Iaşi Outdoors

mai 6, 2013

Tură mixtă cu răsturnare de situație

Filed under: biciclete, campie, iasioutdoors, locatie, media, poze, primavara, soare, vreme — Etichete:, , , , , , , , , , — Vlad Manea @ 10:58 pm

De data aceasta, este rândul meu să scriu pe blog din ținutul îndepărtat și rece al Danemarcei, despre o tură ad-hoc pe care am realizat-o sâmbata aceasta în jurul și în mijlocul unui lac mare de pe insulă. Tura a fost organizată de Florin Pogocsan, care nu e din Iași, dar lucrează la Microsoft și stăm în același apartament.

Pentru a face lectura mai simplă, este vorba despre trei lacuri:

  1. Furesø, pe care trebuia să-l înconjurăm,
  2. Bagsværd, la sud-est primul și de care n-aveam habar,
  3. Lyngby, conectat la est de cel mijlociu.

Dacă sună complicat, nici o problemă, și pentru noi a fost.

Florin s-a pregătit de vineri seara cu mâncare și băutură energizantă pentru tură, și-a pregătit și bicicleta, iar amundoi ne-am încărcat aplicația Strava, să putem vedea pe tablete unde suntem fără WiFi. Am plecat cu 6 banane, 2 litri de apă și ceva energizante, distribuite prin ghiozdane. Obiectivul nostru a fost să ajungem la lacul Furesø și să-l înconjurăm, așa că atunci când am văzut apă, am mers pe șoseaua de lângă, fără să ne dăm seama că de fapt ne aflam în apropierea unor alte lacuri vecine cu primul, Bagsværd și Lyngby.

Am văzut la un pod că se puteau închiria bărci, și am purtat o discuție cu Florin, în care amundoi ne feream cumva să ne ducem. Tipul cu bărcile ne-a asigurat că nu ne putem răsturna cu tot cu canoe și că vestele de pe noi ne vor ține la suprafață. Noi am fost mirați când cetățeanul respectiv ne-a spus că ne vom descurca relativ repede, să fim relaxați și să-i dăm drumul pe apă, că nu vor fi probleme. Dar am decis să încercăm.

Am închiriat un canoe și ne-am aventurat în valurile calme de vară ale lacului Lyngby, uitând că eram înregistrați în continuare de GPS. Fiind începători absoluți la mersul cu barca, Florin și-a limitat carnetul de conducere doar la asfalt, iar eu am demonstrat că meritam să pic la traseu. Cred că vreo 5 minute am mers doar cu spatele și apoi aiurea, în privirile nedumerite ale părinților și copiilor de pe poduri, care ne vedeau intrând pe o parte și ieșind pe aceeași parte.

Parcurs aleator pe lac

Am avut un parcurs aleator, care a inclus multă forță dar și indecizie, ceva vânt lateral, apropieri spectaculoase de alții care circulau regulamentar și vreo trei atingeri de mal – în aceiași termeni de circulație, accident, da? – din care, spre iertarea noastră de sărbători, unul a fost și din cauza unui vaporaș care ne-a împins spre stufăriș cu siajul lui. A fost o idee bună să rămânem pe Lyngby, și să nu ne aventurăm pe lacul conex Bagsværd, unde valurile erau mai puternice, iar barca se putea răsturna cu ghiozdanele noastre care conțineau electronice.

Spre sfărșitul turei de canoe am început să simțim că progresăm și cu coordonarea, și cu mișcarea, și am putut vâsli barca din mijlocul lacului până la doc, în linie cum ar veni aproape dreaptă și cu o viteză cum ar veni aproximativ constantă. Am parcat barca în locul în care trebuia să o aducem și am făcut câteva fotografii pentru fane.

După ce am lăsat lacul cu bărci în urmă, am pornit la drum pe malul lacului Bagsværd, crezând în continuare că era lacul Furesø. Ambele erau mari. Am mers în linie dreaptă și conștienți că urma să revedem și înconjurăm lacul, tot așteptam să apară printre casele și gardurile identice din localitățile rurale daneze.

Mergând, la un moment dat, eu am făcut observația că parcă am fi în Lyngby. Lyngby este cel mai mare oraș de suburbie din nordul capitalei Copenhaga. Danezii au o arhitectură comună a caselor, toate așezările lor arată la fel, mai concret clădirile au cărămidă aparentă bej sau vișinie, iarba verde ca în Windows XP și străzile plictisitor de curate și liniștite. Lyngby nu face excepție. Asta făcea ca sentimentul meu de déjà vu să fie natural, și nu ne-am gândit că eram într-adevăr în Lyngby, la vreo 10 kilometri distanță de intersecția unde am ratat direcția.

Eram pe un pod peste calea ferată a trenurilor radiale, numite S-tog, și din cauza simetriei străzilor de o parte și de alta, nu a fost ușor să ne dăm seama spre ce stradă ne îndreptam, mai ales că nu aveam WiFi. Până la urmă Florin a putut să vadă o hartă de calitate slabă pe tabletă și să dibuiască locația. Așa că am pornit pe același drum în sens invers, până am ajuns înapoi la bărci. De acolo am ajuns repede în apropierea lacului inițial, Furesø. În jurul lacului am avut norocul să dăm peste drum neasfaltat, apoi nepietruit, apoi potecă. Am urcat și coborât pe biciclete și ne-am bucurat de peisajul și relieful care acasă, la post-procesarea fotografiilor, au părut dintr-un joc video.

Închei prin a vă scrie că Danemarca este de fapt o țară primitoare, în care infrastructura pentru biciclete este bine pusă la punct, iar danezii au o cultură extraordinar de puternică a sportului și își educă de mici copiii să iasă din casă și să facă mișcare. Probabil de aceea, încă mai găsești locuri pitorești la doar 5 minute de o șosea sau o casă. Așa că am profitat de toate acestea și am navigat liniștiți de pe lacul greșit pe șoseaua greșită, dar în tura corectă.

Date

Vremea a fost excelentă toată ziua, cu temperaturi de 15°C și cer senin. Am mers 50 kilometri pe traseu și am făcut câteva fotografii:

  1. Plecare: Trørød → Naerum → Virum → Bagsværd (lac) → Lyngby (lac)
  2. Canoe: Lyngby (lac)
  3. Greșit: Lyngby (lac) → Lyngby (oraș) → Søborg (întoarcere) → Lyngby (oraș) → Vaerløse → Nørreskov (Skov = pădure)
  4. Revenire: Nørreskov → Furesø (lac)
  5. Înconjurare: Furesø (lac) → Farum → Birkerød → Frederikslund Skov → Holte
  6. Sosire: Holte → Øverød → Trørød.

Tura pe hartă

Reclame

octombrie 21, 2012

Grand Canyon

Cu ocazia unui weekend lung, care a fost prelungit cu inca doua zile de concediu (vineri si marti), am ajuns si prin Grand Canyon. Fiind unul din cele mai cunoscute parcuri nationale, aveam asteptari destul de mari, asa ca am hotarat ca merita cele doua zile de concediu, insa doar pentru Grand Canyon efectiv nu stiu daca ar merita. Depinde si de activitatile de acolo..
Oricum, eu mi-am folosit timpul pentru lucruri diverse, inclusiv drumul a fost inclus complet in cele 5 zile, sau cel putin asta era planul inital. In prima zi, pana pe dupa-amiaza am fost pe drum, un avion cu legatura in Phoenix, apoi Flagstaff, si in final cu un autobuz pana in parc. Acolo initial eram destul de dezorientat, si stiam ca primul lucru pe care vroiam sa-l fac era sa inchiriez o bicla. Am gasit compania cu care vorbisem deja la telefon, dar bicicletele nu erau prea ok; un fel de city bike cam ciudat. Dar am reusit sa gasesc una cat de cat pe dimensiunea mea si am instalat portbagajul si gentile carate cu mine de acasa. Am pedalat apoi vreo 5 minute, pana am vazut prima data canionul, in unul din cele mai bune locuri. Probabil ca asta m-a facut ca dupa sa ma plictisesc de atatea panorame, sau poate au fost chiar prea multe puncte in total (cred ca vreo 10). Oricum sigur ca e frumos, doar ca aproximativ aceelasi peisaj de 10 ori nu merge doar privit. Pana la apus am mai mers prin cateva locuri spre est, si am gasit un loc ascuns in afara zonelor in care ajung majoritatea turistilor; unde am campat. Era oarecum in plan sa campez ascuns in padure; aveam un cort de o singura personana si trebuia sa ma ascund de padurari. Toate campingurile erau full, si pentru campat in salbaticie permisele erau deja ocupate. Totusi a fost lejer sa gasesc un loc perfect.


Mather point, primul la care am fost


Colorado river

Sambata am pedalat toata ziua, dar nu pe o distanta prea mare, poate ceva peste 60km in total. Am oprit la toate punctele de pe marginea canionului din apropierea statiunii (Cayon Village), am trecut pe la Visitor Center, am facut o multime de poze. In final a fost destul de plictisitor, asa ca la sfarsitul zilei am returnat bicicleta mai ales ca a fost destul de scumpa (peste 40$ pe zi); si m-am intors la rucsacul mare, campat pe ascuns cam in aceeasi zona; de unde puteam incepe hike-ul din ziua urmatoare.


in orasel


pe bicla (city bike)

Cu siguranta cea mai interesanta zi a fost duminica. Stiam deja ca nu e recomandat sa cobori de pe marginea canionului pana jos la rau si sa revii inapoi intr-o singura zi, asa ca eram oarecum pregatit si trezit de dimineata. Nu chiar atat de devreme cat mi-as fi dorit din cauza ploii, mai mult cortul de o persoana nu a fost prea bun noaptea respectiva pentru ca batul principal s-a rupt; dar tinea in continuare cortul. Cand s-a mai oprit ploaia am plecat, aveam de gand sa cobor pe Kaibab Trail si sa urc inapoi pe ruta mai populara Arizona Trail. La coborat a mers perfect, nu am oprit deloc, chiar am alergat usor la vale majoritatea distantei, erau inca nori si racoare, si am ajuns rapid la rau. Acolo sunt doua poduri, eu am folosit unul din ele pentru a ajunge la Phantom Ranch, un camping cu cateva cladiri care era destul de pustiu la ora respectiva. Am pierdut destul de mult timp vremea acolo.
Apoi am inceput sa urc, s-a facut putin mai cald dar inca lejer, iar spre final apropiere de statiune deja s-a facut si mult mai aglomerat (dupa Indian Gardens). Aproape de final m-am intalnit dupa cum stiam cu grupul de romani pe care ii stiam, vreo 7 si am inceput sa cobor iar cu ei, pana la Indian Gardens si mai departe pana pe un platou, de unde am vazut alt peisaj si iarasi raul Colorado. Ne-am intors in final obositi, eu cu peste 41 km parcursi (http://app.strava.com/hikes/23357787); si destul de multa urcare. Oricum fie si de la vremea mult mai racoroasa ca in alte zile, si faptul ca am plecat devreme, dar e destul de usor de coborat pana la rau si revenit intr-o singura zi. Poate ca nu e recomandat si din cauza faptului ca spre deosebire de cum e atunci cand urci un munte, aici partea usoara cu coborat e la inceput, iar la final e urcarea.
Dupa o masa buna am plecat iar la locul ascuns unde imi lasasem rucsacul mare si sculele de bicla. Le-am gasit dupa ce le-am cautat ceva timp si deja aveam emotii.


Kaibab Trail


Phantom Ranch


tot grupul

Luni m-am intors cu baietii cu masina o parte din drum, pana la o intersectie de unde am facut autostopul. O experienta destul de aiurea in SUA se pare, dar in final m-a luat cineva, pana in Flagstaff unde de la aeroport am inchiriat, iarasi cu greu, o masina. Macar de acum a fost totul mult mai usor, planul era pentru o zi jumate cat mai aveam timp sa conduc in nord cat mai mult pana in localitatea Page, unde sa vad in mod special Antelope Canyon zis si Slot Canion, si alte obiective cum ar fi Horseshoe Bend. Dupa destul de mult condus singur m-a prins noaptea si am intrat pe un drum secundar unde am dormit in masina intr-un fel de desert intins, dar nu foarte departe de autostrada.


casa unui nativ

Ultima zi, marti, urma doar sa vad locuri interesante si mult condus. Nu avea ce sa mearga prost sau bine, dar de-abia asteptam Antelope Canyon. Am incercat sa nu pierd mult vremea, iar in final am aflat ca singura posibilitate este sa mergi cu un tur platit, ca altfel e inchis. Sunt mai multe companii care fac asta, si toate apartin celor nativi de aici (native americans), cu care mai interactionasem si ziua anterioara. A fost interesant dar ghidul cam plictisit, grupul cu media de varsta cam mare, oricum cel mai important lucru e ca am putut sa fac o multime de poze si s-a meritat. Antelope Canyon e un canion mult mai mic, pe care l-am parcurs la picior complet prin interior (partea nordica), de 1-2 kilometri, foarte ingust, de cativa metri si adanc, prin care trece apa foarte rar, de putine ori pe an. Este si oarecum periculos, pentru ca apa vine brusc dupa o furtuna, iar in unul similar din zona (Waterholes, cel dintr-o poza mai jos) a avut loc un accident cand a venit apa brusc si singurul supravietuitor a fost ghidul :).


un alt canion


pe marginea Horseshoe bend


Horseshoe bend


un baraj important, Lake Powell Dam


Lake Powell


Antelope Canyon


La intors m-a prins si o furtuna

Mi-a placut mie ploaia respectiva, dar cand am ajuns la aeroport am aflat ca avionul a fost anulat din motive meteorologice, si mai mult ca nu aveam nici o varianta sau nici un suport din partea companiei (costuri suplimentare nu se decontau, din cauza faptului ca a fost anulat din motive meteo). Destul de frustrant, incerc sa gasesc cativa oameni cu care sa inchiriem masina pana in Phoenix, unde era prima escala, si care nu era foarte departe, dar restul si-au gasit alte solutii. Eu am gasit un shuttle, chiar de la compania cu care venisem din Flagstaff (unde eram acum) in Grand Canyon Village, la dus; si am ajuns dar prea tarziu pentru a mai prinde legatura. Am venit a doua zi dimineata si am intarziat enorm la munca, iar eu trebuia sa vin de dimineata pentru ca eram oncall. Am ajuns pe la amiaza si a fost cam obositor, sper ca de acum sa folosesc avioane cat mai rar pentru ca toate cu care am fost pana acum aici au avut intarzieri, mai mici sau mai mari.

Cam asta a fost experienta in Grand Canyon, in care trebuia neaparat sa merg, si sunt multumit de cum a decurs. Cam tarziu am ajuns sa povestesc aici, poate nu am tinut minte bine unele lucruri asa, si mai am altele mult mai mici dar multe de povestit, si sper sa-mi fac timp saptamanile ce urmeaza. Si deja am planuri pentru ceva mai mare la sfarsitul lunii Noiembrie, dar detaliile inca nu sunt stabilite.

septembrie 29, 2011

Rodnei în ținută de toamnă (a VI-a ediție) (Rodnei intr-o zi)

Să organizezi o ieșire pe munte impreună cu frații Diac ține foarte mult de hazard. Oricum s-ar planifica cu siguranță rezultatul ar fi fost altfel. Așa s-a întâmplat de fiecare data, și nici de această dată băieții nu se dezmit. Așa că, după ce Paul mă anunță că Mihai nu mai poate veni în week-end, încerc să forțez pentru a merge doar noi 2. Planul se potrivea de minune, tocmai ce am terminat admiterea la școala doctorală (sâmbătă), urmând ca duminică dimineața să plecăm cu primul tren spre Iacobeni iar de acolo cu doamne-ajută până în Cârlibaba. Deloc surprinzător, la 5 dimineața aflăm căci Mihai va merge cu noi. Urma să plecăm la 10 cu mașina lui Mihai cu direcția binecunoscută (RODNEI). Am plecat la 11.30.

Drumul până la Cârlibaba a fost unul plin de peisaje spectaculoase. Toamna își reintră încet încet în drepturile ei, doar culmile bogate în conifere părând să sfideze culorile toamnei. Prima oprire o facem în Gura Humorului pentru a alimenta foamea iar urmatoarea oprire în Câmpulung pentru rezerve de mâncare.

Și vrând, nevrând ajungem după-amiaza pe la 17.00 în Cârlibaba. Ne-am sfădit noi și am ajuns la concluzia în unanimitate căci cea mai înțeleaptă soluție ar fi să lăsăm mașina în Cârlibaba iar noi să urcăm în creastă dinspre Borșa. Planul suna foarte simplu-toata creasta (50 + km) într-o zi iar punctul de sosire să coincidă cu mașina pentru a evita autostopul noaptea pe un drum puțin circulat. E duminică după-amiază iar vremea e așa cum nu am avut ocazia să o văd vreodată în zonă, cer senin și prea cald pentru sfârșit de septembrie. Și totuși stăm de aproape 3 ore la autostop. Ciudat, timpul trece foarte ușor, mai ales animați fiind de bătăile cu conuri de brazi între noi sau bătăile în toată regula între cetățeni turmentați din sat. Până la urmă, un camionagist ne saltă cu direcția Borșa.

În așteptarea mașinii norocoase

Frații Diac

Ajungem pe întuneric, dar mânați de dorința de a ajunge cât mai repede cât mai sus, pornim într-un ritm alert spre ultimele fânare de pe traseu.Facem cumva că pierdem traseul și ajungem mai sus de ultimele construcții din Borșa, dar cu ajutorul GPS-ului revenim la potecă. După doar 1 h de mers suntem deja în pădure și tragem pe dreapta într-o poieniță superbă. Fără cort, întindem izoprenele, înfulecăm ceva iar apoi preț de minute bune ne holbăm la cerul plin de stele, iar din când în când câte o stea căzătoare.

Sub cerul liber

Nu apucăm să ne bucurăm prea mult de confortul sacilor de dormit căci ne trezim la 4 dimineața cu gânduri mari. Strângem repede, ne echipăm și plecăm cu direcția Stația Meteo iar apoi sus în creastă. După fix o oră ajungem la Stația meteo, alimentăm apă din pârâul ce se scurge din lacul Iezer. În continuare noapte, iar departe se văd luminițile orașului Borșa. Până în creastă mai facem doar o oră , dar într-un ritm destul de tare, iar panta devenea din ce în ce mai abruptă. Odată ce suntem sus în creastă începe și spectacolul oferit de răsărit. Niste culori calde, sângerii se ivesc încet încet din est. Tot abruptul ce l-am urcat începe să se coloreze și să capete culoarea roșiatică. Spectacolul continuă iar noi încercăm să prindem cadrul cu ajutorul aparatelor foto. Dar nu e timp de stat, așa că pornim spre Soare (est).

Lumina dimineții văzută din creasta Rodnei

Vedere spre Nord

Umbre

Vedere asupra văii glaciare Iezer

Surprinzător, traseul de vară diferă de ce am făcut iarna trecută împreună cu Paul și se încăpătânează să ocolească majoritatea vârfurilor pe care le-am urcat pe timp de iarnă. Și uite așa, pe nesimțite trec orele, iar noi trecem pe sub vârfurile Rebra, Buhăescu, Tarnița la Cruce, Puzdrele. E deja 12 la amiază, un soare puternic și un cer senin ne fac să ne simțim epuizați. Se merge în tricou și pantaloni scurți de la 8 dimineața, iar vederea înspre orice direcție e fantastică. Putem observa toți Carpații (Apuseni, Meridionali, Orientali). Dar nu e timp nici să ne bucurăm de afinele de pe creastă. Mihai deja are un avans de 15 minute în fața noastră și doar pauza de masă ne reunește.  Prima jumătate a traseului ca și distanță  (Șaua Galanțului) o realizăm în 8 ore de mers întins, estimând căci vom ajunge în jurul orei 10 la șoseaua din pasul Rotunda.

Peisaj tomnatic in Rodnei

Mult a fost, puțin mai este

A doua jumătate, deși vizibil mai obosiți pare mult mai plată, trebuind să urcăm doar vârful Gârgălău, Omu și Ineu. Deși mergem  de mai bine de 10 ore plăcerea de a ne năpusti cu privirea asupra peisajului rămâne nestingherită. Toate căldările, văile și lacurile glaciare se văd perfect, luminate de un soare cald de septembrie. Creasta pare pustie, dar mare e surpriza când întâlnim o turmă de mioare sus pe creastă iar după vf. Omu un grup de unguri.

Paul în primplan

Lucian

Mihai

În oglindă

Ajungem mult mai devreme sub vf. Ineu (17.00), după o urcare obositoare. În șaua dintre Ineu și Ineuț luăm ultima masă și ne bucurăm pentru ultima oara în această ieșire de peisajul extraordinar al munților Rodnei. Urmăm bulina roșie spre lacul Lala iar de acolo belea. Marcajul arată alt traseu față de ce știam. Teoretic este o potecă ce se strecoară printre jnepeni și te duce la forestierul cu direcția Pasul Rotunda. Practic, după câteva minute de căutat cărarea printre jnepeni, frații Diac decid să urce pe culmea din drepta, ce presupune un urcuș abrupt iar eu continui cu perseverență lupta cu jnepenii în căutarea potecii. Eu găsesc poteca ce mă plimbă printre câmpuri întregi de jnepeni iar băieții se luptă cu înălțimile.

Vedere de sub vf. Ineu

Lacul Lala

În luptă cu jnepenii

După aproape o oră ne reîntâlnim pe forestier. De aici, un drum lung, plictisitor și dureros  până în pasul Rotunda. E deja noapte (21.00) când ajungem în Pasul Rotunda iar de aici până la mașină ar mai fi vreo 15 km pe drum. Avem mare noroc căci un pădurar ne saltă și ne duce până la unitatea militară și ne scoate la drumul mare. Prima mașină care trece pe aici oprește la semnele noastre și îl ia doar pe Mihai până în Cârlibaba. Planul suna cam așa, Mihai merge în Cârlibaba, ia mașina, se întoarce și ne ia și pe noi. Cum necum Mihai nu apare, noi nu avem semnal la telefon și începem să presupunem diverse (nu e mașina, are pană, nu pornește motorul, mănâncă Mihai :P). Până la urmă părintele Bisericii Catolice din Cârlibaba cu Mihai pe scaunul din dreapta ne saltă și ne duce înspre mașină. Bateria de la mașină s-a descărcat, au încercat să o conecteze la o altă mașină dar nimic.

Rămânem peste noapte la parohia Bisericii Catolice din Cârlibaba, așteptând un mecanic a doua zi dimineață. Suntem primiți cu mare căldură de părintele Grigore, dar nu rezistăm mult discuțiilor și mergem să dormim. Dimineața ne trezim cu un peisaj incredibil din veranda casei parohiale. Imediat se rezolvă și problema bateriei iar apoi plecăm binedispuși spre Iași, fericiți căci am revenit pentru a 6-a oara în Rodnei, iar de această dată ne-a ieșit planul de acum 3 ani, creasta Rodnei într-o zi.

Parohia din Cârlibaba

Traseul realizat de noi doar pe data de 27, cu o lungime de 48.5 km, in comparatie cu cel din iarna.


si traseul de vara, separat, din pacate sectionat in 2 parti: urcarea pana in creasta, si restul.

iunie 2, 2011

Maroc partea III / III : oceanul Atlantic si multe altele

Dupa ce am povestit deja primele doua parti ale excursiei din Maroc, mai exact ascensiunile in muntii Atlas si vizita prin Sahara, urmeaza din pacate ultima parte, pe care am petrecut-o calatorind cu masina in lungul dar mai ales latul tarii :P, de la extremitatea estica la cea vestica, sau de la granita cu Algeria, pana la Atlantic.


Pe ruta descrisa aproximativ aici aveam semnificativ mai multe obiective notate decat la dus, insa majoritatea stiam ca le vom vedea doar in trecere, desi pana la unele a trebuit sa ocolim cateva zeci de kilometrii.
Reiau povestea de la plecarea de la hotelul din desert, foarte aproape de Merzouga, pe la amiaza. De-abia acum era cu adevarat cald, iar pana in Rissani eram sase in masina inghesuiti. Ajungem la sosea, trecem de indicatoarele rutiere cu mesajul „Atentie dune de nisip!” (care se formeaza din senin pe asfalt), apoi ajungem in Rissani unde asistam la un protest al localnicilor, baietii ne povestesc insa ca nu e ceva de amploare si e doar cu scopul impotrivirii unori scumpiri impuse de primar, dupa localitatea asta trec eu la volan si ne continuam drumul printr-o zona ceva mai populata dar arida in continuare.

From Maroc 2011

Dupa Erfoud ajungem fara sa ne dam seama la primul obiectiv, niste fantani vechi, foarte multe la numar, imprastiate pe o zona imensa, sistem foarte vechi de irigare implementat de berberi. Sunt cateva corturi cu suveniruri si vanzatorii sunt bucurosi sa ne explice despre fantanile lor, iar noi poposim putin la ei in cort. Cica panza freatica care vine din munti are un curs schimbator, si din cauza asta fantanile se intind pe o suprafara mare.

Continuam drumul si Lucian cu Monica adorm iar in spate, mai oprim intr-o localitate mica sa cumparam ceva de mancare, si apoi ajungem in Tinghir de unde trebuie sa facem un ocolis scurt pentru ca sa vedem niste chei interesante. In zona asta e acum zi de sarbatoare si o multime de oameni. Gasim un palmier si liniste doar dupa ce trecem de chei, este chiar un curmal care ne tine umbra si luam pranzul sub el, iar la intoarcere luam un marocan in masina, pe o distanta scurta. Ne invita apoi acasa la el unde ne prezinta tot felul de covoare si obiecte din lana din confectionarea carora isi castiga existenta, experienta care mi-a placut pentru ca a fost mai autentica decat vizitarea obiectivelor destinate si amenajate special pentru turisti.


la intrarea intr-o moschee parasita

Pana la urmatorul obiectiv, care sunt tot un fel de chei si serpentine, vizitam si o moschee in care oamenii ne lasa sa intram fara probleme, si chiar incearca sa ne explice ce se intampla acolo. Apoi ajungem la niste forme de relief interesante, si serpentinele finale, obiectiv pentru care terminam a doua abatere de la traseu.


in moschee

In continuarea drumului nostru se lasa pe nesimtite si intunericul, apoi oboseala si foamea ne fac sa mancam fara sa mai oprim, nu gasim oricum lemne destule pentru a putea gati, apoi adormim cu toti mai putin Lucian care conduce, iar cand si el aproape adoarme hotaram sa oprim unde gasim cat de cat loc de cort, dar cam aproape de o stana. Intrasem deja in zona muntoasa despre care gazda de la hotelul din desert ne spunea ca nu poate fi trecuta decat cu masina de teren.. Lucian doarme in masina..


Ne trezim dupa ce se luminase bine, mancam ceva pentru ca masa din seara precedenta nu a fost prea consistenta, si continuam drumul prin pasuri. Apar ceva localitati, stani, peisajul e frumos si diferit, dar drumul incepe sa puna probleme, oarecum mai mari, sunt pietre cazute pe sosea si pe anumite portiuni greii echipei, eu cu Alex, coboram din masina. O problema mai mare apare pe sfarsit, cand indicatorul de benzina arata ca ajungem cu greu in Demnate, unde presupunem ca e prima benzinarie. Ne rugam putin la Allah si mai apar ceva kilometri la indicator, oricum ultimii 15 km ii facem pe 0, dar ajungem rasufland usurati si la prima benzinarie unde alimentam masina si apoi si pe noi.

Ne intoarcem 2-3 kilometri pentru a vedea podul natural sau formatiunea Imi ´n Ifri, apoi urmeaza sa continuam spre o directie opusa celei finale spre Marrakech, inspre cascadele Ouzoud, una din cele mai lungi ocolisuri, dar care merita din plin timpul investit.

podul:



si cascada:



pana jos ne intalnim cu o ceata de maimute


luam pranzul la una din terasele cu vedere la cascada

Ne intoarcem lenesi la masina, dupa ce mai negociem cateva suveniruri de la tarabe, la masina ni se cere iar sa platim parcarea si refuzam politicos, apoi mergem intins pana in Marrakech, prin ploaie puternica dar discontinua. In oras cumparam iar mancare de la supermarket. Expressul pana la ocean ne ajuta sa mergem si mai bine, fara nici o pauza, pana ajungem pe intuneric si obositi in Essaouira. Aici apar o serie de complicatii, nu gasim loc de campat, facem pana la masina, toti vrem sa dormim rapid dar nu prea reusim, pana la urma, gasim un loc ok mai ales pentru ca putem face iarasi focul si mancam bine. Tura asta dorm eu sub cerul liber, intr-o ceata de tantari care isi fac prezenta mai mult spre dimineata.

Dimineata ma trezesc din cauza tantarilor inainte sa sune ceasul, pe la 6 suna si se trezesc si ceilati, strangem si ne ducem la masina cu care intram inapoi in localitate si cautam plaja. O gasim rapid, intram putin cu picioarele in apa oceanului Atlantic, apoi mergem in cetatea care nu prea mi-a placut, din cauza inghesulielii si a mizeriei, dar macar aici lucrurile nu se mai negociaza. Ne intoarcem la plaja unde petrecem cateva ore bune, printre o multime de camile de dimensiune mult mai mare decat cele din desert, facem baie, si adormim la soarele acoperit partial de nori dar oricum aici ne bronzam cel mai mult din toata excursia.

La intoarcere pana in Marrakech oprim in pustiu si mancam pranzul, la umbra unor copaci, dupa care trec eu la volan. Pana sa intorc insa masina lovesc partea din spate a acesteia intr-un copac, si surprinzator, sparg luneta si chiar indoi putin caroseria .. oops. Pana la prima politie ne sfatuim mult ce sa facem, desi aveam asigurare full eram ingrijorati mai ales cand recitim contractul, politia zice ca e ok sa mergem, asa ca ii dam inainte si ajugem dupa cateva ore in Marrakech. Ultima seara in Maroc este destul de chinuitoate cel putin pentru mine, ne straduim sa gasim un hotel ok si ieftin unde ii lasam pe Monica si Alex, apoi cu Lucian mergem la companie, la jandarmerie si politie de mai multe ori, pentru asigurare cica ne-ar fi trebuit constatarea de la politie, de care nu reusim sa facem rost acum desi incercam tot felul de metode. Ajungem la ‘sefu sefului’ tipului care se ocupa de inchirierea masinilor, foarte obositi, stiam ca trebuia sa platesc daune de aproximativ 150 euro, dar fiind constrans si de avionul cu care trebuia sa plec doua zi dimineata sunt obligat sa platesc 250 euro. Dau toti banii pe care-i am la mine apoi si de pe card, plec cam ofticat dar in fine rezolv problema asta, dupa care se facuse deja intuneric si tarziu, totusi ne mai plimbam putin cu toti prin piata, bem suc de portocale etc. Ratam astfel ziua de vizitat mai in detaliu Marrakech-ul, cu obiectivele studiate din pacate degeaba de Monica. Noaptea nu am avut prea mult timp de dormit, dimineata ne facem cu greu bagajele, ne mai plimbam iar prin aceeleasi locuri, si plecam la aeroport.


daunele masinii ..


Drumul pana in Iasi a fost mult mai lung decat ma asteptam, am stat in Madrid aproape toata ziua pana la legatura, noroc ca am lasat bagajele si am putut sa ne plimbam prin oras. Apoi a urmat un avion ceva mai lung ca primul si un tren si mai lung si pana in Iasi facem mai bine de 30 ore de la plecare..


Madrid

Asta a fost si ultima parte din aventura noastra, in care am inghesuit multe obiective din lipsa de timp, oricum am vazut atatea locuri in Maroc ca n-as fi putut sa le descriu pe toate in detaliu, mai ales zilele astea. Costurile totale s-au ridicat la aproape 500$ pentru mine daca nu includ si reparatiile masinii :(, o suma rezonabila pentru o excursie asa frumoasa si indepartata, asta incluzand si biletele de avion, tren etc.
Urmeaza o luna in care voi fi pentru ultima data ocupat cu facultatea, insa ocupat foarte intens. La vara sper sa am o vacanta adevarata, de peste doua luni in care am deja foarte multe planuri, unele mai indepartate si indraznete decat Marocul. Cu siguranta nu le voi putea indeplini pe toate, sper doar ca cele mai importante sa-mi reuseasca .. si cu siguranta voi avea ce povesti si o voi face si aici.. deci, pe curand!

iunie 1, 2011

Maroc partea II / III : Sahara

Tura in Maroc partile 1 Muntii Atlas, 2 drumul pana la si Sahara si 3, restul obiectivelor vizitate.


Ne-am despartit cu greu de muntii pe care ii urcasem, dar stiam ca nu e timp de pierdut si ca ne asteaptau in continuare obiective importante. Pana la urmatoarea destinatie aveam de asteptat insa destul de mult timp, si in prima zi trebuia mai ales sa ajungem inapoi in Marrakech si sa inchiriem masina. Am ajuns pe la pranz si am inceput sa cautam diferitele companii care inchiriaza, cautare care a durat mai bine de o ora. In final am acceptat oferta de la K.A.T, pentru 250 dirhami pe zi pe o perioada de 5 zile, un Ford Fiesta pe care l-am mai si asteptat dar am reusit sa plecam astfel incat sa mai avem cateva ore bune de lumina. Aveam bagaje mari iar masina nu e chiar asa incapatoare, desi eram doar patru.
Cum am iesit din oras am inceput sa ne simtim tot mai bine, si lantul muntos de care trebuia sa trecem iar, acum din masina, isi facea aparitia la orizont.

From Maroc 2011

Intalnim cred pentru prima data un vanzator de pietre suveniruri la care oprim si incepem negocierea. In franceza mai mult, dar si engleza, intelegem ca accepta si schimburi posibilitate care ne starneste tot felul de idei, de la pantalonii de munte ai lui Alex pe care chiar i-am dat pana la camera foto si bonus .. un pix, ma rog am luat cateva pietre interesante de la el si apoi de mai sus din munti, de la tarabe imense cu tot felul de suveniruri, fosile etc. Sunt atat de multe ca pare principala sursa de venit a oamenilor din zona ..


printre altele, „berber-ul” ne cere si whiskey.. (?)

Ne grabim sa avansam totusi in traseu si se lasa seara, asa ca incepem sa urmarim locuri bune de campat. Cu cativa kilometrii inaintea celui mai inalt pas din traseu, Col du Tichka 2260m, gasim un drum auxiliar care ne duce intr-un loc chiar foarte bun. Avem iarba, rau si ceva lemne de foc care s-au dovedit necesare in momentul in care s-a stricat de tot primusul nostru minunat. Speram totusi sa-l putem da la schimb pe niste pietre frumoase.. Ne simtim bine toata seara, ne spalam si relaxam putin, mancam bine si dormim toti in cort in afara de Lucian care doarme sub cerul liber pentru prima data.


lemne de foc


Dimineata soarele se lasa asteptat cam mult, si toate hainele puse la uscat sunt iarasi si mai ude, suntem obligati la se strangem asa si sa plecam. Urmeaza imediat urcarea spre pas si peisajul e grandios. Sus sunt iar o multime de magazine de suveniruri fiecare cu multe, foarte multe obiecte, noi ramanem mult la un vanzator si cumparam o gramada, dar negociand atent fiecare. In continuare apar tot mai multe localitati, desi zona montana continua, luam un localnic cu autostopul, apoi facem alta pauza de masa, alti vanzatori apar langa noi ca din senin in desert, apoi in final, depasim zona de munte..


Alex si vanzatorul

Primul si singurul obiectiv care urmeaza pe o distanta mare de sute de kilometrii pana la dunele de nisip, destinatia finala, este localitatea Aït Benhaddou, unde datorita aspectului specific au fost filmate multe filme cunoscute (Gladiatorul, Mumia etc, lista o puteti vedea la link), si este si monument UNESCO. Si noua ne-a placut sa o vizitam, dar ne-a obosit caldura si faptul ca am refuzat ghidul autohton si am mers destul de mult ratacind prin soare. La plecare ne certam prima data cu un anonim care ne cere taxa de parcare degeaba, situatie cu care ne vom mai intalni..

Urmeaza Ouarzazate, localitate unde alimentam, si apoi zona intinsa de desert spectaculoasa ca si relief, localitati din 50 in 50 km aproximativ si ele cu specific aparte, prindem si un apus superb intr-o intindere vasta de .. pamant arid. Apoi ajungem in localitatea Rissani, aproape pe intuneric.


trec si eu la volan ;;)

Rissani este ultima localitate mai mare inainte de Merzouga, care e satul cel mai apropiat de dune. Se schimba aspectul localitatii, este un targ si multa lume, e politie si totul pare mult mai civilizat pana acum, parca ar fi venit din alte parti oamenii aici, desi dincolo e fundatura si imediat granita cu Algeria. Suntem dezorientati si cobor din masina ca sa intreb directia spre Merzouga, cunosc astfel un baiat care vrea sa-l ducem pana acolo, numai bine. Este foarte comunicativ, are 16 ani si lucreaza la un hotel din desert, zice ca ii place asta, spune ca e „max relax” si ca in orasele mari e urat pentru ca e prea multa lume si galagie. Eu sunt de acord cu el, in ceea ce priveste orasele mari iar in ceea ce priveste desertul aveam sa ma lamuresc imediat. Il intrebam daca are prietena, el incearca sa ne explice ceva din care nu intelegem decat Fatimah, care din cate inteleg e un simbol pentru ei. In mijlocul pustietatii baiatul zice ca trebuie sa facem stanga, si coboram de pe sosea in macadam direct, se vad ceva urme de masini dar totul e un pamant arid intins cu denivelari mici, avem de mers vreo 4-5 km asa si ajungem la hotel, ne zice el. In apropiere se vad ceva luminite de la cladire. Este izolata complet, la aproximativ 5 km de orice alta cladire sau localitate. Se vad in fundal dunele de nisip mai mari, nu e nici cald nici frig, cladirea este destul de mare, nu vedem prea bine si ne grabim inauntru. Cum intram ramanem masca. Este liniste, putina lume, ne asezam la o masa unde suntem serviti cu ceai de un baiat imbracat traditional, totul e luminat doar de lumanari si felinare, decoratii de vis. Nu ne vine sa credem.
Apare si cel care tine hotelul, un baiat tot tanar care vorbeste foarte frumos, nu despre ce vrem sa luam noi de la el sau ce trebuie sa platim, ci despre tot traseul nostru prin Maroc initial, apoi despre inchiriatul camilelor (este un program mai special cu dormit in dune in corturile nomazilor), nu e prea ieftin si noi alegem sa stam la cort, si sa ne plimbam pe la rasarit prin dune fara camile. Dushul e 5 sau 10 dirhami la alegere zice el, iar Alex isi ia camera totusi si plateste 20 dirhami, adica sub 10 lei iar camera arata foarte bine. Cladirea are curte interioara foarte faina, iar mai tarziu baietii incep cantece la tobe. Nu sunt prea multi turisti, stam si noi putin la muzica apoi punem cortul in apropiere si ne plimbam putin prin dune. Este un vant cu totul special aici: cald si continuu, fara nici un fel de rafale, dar destul de puterinc, si ne e greu sa instalam cortul initial, dar il prindem bine cu toate ancorele si rezista. Rupt de oboseala nu pot sa adorm prea rapid, sunt prea entuziasmat de tot ce se intampla si mai ales de ceea ce urmeaza sa se intample dimineata ..


Ne trezim cu vreo ora inainte de rasarit. Alex apare si el rapid din hotel, mananc doar eu cu Luci ceva foarte rapid, luam cateva sticle de apa, crema de soare si palarii, dar mai ales aparatele foto pregatite. Vrem sa ajungem cat mai sus pana rasare soarele, iar apoi pe cea mai inalta duna pana la care nu pare a fi mai mult de jumatate de ora. Incet se lumineaza, apoi apare si soarele, totul e pustiu si lasam hotelul cu masina si cortul mult in spate. Pe alocuri ne afundam tare in nisip, este mai usor descult decat cu sandale. Nisipul isi schimba continuu culoarea in lumina tot mai puternica a soarelui. Cand rasare suntem aproape pe varf, si ajungem apoi si acolo. De sus se vad corturi undeva departe, printre dune, se mai vede un om si undeva si mai departe ca un gandac rapid un atv. Suntem toti impresionati de frumusetea peisajului si emotionati ca am reusit sa ajungem si aici, la dunele din Sahara. Facem tot ce ne trece pri cap, sarim prin nisip, poze, fugim etc. Dupa cum sigur va veti da seama, pozele sunt foarte diferite si din cauza aparatelor foto cu care au fost facute, foarte diferite si ele .. enjoy..


greu la deal


si s-a facut lumina


hotelul

Dupa ce stam mai mult timp sus ne hotaram sa trecem si pe la corturile care se vedeau in vale dar care presupuneau un ocolis de cel putin jumatate de ora. Apare si miscare in vale, pleaca caravane de camile, noi fugim prin nisip spre ele. Facem si noi poze cu cateva care le-am gasit odihnindu-se. Trecem si pe la zona principala a corturilor, de unde cativa copii pleca prin nisip cu ghiozdanele in spate la scoala .
Ne intoarcem apoi spre hotel, pe care suntem nevoiti sa-l ghicim ca directie pentru ca bateria de la GPS se termina.


cortul meu 😀

Ajunsi inapoi la hotel incepem grabiti sa ne organizam cu plecarea, aveam un drum foarte lung si multe de vazut in continuare in ziua respectiva. Baietii din hotel ne zic ca plecam prea devreme si asa e, dar nu avem ce face, si ne grabim cat putem. Luam iar doi baieti pana in Rissani inapoi, iar dupa ne continuam drumul spre obiectivele noastre, pe care le voi descrie in partea a treia.


interiorul ziua

Aveam asteptari foarte mari de la etapa cu desertul, citisem mai demult cat de frumos este in Sahara si eram deja pasionat de zone de genul asta dupa ce am vizitat Valea Moarta in America. Din pacate aici am fost pe fuga, insa s-au meritat toate orele de condus facute ca sa ajungem si macar pentru cateva ore sa stam aici. Sunt bucuros si ca am stat la cort in dune, experienta care sigur nu o s-o pot repeta prea des.


de la sosea (cu galben), am mers pana la cort cu masina
cort = hotel
apoi la picior prin zona de dune, inregistrat partial
zona de dune = Erg Chebbi


Erg Chebbi este dupa cum se vede mult, mult mai mic decat erg-urile care urmeaza,
majoritatea facand insa parte din Algeria..
partial, trasee parcurse pe erg : track1 si track2

Older Posts »

Blog la WordPress.com.