Maroc partea III / III : oceanul Atlantic si multe altele

Dupa ce am povestit deja primele doua parti ale excursiei din Maroc, mai exact ascensiunile in muntii Atlas si vizita prin Sahara, urmeaza din pacate ultima parte, pe care am petrecut-o calatorind cu masina in lungul dar mai ales latul tarii :P, de la extremitatea estica la cea vestica, sau de la granita cu Algeria, pana la Atlantic.

---

Pe ruta descrisa aproximativ aici aveam semnificativ mai multe obiective notate decat la dus, insa majoritatea stiam ca le vom vedea doar in trecere, desi pana la unele a trebuit sa ocolim cateva zeci de kilometrii.
Reiau povestea de la plecarea de la hotelul din desert, foarte aproape de Merzouga, pe la amiaza. De-abia acum era cu adevarat cald, iar pana in Rissani eram sase in masina inghesuiti. Ajungem la sosea, trecem de indicatoarele rutiere cu mesajul „Atentie dune de nisip!” (care se formeaza din senin pe asfalt), apoi ajungem in Rissani unde asistam la un protest al localnicilor, baietii ne povestesc insa ca nu e ceva de amploare si e doar cu scopul impotrivirii unori scumpiri impuse de primar, dupa localitatea asta trec eu la volan si ne continuam drumul printr-o zona ceva mai populata dar arida in continuare.

From Maroc 2011

Dupa Erfoud ajungem fara sa ne dam seama la primul obiectiv, niste fantani vechi, foarte multe la numar, imprastiate pe o zona imensa, sistem foarte vechi de irigare implementat de berberi. Sunt cateva corturi cu suveniruri si vanzatorii sunt bucurosi sa ne explice despre fantanile lor, iar noi poposim putin la ei in cort. Cica panza freatica care vine din munti are un curs schimbator, si din cauza asta fantanile se intind pe o suprafara mare.

Continuam drumul si Lucian cu Monica adorm iar in spate, mai oprim intr-o localitate mica sa cumparam ceva de mancare, si apoi ajungem in Tinghir de unde trebuie sa facem un ocolis scurt pentru ca sa vedem niste chei interesante. In zona asta e acum zi de sarbatoare si o multime de oameni. Gasim un palmier si liniste doar dupa ce trecem de chei, este chiar un curmal care ne tine umbra si luam pranzul sub el, iar la intoarcere luam un marocan in masina, pe o distanta scurta. Ne invita apoi acasa la el unde ne prezinta tot felul de covoare si obiecte din lana din confectionarea carora isi castiga existenta, experienta care mi-a placut pentru ca a fost mai autentica decat vizitarea obiectivelor destinate si amenajate special pentru turisti.

la intrarea intr-o moschee parasita

Pana la urmatorul obiectiv, care sunt tot un fel de chei si serpentine, vizitam si o moschee in care oamenii ne lasa sa intram fara probleme, si chiar incearca sa ne explice ce se intampla acolo. Apoi ajungem la niste forme de relief interesante, si serpentinele finale, obiectiv pentru care terminam a doua abatere de la traseu.

in moschee

In continuarea drumului nostru se lasa pe nesimtite si intunericul, apoi oboseala si foamea ne fac sa mancam fara sa mai oprim, nu gasim oricum lemne destule pentru a putea gati, apoi adormim cu toti mai putin Lucian care conduce, iar cand si el aproape adoarme hotaram sa oprim unde gasim cat de cat loc de cort, dar cam aproape de o stana. Intrasem deja in zona muntoasa despre care gazda de la hotelul din desert ne spunea ca nu poate fi trecuta decat cu masina de teren.. Lucian doarme in masina..

---

Ne trezim dupa ce se luminase bine, mancam ceva pentru ca masa din seara precedenta nu a fost prea consistenta, si continuam drumul prin pasuri. Apar ceva localitati, stani, peisajul e frumos si diferit, dar drumul incepe sa puna probleme, oarecum mai mari, sunt pietre cazute pe sosea si pe anumite portiuni greii echipei, eu cu Alex, coboram din masina. O problema mai mare apare pe sfarsit, cand indicatorul de benzina arata ca ajungem cu greu in Demnate, unde presupunem ca e prima benzinarie. Ne rugam putin la Allah si mai apar ceva kilometri la indicator, oricum ultimii 15 km ii facem pe 0, dar ajungem rasufland usurati si la prima benzinarie unde alimentam masina si apoi si pe noi.

Ne intoarcem 2-3 kilometri pentru a vedea podul natural sau formatiunea Imi ´n Ifri, apoi urmeaza sa continuam spre o directie opusa celei finale spre Marrakech, inspre cascadele Ouzoud, una din cele mai lungi ocolisuri, dar care merita din plin timpul investit.

podul:

---

si cascada:

pana jos ne intalnim cu o ceata de maimute

luam pranzul la una din terasele cu vedere la cascada

Ne intoarcem lenesi la masina, dupa ce mai negociem cateva suveniruri de la tarabe, la masina ni se cere iar sa platim parcarea si refuzam politicos, apoi mergem intins pana in Marrakech, prin ploaie puternica dar discontinua. In oras cumparam iar mancare de la supermarket. Expressul pana la ocean ne ajuta sa mergem si mai bine, fara nici o pauza, pana ajungem pe intuneric si obositi in Essaouira. Aici apar o serie de complicatii, nu gasim loc de campat, facem pana la masina, toti vrem sa dormim rapid dar nu prea reusim, pana la urma, gasim un loc ok mai ales pentru ca putem face iarasi focul si mancam bine. Tura asta dorm eu sub cerul liber, intr-o ceata de tantari care isi fac prezenta mai mult spre dimineata.

Dimineata ma trezesc din cauza tantarilor inainte sa sune ceasul, pe la 6 suna si se trezesc si ceilati, strangem si ne ducem la masina cu care intram inapoi in localitate si cautam plaja. O gasim rapid, intram putin cu picioarele in apa oceanului Atlantic, apoi mergem in cetatea care nu prea mi-a placut, din cauza inghesulielii si a mizeriei, dar macar aici lucrurile nu se mai negociaza. Ne intoarcem la plaja unde petrecem cateva ore bune, printre o multime de camile de dimensiune mult mai mare decat cele din desert, facem baie, si adormim la soarele acoperit partial de nori dar oricum aici ne bronzam cel mai mult din toata excursia.

La intoarcere pana in Marrakech oprim in pustiu si mancam pranzul, la umbra unor copaci, dupa care trec eu la volan. Pana sa intorc insa masina lovesc partea din spate a acesteia intr-un copac, si surprinzator, sparg luneta si chiar indoi putin caroseria .. oops. Pana la prima politie ne sfatuim mult ce sa facem, desi aveam asigurare full eram ingrijorati mai ales cand recitim contractul, politia zice ca e ok sa mergem, asa ca ii dam inainte si ajugem dupa cateva ore in Marrakech. Ultima seara in Maroc este destul de chinuitoate cel putin pentru mine, ne straduim sa gasim un hotel ok si ieftin unde ii lasam pe Monica si Alex, apoi cu Lucian mergem la companie, la jandarmerie si politie de mai multe ori, pentru asigurare cica ne-ar fi trebuit constatarea de la politie, de care nu reusim sa facem rost acum desi incercam tot felul de metode. Ajungem la ‘sefu sefului’ tipului care se ocupa de inchirierea masinilor, foarte obositi, stiam ca trebuia sa platesc daune de aproximativ 150 euro, dar fiind constrans si de avionul cu care trebuia sa plec doua zi dimineata sunt obligat sa platesc 250 euro. Dau toti banii pe care-i am la mine apoi si de pe card, plec cam ofticat dar in fine rezolv problema asta, dupa care se facuse deja intuneric si tarziu, totusi ne mai plimbam putin cu toti prin piata, bem suc de portocale etc. Ratam astfel ziua de vizitat mai in detaliu Marrakech-ul, cu obiectivele studiate din pacate degeaba de Monica. Noaptea nu am avut prea mult timp de dormit, dimineata ne facem cu greu bagajele, ne mai plimbam iar prin aceeleasi locuri, si plecam la aeroport.

daunele masinii ..

---

Drumul pana in Iasi a fost mult mai lung decat ma asteptam, am stat in Madrid aproape toata ziua pana la legatura, noroc ca am lasat bagajele si am putut sa ne plimbam prin oras. Apoi a urmat un avion ceva mai lung ca primul si un tren si mai lung si pana in Iasi facem mai bine de 30 ore de la plecare..

Madrid

---

Asta a fost si ultima parte din aventura noastra, in care am inghesuit multe obiective din lipsa de timp, oricum am vazut atatea locuri in Maroc ca n-as fi putut sa le descriu pe toate in detaliu, mai ales zilele astea. Costurile totale s-au ridicat la aproape 500$ pentru mine daca nu includ si reparatiile masinii :(, o suma rezonabila pentru o excursie asa frumoasa si indepartata, asta incluzand si biletele de avion, tren etc.
Urmeaza o luna in care voi fi pentru ultima data ocupat cu facultatea, insa ocupat foarte intens. La vara sper sa am o vacanta adevarata, de peste doua luni in care am deja foarte multe planuri, unele mai indepartate si indraznete decat Marocul. Cu siguranta nu le voi putea indeplini pe toate, sper doar ca cele mai importante sa-mi reuseasca .. si cu siguranta voi avea ce povesti si o voi face si aici.. deci, pe curand!

Maroc partea II / III : Sahara

Tura in Maroc partile 1 Muntii Atlas, 2 drumul pana la si Sahara si 3, restul obiectivelor vizitate.

---

Ne-am despartit cu greu de muntii pe care ii urcasem, dar stiam ca nu e timp de pierdut si ca ne asteaptau in continuare obiective importante. Pana la urmatoarea destinatie aveam de asteptat insa destul de mult timp, si in prima zi trebuia mai ales sa ajungem inapoi in Marrakech si sa inchiriem masina. Am ajuns pe la pranz si am inceput sa cautam diferitele companii care inchiriaza, cautare care a durat mai bine de o ora. In final am acceptat oferta de la K.A.T, pentru 250 dirhami pe zi pe o perioada de 5 zile, un Ford Fiesta pe care l-am mai si asteptat dar am reusit sa plecam astfel incat sa mai avem cateva ore bune de lumina. Aveam bagaje mari iar masina nu e chiar asa incapatoare, desi eram doar patru.
Cum am iesit din oras am inceput sa ne simtim tot mai bine, si lantul muntos de care trebuia sa trecem iar, acum din masina, isi facea aparitia la orizont.

From Maroc 2011

Intalnim cred pentru prima data un vanzator de pietre suveniruri la care oprim si incepem negocierea. In franceza mai mult, dar si engleza, intelegem ca accepta si schimburi posibilitate care ne starneste tot felul de idei, de la pantalonii de munte ai lui Alex pe care chiar i-am dat pana la camera foto si bonus .. un pix, ma rog am luat cateva pietre interesante de la el si apoi de mai sus din munti, de la tarabe imense cu tot felul de suveniruri, fosile etc. Sunt atat de multe ca pare principala sursa de venit a oamenilor din zona ..

printre altele, „berber-ul” ne cere si whiskey.. (?)

Ne grabim sa avansam totusi in traseu si se lasa seara, asa ca incepem sa urmarim locuri bune de campat. Cu cativa kilometrii inaintea celui mai inalt pas din traseu, Col du Tichka 2260m, gasim un drum auxiliar care ne duce intr-un loc chiar foarte bun. Avem iarba, rau si ceva lemne de foc care s-au dovedit necesare in momentul in care s-a stricat de tot primusul nostru minunat. Speram totusi sa-l putem da la schimb pe niste pietre frumoase.. Ne simtim bine toata seara, ne spalam si relaxam putin, mancam bine si dormim toti in cort in afara de Lucian care doarme sub cerul liber pentru prima data.

lemne de foc

---

Dimineata soarele se lasa asteptat cam mult, si toate hainele puse la uscat sunt iarasi si mai ude, suntem obligati la se strangem asa si sa plecam. Urmeaza imediat urcarea spre pas si peisajul e grandios. Sus sunt iar o multime de magazine de suveniruri fiecare cu multe, foarte multe obiecte, noi ramanem mult la un vanzator si cumparam o gramada, dar negociand atent fiecare. In continuare apar tot mai multe localitati, desi zona montana continua, luam un localnic cu autostopul, apoi facem alta pauza de masa, alti vanzatori apar langa noi ca din senin in desert, apoi in final, depasim zona de munte..

Alex si vanzatorul

Primul si singurul obiectiv care urmeaza pe o distanta mare de sute de kilometrii pana la dunele de nisip, destinatia finala, este localitatea Aït Benhaddou, unde datorita aspectului specific au fost filmate multe filme cunoscute (Gladiatorul, Mumia etc, lista o puteti vedea la link), si este si monument UNESCO. Si noua ne-a placut sa o vizitam, dar ne-a obosit caldura si faptul ca am refuzat ghidul autohton si am mers destul de mult ratacind prin soare. La plecare ne certam prima data cu un anonim care ne cere taxa de parcare degeaba, situatie cu care ne vom mai intalni..

Urmeaza Ouarzazate, localitate unde alimentam, si apoi zona intinsa de desert spectaculoasa ca si relief, localitati din 50 in 50 km aproximativ si ele cu specific aparte, prindem si un apus superb intr-o intindere vasta de .. pamant arid. Apoi ajungem in localitatea Rissani, aproape pe intuneric.

trec si eu la volan ;;)

Rissani este ultima localitate mai mare inainte de Merzouga, care e satul cel mai apropiat de dune. Se schimba aspectul localitatii, este un targ si multa lume, e politie si totul pare mult mai civilizat pana acum, parca ar fi venit din alte parti oamenii aici, desi dincolo e fundatura si imediat granita cu Algeria. Suntem dezorientati si cobor din masina ca sa intreb directia spre Merzouga, cunosc astfel un baiat care vrea sa-l ducem pana acolo, numai bine. Este foarte comunicativ, are 16 ani si lucreaza la un hotel din desert, zice ca ii place asta, spune ca e „max relax” si ca in orasele mari e urat pentru ca e prea multa lume si galagie. Eu sunt de acord cu el, in ceea ce priveste orasele mari iar in ceea ce priveste desertul aveam sa ma lamuresc imediat. Il intrebam daca are prietena, el incearca sa ne explice ceva din care nu intelegem decat Fatimah, care din cate inteleg e un simbol pentru ei. In mijlocul pustietatii baiatul zice ca trebuie sa facem stanga, si coboram de pe sosea in macadam direct, se vad ceva urme de masini dar totul e un pamant arid intins cu denivelari mici, avem de mers vreo 4-5 km asa si ajungem la hotel, ne zice el. In apropiere se vad ceva luminite de la cladire. Este izolata complet, la aproximativ 5 km de orice alta cladire sau localitate. Se vad in fundal dunele de nisip mai mari, nu e nici cald nici frig, cladirea este destul de mare, nu vedem prea bine si ne grabim inauntru. Cum intram ramanem masca. Este liniste, putina lume, ne asezam la o masa unde suntem serviti cu ceai de un baiat imbracat traditional, totul e luminat doar de lumanari si felinare, decoratii de vis. Nu ne vine sa credem.
Apare si cel care tine hotelul, un baiat tot tanar care vorbeste foarte frumos, nu despre ce vrem sa luam noi de la el sau ce trebuie sa platim, ci despre tot traseul nostru prin Maroc initial, apoi despre inchiriatul camilelor (este un program mai special cu dormit in dune in corturile nomazilor), nu e prea ieftin si noi alegem sa stam la cort, si sa ne plimbam pe la rasarit prin dune fara camile. Dushul e 5 sau 10 dirhami la alegere zice el, iar Alex isi ia camera totusi si plateste 20 dirhami, adica sub 10 lei iar camera arata foarte bine. Cladirea are curte interioara foarte faina, iar mai tarziu baietii incep cantece la tobe. Nu sunt prea multi turisti, stam si noi putin la muzica apoi punem cortul in apropiere si ne plimbam putin prin dune. Este un vant cu totul special aici: cald si continuu, fara nici un fel de rafale, dar destul de puterinc, si ne e greu sa instalam cortul initial, dar il prindem bine cu toate ancorele si rezista. Rupt de oboseala nu pot sa adorm prea rapid, sunt prea entuziasmat de tot ce se intampla si mai ales de ceea ce urmeaza sa se intample dimineata ..

---

Ne trezim cu vreo ora inainte de rasarit. Alex apare si el rapid din hotel, mananc doar eu cu Luci ceva foarte rapid, luam cateva sticle de apa, crema de soare si palarii, dar mai ales aparatele foto pregatite. Vrem sa ajungem cat mai sus pana rasare soarele, iar apoi pe cea mai inalta duna pana la care nu pare a fi mai mult de jumatate de ora. Incet se lumineaza, apoi apare si soarele, totul e pustiu si lasam hotelul cu masina si cortul mult in spate. Pe alocuri ne afundam tare in nisip, este mai usor descult decat cu sandale. Nisipul isi schimba continuu culoarea in lumina tot mai puternica a soarelui. Cand rasare suntem aproape pe varf, si ajungem apoi si acolo. De sus se vad corturi undeva departe, printre dune, se mai vede un om si undeva si mai departe ca un gandac rapid un atv. Suntem toti impresionati de frumusetea peisajului si emotionati ca am reusit sa ajungem si aici, la dunele din Sahara. Facem tot ce ne trece pri cap, sarim prin nisip, poze, fugim etc. Dupa cum sigur va veti da seama, pozele sunt foarte diferite si din cauza aparatelor foto cu care au fost facute, foarte diferite si ele .. enjoy..

greu la deal

si s-a facut lumina

hotelul

Dupa ce stam mai mult timp sus ne hotaram sa trecem si pe la corturile care se vedeau in vale dar care presupuneau un ocolis de cel putin jumatate de ora. Apare si miscare in vale, pleaca caravane de camile, noi fugim prin nisip spre ele. Facem si noi poze cu cateva care le-am gasit odihnindu-se. Trecem si pe la zona principala a corturilor, de unde cativa copii pleca prin nisip cu ghiozdanele in spate la scoala .
Ne intoarcem apoi spre hotel, pe care suntem nevoiti sa-l ghicim ca directie pentru ca bateria de la GPS se termina.

cortul meu 😀

Ajunsi inapoi la hotel incepem grabiti sa ne organizam cu plecarea, aveam un drum foarte lung si multe de vazut in continuare in ziua respectiva. Baietii din hotel ne zic ca plecam prea devreme si asa e, dar nu avem ce face, si ne grabim cat putem. Luam iar doi baieti pana in Rissani inapoi, iar dupa ne continuam drumul spre obiectivele noastre, pe care le voi descrie in partea a treia.

interiorul ziua

Aveam asteptari foarte mari de la etapa cu desertul, citisem mai demult cat de frumos este in Sahara si eram deja pasionat de zone de genul asta dupa ce am vizitat Valea Moarta in America. Din pacate aici am fost pe fuga, insa s-au meritat toate orele de condus facute ca sa ajungem si macar pentru cateva ore sa stam aici. Sunt bucuros si ca am stat la cort in dune, experienta care sigur nu o s-o pot repeta prea des.

de la sosea (cu galben), am mers pana la cort cu masina
cort = hotel
apoi la picior prin zona de dune, inregistrat partial
zona de dune = Erg Chebbi

Erg Chebbi este dupa cum se vede mult, mult mai mic decat erg-urile care urmeaza,
majoritatea facand insa parte din Algeria..
partial, trasee parcurse pe erg : track1 si track2

Mount Lyell

Dupa cum spuneam si intr-un post anterior cand povesteam prima vizita in Yosemite, ajungand in zona de deasupra vaii principale, si implicit pe cursiera la 3031 m cat are pasul Tioga mi-a venit o noua idee. Era atat de evident incat nu stiu cum de de-abia acolo, pedaland obosit pe ultimia suta de metrii a pasului, mi-a trecut prin cap. Daca asta avea sa fie altitudinea cea mai mare la care am ajuns pana acum, per total, imi pare anormal sa fie atinsa pe cursiera. Iar acolo sus in pas se vad ceva munti, ce-i drept nu atat de inzapeziti sau atractivi la prima vedere ca peisaj. Dar sunt aici, niste forme care de la 3000m inca par imense si inalte. De cum a aparut ideea, stiam ca ma va bantui cautarea ocaziei de a urca pe un varf mai mare sau important din zona inalta a parcului Yosemite. Am ales varful Lyell trebuie sa recunosc ca pentru altitudine, fiind cel mai mare din parc, la 3997m, dar si pentru ca nu era atat de accesibil, iar tura pana la el avea sanse sa fie o aventura interesanta si complexa.

M-am impedicat de multe. Era un weekend lung, cu zi libera luni de care aveam nevoie. Primul impediment a fost „birocratia” permiselor, documentarea, telefoanele. De-abia in parc aveam sa aflu ca daca nu vrei sa campezi peste noapte, nu ai nevoie de permis. Dar lucrurile sunt destul de complicate oricum. Pentru camparea peste noapte pe fiecare traseu se elibereaza un numar limitat de permise pe zi de aproximativ 20 persoane, in afara iernii. Cam 60% pot fi rezervate gratis, restul raman pentru zilele dinaintea zilei pentru care ceri permis, si le poti ridica doar de la centrele padurarilor din parc. Asta e doar inceputul dar nu mai spun detaliile aici. Cu ocazia weekendului lung toate rezervarile erau luate deja, este un site care arata asta chiar online de mult timp inainte. Cazarea, urma sa depinda de echipa cu care merg. Cum singurii care ar fi fost vorba sa vina erau fratii lui Vlad iar nici unul nu a putut pana la urma, dormitul in masina era exclus. Se lungea destul de mult si drumul pana acolo, cu trei autobuze si un tren, mai mult de jumatate de zi, doar la dus asta. Am plecat fara loc asigurat de cazare, stiind deja de „backpacker’s camp”, unde lumea care vrea sa doarma doar in sacul de dormit sub cerul liber o poate face fara probleme. In final nici asta nu s-a respectat complet.

Am plecat sambata, undeva pe la ora 4:40 dimineata cu un autobuz de oras, pana la gara din San Jose, de unde alt autobuz un tren si in final ultimul autobuz pana in valea parcului Yosemite. Aici din prima merg la centrul care elibereaza permise, unde am si ‘norocul’ sa vorbesc cu un tanar care facea asta pentru prima data. Nu cred ca doar din motivul asta nu reusesc sa ma inteleg cu el aproape deloc, ce pot si ce nu pot sa fac, pentru cazare imi tot spune ca am nevoie de permis, si tot felul de variante pentru tura. Informatia utila doar faptul ca pentru hike in timpul zilei nu e nevoie de permis. Unul din coada cred ca enervat de insistentele mele imi zice ca pot merge linistit in campinguri fara permis daca-s fara cort, ca sigur gasesc un loc rezervat de mai putin oameni decat e limita pe loc si oameni sunt de treaba. Atat mi-a trebuit sa aud. Restul zilei am mers pana la Mirror Lake care era oarecum secat, apoi chiar ceva mai sus. M-am intors spre seara am facut toate proviziile si m-am culcat in vale, in campingul deja cunoscut „backpacker’s camp”. Nu puteam sa ma apropii mai mult acum de intrarea in traseu pentru ca aveam nevoie de alt autobuz care era dimineata. Parca acum imi pare rau ca n-am incercat un autostop, desi cica ar fi ilegal aici.

From Lyell

El Capitan, la intrarea in vale

Half Dome de aproape, din mai multe cadre

tavanul din dormitorul meu

Dimineata pe la ora 6 ma trezesc. E frumos pentru ca acum nu mai e multa lume, ma duc direct si putin prea devreme la autobuz. Pana acolo vad iar caprioare prin parc, iar din shuttle se vede un urs, pe care eu insa il ratez. Soferul autobuzului e si un fel de ghid si informatiile interesante pe care le prezinta tot drumul ma tin treaz. Ajung sus pe la 10:40, iar pana la 11 trec si pe la centrul de permise de aici, unde aflu ca mi-ar prinde bine piolet si ca e cam mult pentru o singura zi ceea ce stiam. Iar eu sunt nevoit sa incep tarziu. Mai putin increzator in finalizare acum, plec oricum grabit in traseu. Tin minte ca era 10:53. Cu cativa kilometri inaintea varfului era pasul Donohue, si macar pana acolo vream mult sa ajung. Mentin ritm constant dar nu foarte rapid, zona e ciculata bine acum si intrec multi oamnei ce merg pe aceelasi sens. Opresc doar pentru mancare si apa. Lyell canyon cum e numita toata valea e un culoar foarte lung prin care curge lin un rau destul de mare, limpede si plin de pesti. E foarte frumos ca in vale este iar, un fel de campie mica si lunguiata ce pare foarte pasinica printre culmile inca nu foarte ascutite. Spre finalul vaii vad o caprioara cu doi iezi cum trec raul asta, un moment fain fix inainte de cel in care varful mi se arata pentru prima oara. Ma sperie putin, e cam departe mare si inzapezit. Ambele variante de urcare stiam ca sunt pe ghetar.

mile 😛

Pana aici nu am urcat aproape deloc, iar dupa cum stiam de aici incepe brusc si continuu. Eram inca pe la 2700m. Cum incep sa urc ma ia incet durerea de cap, iar oboseala care se simtea putin si inainte devine tot mai puterinca. Poate chiar primul kilometru ma demoralizeaza atat de mult incat stiu ca nu voi reusi sa ajung chiar pe varf. Un timp limita exact nu aveam, stiam ca oricum voi merge si pe intunernic la intoarcere insa prefeream sa nu intind coarda la infinit. Ajung la un lac unde cativa oameni pescuiesc si campeaza in zona. Varfurile si valea se vad mai bine de aici, dar traseul imediat urmator urca la alt lac cu valea lui de unde spre pas se ia pe coama din stanga. Aici nu ghicesc exact cararea dar destinatia e clara. Ajung chiar deasupra lui putin, undeva la aproape 3400m. Cum prelungisem deja de cateva ori estimarile, acum era clar ca trebuie doar sa ma intorc. Oricum varful nu se urca exact din pas, decat pe o creasta probabil mult prea expusa ca sa merg singur sau neasigurat. Nici ghetarul in adidasi-bocanc nu m-ar lasa probabil sa urc, dar pe langa asta timpul si oboseala spun pentru a 3-a oara clar, ca trebuie sa ma intorc. Desi nu foarte sigur, cred ca e clar ca aveam si ceva rau de la altitudine. La coborare nu ma grabesc desi stiu ca timpul e inca foarte pretios. Mai fac cateva poze pe coborare, intrec un grup mai mare. Am uitat sa zic, de sus din pas vad ceva munti si mai mari la distanta considerabila si stiu ca in sud, intr-o grupa vecina se afla Mount Whitney cel mai mare varf din state daca excludem Alaska. Nu pot sa-l ghicesc exact dar stiu ca e pe acolo. Pe coborat ma simt doar obosit si inca cu durere de cap, la fiecare portiune insa oricat de mica de urcat simt cum imi creste pulsul parca exagerat. Termin partea de coborare lejer pe lumina si estimez ca inca o ora cel putin va mai fi. Vream sa trec de un anume punc de la jumatatea traseului pe lumina, unde pierdusem cararea chiar si la venit. Nu reusesc in final, dar cararea n-o ratez niciodata.

valea de unde am venit vazuta de sus

primul lac

alte varfuri mari din apropiere

al doilea lac

petic de zapada la care ajung si eu

si varfurile mai departate

la intors valea e deja umbrita

Merg cat pot de rapid pe ultimele raze de lumina, si frontala o aprind de-abia cand e aproape bezna. Nu dupa mult timp vad ochi luciosi in departare, prima data imi dau oarecum emotii, apoi imediat apar un grup de 4 perechi, nu-mi dau seama ce sunt chiar usor dar in final se disting si corpuri de .. caprioare, si cerbi. Pe parcurs urmeaza sa tot intalnesc asta sa le ilemnesc cu lumina frontalei si sa strig ca sa plece, ne-fiind niciodata atat de sigur ca sunt doar caprioare. Mai intalnesc si focuri / lumini de frontale de la oameni campati, pe carare insa nu e mai e nici un drumet intarziat. Chiar dupa un foc de genul asta aud un strigat ca de lup oarecum, si ma gandesc ca animalele sunt interzise la camping in salbaticie, deci nu poate fi un caine. In cateva secunde sunetul se aude si din alte, 3-4 zone mai mult sau mai putin indepartate apoi tot mai tare, chiar infricosator. Stiu de la prezentarea din autobuz ca lupi nu sunt in zona asta, dar insa si cu siguranta erau coioti.

Spre final sunt e nevoie sa opresc de oboseala. Ma asez pe cate o piatra si inchid ochii, constient si fara riscul de a adormi propriu-zis. Ochii stralucitori ma sperie tot mai putin dar pasii mei sunt tot mai neregulati, nu pot sa mai merg drept si repede. Fiecare detaliu al traseului pe care-l stiam de la plecare il gasesc acum prin bezna bucuros ca trec si de el. Distantele de pe gps scad insa greu. Ajung la podurile de la plecare din apropierea statiunii. Ajung sa vad si primele lumini la care strig crezand ca sunt ochi ce reflecta lumina frontalei mele. Dau mai sus de cat vream, undeva intr-o parcare. Cu greu gasesc si opresc pe cineva pentru indicatii spre campingul pe care nu-l notasem pe gps. Aveam de mers si pe sosea cam 1-2 km, dar deja ma simteam mai in putere. Campingul e neprimitor cu tot felul de mesaje si afise „full” sau „permit required” dar dupa cum fusesem sfatuit ma duc la primul loc unde oamenii nu s-au culcat si ma rog de ei. Sunt mai mult decat primitori, imi pun mancarea cu ei in cutia speciala si-mi spun cum ii cheama ca sa nu am probleme cu eventuale verificari. Ma culc intre corturi si ceva masini, acum oboseala nu mai pare asa mare pe cat estimasem. Pana dimineata ma trezesc de cateva ori, mai ales tin minte trezirea de la 4:30 cand verific rapid daca e ceva langa mine si deslusesc clar la 1-2 metrii forma unui pui de urs, alungat rapid de strigatul meu si frontala unui om dintr-un cort trezit si el de animal. Nu am nici un sentiment de teama, si adorm la loc destul de repede. In sfarist apare si lumina. Ma mir ca nu am febra musculara. Imi fac bagajul ma aranjez putin la baie si plec pentru autobuzul care urma sa ma duca inapoi in vale. Pana vine mai fac cateva poze.

Cathedral Peak

In vale am cateva ore bune sa manac ceva, desi nici acum si nici in ziua traseului nu prea am avut pofta de mancare. Stiam ca sigur am nevoie dupa asa traseu si ma fortez putin. Ma spal si fac putin plaja intr-o zona faina a raului, in final vine si timpul sa merg la autobuz. Alt drum lung si cu intarzieri pana acasa, dar ajuns cu bine totul imi pare ca s-a meritat.

Traseul in ziua de duminica a avut peste 40 km si am urcat 1300m cumulat, in aproximativ 11 ore.

Inca mai am ceva sperante ca ma voi intoarce pentru alte varfuri frumoase din zona aia, insa ca sa reusesc asta in unul din cele trei weekenduri ramase trebuie sa indeplineasca cam multe conditii…

Suceava – Bacau pe ocolite

In sfarsit mi-am gasit timp si curaj sa incep sa scriu despre tura numarul 1 a anului 2009, acum de-abia trecut, dintre toate excursiile cu bicicleta. O excursie planuita de mine si Adrian la care au luat parte un numar record de 6 biciclisti, care s-a intins pe o distanta de aproximativ 520 km cu adevarat deosebiti prin Carpatii Orientali, insumand nu mai putin de 7-8 pasuri, de la sosele intinse in coditii excelente la drumuri de speriat pentru cursiere, probleme tehnice si fizice, sfori taiate si apoi lipite. Traseul pe scurt a fost Suceava – Radauti – Putna – Radauti – Campulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Borsec – Gheorghieni – Bicaz – Piatra Neamt – Frumoasa – Bacau si a fost parcurs in 5 zile, inclusiv o zi de pauza. Din punct de vedere al performantei se remarca doua zile, cea de a 2-a si a 4-a. Sa le luam insa pe rand.
Echipa, dupa cum spuneam era formata din urmatorii 6: eu, Adrian, TVA, Lucian, Iulian si Teo (din pacate aceasta este ultima excursie in care am mers impreuna cu Teo, si nu pot sa spun decat ca as mai dori sa pedalez impreuna cu el inca multe mii de kilometrii, dar nu mai pot pedala decat cu el in gand ceea ce fac destul de des).

Ziua 1, incalzirea si intrarea in traseu. Am plecat cu un tren personal din ce tin minte pana la Suceava, ca apoi sa pedalam pana in Radauti desi chiar trenul cu care am mers se ducea si el in Radauti. Soseaua fara catarati de la Suceava la Radauti ne-a permis sa mergem rapid, ajungand in Radauti surprinzator in accelasi timp cu trenul din care coborasem in Suceava, deoarece acesta face o pauza destul de mare pentru a schimba locomotiva. Urma sa stam restul zilei si noaptea la casa bunicilor lui Adrian, evident avand destul timp am mai mers si pana la Putna unde am vizitat manastirea cu totii, mai putin Adrian care a ramas cu niste prieteni in oras, pastrandu-si energia pentru a doua zi ce se anunta obositoare. Seara Adrian ne-a gatit niste paste.

Ziua 2, 160-180 km si pasurile Ciumarna, 3 Movile, Mestecanis si Creanga. Cu siguranta cea mai plina zi din toate.

Am plecat dimineata la rasaritul soarelui, cu toti ascultand povesti de la Adrian despre primul pas care urma in 30 km, palma, sau mai corect, Ciumarna. S-au taiat sfori la inceputul pasului, eu plecand inainte cu Adrian dar apoi vazand ca Lucian e foarte aproape si surprinzator si TVA, i-am asteptat si am urcat in 4. Cu cateva sute de metri inainte de punctul cel mai inalt, vad ca am o problema la cauciuc si ma opresc incercand in tot felul s-o repar. Ma ajunge Teo, ma ajunge si Iulian, apoi o improvizez putin auzind ca nu mai e mult pana sus unde cand ajung aflu bucuros ca TVA castigase catararea. Ma chinui si mai mult acolo sa repar, chiar o iau asa improvizata la vale dar nu ajung decat pana in primul sat unde sunt nevoit sa opresc, iau sfoara simbolica care era pe ghidonul lui Iulian si le zic celorlalti sa plece inainte. Cauciucul se latise, nu mai avea rezistenta necesara iar camera dupa cateva zeci de metri iesea afara. Cu putin noroc a 2-a masina care trece e o dubita care ma ia, pe mine cu bicicleta, intrec baietii in moldovita asteptand impreuna la semafor.

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

In Campulung incerc sa schimb cauciucul, intai trec pe la un magazin unde nu gasesc nimic, apoi, la bazar, unde gasesc un cauciuc putin mare dar care merge. Peste cateva zile urma sa am ceva probleme din cauza lui, fiind aproape sa atinga frana, dar nu e cazul sa ma plang prea mult pentru ca mi-a permis sa merg tot restul excursiei. In Campulung ii astept pe baieti, ii ghidez la ce restaurant sau mai bine zis cofetarie sa intre, mancam si ne odihnim impreuna putin acolo. Teo se desparte aici de noi, cum era planuit, el plecand in aceeasi zi pentru a incepe Btur-ul, o alta excursie ciclistica din intamplare in aceeasi zona. TVA pare cam obosit (intarziase fata de grup cam mult pe pasul 3 Movile pe care din pacate eu nu avusesem ocazia sa-l cunosc decat din masina, a se vedea postul anterior), Iulian mergea cel mai greu asa ca ne hotaram sa facem de aici doua echipe, si sa ne reintalnim in Borsec.

From Suceava Bacau

Eu Adrian si Lucian ii dam drumul rapid, trecem usurel pasul Mestecanis, poi pana in Vatra Dornei unde alimentam putin. De aici alegem drumul mai scurt care trece prin Paltinis – Bilbor. Ambele sunt un fel de pasuri, primul mai intelegator dar al doilea in nici un fel, problema nefiind neaparat panta sau lungimea ci conditia drumului, care arata mai rau ca majoritatea drumurilor forestiere circulate. Adrian incearca ambitios sa nu se dea jos la pasul Bilbor (sau Bursucariei ?), renunta in final si el. Trecem, mergand pe langa, cam dezamagiti de alegerea facuta. La vale e ceva mai usor apoi in sat apar iar balti si noroi. Baietii fac ambii pene de la primul pas, la inceputul coborarii demonstrand lipsa de experienta de mers cu cursiera pe drum de tara. Cand trecem de Bilbor si in ceva timp de drumul neasfaltat pe care ajungem sa-l uram destul de mult, se lasa aproape intunericul. Surpriza care ne mai astepta e ca pana in Borsec mai avem un pas, si nu unul chiar mic: pasul Creanga. Eu insa ma simt foarte bine pe urcare, nu ma lasa inima sa-i astept pe baietii decat sus. Dupa ce ajung si ei o luam rapid la vale, ajungem la intrarea in Borsec pe la ora 9:30. Ne cazam unde gasim mai rapid, dar si ieftin, 25 lei camera cu doua paturi in care stam toti 3, intr-o parcare plina de tiruri. Mancam, bem, dormim.

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

Sun baietii, ei se afla inca inainte de Bilbor, merg greu si sunt nemultumiti de drum. Incerc sa le rezolv o cazare mai aproape de ei, nu gasesc, nici ei la fata locului asa ca ajung sa mearga pe intuneric, obositi morti, gasesc in final un tir de lemne care-i aduce chiar pana in Borsec. Moment greu pentru ei, ajung la 1 jumatate noaptea. Cu mult noroc gasesc inca ceva mancare, bautura, iau si ei o camera.

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

Ziua 3 Se impune ca fiind o zi de relaxare. 0 km, plimbare lejera prin statiune sau nici atat. Se simtea nevoia dupa ziua anterioara si avand in vedere ca si urmatoarea zi nu era prea lejera.

From Suceava Bacau

Ziua 4 Back on track. 170-190 km, Borsec – Toplita – Gheorghieni – Lacu Rosu – Piatra Neamt – Frumoasa (Tazlau / Balcani). Ne impartim de dimnieata chiar in 3 echipe, ceea ce e putin urat pentru cei din urma. Eu cu Lucian in fata, si mergem asa pana in Gheorghieni. Am plecat inainte ca sa-mi repar o spita care se rupsese, dar care nu cred ca mi-ar facut probleme nici urmatorii 1000 km. Trecem inapoi pasul Creanga, dimineata devreme, ajungem in Toplita unde nu gasesc ce vreau eu, deci continuam pana in Gheorghieni unde ajungem repejor, si relativ repejor imi rezolv si problema. Cand e aproape gata apare si echipa a doua, Adrian cu TVA, ne interschimbam putin, Adrian ma asteapta sa termin iar TVA cu Lucian incep sa urce spre pasul Bicaz. In tot timpul asta Iulian ramane in urma dar mentinand distanta, isi rezolva si el ceva in Toplita la schimbatorul pe spate care-l deranja. Pasul Bicaz e foarte frumos si maret in partea asta, desi nu are stancile si abruptul de dincolo de munti. Ajungem repejor sus, coboram cat mai este pana la Lacul Rosu unde ii gasim pe Luci si TVA facand poze. Ne grabim, urmatoarea etapa de coborare si plat e intrerupta doar de niste poze si o noua pana la Lucian. Se merge bine si foarte frumos in trena, Atat pana in Piatra Neamt cat si dupa, pana in Roznov. De acolo parasim drumul national lumea e cumva obosita dar nu mai e mult, ajungem in Tazlau si apoi in Frumoasa, satul de unde sunt bunici mei si unde aveam asigurata cazare, cu noroc, si putina mancare. Ne lafaim.
Dupa mai mult timp ne suna si Iulian care luase din Piatra Neamt un autobuz spre Buhusi, de acolo spre Frumoasa stiu ca e neasfaltat asa ca il sfatuiesc sa mai intrebe lumea si eventual sa coboare. Ajunge si el din cate tin minte pe lumina, obosit dar mai bine comparativ cu tura precedenta, noi ne revansam pastrandu-i ceva de mancare :p.

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

Ziua 5 Ultima zi, retragerea e constituita dintr-un traseu de 50 km aproximativ, Frumoasa – Ardeoani – Bacau. De acolo tren. Pe traseu din ce tin minte tot nu am mers impreuna, din diferite motive, dar nu mai stiu exact care erau acum evadatii, unde era plutonul si care si cum a ajuns. In gara ne-am intalnit toti bucurosi ca am realizat o tura asa frumoasa.

From Suceava Bacau

From Suceava Bacau

Sper ca in viitor sa mai fac ture mai lungi, cu oameni mai multi, in zone mai frumoase, cum a fost aceasta comparativ cu restul iesirilor pe care le-am facut eu. Problema e ca intr-un singur weekend nu merge ceva de asa amploare, oamenii nu se leaga prea usor, apoi in traseu unii merg mai rapid altii mai incet, apar probleme care ar trebui sa nu-i afecteze pe toti. Alta problema e ca trebuie planuite din timp. Sper totusi sa mai prindem.