Iaşi Outdoors

iulie 10, 2012

Sequoia National Park

Am ajuns iar in Sequoia National Park dupa ce am mai fost acolo in 2010, acum cu ceva mai mult timp si doar pentru asta. Am fi mers in Yosemite, dar acolo rezervarile se fac mai greu si am fost acolo mai recent, asa ca alegerea nu a fost prea grea. Intre timp am mai trecut si prin Yosemite, asa ca sunt in urma tare cu postarile, asa ca o sa le trec mai rapid. Echia e formata acum din 4: Paul, Laurentiu, Lucian si Florin, o masina inchiriata si rezervarea facuta pe loc pentru traseul cu campare peste noapte undeva in parc .. decis la fata locului.
Am plecat vineri tarzior, ceea ce suntem insa nevoiti sa facem tot mai des, si am condus pana tarziu. Am inceput sa conduc si eu desi nu am carnet de California si nu e 100% ok, dar nici prea grav nu e. Am ajuns pe la 1-2 noaptea in parc si am campat in primul loc pe care l-am gasit cat de cat accesibil si aproape de drum. Pentru asta mi-am mai cumparat un cort, ceva mai serios si mai mare fata de cel cu care fusesem singur in Yosemite in martie, in conditii de iarna.


in ultima vreme ma joc tot mai mult cu aparatul si trepiedul noaptea,
deja pozele ziua nu mai sunt interesante


corturile mele 😀


3 + 2 persoane


dupa mai putin de 3 ore de somn…

Evident dimineata dupa ce mai ajungem putin mai aproape ne oprim la primii sequoia mai mari care sunt langa sosea. Apoi facem o vizita pe fuga si pe la General Sherman, cel mai mare ca volum dintre toti, si alti cativa, grabindu-ne insa sa rezervam si sa planuim si hike-ul.


baietii cred initial ca arsurile de pe copaci sunt facute artifical..


General Sherman Tree


fiind mult mai putin aglomerat fata de tura trecuta, unii sar gardu’


filosofic


asta insa sigur nu a fost ars cu bricheta 😀

Dupa ce vedem cei mai cei copaci, fugim la Visitor Center unde alegem un hike mediu ca distanta, pe care putem sa facem inca rezervare, luam permisul si dupa ce ne organizam ruscacii o luam la deal. Privelistea se deschide dupa ceva timp brusc, lasand sa se vada o vale imensa plina de stanci, prin care mergem restul zilei, trecand pe langa 3 lacuri. La ultimul campam, speriati de tantarii care sunt tot mai multi si violenti. Mie mi-e putin rau, si ramanem la corturi desi e doar 5 dupa-amiaza, mai putin Laurentiu care o ia la deal pentru un varf si mai mult peisaj.

Eu ma trezesc mai tarziu, si prind apusul dupa ce mancam ceva chiar gatit, apoi pe intuneric apare si Laureniu incantat de ce a vazut, desi nu e clar pe ce varf a ajuns e undeva la peste 3000m. Pleaca si tantarii care ne-au chinuit la maxim, la vreo jumatate de ora dupa intuneric.


Laurentiu venind la vale

Dimineata sunt iar tantari. Asa ca nu avem timp, stam mai mult in corturi pana ne facem curaj sa iesim, apoi ne organizam rapid afara si plecam la vale. Ajungem mai rapid la masini, probabil pentru ca nu facem pauze, dar facem o incercare exagerata de a urca pe o muchie care se dovedeste in final mult prea tehnica, si pe care pierdem totusi cam mult timp. Eu si Laurentiu facem si baie rapid intr-un lac, dupa care nu mai oprim deloc pana la masina.


tantarii


clar, pe acolo nu puteam trece!


o scurtam la vale prin boscheti


la iesirea din munti, dealurile sunt compet galbene si uscate, iar soselele intinse si perpendiculare.

Mai oprim doar pentru o masa copioasa, mult dupa care ajungem acasa pe la miezul noptii.

Reclame

septembrie 23, 2010

Sequoia and Death Valley National Parks

Desi in ultimele weekenduri am vazut oricum mai multe decat mi-as fi imaginat, prin plimbarile mele prin Yosemite si nu numai am tot auzi de uriasii sequoia si ma gandeam sa nu plec din California pana nu-i vad. Vazusem doar exemplare mai tinere. Undeva mai la sud de Yosemite sunt parcurile nationale Sequoia si Kings Canyon, unde se afla cele mai mari exemplare si chiar cel mai mare copac din lume. Era insa cam departe, la o distanta de cam 5 ore de condus doar ca sa ajungem acolo.
In final am gasit pe cineva care a mai vrut sa vina, Dan, si desi amandoi nu aveam experienta prea mare cu condusul ne-am gandit din start ca daca toate vor fi bune poate ajungem chiar si mai departe, pentru ca gasisem si alt parc national chiar mai interesant decat cel cu sequoia. Doar ca pana la acesta distanta se dubla, cel putin. Death Valley ne ademenea insa cu peisaje din zone de desert si nu numai.
Am plecat sambata dimineata pe la ora 5 cu un autobuz pana in San Jose, unde la aeroport firmele de inchiriat masini deschideau mult mai devreme decat centrele locale. Ne-am invartit pe la ceva firme, pentru ca vroiam sa putem conduce amandoi cu asigurare iar Dan nu avea 21 ani si asta era o problema la toate companiile. Am gasit in final o companie care ne-a spus ca putem merge asa, neoficial insa, si ca in cazul unui accident putem face raportul pe numele meu, evident asta nu in toate cazurile. Dar am plecat asa la drum, cu Dan sofer, daca mai tin minte pe la ora 7 sau 8 dimineata. Eu nu mai condusesem de cand am facut scoala, adica de peste 4 ani.

From Sequoia and Death Valley National Park


masina

Ajungem bucurosi dupa mai mult timp, dar inca in grafic, la intrarea in parcul national sequoia. Aici aveam de urcat destul de mult pana la zona ceva mai importanta dar peisajul era deja frumos.


Moro Rock

Intrarea in Giant Forest e cat se poate de spectaculoasa, patru sequoia care par tineri insa nu de dimensiuni mici formeaza doua porti, cate una pentru fiecare sens de mers al soselei. Oprim aici sa pentru cateva poze.

De acum in jurul soselei apar continu giganti de culoare aparte, printre confierele obisnuite. Desi amestecul asta e interesat sunt curios cum ar arata sau daca exista si zone unde sunt doar sequoia. Noi ajungem si la muzeu, unde e si primul exemplar cu adevarat imens, The Sentinel. Si muzeul ne incanta fiind foarte bine documentat si antrenant. Imi pare rau ca nu am avut timp sa citesc toate informatiile.


cum ar arata General Sherman Tree mutat pe o autostrada


la noi asa a fost


Sentinel Tree si muzeul in spate

Dupa cum vazusem pe harta a fost nevoie sa mai conducem putin apoi sa mergem cateva minute pentru a ajunge la cel mai urias dintre uriasi. Nu a fost insa prea greu. Probabil pentru ca era sambata insa, densitatea de oameni era destul de ridicata si de-abia am apucat sa facem cateva poze decente langa cel mai mare copac din lume, General Sherman Tree. Apoi ne-am plimbat putin prin zona.

Incercam sa tinem un ochi pe ceas. Planurile ne-au mers bine pana acum si nu vroiam sa ne oprim aici. Cu cat aveam mai mult timp de condus in siguranta cu atat era mai bine. Iar de acum venea randul meu. Am inceput cu stangul dar in cateva sute de metrii ma simteam mult mai bine, si nu mai bruscam nici masina. Pana jos portiunea de drum foarte ingust, in lucru, a fost deja usor de abordat. Mai departe mi-am dat drumul la maxim.

Orele au trecut nenumarate, insa si kilometri tot asa. Sau mai bine zis milele. Am trecut printr-un canion imens, pe care l-am vazut doar putin la lumina lunii. Mai departe era un lac mare si el pe langa care m-a oprit politia pentru viteza. Era 10 noaptea si traficul aproape 0 si nu m-am uitat prea mult la viteaza. Am primit o amenda care nici acum nu stiu cat ma va costa, sper doar sa nu-mi faca prea multe probleme pe viitor. Apoi am coborat intr-o zona unde incepea desertul. Sosele lungi si drepte, tufisuri in stanga si dreapta, localitati foarte rar. La prima benzinarie am facut plinul dar pentru noi apa nu am gasit. Am mai mers o distanta lunga si am oprit intr-un camping pe la 2-3 noaptea. Am pus ceasurile sa sune ca sa vedem rasaritul.

Duminica. Pana acum toate ne-au mers bine si am vazut tot ce ne-am propus si dupa cum ne-am asteptat a fost frumos. In Death Valley insa, obiectivele ne-au depasit cu mult asteptarile. Ma documentasem oarecum prost, stiam doar de 2-3 obiective dar cum avansam in explorarea vaii tot mai multe se aratau. Nu am reusit sa le vedem pe toate.

Am fost inspirati sa ne trezim la rasarit. Mai aveam putin de condus, am mai trecut un pas si am ajuns la primele cladiri, care tin un fel de centru turistic. Aici platim taxa de la intrarea din parc la un automat si observam termometrele mari la intrarea in fiecare cladire. Nu e nimeni. Plecam si noi rapid spre primul obiectiv pe care-l ajungem fix la rasarit: dunele de nisip. Facem o plimbare de cam jumatate de ora, iar pana sa ne intoarcem ne era deja cald. Sunt curios cum ar fi fost sa mergem la amiaza. Sper ca nu exagerez cu numarul de poze ..


primul peisaj care ni se arata


plin de nisip


nu era ora 9 inca, dar erau deja peste 35 grade

Cautam centru de informare turistica. Il gasim ceva mai greu, dupa ce gasim la alimentara un bidon mare de apa rece. Centrul e in Furnace Creek, probabil cea mai mare localitate de aici. Aici s-au inregistrat 56.7 °C in 1913, recordul mondial fiind doar cu un grad mai mult 57.8 °C. Ca medie a temperaturii maxime pe zi insa, se pare ca zona depaseste cred aproape oricare alta. De exemplu, numarul maxim de zile consecutive in care temperatura s-a ridicat la peste 38 °C este 154 in vara 2001. Pe noi ne-au prins doar 44 °C, pe 19 Septembrie.

Aflam de multe alte locuri noi de vizitat si rapid ne dam seama ca nu vom avea timp de toate. Un singur obiectiv imi pare tare rau ca-l ratez, si anume „bolovanii miscatori„, pana la ei era destul de mult de condus si pe un drum cu roci vulcanice care cica distrug imediat cauciucurile unei masini normale, cum avem noi. Suntem sfatuiti sa nu mergem acolo si chiar amenintati, cica sunt oameni care au ramas zile intregi in pustietate cu pana la masina. Renuntam clar, si mergem la urmatorul obiectiv pe lista, Zabriskie point. Si aici peisajul e fenomenal.


Zabriskie point

In continuare mergem pe 20 Mules Team Canyon si la Dante’s View , de unde se vede panoramic toata valea. In zona alba sunt depuneri de sare.

Ne intoarcem cativa kilometri pentru a merge si la Badwater Basin, care la o altitudine de -86m e cel mai adanc punct din America de Nord.


in masina temperatura era de peste 45 °C


dunele, la intors


dupa ce mai lasam masina in soare 10 minute, termometrul meu arata 50 °C, pentru ca mai mult nu putea sa arate


intoarcerea


zona cea mai inalta a lantului Sierra Nevada


Mount Whitney, cel mai inalt varf din USA excluzand Alaska

Pana la 12 noaptea am condus continuu, iar in final ajungem sa parcurgem peste 2000 km in tot weekendul. Lasam masina in San Jose de unde luam un autobuz. Tarziu si obositi ajungem acasa dar incantati de tot ce am vazut. Am avut emotii cu condusul, mai ales eu, dar se pare ca n-a fost nici o problema in final. Inca n-am apucat sa recuperez somnul lipsa de la weekend.

Cum nu mai am de petrecut decat un singur weekend in California, sunt sigur ca nu voi mai face o tura asa frumosa, mai ales ca sunt destul de ocupat. Death Valley in special a fost cu adevarat o surpriza si imi pare bine ca am reusit sa ajung acolo. Nu stiu exact ce zone interesante ar mai fi de vazut, se pare ca mai exista multe insa. Prin orase nu prea am fost, in afara de San Francisco, si nu-mi pare atat de rau gandindu-ma la cate parcuri nationale am vizitat.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.