Iaşi Outdoors

august 22, 2010

Hamilton second

Dupa un weekend oarecum relaxant, fara nici un traseu de bicicleta am zis sa continui in stilul lejer si sa fac pentru a doua oara Mount Hamilton, impreuna cu Andrei si Vlad care n-au fost inca acolo. Acum stiam clar ca vreau sa merg pe ruta clasica, de la intersectia Alumn Rock cu Hamilton Rd. Traseul asta e descris pe cu oarecare detalii pe wikipedia ca fiind unul preferat de ciclistii din zona. Urcarea are 30-31 km si pe parcursul ei sunt doua coborari mici, cumuland maxim 150-200 metri diferenta de nivel.
Eu am plecat de acasa din Mountain View cu primul Caltrain, si am ajuns in San Jose pe la ora 10. Poate ceva mai mult de jumatate de ora mi-a luat sa ajung la locul de unde se incepe catararea, timp in care am primit deja mesaje de la baietii ca ei au inceput deja sa urce, la 10:10. Asta nu prea se potrivea cu planurile mele de a lasa in masina lor rucsacul cu relativ multe scule nefolositoare pe urcare, ca sa pot merge cat mai bine. Aveam de gand sa ma cronometrez asa ca am lasat rucsacul in niste tufisuri prin parcarea de unde se pleaca. Am inceput sa urc la 10:53, si am urcat intr-un ritm bun fara nici o pauza, evaluand permanent timpul de urcare total. Din primii 5-10 kilometrii era clar ca va fi peste o ora jumatate. Wikipedia: „Strong regional climbers can attain the peak in 70–80 minutes starting from Alum Rock Road.” Informatia asta impreuna cu faptul ca am scos in final fix 100 minute pe urcare ma obliga sa recunosc un lucru: nu sunt un „regional climber” :P. Mai ales la ultima parte de dupa ultima coborare viteza mi-a scazut semnificativ sub 15 km/h, media pe tot traseul fiind de 17.4 km/h.
Fix la final imi pare ca-l vad mult inainte pe Daniel, ceea ce s-a dovedit plauzibil el ajungand cu cateva minute inaintea mea iar Andrei cu vreo zece inaintea lui, amandoi avand avansul de aproximativ 40 minute la plecare. Baietii nu au mai fost la observator asa ca participam la prezentarea la care am fost si tura trecuta, mai pierdem putin vreamea si incepem coborarea. A fost frumos si la coborat, mai ales ultima parte unde drumul devine mai bun. Fac iar poze, filme. Jos mancare si apoi rapid acasa. Mainea ma gandeam sa merg la tura cu clubul dar nu prea cred ca o sa ma trezesc apt de asta si la 6 dimineata. Ramane pentru viitor ..

From Hamilton second


la plecare


si la finish


timp total 1:39

Track GPS, statisticile pe urcare fiind oarecum stricate pentru ca am lasat lap-ul deschis cat ma plimbam dupa.

Reclame

august 14, 2010

3 days yosemite

Intro In sfarsit a venit vremea sa scriu si despre weekendul prelungit 7-9 august, timp petrecut in una din cele mai frumoase ture realizate, care doboara cateva recorduri si aduce multe elemente noi. Parte din planurile realizate acum isi au radacinile cu cateva luni chiar inainte sa vin in California, cand am inceput sa visez la pasul Tioga si sa ma aflu mai multe detalii despre Yosemite. Stiam ca va depasi probabil tot ce voi face aici si s-a respectat.

Yosemite National Park (wikipedia) este unul din primele parcuri nationale din USA si isi face cam totdeauna aparitia in topurile celor mai frumoase parcuri nationale de aici, de cele mai multe ori pe primele pozitii cu puncte de interes precum tunnel view sau glacier point. Ocupa o suprafata de peste 3000 km patrati din care un procent foarte mic sunt vizitati de cei peste 3.7 milioane de vizitatori anuali.

Intrarea in traseu Tura era pregatita de cateva saptamani inainte. Aveam doua mari obietive in aceasta zona, primul fiind pasul Tioga iar al doilea de a urca Half Dome. Amandoua fiind solicitante dar si datorita faptulul ca pentru Half Dome in weekend sunt necesare permise care sunt rezervate pana in toamna, a fost nevoie de o zi in plus de refacere intre ele asa ca mi-am luat din timp liber luni sa pot realiza ce aveam in cap.
Vinerea ne-am intarziat cam mult la munca, dar dupa ce am adunat toate necesare si am pus bicicletele in masina am pornit la drum, echipa fiind eu cu Vlad. Am oprit in trecere pe la Vlad sa mai luam cateva lucruri necesare: mancare si saci de dormit.

From 3 days Yosemite

Drumul cel mai scurt pana la baza pasului, care era primul obiectiv planificat pentru sambata a fost discutabil, iar in final am oprit intr-o zona pustie fara sa intram in parc propriu-zis si am dormit in masina intr-o parcare. Fara sa cumulam destule ore de somn ne-am trezit pe la 7 dimineata si am coborat cu masina in vale, la intersectia drumurilor de unde aveam planificat sa incepem pedalatul, la cota 1200m.

Sambata Pasul Tioga are o altitudine de 3031m fiind cel mai inalt din California si lantul muntos Sierra Nevada. Plecand de la 1200 unde eram noi aveam de urcat deci aproximativ 1800 m in aproape 100 km, dar la care s-au adaugat dupa cum stiam multi metrii de coborat, pe care urma sa-i si urcam in plus de doua ori, la dus cat si la venit. Stiam ca estimarile aratau ca voi depasi recordul la altitudine urcata intr-o zi cu bicicleta. Am mancat ceva dimineata, ne-am pregatit tot ce vom lua la noi judecand bine fiecare obiect, eu am reusit sa plec fara rucsac. Putini kilometrii am mers impreuna, pentru Vlad fiind evident mai mult ca discutabila finalizarea intregului traseu.


intrarea in vale, de care noi ne departam acum

Cu un ritm relativ bun ajung la intersectia cu drumul 120 pe care se afla cu adevarat pasul. Aici sunt aproape la 1900 m si stiu ca am facut singura bucata semnificativa care urca continuu. Traficul momentan e destul de lejer dar in intersectie se gaseste ceva civilizatie. Continui pe un profil schimbator, desi urc semnificativ mai mult nici coborarile nu sunt de neglijat. Padurea se transforma pe nesimtite intr-o zona tot mai stancoasa si cu putini copaci, pana se ajunge la extrem.


depasesc altitudinea maxima atinsa cu bicla pe pasul Pordoi cu cateva luni inainte


Siesta Lake


peisaj tipic


soseaua pare camuflata


Cloud’s Rest


Tenaya Lake


Half Dome


alpinisti

Dupa ce trec de zone cu stanci masive apar iar sectiuni de padure iar apoi un fel de „campie” pe la altitudinea de 2600m, numita Tuolumne Meadows. De aici se urca lin pana in pas, la care ajung intr-un timp total de 6 ore si ceva. Pe ultima sectiune ma gandesc sa filmez, sa vorbesc in timp ce pedalez in film insa nu prea stiu ce sa spun. Fac totusi filmul asta si acum imi pare bine, il vedeti mai jos.


sus ma odihnesc putin

Intoarcerea a fost mai scurta ca timp dar mai chinuitoare. Ca de obicei lipsa de confort e mai acuta ca durerea musculara, si pe vaile finale ma sperii putin de masinile care se aduna in spatele meu. Cam tot timpul ma gandesc ca-l voi vedea in curand pe Vlad, insa dupa cum estimez de-abia pe final; el se intorsese deja la masina. Ajung si eu la 18:40, dupa aproape 11 ore de pedalat. 182 km si 3310m urcare par sa fie in final, depasesc recordul de urcare si pe cel de calorii consumate (8182) dar ambele la limita : Track gps.


ultimii metri. poza facuta de Vlad.

La masina Vlad imi povesteste ca a renuntat la pas dar a parcurs 116 km dus-intors ceea ce e mult ca parte dintr-o urcare aproape continua pentru un incepator. Ma spal, mai mancam ceva urcam bicicletele si plecam spre vale unde aveam de gand sa dormim tot in masina.


Vlad pe traseul lui


pana sa intram in vale oprim sa facem cateva poze in culorile apusului


El Capitan


dormim a doua noapte in masina, acum insa destul timp

Duminica. Pentru duminica nu aveam un plan stabilit, gandindu-ma ca probabil vom parcurge incet cele 12 mile de pista ciclabila din vale. Mergem intai la centru de informare unde intreb in primul rand de cazare, sunt trimis intr-o alta zona a vaii unde cica ar mai exista loc la un camping. Nu stiu daca persoana cu care am vorbit a inteles ca ma refeream la bivuac, neavand cort, insa la campingul la care ajung sunt destul de multe afise care preciseaza ca nu mai e loc, e oarecum coada si ne intoarcem la masina. Tot in timpul asta ne vine ideea ca pe parcursul zilei sa mergem la Glacier Point, iar eu prefer asta ca sa mai schimb ciclismul cu alt fel de efort. Ne intoarcem la masina unde lasam bicicletele, facem un oarecare bagaj si plecam. Printre altele mai cumparam si ceva mancare de la un magazin, sa avem cat de cat pe traseu. In vale ne miscam rapid, sau potecile sunt mai scurte decat par pe harta, si ajungem la intrarea in traseul lung de 4 mile doar dus, care e estimat la 6-8 ore dus-intors, unul din cele mai grele de pe pliantul primit la centru de informare.


free shuttle


boulder-isti


Yosemite Falls cele mai inalte cascade din America de Nord

Desi anuntat astfel, traseul nu urca deosebit de brusc. Nici nu e foarte circulat dar pare amenajat foarte bine, si chiar pana sus cararea e lata si alocuri chiar asfaltata. Peisajul e din ce in ce mai frumos cum urcam si valea se vede tot mai jos, in schimb nu si mai departe. Aproape de final ne oprim cand auzim in tufisuri niste zgomote clare iar eu ma urc rapid pe o stanca spre ele spre a observa, sperand sa fie un urs. Erau insa doua caprioare. Sus e o cabana, magazin de suveniruri si alimentara, e multa lume deoarece pe partea cealalta este acces cu masina, iar in punctul de belvedere e cam aglomerat. Peisajul e insa magnific, si regret ca pozele chiar cu autostitch nu reusesc sa arate asta destul de bine.
Pe coborare intalnim un fel de gainuse de munte si mai facem o scurta abatere de la traseu pentru alte stanci, in rest ritmul fiind constant.


Half Dome in centru


oamenii de jos par furnici

Ajungem jos si facem alte cumparaturi, ne asesam in masina. Langa parcare in apropiere de rau sunt cateva mese de picnic, loc care imi pare foarte sigur si bun pentru bivuac la noapte, insa putin departe de intrarea in traseul pentru Half Dome. Eh cum stam noi asa linistiti in masina Vlad observa fix in directia asta .. un urs! Iau rapid aparatul si fug spre el. Nu il observ foarte bine dar reusesc sa fac oarecare poze, iar el incepe sa se urce intr-un copac. E de dimensiune oarecum mica ceea ce imi indica din start ca ar putea sa nu fie singur. Cand ma ma vede din copac incepe sa coboare rapid, ceea ce ma face instant sa fug in directia opusa, reactie pe care le-o transmit si altor cativa oameni din parcare. Ursul pleaca pe langa rau spre vale, Vlad se intoarce la masina sa inchida, aveam tot felul de lucrui pe capota si toate portierele deschise. Pana se intoarce Vlad ursul se opreste intr-un loc fix, fiind admirat de partea cealalta a raului de cativa oameni relaxati si de partea asta doar de mine, mai putin relaxat ca sa zic asa. Fac un film, si dupa cum spun si acolo ma gandesc daca nu cumva in spatele meu ar fi altul. Vine si Vlad si mai pozam putin apoi ne gandim sa ne intoarcem, apropierea de animal nu prea pare o idee buna si nu doar din motive de nesiguranta. Ne intoarcem spre banci, iar cand ajungem la acestea Vlad in gluma striga „ursul”, ca sa-mi artaga mie atentia. Gluma se dovedeste insa adevarata pentru ca mult mai aproape de noi vad acum un urs mult mai mare, de care fugim instant, iar el, din fericire, reciproc. Cred ca nu e nevoie sa zic care e relatia de rudenie intre un urs mare si unul mic cand acestia merg impreuna si ce implicatii aduce asta de obicei cand te intalnesti cu ei. Impreuna cu alti cativa curiosi mai urmarim cateva secunde dar nu reusesc sa fac o poza semnificativa si ne intoarcem oricum.
Desi momentul nu cred ca a fost chiar atat de periculos sau extraordinar in locurile astea, ma bucur ca am avut ocazia sa vad de aproape aceste animale, insa asta imi da ulterior si reflectand asupra aspectului global un sentiment trist. Ursii astia sunt foarte atrasi de civilizatie, de gunoaie si mancare depozitata necorespunzator. Nu mai sunt salbatici, nu mai sunt asa cum ar trebui ei sa fie si instinctele li s-au schimbat. Padurarii fac eforturi mari de a ameliora efectul in vale, prin cosuri de gunoi speciale si locuri de depozitat mancarea dar si prin multe moduri de a informa turistii despre cum e mai bine sa trateze toata situatia.


singura poza decenta facuta de Vlad

Ne intoarcem oarecum entuziasmati la masina, eu insa constientizez acum ca a dormi sub cerul liber in zonele astea nu e un lucru atat de indicat. Il mai tin pe Vlad vreo ora aici, el ma duce cu masina intr-o zona mai aproape de intrarea in traseul de maine. O buna parte din timp ma gandesc sa ma intorc cu Vlad, in final insa imi iau inima in dinti si-i zic sa plece, pentru ca si el avea mult de condus pana acasa iar a doua zi prezentare la munca. Ramas singur in parcul complet intunecat, in care se vad doar cateva lumini de frontale si focuri, ma ghidez dupa vocea care o aud de la un fel de prezentare intr-un camping. Acolo un padurar prezinta chiar o istorie a luptei duse de ei pentru a ameliora efectul pe care il are turismul in zona asupra ursilor iar poze semnificative proiectate pe un ecran te conving rapid ca problema e complexa si dificil de rezolvat. Chiar in timpul prezentarii care are loc in mijlocul unui camping si la care sunt prezenti macar 20-30 oameni, apar o caprioara cu un cerb, luminate rapid de lanternele curiosilor. Se departeaza relativ rapid, insa nu in fuga. Timid astept sa plece toata lumea si intreb padurarul, sau mai bine zis „padurarita” despre unde mi-as putea gasi un loc de dormit fara cort, doar in sacul de dormit. Raspunsul e cat se poate de pozitiv „backpacker’s camp”. Oricat ar fi fost de departe faptul ca exista asa ceva ma bucura mult, insa indicatiile imi arara ca e chiar foarte aproape.
Ajung in vreo 10 minute. Aici nu mai sunt nici un fel de masini/rulote, doar multe corturi si cateva focuri. Mi-e rusine sa ma asez in centru asa ca ma pun la granita dintre corturi si padure, desi gandindu-ma la cele intamplate azi asta imi da oarecare emotii. Nu pot sa adorm rapid si asta e bine pentru ca asa cunosc putin atmosfera camp-ului. E intuneric aproape complet, se vad doar cateva focuri si frontale. Se aud sunete ciudate. Cand se face mai intuneric se vad forme de copaci care sunt prin tot campingul, si mai ales stelele care impanzesc orice zona din cer lasata libera de crengile arborilor. E frumos si mare parte din lipsa mea de som se datoreaza acum entuziasmului pentru loc.
Conform sfaturilor incep sa-mi pun mancarea in cutiile speciale. Mai bine zis incep sa o caut in rucsac, incercare care esueaza complet in final. Stiam ca am pus-o intr-o punga undeva, alaturi de gps cateva baterii si alte accesorii electrice de care aveam oarecum nevoie insa nu critic. Nu sunt de gasit. Cum stiam ca nu am deschis rucsacul de cand am iesit din masina ii dau mesaj lui Vlad si-l intreb daca macar in masina, mai exista sacosa mea gandindu-ma la pretul nu chiar mic al gps-ului. Dupa mai mult timp imi raspunde ca se gasesc acolo, si ma linistesc oarecum. Mai aveam din intamplare la mine doar cativa samburi si putina branza. Ultimul gand e ca voi pleca doar cu ele intraseul de maine, magazinul fiind departe si probabil inchis la ora 4 dimineata. Abia apoi adorm.


dorm 😛

Luni. Ma trezesc putin inainte ca ceasul sa sune desi era programat la 4:15. Mai stau putin si incep sa strang lucrurile. Imi iau putina mancare ramasa si cele doua sticle mici cu apa/suc, impachetez sacul de dormit si plec la 4:33. Nu dureaza mult si dau in drumul principal care duce spre sudul vaii, unde e intrarea in traseu si pana la care vad deja 2-3 grupuri echipate care plecau sigur pentru aceeasi destinatie. Iar imi place atmosfera; e diferit. Parasesc drumul dar se continua pe o poteca lata si asfaltata, care urca destul de abrupt. Intrec mai toate grupurile, din care cateva ma ajung apoi cand opresc ca sa scap de hainele groase. Pana la prima cascada e inca inuneric. Sunt doua cascade in prima jumatate a urcarii : Vernal si Nevada Fall.


mancare pentru traseu de 25 km


Vernal fall

Dupa ce ajung si trec si de Nevada Fall numarul oamenilor pe care-i intalnesc scade dramatic, semn ca sunt probabil printre primii. Vad pentru prima oara Half Dome de aproape dupa a doua cascada. Aici e iar un fel de campie in capatul careia e organizat un camping. Aveam sa aflu mai tarziu ca multi prefera sa faca traseul din bucati si asta e un loc bun de oprit, poate daca as fi stiut ar fi fost o varianta buna si pentru mine. Merg bine in continuare si incep iar sa urc mai abrupt. Intalnesc acum mai multe grupuri plecate probabil din campingul de care vorbeam.


obiectivul

Cu cat ma apropii mai tare de dom peisajele se fac mai frumoase, dar si oboseala sa se simte mai acut. E cam 8 dimineata si ma opresc sa mananc chiar inaintea primului dom. Pe acesta se urca foarte abrupt si continuu pe stanci, insa nu e nevoie de lanturi si cararea isi gaseste un parcurs relativ sigur.


pe varful domului mic


la baza ultimei urcari fac iar o pauza ca sa observ lanturile, sa estimez anumite lucruri si sa vad cum se urca altii


nu e greu, desi am renuntat la a-mi lua manusi nu am probleme


4 ore si un sfert pana pe varful Half Dome


o marmota lenesa


valea din directia pasului Tioga, nu reusesc sa vad soseaua


domul mic vazut de sus

Sus am stat destul de mult, aproape 40 de minute pentru ca stiam deja ca stau bine cu timpul, autobuzul de care depindeam in vale fiind la ora 15:40. La intoarcere se simte deja pe lanturi ca fluxul e mult mai mare iar jos intru putin in discutie cu cativa organizatori care culegeau statistici despre timpul de urcare mediu al oamenilor. Pe coborare in continuare exersez tot felul de saluturi, grupurile venind continuu din sens opus si deloc in sensul meu. La cascade ma opresc iar pentru un peisaj chiar spectaculos. Aici sunt oamenii de tot felul, dintre care sigur foarte putini au in plan traseul facut de mine. Unii ma intreaba curiosi cum a fost. La ultima cascada mi se termina bateria la aparat nu inainte de a face cateva poze care imi par printre cele mai frumoase acum.


coborarea sub Vernal Fall


si Vernal Fall 😀


oameni; pentru a realiza dimensiunea cascadei…

Ajung jos la 8 ore de la plecare, pe harti traseul fiind indicat ca de departe cel mai greu, un fel de „ruperea setului” estimat la 10-12 ore. Nu e chiar asa pentru ca ritmul meu nu mi s-a parut spectaculos. Cum ajung in statie iau shuttle-ul spre visitor center unde aflu de unde se ia autobuzul si am timp destul dar ma iau pe nesimtite cu ceva expozitie si ilustrate despre Yosemite. Intru intr-un amfiteatru unde se proiecta un film despre acest parc. Fiindca nu am mancat inca nimic ma gandeam sa plec imediat, dar filmul reuseste sa ma tina aproape 30 minute nemiscat, gandindu-ma insa totdeauna ca trebuie sa plec. E fascinant. De-abia dupa ce se termina merg si-mi cumpar ceva mancare pe care o savurez la locul unde am vazut ursul, fiind in apropiere. Ma spal putin in rau si revin la statia de autobuz. Restul zilei l-am pierdut pe doua trenuri si vreo 3 autobuze majoritatea intarziate, in final noroc ca am putut ajunge acasa. Masina e cu adevarat utila aici.
Au trecut deja 4 zile de cand am ajuns in care n-am facut nimic sportiv in afara mersului pe bicicleta in scopul deplasarii, dar febra musculara inca se simte. Presupun ca e aproape complet de la traseele de trekking, simtindu-ma mai rau mai ales la urcatul si coboratul scarilor. Weekendul asta imi iau pauza, dupa plan, insa pe zi ce trece gandurile unei noi excursii, de orice fel, imi surad tot mai mult.
Concluzie. Imi dau seama ca pentru cititorii acestui blog este foarte greu sa ajunga aici, mai ales daca ar fi doar in scopul vizitarii muntilor. Insa oricare ar fi situatia daca va aflati prin California si aveti putin timp Yosemite e un loc care nu trebuie ratat. Si sunt sigur ca am vazut doar o mica parte din el. As vrea sa aflu cum e sa campezi in zone mai departate de civilizatie. Si am un nou plan, pe care nu l-as fi preconizat: sa fac un varf inalt din parc fiind destule peste 3500m din care nici unul nu impune in august conditii de iarna sau echipament la care nu as avea acces. Deci fiti pregatiti..

august 4, 2010

Mount Diablo

Sambata asta am fost putin in San Francisco, renuntand la cursa de la club, pentru ca sa am timp si duminica de un traseu cu mai multi oameni care-i cunosc. Sambata seara trebuia sa ajung din Mountain View in Hayward, trecand Dumbarton bridge. Am plecat pe intunecate aproape, dar in cele doua ore si cateva minute cat mi-au luat cei 50 km pana in Hawyard la casa lui Vlad, s-a facut intuneric bine de pe la inceputuri. M-am ratacit de vreo doua ori dar folosind iphone-ul am revenit usor.
Pe la 10 seara ajuns acasa la Vlad, ma hotarasc cu el sa plecam pe biciclete in aceeasi seara pana in Dublin, oras la vreo 15 km distanta. Acolo trebuia sa ne intalnim cu Andrei fratele cel mai mic (din cinci total!), al lui Vlad si cu David cel care-i imprumutase cursiera lui Vlad pt Tahoe. Saptamana asta si Vlad si Andrei isi cumparasera cate o cursiera asa ca echipa a crescut rapid. Imi imaginez ce echipa ar face fratii lui Vlad daca toti ar merge pe cursiera de-odata, un adevarat pluton :).

Nu iesim bine din Hayward si lui Vlad i se desprinde o pedala, filetul din angrenaj fiind ros complet iar noi acum observam.. noroc cu fratele lui mai mare Daniel care vine si ne ia cu masina pe amandoi cu bicle cu tot pana-n Dublin. Acolo ne intanim cu ceilalti si ne culcam.

Dimineata ne trezim pe la 8, mancam ceva si asteptam magazinele sa se deschida la 10 poate gasim un angrenaj de inlocuit pentru bicla lui Vlad. Trecem prin vreo 3 magazine dar fara scucces, preturile ar fi dublat costul de-abia achitat pentru bicla sh. Ne intoarcem acasa unde cat ne pregatim noi apare ideea sa lipim pedala cu un fel de poxilina, cica ar fi de calitate si poate poate tine. Ca ceilalti trei sa nu pierdem vremea intram in traseu, iar Vlad cu Daniel raman sa mearga cu masina la magazin sa rezolve, apoi sa ne prinda din urma si pe la inceputul dealului sa urcam deja in toti patru.

From Mt Diablo

dimineata in garaj


3 din 4 au bicla

Dureaza cam o ora sa parcurgem cei 20 km pana unde se incepe adevarata urcare pe Mount Diablo, obiectivul traseului, timp in care baietii rezolva lipeala pedalei. Ne potrivim bine si chiar ne intalnim la inceput toti. Planuim sa mergem separat pe urcare si asta il include si pe Daniel care va oferi asistenta cu masina. Mt Diablo are 1,177 m, ceva mai mic decat vecinul lui Hamilton parcurs de unul singur acum cateva weekenduri. Ce nu stiam dar urma sa aflu imediat e ca panta e deseori mai abrupta, ajungand de cateva ori la 11 – 12%, iar ora cam nepotrivita datorita caldurii. Vlad pleaca cu un avans de doua minute, apoi noi ceilalti, eu il intrec pe Vlad dupa care mai sunt intrecut doar de masina de asistenta o singura data relativ jos, mare parte din restul catararii fiind facuta singur in timp nu foarte alert dar fara pauze.


aici dam startul


ma intrece .. masina 😛


Vlad nu e nici el prea departe de mine aici, dar va fi in curand

Ajung sus in 1h 20min, peisajul seamana mult cu Hamilton fiind in aceelasi lant muntos, ultimii 200 metrii au 20% si-mi cresc mult pulsul, fiind insa doar pentru a ajunge la un observator inalt, desi chiar soseaua se poate zice ca ajunge in varful muntelui. Ambele catarati nu sunt pasuri ci mai mult sosele turistice folosite pentru a ajunge sus la un punct cu peisaj frumos. Si aici sus e ceva organizat, cateva cladiri si parcari. Sunt oameni destui.

Peste cateva zeci de minute ajung Andrei cu Daniel, aflu ca Andrei a fost cel care a abandonat primul traseul din motive de oboseala si a urcat cu masina. Pe caldura asta pante de 11% prin soare recunosc ca nu-s pentru incepatori iar Andrei chiar e la primul traseu. Aflu de la el ca pedala lui Vlad s-a desfacut dupa cativa kilometri, ca a mers putin pe langa bicla pana a venit masina care i-a dat bicicleta lui Andrei, astfel Vlad a putut continua si in ceva timp apare si el sus, la fix doua ore de la plecare. Remarcam ambitia lui Vlad care e si el inca incepator.. desi gurile rele ar zice ca ar fi fost intrecut la deal pe final de o persoana in varsta si de sex opus …

David reunta si el la vreo 5 km distanta de varful catararii iar masina il aduce sus unde ne intalnim in final toti. Coboram pe biciclete eu Vlad si David iar cei din masina profita de ocazie si mai fac cateva poze.

multumim Daniel pt asistenta

Pe coborare admiram peisajul, mai ales prima parte. Jos ne regrupam si pornim iar la pedalat, pe un traseu putin mai lung ca cel de la dus. Ne oprim la primul fast-food unde realimentam. Aici ne vine ideea de a merge pana in Hayward, eu cu Vlad pentru ca fix din zona asta un drum scurteaza distanta iar trecerea prin Dublin e doar ocolit. Cand sa plecam bicla pe care merge Vlad acum are pana pe spate, pe care o rezolvam rapid ajutand fiecare cu ce poate. Si drumul direct spre Hayward se dovedeste frumos si diferit, urca 50 m altitudine iar in rest se coboara continuu pana in Hawyard. Ma simt din nou cu chef de pedalat, probabil datoria mesei.


team work

Ajungem acasa la Vlad pe la 7, poate 8 sera. Ne uitam putin la poze iar apoi baietii ma duc cu masina pana la intrarea pe podul Dumbarton, de la care pedalez iar pe intunecate pana acasa inca vreo 20 km.
Ajung obosit dar multumit de tura, evident in sfarsit o tura cu multi participanti ce are element nou masina de asistenta si cum era de asteptat numeroasele intamplari.
S-au adunat vreo 115 km pentru duminica si vreo 60 sambata. Desi nu intentionez imi cresc media de km pe saptamana, acum dupa 4 saptamani am 1070 km pedalati.

iulie 11, 2010

Mount Hamilton

Varful Mount Hamilton are o altitudine de 1329m, fiind cel mai inalt din zona Silicon Valley. Pe el s-a construit in anii 1870-1880 observatorul astronomic Lick, pentru care s-a construit in prealabil si Hamilton Road, un drum la care datorita conditiilor de transport de atunci s-a avut grija ca pantele sa nu fie prea mari, si sa se poata transporta echipamentul necesar observatorului cu cai. Cum nici eu nu am asa multi cai putere, m-am grabit sa ajung pe drumul asta celebru intre biciclistii din zona asta.

Ma trezesc deci sambata pe la 8:45, ceasul fiind pus sa sune mai devreme dar din greseala pentru p.m., mananc ceva in fuga si ma grabesc sa prind trenul de 9:25 pana in San Jose, ca sa scap de vreo 20 km prin civilizatie, ramand doar cu aproximativ 10 km. Prind destul de lejer, iar peste jumatate de ora sunt in San Jose, si pentru prima oara vad aici cladiri ceva mai inalte, si mai multe adunate, asta pentru ca sunt in centru, iar intr-un kilometru maxim scap de peisajul asta. Doua din turnuri sunt sediul Adobe.

From Mt Hamilton


adobe


pe acolo trebuie sa urc

Ce am uitat sa zic e ca am ales pentru urcare un traseu diferit de cel clasic. Clasic se urmareste Hamilton Road dar mie-mi parea mai scurt pe harta sa urc pe Quimby Road, care traverseaza insa mai direct alt lant de munti si apoi coboara mai mult. Problema nu e ca urca, asta-mi doream, insa panta ajunge destul de rapid sa fie prea mare. Depaseste 13%, 16, .. ajunge la 20 in unele curbe stranse. Sunt nevoit sa opresc de multe ori. Din marginea drumului o iau la fuga continuu zeci de veverite, intr-un loc sunt adunate asa multe ca mi se face frica de ele :). De la 600 si ceva m incep sa cobor si dupa putini km intru in Hamilton Road.


cate veverite sunt? 😛


silicon valley


mt Hamilton – putin in dreapta

De aici cobor in continuare putin, si incep sa urc mult mai usor. O tine usor mult timp, prind un biciclist din urma cu greu si raman in trena lui pana cand ma opresc iar pentru o pauza, desi panta nu era prea mare, oboseala se acumulase :P. Eram la 300 metri sub varf si asta a fost singura oprire. Pe urma ajung usor sus, si ma orientez rapid spre punctul turistic.


condor, specie pe cale de disparitie


cand ajung la 3 metri de el isi ia zboru

La observator stau destul de mult sa ascult niste explicatii, un tur gratuit ce are loc la fiecare 15 minute, apoi sa citesc parte din afisele de pe pereti. Intru in vorba cu un biciclist la intrare, apoi ma duc in slapi spre alta cladire din complex unde observ ca nu mai am camera foto. Ma intorc grabit si o gasesc bucuros la biciclistul cu care vorbisem, o uitasem la intrare.


cocalar

Dupa ce-mi dau drumul la vale nu mai opresc decat pentru niste filmulete, sau nici pentru alea :). Partea pe care n-o vazusem din drum la urcare imi place mult, fiind mai deschisa, si-mi aminteste de coborarea de pe pasul Nigra din Italia. Intru bine in oras, in dreptul unei sosele lungi care duce fix la gara, si mai opresc doar la un restaurant vietnamez pentru o experienta culinara :P.

Per total am parcurs cam 85 km, am urcat doar aproximativ 1700 m, si s-a simtit ca a fost mai usor ca weekend-ul trecut. Incep sa ma satur de privelistea secetoasa a dealurilor/muntilor de aici, si caldura cu soare continuu insa pentru un traseu pe saptamana nu e grav si inca mai am 2-3 ture planificate in zone din imprejurimi.
Traseu urcare + coborare

mai 5, 2010

Juval si Statistici Finale

Sambata, in ultima zi datorita unor restrictii de timp am facut ultimul traseu de doar cateva ore, trezit oricum de dimineata pentru a ma intoarce pana la ora 11. Se anunta si vreme rea, dar in 25 km stiam ca ajung de la plecarea din Iasi la 1000 in total, asa ca aveam de gand oricum sa merg macar 25. Ca sa vad insa si ceva nou, am ales sa merg pana in localitatea Naturno iar de acolo sa urc pana la castelul Juval, proprietate a alpinistului italian Reinhold Messner, si muzeu pe aceeasi tema.
Am plecat pe la 7 si ceva, in directia in care am fost si prima zi spre pasul Stelvio, dar pentru o distanta mica de „plat”, pe pista de bicicielte, cam 16 km facuti rapid. Am gasit greu intrarea in serpentinele ce urca abrupt pana la castel si chiar am mers cateva zeci de metri si pe autostrada. Am inceput si urcatul, care mi-a luat destul de mult timp si energie, fiind nevoit sa opresc de mai multe ori si de fiecare data revenirea era complicata din cauza spd-urilor. Sus pe langa castel e un fel de ferma si alte cateva case, fix in dreptul castelului fac 25.0 km deci implinesc per total o cifra rotunda, apoi vreau sa intru la muzeu dar mai era de asteptat cam o ora ca acesta sa se deschida asa ca renunt la idee. Ma intorc acasa inainte de ora 11. In total am facut sambata 49 km, iar in toata tura s-au adunat 1024 km (alta cifra rotunda :P).

From Italia 2010 zi 15


serpentinele

Statistici finale
Toata excursia asta a durat 16 zile din care 2-3 le-am petrecut pe drum desi am mers (si) cu avionul, iar 4 zile intregi am fost amanat cu plecarea si am ramas in Otopeni. Din aceste 13 zile ramase doar 9 zile am pedalat, din care 3 zile au fost doar jumatati de zi pe bicicileta, adica am facut traseu doar o dupa-amiaza sau dimineata, deci numarul de zile pline de pedalat ar fi 7.5 zile. In timpul asta am parcurs 1024 km si am urcat 16850 m altitudine, consumand in unele zile si 6-7 mii calorii (recordul a fost de 7,915 dupa estimarile aproximative ale GPS-ului).

Trasee zile

zi traseu distanta urcare
zi 02 brasov – buc 185 km 1500 m
zi 06 merano 2000 32 km 1340 m
zi 07 trafoi 125 km 1580 m
zi 09 vipiteno 168 km 2100 m
zi 10 pordoi 145 km 3300 m
zi 12 dolomiti doi 158 km 2600 m
zi 13 mendola 99 km 2200 m
zi 14 meltina 63 km 1500 m
zi 15 juval 49 km 730 m

Medii

medie distanta urcare
total 1024 km 16850 m
medie 13 zile 79 km 1296 m
medie 7.5 zile 137 km 2247 m

Tabel din garmin connect la care nu se poate da link

From Italia 2010 zi 15

Toate traseele pe care am fost

Concluzii
Cele mai mari impedimente pe care le-am intalnit in totata tura au fost amanarea cu 4 zile a plecarii din tara si faptul ca multe pasuri inalte am aflat prea tarziu ca sunt inchise (deci ma fac vinovat de o prea slaba documentare din start), cel mai rau imi pare de pasul Stelvio, Gavia, Rombo, Gardena si Pennes, aproape toate fiind peste 2200. In rest, desi am avut si alte emotii, a fost o tura deosebita, cum ma asteptam si era si normal sa fie, primul traseu lung in afara tarii. Sper ca de acum sa-mi permit, cum era planul si pentru traseul asta, sa nu merg singur in trasee asa mari, desi n-am avut probleme cu plictiseala din cauza asta, chiar surprinzator m-am simtit oricum destul de entuziasmat si n-am dus lipsa companiei.

Multumiri
Multumesc tuturor care m-au ajutat intr-un fel sau altul sa realizez aceasta frumoasa tura, lui Lucian pentru o parte din echipament, lui Cleo pentru mp3-player dar mai ales si in primul rand rudelor mele din Italia la care am fost cazat in fiecare noapte, in final, care m-au si hranit in aceasta perioada cu consum mare de calorii. De la stanga la dreapta: Mihai (care m-a lasat sa stau in casa lui si mi-a aratat niste ture de baza in zona de care nu stiam: Merano 2000 + Tre Cime di Lavaredo), Francesco (care m-a lasat sa stau in camera lui), Ferisa matusa mea (care mi-a facut mancare muuulta si buna si m-a dus / adus pana in Bolzano cu masina) si Egidiu varul meu (care m-a lasat sa dorm in pat cu el 🙂 ).

From Italia 2010 zi 15

Bonus track
dolomiti
pista Merano

Older Posts »

Blog la WordPress.com.