final ok. Termin pe locul 32 din 103 ceea ce e destul de bine, iar o evolutie. Fara problemele tehnice as fi urcat inca 2-3 pozitii maxim. Asta avand in vedere ca primii 15-20 erau ‘elite’, iar la sosea asta inseamna sportivi legitimati; e satisfacator.
In ultima zi din toata iesirea am urcat Transfagaraseanul, daca tot eram in zona. Adrian ma lasa iar sa merg singur dar vine cu masina pana sus sa imi faca galerie pe finalul urcarii. Ce tin mine e ca am obtinut un timp mai bun decat in 2009, desi eram obosit acum; iar la final am avut probleme cu frigul. M-am ambitionat totusi sa cobor tot cu bicla desi aveam obtiunea sa merg in masina. Era toamna deja iar pe stanci la Balea Lac apa era inghetata.


Transbucegi


eu la finish Road Grand Prix, Ramnicu Valcea, 2013


dezechiparea


spre Transfagarasean


la final

 


13 octombrie. Tur de Iasi. Strava

Deja incepuse ‘facultatea’ si nu aveam foarte mult timp de antrenament .. vorba vine. Traseul avea sectiuni comune cu Pe Roti Verzi, si deja cunosteam mai mult de traseele din zona in general. Mai mult Lucian avea sa participe si el, si am facut o tura de recunoastere inainte daca tin minte bine. La ‘avansati’ – iar, erau doua repetari ale unei bucle de aproape 30 km. Am avut ceva probleme la plecare din cauza pedalelor proaste (care aveau sa-mi mai faca probleme si in viitor), dar cum la inceput era o urcare serioasa imi revin la pozitia normala. Pe traseu mai tin minte ca la prima tura am pierdut poteca pentru cateva minute, si noroc de cativa culegatori de ciuperci care m-au strigat sa ma intorc. In final termin cu bine, locul 5/13 la Elite18-29, 12/34 la Elite general. Frumos si dupa concurs, mai ales ca Adrian si TVA erau spectatori si am mai stat la discutii cu ei.


la start Tur de Iasi 2013


la iesirea din Slobozia


Lucian pe traseu


la finish line (cred ca doar dupa prima tura)


totusi eram si eu .. 🙂
pe cei doi ii intrec la ultima tura desi nu ma mai asteptam

 


3 noiembrie. Up Hill Contest. Strava

Cu adevarat la ‘final de sezon’, editia a 3-a a Up Hill Contest Iasi depaseste iar pe cea precedenta. Eu mai participasem in 2011, cu putin inainte sa plec in California pentru o perioada mai mare, iar in 2012 eram inca acolo. Up Hill spre deosebire de celelalte competitii are un caracter mai mult social, de intalnire la final de iesiri, in noiembrie cand iarna bate la usa. M-am chinuit eu sa adun mai multi oameni sa vina si sa participe, insa am reusit cu greu sa-i conving doar pe Lucian si TVA si doar ca spectatori. Adrian era deja plecat din tara si el. Primul lucru nou, fata de acum 2 ani cand a fost ultima mea participare, au fost ‘obstacolele’ de pe traseu, busteni amenajati astfel incat sa trebuiasca sa pedalezi peste ei, ca si cum panta nu ar fi fost destula (pe partia de schi la deal :P).
Un alt ‘amanunt’ este faptul ca am intarziat destul de mult, si fara sa am timp sa ma pregatesc se anunta grupa mea, ‘traseul’ fiind unul de cateva minute la deal pe partie, concurentii se organizau in ture. Reusesc destul de usor sa ma calific dupa prima ‘etapa’, insa cu mari emotii la start : nici nu stiam bucatica adaugata la inceput prin padure care includea un sant destul de ciudat la prima vedere, iar pedalele imi faceau probleme (odata desprinse era greu sa prind SPD-urile la loc). Oricum odata calificat mai departe asta nu mai conta. Cred ca la urmatoarea etapa era deja serios si stiam ca sunt cel putin 2 concurenti clar mai buni ca mine (si doar doi treceau mai departe). Norocul meu insa, unul din ei se dezechilibreaza pe un abrupt si cade, apoi renunta politicos; astfel incat ajung in semifinala impreuna cu adversari detasat mai buni ca mine. Termin pe ultimul loc aici, insa onorabil, la cativa metri. Finala e si ea cat se poate de spectaculoasa, castigator insa tot Rares cu care ma obisnuisem. E de remarcat pentru prima data din ce stiu eu – calitatea inregistrarilor mai ales video. Finala + UHC2013, inclusiv drona :). Dupa concurs nu mai zic, atmosfera super.
Macar la UHC 2014 pot sa particip deja, pentru ca ma intorc in octombrie si de-abia astept.


UHC 2013


podium

 


29 Februarie 2014. Pe Roti pe Gheata. Strava.

Normal asta nu se incadreaza temporal in cele de mai sus. Roti pe Gheata are mult mai putine editii, dar ce e special e faptul ca are loc iarna pe zapada, pe un circuit relativ scurt in padurea de la aeroport. Fara aproape niciun antrenament, dar am stiut sigur ca vreau sa particip. Cu cateva zile inainte fac o recunoastere a traseului – care ma sperie destul de mult la anumite santuri. In final la concurs astea sunt acoperite de niste grilaje si totul e mult mai usor – pentru mine, din pacate nu si pentru toata lumea. Ce e rau insa pentru mine, mai ales la concursul asta dar si la celelalte, este faptul ca merg cu pedalele proaste cu care am participat tot anul pe MTB. Problema lor e faptul ca ele sunt de cursiera in realitate, si au prinderea doar pe o anumita parte si aia nu sta in sus. Normal nu iesi prea des din pedale, insa aici prin padure pe zapada se intampla chiar des. Problema mare e sa prinzi iar papucii in pedale, asta imi face tot felul de pauze inutile, in care sunt intrecut de mai multi concurenti, si ma demoralizez. Termin destul de slab dar multumit de participare – si ma duc rapid la oala cu vin fiert si la carnati 😀
Acum am cumparat deja pedale noi normale, si sper ca anul urmator sa-mi iau revansa…


RPG 2014


bulgareala de dupa


grijalul din sant nu ii ajuta pe toti
destul de multe cazaturi (merita vazut).

Cam astea au fost restul concursurilor la care am participat in 2013, de care nu am spus in posturi anterioare. In 2014 teapa in mare parte – nu sunt in tara. Pe Roti Verzi nu se organizeaza desi era cel mai reusit traseu de MTB – fara circuit, probabil asta il face si greu de organizat.
Sper sa imi iau revansa in tara anul urmator. Aici am facut ceva kilometri, pe cursiera inchiriata, si anul urmator chiar nu cred ca voi mai pleca din tara.

Anunțuri

August 15, 2013

Rarau si Giumalau cu MTB

O tura destul de scurta de doar doua zile in Rarau si Giumalau care a avut loc acum doua saptamani. Ne gandeam si la varianta de a merge in Bucegi, pentru noua sosea asfaltata; dar limitati de timp am ales tot muntii Rarau la care puteam ajunge mult mai rapid. Am fost cu masina si exclusiv pentru ciclism, desi Adrian era pe cursiera si asfalt, iar eu cu Lucian pentru MTB si drumuri pietruite si chiar paduri. Zona respectiva permitea ambele stiluri, insa noi am exagerat putin.
Doritor sa fac un traseu nou, am ales ‘din satelit’ (de pe Google Earth), un traseu salvat in GPS care urca pe varful Rarau din Campulung insa prin Slatioara, ocolind mai mult si ajungand in final in partea estica a zonei fara padure din varful Raraului. Singura problema era o portiune destul de scurta despre care nu eram sigur daca are drum, la finalul unei vai lungi care dinspre Slatioara se indreapta ca directie exact spre capatul poienii. La fata locului traseul a fost bun pana si putin dupa Slatioara, am urcat un pas frumos si am ajuns intr-o localitate destul de izolata si pitoreasca. Mai departe insa, drumul a devenit tot mai prost pana cand incet incet a disparut si s-a confundat cu albia unui rau. Eram pe valea pe care trebuia, si totul era inca aproximativ decent..


in parcare in Campulung unde prima data a trebuit sa-i repar pana lui Lucian
obs: nu e frumos sa vii in ture cu pene (chiar daca aerul se pierde treptat .. )


urcand ‘pasul’ inainte de Slatioara


drumul din valea cu directia buna care insa devenea treptat inexistent

Lucrurile s-au schimbat insa brusc imediat dupa o zona cu un morman mare de pietre pe care a trebuit sa urcam. A mai fost poate carare putin timp dupa sau nu, nu ne-am putut da seama. Directia o stiam pentru ca urma cursul apei si aveam traseul inregistrat pe GPS, insa inaintarea era tot mai anevoioasa. Mergeam pe albia raului cu greu, iar la un moment dat am fost nevoiti sa urcam in dreapta lui, printr-o padure deasa si neumblata, lovindu-ne de o gramada de crengi mici la nivel cu solul; totul pe o panta abrupta pe care urcam. Ar fi fost urat si greu aici de mers si fara bicicleta, dapai cu un 29’er in cazul meu. Singurul lucru care ma incuraja pe mine era faptul ca stiam ca distanta asta nu are cum sa fie prea lunga. Timpul petrecut pe ea insa, a fost mai mare fata de ce ma asteptam si de-abia dupa aproape doua ore de chinuit am ajuns la o poteca buna, care mergea pe curba de nivel si iesea in final in poiana de sus. Si aici ne-am ratacit putin pe la o stana pana am gasit un drum mai bun, pe care iar am avut parti prea abrupte care la oboseala acumulata nu mergeau facute pe bicla; insa totul era mult mai bine. Am ajuns pe intuneric in varf – si ne-am intalnit cu Adrian care a venit cu masina si ne-a adus corturile pe care le-am pus dupa o masa buna. Adrian a facut intre timp de doua ori pasul Rarau pe partea asfaltata care vine din Pojorata, pe cursiera, si a adus si masina sus. La el singura problema a fost ploaia torentiala care l-a prins si l-a udat complet. Noi am scapat de ea in padurea foarte deasa in care cat timp a trecut poiaia – destul de scurta aici – am fi zis ca e noapte deja.

Inregistrare strava – nerecomandat pentru portiune de pushbike.


si aici inca era binisor


vorbind cu Adrian la telefon, ii spunem ca intarziem


desi nu stiam asta, aici eram la cativa metrii de un drum decent


ajunsi la destinatie, langa salvamont unde am mancat si am pus cortul

A doua zi ne-am dezmeticit mai greu si n-am plecat prea devreme. Planurile mele initiale de a mai explora ceva prin muntii Bistritei au fost spulberate. Stiam ca sunt ceva zone unde nu eram sigur de drum – si dupa experienta de ieri am renuntat categoric. Nici nu mai aveam mult timp, asa ca am facut clasic, ce mai facusem eu cu cativa ani inainte : am coborat in Chiril si am urcat Giumalaul; iar apoi am coborat super-abrupt pe un drum de stani; pana la soseaua din Pojorita. Am ajuns nu mult timp dupa Adrian, care insa a facut in ziua asta un traseu mult mai greu : pasul Mestecanis pe ambele parti, pasul 3 Movile si iarasi pasul Rarau. Ne-am intalnit toti cu bine la ‘meniul zilei la 7 lei’ – unde am mancat si ne-am linistit putin; pentru ca apoi sa incarcam iar biclele in masina si sa o luam spre Iasi.


coborand dinspre Rarau spre Chiril


si eu


la deal, dinspre Rusca spre cabana si apoi varful Giumalau


cam obositi ..


frumos la cabana, si multa lume pe creasta


inca putin pushbike pana pe varf


pe varful Giumalau


pante foarte abrupte la vale

Din pacate n-am inregistrat tot traseul pe GPS, lipsind coborarea de pe Rarau : strava ; atentie la coborarea de pe Giumalau : o prima parte este foarte abrupta, GPS-ul mi-a aratat si panta de 55% desi sigur nu era chiar atat; insa oricum e destul de dificil cu 3 km de peste 18% panta medie. Nu ma mir ca dupa cateva zile aici in Iasi frana mea pe fata a cedat si acum trebuie sa-i schimb placutele.

In final o tura interesanta si nu chiar atat de rea pentru mine; din care am invatat ca nu e bine sa ghicesti un drum din satelit de acasa pentru ca s-ar putea sa ajungi sa cari bicla prin paduri si pante destul de urate; si asta sa dureze mult mai mult si sa fie mai neplacut decat te-ai astepta. Despre coboratul de pe Giumalau nu-mi pare rau, cred ca acum cativa ani cand l-am mai facut am ales o varianta mai domoala dar a fost interesanta si asta – am invatat ceva posibil util in timp de concurs; si per total a mai fost fain ca am fost toti 3 si am facut diferite tipuri de plimbari cu bicla.

Iunie 15, 2013

Transalpina 2013

Dupa aproape 7 luni de absenta revin cu cea mai recenta tura facuta, din fericire nu si singura din aceasta perioada. Pana in primavara am ramas tot in California unde au mai fost ceva iesiri, mai mult tomana. In vacanta de iarna am venit in vizita in tara, pentru ca peste vreo doua luni sa ma intorc definitiv, sau cel putin pentru o perioada mai lunga. Ar fi mai multe de povestit de acolo, toamna am facut o tura mai lunga in munti, pana in Oregon, apoi am stat prin apropiere dar am participat la cateva concursuri de ciclism locale de amatori. In vacanta de iarna nu am stat doar in Iasi, am fost si pe Ceahlaul clasic, iar acum de cand sunt aici am facut deja doua ture la munte. Despre toate astea sper sa am timp sa scriu mai mult sau mai putin detaliat, unele din ele merita din plin, macar ca sa imi amintesc si eu de ele, mai ales in perioada asta lunga – sa zicem de jumatate de an, in care totul se imparte intre aici si acolo.


Dar acum am sa povestesc despre cea mai recenta iesire din care m-am intors acum 3 zile. O tura de ciclism de sosea de intensitate mai mare, cu transport si cazare mult mai comfortabile fata de ce eram obisnuit pana acum. Au fost mai multe ocazii pentru care s-a facut tura asta, in primul rand cupa Max Ausnit din Lugoj, plecarea lui TVA (ultima tura a lui aici inainte de plecarea pe perioada verii); Transalpina a ramas neparcursa de cand a fost asfaltata complet, si pur si simplu nevoia de o iesire putin mai lunga, dupa toata perioada de stat aproape doar in Iasi.


Oricum, am plecat vineri pe la ora 11 din Iasi, cu un logan inchiriat pe care urma sa-l conduc doar eu (Adrian avea carnet de doar o saptamana si nu putea conduce masini inchiriate, ca altfel ar fi fost mai potrivit 🙂 ). Am parcurs fara incidente cei 650 km pana in Lugoj, am mers pe doua autostrazi foarte scurte din pacate, cu multe opriri si bruscari de motor dar fara alte probleme. Ne-am cazat rapid ca sa ne odihnim pentru concursul de a doua zi.


prin tinutul Secuiesc

Sambata dimineata am luat micul dejun si am plecat rapid, urma sa descarcam si sa scoatem biclele inghesuite cu greu complet in interiorul masinii (3 oameni + 3 cursiere) si aveam de asamblat. Am ajuns in parcarea de unde se dadea si startul si ne-am echipat rapid prinzand la limita startul. N-am avut timp de incalzire. La sfatul lui Adrian am incercat sa fiu cat mai in fata la inceput, am reusit asta pana la primul deal care venea rapid, una din cele mai mari urcari de pe traseu. Aici am tras cat am putut eu si am ramas intr-un pluton de nivel oarecum similar cu al meu, cu cel putin doua grupuri in fata (profesionisti, legitimati si sigur alti amatori mai buni ca mine). Pe prima coborare am avut si prima iesire in decor, din fericire fara sa cad, am reusit sa merg pe iarba si pietris vreo 50 metri dupa care sa revin la sosea fara sa pierd foarte multe pozitii. Mai tarziu am vazut si un ciclist cazand in fata mea, am scapat si eu un bidon de apa pe care n-am mai oprit sa-l recuperez, am tras prea tare la inceputul ultimei catarari asfel incat pe urcare iar am pierdut cateva pozitii. Ultimii kiometrii de plat i-am parcurs cu un grup care a crescut treptat, din fericire ajungand din urma grupuri tot mai mici si nu invers. Am dus trena mai mult decat ceilalti membrii din grup, poate chiar cel mai mult, dar am reusit si la sprintul final sa vin intre primii 3-4. Am terminat 88 km cu aproape 1000m diferenta de nivel pe urcare cu o viteza medie de 35.2 km/h, clar un record pentru mine, datorat desigur plutonului si faptului ca era prima competitie mai serioasa (am mai avut ceva in state despre care o sa zic in curand). Inregistrarea mea pe Strava.

Am terminat pe locul 25 din 67 la categoria masculin 18-29, cu un timp de 2:30h. Adrian a terminat cu 14 minute mai rapid, ceea ce conteaza foarte mult in clasament dar el a participat la elite fiind legitimat si mult mai serios in domeniu. TVA a venit si el dupa vreo jumatate de ora, dar fara sa se apropie de timpul limita sau sa aiba vreo emotie cu asta.

N-am mai stat mult si am plecat ca sa am destul timp de condus pana in Novaci, de unde urma sa urcam Transalpina ziua urmatoare.


Masina echipei Tusnad, cea mai competitiva din tara


Adrian la start


Tva pe traseu


Undeva in extrema stanga sunt eu..


Iar eu, acum pe partea dreapta relativ la directia de deplasare..


Duminica am avut prima incercare de a urca cel mai inalt pas din Romania, insa am esuat in localitatea Ranca, cand ploaia s-a intetit si frigul a intrat in noi. Am oprit la un restaurant unde am mancat ceva si am incercat sa ne incalzim, intre timp vremea s-a mai imbunatatit si am avut curajul sa o luam la vale. La deal e mult mai usor de mers pe frig si chiar ploaie, pentru ca te incalzesti; la vale insa nici nu faci efort si mai ales vantul e mult mai puternic. Din pacate toata ziua asta ne-a obosit mai mult fara sa ne bucuram ca am ajuns sus, insa ne-am decis sa mai stam in Novaci o zi.


Timp pierdut cu asambalat si dezasamblat biclele.. un suport ar fi fost util


prin ceata, putin inainte de ploaie


Luni am inceput sa pedalam mai devreme, poate si datorita presupunerii mele conform careia ploaia e in general dupa-amiaza (?). Si am avut intr-un fel dreptate, sau cel putin pana sa terminam noi treaba n-au aparut decat nori tot mai seriosi, dupa un senin perfect dimineata. Ca si in ziua anterioara am plecat eu cu Adrian si TVA dupa noi, si tot ca in ziua anterioara m-am despartit de Adrian la primele serpentine, el plecand in fata evident :P. Eram tot mai obosit dar muzica sau peisajul si vremea mai buna mi-au schimbat dispozitia si am inceput sa pedalez tot mai tare, reusind sa merg putin mai rapid chiar ca in ziua anterioara (undeva cu 2 minute mai rapid pana in Ranca .. deci insignifiant), dar am facut o pauza foarte scurta la o alimentara acolo unde am umplut singurul bidon de apa care mi-a mai ramas si am plecat mai departe. Ultima parte era tot mai frumoasa, deja in gol aplin, deja unde n-am mai fost ziua anterioara, si unde nici nu era asfalt acum 5 ani cand am facut Transalpina pentru prima data pe mountainbike. Imi placea tot mai mult, desi eram tot mai obosit. La vreo 2 km de final m-a sunat si Adrian, si am ajuns si eu dupa vreo 10-15 minute sus. Am coborat foarte putin in partea cealalta mai mult ca sa vad valea din galeata ce stiam ca urmeaza si sa fac niste poze. Apoi ne-am coborat. Pe TVA l-am gasit la intrarea in Ranca, cam obosit astfel incat am oprit iar la restaurant toti si am coborat in final. Nu ne-a prins ploaia si a fost foarte placuta toata ziua, pentru mine, in ciuda oboselii si a ritmului sub nivelul maxim. Strava
Restul zilei am condus pana in Moeciu, renuntand clar la ideea de a face si Transfagaraseanul, din lipsa de timp.


In pasul Urdele, 2145m altitudine


Galeata imediat de dupa pas, in partea nordica


zapada 😀


Tva in Ranca


mai tarziu s-au adunat oarecum norii


Marti a fost o zi de condus aproape continuu, de observat cateva alte pasuri si catarari, si de plimbat putin prin Poiana Brasov, ca tot nu fusesem nici unul pe-acolo. Am ajuns cu bine in Iasi seara, eu bucuros ca n-am avut nici o problema la masina, pe care am returnat-o fara probleme.


Poiana Brasov

Ce ar fi de remarcat:

  • O prima tura de ciclism sosea mai dur combinata cu mersul cu masina pana la fata locului
  • Prima competitie de sosea, si una foarte reusita pentru noi, probabil una din cele mai bune pentru amatori
  • Transalpina in sine, cel mai mare pas din tara, parcurs pentru prima data de noi de cand e asfaltat complet, si prima data la urcat pe portiunea mai grea din sud, dinspre Novaci
  • Tura de plecare a lui TVA, care insa se va intoarce la toamna cu chef de pedalat
  • 5 ani de la prima parcurgere a pasului, schimbat mult acum (asfaltat, pacat ca nu am putut sa vad drumul complet); in cu totul alt stil fata de atunci

Mai 6, 2013

Tură mixtă cu răsturnare de situație

Filed under: biciclete, campie, iasioutdoors, locatie, media, poze, primavara, soare, vreme — Etichete:, , , , , , , , , , — Vlad Manea @ 10:58 pm

De data aceasta, este rândul meu să scriu pe blog din ținutul îndepărtat și rece al Danemarcei, despre o tură ad-hoc pe care am realizat-o sâmbata aceasta în jurul și în mijlocul unui lac mare de pe insulă. Tura a fost organizată de Florin Pogocsan, care nu e din Iași, dar lucrează la Microsoft și stăm în același apartament.

Pentru a face lectura mai simplă, este vorba despre trei lacuri:

  1. Furesø, pe care trebuia să-l înconjurăm,
  2. Bagsværd, la sud-est primul și de care n-aveam habar,
  3. Lyngby, conectat la est de cel mijlociu.

Dacă sună complicat, nici o problemă, și pentru noi a fost.

Florin s-a pregătit de vineri seara cu mâncare și băutură energizantă pentru tură, și-a pregătit și bicicleta, iar amundoi ne-am încărcat aplicația Strava, să putem vedea pe tablete unde suntem fără WiFi. Am plecat cu 6 banane, 2 litri de apă și ceva energizante, distribuite prin ghiozdane. Obiectivul nostru a fost să ajungem la lacul Furesø și să-l înconjurăm, așa că atunci când am văzut apă, am mers pe șoseaua de lângă, fără să ne dăm seama că de fapt ne aflam în apropierea unor alte lacuri vecine cu primul, Bagsværd și Lyngby.

Am văzut la un pod că se puteau închiria bărci, și am purtat o discuție cu Florin, în care amundoi ne feream cumva să ne ducem. Tipul cu bărcile ne-a asigurat că nu ne putem răsturna cu tot cu canoe și că vestele de pe noi ne vor ține la suprafață. Noi am fost mirați când cetățeanul respectiv ne-a spus că ne vom descurca relativ repede, să fim relaxați și să-i dăm drumul pe apă, că nu vor fi probleme. Dar am decis să încercăm.

Am închiriat un canoe și ne-am aventurat în valurile calme de vară ale lacului Lyngby, uitând că eram înregistrați în continuare de GPS. Fiind începători absoluți la mersul cu barca, Florin și-a limitat carnetul de conducere doar la asfalt, iar eu am demonstrat că meritam să pic la traseu. Cred că vreo 5 minute am mers doar cu spatele și apoi aiurea, în privirile nedumerite ale părinților și copiilor de pe poduri, care ne vedeau intrând pe o parte și ieșind pe aceeași parte.

Parcurs aleator pe lac

Am avut un parcurs aleator, care a inclus multă forță dar și indecizie, ceva vânt lateral, apropieri spectaculoase de alții care circulau regulamentar și vreo trei atingeri de mal – în aceiași termeni de circulație, accident, da? – din care, spre iertarea noastră de sărbători, unul a fost și din cauza unui vaporaș care ne-a împins spre stufăriș cu siajul lui. A fost o idee bună să rămânem pe Lyngby, și să nu ne aventurăm pe lacul conex Bagsværd, unde valurile erau mai puternice, iar barca se putea răsturna cu ghiozdanele noastre care conțineau electronice.

Spre sfărșitul turei de canoe am început să simțim că progresăm și cu coordonarea, și cu mișcarea, și am putut vâsli barca din mijlocul lacului până la doc, în linie cum ar veni aproape dreaptă și cu o viteză cum ar veni aproximativ constantă. Am parcat barca în locul în care trebuia să o aducem și am făcut câteva fotografii pentru fane.

După ce am lăsat lacul cu bărci în urmă, am pornit la drum pe malul lacului Bagsværd, crezând în continuare că era lacul Furesø. Ambele erau mari. Am mers în linie dreaptă și conștienți că urma să revedem și înconjurăm lacul, tot așteptam să apară printre casele și gardurile identice din localitățile rurale daneze.

Mergând, la un moment dat, eu am făcut observația că parcă am fi în Lyngby. Lyngby este cel mai mare oraș de suburbie din nordul capitalei Copenhaga. Danezii au o arhitectură comună a caselor, toate așezările lor arată la fel, mai concret clădirile au cărămidă aparentă bej sau vișinie, iarba verde ca în Windows XP și străzile plictisitor de curate și liniștite. Lyngby nu face excepție. Asta făcea ca sentimentul meu de déjà vu să fie natural, și nu ne-am gândit că eram într-adevăr în Lyngby, la vreo 10 kilometri distanță de intersecția unde am ratat direcția.

Eram pe un pod peste calea ferată a trenurilor radiale, numite S-tog, și din cauza simetriei străzilor de o parte și de alta, nu a fost ușor să ne dăm seama spre ce stradă ne îndreptam, mai ales că nu aveam WiFi. Până la urmă Florin a putut să vadă o hartă de calitate slabă pe tabletă și să dibuiască locația. Așa că am pornit pe același drum în sens invers, până am ajuns înapoi la bărci. De acolo am ajuns repede în apropierea lacului inițial, Furesø. În jurul lacului am avut norocul să dăm peste drum neasfaltat, apoi nepietruit, apoi potecă. Am urcat și coborât pe biciclete și ne-am bucurat de peisajul și relieful care acasă, la post-procesarea fotografiilor, au părut dintr-un joc video.

Închei prin a vă scrie că Danemarca este de fapt o țară primitoare, în care infrastructura pentru biciclete este bine pusă la punct, iar danezii au o cultură extraordinar de puternică a sportului și își educă de mici copiii să iasă din casă și să facă mișcare. Probabil de aceea, încă mai găsești locuri pitorești la doar 5 minute de o șosea sau o casă. Așa că am profitat de toate acestea și am navigat liniștiți de pe lacul greșit pe șoseaua greșită, dar în tura corectă.

Date

Vremea a fost excelentă toată ziua, cu temperaturi de 15°C și cer senin. Am mers 50 kilometri pe traseu și am făcut câteva fotografii:

  1. Plecare: Trørød → Naerum → Virum → Bagsværd (lac) → Lyngby (lac)
  2. Canoe: Lyngby (lac)
  3. Greșit: Lyngby (lac) → Lyngby (oraș) → Søborg (întoarcere) → Lyngby (oraș) → Vaerløse → Nørreskov (Skov = pădure)
  4. Revenire: Nørreskov → Furesø (lac)
  5. Înconjurare: Furesø (lac) → Farum → Birkerød → Frederikslund Skov → Holte
  6. Sosire: Holte → Øverød → Trørød.

Tura pe hartă

Noiembrie 12, 2012

Vara 2012

Despre iesirile mai mari am scris in timp, cu intarziere mai mica sau mai mare. S-au adunat multe ture scurte insa, cel putin pentru ca e o perioada mai mare. Deci, pe rand, despre ce am mai facut prin jurul casei in vara care a trecut deja de mult timp.


04 Iunie : Kings Mountain si Tunitas O tura de cursiera scurta, seara la care reusesc sa trag mai tare si sa obtin recorduri pe doua catarari de aproape: Strava


09 Iunie : Monterey Dupa un picnic, o tura cu masina in fuga pana la Monterey si Big Sur. Din pacate ne prinde noaptea si nu mai ajungem la cascada.


Laurentiu curajos


Lone Cypress


10 Iunie : Hamilton Obtin un nou record cu bicla pe Mount Hamilton, una din cele mai lungi catarari din zona (intrerupta de doua coborari). Recordul asta e inca in picioare, sper ca nu pentru mult timp. Tura impreuna cu Mihai si Laurentiu strava


Laurentiu pe ultima suta de metri

In iunie cel mai mult am fost intrerupt in doua weekenduri, unul in Sequoia si altul in Yosemite.


3 Iulie : alergare Un record nou pe 10 km, pe langa alte alergari din perioada respectiva. In principal ma antrenam pentru maraton San Francisco. strava


04 Iulie : Costal Clasic cu TVA Timp de vreo 2 saptamani cat a fost TVA aici (dupa care a plecat in Seattle), n-am apucat sa facem decat o alta tura in Yosemite si un Costal Clasic. strava


06 Iunie : Facebook Half Marathon Un concurs organizat pentru angajatii Facebook alergatori. Obtin un timp foarte bun fata de ce ma asteptam pentru jumatate de maraton, categoria cea mai lunga la care am participat. 1:31:34 , din pacate putin sub distanta oficiala pe GPS-ul meu asa ca nu apare trecut la best half marathon pe strava. rezultate


grupul ‘evadatilor’ sunt si eu pe undeva furand trena

29 Iulie : mult-asteptatul San Francisco Wipro Marathon . Ultimele saptamani nu apuc sa ma pregatesc bine, si nici sa ma relaxez, pentru ca ma duc pana in Seattle unde ma intalnesc cu Mihai. Acolo facem Rainer fortat intr-un weekend, dupa care weekendul viitor vine el aici, exact cand e maratonul; si participam amandoi. Experienta super-faina, vreme racoroasa dar numai buna de alergat la maxim, 6000+ participanti, vedem si noi cam cum se organizeaza si am avut ce vedea. Din pacate fara poze pentru ca erau cam scumpe. Sunt multumit de timpul total, viteza destul de constanta pe care am reusit sa o pastrez, si pozitia in clasamentul final (general : 1039 out of 6494, 3:43:50 timp total https://www.runraceresults.com/Secure/RaceResults.cfm?ID=RCLF2012 bib number 40613);

Iulie e iar o luna destul de buna, pe langa astea am si cele doua iesiri mai mari, Redwoods si Rainer. Tin minte insa ca dupa toate astea imi cam ajunsese cu iesirile, pentru ca au fost cam multe fortate la rand.


19 August : Half Moon Bay cu Parvu Cam singura iesire prin apropiere din August, o tura pana la ocean si inapoi cu Andrei Parvu, destul de faina dar friguroasa. In principal August a foar iar o luna a iesirilor mai lungi de weekend, dar mai calculate si linistite (Yosemite iarasi, dar cel mai reusit, Geroge Creek incercarea moarte n-are si Grand Canyon partial).


Canada road inchis circulatieti masinilor in weekend


La ocean

Older Posts »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.