Mai 2012

Ca sa nu treaca prea mult timp si sa uit de tot, un update sumar la luna mai 2012, totul pana pe 25 cand am plecat in Hawaii. Evident iesirea in Hawaii merita un post separat, pe care sper sa nu-l mai aman mult timp. Si ca sa fiu foarte eficient, trec direct la zilele relevante din mai:

4 mai Desi e vineri si zi de lucru, am un plan interesant. Cum multe firme de IT mari au sediul ‘la tara’; in Bay Area (undeva intre cele doua mari orase San Francisco si San Jose), si multi dintre angajatii lor sunt pasionati de ciclism, s-au format deja de cativa ani posibil grupuri care fac ocazional comute din San Francisco pana la lucru, aproximativ 60 kilometrii. Pentru mine care m-am mutat super-aproape de munca nu prea are sens, dar ca sa experimentez si eu asta, mai ales ca e o luna speciala; am plecat cu primul tren in San Francisco, pe la 5 dimineata, ca la 6 era intalnirea si incepeam sa ne intoarce pe cei ~70 km, in vreo 3 ore si pe un drum putin ocolit dar mai frumos, pana la munca. Totul a decurs conform planului, mai mult a fost interesant sa vad la 6 dimineata la o cafenea anume cum se aduna vreo 60 ciclisti, chiar daca pe traseul nostru am fost doar vreo 4. Spuneam ca e o luna speciala pentru ca in California si nu numai e un challange sa faci comute si nu numai cat mai mult cu bicla, si pe endomondo.com iti inregistrezi asta si se face si clasament, etc. Mi-am trecut tot acolo dar n-o sa mai continui pentru ca nu vreau sa merg cu GPS-ul zilnic si nici sa-mi instalez aplicatii pe telefon… Acum ar fi interesant sa mai fac comute-ul asta odata fie dus-intors (ceea ce e totusi extrem cu trezit la 3-4 dimineata); fie pe calea mai scurta / usoara, doar ca sa vad cum e. Cred ca o sa fac asta in curand..

6 am dimineata, pustiu prin San Francisco (mai exact in South SF); dar o multime de biciclisti in fata unei cafenele oarecare

undeva pe traseu

5 mai rafting Undeva la distanta de 3, poate 4 ore de condus, pe o sectiune de nivel mediu (2 si 3 din 5 maxim); am umplut doua barci, toti romani, si am vaslit la vale, timp de cateva ore. Cel mai mult m-a impresionat durata destul de lunga; dar si unele portiuni dificile si frumoase. Acum merita incercat un nivel mai sus, iar acolo e posibil sa fie chiar serios.. oricum pentru inceput a fost excelent si asa.

om la apa

6 mai, Black Mountain Ma gandeam de ceva timp sa-mi folosesc cortul si in zona, ca munti sunt destui, fie ei si mai mici. Ideal e sa pot face asta si in timpul saptamanii, si acum pare foarte usor cu putina organizare; insa prima data am plecat duminica si m-am intors luni dimineata, acasa si apoi rapid la munca. Am carat cam multe in rucsac, dar ideea era sa ma joc putin si cu aparatul ceea ce mi-a prins bine. Am pus cortu intr-un camping special super-amenajat, care insa necesita rezervare, pe care nu aveam cum s-o mai fac atunci, insa de pe la 11 noaptea pana la 6 dimineata nu a fost nimeni pe acolo, si nici inainte n-am vazut. Un apus frumos, o gramada de caprioare, rasarit de luna si luminile oraselor in vale. Cireasa de pe tort a fost la intors, cand filmandu-ma pe coborare cu MTB am cazut destul de urat, din viteza in praf direct, si fiind singur m-am speriat destul de tare. M-am julit peste tot, dar din fericire nu mi-am sclintit nimic. Acum mi-au trecut toate ..

borsec, de la un magazin special cu tot felul de produse din estul europei

rasare luna

rasare si soarele

mai nou am aparat, telecomanda si alte accesorii la aparat care mi se par foarte utile (si dupa experienta din Hawaii)

Palo Alto, (turnul Stanford), putin inainte de cazatura

13 mai primul meu maraton Dupa o saptamana in care nu pot sa pedalez fiind cu probleme la servici (trebuie sa stau aproape de calculator), saptamani in care mi-am facut obiceiul sa fac alergari. Si cum facusem deja doua alergari de 22.7 si respectiv 25 km si ma pregateam pentru maraton, acum vroiam sa incerc ceva mai mult. In timpul saptamanii fac doua de 10 km, una miercuri si una vineri parca; iar duminica avea sa fie cea lunga. N-am plecat prea devreme din pacate dar m-am simtit ok. Planul era de 30 km, dar fiindca a mers bine si ca sa nu mai lungesc mult cu alte antremanete de peste 20 km, am continuat pana am terminat maratonu (42.2 km in total). Cu putina muzica si motivat de faptul ca wow, fac primul maraton, am reusit sa nu ma plictisesc si mai mult cam ultima ora am tras putin pentru a-mi pastra media si a obtine un timp final sub 4 ore, care este obiectivul meu. Timp final 3:58:45, calcalculat din mers ca sa iasa la limita sub 4h, pentru ca mult mai jos n-as fi putut.
Pana la maratonul San Francisco pentru care ma antrenez si care e la sfarsitul lui Iulie, nu o sa mai alerg cred poate niciodata peste 20 km, insa voi face mai multe alergari mai scurte in ultima luna / saptamani. Multumit oricum ca am facut unul si in perioada de antremanet, cu un antrenament deloc normal, mai exact cateva alergari neregulate la distante mari. Inregistrare

pe unde am alergat

cronometru la final 😀

19 mai Diablo de 4 ori . Planul era sa ma antrenez pentru Hawaii, unde dupa cum o sa povestesc in postul urmator planul era sa urc pe bicla probabil cea mai mare urcare continua din lume, de la 0m adica de la plaja pana pe Mauna Kea, unul vulcan de 4205m. Cum urcasem maxim 3300m si doar cumulat; de cateva ori intr-o tura cel mai mult, mi-ar fi placut sa vad daca pot urca peste 4000m, asa ca am ales cea mai grea/mare urcare din zona si am vrut s-o fac de cate ori pot in ziua respectiva. Din pacate e putin departe si nu am putut sa incep prea devreme, pana am ajuns acolo mi-a luat cateva ore. Asta s-a simtit mult mai rau insa la intors pe frig si prin noapte, dar totul s-a meritat. Avand aproximativ 1000m urcare, vroiam de 4 sau 5 ori sa o urc, insa nu am reusit decat de aproape 4 ori. Prima tura a mers cel mai usor, mai ales ca eram 4 oameni in total, a doua era deja prea cald si se resimtea oboseala. Apoi a urmat o pauza mult prea mare pentru o masa insa super-necesara, din pacate nu foarte aproape nici aia. Urmatoarele doua urcari au mers tot bine, reusid sa-mi pastrez ritmul. Cel mai interesant moment a fost la ultima urcare cand stiam ca parcul se inchide fix la apus, ca sunt masini care forteaza biciclistii sa coboare jos; iar eu nu prea ma incadram. Asa ca am urcat cat de mult am putut pana sus, si am ajuns chiar la mai putin de 200m de varf unde insa asteptau padurarii care nu m-au lasat sa mai urc. Am coborat, apoi cu greu am ajuns acasa pana la urma pe la 2 noaptea, dar am batut lejer orice record de urcare cu vreo 4600m acumulati si peste 200 km distanta. (inregistrarea e putin sectionata dar ce e important e trecut acolo).. Pe viitor cred ca as putea urca de 5 ori complet, insa sa merg cu masina si sa am mancare la masina fix sub urcare, fara asta nu cred ca pot sa urc de mai mult de 4 ori…

toata echipa inainte de prima urcare

eu, dupa prima urcare

masa de la amiaza

incercand sa fortez apusul

pot sa mai pedalez si putin dupa

la intors

‘decalaratii’ live, de pe tot parcursul zilei.

Cam asta a fost de mentionat pentru mai, totul pana pe 25 cand am plecat in Hawaii. Despre ce a fost acolo, va urma.

Maroc partea II / III : Sahara

Tura in Maroc partile 1 Muntii Atlas, 2 drumul pana la si Sahara si 3, restul obiectivelor vizitate.

---

Ne-am despartit cu greu de muntii pe care ii urcasem, dar stiam ca nu e timp de pierdut si ca ne asteaptau in continuare obiective importante. Pana la urmatoarea destinatie aveam de asteptat insa destul de mult timp, si in prima zi trebuia mai ales sa ajungem inapoi in Marrakech si sa inchiriem masina. Am ajuns pe la pranz si am inceput sa cautam diferitele companii care inchiriaza, cautare care a durat mai bine de o ora. In final am acceptat oferta de la K.A.T, pentru 250 dirhami pe zi pe o perioada de 5 zile, un Ford Fiesta pe care l-am mai si asteptat dar am reusit sa plecam astfel incat sa mai avem cateva ore bune de lumina. Aveam bagaje mari iar masina nu e chiar asa incapatoare, desi eram doar patru.
Cum am iesit din oras am inceput sa ne simtim tot mai bine, si lantul muntos de care trebuia sa trecem iar, acum din masina, isi facea aparitia la orizont.

From Maroc 2011

Intalnim cred pentru prima data un vanzator de pietre suveniruri la care oprim si incepem negocierea. In franceza mai mult, dar si engleza, intelegem ca accepta si schimburi posibilitate care ne starneste tot felul de idei, de la pantalonii de munte ai lui Alex pe care chiar i-am dat pana la camera foto si bonus .. un pix, ma rog am luat cateva pietre interesante de la el si apoi de mai sus din munti, de la tarabe imense cu tot felul de suveniruri, fosile etc. Sunt atat de multe ca pare principala sursa de venit a oamenilor din zona ..

printre altele, „berber-ul” ne cere si whiskey.. (?)

Ne grabim sa avansam totusi in traseu si se lasa seara, asa ca incepem sa urmarim locuri bune de campat. Cu cativa kilometrii inaintea celui mai inalt pas din traseu, Col du Tichka 2260m, gasim un drum auxiliar care ne duce intr-un loc chiar foarte bun. Avem iarba, rau si ceva lemne de foc care s-au dovedit necesare in momentul in care s-a stricat de tot primusul nostru minunat. Speram totusi sa-l putem da la schimb pe niste pietre frumoase.. Ne simtim bine toata seara, ne spalam si relaxam putin, mancam bine si dormim toti in cort in afara de Lucian care doarme sub cerul liber pentru prima data.

lemne de foc

---

Dimineata soarele se lasa asteptat cam mult, si toate hainele puse la uscat sunt iarasi si mai ude, suntem obligati la se strangem asa si sa plecam. Urmeaza imediat urcarea spre pas si peisajul e grandios. Sus sunt iar o multime de magazine de suveniruri fiecare cu multe, foarte multe obiecte, noi ramanem mult la un vanzator si cumparam o gramada, dar negociand atent fiecare. In continuare apar tot mai multe localitati, desi zona montana continua, luam un localnic cu autostopul, apoi facem alta pauza de masa, alti vanzatori apar langa noi ca din senin in desert, apoi in final, depasim zona de munte..

Alex si vanzatorul

Primul si singurul obiectiv care urmeaza pe o distanta mare de sute de kilometrii pana la dunele de nisip, destinatia finala, este localitatea Aït Benhaddou, unde datorita aspectului specific au fost filmate multe filme cunoscute (Gladiatorul, Mumia etc, lista o puteti vedea la link), si este si monument UNESCO. Si noua ne-a placut sa o vizitam, dar ne-a obosit caldura si faptul ca am refuzat ghidul autohton si am mers destul de mult ratacind prin soare. La plecare ne certam prima data cu un anonim care ne cere taxa de parcare degeaba, situatie cu care ne vom mai intalni..

Urmeaza Ouarzazate, localitate unde alimentam, si apoi zona intinsa de desert spectaculoasa ca si relief, localitati din 50 in 50 km aproximativ si ele cu specific aparte, prindem si un apus superb intr-o intindere vasta de .. pamant arid. Apoi ajungem in localitatea Rissani, aproape pe intuneric.

trec si eu la volan ;;)

Rissani este ultima localitate mai mare inainte de Merzouga, care e satul cel mai apropiat de dune. Se schimba aspectul localitatii, este un targ si multa lume, e politie si totul pare mult mai civilizat pana acum, parca ar fi venit din alte parti oamenii aici, desi dincolo e fundatura si imediat granita cu Algeria. Suntem dezorientati si cobor din masina ca sa intreb directia spre Merzouga, cunosc astfel un baiat care vrea sa-l ducem pana acolo, numai bine. Este foarte comunicativ, are 16 ani si lucreaza la un hotel din desert, zice ca ii place asta, spune ca e „max relax” si ca in orasele mari e urat pentru ca e prea multa lume si galagie. Eu sunt de acord cu el, in ceea ce priveste orasele mari iar in ceea ce priveste desertul aveam sa ma lamuresc imediat. Il intrebam daca are prietena, el incearca sa ne explice ceva din care nu intelegem decat Fatimah, care din cate inteleg e un simbol pentru ei. In mijlocul pustietatii baiatul zice ca trebuie sa facem stanga, si coboram de pe sosea in macadam direct, se vad ceva urme de masini dar totul e un pamant arid intins cu denivelari mici, avem de mers vreo 4-5 km asa si ajungem la hotel, ne zice el. In apropiere se vad ceva luminite de la cladire. Este izolata complet, la aproximativ 5 km de orice alta cladire sau localitate. Se vad in fundal dunele de nisip mai mari, nu e nici cald nici frig, cladirea este destul de mare, nu vedem prea bine si ne grabim inauntru. Cum intram ramanem masca. Este liniste, putina lume, ne asezam la o masa unde suntem serviti cu ceai de un baiat imbracat traditional, totul e luminat doar de lumanari si felinare, decoratii de vis. Nu ne vine sa credem.
Apare si cel care tine hotelul, un baiat tot tanar care vorbeste foarte frumos, nu despre ce vrem sa luam noi de la el sau ce trebuie sa platim, ci despre tot traseul nostru prin Maroc initial, apoi despre inchiriatul camilelor (este un program mai special cu dormit in dune in corturile nomazilor), nu e prea ieftin si noi alegem sa stam la cort, si sa ne plimbam pe la rasarit prin dune fara camile. Dushul e 5 sau 10 dirhami la alegere zice el, iar Alex isi ia camera totusi si plateste 20 dirhami, adica sub 10 lei iar camera arata foarte bine. Cladirea are curte interioara foarte faina, iar mai tarziu baietii incep cantece la tobe. Nu sunt prea multi turisti, stam si noi putin la muzica apoi punem cortul in apropiere si ne plimbam putin prin dune. Este un vant cu totul special aici: cald si continuu, fara nici un fel de rafale, dar destul de puterinc, si ne e greu sa instalam cortul initial, dar il prindem bine cu toate ancorele si rezista. Rupt de oboseala nu pot sa adorm prea rapid, sunt prea entuziasmat de tot ce se intampla si mai ales de ceea ce urmeaza sa se intample dimineata ..

---

Ne trezim cu vreo ora inainte de rasarit. Alex apare si el rapid din hotel, mananc doar eu cu Luci ceva foarte rapid, luam cateva sticle de apa, crema de soare si palarii, dar mai ales aparatele foto pregatite. Vrem sa ajungem cat mai sus pana rasare soarele, iar apoi pe cea mai inalta duna pana la care nu pare a fi mai mult de jumatate de ora. Incet se lumineaza, apoi apare si soarele, totul e pustiu si lasam hotelul cu masina si cortul mult in spate. Pe alocuri ne afundam tare in nisip, este mai usor descult decat cu sandale. Nisipul isi schimba continuu culoarea in lumina tot mai puternica a soarelui. Cand rasare suntem aproape pe varf, si ajungem apoi si acolo. De sus se vad corturi undeva departe, printre dune, se mai vede un om si undeva si mai departe ca un gandac rapid un atv. Suntem toti impresionati de frumusetea peisajului si emotionati ca am reusit sa ajungem si aici, la dunele din Sahara. Facem tot ce ne trece pri cap, sarim prin nisip, poze, fugim etc. Dupa cum sigur va veti da seama, pozele sunt foarte diferite si din cauza aparatelor foto cu care au fost facute, foarte diferite si ele .. enjoy..

greu la deal

si s-a facut lumina

hotelul

Dupa ce stam mai mult timp sus ne hotaram sa trecem si pe la corturile care se vedeau in vale dar care presupuneau un ocolis de cel putin jumatate de ora. Apare si miscare in vale, pleaca caravane de camile, noi fugim prin nisip spre ele. Facem si noi poze cu cateva care le-am gasit odihnindu-se. Trecem si pe la zona principala a corturilor, de unde cativa copii pleca prin nisip cu ghiozdanele in spate la scoala .
Ne intoarcem apoi spre hotel, pe care suntem nevoiti sa-l ghicim ca directie pentru ca bateria de la GPS se termina.

cortul meu 😀

Ajunsi inapoi la hotel incepem grabiti sa ne organizam cu plecarea, aveam un drum foarte lung si multe de vazut in continuare in ziua respectiva. Baietii din hotel ne zic ca plecam prea devreme si asa e, dar nu avem ce face, si ne grabim cat putem. Luam iar doi baieti pana in Rissani inapoi, iar dupa ne continuam drumul spre obiectivele noastre, pe care le voi descrie in partea a treia.

interiorul ziua

Aveam asteptari foarte mari de la etapa cu desertul, citisem mai demult cat de frumos este in Sahara si eram deja pasionat de zone de genul asta dupa ce am vizitat Valea Moarta in America. Din pacate aici am fost pe fuga, insa s-au meritat toate orele de condus facute ca sa ajungem si macar pentru cateva ore sa stam aici. Sunt bucuros si ca am stat la cort in dune, experienta care sigur nu o s-o pot repeta prea des.

de la sosea (cu galben), am mers pana la cort cu masina
cort = hotel
apoi la picior prin zona de dune, inregistrat partial
zona de dune = Erg Chebbi

Erg Chebbi este dupa cum se vede mult, mult mai mic decat erg-urile care urmeaza,
majoritatea facand insa parte din Algeria..
partial, trasee parcurse pe erg : track1 si track2

Sequoia and Death Valley National Parks

Desi in ultimele weekenduri am vazut oricum mai multe decat mi-as fi imaginat, prin plimbarile mele prin Yosemite si nu numai am tot auzi de uriasii sequoia si ma gandeam sa nu plec din California pana nu-i vad. Vazusem doar exemplare mai tinere. Undeva mai la sud de Yosemite sunt parcurile nationale Sequoia si Kings Canyon, unde se afla cele mai mari exemplare si chiar cel mai mare copac din lume. Era insa cam departe, la o distanta de cam 5 ore de condus doar ca sa ajungem acolo.
In final am gasit pe cineva care a mai vrut sa vina, Dan, si desi amandoi nu aveam experienta prea mare cu condusul ne-am gandit din start ca daca toate vor fi bune poate ajungem chiar si mai departe, pentru ca gasisem si alt parc national chiar mai interesant decat cel cu sequoia. Doar ca pana la acesta distanta se dubla, cel putin. Death Valley ne ademenea insa cu peisaje din zone de desert si nu numai.
Am plecat sambata dimineata pe la ora 5 cu un autobuz pana in San Jose, unde la aeroport firmele de inchiriat masini deschideau mult mai devreme decat centrele locale. Ne-am invartit pe la ceva firme, pentru ca vroiam sa putem conduce amandoi cu asigurare iar Dan nu avea 21 ani si asta era o problema la toate companiile. Am gasit in final o companie care ne-a spus ca putem merge asa, neoficial insa, si ca in cazul unui accident putem face raportul pe numele meu, evident asta nu in toate cazurile. Dar am plecat asa la drum, cu Dan sofer, daca mai tin minte pe la ora 7 sau 8 dimineata. Eu nu mai condusesem de cand am facut scoala, adica de peste 4 ani.

From Sequoia and Death Valley National Park

masina

Ajungem bucurosi dupa mai mult timp, dar inca in grafic, la intrarea in parcul national sequoia. Aici aveam de urcat destul de mult pana la zona ceva mai importanta dar peisajul era deja frumos.

Moro Rock

Intrarea in Giant Forest e cat se poate de spectaculoasa, patru sequoia care par tineri insa nu de dimensiuni mici formeaza doua porti, cate una pentru fiecare sens de mers al soselei. Oprim aici sa pentru cateva poze.

De acum in jurul soselei apar continu giganti de culoare aparte, printre confierele obisnuite. Desi amestecul asta e interesat sunt curios cum ar arata sau daca exista si zone unde sunt doar sequoia. Noi ajungem si la muzeu, unde e si primul exemplar cu adevarat imens, The Sentinel. Si muzeul ne incanta fiind foarte bine documentat si antrenant. Imi pare rau ca nu am avut timp sa citesc toate informatiile.

cum ar arata General Sherman Tree mutat pe o autostrada

la noi asa a fost

Sentinel Tree si muzeul in spate

Dupa cum vazusem pe harta a fost nevoie sa mai conducem putin apoi sa mergem cateva minute pentru a ajunge la cel mai urias dintre uriasi. Nu a fost insa prea greu. Probabil pentru ca era sambata insa, densitatea de oameni era destul de ridicata si de-abia am apucat sa facem cateva poze decente langa cel mai mare copac din lume, General Sherman Tree. Apoi ne-am plimbat putin prin zona.

Incercam sa tinem un ochi pe ceas. Planurile ne-au mers bine pana acum si nu vroiam sa ne oprim aici. Cu cat aveam mai mult timp de condus in siguranta cu atat era mai bine. Iar de acum venea randul meu. Am inceput cu stangul dar in cateva sute de metrii ma simteam mult mai bine, si nu mai bruscam nici masina. Pana jos portiunea de drum foarte ingust, in lucru, a fost deja usor de abordat. Mai departe mi-am dat drumul la maxim.

Orele au trecut nenumarate, insa si kilometri tot asa. Sau mai bine zis milele. Am trecut printr-un canion imens, pe care l-am vazut doar putin la lumina lunii. Mai departe era un lac mare si el pe langa care m-a oprit politia pentru viteza. Era 10 noaptea si traficul aproape 0 si nu m-am uitat prea mult la viteaza. Am primit o amenda care nici acum nu stiu cat ma va costa, sper doar sa nu-mi faca prea multe probleme pe viitor. Apoi am coborat intr-o zona unde incepea desertul. Sosele lungi si drepte, tufisuri in stanga si dreapta, localitati foarte rar. La prima benzinarie am facut plinul dar pentru noi apa nu am gasit. Am mai mers o distanta lunga si am oprit intr-un camping pe la 2-3 noaptea. Am pus ceasurile sa sune ca sa vedem rasaritul.

Duminica. Pana acum toate ne-au mers bine si am vazut tot ce ne-am propus si dupa cum ne-am asteptat a fost frumos. In Death Valley insa, obiectivele ne-au depasit cu mult asteptarile. Ma documentasem oarecum prost, stiam doar de 2-3 obiective dar cum avansam in explorarea vaii tot mai multe se aratau. Nu am reusit sa le vedem pe toate.

Am fost inspirati sa ne trezim la rasarit. Mai aveam putin de condus, am mai trecut un pas si am ajuns la primele cladiri, care tin un fel de centru turistic. Aici platim taxa de la intrarea din parc la un automat si observam termometrele mari la intrarea in fiecare cladire. Nu e nimeni. Plecam si noi rapid spre primul obiectiv pe care-l ajungem fix la rasarit: dunele de nisip. Facem o plimbare de cam jumatate de ora, iar pana sa ne intoarcem ne era deja cald. Sunt curios cum ar fi fost sa mergem la amiaza. Sper ca nu exagerez cu numarul de poze ..

primul peisaj care ni se arata

plin de nisip

nu era ora 9 inca, dar erau deja peste 35 grade

Cautam centru de informare turistica. Il gasim ceva mai greu, dupa ce gasim la alimentara un bidon mare de apa rece. Centrul e in Furnace Creek, probabil cea mai mare localitate de aici. Aici s-au inregistrat 56.7 °C in 1913, recordul mondial fiind doar cu un grad mai mult 57.8 °C. Ca medie a temperaturii maxime pe zi insa, se pare ca zona depaseste cred aproape oricare alta. De exemplu, numarul maxim de zile consecutive in care temperatura s-a ridicat la peste 38 °C este 154 in vara 2001. Pe noi ne-au prins doar 44 °C, pe 19 Septembrie.

Aflam de multe alte locuri noi de vizitat si rapid ne dam seama ca nu vom avea timp de toate. Un singur obiectiv imi pare tare rau ca-l ratez, si anume „bolovanii miscatori„, pana la ei era destul de mult de condus si pe un drum cu roci vulcanice care cica distrug imediat cauciucurile unei masini normale, cum avem noi. Suntem sfatuiti sa nu mergem acolo si chiar amenintati, cica sunt oameni care au ramas zile intregi in pustietate cu pana la masina. Renuntam clar, si mergem la urmatorul obiectiv pe lista, Zabriskie point. Si aici peisajul e fenomenal.

Zabriskie point

In continuare mergem pe 20 Mules Team Canyon si la Dante’s View , de unde se vede panoramic toata valea. In zona alba sunt depuneri de sare.

Ne intoarcem cativa kilometri pentru a merge si la Badwater Basin, care la o altitudine de -86m e cel mai adanc punct din America de Nord.

in masina temperatura era de peste 45 °C

dunele, la intors

dupa ce mai lasam masina in soare 10 minute, termometrul meu arata 50 °C, pentru ca mai mult nu putea sa arate

intoarcerea

zona cea mai inalta a lantului Sierra Nevada

Mount Whitney, cel mai inalt varf din USA excluzand Alaska

Pana la 12 noaptea am condus continuu, iar in final ajungem sa parcurgem peste 2000 km in tot weekendul. Lasam masina in San Jose de unde luam un autobuz. Tarziu si obositi ajungem acasa dar incantati de tot ce am vazut. Am avut emotii cu condusul, mai ales eu, dar se pare ca n-a fost nici o problema in final. Inca n-am apucat sa recuperez somnul lipsa de la weekend.

Cum nu mai am de petrecut decat un singur weekend in California, sunt sigur ca nu voi mai face o tura asa frumosa, mai ales ca sunt destul de ocupat. Death Valley in special a fost cu adevarat o surpriza si imi pare bine ca am reusit sa ajung acolo. Nu stiu exact ce zone interesante ar mai fi de vazut, se pare ca mai exista multe insa. Prin orase nu prea am fost, in afara de San Francisco, si nu-mi pare atat de rau gandindu-ma la cate parcuri nationale am vizitat.