Iaşi Outdoors

August 15, 2013

Rarau si Giumalau cu MTB

O tura destul de scurta de doar doua zile in Rarau si Giumalau care a avut loc acum doua saptamani. Ne gandeam si la varianta de a merge in Bucegi, pentru noua sosea asfaltata; dar limitati de timp am ales tot muntii Rarau la care puteam ajunge mult mai rapid. Am fost cu masina si exclusiv pentru ciclism, desi Adrian era pe cursiera si asfalt, iar eu cu Lucian pentru MTB si drumuri pietruite si chiar paduri. Zona respectiva permitea ambele stiluri, insa noi am exagerat putin.
Doritor sa fac un traseu nou, am ales ‘din satelit’ (de pe Google Earth), un traseu salvat in GPS care urca pe varful Rarau din Campulung insa prin Slatioara, ocolind mai mult si ajungand in final in partea estica a zonei fara padure din varful Raraului. Singura problema era o portiune destul de scurta despre care nu eram sigur daca are drum, la finalul unei vai lungi care dinspre Slatioara se indreapta ca directie exact spre capatul poienii. La fata locului traseul a fost bun pana si putin dupa Slatioara, am urcat un pas frumos si am ajuns intr-o localitate destul de izolata si pitoreasca. Mai departe insa, drumul a devenit tot mai prost pana cand incet incet a disparut si s-a confundat cu albia unui rau. Eram pe valea pe care trebuia, si totul era inca aproximativ decent..


in parcare in Campulung unde prima data a trebuit sa-i repar pana lui Lucian
obs: nu e frumos sa vii in ture cu pene (chiar daca aerul se pierde treptat .. )


urcand ‘pasul’ inainte de Slatioara


drumul din valea cu directia buna care insa devenea treptat inexistent

Lucrurile s-au schimbat insa brusc imediat dupa o zona cu un morman mare de pietre pe care a trebuit sa urcam. A mai fost poate carare putin timp dupa sau nu, nu ne-am putut da seama. Directia o stiam pentru ca urma cursul apei si aveam traseul inregistrat pe GPS, insa inaintarea era tot mai anevoioasa. Mergeam pe albia raului cu greu, iar la un moment dat am fost nevoiti sa urcam in dreapta lui, printr-o padure deasa si neumblata, lovindu-ne de o gramada de crengi mici la nivel cu solul; totul pe o panta abrupta pe care urcam. Ar fi fost urat si greu aici de mers si fara bicicleta, dapai cu un 29’er in cazul meu. Singurul lucru care ma incuraja pe mine era faptul ca stiam ca distanta asta nu are cum sa fie prea lunga. Timpul petrecut pe ea insa, a fost mai mare fata de ce ma asteptam si de-abia dupa aproape doua ore de chinuit am ajuns la o poteca buna, care mergea pe curba de nivel si iesea in final in poiana de sus. Si aici ne-am ratacit putin pe la o stana pana am gasit un drum mai bun, pe care iar am avut parti prea abrupte care la oboseala acumulata nu mergeau facute pe bicla; insa totul era mult mai bine. Am ajuns pe intuneric in varf – si ne-am intalnit cu Adrian care a venit cu masina si ne-a adus corturile pe care le-am pus dupa o masa buna. Adrian a facut intre timp de doua ori pasul Rarau pe partea asfaltata care vine din Pojorata, pe cursiera, si a adus si masina sus. La el singura problema a fost ploaia torentiala care l-a prins si l-a udat complet. Noi am scapat de ea in padurea foarte deasa in care cat timp a trecut poiaia – destul de scurta aici – am fi zis ca e noapte deja.

Inregistrare strava – nerecomandat pentru portiune de pushbike.


si aici inca era binisor


vorbind cu Adrian la telefon, ii spunem ca intarziem


desi nu stiam asta, aici eram la cativa metrii de un drum decent


ajunsi la destinatie, langa salvamont unde am mancat si am pus cortul

A doua zi ne-am dezmeticit mai greu si n-am plecat prea devreme. Planurile mele initiale de a mai explora ceva prin muntii Bistritei au fost spulberate. Stiam ca sunt ceva zone unde nu eram sigur de drum – si dupa experienta de ieri am renuntat categoric. Nici nu mai aveam mult timp, asa ca am facut clasic, ce mai facusem eu cu cativa ani inainte : am coborat in Chiril si am urcat Giumalaul; iar apoi am coborat super-abrupt pe un drum de stani; pana la soseaua din Pojorita. Am ajuns nu mult timp dupa Adrian, care insa a facut in ziua asta un traseu mult mai greu : pasul Mestecanis pe ambele parti, pasul 3 Movile si iarasi pasul Rarau. Ne-am intalnit toti cu bine la ‘meniul zilei la 7 lei’ – unde am mancat si ne-am linistit putin; pentru ca apoi sa incarcam iar biclele in masina si sa o luam spre Iasi.


coborand dinspre Rarau spre Chiril


si eu


la deal, dinspre Rusca spre cabana si apoi varful Giumalau


cam obositi ..


frumos la cabana, si multa lume pe creasta


inca putin pushbike pana pe varf


pe varful Giumalau


pante foarte abrupte la vale

Din pacate n-am inregistrat tot traseul pe GPS, lipsind coborarea de pe Rarau : strava ; atentie la coborarea de pe Giumalau : o prima parte este foarte abrupta, GPS-ul mi-a aratat si panta de 55% desi sigur nu era chiar atat; insa oricum e destul de dificil cu 3 km de peste 18% panta medie. Nu ma mir ca dupa cateva zile aici in Iasi frana mea pe fata a cedat si acum trebuie sa-i schimb placutele.

In final o tura interesanta si nu chiar atat de rea pentru mine; din care am invatat ca nu e bine sa ghicesti un drum din satelit de acasa pentru ca s-ar putea sa ajungi sa cari bicla prin paduri si pante destul de urate; si asta sa dureze mult mai mult si sa fie mai neplacut decat te-ai astepta. Despre coboratul de pe Giumalau nu-mi pare rau, cred ca acum cativa ani cand l-am mai facut am ales o varianta mai domoala dar a fost interesanta si asta – am invatat ceva posibil util in timp de concurs; si per total a mai fost fain ca am fost toti 3 si am facut diferite tipuri de plimbari cu bicla.

Anunțuri

Iulie 2, 2013

Concursuri bicla (sfarsit 2012 si inceput 2013)

Una din activitatile la care am participat in ultima perioada, si aproape doar in perioada asta – ma refer cam la ultimele 9 luni, a fost concursurile de bicla. Daca in ultimii ani facusem destul de multi kilometri, recorduri, cronometrari pe diferite catarari, urmarind performanta manual sau folosind site-uri gen strava; era cumva logic sa particip si la competitii. Mai ales ca prima serie la care am participat a fost in toamna anului trecut, cand eram inca in California.
De cate ori am avut ocazia am participat la seriile low keys hill climb; o serie de concursuri de amatori organizate intr-o atmosfera prieteneasca si primitoare. Mi-a placut si faptul ca la un concurs se face doar cate o urcare mai mare, asa ca nu era nevoie de experienta in pluton sau prea multa tehnica.


Primul la care am participat a fost pe 20 Octombrie, pe catararea Morgan Hill. Tin minte ca startul s-a dat pe grupe de cate 10, pentru ca drumul era ingust. Zona era frumoasa si plina de ciclisti veniti nu numai pentru concursul asta. Mai tin minte ca jos era innorat, pe urcare ceata dar sus a fost soare si frumos. Am terminat pe locul 33 / 64. Inregistrarea pe Strava. Mi-a placut si aveam de gand sa mai particip si la urmatoarele, in final insa n-am mai reusit decat la inca una.


eu pe final


tandem


concurentii la linia de sosire, alimentare etc


Urmatoarea tura din seria low keys si ultima la care am participat a fost Soda Springs. Este cea mai mare urcare continua din Bay Area; pentru ca Diablo si Mount Hamilton au portiuni mai mici si respectiv mai mari de coborare si nu urca continuu. Am tras destul de tare, si am reusit sa termin in prima jumtatate a clasamentului acum, avantajat putin de frig, eu fiind insa mai rezistent, si poate avantajat si de distanta, panta mai abrupta. Am terminat pe locul 48 / 103. Strava.


toamna


pe urcare


aerodinamic 😛


Dupa ce s-a terminat seria de catarari; dupa ce au trecut sarbatorile cand am fost in Romania si apoi am revenit, s-a organizat si Megamonster, un concurs care tine tot de seria low keys insa e separat, nu intra la clasamentul general de catarari, ci e o cursa de mai multi kilometri, se poate participa si pe echipe, si nu se organizeaza chiar in fiecare an. Despre asta tin minte sigur ca a fost ultima iesire ce orice fel din America :). ~160 km din ce tin minte. Am plecat cu gandul sa particip solo dar in final m-am intalnit cu cativa colegi de la Facebook pe care ii cunosteam care m-au invitat sa particip impreuna cu ei. Din pacate i-am tras mai mult in jos din cauza unei pene si in final, din cauza ca eram deja prea obosit. In rest am dus oarecum onorabil trena; la dus. La intors; pe ultimul sfert din toata cursa am convins echipa sa ma lase in urma, pentru ca in clasament se lua pozitia penultimului din echipa. Am reusit sa termin la limita timpului traseul si singur; fortand. Echipa a terminat pe locul 8 / 22. Strava.


echipa Facebook

LINE DE TRANSFER IN ROMANIA 🙂


Dupa ce am ajuns in tara, la cateva saptamani dupa ultima tura – megamonster; m-am ocupat pentru cateva luni aproape de alte lucruri si nu de iesiri sau ture. Nici nu ma gandeam mult la asta, si aveam altele in cap, lucruri de recuperat si de redescoperit pe langa casa. Cursiera am adus-o pe avion insa celelalte doua – MTB-ul si mai noul ciclocross Motobecane erau pe vapor si au ajuns dupa vreo luna. In timpul ala faceam renovari prin casa – si n-am desfacut cutiile; au mai stat asa vreo luna.
Intr-un final insa le-a venit vremea la toate, potrivit cu un concurs din Iasi, poate cel mai interesant de mountain-bike. M-am inscris la MyRace, si m-am si antrenat putin pentru el. Erau doua curse posibil, cea scurta si cea lunga. Ca antrenamnet le-am facut pe ambele dar cate o singura data. Era frumos prin padure dar nu ma descurcam prea rapid, mi s-a parut lung si solicitant traseul. Asa ca aveam oarecum emotii pentru competitie.
Si am avut si de ce; pentru ca desi am mers mult mai bine, poate cu vreo ora mai bine ca la antrenament; am avut pe final probleme mari cu carceii, cele mai mari probleme de acest gen pe care le-am avut pana in prezent. Am pierdut din cauza lor poate vreo 10 pozitii maxim – in pauze de revenire, la ultima asezandu-ma cu greu chiar jos si revenindu-mi tot greu. Mi-a placut oricum si am participat cu placere mai ales pentru ca era aici in Iasi. Cred ca am si acumulat ceva experienta, pentru ca la MTB nu am mai deloc. Nu mi s-a parut deosebit de dificil traseul din punct de vedere tehnic, dar solicitant ca anduranta si disconfort. Am terminat pe locul 28 / 53 ( = > rezultate => 2013) la clasamentul general pe traseul lung. Strava



la start


punct alimentare


pe ulitma suta metrii


Despre urmatorul concurs la care am participat am mai vorbit in postul anterior; asa ca o sa spun pe scurt. Concursul de la Lugoj, cupa Max Ausnit; la care am participat a fost probabil unul din cele mai reusite, cu traseu si organizare frumoase, urmat apoi de Transalpina pentru noi; tura cu Adrian si TVA care urma sa plece; deci si un anturaj ‘de exceptie’. Am terminat pe locul 25 din 67 la categoria masculin 18-29; cu o viteza medie de 35.1 km/h pe 88 km cu 1000m urcare. A fost si primul concurs la care am mers mai serios in pluton si am invatat mai multe despre asta.


Un alt ultim concurs de ciclism (momentan) a avut loc la Iasi. In Iasi din ce stiu eu nu s-a mai organizat concurs de ciclism de sosea de poate zece ani; asa ca a fost cu adevarat un eveniment. A fost un criteriu din seria Road Grand Prix organizat de ciclistul Alex Ciocan, si a avut loc pe Copou. Au participat atat elite (profesionisti, sau rutieri cu multa experienta), cat si amatori de toate felurile. Vreo 81 participanti in total. Dupa ce s-a dat startul eu mi-am gasit inca din prima cursa (din 10), ‘echipa’ cu care am ramas pana la urma aproape. Eram vreo 3, eu incercam sa duc trena la vale, adica sa trag cat pot pe coborare pe Copou; pentru ca aparent eram mai greu si asta ma avantaja, apoi urma portiunea de la liceul Negruzzi unde era urcare abrupta si drum mai prost, aici era fiecare pe cont propriu si pentru mine era cel mai greu sa ma tin de ceilalti din grup pentru ca erau mai mici; iar dupa pe urcarea pe bulevardul Copou era mai bine pentru ca de obicei stateam la trena si asta si avea un efect. Era panta mai lina drumul mai bun si viteza mai mare deci ajungea ca conteze si trena.
Pe la a 9-a tura ne-a ajuns Alex Ciocan din spate, mi-a strigat ‘Up, up’, 🙂 ca sa ma feresc din loc iar in cateva sute de metrii a venit si plutonul din spate. Am coborat ultima data cu ei fara prea mari eforturi, e mai usor pe coborare, insa la deal s-au dus inainte evident. Crusa se termina dupa ce primul termina 11 ture, asa ca eu am facut doar 10 dar m-am clasat al 2-lea din cei care au facut doar 10 si au fost ajunsi doar odata. A fost oricum foarte interesant, bine ca nu am avut nici un incident neplacut, m-am clasat cel mai bine relativ pe locul 8 din 38 la categoria Baieti 23-39 ani. A fost una din cele mai scurte curse; cu putin peste o ora, deci si intensitatea a fost mai mare. De-abia astept sa se organizeze si anul viitor; si sper sa mai apara si alte concursuri de sosea la Iasi, ca de MTB mai sunt cat de cat, dar pana acum soseaua era pe 0.


la start


eu in curba cu plutonul in spate (ajuns cu o tura)


in fata : Adrian Zamfir, campionul national la junitori din Iasi


Adrian si Dragos


trecand linia de finish a 9-a oara si ajuns de pluton


grupul meu principal (90% am mers impreuna).

In ultima vreme parca sunt mai entuziasmat de astfel de concursuri, de intensitate si competitie. Am mai facut si ture lejere de antrenament, insa nu prea multe; putin chiar si cicloturism. Acum de-abia m-am intors si de la prima competitie mai serioasa de alergare montana, dar despre asta in urmatorul post. Calendarul meu competitional (chiar exista!) este gol acum, sunt ceva planuri de ture de munte mai mari, unele si pe afara; insa cat va fi timp aici cu si fara prea mult antrenament, ar mai merge si cate o competitie. Mai ales ca acum apar tot mai multe si pare ca se dezvolta lucrurile astea si la noi mai bine.

Iunie 15, 2013

Transalpina 2013

Dupa aproape 7 luni de absenta revin cu cea mai recenta tura facuta, din fericire nu si singura din aceasta perioada. Pana in primavara am ramas tot in California unde au mai fost ceva iesiri, mai mult tomana. In vacanta de iarna am venit in vizita in tara, pentru ca peste vreo doua luni sa ma intorc definitiv, sau cel putin pentru o perioada mai lunga. Ar fi mai multe de povestit de acolo, toamna am facut o tura mai lunga in munti, pana in Oregon, apoi am stat prin apropiere dar am participat la cateva concursuri de ciclism locale de amatori. In vacanta de iarna nu am stat doar in Iasi, am fost si pe Ceahlaul clasic, iar acum de cand sunt aici am facut deja doua ture la munte. Despre toate astea sper sa am timp sa scriu mai mult sau mai putin detaliat, unele din ele merita din plin, macar ca sa imi amintesc si eu de ele, mai ales in perioada asta lunga – sa zicem de jumatate de an, in care totul se imparte intre aici si acolo.


Dar acum am sa povestesc despre cea mai recenta iesire din care m-am intors acum 3 zile. O tura de ciclism de sosea de intensitate mai mare, cu transport si cazare mult mai comfortabile fata de ce eram obisnuit pana acum. Au fost mai multe ocazii pentru care s-a facut tura asta, in primul rand cupa Max Ausnit din Lugoj, plecarea lui TVA (ultima tura a lui aici inainte de plecarea pe perioada verii); Transalpina a ramas neparcursa de cand a fost asfaltata complet, si pur si simplu nevoia de o iesire putin mai lunga, dupa toata perioada de stat aproape doar in Iasi.


Oricum, am plecat vineri pe la ora 11 din Iasi, cu un logan inchiriat pe care urma sa-l conduc doar eu (Adrian avea carnet de doar o saptamana si nu putea conduce masini inchiriate, ca altfel ar fi fost mai potrivit 🙂 ). Am parcurs fara incidente cei 650 km pana in Lugoj, am mers pe doua autostrazi foarte scurte din pacate, cu multe opriri si bruscari de motor dar fara alte probleme. Ne-am cazat rapid ca sa ne odihnim pentru concursul de a doua zi.


prin tinutul Secuiesc

Sambata dimineata am luat micul dejun si am plecat rapid, urma sa descarcam si sa scoatem biclele inghesuite cu greu complet in interiorul masinii (3 oameni + 3 cursiere) si aveam de asamblat. Am ajuns in parcarea de unde se dadea si startul si ne-am echipat rapid prinzand la limita startul. N-am avut timp de incalzire. La sfatul lui Adrian am incercat sa fiu cat mai in fata la inceput, am reusit asta pana la primul deal care venea rapid, una din cele mai mari urcari de pe traseu. Aici am tras cat am putut eu si am ramas intr-un pluton de nivel oarecum similar cu al meu, cu cel putin doua grupuri in fata (profesionisti, legitimati si sigur alti amatori mai buni ca mine). Pe prima coborare am avut si prima iesire in decor, din fericire fara sa cad, am reusit sa merg pe iarba si pietris vreo 50 metri dupa care sa revin la sosea fara sa pierd foarte multe pozitii. Mai tarziu am vazut si un ciclist cazand in fata mea, am scapat si eu un bidon de apa pe care n-am mai oprit sa-l recuperez, am tras prea tare la inceputul ultimei catarari asfel incat pe urcare iar am pierdut cateva pozitii. Ultimii kiometrii de plat i-am parcurs cu un grup care a crescut treptat, din fericire ajungand din urma grupuri tot mai mici si nu invers. Am dus trena mai mult decat ceilalti membrii din grup, poate chiar cel mai mult, dar am reusit si la sprintul final sa vin intre primii 3-4. Am terminat 88 km cu aproape 1000m diferenta de nivel pe urcare cu o viteza medie de 35.2 km/h, clar un record pentru mine, datorat desigur plutonului si faptului ca era prima competitie mai serioasa (am mai avut ceva in state despre care o sa zic in curand). Inregistrarea mea pe Strava.

Am terminat pe locul 25 din 67 la categoria masculin 18-29, cu un timp de 2:30h. Adrian a terminat cu 14 minute mai rapid, ceea ce conteaza foarte mult in clasament dar el a participat la elite fiind legitimat si mult mai serios in domeniu. TVA a venit si el dupa vreo jumatate de ora, dar fara sa se apropie de timpul limita sau sa aiba vreo emotie cu asta.

N-am mai stat mult si am plecat ca sa am destul timp de condus pana in Novaci, de unde urma sa urcam Transalpina ziua urmatoare.


Masina echipei Tusnad, cea mai competitiva din tara


Adrian la start


Tva pe traseu


Undeva in extrema stanga sunt eu..


Iar eu, acum pe partea dreapta relativ la directia de deplasare..


Duminica am avut prima incercare de a urca cel mai inalt pas din Romania, insa am esuat in localitatea Ranca, cand ploaia s-a intetit si frigul a intrat in noi. Am oprit la un restaurant unde am mancat ceva si am incercat sa ne incalzim, intre timp vremea s-a mai imbunatatit si am avut curajul sa o luam la vale. La deal e mult mai usor de mers pe frig si chiar ploaie, pentru ca te incalzesti; la vale insa nici nu faci efort si mai ales vantul e mult mai puternic. Din pacate toata ziua asta ne-a obosit mai mult fara sa ne bucuram ca am ajuns sus, insa ne-am decis sa mai stam in Novaci o zi.


Timp pierdut cu asambalat si dezasamblat biclele.. un suport ar fi fost util


prin ceata, putin inainte de ploaie


Luni am inceput sa pedalam mai devreme, poate si datorita presupunerii mele conform careia ploaia e in general dupa-amiaza (?). Si am avut intr-un fel dreptate, sau cel putin pana sa terminam noi treaba n-au aparut decat nori tot mai seriosi, dupa un senin perfect dimineata. Ca si in ziua anterioara am plecat eu cu Adrian si TVA dupa noi, si tot ca in ziua anterioara m-am despartit de Adrian la primele serpentine, el plecand in fata evident :P. Eram tot mai obosit dar muzica sau peisajul si vremea mai buna mi-au schimbat dispozitia si am inceput sa pedalez tot mai tare, reusind sa merg putin mai rapid chiar ca in ziua anterioara (undeva cu 2 minute mai rapid pana in Ranca .. deci insignifiant), dar am facut o pauza foarte scurta la o alimentara acolo unde am umplut singurul bidon de apa care mi-a mai ramas si am plecat mai departe. Ultima parte era tot mai frumoasa, deja in gol aplin, deja unde n-am mai fost ziua anterioara, si unde nici nu era asfalt acum 5 ani cand am facut Transalpina pentru prima data pe mountainbike. Imi placea tot mai mult, desi eram tot mai obosit. La vreo 2 km de final m-a sunat si Adrian, si am ajuns si eu dupa vreo 10-15 minute sus. Am coborat foarte putin in partea cealalta mai mult ca sa vad valea din galeata ce stiam ca urmeaza si sa fac niste poze. Apoi ne-am coborat. Pe TVA l-am gasit la intrarea in Ranca, cam obosit astfel incat am oprit iar la restaurant toti si am coborat in final. Nu ne-a prins ploaia si a fost foarte placuta toata ziua, pentru mine, in ciuda oboselii si a ritmului sub nivelul maxim. Strava
Restul zilei am condus pana in Moeciu, renuntand clar la ideea de a face si Transfagaraseanul, din lipsa de timp.


In pasul Urdele, 2145m altitudine


Galeata imediat de dupa pas, in partea nordica


zapada 😀


Tva in Ranca


mai tarziu s-au adunat oarecum norii


Marti a fost o zi de condus aproape continuu, de observat cateva alte pasuri si catarari, si de plimbat putin prin Poiana Brasov, ca tot nu fusesem nici unul pe-acolo. Am ajuns cu bine in Iasi seara, eu bucuros ca n-am avut nici o problema la masina, pe care am returnat-o fara probleme.


Poiana Brasov

Ce ar fi de remarcat:

  • O prima tura de ciclism sosea mai dur combinata cu mersul cu masina pana la fata locului
  • Prima competitie de sosea, si una foarte reusita pentru noi, probabil una din cele mai bune pentru amatori
  • Transalpina in sine, cel mai mare pas din tara, parcurs pentru prima data de noi de cand e asfaltat complet, si prima data la urcat pe portiunea mai grea din sud, dinspre Novaci
  • Tura de plecare a lui TVA, care insa se va intoarce la toamna cu chef de pedalat
  • 5 ani de la prima parcurgere a pasului, schimbat mult acum (asfaltat, pacat ca nu am putut sa vad drumul complet); in cu totul alt stil fata de atunci

Octombrie 10, 2011

Rarau: trekking, catarat, ciclism sosea si mtb

Din pacate probabil una din ultimele ture cu mai multi participanti ale anului si inainte de plecarea mea, lucru de care stiam de la inceput asa ca am vrut sa profitam din plin de toate posibilitatile care le ofera masivul Rarau. ‘Obisnuitul’ Rarau pentru ca sa nu dureze, cel putin pentru majoritatea participantilor, decat zilele de weekend. Asadar prezentarea echipei, mai bine zis a echipelor:

ciclism, sosea: Adrian, Paul, Tva (in aceasta ordine)
ciclism, mtb: Bursuc si Petrica
trekking: Monica, Andreea si VMA


Noi cei cu cursiere am plecat de vineri din Iasi, Tva si-a luat concediu special pentru acest scop, ca sa ne putem face in prima zi incalzirea pentru ziua urmatoare, etapa regina care era scopul nostru principal. Dar momentan pentru vineri aveam de gand doar sa mergem cu personalul la Suceava si de acolo pe biciclete pana in Radauti la casa bunicilor lui Adrian, insa nu pe drumul cel mai scurt ca in alte ture anterioare. Traseul stabilit era Suceava – Ciprian Porumbescu – Marginea – Radauti , cu o distanta de 75 km si ceva urcare. Vremea inca din tren s-a aratat buna, cu siguranta nu prea cald si nici soare deloc, sigura grija ar fi fost ploaia dar care nu a venit. Astfel am avut conditii perfecte, racoare, si peisaje tomnatice incadrate perfect de atmosfera. S-a mers repejor cu schimb de trena, insa fara economie mare la pauze.

From Rarau 2011

Adrian (Sica / SMB), la plecarea din Suceava


organizat, in trena


si mai putin organizat

In Radauti avem destul timp sa facem cumparaturi, sa gatim, sa facem focul pentru a dormi in caldura, putina caterinca si apoi la somn.


Sambata dimineata nu plecam atat de devreme pe cat mi-as fi dorit eu, insa suficient cat sa nu ne lasam prea mult asteptati la sosire, in Rarau. In aceelasi timp pleaca din Iasi restul oamenilor, care urmau sa urce din gara Campulung Est pana sus la hotel Rarau pe jos, sau cu moutainbike-uri. Noi am plecat din Radauti cu vreo jumatate de ora inainte de plecarea lor din Campulung.

Pentru noi a urmat intai o serie de doua pasuri pe care le cunosteam bine, Ciumarna si Trei Movile . Estimarile din seara anterioara ale lui Adrian s-au respectat cu precizie. Pe Ciumarna am reusit sa ma tin de Adrian, cu greu si motivat de muzica special aleasa, iar Tva a intarziat 12:30 min . Urmatorul pas, mai scurt dar mai abrupt, Trei Movile, a facut o diferenta intre mine si Adrian de 3 minute (eu cu 3 minute mai incet), iar Tva a ajuns si el dupa inca 5 minute , realizand astfel un record de distanta minima fara de Adrian pe acest pas de 8 minute (dupa ce in turele anterioare avea diferenta de 40, respectiv vreo 13 minute). Un necunoscator ar putea spune ca Tva se apropie incet de Adrian, dar lucrurile nu stau chiar asa :P.

Prin Campulung in care intram doar tangential, comunicam cu ceilalti care deja au ajuns sus pe Rarau, iar echipa de trekking mai are o distanta destul de mica. Oricum se pare ca vom fi ultimii.

Soarele isi face aparitia iar la intrarea din Pojorita in pasul Rarau, mai nou asfaltat , ne bucuram de razele lui, insa nu pentru mult timp pentru ca incep sa apara pante tot mai abrupte. Pe ultimii 10 km am calculat o panta medie de 6% , dar maximele depasesc deseori 12% si ating chiar si 17%. Ne despartim de la bun inceput, sortati in ordinea de pana acum. Cum nu stiam decat cateva secvenete ale drumului de pe vremea cand acesta nu era asfaltat, sunt surprins (in mod placut) sa descopar zone noi de serpentine stranse, etajate intr-o scara ce pare ca nu se mai termina. E foarte frumos, asfaltul e perfect, panta serioasa, vremea perfecta, trafic aproape zero. Nu il mai vad nici pe Adrian in fata, nici pe Tva in spate, dar serpentinele sunt oricum destul de scurte. Ajung la cele mai largi pe care le recunosc de pe traseul de trekking Rarau – Giumalau, acum sunt asfaltate, vad pentru prima oara panorama in zare si ma bucur nespus de peisaj. Ajung si sus, ultima bucata e plata, aproape vale, asa ca in momentul in care il ajung pe Adrian care s-a oprit in varf, nu sunt prea obosit. Ma asteapta de 13 minute. Nu apucam sa discutam si sa ne pozam bine, ca apare si Tva, la inca 14 minute dupa mine. Singura problema care ramane e aproape un kilometru de drum neasfaltat pana la hotel, alcouri foarte abrut insa abordabil pe cursiera, mai ales ca pe langa bicla in SPD-uri ar fi fost cam greu.


casa lui Adrian


pe Ciumarna (sau pasul ‘Palma’)


locul 1, la egalitate


in varful pasului Trei Movile, Tva ajunge glorios ca de obicei


aici regrupam si incepem intrarea in pasul serios (pasul Rarau)


serpentinele din partea superioara, unde se intra in gol aplin


si aici se opreste subit asfaltul


Tva reuseste performanta de a nu ajunge la distanta mai mare de 30 minute de Adrian (doar 27)

Acum, in tot acest timp cei cu Mtb au urcat, evident, primii pana sus. Vma, Monica si Andreea au facut si ei un traseu frumos, la picior, pe varianta Cruce Galbena (sau Limpedea). Le multumim ca ne-au adus papuci de schimb, cateva haine dar si echipamentul de escalada.


pozele facute de Vma cu aparatul lui au clar o calitate superioara


Monica verificand traseul

Dupa ce mancam si ne cazam in camere, plecam toti 8 acum pana pe Piatra Mica, traseul clasic pentru ‘turistii’ de la hotel. Poate cu o singura exceptie, diaclaza :D. Iar seara, jucam un mim.


pe Piatra Mica


Ceahlaul se vede in zare


o alta variatie de la traseul clasic, coborarea de pe Piatra Mica printr-o crapatura de pe partea vestica


Andreea e inca cu noi


tehinica de abordat la intrarea in diaclaza


Desi duminica e deja ziua de intors acasa, avem timp pana la ora 7 cand pleca ultimul tren dinspre Campulung spre Iasi sa ne mai bucuram de trasee, si iarasi in diferite moduri si echipe. Dimineata mergem iar cu toti la Pietrele Doamnei, insa acum cu ganduri ceva mai serioase si echipamentul de catarat. Ne oprim la traseul ‘Drumul Inginerilor’, pe care il facusem in trecut, dar eu nu reusesc sa il echipez din prima, si din pacate nici din urmatoarele incercari. Reusesc insa prima portiune, care e putin mai grea decat ce stiam ca e la final, si pe asta ne urcam pe rand toti, fara prea mari variatii, cu exceptia lui Adrian care abordeaza traseul dupa cum l-am facut eu prima data cand am echipat.


dicutii tehnice la inceput


Adrian traverseaza artificial 😛


Monica nu e prima data pe traseu


Petrica catara cel mai rapid


Andreea

Lamurind-ne cu ‘Drumul Inginerilor’, trecem mai departe la alt traseu pe care il facusem in trecut. Acesta imi iese insa dupa echiparea pe care am facut-o de sus, punctul de asigurare fiind accesibil de pe un traseu sigur din spatele stancii, printre brazi. Desi lui Adrian ii pare mult mai greu, traseul nu e atat de dificil.


echiparea, facuta jumate/jumate


Monica


Bursuc prefera free solo


un campion (in devenire)


Adrian


nerecomandat

Dintre stanci plecam pe rand, Tva ne face comanda de mancare la hotel ca sa castigam putin timp. Cei cu MTB pleaca pe un traseu interesant recomandat de salvamonul Voicu, cei care coboara pe jos pe drumul mare, traseul cel mai simplu; iar noi cu cursiere speram sa putem urca si pe Mestecanis.

Cum pasul Mesecanis e un ocolis inutil pana a ajunge la Campulung Est, si noi putem lua trenul si din alte gari de pe traseu, mergem in directia respectiva fara sa ne stresam mult cu timpul. Ajung sus in pas impreuna cu Adrian si incerc fara succes un atac pe ultima suta de mertrii, Adrian sprinteaza insa mult mai rapid ca mine. Dupa vreo 3-4 minute vine si Tva. Ne dam seama ca putem prinde inca trenul in Campulung Est si la intoarcere Adrian ne impune o trena sustiunuta, la schimb cu mine dar chiar si Tva pentru cativa metrii :P. Reusim o viteza medie surprinzatoare de 41.5 km/h pe distanta de 25.3 km dintre pasul Mestecanis si gara Campulung Est. Mai mult, unii dintre noi (nu eu), de la asa viteza uita unde e gara si o depasesc chiar cu 3 km :). Cei care au venit pe jos sunt deja in gara, cei cu MTB apar si ei la timp. Biletele de tren nu se iau din gara, ci din tren, acolo insa ne intelegem altfel cu nasul si iesim toti mai bine. Desi stam toti 8 intr-un singur compartiment si cu 2 biciclete intre noi, ne mai bucuram de o masa si o mafia pe drum. Din pacate insa, in acest timp, de la cursierele din capatul vagonului cineva fura vitezometrele si saculetul cu scule al lui Adrian. Norocul meu a fost ca le-am luat pe toate ale mele, din pacate nu m-am gandit sa le zic si la baieti sa faca tot asa. Pacat de vitezometrul lui Adrian, ca era mai bun si scump, dar si al lui Tva, pentru ca era cumparat din Radauti de acum doua zile. Ultimul joc de mafia il terminam la limita, deoarece trenul intra in gara Iasi. A doua zi Monica are prima zi de munca la farmacie, noi restul incepem facultatea, noul an universitar / noile job-uri, si ce mai avem de facut prin oras probabil n-o sa ne lase sa mai plecam prea rapid la munte.


serpentinele de pe Rarau la coborare


Tva la finish-ul pasului Mestecanis


traseul parcurs pe cursiere:

zi culoare distanta, km urcare, m
vineri alb 75.3 892
sambata albastru 90.9 2121
duminica rosu 57.7 496
total 223.9 3509

Concluziile : o tura de toamna frumoasa si diversificata dupa cum deja avem obiceiul sa facem in Rarau


[Later edit]. Am gasit si cateva poze de la baietii cu MTB. Poate ne povestiti ceva despre traseul pe care v-ati intors, daca era interesant.

Iunie 10, 2011

Intalnirea cu turul Romaniei

Am fost saptamana asta cu bicicletele pe European, pentru a ne intalni cu participanii la Turul Romaniei. Turul anul acesta a fost organizat mai bine ca in alti ani, din ce am auzit, au avut si elicopter. Au fost si doi participanti din Iasi pe care am vrut in mod special sa ii sustinem (Florin si Constantin din echipa Mazicon).
Am plecat pe la ora 14 din Iasi, 6 baieti cu cursiere, si am ajuns la Targu Frumos in mai putin de o ora jumatate, si cel putin la dus ne-am simtit toti bine (in forma). Acolo am fost surprinsi prea rapid de primii evadati, pe care i-am vazut bine dar de-abia am avut timp sa intoarcem. Ne-am asezat pe un deal apoi si am vazut si plutonul mare si masinile de asistenta apoi aglomeratie pana au trecut si cele oprite.
Ne-am intalnit si cu cei care venisera cu MTB, plecati cu cateva ore inaintea noastra. Am mers putin impreuna cu ei, in total aproape 15 apoi ne-am separat pe nesimtite, din pacate si eu de primii ‘evadati’ de-ai nostrii pe care n-am putut sa-i ajung desi trageam din greu, pana cand nu m-au asteptat ei putin. Am facut si ocolisul pana in Dumesti, pentru a avea parte si de putin deal. Am ajuns obosit tare acasa, mai ales pentru ca nu a fost o distanta prea mare dar se pare ca baietii au mai multa strategie si rezistenta ca mine ..

Traseu

From Turu Romaniei 2011


evadatii


plutonul

Older Posts »

Blog la WordPress.com.