Iaşi Outdoors

iunie 1, 2011

Maroc partea II / III : Sahara

Tura in Maroc partile 1 Muntii Atlas, 2 drumul pana la si Sahara si 3, restul obiectivelor vizitate.


Ne-am despartit cu greu de muntii pe care ii urcasem, dar stiam ca nu e timp de pierdut si ca ne asteaptau in continuare obiective importante. Pana la urmatoarea destinatie aveam de asteptat insa destul de mult timp, si in prima zi trebuia mai ales sa ajungem inapoi in Marrakech si sa inchiriem masina. Am ajuns pe la pranz si am inceput sa cautam diferitele companii care inchiriaza, cautare care a durat mai bine de o ora. In final am acceptat oferta de la K.A.T, pentru 250 dirhami pe zi pe o perioada de 5 zile, un Ford Fiesta pe care l-am mai si asteptat dar am reusit sa plecam astfel incat sa mai avem cateva ore bune de lumina. Aveam bagaje mari iar masina nu e chiar asa incapatoare, desi eram doar patru.
Cum am iesit din oras am inceput sa ne simtim tot mai bine, si lantul muntos de care trebuia sa trecem iar, acum din masina, isi facea aparitia la orizont.

From Maroc 2011

Intalnim cred pentru prima data un vanzator de pietre suveniruri la care oprim si incepem negocierea. In franceza mai mult, dar si engleza, intelegem ca accepta si schimburi posibilitate care ne starneste tot felul de idei, de la pantalonii de munte ai lui Alex pe care chiar i-am dat pana la camera foto si bonus .. un pix, ma rog am luat cateva pietre interesante de la el si apoi de mai sus din munti, de la tarabe imense cu tot felul de suveniruri, fosile etc. Sunt atat de multe ca pare principala sursa de venit a oamenilor din zona ..


printre altele, „berber-ul” ne cere si whiskey.. (?)

Ne grabim sa avansam totusi in traseu si se lasa seara, asa ca incepem sa urmarim locuri bune de campat. Cu cativa kilometrii inaintea celui mai inalt pas din traseu, Col du Tichka 2260m, gasim un drum auxiliar care ne duce intr-un loc chiar foarte bun. Avem iarba, rau si ceva lemne de foc care s-au dovedit necesare in momentul in care s-a stricat de tot primusul nostru minunat. Speram totusi sa-l putem da la schimb pe niste pietre frumoase.. Ne simtim bine toata seara, ne spalam si relaxam putin, mancam bine si dormim toti in cort in afara de Lucian care doarme sub cerul liber pentru prima data.


lemne de foc


Dimineata soarele se lasa asteptat cam mult, si toate hainele puse la uscat sunt iarasi si mai ude, suntem obligati la se strangem asa si sa plecam. Urmeaza imediat urcarea spre pas si peisajul e grandios. Sus sunt iar o multime de magazine de suveniruri fiecare cu multe, foarte multe obiecte, noi ramanem mult la un vanzator si cumparam o gramada, dar negociand atent fiecare. In continuare apar tot mai multe localitati, desi zona montana continua, luam un localnic cu autostopul, apoi facem alta pauza de masa, alti vanzatori apar langa noi ca din senin in desert, apoi in final, depasim zona de munte..


Alex si vanzatorul

Primul si singurul obiectiv care urmeaza pe o distanta mare de sute de kilometrii pana la dunele de nisip, destinatia finala, este localitatea Aït Benhaddou, unde datorita aspectului specific au fost filmate multe filme cunoscute (Gladiatorul, Mumia etc, lista o puteti vedea la link), si este si monument UNESCO. Si noua ne-a placut sa o vizitam, dar ne-a obosit caldura si faptul ca am refuzat ghidul autohton si am mers destul de mult ratacind prin soare. La plecare ne certam prima data cu un anonim care ne cere taxa de parcare degeaba, situatie cu care ne vom mai intalni..

Urmeaza Ouarzazate, localitate unde alimentam, si apoi zona intinsa de desert spectaculoasa ca si relief, localitati din 50 in 50 km aproximativ si ele cu specific aparte, prindem si un apus superb intr-o intindere vasta de .. pamant arid. Apoi ajungem in localitatea Rissani, aproape pe intuneric.


trec si eu la volan ;;)

Rissani este ultima localitate mai mare inainte de Merzouga, care e satul cel mai apropiat de dune. Se schimba aspectul localitatii, este un targ si multa lume, e politie si totul pare mult mai civilizat pana acum, parca ar fi venit din alte parti oamenii aici, desi dincolo e fundatura si imediat granita cu Algeria. Suntem dezorientati si cobor din masina ca sa intreb directia spre Merzouga, cunosc astfel un baiat care vrea sa-l ducem pana acolo, numai bine. Este foarte comunicativ, are 16 ani si lucreaza la un hotel din desert, zice ca ii place asta, spune ca e „max relax” si ca in orasele mari e urat pentru ca e prea multa lume si galagie. Eu sunt de acord cu el, in ceea ce priveste orasele mari iar in ceea ce priveste desertul aveam sa ma lamuresc imediat. Il intrebam daca are prietena, el incearca sa ne explice ceva din care nu intelegem decat Fatimah, care din cate inteleg e un simbol pentru ei. In mijlocul pustietatii baiatul zice ca trebuie sa facem stanga, si coboram de pe sosea in macadam direct, se vad ceva urme de masini dar totul e un pamant arid intins cu denivelari mici, avem de mers vreo 4-5 km asa si ajungem la hotel, ne zice el. In apropiere se vad ceva luminite de la cladire. Este izolata complet, la aproximativ 5 km de orice alta cladire sau localitate. Se vad in fundal dunele de nisip mai mari, nu e nici cald nici frig, cladirea este destul de mare, nu vedem prea bine si ne grabim inauntru. Cum intram ramanem masca. Este liniste, putina lume, ne asezam la o masa unde suntem serviti cu ceai de un baiat imbracat traditional, totul e luminat doar de lumanari si felinare, decoratii de vis. Nu ne vine sa credem.
Apare si cel care tine hotelul, un baiat tot tanar care vorbeste foarte frumos, nu despre ce vrem sa luam noi de la el sau ce trebuie sa platim, ci despre tot traseul nostru prin Maroc initial, apoi despre inchiriatul camilelor (este un program mai special cu dormit in dune in corturile nomazilor), nu e prea ieftin si noi alegem sa stam la cort, si sa ne plimbam pe la rasarit prin dune fara camile. Dushul e 5 sau 10 dirhami la alegere zice el, iar Alex isi ia camera totusi si plateste 20 dirhami, adica sub 10 lei iar camera arata foarte bine. Cladirea are curte interioara foarte faina, iar mai tarziu baietii incep cantece la tobe. Nu sunt prea multi turisti, stam si noi putin la muzica apoi punem cortul in apropiere si ne plimbam putin prin dune. Este un vant cu totul special aici: cald si continuu, fara nici un fel de rafale, dar destul de puterinc, si ne e greu sa instalam cortul initial, dar il prindem bine cu toate ancorele si rezista. Rupt de oboseala nu pot sa adorm prea rapid, sunt prea entuziasmat de tot ce se intampla si mai ales de ceea ce urmeaza sa se intample dimineata ..


Ne trezim cu vreo ora inainte de rasarit. Alex apare si el rapid din hotel, mananc doar eu cu Luci ceva foarte rapid, luam cateva sticle de apa, crema de soare si palarii, dar mai ales aparatele foto pregatite. Vrem sa ajungem cat mai sus pana rasare soarele, iar apoi pe cea mai inalta duna pana la care nu pare a fi mai mult de jumatate de ora. Incet se lumineaza, apoi apare si soarele, totul e pustiu si lasam hotelul cu masina si cortul mult in spate. Pe alocuri ne afundam tare in nisip, este mai usor descult decat cu sandale. Nisipul isi schimba continuu culoarea in lumina tot mai puternica a soarelui. Cand rasare suntem aproape pe varf, si ajungem apoi si acolo. De sus se vad corturi undeva departe, printre dune, se mai vede un om si undeva si mai departe ca un gandac rapid un atv. Suntem toti impresionati de frumusetea peisajului si emotionati ca am reusit sa ajungem si aici, la dunele din Sahara. Facem tot ce ne trece pri cap, sarim prin nisip, poze, fugim etc. Dupa cum sigur va veti da seama, pozele sunt foarte diferite si din cauza aparatelor foto cu care au fost facute, foarte diferite si ele .. enjoy..


greu la deal


si s-a facut lumina


hotelul

Dupa ce stam mai mult timp sus ne hotaram sa trecem si pe la corturile care se vedeau in vale dar care presupuneau un ocolis de cel putin jumatate de ora. Apare si miscare in vale, pleaca caravane de camile, noi fugim prin nisip spre ele. Facem si noi poze cu cateva care le-am gasit odihnindu-se. Trecem si pe la zona principala a corturilor, de unde cativa copii pleca prin nisip cu ghiozdanele in spate la scoala .
Ne intoarcem apoi spre hotel, pe care suntem nevoiti sa-l ghicim ca directie pentru ca bateria de la GPS se termina.


cortul meu 😀

Ajunsi inapoi la hotel incepem grabiti sa ne organizam cu plecarea, aveam un drum foarte lung si multe de vazut in continuare in ziua respectiva. Baietii din hotel ne zic ca plecam prea devreme si asa e, dar nu avem ce face, si ne grabim cat putem. Luam iar doi baieti pana in Rissani inapoi, iar dupa ne continuam drumul spre obiectivele noastre, pe care le voi descrie in partea a treia.


interiorul ziua

Aveam asteptari foarte mari de la etapa cu desertul, citisem mai demult cat de frumos este in Sahara si eram deja pasionat de zone de genul asta dupa ce am vizitat Valea Moarta in America. Din pacate aici am fost pe fuga, insa s-au meritat toate orele de condus facute ca sa ajungem si macar pentru cateva ore sa stam aici. Sunt bucuros si ca am stat la cort in dune, experienta care sigur nu o s-o pot repeta prea des.


de la sosea (cu galben), am mers pana la cort cu masina
cort = hotel
apoi la picior prin zona de dune, inregistrat partial
zona de dune = Erg Chebbi


Erg Chebbi este dupa cum se vede mult, mult mai mic decat erg-urile care urmeaza,
majoritatea facand insa parte din Algeria..
partial, trasee parcurse pe erg : track1 si track2

Reclame

decembrie 30, 2010

Ceahlau tura de oameni

Cu toate dezavantajele aduse de repetarea turelor pe anumite trasee in aceeasi perioada, imi dau seama ca traditia de a merge la anumite vacante intr-un loc anume isi are avantajele ei. Astfel mergeam intr-o perioada in Rarau la vacanta de Paste, acum parca devine traditional sa mergem in Ceahlau la vacanta de iarna. (a se vedea 2009)
Toate pregatirile mai serioase s-au facut cu doua zile inainte de plecare, fiind de-abia venit din Rodnei. N-a fost insa nevoie de prea mult timp. Oamenii s-au mobilizat si ei: Lucian, Tva, Adrian, Monica, Oana, Alina, Monica2, Titus, Veve, Andrei, Radu. Duminica la eram la autogara pentru primul autobuz, cu care am venit toti cu exceptia lui Lucian si Titus. Ajunsi mai devreme decat preconizam in Durau, ne-am bucurat de sansa de a termina traseul pana la Dochia pe lumina.

From Ceahlau 2010

Asa ca am inceput sa mergem rapid spre Fantanele, prima cabana; nu inainte de a ne intalni cu Titus care se coborase de la Dochia unde ajunsese de dimineata prin Izvorul Muntelui, venit din Bacau.


ne-am regrupat la Fantanele


si am plecat mai departe

Vremea era buna, nu parea sa fie vant puternic nici pe varful Toaca spre care ne uitam in sus. Nu era nici frig, doar lipsa zapezii ne-a dezamagit. Putin peste fantanele insa peisajul s-a mai albit.

Si am ajuns cu bine la Dochia pe lumina la limita, insa putin obositi. Ne-am revergorat cu o masa si am inceput sa numaram sticlele de bautura, dupa care ne-am apucat rapid de cantat. Dupa poate prea multa bautura si putin obositi, eu cu Radu ne-am aerisit putin pe afara, mergand pe la 2 noaptea pana pe Toaca, fara probleme mari si in terminand traseul in mai putin de o ora.

A doua zi ne-am trezit relativ devreme, avand in vedere seara precedenta si dupa putin timp aveam deja traseul planificat. Din pacate Andrei ne paraseste aici deoarece trebuie sa se intoarca in Iasi, cu ceva probleme de sercivi neasteptate. Alegem unul din cele mai frumoase trasee, poate putin prea lung insa: Dochia – Stanilei incepand pe creasta spre Duruitoarea si intoarcerea prin poiana Varatec, Maicilor, si Claile lui Miron. Ne-am pornit aproape toti.


schitul Stanilei, unde am hotarat sa nu mai oprim

Ajungem in final si la Claile lui Miron prin care trecem mai incet, apoi in golul alpin si padurea de dupa, iar o oprtiune mai expusa si deja vedem cabana. Toate astea ne iau ceva timp si ne despartim in diferite echipe, prima Adrian cu Tva cei mai rapizi, apoi restul, iar pe portiunea finala raman eu cu Monica2 care se simte putin rau, fiind la unul din primele trasee mai ales iarna. Oricum toti au mers foarte bine si sper ca traseul i-a motivat.


in poza e Ovidiu un tip cu care ne-am intalnit la cabana si care a completat grupul

A urmat iar o seara de baut si tura asta jocurile au inlocuit cantatul, starnind insa multe discutii „cu cantec”, si oamenii s-au culcat putin mai devreme. Ziua urmatoare lumea nu a mai fost doritoare de trasee, si am continuat jocurile pana pe la amiaza cand am facut rucsacii ca sa plecam. Desi era frig, traseul te incalzea la maxim prin peisajul deosebit, desi nu senin perfect norii lasau deseori sa se vada zone extinse iar zapada acoperise tot muntele.


capra neagra pe Toaca


Radu isi sclinteste un deget


pana la Fantanele ne prinde si noaptea

Ajungem insa cu bine in Durau, unde in 20 minute pleaca autobuzul.
Toata tura a fost parca putin prea scurta, insa mai nimeni n-a putut prelungi cu o zi asa ca ne-am intors. Fata de anul trecut mai multi oameni au facut trasee mai lungi si asta m-a bucurat. De-acum mai asteptam vacante sau perioade mai libere sa mai facem ture, cu tot atat de multi participanti sau poate si mai si.


traseul parcurs in cele doua zile

Din pacate nu sunt incluse si pozele de la Lucian pe care nu le am inca dar care ma astept sa fie cele mai frumoase…

Blog la WordPress.com.