Iaşi Outdoors

iunie 1, 2011

Maroc partea II / III : Sahara

Tura in Maroc partile 1 Muntii Atlas, 2 drumul pana la si Sahara si 3, restul obiectivelor vizitate.


Ne-am despartit cu greu de muntii pe care ii urcasem, dar stiam ca nu e timp de pierdut si ca ne asteaptau in continuare obiective importante. Pana la urmatoarea destinatie aveam de asteptat insa destul de mult timp, si in prima zi trebuia mai ales sa ajungem inapoi in Marrakech si sa inchiriem masina. Am ajuns pe la pranz si am inceput sa cautam diferitele companii care inchiriaza, cautare care a durat mai bine de o ora. In final am acceptat oferta de la K.A.T, pentru 250 dirhami pe zi pe o perioada de 5 zile, un Ford Fiesta pe care l-am mai si asteptat dar am reusit sa plecam astfel incat sa mai avem cateva ore bune de lumina. Aveam bagaje mari iar masina nu e chiar asa incapatoare, desi eram doar patru.
Cum am iesit din oras am inceput sa ne simtim tot mai bine, si lantul muntos de care trebuia sa trecem iar, acum din masina, isi facea aparitia la orizont.

From Maroc 2011

Intalnim cred pentru prima data un vanzator de pietre suveniruri la care oprim si incepem negocierea. In franceza mai mult, dar si engleza, intelegem ca accepta si schimburi posibilitate care ne starneste tot felul de idei, de la pantalonii de munte ai lui Alex pe care chiar i-am dat pana la camera foto si bonus .. un pix, ma rog am luat cateva pietre interesante de la el si apoi de mai sus din munti, de la tarabe imense cu tot felul de suveniruri, fosile etc. Sunt atat de multe ca pare principala sursa de venit a oamenilor din zona ..


printre altele, „berber-ul” ne cere si whiskey.. (?)

Ne grabim sa avansam totusi in traseu si se lasa seara, asa ca incepem sa urmarim locuri bune de campat. Cu cativa kilometrii inaintea celui mai inalt pas din traseu, Col du Tichka 2260m, gasim un drum auxiliar care ne duce intr-un loc chiar foarte bun. Avem iarba, rau si ceva lemne de foc care s-au dovedit necesare in momentul in care s-a stricat de tot primusul nostru minunat. Speram totusi sa-l putem da la schimb pe niste pietre frumoase.. Ne simtim bine toata seara, ne spalam si relaxam putin, mancam bine si dormim toti in cort in afara de Lucian care doarme sub cerul liber pentru prima data.


lemne de foc


Dimineata soarele se lasa asteptat cam mult, si toate hainele puse la uscat sunt iarasi si mai ude, suntem obligati la se strangem asa si sa plecam. Urmeaza imediat urcarea spre pas si peisajul e grandios. Sus sunt iar o multime de magazine de suveniruri fiecare cu multe, foarte multe obiecte, noi ramanem mult la un vanzator si cumparam o gramada, dar negociand atent fiecare. In continuare apar tot mai multe localitati, desi zona montana continua, luam un localnic cu autostopul, apoi facem alta pauza de masa, alti vanzatori apar langa noi ca din senin in desert, apoi in final, depasim zona de munte..


Alex si vanzatorul

Primul si singurul obiectiv care urmeaza pe o distanta mare de sute de kilometrii pana la dunele de nisip, destinatia finala, este localitatea Aït Benhaddou, unde datorita aspectului specific au fost filmate multe filme cunoscute (Gladiatorul, Mumia etc, lista o puteti vedea la link), si este si monument UNESCO. Si noua ne-a placut sa o vizitam, dar ne-a obosit caldura si faptul ca am refuzat ghidul autohton si am mers destul de mult ratacind prin soare. La plecare ne certam prima data cu un anonim care ne cere taxa de parcare degeaba, situatie cu care ne vom mai intalni..

Urmeaza Ouarzazate, localitate unde alimentam, si apoi zona intinsa de desert spectaculoasa ca si relief, localitati din 50 in 50 km aproximativ si ele cu specific aparte, prindem si un apus superb intr-o intindere vasta de .. pamant arid. Apoi ajungem in localitatea Rissani, aproape pe intuneric.


trec si eu la volan ;;)

Rissani este ultima localitate mai mare inainte de Merzouga, care e satul cel mai apropiat de dune. Se schimba aspectul localitatii, este un targ si multa lume, e politie si totul pare mult mai civilizat pana acum, parca ar fi venit din alte parti oamenii aici, desi dincolo e fundatura si imediat granita cu Algeria. Suntem dezorientati si cobor din masina ca sa intreb directia spre Merzouga, cunosc astfel un baiat care vrea sa-l ducem pana acolo, numai bine. Este foarte comunicativ, are 16 ani si lucreaza la un hotel din desert, zice ca ii place asta, spune ca e „max relax” si ca in orasele mari e urat pentru ca e prea multa lume si galagie. Eu sunt de acord cu el, in ceea ce priveste orasele mari iar in ceea ce priveste desertul aveam sa ma lamuresc imediat. Il intrebam daca are prietena, el incearca sa ne explice ceva din care nu intelegem decat Fatimah, care din cate inteleg e un simbol pentru ei. In mijlocul pustietatii baiatul zice ca trebuie sa facem stanga, si coboram de pe sosea in macadam direct, se vad ceva urme de masini dar totul e un pamant arid intins cu denivelari mici, avem de mers vreo 4-5 km asa si ajungem la hotel, ne zice el. In apropiere se vad ceva luminite de la cladire. Este izolata complet, la aproximativ 5 km de orice alta cladire sau localitate. Se vad in fundal dunele de nisip mai mari, nu e nici cald nici frig, cladirea este destul de mare, nu vedem prea bine si ne grabim inauntru. Cum intram ramanem masca. Este liniste, putina lume, ne asezam la o masa unde suntem serviti cu ceai de un baiat imbracat traditional, totul e luminat doar de lumanari si felinare, decoratii de vis. Nu ne vine sa credem.
Apare si cel care tine hotelul, un baiat tot tanar care vorbeste foarte frumos, nu despre ce vrem sa luam noi de la el sau ce trebuie sa platim, ci despre tot traseul nostru prin Maroc initial, apoi despre inchiriatul camilelor (este un program mai special cu dormit in dune in corturile nomazilor), nu e prea ieftin si noi alegem sa stam la cort, si sa ne plimbam pe la rasarit prin dune fara camile. Dushul e 5 sau 10 dirhami la alegere zice el, iar Alex isi ia camera totusi si plateste 20 dirhami, adica sub 10 lei iar camera arata foarte bine. Cladirea are curte interioara foarte faina, iar mai tarziu baietii incep cantece la tobe. Nu sunt prea multi turisti, stam si noi putin la muzica apoi punem cortul in apropiere si ne plimbam putin prin dune. Este un vant cu totul special aici: cald si continuu, fara nici un fel de rafale, dar destul de puterinc, si ne e greu sa instalam cortul initial, dar il prindem bine cu toate ancorele si rezista. Rupt de oboseala nu pot sa adorm prea rapid, sunt prea entuziasmat de tot ce se intampla si mai ales de ceea ce urmeaza sa se intample dimineata ..


Ne trezim cu vreo ora inainte de rasarit. Alex apare si el rapid din hotel, mananc doar eu cu Luci ceva foarte rapid, luam cateva sticle de apa, crema de soare si palarii, dar mai ales aparatele foto pregatite. Vrem sa ajungem cat mai sus pana rasare soarele, iar apoi pe cea mai inalta duna pana la care nu pare a fi mai mult de jumatate de ora. Incet se lumineaza, apoi apare si soarele, totul e pustiu si lasam hotelul cu masina si cortul mult in spate. Pe alocuri ne afundam tare in nisip, este mai usor descult decat cu sandale. Nisipul isi schimba continuu culoarea in lumina tot mai puternica a soarelui. Cand rasare suntem aproape pe varf, si ajungem apoi si acolo. De sus se vad corturi undeva departe, printre dune, se mai vede un om si undeva si mai departe ca un gandac rapid un atv. Suntem toti impresionati de frumusetea peisajului si emotionati ca am reusit sa ajungem si aici, la dunele din Sahara. Facem tot ce ne trece pri cap, sarim prin nisip, poze, fugim etc. Dupa cum sigur va veti da seama, pozele sunt foarte diferite si din cauza aparatelor foto cu care au fost facute, foarte diferite si ele .. enjoy..


greu la deal


si s-a facut lumina


hotelul

Dupa ce stam mai mult timp sus ne hotaram sa trecem si pe la corturile care se vedeau in vale dar care presupuneau un ocolis de cel putin jumatate de ora. Apare si miscare in vale, pleaca caravane de camile, noi fugim prin nisip spre ele. Facem si noi poze cu cateva care le-am gasit odihnindu-se. Trecem si pe la zona principala a corturilor, de unde cativa copii pleca prin nisip cu ghiozdanele in spate la scoala .
Ne intoarcem apoi spre hotel, pe care suntem nevoiti sa-l ghicim ca directie pentru ca bateria de la GPS se termina.


cortul meu 😀

Ajunsi inapoi la hotel incepem grabiti sa ne organizam cu plecarea, aveam un drum foarte lung si multe de vazut in continuare in ziua respectiva. Baietii din hotel ne zic ca plecam prea devreme si asa e, dar nu avem ce face, si ne grabim cat putem. Luam iar doi baieti pana in Rissani inapoi, iar dupa ne continuam drumul spre obiectivele noastre, pe care le voi descrie in partea a treia.


interiorul ziua

Aveam asteptari foarte mari de la etapa cu desertul, citisem mai demult cat de frumos este in Sahara si eram deja pasionat de zone de genul asta dupa ce am vizitat Valea Moarta in America. Din pacate aici am fost pe fuga, insa s-au meritat toate orele de condus facute ca sa ajungem si macar pentru cateva ore sa stam aici. Sunt bucuros si ca am stat la cort in dune, experienta care sigur nu o s-o pot repeta prea des.


de la sosea (cu galben), am mers pana la cort cu masina
cort = hotel
apoi la picior prin zona de dune, inregistrat partial
zona de dune = Erg Chebbi


Erg Chebbi este dupa cum se vede mult, mult mai mic decat erg-urile care urmeaza,
majoritatea facand insa parte din Algeria..
partial, trasee parcurse pe erg : track1 si track2

Reclame

septembrie 23, 2010

Sequoia and Death Valley National Parks

Desi in ultimele weekenduri am vazut oricum mai multe decat mi-as fi imaginat, prin plimbarile mele prin Yosemite si nu numai am tot auzi de uriasii sequoia si ma gandeam sa nu plec din California pana nu-i vad. Vazusem doar exemplare mai tinere. Undeva mai la sud de Yosemite sunt parcurile nationale Sequoia si Kings Canyon, unde se afla cele mai mari exemplare si chiar cel mai mare copac din lume. Era insa cam departe, la o distanta de cam 5 ore de condus doar ca sa ajungem acolo.
In final am gasit pe cineva care a mai vrut sa vina, Dan, si desi amandoi nu aveam experienta prea mare cu condusul ne-am gandit din start ca daca toate vor fi bune poate ajungem chiar si mai departe, pentru ca gasisem si alt parc national chiar mai interesant decat cel cu sequoia. Doar ca pana la acesta distanta se dubla, cel putin. Death Valley ne ademenea insa cu peisaje din zone de desert si nu numai.
Am plecat sambata dimineata pe la ora 5 cu un autobuz pana in San Jose, unde la aeroport firmele de inchiriat masini deschideau mult mai devreme decat centrele locale. Ne-am invartit pe la ceva firme, pentru ca vroiam sa putem conduce amandoi cu asigurare iar Dan nu avea 21 ani si asta era o problema la toate companiile. Am gasit in final o companie care ne-a spus ca putem merge asa, neoficial insa, si ca in cazul unui accident putem face raportul pe numele meu, evident asta nu in toate cazurile. Dar am plecat asa la drum, cu Dan sofer, daca mai tin minte pe la ora 7 sau 8 dimineata. Eu nu mai condusesem de cand am facut scoala, adica de peste 4 ani.

From Sequoia and Death Valley National Park


masina

Ajungem bucurosi dupa mai mult timp, dar inca in grafic, la intrarea in parcul national sequoia. Aici aveam de urcat destul de mult pana la zona ceva mai importanta dar peisajul era deja frumos.


Moro Rock

Intrarea in Giant Forest e cat se poate de spectaculoasa, patru sequoia care par tineri insa nu de dimensiuni mici formeaza doua porti, cate una pentru fiecare sens de mers al soselei. Oprim aici sa pentru cateva poze.

De acum in jurul soselei apar continu giganti de culoare aparte, printre confierele obisnuite. Desi amestecul asta e interesat sunt curios cum ar arata sau daca exista si zone unde sunt doar sequoia. Noi ajungem si la muzeu, unde e si primul exemplar cu adevarat imens, The Sentinel. Si muzeul ne incanta fiind foarte bine documentat si antrenant. Imi pare rau ca nu am avut timp sa citesc toate informatiile.


cum ar arata General Sherman Tree mutat pe o autostrada


la noi asa a fost


Sentinel Tree si muzeul in spate

Dupa cum vazusem pe harta a fost nevoie sa mai conducem putin apoi sa mergem cateva minute pentru a ajunge la cel mai urias dintre uriasi. Nu a fost insa prea greu. Probabil pentru ca era sambata insa, densitatea de oameni era destul de ridicata si de-abia am apucat sa facem cateva poze decente langa cel mai mare copac din lume, General Sherman Tree. Apoi ne-am plimbat putin prin zona.

Incercam sa tinem un ochi pe ceas. Planurile ne-au mers bine pana acum si nu vroiam sa ne oprim aici. Cu cat aveam mai mult timp de condus in siguranta cu atat era mai bine. Iar de acum venea randul meu. Am inceput cu stangul dar in cateva sute de metrii ma simteam mult mai bine, si nu mai bruscam nici masina. Pana jos portiunea de drum foarte ingust, in lucru, a fost deja usor de abordat. Mai departe mi-am dat drumul la maxim.

Orele au trecut nenumarate, insa si kilometri tot asa. Sau mai bine zis milele. Am trecut printr-un canion imens, pe care l-am vazut doar putin la lumina lunii. Mai departe era un lac mare si el pe langa care m-a oprit politia pentru viteza. Era 10 noaptea si traficul aproape 0 si nu m-am uitat prea mult la viteaza. Am primit o amenda care nici acum nu stiu cat ma va costa, sper doar sa nu-mi faca prea multe probleme pe viitor. Apoi am coborat intr-o zona unde incepea desertul. Sosele lungi si drepte, tufisuri in stanga si dreapta, localitati foarte rar. La prima benzinarie am facut plinul dar pentru noi apa nu am gasit. Am mai mers o distanta lunga si am oprit intr-un camping pe la 2-3 noaptea. Am pus ceasurile sa sune ca sa vedem rasaritul.

Duminica. Pana acum toate ne-au mers bine si am vazut tot ce ne-am propus si dupa cum ne-am asteptat a fost frumos. In Death Valley insa, obiectivele ne-au depasit cu mult asteptarile. Ma documentasem oarecum prost, stiam doar de 2-3 obiective dar cum avansam in explorarea vaii tot mai multe se aratau. Nu am reusit sa le vedem pe toate.

Am fost inspirati sa ne trezim la rasarit. Mai aveam putin de condus, am mai trecut un pas si am ajuns la primele cladiri, care tin un fel de centru turistic. Aici platim taxa de la intrarea din parc la un automat si observam termometrele mari la intrarea in fiecare cladire. Nu e nimeni. Plecam si noi rapid spre primul obiectiv pe care-l ajungem fix la rasarit: dunele de nisip. Facem o plimbare de cam jumatate de ora, iar pana sa ne intoarcem ne era deja cald. Sunt curios cum ar fi fost sa mergem la amiaza. Sper ca nu exagerez cu numarul de poze ..


primul peisaj care ni se arata


plin de nisip


nu era ora 9 inca, dar erau deja peste 35 grade

Cautam centru de informare turistica. Il gasim ceva mai greu, dupa ce gasim la alimentara un bidon mare de apa rece. Centrul e in Furnace Creek, probabil cea mai mare localitate de aici. Aici s-au inregistrat 56.7 °C in 1913, recordul mondial fiind doar cu un grad mai mult 57.8 °C. Ca medie a temperaturii maxime pe zi insa, se pare ca zona depaseste cred aproape oricare alta. De exemplu, numarul maxim de zile consecutive in care temperatura s-a ridicat la peste 38 °C este 154 in vara 2001. Pe noi ne-au prins doar 44 °C, pe 19 Septembrie.

Aflam de multe alte locuri noi de vizitat si rapid ne dam seama ca nu vom avea timp de toate. Un singur obiectiv imi pare tare rau ca-l ratez, si anume „bolovanii miscatori„, pana la ei era destul de mult de condus si pe un drum cu roci vulcanice care cica distrug imediat cauciucurile unei masini normale, cum avem noi. Suntem sfatuiti sa nu mergem acolo si chiar amenintati, cica sunt oameni care au ramas zile intregi in pustietate cu pana la masina. Renuntam clar, si mergem la urmatorul obiectiv pe lista, Zabriskie point. Si aici peisajul e fenomenal.


Zabriskie point

In continuare mergem pe 20 Mules Team Canyon si la Dante’s View , de unde se vede panoramic toata valea. In zona alba sunt depuneri de sare.

Ne intoarcem cativa kilometri pentru a merge si la Badwater Basin, care la o altitudine de -86m e cel mai adanc punct din America de Nord.


in masina temperatura era de peste 45 °C


dunele, la intors


dupa ce mai lasam masina in soare 10 minute, termometrul meu arata 50 °C, pentru ca mai mult nu putea sa arate


intoarcerea


zona cea mai inalta a lantului Sierra Nevada


Mount Whitney, cel mai inalt varf din USA excluzand Alaska

Pana la 12 noaptea am condus continuu, iar in final ajungem sa parcurgem peste 2000 km in tot weekendul. Lasam masina in San Jose de unde luam un autobuz. Tarziu si obositi ajungem acasa dar incantati de tot ce am vazut. Am avut emotii cu condusul, mai ales eu, dar se pare ca n-a fost nici o problema in final. Inca n-am apucat sa recuperez somnul lipsa de la weekend.

Cum nu mai am de petrecut decat un singur weekend in California, sunt sigur ca nu voi mai face o tura asa frumosa, mai ales ca sunt destul de ocupat. Death Valley in special a fost cu adevarat o surpriza si imi pare bine ca am reusit sa ajung acolo. Nu stiu exact ce zone interesante ar mai fi de vazut, se pare ca mai exista multe insa. Prin orase nu prea am fost, in afara de San Francisco, si nu-mi pare atat de rau gandindu-ma la cate parcuri nationale am vizitat.

septembrie 5, 2007

Iasi – Constanta on bike

Filed under: biciclete, campie, canicula, mare, soare — Etichete:, , , , , , , , , , — Mihai Diac @ 9:48 am

Ok, a venit in sfarsit timpul sa scriu si eu ce-am mai facut pe blog, nu ca pana acum n-as fi facut nimic :D, dar tocmai, am facut prea multe ca sa am timp sa scriu :P. Si totul incepe cand s-a terminat facultatea, mai exact modulul pedagogic, prima zi libera dupa ultimul examen. Era in plan demult sa facem un traseu mai mare prin tara cu bicicletele, se dorea un traseu de vreo 2000 km dus-intors, dar in final socoteala din targ a iesit asa: Iasi – Constanta, cu ocolis prin Muntii Macinului si Delta Dunarii, intors acasa cu trenul (acasa pt unii, eu dupa am plecat la munte). Eu cu Lucian formam echipa pana cand am postat tura pe iasibike (http://forum.iasibike.org/), si cu cateva zile inainte s-a hotarat sa vina un tip Teo, baiat foarte serios cand vine vorba de pedalat. Foarte fain. Pregatiri s-au facut multe, modificari si reglari la biciclete, bagaje, harti, planuri. Treaba asta destul de placuta pt minte in mod normal a fost cam chinuitoare acum din cauza faptului ca nu mai puteam astepta, vream sa plec. Ultima noapte nici n-am prea putut sa dorm, dealtfel nici n-as prea avut timp ca m-am trezit pe la 3 noaptea ca sa plecam devreme, ca cine se scoala de dimineata departe ajunge, si va spun ca am testat asta cu virf si indesat si asa s-a dovedit ;).


Deci, de la stanga la dreapta: eu, Lucian, si Teo, la baza Buciumului pe la 4:40 dimineata. Pana sus a fost frumos, a inceput deja sa se lumineze si mai grav sa picure. Asta ne-a tinut in statie sub acoperis cam 30 minute, si ne-a incetinit putin la valea de dupa. Insa am trecut rapid udeala, si am inceput sa dam pedale destul de binisor, spre Vaslui. Un mic popas pe la jumatatea distantei:

In continuare, tot frumos si repejor pana in Vaslui, unde am ajuns pe la ora 10. In Vaslui am stat putin, si ne-am platit facturile la telefoane :P.



Incepem dinou sa pedalam, si ne izbim deja de o problema pe care urma sa o avem aproape tot traseul: caldura. Din cauza ei ne oprim undeva in apropierea localitatii Crasna, la vreo 30 km de Birlad. Acolo am poposit la umbra unor copaci, si a unor furnici din pacate 😦 de pe la ora 12 pana pe la ora 5 dupa-amiaza cand oarecum s-a mai racorit afara. Continuam drumul pe european, pe care insa mergem ceva mai greu. oboseala, vant fin fata, drum aiurea, etc. Ne ajuta insa o combina care mergea cu aproape 30 la ora, iar noi bucurosi ne facem paraziti in spatele ei. Pana aproape pe Birlad, tot asa. In Birlad ajungem la ora 7, cumparam ceva de mancare si campam la iesirea din Birlad, intr-o padurice faina. Pe la 8 jumatate aveam cortul pus, biclele legate si focul aprins. Am mancat supa din plic si spaghete. Cam asta am mancat in fiecare seara, dar eu unul n-am de ce sa ma plang :D.

Cam asta a fost prima zi, in care am parcurs cam 140 km.

A doua zi ne-am trezit tot dimineata pe la 5-6, insa ploaia care incepuse de pe la miezul noptii ne-a tinut in loc pana pe la ora 8, cand s-a oprit, iar noi am scuturat frumos toate, am facut cortul rapid si am pornit. Dupa vreo ora de mers am trecut in judetul Galati:

Urmatoarea portiune a mers super-bine pentru ca am avut si vreme buna, n-a fost atat de cald incat sa mai trebuiasca sa oprim prea mult, am scurtat-o pe niste drumuri judetene care ne-au scapat de multi km in plus, si am si vazut ceva locuri faine.



La patru jumatate dupa-amiaza eram deja in Galati, unde am luat iar ceva de mancare, si am cautat bacul, ca sa trecem peste Dunare. Si l-am mai si gasit :



Apoi s-a schimbat totul complet, totul devenit mult mai pustiu si paraginit, relieful diferit. Masinile veneau care 15 de-odata iar apoi 30 minute eram singuri pe sosea, fiindca nu puteau ajunge acolo decat dupa programul bacului. Muntii Macinului erau in stanga noastra, vremea ok, si am mers rapid pana in orasul Macin, langa care am campat pentru prima oara langa Dunare, pe bratul Macin.






Asa s-a incheiat si a doua zi, in care am facut iarasi cam 140 km.

A 3-a zi am avut vreme frumoasa de dimineata, insa ne-am pornit pe la ora 11. Traseul initial ce urma sa-l parcurgem trecea printre munti, de la Horia la Luncavita si apoi pana la Tulcea. Caldura foarte puterica insa, pustiul satelor, peisajelor, fantanile adanci de 20 metri ne-au facut sa scurtam, iar din Horia am luat-o direct spre Tulcea. Nici asa n-a fost insa prea usor. Am ajuns in Tulcea pe la ora 6 jumtatate.






Am trecut un bac de vreo 100 ori mai mic, de-abia incapeau 10 persoane intr-o barcuta care se clatina cand te urcai in ea. Pe malul celalat, Delta Dunarii, si aici incepe una din cele mai frumoase portinuni ale traseului nostru. Ce era altfel aici, aproape totul: in primul rand drumul, care era un drum pietruit ca vai de capul lui, desi era drum national, satele foarte rare si paraginite, masini foarte putine si unele fara numar de imatriculare. Pentru moment am mers cam 10 km pe Dunare, pana am gasit un loc de campat. In total facusem cam 92 km.






In dimineata zilei 4, dupa o baie in Dunare, am plecat spre localitatea Chilia Veche, sau Periprava, localitate la care insa nu se poate ajunge decat cu vaporul. Pana laChilia Veche am facut doar 75 km, insa ne-a luat cam toata ziua. Drumul era foarte prost, eu eram cu semicursiera, Era destul de cald. Kilometri intregi si ore de mers fara sa vezi vreo cladire, doar cate un cioban. Am ajuns pe la ora 8 in Chilia Veche, unde ne-am dat seama ca trebuie sa ne intoarcem cumva.


Am avut noroc ca a 2-a zi de dimineata aveam vapor inapoi, nu as fi renuntat asa usor la intorsul pe bicla, insa la drumul care stiam ca m-ar astepta, am preferat vaporul. Am campat pe bratul Tataru, aproape de sat.
Urmatoarea zi, ( a 5-a), ne-am intors cu vaporul de la 6 dimineta in Tulcea, iar apoi am luat alt vapor din Tulcea spre Sulina, de unde iar speram sa ne intoarcem pe bicle dar n-am reusit.
Pe vapor a fost frumos, nu era foarte scump ca aveam reduceri de studenti, dar am platit ceva in plus pentru bicle. Dupa jumatate de ora dormeam toti 6 :P.




Ehe, si cum am ajuns noi la Sulina, am fugit (pedaland) spre mare. Am ajuns pe plaja, am parcat biclele, si tust in apa. Lume prea multa nu era, apa era ok, nu era sarata si se adancea foarte greu. Am campat pe plaja, unde am facut si foc, am gatit. Am facut baie la bicle, am baut bere si am vanat foarte multi tantari. In sfarsit eram la mare, si asta se simtea. Urmatoarea zi am ramas in Sulina, unde am facut plaja, ne-am odihnit, am facut baie, etc.






In ziua 7, ne-am intors in Tulcea cu vaporul, dupa care pe la amiaza am plecat spre Constanta. Iarasi am avut mari probleme cu caldura, si mai nou cu vantul din fata. Cu greu ajungem pe la ora 8 langa lacul Nuntasi, unde campam.



De acolo, in ultima zi, pornim dupa o baita in lac spre Constanta, unde ajungem pe la amiaza.


Baie la Mamaia, vizita la Constanta la acvariu si la moschee, baie iarasi la Eforie Nord. Am uitat sa spun ca in eforie nord ne paraseste Teo, care a ramas la mare cu sora lui. Eu cu Lucian am campat pentru ultima oara langa lacul Techirghiol, aproape de Eforie Sud.

A ramas apoi sa ajungem dimineata in Costinesti inaintea trenului de Iasi, cu care veneau Ioana, Ali si Razvan, mirati de ce negri si urati ne-am facut.
Am stat impreuna o saptamana in Costinesti, tot la cort. Odihna, relazare, plaja, baie, concerte, discoteca eh ce mai .. lucru normal. Multumesc lui Lucian pentru ca mi-a dus apoi bicla in Iasi, cu trenul. Eu a trebuit sa plec spre Voineasa cu Ioana, unde am mai stat o saptamana la munte intr-o tabara de la facultate.

Cam asta a fost prima parte a vacantei mele, dar nici pe jumatate din cate am mai facut pana acum. Sper sa am timp sa povestesc mai povestesc si despre alte iesiri.

Mai multe poze.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.