Grand Canyon

Cu ocazia unui weekend lung, care a fost prelungit cu inca doua zile de concediu (vineri si marti), am ajuns si prin Grand Canyon. Fiind unul din cele mai cunoscute parcuri nationale, aveam asteptari destul de mari, asa ca am hotarat ca merita cele doua zile de concediu, insa doar pentru Grand Canyon efectiv nu stiu daca ar merita. Depinde si de activitatile de acolo..
Oricum, eu mi-am folosit timpul pentru lucruri diverse, inclusiv drumul a fost inclus complet in cele 5 zile, sau cel putin asta era planul inital. In prima zi, pana pe dupa-amiaza am fost pe drum, un avion cu legatura in Phoenix, apoi Flagstaff, si in final cu un autobuz pana in parc. Acolo initial eram destul de dezorientat, si stiam ca primul lucru pe care vroiam sa-l fac era sa inchiriez o bicla. Am gasit compania cu care vorbisem deja la telefon, dar bicicletele nu erau prea ok; un fel de city bike cam ciudat. Dar am reusit sa gasesc una cat de cat pe dimensiunea mea si am instalat portbagajul si gentile carate cu mine de acasa. Am pedalat apoi vreo 5 minute, pana am vazut prima data canionul, in unul din cele mai bune locuri. Probabil ca asta m-a facut ca dupa sa ma plictisesc de atatea panorame, sau poate au fost chiar prea multe puncte in total (cred ca vreo 10). Oricum sigur ca e frumos, doar ca aproximativ aceelasi peisaj de 10 ori nu merge doar privit. Pana la apus am mai mers prin cateva locuri spre est, si am gasit un loc ascuns in afara zonelor in care ajung majoritatea turistilor; unde am campat. Era oarecum in plan sa campez ascuns in padure; aveam un cort de o singura personana si trebuia sa ma ascund de padurari. Toate campingurile erau full, si pentru campat in salbaticie permisele erau deja ocupate. Totusi a fost lejer sa gasesc un loc perfect.

Mather point, primul la care am fost

Colorado river

Sambata am pedalat toata ziua, dar nu pe o distanta prea mare, poate ceva peste 60km in total. Am oprit la toate punctele de pe marginea canionului din apropierea statiunii (Cayon Village), am trecut pe la Visitor Center, am facut o multime de poze. In final a fost destul de plictisitor, asa ca la sfarsitul zilei am returnat bicicleta mai ales ca a fost destul de scumpa (peste 40$ pe zi); si m-am intors la rucsacul mare, campat pe ascuns cam in aceeasi zona; de unde puteam incepe hike-ul din ziua urmatoare.

in orasel

pe bicla (city bike)

Cu siguranta cea mai interesanta zi a fost duminica. Stiam deja ca nu e recomandat sa cobori de pe marginea canionului pana jos la rau si sa revii inapoi intr-o singura zi, asa ca eram oarecum pregatit si trezit de dimineata. Nu chiar atat de devreme cat mi-as fi dorit din cauza ploii, mai mult cortul de o persoana nu a fost prea bun noaptea respectiva pentru ca batul principal s-a rupt; dar tinea in continuare cortul. Cand s-a mai oprit ploaia am plecat, aveam de gand sa cobor pe Kaibab Trail si sa urc inapoi pe ruta mai populara Arizona Trail. La coborat a mers perfect, nu am oprit deloc, chiar am alergat usor la vale majoritatea distantei, erau inca nori si racoare, si am ajuns rapid la rau. Acolo sunt doua poduri, eu am folosit unul din ele pentru a ajunge la Phantom Ranch, un camping cu cateva cladiri care era destul de pustiu la ora respectiva. Am pierdut destul de mult timp vremea acolo.
Apoi am inceput sa urc, s-a facut putin mai cald dar inca lejer, iar spre final apropiere de statiune deja s-a facut si mult mai aglomerat (dupa Indian Gardens). Aproape de final m-am intalnit dupa cum stiam cu grupul de romani pe care ii stiam, vreo 7 si am inceput sa cobor iar cu ei, pana la Indian Gardens si mai departe pana pe un platou, de unde am vazut alt peisaj si iarasi raul Colorado. Ne-am intors in final obositi, eu cu peste 41 km parcursi (http://app.strava.com/hikes/23357787); si destul de multa urcare. Oricum fie si de la vremea mult mai racoroasa ca in alte zile, si faptul ca am plecat devreme, dar e destul de usor de coborat pana la rau si revenit intr-o singura zi. Poate ca nu e recomandat si din cauza faptului ca spre deosebire de cum e atunci cand urci un munte, aici partea usoara cu coborat e la inceput, iar la final e urcarea.
Dupa o masa buna am plecat iar la locul ascuns unde imi lasasem rucsacul mare si sculele de bicla. Le-am gasit dupa ce le-am cautat ceva timp si deja aveam emotii.

Kaibab Trail

Phantom Ranch

tot grupul

Luni m-am intors cu baietii cu masina o parte din drum, pana la o intersectie de unde am facut autostopul. O experienta destul de aiurea in SUA se pare, dar in final m-a luat cineva, pana in Flagstaff unde de la aeroport am inchiriat, iarasi cu greu, o masina. Macar de acum a fost totul mult mai usor, planul era pentru o zi jumate cat mai aveam timp sa conduc in nord cat mai mult pana in localitatea Page, unde sa vad in mod special Antelope Canyon zis si Slot Canion, si alte obiective cum ar fi Horseshoe Bend. Dupa destul de mult condus singur m-a prins noaptea si am intrat pe un drum secundar unde am dormit in masina intr-un fel de desert intins, dar nu foarte departe de autostrada.

casa unui nativ

Ultima zi, marti, urma doar sa vad locuri interesante si mult condus. Nu avea ce sa mearga prost sau bine, dar de-abia asteptam Antelope Canyon. Am incercat sa nu pierd mult vremea, iar in final am aflat ca singura posibilitate este sa mergi cu un tur platit, ca altfel e inchis. Sunt mai multe companii care fac asta, si toate apartin celor nativi de aici (native americans), cu care mai interactionasem si ziua anterioara. A fost interesant dar ghidul cam plictisit, grupul cu media de varsta cam mare, oricum cel mai important lucru e ca am putut sa fac o multime de poze si s-a meritat. Antelope Canyon e un canion mult mai mic, pe care l-am parcurs la picior complet prin interior (partea nordica), de 1-2 kilometri, foarte ingust, de cativa metri si adanc, prin care trece apa foarte rar, de putine ori pe an. Este si oarecum periculos, pentru ca apa vine brusc dupa o furtuna, iar in unul similar din zona (Waterholes, cel dintr-o poza mai jos) a avut loc un accident cand a venit apa brusc si singurul supravietuitor a fost ghidul :).

un alt canion

pe marginea Horseshoe bend

Horseshoe bend

un baraj important, Lake Powell Dam

Lake Powell

Antelope Canyon

La intors m-a prins si o furtuna

Mi-a placut mie ploaia respectiva, dar cand am ajuns la aeroport am aflat ca avionul a fost anulat din motive meteorologice, si mai mult ca nu aveam nici o varianta sau nici un suport din partea companiei (costuri suplimentare nu se decontau, din cauza faptului ca a fost anulat din motive meteo). Destul de frustrant, incerc sa gasesc cativa oameni cu care sa inchiriem masina pana in Phoenix, unde era prima escala, si care nu era foarte departe, dar restul si-au gasit alte solutii. Eu am gasit un shuttle, chiar de la compania cu care venisem din Flagstaff (unde eram acum) in Grand Canyon Village, la dus; si am ajuns dar prea tarziu pentru a mai prinde legatura. Am venit a doua zi dimineata si am intarziat enorm la munca, iar eu trebuia sa vin de dimineata pentru ca eram oncall. Am ajuns pe la amiaza si a fost cam obositor, sper ca de acum sa folosesc avioane cat mai rar pentru ca toate cu care am fost pana acum aici au avut intarzieri, mai mici sau mai mari.

Cam asta a fost experienta in Grand Canyon, in care trebuia neaparat sa merg, si sunt multumit de cum a decurs. Cam tarziu am ajuns sa povestesc aici, poate nu am tinut minte bine unele lucruri asa, si mai am altele mult mai mici dar multe de povestit, si sper sa-mi fac timp saptamanile ce urmeaza. Si deja am planuri pentru ceva mai mare la sfarsitul lunii Noiembrie, dar detaliile inca nu sunt stabilite.

George Creek

Mi-ar fi placut mai mult titlul „Mount Williamson”. Dar n-a fost, nici pe departe, n-a fost sa fie. Planul era sa facem un traseu lung si cu multa urcare, intr-un weekend de doar doua zile desi era si mult de condus, si eram singurul sofer. Era echipa buna, mica, si motivata. Mount Williamson, la 4383m este al 2-lea varf ca inaltime din California, si din partea estica e accesibil mai rapid, pe doua rute: Shepard’s Pass, putin mai lunga si circulata, si George Creek, pustie si urata, dar mai scurta. Nu prea ne-am dat noi seama cat de realizabil este, dar tin minte ca am calculat ca avem 20 ore la dispozitie pentru traseu si ca nu sunt mai mult de 20 kilomeri. Inca nu inteleg cum s-a scurs timpul si kilometrii nu, dar plecarea in traseu a fost relativ in plan. Poate am pierdut putin timp in plus pe drumul neasfaltat, inchis in multe locuri, cu masina inchiriata foarte mica, blocata chiar de cateva ori, zgariata, dar in fine am putut sa ajungem foarte aproape de unde se incepe traseul.

Tioga Pass, partea estica

drum inchis

Mount Williamson, 4383m

blocat

pregatiri, si unde am lasat masina

Normal ca dupa vreo 5 minute ne-am pierdut de la carare, revinind apoi si prin prima traversare ad-hoc de rau (va fi un singur rau tot timpul, George Creek). Nu cred ca am mers chiar atat de incet la inceput. Stiu ca am pierdut dupa multe ore, orice carare, si ne-am trezit ca vrem pe cealalta parte fata de rau, unde parea mai bine, dar nu prea era. Apoi invers. Am mai tinut-o asa mult timp, pana cand pe la ora 7 seara am vazut ca nu eram decat la 2700m aproximativ. Plecasem putin de sub 2000, vroiam in 10-14 ore sa spunem sa ajungem la 4300, si eram doar la 2700 dupa vreo 8. Erau boscheti in continuare, se vedea si unde se terminau dar era destul de departe. Probabil fara vegetatie (scaieti cu spini continuu prin care nu ai cum sa treci fara sa te zagarii, ar fi fost mult mai bine, dar ar ramane oricum si grohotisul, toate pietrele care vin la vale cand calci cu tot cu piciorul care a consumat energia de a urca degeaba. Asa ca ne-am hotarat sa ne oprim. Nici asta nu a fost prea usor, nicaieri loc macar cat de cat de pus un cort, asa ca am mers la vale destul de mult, pana am gasit o piatra cam 2×3 metri, oblica si aia, dar mult mai buna decat orice alta varianta. Am mancat, ne-am culcat si am dormit destul de bine, obositi fiind.

nu dupa foarte mult timp, fix pe mijlocul cararii

si insistent

valea ‘vietii’

prin boscheti. macar astia nu aveau spini

Coboratul nu a fost asa de greu, parca ne-a luat vreo 3, 4 ore daca tin minte bine. Masina ne astepta fara probleme unde am lasat-o, probabil ca nu trecuse nimeni nici macar pe la drumul ala de zile sau saptamani. Am gasit un drum mai direct de intoarcere la autostrada, si de acolo dupa putine alte stopuri ne-am intreptat direct spre casa. Am ajuns tarziu, insa nu asa traziu ca alte dati, iar a doua zi am sters putin praful de pe masina ca sa se vada mai putin zgarieturile, am predat-o si iar la munca.

dimineata

si eu

aproape de masina

la intoarcere, in Yosemite, Tenaya Lake, facem si noi o baie

zgarieturi

S-a meritat, nu s-a meritat, dar totusi ma gandesc ca s-ar merita candva sa incerc pe aceeasi ruta, dar cu 3 zile astfel ca sansele sa fie mult mai mari. Neplacut cumva, dar pare totusi o provocare. Plus ca ar fi interesant sigur zona de dupa vegetatie, dupa ce scapi de toti spinii, si poti in sfarsit sa mergi mai rapid. Acolo sus peisajul si mai ales reusita varfului, ar face sa se merite tot efortul.

Maroc partea III / III : oceanul Atlantic si multe altele

Dupa ce am povestit deja primele doua parti ale excursiei din Maroc, mai exact ascensiunile in muntii Atlas si vizita prin Sahara, urmeaza din pacate ultima parte, pe care am petrecut-o calatorind cu masina in lungul dar mai ales latul tarii :P, de la extremitatea estica la cea vestica, sau de la granita cu Algeria, pana la Atlantic.

---

Pe ruta descrisa aproximativ aici aveam semnificativ mai multe obiective notate decat la dus, insa majoritatea stiam ca le vom vedea doar in trecere, desi pana la unele a trebuit sa ocolim cateva zeci de kilometrii.
Reiau povestea de la plecarea de la hotelul din desert, foarte aproape de Merzouga, pe la amiaza. De-abia acum era cu adevarat cald, iar pana in Rissani eram sase in masina inghesuiti. Ajungem la sosea, trecem de indicatoarele rutiere cu mesajul „Atentie dune de nisip!” (care se formeaza din senin pe asfalt), apoi ajungem in Rissani unde asistam la un protest al localnicilor, baietii ne povestesc insa ca nu e ceva de amploare si e doar cu scopul impotrivirii unori scumpiri impuse de primar, dupa localitatea asta trec eu la volan si ne continuam drumul printr-o zona ceva mai populata dar arida in continuare.

From Maroc 2011

Dupa Erfoud ajungem fara sa ne dam seama la primul obiectiv, niste fantani vechi, foarte multe la numar, imprastiate pe o zona imensa, sistem foarte vechi de irigare implementat de berberi. Sunt cateva corturi cu suveniruri si vanzatorii sunt bucurosi sa ne explice despre fantanile lor, iar noi poposim putin la ei in cort. Cica panza freatica care vine din munti are un curs schimbator, si din cauza asta fantanile se intind pe o suprafara mare.

Continuam drumul si Lucian cu Monica adorm iar in spate, mai oprim intr-o localitate mica sa cumparam ceva de mancare, si apoi ajungem in Tinghir de unde trebuie sa facem un ocolis scurt pentru ca sa vedem niste chei interesante. In zona asta e acum zi de sarbatoare si o multime de oameni. Gasim un palmier si liniste doar dupa ce trecem de chei, este chiar un curmal care ne tine umbra si luam pranzul sub el, iar la intoarcere luam un marocan in masina, pe o distanta scurta. Ne invita apoi acasa la el unde ne prezinta tot felul de covoare si obiecte din lana din confectionarea carora isi castiga existenta, experienta care mi-a placut pentru ca a fost mai autentica decat vizitarea obiectivelor destinate si amenajate special pentru turisti.

la intrarea intr-o moschee parasita

Pana la urmatorul obiectiv, care sunt tot un fel de chei si serpentine, vizitam si o moschee in care oamenii ne lasa sa intram fara probleme, si chiar incearca sa ne explice ce se intampla acolo. Apoi ajungem la niste forme de relief interesante, si serpentinele finale, obiectiv pentru care terminam a doua abatere de la traseu.

in moschee

In continuarea drumului nostru se lasa pe nesimtite si intunericul, apoi oboseala si foamea ne fac sa mancam fara sa mai oprim, nu gasim oricum lemne destule pentru a putea gati, apoi adormim cu toti mai putin Lucian care conduce, iar cand si el aproape adoarme hotaram sa oprim unde gasim cat de cat loc de cort, dar cam aproape de o stana. Intrasem deja in zona muntoasa despre care gazda de la hotelul din desert ne spunea ca nu poate fi trecuta decat cu masina de teren.. Lucian doarme in masina..

---

Ne trezim dupa ce se luminase bine, mancam ceva pentru ca masa din seara precedenta nu a fost prea consistenta, si continuam drumul prin pasuri. Apar ceva localitati, stani, peisajul e frumos si diferit, dar drumul incepe sa puna probleme, oarecum mai mari, sunt pietre cazute pe sosea si pe anumite portiuni greii echipei, eu cu Alex, coboram din masina. O problema mai mare apare pe sfarsit, cand indicatorul de benzina arata ca ajungem cu greu in Demnate, unde presupunem ca e prima benzinarie. Ne rugam putin la Allah si mai apar ceva kilometri la indicator, oricum ultimii 15 km ii facem pe 0, dar ajungem rasufland usurati si la prima benzinarie unde alimentam masina si apoi si pe noi.

Ne intoarcem 2-3 kilometri pentru a vedea podul natural sau formatiunea Imi ´n Ifri, apoi urmeaza sa continuam spre o directie opusa celei finale spre Marrakech, inspre cascadele Ouzoud, una din cele mai lungi ocolisuri, dar care merita din plin timpul investit.

podul:

---

si cascada:

pana jos ne intalnim cu o ceata de maimute

luam pranzul la una din terasele cu vedere la cascada

Ne intoarcem lenesi la masina, dupa ce mai negociem cateva suveniruri de la tarabe, la masina ni se cere iar sa platim parcarea si refuzam politicos, apoi mergem intins pana in Marrakech, prin ploaie puternica dar discontinua. In oras cumparam iar mancare de la supermarket. Expressul pana la ocean ne ajuta sa mergem si mai bine, fara nici o pauza, pana ajungem pe intuneric si obositi in Essaouira. Aici apar o serie de complicatii, nu gasim loc de campat, facem pana la masina, toti vrem sa dormim rapid dar nu prea reusim, pana la urma, gasim un loc ok mai ales pentru ca putem face iarasi focul si mancam bine. Tura asta dorm eu sub cerul liber, intr-o ceata de tantari care isi fac prezenta mai mult spre dimineata.

Dimineata ma trezesc din cauza tantarilor inainte sa sune ceasul, pe la 6 suna si se trezesc si ceilati, strangem si ne ducem la masina cu care intram inapoi in localitate si cautam plaja. O gasim rapid, intram putin cu picioarele in apa oceanului Atlantic, apoi mergem in cetatea care nu prea mi-a placut, din cauza inghesulielii si a mizeriei, dar macar aici lucrurile nu se mai negociaza. Ne intoarcem la plaja unde petrecem cateva ore bune, printre o multime de camile de dimensiune mult mai mare decat cele din desert, facem baie, si adormim la soarele acoperit partial de nori dar oricum aici ne bronzam cel mai mult din toata excursia.

La intoarcere pana in Marrakech oprim in pustiu si mancam pranzul, la umbra unor copaci, dupa care trec eu la volan. Pana sa intorc insa masina lovesc partea din spate a acesteia intr-un copac, si surprinzator, sparg luneta si chiar indoi putin caroseria .. oops. Pana la prima politie ne sfatuim mult ce sa facem, desi aveam asigurare full eram ingrijorati mai ales cand recitim contractul, politia zice ca e ok sa mergem, asa ca ii dam inainte si ajugem dupa cateva ore in Marrakech. Ultima seara in Maroc este destul de chinuitoate cel putin pentru mine, ne straduim sa gasim un hotel ok si ieftin unde ii lasam pe Monica si Alex, apoi cu Lucian mergem la companie, la jandarmerie si politie de mai multe ori, pentru asigurare cica ne-ar fi trebuit constatarea de la politie, de care nu reusim sa facem rost acum desi incercam tot felul de metode. Ajungem la ‘sefu sefului’ tipului care se ocupa de inchirierea masinilor, foarte obositi, stiam ca trebuia sa platesc daune de aproximativ 150 euro, dar fiind constrans si de avionul cu care trebuia sa plec doua zi dimineata sunt obligat sa platesc 250 euro. Dau toti banii pe care-i am la mine apoi si de pe card, plec cam ofticat dar in fine rezolv problema asta, dupa care se facuse deja intuneric si tarziu, totusi ne mai plimbam putin cu toti prin piata, bem suc de portocale etc. Ratam astfel ziua de vizitat mai in detaliu Marrakech-ul, cu obiectivele studiate din pacate degeaba de Monica. Noaptea nu am avut prea mult timp de dormit, dimineata ne facem cu greu bagajele, ne mai plimbam iar prin aceeleasi locuri, si plecam la aeroport.

daunele masinii ..

---

Drumul pana in Iasi a fost mult mai lung decat ma asteptam, am stat in Madrid aproape toata ziua pana la legatura, noroc ca am lasat bagajele si am putut sa ne plimbam prin oras. Apoi a urmat un avion ceva mai lung ca primul si un tren si mai lung si pana in Iasi facem mai bine de 30 ore de la plecare..

Madrid

---

Asta a fost si ultima parte din aventura noastra, in care am inghesuit multe obiective din lipsa de timp, oricum am vazut atatea locuri in Maroc ca n-as fi putut sa le descriu pe toate in detaliu, mai ales zilele astea. Costurile totale s-au ridicat la aproape 500$ pentru mine daca nu includ si reparatiile masinii :(, o suma rezonabila pentru o excursie asa frumoasa si indepartata, asta incluzand si biletele de avion, tren etc.
Urmeaza o luna in care voi fi pentru ultima data ocupat cu facultatea, insa ocupat foarte intens. La vara sper sa am o vacanta adevarata, de peste doua luni in care am deja foarte multe planuri, unele mai indepartate si indraznete decat Marocul. Cu siguranta nu le voi putea indeplini pe toate, sper doar ca cele mai importante sa-mi reuseasca .. si cu siguranta voi avea ce povesti si o voi face si aici.. deci, pe curand!

Maroc partea II / III : Sahara

Tura in Maroc partile 1 Muntii Atlas, 2 drumul pana la si Sahara si 3, restul obiectivelor vizitate.

---

Ne-am despartit cu greu de muntii pe care ii urcasem, dar stiam ca nu e timp de pierdut si ca ne asteaptau in continuare obiective importante. Pana la urmatoarea destinatie aveam de asteptat insa destul de mult timp, si in prima zi trebuia mai ales sa ajungem inapoi in Marrakech si sa inchiriem masina. Am ajuns pe la pranz si am inceput sa cautam diferitele companii care inchiriaza, cautare care a durat mai bine de o ora. In final am acceptat oferta de la K.A.T, pentru 250 dirhami pe zi pe o perioada de 5 zile, un Ford Fiesta pe care l-am mai si asteptat dar am reusit sa plecam astfel incat sa mai avem cateva ore bune de lumina. Aveam bagaje mari iar masina nu e chiar asa incapatoare, desi eram doar patru.
Cum am iesit din oras am inceput sa ne simtim tot mai bine, si lantul muntos de care trebuia sa trecem iar, acum din masina, isi facea aparitia la orizont.

From Maroc 2011

Intalnim cred pentru prima data un vanzator de pietre suveniruri la care oprim si incepem negocierea. In franceza mai mult, dar si engleza, intelegem ca accepta si schimburi posibilitate care ne starneste tot felul de idei, de la pantalonii de munte ai lui Alex pe care chiar i-am dat pana la camera foto si bonus .. un pix, ma rog am luat cateva pietre interesante de la el si apoi de mai sus din munti, de la tarabe imense cu tot felul de suveniruri, fosile etc. Sunt atat de multe ca pare principala sursa de venit a oamenilor din zona ..

printre altele, „berber-ul” ne cere si whiskey.. (?)

Ne grabim sa avansam totusi in traseu si se lasa seara, asa ca incepem sa urmarim locuri bune de campat. Cu cativa kilometrii inaintea celui mai inalt pas din traseu, Col du Tichka 2260m, gasim un drum auxiliar care ne duce intr-un loc chiar foarte bun. Avem iarba, rau si ceva lemne de foc care s-au dovedit necesare in momentul in care s-a stricat de tot primusul nostru minunat. Speram totusi sa-l putem da la schimb pe niste pietre frumoase.. Ne simtim bine toata seara, ne spalam si relaxam putin, mancam bine si dormim toti in cort in afara de Lucian care doarme sub cerul liber pentru prima data.

lemne de foc

---

Dimineata soarele se lasa asteptat cam mult, si toate hainele puse la uscat sunt iarasi si mai ude, suntem obligati la se strangem asa si sa plecam. Urmeaza imediat urcarea spre pas si peisajul e grandios. Sus sunt iar o multime de magazine de suveniruri fiecare cu multe, foarte multe obiecte, noi ramanem mult la un vanzator si cumparam o gramada, dar negociand atent fiecare. In continuare apar tot mai multe localitati, desi zona montana continua, luam un localnic cu autostopul, apoi facem alta pauza de masa, alti vanzatori apar langa noi ca din senin in desert, apoi in final, depasim zona de munte..

Alex si vanzatorul

Primul si singurul obiectiv care urmeaza pe o distanta mare de sute de kilometrii pana la dunele de nisip, destinatia finala, este localitatea Aït Benhaddou, unde datorita aspectului specific au fost filmate multe filme cunoscute (Gladiatorul, Mumia etc, lista o puteti vedea la link), si este si monument UNESCO. Si noua ne-a placut sa o vizitam, dar ne-a obosit caldura si faptul ca am refuzat ghidul autohton si am mers destul de mult ratacind prin soare. La plecare ne certam prima data cu un anonim care ne cere taxa de parcare degeaba, situatie cu care ne vom mai intalni..

Urmeaza Ouarzazate, localitate unde alimentam, si apoi zona intinsa de desert spectaculoasa ca si relief, localitati din 50 in 50 km aproximativ si ele cu specific aparte, prindem si un apus superb intr-o intindere vasta de .. pamant arid. Apoi ajungem in localitatea Rissani, aproape pe intuneric.

trec si eu la volan ;;)

Rissani este ultima localitate mai mare inainte de Merzouga, care e satul cel mai apropiat de dune. Se schimba aspectul localitatii, este un targ si multa lume, e politie si totul pare mult mai civilizat pana acum, parca ar fi venit din alte parti oamenii aici, desi dincolo e fundatura si imediat granita cu Algeria. Suntem dezorientati si cobor din masina ca sa intreb directia spre Merzouga, cunosc astfel un baiat care vrea sa-l ducem pana acolo, numai bine. Este foarte comunicativ, are 16 ani si lucreaza la un hotel din desert, zice ca ii place asta, spune ca e „max relax” si ca in orasele mari e urat pentru ca e prea multa lume si galagie. Eu sunt de acord cu el, in ceea ce priveste orasele mari iar in ceea ce priveste desertul aveam sa ma lamuresc imediat. Il intrebam daca are prietena, el incearca sa ne explice ceva din care nu intelegem decat Fatimah, care din cate inteleg e un simbol pentru ei. In mijlocul pustietatii baiatul zice ca trebuie sa facem stanga, si coboram de pe sosea in macadam direct, se vad ceva urme de masini dar totul e un pamant arid intins cu denivelari mici, avem de mers vreo 4-5 km asa si ajungem la hotel, ne zice el. In apropiere se vad ceva luminite de la cladire. Este izolata complet, la aproximativ 5 km de orice alta cladire sau localitate. Se vad in fundal dunele de nisip mai mari, nu e nici cald nici frig, cladirea este destul de mare, nu vedem prea bine si ne grabim inauntru. Cum intram ramanem masca. Este liniste, putina lume, ne asezam la o masa unde suntem serviti cu ceai de un baiat imbracat traditional, totul e luminat doar de lumanari si felinare, decoratii de vis. Nu ne vine sa credem.
Apare si cel care tine hotelul, un baiat tot tanar care vorbeste foarte frumos, nu despre ce vrem sa luam noi de la el sau ce trebuie sa platim, ci despre tot traseul nostru prin Maroc initial, apoi despre inchiriatul camilelor (este un program mai special cu dormit in dune in corturile nomazilor), nu e prea ieftin si noi alegem sa stam la cort, si sa ne plimbam pe la rasarit prin dune fara camile. Dushul e 5 sau 10 dirhami la alegere zice el, iar Alex isi ia camera totusi si plateste 20 dirhami, adica sub 10 lei iar camera arata foarte bine. Cladirea are curte interioara foarte faina, iar mai tarziu baietii incep cantece la tobe. Nu sunt prea multi turisti, stam si noi putin la muzica apoi punem cortul in apropiere si ne plimbam putin prin dune. Este un vant cu totul special aici: cald si continuu, fara nici un fel de rafale, dar destul de puterinc, si ne e greu sa instalam cortul initial, dar il prindem bine cu toate ancorele si rezista. Rupt de oboseala nu pot sa adorm prea rapid, sunt prea entuziasmat de tot ce se intampla si mai ales de ceea ce urmeaza sa se intample dimineata ..

---

Ne trezim cu vreo ora inainte de rasarit. Alex apare si el rapid din hotel, mananc doar eu cu Luci ceva foarte rapid, luam cateva sticle de apa, crema de soare si palarii, dar mai ales aparatele foto pregatite. Vrem sa ajungem cat mai sus pana rasare soarele, iar apoi pe cea mai inalta duna pana la care nu pare a fi mai mult de jumatate de ora. Incet se lumineaza, apoi apare si soarele, totul e pustiu si lasam hotelul cu masina si cortul mult in spate. Pe alocuri ne afundam tare in nisip, este mai usor descult decat cu sandale. Nisipul isi schimba continuu culoarea in lumina tot mai puternica a soarelui. Cand rasare suntem aproape pe varf, si ajungem apoi si acolo. De sus se vad corturi undeva departe, printre dune, se mai vede un om si undeva si mai departe ca un gandac rapid un atv. Suntem toti impresionati de frumusetea peisajului si emotionati ca am reusit sa ajungem si aici, la dunele din Sahara. Facem tot ce ne trece pri cap, sarim prin nisip, poze, fugim etc. Dupa cum sigur va veti da seama, pozele sunt foarte diferite si din cauza aparatelor foto cu care au fost facute, foarte diferite si ele .. enjoy..

greu la deal

si s-a facut lumina

hotelul

Dupa ce stam mai mult timp sus ne hotaram sa trecem si pe la corturile care se vedeau in vale dar care presupuneau un ocolis de cel putin jumatate de ora. Apare si miscare in vale, pleaca caravane de camile, noi fugim prin nisip spre ele. Facem si noi poze cu cateva care le-am gasit odihnindu-se. Trecem si pe la zona principala a corturilor, de unde cativa copii pleca prin nisip cu ghiozdanele in spate la scoala .
Ne intoarcem apoi spre hotel, pe care suntem nevoiti sa-l ghicim ca directie pentru ca bateria de la GPS se termina.

cortul meu 😀

Ajunsi inapoi la hotel incepem grabiti sa ne organizam cu plecarea, aveam un drum foarte lung si multe de vazut in continuare in ziua respectiva. Baietii din hotel ne zic ca plecam prea devreme si asa e, dar nu avem ce face, si ne grabim cat putem. Luam iar doi baieti pana in Rissani inapoi, iar dupa ne continuam drumul spre obiectivele noastre, pe care le voi descrie in partea a treia.

interiorul ziua

Aveam asteptari foarte mari de la etapa cu desertul, citisem mai demult cat de frumos este in Sahara si eram deja pasionat de zone de genul asta dupa ce am vizitat Valea Moarta in America. Din pacate aici am fost pe fuga, insa s-au meritat toate orele de condus facute ca sa ajungem si macar pentru cateva ore sa stam aici. Sunt bucuros si ca am stat la cort in dune, experienta care sigur nu o s-o pot repeta prea des.

de la sosea (cu galben), am mers pana la cort cu masina
cort = hotel
apoi la picior prin zona de dune, inregistrat partial
zona de dune = Erg Chebbi

Erg Chebbi este dupa cum se vede mult, mult mai mic decat erg-urile care urmeaza,
majoritatea facand insa parte din Algeria..
partial, trasee parcurse pe erg : track1 si track2

Sequoia and Death Valley National Parks

Desi in ultimele weekenduri am vazut oricum mai multe decat mi-as fi imaginat, prin plimbarile mele prin Yosemite si nu numai am tot auzi de uriasii sequoia si ma gandeam sa nu plec din California pana nu-i vad. Vazusem doar exemplare mai tinere. Undeva mai la sud de Yosemite sunt parcurile nationale Sequoia si Kings Canyon, unde se afla cele mai mari exemplare si chiar cel mai mare copac din lume. Era insa cam departe, la o distanta de cam 5 ore de condus doar ca sa ajungem acolo.
In final am gasit pe cineva care a mai vrut sa vina, Dan, si desi amandoi nu aveam experienta prea mare cu condusul ne-am gandit din start ca daca toate vor fi bune poate ajungem chiar si mai departe, pentru ca gasisem si alt parc national chiar mai interesant decat cel cu sequoia. Doar ca pana la acesta distanta se dubla, cel putin. Death Valley ne ademenea insa cu peisaje din zone de desert si nu numai.
Am plecat sambata dimineata pe la ora 5 cu un autobuz pana in San Jose, unde la aeroport firmele de inchiriat masini deschideau mult mai devreme decat centrele locale. Ne-am invartit pe la ceva firme, pentru ca vroiam sa putem conduce amandoi cu asigurare iar Dan nu avea 21 ani si asta era o problema la toate companiile. Am gasit in final o companie care ne-a spus ca putem merge asa, neoficial insa, si ca in cazul unui accident putem face raportul pe numele meu, evident asta nu in toate cazurile. Dar am plecat asa la drum, cu Dan sofer, daca mai tin minte pe la ora 7 sau 8 dimineata. Eu nu mai condusesem de cand am facut scoala, adica de peste 4 ani.

From Sequoia and Death Valley National Park

masina

Ajungem bucurosi dupa mai mult timp, dar inca in grafic, la intrarea in parcul national sequoia. Aici aveam de urcat destul de mult pana la zona ceva mai importanta dar peisajul era deja frumos.

Moro Rock

Intrarea in Giant Forest e cat se poate de spectaculoasa, patru sequoia care par tineri insa nu de dimensiuni mici formeaza doua porti, cate una pentru fiecare sens de mers al soselei. Oprim aici sa pentru cateva poze.

De acum in jurul soselei apar continu giganti de culoare aparte, printre confierele obisnuite. Desi amestecul asta e interesat sunt curios cum ar arata sau daca exista si zone unde sunt doar sequoia. Noi ajungem si la muzeu, unde e si primul exemplar cu adevarat imens, The Sentinel. Si muzeul ne incanta fiind foarte bine documentat si antrenant. Imi pare rau ca nu am avut timp sa citesc toate informatiile.

cum ar arata General Sherman Tree mutat pe o autostrada

la noi asa a fost

Sentinel Tree si muzeul in spate

Dupa cum vazusem pe harta a fost nevoie sa mai conducem putin apoi sa mergem cateva minute pentru a ajunge la cel mai urias dintre uriasi. Nu a fost insa prea greu. Probabil pentru ca era sambata insa, densitatea de oameni era destul de ridicata si de-abia am apucat sa facem cateva poze decente langa cel mai mare copac din lume, General Sherman Tree. Apoi ne-am plimbat putin prin zona.

Incercam sa tinem un ochi pe ceas. Planurile ne-au mers bine pana acum si nu vroiam sa ne oprim aici. Cu cat aveam mai mult timp de condus in siguranta cu atat era mai bine. Iar de acum venea randul meu. Am inceput cu stangul dar in cateva sute de metrii ma simteam mult mai bine, si nu mai bruscam nici masina. Pana jos portiunea de drum foarte ingust, in lucru, a fost deja usor de abordat. Mai departe mi-am dat drumul la maxim.

Orele au trecut nenumarate, insa si kilometri tot asa. Sau mai bine zis milele. Am trecut printr-un canion imens, pe care l-am vazut doar putin la lumina lunii. Mai departe era un lac mare si el pe langa care m-a oprit politia pentru viteza. Era 10 noaptea si traficul aproape 0 si nu m-am uitat prea mult la viteaza. Am primit o amenda care nici acum nu stiu cat ma va costa, sper doar sa nu-mi faca prea multe probleme pe viitor. Apoi am coborat intr-o zona unde incepea desertul. Sosele lungi si drepte, tufisuri in stanga si dreapta, localitati foarte rar. La prima benzinarie am facut plinul dar pentru noi apa nu am gasit. Am mai mers o distanta lunga si am oprit intr-un camping pe la 2-3 noaptea. Am pus ceasurile sa sune ca sa vedem rasaritul.

Duminica. Pana acum toate ne-au mers bine si am vazut tot ce ne-am propus si dupa cum ne-am asteptat a fost frumos. In Death Valley insa, obiectivele ne-au depasit cu mult asteptarile. Ma documentasem oarecum prost, stiam doar de 2-3 obiective dar cum avansam in explorarea vaii tot mai multe se aratau. Nu am reusit sa le vedem pe toate.

Am fost inspirati sa ne trezim la rasarit. Mai aveam putin de condus, am mai trecut un pas si am ajuns la primele cladiri, care tin un fel de centru turistic. Aici platim taxa de la intrarea din parc la un automat si observam termometrele mari la intrarea in fiecare cladire. Nu e nimeni. Plecam si noi rapid spre primul obiectiv pe care-l ajungem fix la rasarit: dunele de nisip. Facem o plimbare de cam jumatate de ora, iar pana sa ne intoarcem ne era deja cald. Sunt curios cum ar fi fost sa mergem la amiaza. Sper ca nu exagerez cu numarul de poze ..

primul peisaj care ni se arata

plin de nisip

nu era ora 9 inca, dar erau deja peste 35 grade

Cautam centru de informare turistica. Il gasim ceva mai greu, dupa ce gasim la alimentara un bidon mare de apa rece. Centrul e in Furnace Creek, probabil cea mai mare localitate de aici. Aici s-au inregistrat 56.7 °C in 1913, recordul mondial fiind doar cu un grad mai mult 57.8 °C. Ca medie a temperaturii maxime pe zi insa, se pare ca zona depaseste cred aproape oricare alta. De exemplu, numarul maxim de zile consecutive in care temperatura s-a ridicat la peste 38 °C este 154 in vara 2001. Pe noi ne-au prins doar 44 °C, pe 19 Septembrie.

Aflam de multe alte locuri noi de vizitat si rapid ne dam seama ca nu vom avea timp de toate. Un singur obiectiv imi pare tare rau ca-l ratez, si anume „bolovanii miscatori„, pana la ei era destul de mult de condus si pe un drum cu roci vulcanice care cica distrug imediat cauciucurile unei masini normale, cum avem noi. Suntem sfatuiti sa nu mergem acolo si chiar amenintati, cica sunt oameni care au ramas zile intregi in pustietate cu pana la masina. Renuntam clar, si mergem la urmatorul obiectiv pe lista, Zabriskie point. Si aici peisajul e fenomenal.

Zabriskie point

In continuare mergem pe 20 Mules Team Canyon si la Dante’s View , de unde se vede panoramic toata valea. In zona alba sunt depuneri de sare.

Ne intoarcem cativa kilometri pentru a merge si la Badwater Basin, care la o altitudine de -86m e cel mai adanc punct din America de Nord.

in masina temperatura era de peste 45 °C

dunele, la intors

dupa ce mai lasam masina in soare 10 minute, termometrul meu arata 50 °C, pentru ca mai mult nu putea sa arate

intoarcerea

zona cea mai inalta a lantului Sierra Nevada

Mount Whitney, cel mai inalt varf din USA excluzand Alaska

Pana la 12 noaptea am condus continuu, iar in final ajungem sa parcurgem peste 2000 km in tot weekendul. Lasam masina in San Jose de unde luam un autobuz. Tarziu si obositi ajungem acasa dar incantati de tot ce am vazut. Am avut emotii cu condusul, mai ales eu, dar se pare ca n-a fost nici o problema in final. Inca n-am apucat sa recuperez somnul lipsa de la weekend.

Cum nu mai am de petrecut decat un singur weekend in California, sunt sigur ca nu voi mai face o tura asa frumosa, mai ales ca sunt destul de ocupat. Death Valley in special a fost cu adevarat o surpriza si imi pare bine ca am reusit sa ajung acolo. Nu stiu exact ce zone interesante ar mai fi de vazut, se pare ca mai exista multe insa. Prin orase nu prea am fost, in afara de San Francisco, si nu-mi pare atat de rau gandindu-ma la cate parcuri nationale am vizitat.