Iaşi Outdoors

octombrie 21, 2012

Grand Canyon

Cu ocazia unui weekend lung, care a fost prelungit cu inca doua zile de concediu (vineri si marti), am ajuns si prin Grand Canyon. Fiind unul din cele mai cunoscute parcuri nationale, aveam asteptari destul de mari, asa ca am hotarat ca merita cele doua zile de concediu, insa doar pentru Grand Canyon efectiv nu stiu daca ar merita. Depinde si de activitatile de acolo..
Oricum, eu mi-am folosit timpul pentru lucruri diverse, inclusiv drumul a fost inclus complet in cele 5 zile, sau cel putin asta era planul inital. In prima zi, pana pe dupa-amiaza am fost pe drum, un avion cu legatura in Phoenix, apoi Flagstaff, si in final cu un autobuz pana in parc. Acolo initial eram destul de dezorientat, si stiam ca primul lucru pe care vroiam sa-l fac era sa inchiriez o bicla. Am gasit compania cu care vorbisem deja la telefon, dar bicicletele nu erau prea ok; un fel de city bike cam ciudat. Dar am reusit sa gasesc una cat de cat pe dimensiunea mea si am instalat portbagajul si gentile carate cu mine de acasa. Am pedalat apoi vreo 5 minute, pana am vazut prima data canionul, in unul din cele mai bune locuri. Probabil ca asta m-a facut ca dupa sa ma plictisesc de atatea panorame, sau poate au fost chiar prea multe puncte in total (cred ca vreo 10). Oricum sigur ca e frumos, doar ca aproximativ aceelasi peisaj de 10 ori nu merge doar privit. Pana la apus am mai mers prin cateva locuri spre est, si am gasit un loc ascuns in afara zonelor in care ajung majoritatea turistilor; unde am campat. Era oarecum in plan sa campez ascuns in padure; aveam un cort de o singura personana si trebuia sa ma ascund de padurari. Toate campingurile erau full, si pentru campat in salbaticie permisele erau deja ocupate. Totusi a fost lejer sa gasesc un loc perfect.


Mather point, primul la care am fost


Colorado river

Sambata am pedalat toata ziua, dar nu pe o distanta prea mare, poate ceva peste 60km in total. Am oprit la toate punctele de pe marginea canionului din apropierea statiunii (Cayon Village), am trecut pe la Visitor Center, am facut o multime de poze. In final a fost destul de plictisitor, asa ca la sfarsitul zilei am returnat bicicleta mai ales ca a fost destul de scumpa (peste 40$ pe zi); si m-am intors la rucsacul mare, campat pe ascuns cam in aceeasi zona; de unde puteam incepe hike-ul din ziua urmatoare.


in orasel


pe bicla (city bike)

Cu siguranta cea mai interesanta zi a fost duminica. Stiam deja ca nu e recomandat sa cobori de pe marginea canionului pana jos la rau si sa revii inapoi intr-o singura zi, asa ca eram oarecum pregatit si trezit de dimineata. Nu chiar atat de devreme cat mi-as fi dorit din cauza ploii, mai mult cortul de o persoana nu a fost prea bun noaptea respectiva pentru ca batul principal s-a rupt; dar tinea in continuare cortul. Cand s-a mai oprit ploaia am plecat, aveam de gand sa cobor pe Kaibab Trail si sa urc inapoi pe ruta mai populara Arizona Trail. La coborat a mers perfect, nu am oprit deloc, chiar am alergat usor la vale majoritatea distantei, erau inca nori si racoare, si am ajuns rapid la rau. Acolo sunt doua poduri, eu am folosit unul din ele pentru a ajunge la Phantom Ranch, un camping cu cateva cladiri care era destul de pustiu la ora respectiva. Am pierdut destul de mult timp vremea acolo.
Apoi am inceput sa urc, s-a facut putin mai cald dar inca lejer, iar spre final apropiere de statiune deja s-a facut si mult mai aglomerat (dupa Indian Gardens). Aproape de final m-am intalnit dupa cum stiam cu grupul de romani pe care ii stiam, vreo 7 si am inceput sa cobor iar cu ei, pana la Indian Gardens si mai departe pana pe un platou, de unde am vazut alt peisaj si iarasi raul Colorado. Ne-am intors in final obositi, eu cu peste 41 km parcursi (http://app.strava.com/hikes/23357787); si destul de multa urcare. Oricum fie si de la vremea mult mai racoroasa ca in alte zile, si faptul ca am plecat devreme, dar e destul de usor de coborat pana la rau si revenit intr-o singura zi. Poate ca nu e recomandat si din cauza faptului ca spre deosebire de cum e atunci cand urci un munte, aici partea usoara cu coborat e la inceput, iar la final e urcarea.
Dupa o masa buna am plecat iar la locul ascuns unde imi lasasem rucsacul mare si sculele de bicla. Le-am gasit dupa ce le-am cautat ceva timp si deja aveam emotii.


Kaibab Trail


Phantom Ranch


tot grupul

Luni m-am intors cu baietii cu masina o parte din drum, pana la o intersectie de unde am facut autostopul. O experienta destul de aiurea in SUA se pare, dar in final m-a luat cineva, pana in Flagstaff unde de la aeroport am inchiriat, iarasi cu greu, o masina. Macar de acum a fost totul mult mai usor, planul era pentru o zi jumate cat mai aveam timp sa conduc in nord cat mai mult pana in localitatea Page, unde sa vad in mod special Antelope Canyon zis si Slot Canion, si alte obiective cum ar fi Horseshoe Bend. Dupa destul de mult condus singur m-a prins noaptea si am intrat pe un drum secundar unde am dormit in masina intr-un fel de desert intins, dar nu foarte departe de autostrada.


casa unui nativ

Ultima zi, marti, urma doar sa vad locuri interesante si mult condus. Nu avea ce sa mearga prost sau bine, dar de-abia asteptam Antelope Canyon. Am incercat sa nu pierd mult vremea, iar in final am aflat ca singura posibilitate este sa mergi cu un tur platit, ca altfel e inchis. Sunt mai multe companii care fac asta, si toate apartin celor nativi de aici (native americans), cu care mai interactionasem si ziua anterioara. A fost interesant dar ghidul cam plictisit, grupul cu media de varsta cam mare, oricum cel mai important lucru e ca am putut sa fac o multime de poze si s-a meritat. Antelope Canyon e un canion mult mai mic, pe care l-am parcurs la picior complet prin interior (partea nordica), de 1-2 kilometri, foarte ingust, de cativa metri si adanc, prin care trece apa foarte rar, de putine ori pe an. Este si oarecum periculos, pentru ca apa vine brusc dupa o furtuna, iar in unul similar din zona (Waterholes, cel dintr-o poza mai jos) a avut loc un accident cand a venit apa brusc si singurul supravietuitor a fost ghidul :).


un alt canion


pe marginea Horseshoe bend


Horseshoe bend


un baraj important, Lake Powell Dam


Lake Powell


Antelope Canyon


La intors m-a prins si o furtuna

Mi-a placut mie ploaia respectiva, dar cand am ajuns la aeroport am aflat ca avionul a fost anulat din motive meteorologice, si mai mult ca nu aveam nici o varianta sau nici un suport din partea companiei (costuri suplimentare nu se decontau, din cauza faptului ca a fost anulat din motive meteo). Destul de frustrant, incerc sa gasesc cativa oameni cu care sa inchiriem masina pana in Phoenix, unde era prima escala, si care nu era foarte departe, dar restul si-au gasit alte solutii. Eu am gasit un shuttle, chiar de la compania cu care venisem din Flagstaff (unde eram acum) in Grand Canyon Village, la dus; si am ajuns dar prea tarziu pentru a mai prinde legatura. Am venit a doua zi dimineata si am intarziat enorm la munca, iar eu trebuia sa vin de dimineata pentru ca eram oncall. Am ajuns pe la amiaza si a fost cam obositor, sper ca de acum sa folosesc avioane cat mai rar pentru ca toate cu care am fost pana acum aici au avut intarzieri, mai mici sau mai mari.

Cam asta a fost experienta in Grand Canyon, in care trebuia neaparat sa merg, si sunt multumit de cum a decurs. Cam tarziu am ajuns sa povestesc aici, poate nu am tinut minte bine unele lucruri asa, si mai am altele mult mai mici dar multe de povestit, si sper sa-mi fac timp saptamanile ce urmeaza. Si deja am planuri pentru ceva mai mare la sfarsitul lunii Noiembrie, dar detaliile inca nu sunt stabilite.

Reclame

martie 11, 2012

Yosemite Iarna

Probabil unul din cele mai notabile posturi de cand m-am mutat in California. Motivatia – in mod special folosirea echipamentului de iarna, atat timp cat aici, macar la munte, mai este iarna. Adrian mi-a adus de acasa si bocancii de iarna si sacul de dormit, astfel incat era important sa le folosesc macar odata. Tura viitoare sper ca va fi vara in Alaska, dar pentru California doar in muntii Sierra Nevada gasesti zapada iarna, cel putin in apropiere de mine. Evident ca in Yosemite era si cel mai usor sa ajung, nu destul de usor insa, si cunosteam putin si zona, avand insa si destule locuri noi de cercetat. In cadrul Yosemite, am ales varful Lyell ca tinta principala, pentru este cel mai inalt din parc, cu 3999m altitudine. In vara 2010 mai incercasem odata acest varf, in conditii oarecum opuse : o tura de o singra zi (chiar mai putn), vara, fara posibilitate de campat, si am reusit atunci sa ajund doar pana in Donohue pas, pe la 3600m, mergand vreo 40 kg fara sa-mi ating totusi obiectivul complet. Diferenta fata de atunci este ca acum aveam sa il incerc incepad din Yosemite Valley, pasul Tioga fiind inchis iarna, trebuia sa fac un drum mult mai lung, incepand de la ~1200m altitudine fata de ~3000m cat mi-ar fi permis daca era deschis pasul. Avantajele insa sunt timpul, aveam cam 3 zile pline de traseu, echipamentul mult mai complet, cort, etc; si faptul ca nu imi trebuia rezervare pentru permisul (‘wilderness permit’) necesar pentru a campa in zone superioare. O mica parte din echipament am completat-o prin comenzi pe Amazon in ultima saptamana (primus, cort), astfel incat vineri seara eram gata de o iesire de 4 zile, din care 3 pline dedicate traseului.
Un prieten din San Francisco m-a ajutat cu o cazare vineri noaptea acolo, pentru ca sa pot pleca a doua zi devreme dimineata; si ii multumesc si pe aceasta cale. Un alt element nou e ca am gasit o modalitate de transport mai eficienta putin, desi destul de scumpa (235$), un tur oferit de extranomical.com. Turul foloseste si e frecventat mai mult de straini care viziteaza zona, probabil cei care s-au stabilit aici au masini si nu e prea convenabil. Mie mi-a convenit si asa, chiar daca a fost putin mai scump, si in plus am aflat si cateva lucruri interesante de la ghid despre California, Sierra Nevada, Yosemite.


Sambata Ma trezesc devreme pe la 5 daca tin minte bine, si ma duc rapid la punctul de unde am spus sa fiu preluat de autobuz. Intarzie vreo ora aproape, iar cand vine e destul de plin. Nimeni nu avea rucsac ca mine, dar gasim loc pentru el si in final plecam din San Francisco. Dupa cele 5-6 ore de tranzit destul de interesante dealtfel, ajungem in Yosemite Valley unde prima oprire este la Tunel View. Chiar daca ma intarzie cu plecatul efectiv in traseu de oprirea asta ma bucur in mod special, pentru ca e considerata una din cele mai frumoase panorame din Yosemite, si chiar din lume :), iar eu nu o vazusem inca. Mai mult, e senin perfect asa ca evident toata lumea face poze.

From Yosemite Martie

Tunel View


cu putin zoom: (de la stanga la dreapta): El Capitan, Clouds Rest (inzapezit), Half Dome


la intrarea in vale pe stanga e El Capitan, perete vertical de 900m


Yosemite Falls, a 5-a cascada din lume ca inaltime

Dupa alte cateva opriri ajungem si la cea finala. Vorbesc putin cu ghidul, sunt singurul care o sa stau 4 zile, aproape toti fiind pentru un ‘day tour’. Programul normal e luat masa in vale si intors acasa, eu desi am cu 3 zile mai mult decat majoritatea, consider ca nu am timp sa iau masa acum, decat ceva pe fuga. Trec pe la centrul de informatii si imi iau permis, le zic ce planuri am, ei imi verifica putin echipamentul. E important sa stie cam pe unde ma duc, totusi fiind o tura de iarna realizata solo, mai ales ca aflu ca in zona respectiva nu prea merg oameni iarna. Numai bine, o sa fiu si mai singur 😛
Pe la ora 3:30 ajung cu ‘free shuttle’ in punctul de unde se face intrarea in traseu. E vreme buna, pe aici sunt inca oameni, asa ca ii dau rapid pe portiunea pe care o cunosteam de cand urcasem pe Half Dome. O singura variatie mica ma face sa ratez la dus Vernal Fall, pentru ca poteca ce trece pe langa ea e inchisa iarna. O vad eu oricum la intors, iar acum ma grabesc sa ajung cat se poate pe lumina la Little Yosemite Valley, un loc de camping special amenajat sub Half Dome, pe la 1800m. Ajung chiar la limita cu lumina, insa imi dau seama ca atat timp cat e senin nu voi avea probleme nici noaptea: Luna aproape plina si zapada pe jos face vizibil totul aproape ca ziua. Doar vreo 6 km parcursi si urcare cam 600m, in prima jumatate de zi de traseu. Imi pun cortul rapid si-mi fac de mancare, nu e nimeni dar e frumos, liniste si pace. Stau asa si ma gandesc la faptul ca e prima data cand campez pe continentul American, dupa ce am campat deja in Europa, Africa si Asia. Acum au mai ramas tot mai putine continente..


Nevada Fall


cortul nu s-a dovedit prea bun, un singur strat si fara ancore
cu siguranta nu un cort de iarna, dar cu sacul de deormit super-ok, am dormit bine


primusul e insa excelent


pe la 1 noaptea ma tresezte o cucuvea (!) ies afara si fac niste poze cu expunere


Duminica Destul de obosit, nu aud ceasul cand suna la 5. Ma trezesc pe la 6, dar pana pe la 8 aproape nu sunt gata de plecare. In final, plec, totusi putin intarziat fata de plan. Urmeaza sa merg pe valea raului Merced, ca si pana acum, macar pana la lacul Merced. Pe parcursul zilei vad ca valea asta e foarte lunga, si urca lin. Practic stilul asta de vale nu se gaseste in Carpati sau pe unde am mai fost eu, si e interesant, dar poate putin plictisitor pana la urma. Poti merge si cate 3-4 zile pe o vale din asta, urcand incet si avand peisaje similare, dupa fiecare cotitura, dar destul de frumoase incat sa nu te plictisesti. La mine, s-a mai schimbat putin peisajul cand stratul de zapada s-a facut tot mai gros, apoi incepe portiunea in care trebuie sa bat zapada, dragut la inceput dar pana la urma tot mai greu, simt nevoie mare de coechipier cu care sa fac schimbul. Imi amintesc si de intrebarea din vale, daca am ‘snow shoes’, rachete. Mi-ar fi prins bine. Dar sunt obisnuit doar cu bocanci si parazapezi, cu batut si cazut pana la genunghi la fiecare pas, si asa continui. Soare puternic, trebuie sa-mi pun si ochelarii, incerc o singura variatie de la traseu pentru a ocoli zapada, insa sunt nevoit sa ma intorc. Deci am parte si de cateva momente speciale, insa pe la jumatatea zilei ma simt tot mai obosit. Cand ajung la lacul Merced, e 3:30, dar tremur tot si nu mai pot merge normal. Rucsacul il simt foarte greu, adevarul e ca imi luasem putin prea multa mancare, si destul de mult echipament. E un camping special aici si chiar multe cladiri, toate inchise, asa ca imi pun cortul. Imi dau seama ca nu mai pot continua, ma simt terminat, si iau decizia asta care avea sa schimbe tot rezultatul turei. Vina principala cred ca o are faptul ca nu am mancat foarte bine dimineata, si nici in timpul zilei. Urmeaza sa ma chinui sa mananc cat mai mult, ca sa pot sa o duc toata ziua cat e lumina, si aveam sa reusesc asta in ziua urmatoare, dar acum .. e deja prea tarziu. Ma ocup de campat, mancare, niste poze, si ma culc pe la 6 dupa-amiaza. Dorm dus, undeva la 2200m, la peste o zi de mers distanta de orice alt om, pentru ca nici oameni, nici urme nu am vazut toata ziua.


urme de urs, undeva pe la 1900m, singurele pe care le vad


pasaje ce necesita atentie


aici incerc sa evit zapada pe partea stanga, insa e cam expus, asa ca ma intorc prin zapada pe dreapta raului, cum e traseul normal


alte pasaje ce-ti ridica pulsul


(poza cu timer), greu la batut


pauza necesara


ajung si la Merced Lake


alimentare (jos – cutia speciala de depozitat mancare, ferit de urs)


seara ma plimb putin pe lacul inghetat


Luni
Ma trezesc mult mai odihnit si bine. Urmeaza un moment greu, de gandire, sa iau decizia finala, daca ma duc in sus spre varful Lyell, sau cobor inapoi, realizand insa un varf secundar. Pana la urma aleg a doua varianta. Lyell pare putin prea departe pe harta, si risc sa nu pot sa ma mai intorc la autobuzul care venea peste 2 zile, mai ales, dupa experienta din ziua precedenta in care la 3:30 nu mai puteam continua. Acum insa ma alimentez fortat mult mai bine, si reusesc sa merg toata ziua voios. Varful secundar avea sa fie Clouds Rest, o muchie de deasupra Half Dome, care atinge cota 3027m. Am harta si stiu exact unde sa fac abaterea. Traseul il urmaresc bine tot timpul, doar pe portiuni scurte mai ratez cararea, in mod special unde e mult prea multa zapada ca sa se vada orice. Bat mult mai multa zapada decat in ziua precedenta, aproape toata ziua merg cu zapada pana in gat. Fac pauza de masa la pranz, iar aproape de varf incerc iar o evitare a zapezii pe un versant de stanca abrupt, pe care merg pe limbile de zapada care sunt, acestea devin insa prea subtiri si ma retrag, inapoi la stratul gros de zapada care ma incetineste si ma stoarce de energie. In final, fix la apusul soarelui (aprox 6:30 p.m.); ajung pe Clouds Rest. Fac multe poze rapid ca sa am timp sa cobor putin si campez pentru prima data chiar in zapada, aproape de cota 3000m.


portiune foarte greu de batut


dupa ce ajung intr-un fel de pas se deschide privelistea si incep sa vad varfurile mari
nu-mi dau seama care e Lyell exact, dar sunt multe frumoase si le incadrez cum pot in fotografii


zona cam expusa la care trebuie sa renunt in final


foarte aproape de varf, soarele apune


jos, Yosemite Valley, si Half Dome


iarasi, cateva poze de noapte


Marti E mai frig ca de obicei dimineata, initial cred ca e doar de la altitudine. Imi dau seama apoi ca bate vantul, si mai mult, viscoleste. Dupa 3 zile de senin perfect in ultima zi ma trezesc pe furtuna. Cu greu ies din sac, e frig tare si in cort. Fac o supa inauntru cortului. Ma imbrac in sfarsit cu toate hainele, bucuros oarecum ca nu le-am carat degeaba, si ies afara. Nu e chiar asa rau pana la urma. Destul de rapid sunt gata de plecare. Trebuie sa cobor 1800m altitudine, dar stiu cat de cat cararea si am destul timp. Dupa vreo ora aproximativ ies din zona expusa cu vant puternic, iar apoi totul se transforma intr-o ninsoare ca de sarbatori, si totul e mult mai calm. Aproape ca-mi pare rau. Cand ajung in Little Yosemite Valley, iar o pereche de bete de trekking pe care le-am vazut lasate acolo si la dus, prea putin probabil de acum ca proprietarul lor sa se mai intoarca :P. Dupa cascadele pe care acum le vad mai bine (Nevada si Vernal), ma intalnesc si cu primii oameni dupa 3 zile complete. Majoritatea ma intreaba tot felul de lucruri. Jos am destul timp sa-mi iau o cola, sa ma schimb putin si sa anunt ca m-am intors cu bine la centru.


betele pe care le fur :p


Nevada Fall


Vernal Fall


Half Dome inca acoperit de nori

Asta a fost, prima si ultima tura de iarna cu adevarat de anul asta, prima tura de iarna de mai multe zile in care merg singur, prima tura de iarna in Yosemite, sau prima data cu cortul in USA. Din pacate in final obiectivul principal tot neatins ramane, si e chiar a doua oara cand incerc Lyell fara sa reusesc sa ajung pe el. E totusi mai politicos sa-l fac intai vara, si apoi iarna, asa ca ma impac cu ideea, dar devine deja un motiv in plus, cum a fost creasta Rodnei in ultimii ani in Romania. E numai bine asa, sa am un plan si o motivatie pe termen putin mai lung.
50 km parcursi, mult mai putin decat ma asteptam, totusi avand in vedere zapada nu e deloc putin. Urcat de la ~1200m pana la 3027m, aproape continuu urcarea, coborat apoi totul de-odata. Putin si tehnic (foarte putin, dar intens), mult de batut, campat sus, vreme perfecta cu exceptia furtunii din ultima zi. Deci de toate, asa cum trebuie sa fie. M-am intors bucuros acasa.

Unele lucruri care le-as fi putut face mai bine:

  • Sa am rachete de zapada
  • Cort mult mai bun, desi paractic m-am descurcat perfect si cu asta
  • Sa ma alimentez calumea si in ziua de duminica. Asta probabil ar fi facut posibil varful.
  • Sa am trepied la aparat, pentru pozele facute noaptea mai ales 😀
  • Sa nu-mi iau asa multa mancare

Blog la WordPress.com.