Iaşi Outdoors

septembrie 23, 2010

Sequoia and Death Valley National Parks

Desi in ultimele weekenduri am vazut oricum mai multe decat mi-as fi imaginat, prin plimbarile mele prin Yosemite si nu numai am tot auzi de uriasii sequoia si ma gandeam sa nu plec din California pana nu-i vad. Vazusem doar exemplare mai tinere. Undeva mai la sud de Yosemite sunt parcurile nationale Sequoia si Kings Canyon, unde se afla cele mai mari exemplare si chiar cel mai mare copac din lume. Era insa cam departe, la o distanta de cam 5 ore de condus doar ca sa ajungem acolo.
In final am gasit pe cineva care a mai vrut sa vina, Dan, si desi amandoi nu aveam experienta prea mare cu condusul ne-am gandit din start ca daca toate vor fi bune poate ajungem chiar si mai departe, pentru ca gasisem si alt parc national chiar mai interesant decat cel cu sequoia. Doar ca pana la acesta distanta se dubla, cel putin. Death Valley ne ademenea insa cu peisaje din zone de desert si nu numai.
Am plecat sambata dimineata pe la ora 5 cu un autobuz pana in San Jose, unde la aeroport firmele de inchiriat masini deschideau mult mai devreme decat centrele locale. Ne-am invartit pe la ceva firme, pentru ca vroiam sa putem conduce amandoi cu asigurare iar Dan nu avea 21 ani si asta era o problema la toate companiile. Am gasit in final o companie care ne-a spus ca putem merge asa, neoficial insa, si ca in cazul unui accident putem face raportul pe numele meu, evident asta nu in toate cazurile. Dar am plecat asa la drum, cu Dan sofer, daca mai tin minte pe la ora 7 sau 8 dimineata. Eu nu mai condusesem de cand am facut scoala, adica de peste 4 ani.

From Sequoia and Death Valley National Park


masina

Ajungem bucurosi dupa mai mult timp, dar inca in grafic, la intrarea in parcul national sequoia. Aici aveam de urcat destul de mult pana la zona ceva mai importanta dar peisajul era deja frumos.


Moro Rock

Intrarea in Giant Forest e cat se poate de spectaculoasa, patru sequoia care par tineri insa nu de dimensiuni mici formeaza doua porti, cate una pentru fiecare sens de mers al soselei. Oprim aici sa pentru cateva poze.

De acum in jurul soselei apar continu giganti de culoare aparte, printre confierele obisnuite. Desi amestecul asta e interesat sunt curios cum ar arata sau daca exista si zone unde sunt doar sequoia. Noi ajungem si la muzeu, unde e si primul exemplar cu adevarat imens, The Sentinel. Si muzeul ne incanta fiind foarte bine documentat si antrenant. Imi pare rau ca nu am avut timp sa citesc toate informatiile.


cum ar arata General Sherman Tree mutat pe o autostrada


la noi asa a fost


Sentinel Tree si muzeul in spate

Dupa cum vazusem pe harta a fost nevoie sa mai conducem putin apoi sa mergem cateva minute pentru a ajunge la cel mai urias dintre uriasi. Nu a fost insa prea greu. Probabil pentru ca era sambata insa, densitatea de oameni era destul de ridicata si de-abia am apucat sa facem cateva poze decente langa cel mai mare copac din lume, General Sherman Tree. Apoi ne-am plimbat putin prin zona.

Incercam sa tinem un ochi pe ceas. Planurile ne-au mers bine pana acum si nu vroiam sa ne oprim aici. Cu cat aveam mai mult timp de condus in siguranta cu atat era mai bine. Iar de acum venea randul meu. Am inceput cu stangul dar in cateva sute de metrii ma simteam mult mai bine, si nu mai bruscam nici masina. Pana jos portiunea de drum foarte ingust, in lucru, a fost deja usor de abordat. Mai departe mi-am dat drumul la maxim.

Orele au trecut nenumarate, insa si kilometri tot asa. Sau mai bine zis milele. Am trecut printr-un canion imens, pe care l-am vazut doar putin la lumina lunii. Mai departe era un lac mare si el pe langa care m-a oprit politia pentru viteza. Era 10 noaptea si traficul aproape 0 si nu m-am uitat prea mult la viteaza. Am primit o amenda care nici acum nu stiu cat ma va costa, sper doar sa nu-mi faca prea multe probleme pe viitor. Apoi am coborat intr-o zona unde incepea desertul. Sosele lungi si drepte, tufisuri in stanga si dreapta, localitati foarte rar. La prima benzinarie am facut plinul dar pentru noi apa nu am gasit. Am mai mers o distanta lunga si am oprit intr-un camping pe la 2-3 noaptea. Am pus ceasurile sa sune ca sa vedem rasaritul.

Duminica. Pana acum toate ne-au mers bine si am vazut tot ce ne-am propus si dupa cum ne-am asteptat a fost frumos. In Death Valley insa, obiectivele ne-au depasit cu mult asteptarile. Ma documentasem oarecum prost, stiam doar de 2-3 obiective dar cum avansam in explorarea vaii tot mai multe se aratau. Nu am reusit sa le vedem pe toate.

Am fost inspirati sa ne trezim la rasarit. Mai aveam putin de condus, am mai trecut un pas si am ajuns la primele cladiri, care tin un fel de centru turistic. Aici platim taxa de la intrarea din parc la un automat si observam termometrele mari la intrarea in fiecare cladire. Nu e nimeni. Plecam si noi rapid spre primul obiectiv pe care-l ajungem fix la rasarit: dunele de nisip. Facem o plimbare de cam jumatate de ora, iar pana sa ne intoarcem ne era deja cald. Sunt curios cum ar fi fost sa mergem la amiaza. Sper ca nu exagerez cu numarul de poze ..


primul peisaj care ni se arata


plin de nisip


nu era ora 9 inca, dar erau deja peste 35 grade

Cautam centru de informare turistica. Il gasim ceva mai greu, dupa ce gasim la alimentara un bidon mare de apa rece. Centrul e in Furnace Creek, probabil cea mai mare localitate de aici. Aici s-au inregistrat 56.7 °C in 1913, recordul mondial fiind doar cu un grad mai mult 57.8 °C. Ca medie a temperaturii maxime pe zi insa, se pare ca zona depaseste cred aproape oricare alta. De exemplu, numarul maxim de zile consecutive in care temperatura s-a ridicat la peste 38 °C este 154 in vara 2001. Pe noi ne-au prins doar 44 °C, pe 19 Septembrie.

Aflam de multe alte locuri noi de vizitat si rapid ne dam seama ca nu vom avea timp de toate. Un singur obiectiv imi pare tare rau ca-l ratez, si anume „bolovanii miscatori„, pana la ei era destul de mult de condus si pe un drum cu roci vulcanice care cica distrug imediat cauciucurile unei masini normale, cum avem noi. Suntem sfatuiti sa nu mergem acolo si chiar amenintati, cica sunt oameni care au ramas zile intregi in pustietate cu pana la masina. Renuntam clar, si mergem la urmatorul obiectiv pe lista, Zabriskie point. Si aici peisajul e fenomenal.


Zabriskie point

In continuare mergem pe 20 Mules Team Canyon si la Dante’s View , de unde se vede panoramic toata valea. In zona alba sunt depuneri de sare.

Ne intoarcem cativa kilometri pentru a merge si la Badwater Basin, care la o altitudine de -86m e cel mai adanc punct din America de Nord.


in masina temperatura era de peste 45 °C


dunele, la intors


dupa ce mai lasam masina in soare 10 minute, termometrul meu arata 50 °C, pentru ca mai mult nu putea sa arate


intoarcerea


zona cea mai inalta a lantului Sierra Nevada


Mount Whitney, cel mai inalt varf din USA excluzand Alaska

Pana la 12 noaptea am condus continuu, iar in final ajungem sa parcurgem peste 2000 km in tot weekendul. Lasam masina in San Jose de unde luam un autobuz. Tarziu si obositi ajungem acasa dar incantati de tot ce am vazut. Am avut emotii cu condusul, mai ales eu, dar se pare ca n-a fost nici o problema in final. Inca n-am apucat sa recuperez somnul lipsa de la weekend.

Cum nu mai am de petrecut decat un singur weekend in California, sunt sigur ca nu voi mai face o tura asa frumosa, mai ales ca sunt destul de ocupat. Death Valley in special a fost cu adevarat o surpriza si imi pare bine ca am reusit sa ajung acolo. Nu stiu exact ce zone interesante ar mai fi de vazut, se pare ca mai exista multe insa. Prin orase nu prea am fost, in afara de San Francisco, si nu-mi pare atat de rau gandindu-ma la cate parcuri nationale am vizitat.

august 17, 2008

Cocot in Ardeal: Cheile Turzii si Craciunesti

Trasee: Sansil (3B/5+, apare ca 6LC dar se face din 4LC), Cipches/Csipkes (5A/7+, 5LC), Vigh Tibi (5B/8+, 8LC), Grota lui Hili (2B, 4LC) apoi in Cheile Craciunesti Sanatate (4B/7, 4LC)

Nu voi povesti inca tura din Piatra Craiului si Bucegi pe care o mentionam la sfarsitul ultimului post. Motivul e simplu, sunt inca sub puternica influena a iesirii din Apuseni.

Dupa ce m-am intors din Bucegi cu Adi Plopa (Cata si Irina au mai ramas la Costila, din pacate doar pentru o zi fiind goniti de vremea rea), doua saptamani a trebuit sa stau in iasi, in special pentru a rezolva cateva probleme legate de lucru. A trebuit sa renunt si la o iesire in Rila, Pirin si apoi Olymp si insulele grecesti, la invitatia lui Ovidiu. Am tinut insa legatura cu Catalin (el si Ioana fiind la mare si apoi in delta), avand un plan mai vechi impreuna: o tura de catarare in Cheile Turzii, zona necunoscuta mie.

Vineri pe 8 august am plecat cu prietenii la mare pt weekend, dupa programul de lucru. Am tras la acelasi camping ca si anul trecut (Zodiac din Saturn), extrem de aglomerat la 5 dimineata cand am ajuns noi. Pe plaja am vazut rasaritul, si incercat apa marii, foarte calda, cu o prima baie matinala. Intorsi la camping am reusit in sfarsit sa punem corturile si sa bagam masinile inauntru (taxa e de 20lei/om si 10lei/masina pt o singura noapte), pt ca apoi majoritatea sa o pornim direct la plaja, nevrand sa pierdem nici un moment. A fost frumos in Saturn, chiar daca e o statiune „de fitze”, eu unul nu am plecat de pe plaja decat cand ne-am dus sa mancam la pranz si ne-am bucurat si de valuri fainutze. Seara ne-am facut cam toate poftele, luandu-ne la intrecere in parcul de distractii la toate jocurile posibile.

A doua zi, dupa un mic dejun in Neptun la Mediteraneeo, prietenii s-au indreptat catre Mamaia, pt cateva ceasuri inainte sa porneasca inapoi spre Iasi, eu voiam musai sa vad Vama Veche in care nu ajunsesem anul trecut si aveam timp pana la trenul de 8 spre Cluj, asa ca am luato cu un microbuz spre Mangalia (circula din 5 in 5 minute). In Mangalia am lasat rucsacul mare la gara (5lei) si cu autocarul care pleaca din ora in ora spre Vama.

Vama nu am gasit-o asa de schimbata, am luat din clatitele celebre, apoi pana la zona de plaja rezervata la granita si inapoi pe malul mari pana la faleza spre 2 Mai. Tineri multi, apa superba, oameni relaxati, fete frumoase, nudisti si corturi. Mi-am intins si eu prosopul si m-am pus la uniformizat bronzul, in special ca dupa baia matinala din prima zi (fara slip) lumea comentase ca sunt prea alb in anumite zone :-„. F placut si frumos, m-am simtit f bine si am atipit de cateva ori. Spre dupa-amiaza s-au adunat nori de ploaie dinspre bulgari, cand a inceput sa toarne am strans si eu si am tras la Gulag pentru ceva de mancare inainte sa ma intorc. Preturile exagerat de mari (cam termina autenticitatea unei statiuni in care barurile sunt inca facute din stuf), pizza mica, dar foamea si pofta de bere si-au spus cuvantul si a fost ok. Inca ceva plimbare pe plaja la admirat peisajele, apoi luat ultimul autobuz care imi permitea sa prind trenul. La gara nu se mai dadeau nici bilete, eu luasem din halta Neptun, si atunci fara a mai avea de unde lua locuri. trenul aglomerat la extrem, cele 15 ore spre cluj nu au fost dintre cele mai placute, in special ca pana la Brasov am dormit pe culoarul suprapopulat de oameni ghemuiti pe jos.

Am ajuns insa cu bine, si vecinii de compartiment m-au convins ca e mai avantajos sa cobor in Campia Turzii. Cheile deja se vedeau la orizont, taind dramatic in culmea lunga. Am facut ceva aprovizionare, luat cate ceva si pt Ioana si Catalin (ei erau in chei de doua zile deja), servit o masa f buna si, dupa mare, f f ieftina, intr-un local dragut imediat langa gara, vizitat putin centrul. Apoi intors la gara pe unde trece autobuzul 20 spre Turda (2lei). Din Turda am prins o cursa care m-a lasat in Mihai Viteazul, la intersectia spre Cheia. Ultimii km i-am parcurs pe jos prin soarele torid. Si, dupa o introducere exagerat de lunga ;)), am ajuns in Cheile Turzii.

Cheile sunt impresionante. Nu au aceeasi „personalitate” dura a Cheilor Bicazului, unde versantii sunt mult mai apropiatisi semeti, dar sunt marete, cu pereti si colti frumosi si acoperiti de vegetatie. Am trecut pe la cabana de unde pleaca poteca ce traverseaza defileul si apoi la cabanuta de la intrarea in traseul propriu-zis, unde am achitat taxa de 3lei la un mosnegut simpatic. Si mai simpatic a fost ca atunci cand m-am intors sa plec dupa 2-3 vorbe schimbate mi-a vazut casca de alpinism prinsa de rucsac si m-a chemat sa-mi dea banii inapoi, ca el nu taxeaza cataratorii. Tare fain, bineinteles nu pt cei 3lei economisiti.

Poateca e serioasa, f batuta (destul de multa lume), si pana la capat traverseaza 4 poduri si mai multe palcuri de padure. Pe alocuri este lipita de perete si a fost zidit dedesupt pt a o sustine. Ochesc cateva linii pitonate si cu spituri.

Ies dupa nici 1/2h in partea din amonte, unde deodata peisajul devine molcom si linistit si nu mai intalnesc nici turisti; pe o stanca e scris cu vopsea „bar cafe 300m”. Sunt pe calea cea buna, trec pe langa o cireada de bivoli lenevosi si ajung la casuta lui nea Ovidiu (Baraianu), unde trag doar alpinisti si alti oameni de munte.


De departe ii vad pe Catalin si Ioana si ne facem din mana, locatia e intr-adevar de vis si cum ajung ne retragem la mese pt primile beri. Ioana se simte excelent cu cenunchiul operat, a reusit sa faca Grota lui Hili.


Dupa ce-mi montez si eu cortul privelistea spre chei ne imbie, si pornim pe poteca pt a vedea putin traseele. Catalin imi prezinta si peretii, intai Coltul Ascutit cu Peretele Ciorilor (in care se gasesc cateva trasee extrem de expuse si periculoase, cu doar 1 sau 2 ascensiuni) apoi Grota lui Hili si Peretele Porumbeilor, pt ca in final sa ajungem si la Peretele Urias, pornind semet direct din apa Hasdatei, unde se gaseste si cel mai dificil traseu abordat de noi.




Inca o bere la intoarcere (3lei ciuc), povesti cu alti cataratori (printre care si Adi Negrean) si apoi somn.

Zi 1

Ne trezim pe la 7:30, la 8 suntem mancati si echipati si ne luam ramas bun de la Ioana care ramane cu ceilalti cataratori pt trasee mai putin solicitante pt picior. La 10 minute la vale prin chei, o luam pe poteca la dreapta si ajungem imediat la intrarea in creasta Sansil (3B/5+, 4LC), primul traseu serios pitonat in Cheile Turzii. Cata porneste cap prima lungime, eu ma incalzesc si urmatoarele doua le fac eu, pt ca in creasta sa mearga catalin cap iarasi, pentru a economisi timp cu mutatul buclelor de pe un ham pe altul.



De la iesirea din creasta o luam imediat la stanga pe poteca , traversand un zurus (grohotis) spre Peretele Coltului Crapat, de unde se vede creasta Sansilului din lateral, cu traseele frumoase si interesante prin grota cu tunel deasemenea vizibile.


Gasim imediat intrarea in Csipkes (5A/7+, 5LC). Schita este aproximativa.



Prima lungime se duce usor in diagonala spre stanga, la pas trecand o burta fara prea multe prize (ne-am ajutat de o bucla, desi poate iesi si la liber destul de usor). Cata regrupeaza, si dupa ce urc si eu, porneste pe urmatoarea lungime, cu unu sau doua pasaje spalate. Ne luam inaltime, cheile se vad frumos, iar in partea opusa peretele urias in toata splendoarea lui.





La un moment dat Catalin scapa o bucla jos, o urmarim cu privirea incercand sa retinem locul unde s-a oprit. Pe tot parcursul ne intersectam cu o linie cu spituri noi, care urca direct (am inteles ca ar fi 9- sustinut). Urmatoarele lungimi merg cam in aceeasi idee, cu inca cateva pasaje spalate unde am tras de bucle. Ultima lungime nu o facem spre stanga, prin horn, ci la dreapta, apoi urmand putin creasta pana la inelul mare pt rapel. De sus o vedem pe Ioana in Scoala Turdeana, si ne chiuim reciproc ;)). Rapelul il facem dintr-o singura bucata, beneficiind de 2 semicorzi de 50m (altfel mai este un punct intermediar pt 2×25).



Urmam poteca evidenta pana la un zurus, admirand in continuare peretii si linia cheilor.

La zurus traversam spre stanga pe curba de nivel, si urcam pe o alta poteca pana sub peretele unde catarasem. Catalin cauta bucla pe partea dreapta, eu pe stanga, dar chiar la intrarea in traseu o gasim fix in poteca. Continuam in aceeasi directie si iesim spre capatul din amonte al cheilor. La corturi facem o supa, sandvitchuri si cate un carnat pregatit de gazde, si stam pana mai tarziu la beri.

Zi 2

Tot de dimineata o pornim prin chei, traversam apa dupa primul pod si intram in Vigh Tibi (5B/8+, 8LC). Din nou, schita e aproximativa.



Traseul incepe usor pe o fisura spre stanga, apoi un hornulet urmat de un traverseu expus dar cu prize bune. Am regrupat putin prea devreme, asa ca, pentru a nu avea pb in lungimile urmatoare, am uracat pana la regruparea reala. Se continua traversand spre dreapta, putin surplombat dar cu praguri bune la picioare si in general ok si la maini, apoi un hornulet si se iese in creasta de la baza peretelui porumbeilor, unde acesta se intalneste cu peretele urias. Urmatoarea lungime urmeaza crestuta si nu pune probleme, terminandu-se tot cu un hornulet.



Incepe sa se faca simtita caldura (peretele e batut de soare toata ziua, spre deosebire de Csipkes unde am catarat la umbra). Pe aici traseul se intersecteaza cu Madona Neagra (unul dintre cele mai redutabile trasee clasice din Cheile Turzii, alaturi de Calvari si Ave maria), si cu unca o linie de pitoane, Catalin se orienteaza spre stanga si o nimereste bine. Cataratul e in continuare frumos si nu f dificil, ies multe pasaje solicitante la liber. Regrupam chiar inaintea lungimii marcate ca artificial, A1.



Traverseul e foarte aerian, suntem la peste 150m deasupra Hasdatei. Scoatem scaritele, pitoanele sunt dese se se poate trece fara eforturi deosebite. Cand ajung in dreptul placutei, fotografiez omagiul lasat in memoria lui Vigh Tibor.



Peisajul e superb, copacii de jos din chei par formati din bulgari de frunze adunati. Caldura si-a spus insa cuvantul, si apa e pe terminate, desi am avut fiecare cate 2 litri. Urmatoarele doua lungimi sunt spre creasta, pornesc eu cap, ultima o incheie Catalin, desi obosit si deshidratat e deacord sa facem si Grota lui Hili, traseu asa de laudat incat nu voiam sa-l scap :). Facem doua rapeluri prin grota, arcada e extrem spectaculoasa, sus in grota se aud puzderie de porumbei grangurind.

Merg eu cap, pasul cel mai „dificil” e chiar la intrarea in traseu, primele doua lungimi le „legam” mergand concomitent si regrupez chiar inainte de traverseul spre stanga. Lungimea urmatoare caut pitoanele pe sub gainatul de porumbei (face parte din farmecul traseului :P), apoi traversez spre dreapta, ajungand chiar deasupra regruparii anterioare.


Ultima lungime pleaca Cata, si iesim sus deasupra grotei, pe buza formatiunii ca o coroana de imparat. Aici isi da seama ca a uitat adidasii jos, dar nu ne mai intoarcem dupa ei fiind f deshidratati (speram ca cineva i-a luat). In sus spre platou, apoi coborarea interminabila pe iarba lunecoasa si prin soarele torid.


Ioana, care ne astepta cu supa, se sperie cand il vede pe Catalin asa de tras la fata, cele 12 lungimi isi spun cuvantul si asupra mea din plin. Chiar si dupa supa, cateva sanwitchuri si vreo 3 beri, amandoi avem inca abdomenele „convexe” cum observa Ioana, si muschii sunt inca tensionati. Mai spre seara insa comandam cate un pastrav (12lei), pe care il mancam cu multa pofta direct cu degetele inainte ca d-na Eva sa apuca sa ne aduca tacamuri, continuam mai departe cu beri si ne refacem complet dupa o zi superba si plina. Nea Ovidiu ne pune muzica (Deep Purpule & other classics), si se continua cu discutii impreuna cu un grupa de parapantisti pe care ii si vazusem din traseu. Din ce mai povestea nea Ovidiu, alpinist si parapantis si el, am retinut „pula [cu accent ascutit pe u si a ;))], astia-s uniti mai [alpinistii, aratand spre noi], daca un cui misca se anunta unul pe altul imediat .. parapantistii fac bani vanzand unul altuia site de luat la vale”. F savuros omul, cu mustata si barba alba si limbajul viu.

A doua zi dimineata Cata si Ioana pleaca spre Iasi pentru a se pregati de Dolomiti, eu hotarasc sa mai raman o zi in Chei, in special ca apoi puteam merge la Craciunesti sa catar cu Adi Catana. Dimineata ne luam la revedere, Catalin si Ioana imi sunt f dragi dupa o vara in care am avut parte de multe lucruri frumoase cu ei si cu alti oameni de calitate.

Zi 3

Imi stabilesc ca traseu intai ocolul cheilor pe sus (6km), apoi ceva mai departe spre Tureni pentru a vizita cheile de aoclo. Pornesc pe versantul stang (drept pt mine, cum am pornit din amonte), urc pana pe platou si admir fiecare perete: peretele aerian, coltul ascutit, peretele ciorilor, grota lui hili, peretele porumbeilor, peretele urias. Mananc multe coarne coapte, apoi cobor spre capatul din aval al cheilor. La cabana imi reumplu sticla cu apa, este tot f cald si drumul lung fara izvor. urc pe versantul drept, de unde vad ceilalti pereti: peretele vulturilor, peretele ascutit, peretele coltului cu crapatura, peretele suurime. De pe platou pleaca traseul spre Tureni (6km), merge pe culmea domoala si intind pasul. Apropiindu-ma, dau de un drum mare, pe care o iau la dreapta. Imediat spre stanga e cariera de calcar, sunt curios si trec bariera pana in marginea exploatarii.

Peisajul antropic este impresionant, cariera se intinde pe trei nivele de cam 100m inaltime fiecare, si multi km pe orizontala. Pe fiecare nivel camioane uriase cara calcar alb sau pamant, drumuri coboara in spirale, iar la ultimul nivel de jos este vizibil calcarul alb, taiat perfect neted, si inundat cu apa. Apa e azurie si-mi aminteste de mediterana.

Ma intorc peste bariara si o iau pe primul drum la stanga, trec chiar pe la liniile de concasare, iar la iesirea pe partea cealalta sunt avertizat ca am fost printr-o zona interzisa (trebuia continuat pe un drum la vale si nu luat la stanga). Aflu ca cheile sunt in apropiere, continui pe sosea spre tureni si apoi la stanga pe fostul drum, folosit inainte de demararea lucrarilor la autostrada (va trece chiar pe acolo). Merg pe marginea padurii,padurea se termina si face loc versantilor abrupti ai cheilor. Nu vad nici o carare, si ma hot sa incerc sa cobor un valcel. Iarba e mare, scaieti de tot felul, f abrupt si pe alocuri cu bolovani instabili. Ma misc f incet si in liniste, si la un moment dat vad un animal maro-cenusiu disparand in iarba. Banuiesc ca e o caprioara, astept sa iasa de partea cealata, unde apare, la 10-15m de mine. Nu este o caprioara si pb un sacal, aspectul e de vulpe dar culoarea nu corespunde. Imediat dispare in tufisurile de mai jos, pe unde ar trebui sa-mi urmez si eu drumul care care se arata f dese si tepoase. Mai continui pe curba de nivel traversand alte cateva valcele, jos apa cheilor este f imbietoare, dar versantul este f salbatic si nu gasesc nici o cale de a cobora.

Ies inapoi sus pe platou si urmez linia cheilor, ajung in Tureni sat unde iar imi umplu sticla cu apa, si de unde incerc o coborare pe firul apei, care se infunda insa la o pestera mica. Din nou sus, de data asta pe celalalt versant, trec pe langa 3 moristi uriase, iar cand ma apropii de capatul din aval al cheilor incep sa aud voci de jos. Cobor pe o poteca si ajung la apa, urc pe poteca prin chei si la un moment dat dau de un grupa de tineri care faceau baie. Intru in vorba cu ei si ma bag si eu in apa, e f mare (3-4m) si pe o distanta suficienta. Grupul pleaca, vor sa mearga sa0mi arate drumul cel mai bun dar vreau sa mai raman, racorit ies sus si ma intind la soare.

Oboseala din ultimele zile se simte, atipesc si ma trezesc doar cand soarele dispare dupa culme si ma lasa in umbra. ma imbrac, cobor pe firul apei (am inteles ca se putea merge mult pe chei dar nu mai aveam timp), trec de primele cladiri si o iau la dreapta prin padurice. Poteca ma duce exact unde iesisem de la cariera, la limita dintre padurile si versant, zambesc gandindu-ma ce ocol am facut dand turul cheilor. Lungesc pasul si in cateva ceasuri sunt inapoi la cort. Fac si in seara asta un dus, mananc un carnat, vb cu Adi pt a doua zi si apoi cu taximetristul care ii dusese pe Ioana si Cata sa ma ia si pe mine din Petrestii de Sus, a doua zi la 4:20 (singura varianta sa prind legaturile spre Deva). Imi iau ramas bun de la dl Ovidiu, care nu vrea sa ma lase sa bag somn asa de devreme (9) dar ii explic ca tb sa ma trezesc la 3 si vreau si a doua zi cocotz. Trag la cort si oboseala celei de-a doua zi toride isi spune cuvantul, pic imediat la somn.

Zi 4

Dimineata ma trezesc la 3, strang bagajul, si ajung la intalnirea cu taximetristul (0723561271, 1.4 lei ziua, 2lei noaptea, numai cu aparat) care ma duce pana in Turda. F amabil, imi dau seama ca in Turda si zona lumea e destul de saraca.

Iau prima cursa spre Campia Turzii, de unde am tren pana in Deva. La 10:30 ma intalnesc cu Adi pe peron, mergem spre oras, cumparam un harbuz si ne oprim la o banca cu masa. Adi are pregatit mancare f fain, ma infrupt cu nesimtire din toate si mananc si harbuz din plin, organismul site nevoia de alimentare f puternica. Ne intoarcem la gara unde incercamun autostop, cursa fiind abea la 12. Adi are pregatita si o pancarda cu „Baita”, suntem luati repede si ajungem in Cheile Craciunesti pana la 11:30. Adi imi arata putin zona, urcam apoi spre peretele semet care promite, cu atentie fiind zona cu multe vipere. Ne oprim pe partea dreapta a potecii la semnul spre izvor, unde e racoare iar apa f f rece. Terminam harbuzul, dar luam cojile cu noi la baza peretelui. Aici, multe trasee de escalada de la 6+ pana la 9, si clasice de la 3B in sus. Ne hotaram la Sanatate, un 4B cu 4LC. Inainte sa intre in traseu, Adi vrea sa faca o mansa de escalada sa se incalzeasca, dar se incurca putin si ii afecteaza psihicul, asa ca hotaram sa intru eu cap in Sanatate. Nu vrea sa-si ia apa sau rucsac, zicand ca harbuzul l-a hidratat destul si ca nu mai bea pana sus. Eu iau 2l la mine.

Prima lungime urca pe sparturi mari inierbate, mergintins pana cand coarda incepe sa frece f mult si devine extrem de greu de inaintat. In mod sigur am sarit o regrupare, improvizez una si il filez pe Adi. Continui pe a doua lungime, imediat vine regruparea dar hotarasc sa merg mai departe ca aveam si coarda si bucle. pe perete e scris cu albastru, putin sters, si o sageata in sus. Continui asa, trec o mica surplomba si dau pe o brana inierbata. Traseul pare cam tare mai sus, asa ca regrupez la doua pitoane si un tzanc si-l filez pe Adi, care inainte sa ajunga la surplomba ma anunta ca am luat-o pe alt traseu, Clepsidra, si ca Sanatate traversa la stanga. Nu am informatii despre Clepsidra, asa ca il sun pe Catalin care cauta ceva documentatie si imi spune ca e 5A, si ar tb sa mearga. Il filez pe Adi, care cum intra pe brana striga „sarpe” si se blocheaza putin. Ajuns la mine il vad ca tremura si-mi spune ca era o vipera, stau putin sa ma asigur ca e linistit si ca ma pate fila ok si o pornesc in lungimea urmatoare. Moment in care Adi imi spune ca lui nu ii e frica de moarte, si simt instantaneu cum mi se moaie genunchii si duce psihicul. Nu am mai catarat clasice impreuna, desi f bun la escalada Adi are mai putine clasice decat mine la activ, si chiar nu stiu la momentul respectiv cum sa iau replica lui acum dupa 100m de perete. Continui cu f f multa grija, facand artificial pe pasaje de 6 si in general miscandu-ma f f incet.

Cat ma chinuiam la un pas, apare pe culme in stanga peretelui dl Cornel, cel care a amenajat traseul si ne intreaba daca suntem ok ca vede ca mergem incet. Ii spunem cum am gresit putin traseul si il intrebam despre Clepsidra, zice ca are multi pasi de liber impus si ca ar fi mai bine sa revenim in Sanatate. Ma pun in zelb intr-un piton cu inel, destul de ruginit dar tapan, ma desfac si trec coarda prin inel, apoi Adi ma lasa in jos, in timp ce eu incerc sa dirijez coborarea cat mai spre stanga, fara a ma desprinde din perete si a solicita pitonul. Dl Cornel ne urmareste cu binoclul si ne dirijeaza tot timpul. Ajung pe o brana, si intr-o spartura gasesc un piton in care ma asigur, apoi traversez spre stanga pe linia traseului. Adi vine direct pe brana pe care regrupasem si se duce pana in regruparea urmatoare, eu raman in urma si ma scot din coarda pentru a o putea scoate din pitonul de sus, o filez la mine, apoi merg si eu in regrupare. Urmatoarea lungime incepe cu un pasaj de tavanel surplombat, Adi se teme ca eu sunt prea greu si ca as putea smulge spitul regruparii in caz de cadere, asa ca il las pe el cap.

Trece surplomba cu bine si continua pe diedrul, in afara razei mele vizuale. Se opreste des sa se odihneasca, este si f deshidratat, apa din care am insistat sa bea si el fiind terminata, dar ajunge sus cu bine si regrupeaza.

Cu gura uscata pornesc in ultima lungime, f motivat si cu incredere stiindu-ma filat de sus. Lungimea este absolut superba, la picioare se gasesc prize pentru surplomba pe care am abordat-o in bavareza, iar apoi in diedru se merge f f frumos la fisura mutand centrul de greutate cand pe o fata cand pe alta. ma pun o singura data in zelb sa ma odihnesc, si, in ciuda problemelor din traseu, ies sus cu zambetul pe buze. E deja 6 (intrasem la 1 in traseu), si microbuzul spre Deva a trecut. Coboram repede, de-a lungul buzei prin padurice, descataram un hornulet, apoi adi pleaca la baza traseului sa-si ia rucsacul, in tip ce eu cobor la izvor unde lasesem doua sticle de2l cu apa la soare. Ma dezbrac si torn sticlele cu apa in cap, eram plind de praf, pamant, iarba si zgarieturi, imediat ma usuc la soare si ma imbrac, apare si Adi si o pornim la vale.

La sosea masinile sunt rare si avem probleme in a opri e cineva. Incep sa ma ingrijorez pentru tren, cand un opel trage pe dreapta si ne suim. Conduce un tip cu aspect de bulibasa, iar din boxe rasuna muzica lautareasca f faina. O calca tare, la curbe rotile scartaie, dar sunt atat de relaxat dupa momentele mai tensionate din traseu incat nu ma intereseaza. Ajungem in deva cu 2h inainte de tren, urcam la cetate unde sunt si cateva trasee de cocotz, discutam putin deschis ce nu a mers bine in traseu, amandoi suntem deacord ca ultima lungime a fost extrem de frumoasa. Lihnit dupa 4 zile de efort extrem de intens pe caldura de pb si 45C, ii termin mancarea lui Adi ;)).

Ne luam ramas bun, ma sui in tren, unde am loc in compartiment cu 4 femei pe care cred ca le cam batuse soarele in cap, incat mi-ar fi fost teama sa adorm :D. Mai urca un domn, si se continua cu multa panarama, spre dimineata insa mai dormim cu totii.

Concluzii

* sunt f multumit de progresul meu din ultima vreme, aproape cu fiecare traseu nou urcat am trecut la urmatorul grad
* mult din progresul respectiv se datoreaza unei forme fizice excelente si antrenamentelor ceva mai intense din ultima vreme
* si mai mult se datoreaza faptului ca l-am avut pe Cata, alaturi de care merg cu f multa incredere. e important ca ne intelegem bine si inafara traseelor
* lectie mereu reamintita: hidratarea este extrem de importanta in zilele toride, in special atunci cand cateri si ai nevoie de toata puterea de concentrare, fara optiunea de a „trage la umbra”
* Cheile Turzii sunt mai putin „dracoase” ca si Cheile Bicazului („dracoase” e calitate la mine :D), dar sunt mai primitoare, mai frumoase, mai apropiate cumva de suflet. traseele insa sunt redutabile
* mi-a placut in Cheile Turenilor, ceva mai salbatice si cu mai putini turisti
* este extrem de importanta comunicare in traseu, cu Adi am avut ceva hibe, si, desi nu a facut nici o greseala, dimpotriva (eu am gresit pr-zis ca am sarit regrupari si apoi orientat gresit), de aceasta data nu m-am simtit f in siguranta si asta a contat pentru experienta per total
* impasul din Sanatate sunt sigur ca a fost o experienta buna de avut (dupa ce am iesit cu bine din ea), este important sa fii pregatit si pentru astfel de momente
* in general, se pare ca ma tine binisor psihicul, panica reala nu am avut si singurul moment mai dificil din Sanatate l-am depasit f repede
* cataratorii cam sunt oameni faini peste tot. in general omaenii sunt faini ;). ardelenii cu care am mai interactionat, desi mai cu treaba lor si mai putin preocupati de ce se intampla pe langa, sunt comunicativi si de ajutor atunci cand apelezi la ei.

Per total, a fost una dintre cele mai frumoase iesiri, si in mod clar o culme a ceea ce am catarat eu pana acum. Este loc de si mai mult progres, dar trebuie cladita si ceva experienta.

Mai multe poze aici.

PS: da, urmeaza descrierea iesirii in Crai si Bucegi 😉

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.