Iaşi Outdoors

iunie 7, 2012

Mai 2012

Ca sa nu treaca prea mult timp si sa uit de tot, un update sumar la luna mai 2012, totul pana pe 25 cand am plecat in Hawaii. Evident iesirea in Hawaii merita un post separat, pe care sper sa nu-l mai aman mult timp. Si ca sa fiu foarte eficient, trec direct la zilele relevante din mai:

4 mai Desi e vineri si zi de lucru, am un plan interesant. Cum multe firme de IT mari au sediul ‘la tara’; in Bay Area (undeva intre cele doua mari orase San Francisco si San Jose), si multi dintre angajatii lor sunt pasionati de ciclism, s-au format deja de cativa ani posibil grupuri care fac ocazional comute din San Francisco pana la lucru, aproximativ 60 kilometrii. Pentru mine care m-am mutat super-aproape de munca nu prea are sens, dar ca sa experimentez si eu asta, mai ales ca e o luna speciala; am plecat cu primul tren in San Francisco, pe la 5 dimineata, ca la 6 era intalnirea si incepeam sa ne intoarce pe cei ~70 km, in vreo 3 ore si pe un drum putin ocolit dar mai frumos, pana la munca. Totul a decurs conform planului, mai mult a fost interesant sa vad la 6 dimineata la o cafenea anume cum se aduna vreo 60 ciclisti, chiar daca pe traseul nostru am fost doar vreo 4. Spuneam ca e o luna speciala pentru ca in California si nu numai e un challange sa faci comute si nu numai cat mai mult cu bicla, si pe endomondo.com iti inregistrezi asta si se face si clasament, etc. Mi-am trecut tot acolo dar n-o sa mai continui pentru ca nu vreau sa merg cu GPS-ul zilnic si nici sa-mi instalez aplicatii pe telefon… Acum ar fi interesant sa mai fac comute-ul asta odata fie dus-intors (ceea ce e totusi extrem cu trezit la 3-4 dimineata); fie pe calea mai scurta / usoara, doar ca sa vad cum e. Cred ca o sa fac asta in curand..


6 am dimineata, pustiu prin San Francisco (mai exact in South SF); dar o multime de biciclisti in fata unei cafenele oarecare


undeva pe traseu

5 mai rafting Undeva la distanta de 3, poate 4 ore de condus, pe o sectiune de nivel mediu (2 si 3 din 5 maxim); am umplut doua barci, toti romani, si am vaslit la vale, timp de cateva ore. Cel mai mult m-a impresionat durata destul de lunga; dar si unele portiuni dificile si frumoase. Acum merita incercat un nivel mai sus, iar acolo e posibil sa fie chiar serios.. oricum pentru inceput a fost excelent si asa.


om la apa

6 mai, Black Mountain Ma gandeam de ceva timp sa-mi folosesc cortul si in zona, ca munti sunt destui, fie ei si mai mici. Ideal e sa pot face asta si in timpul saptamanii, si acum pare foarte usor cu putina organizare; insa prima data am plecat duminica si m-am intors luni dimineata, acasa si apoi rapid la munca. Am carat cam multe in rucsac, dar ideea era sa ma joc putin si cu aparatul ceea ce mi-a prins bine. Am pus cortu intr-un camping special super-amenajat, care insa necesita rezervare, pe care nu aveam cum s-o mai fac atunci, insa de pe la 11 noaptea pana la 6 dimineata nu a fost nimeni pe acolo, si nici inainte n-am vazut. Un apus frumos, o gramada de caprioare, rasarit de luna si luminile oraselor in vale. Cireasa de pe tort a fost la intors, cand filmandu-ma pe coborare cu MTB am cazut destul de urat, din viteza in praf direct, si fiind singur m-am speriat destul de tare. M-am julit peste tot, dar din fericire nu mi-am sclintit nimic. Acum mi-au trecut toate ..


borsec, de la un magazin special cu tot felul de produse din estul europei


rasare luna


rasare si soarele


mai nou am aparat, telecomanda si alte accesorii la aparat care mi se par foarte utile (si dupa experienta din Hawaii)


Palo Alto, (turnul Stanford), putin inainte de cazatura

13 mai primul meu maraton Dupa o saptamana in care nu pot sa pedalez fiind cu probleme la servici (trebuie sa stau aproape de calculator), saptamani in care mi-am facut obiceiul sa fac alergari. Si cum facusem deja doua alergari de 22.7 si respectiv 25 km si ma pregateam pentru maraton, acum vroiam sa incerc ceva mai mult. In timpul saptamanii fac doua de 10 km, una miercuri si una vineri parca; iar duminica avea sa fie cea lunga. N-am plecat prea devreme din pacate dar m-am simtit ok. Planul era de 30 km, dar fiindca a mers bine si ca sa nu mai lungesc mult cu alte antremanete de peste 20 km, am continuat pana am terminat maratonu (42.2 km in total). Cu putina muzica si motivat de faptul ca wow, fac primul maraton, am reusit sa nu ma plictisesc si mai mult cam ultima ora am tras putin pentru a-mi pastra media si a obtine un timp final sub 4 ore, care este obiectivul meu. Timp final 3:58:45, calcalculat din mers ca sa iasa la limita sub 4h, pentru ca mult mai jos n-as fi putut.
Pana la maratonul San Francisco pentru care ma antrenez si care e la sfarsitul lui Iulie, nu o sa mai alerg cred poate niciodata peste 20 km, insa voi face mai multe alergari mai scurte in ultima luna / saptamani. Multumit oricum ca am facut unul si in perioada de antremanet, cu un antrenament deloc normal, mai exact cateva alergari neregulate la distante mari. Inregistrare


pe unde am alergat


cronometru la final 😀

19 mai Diablo de 4 ori . Planul era sa ma antrenez pentru Hawaii, unde dupa cum o sa povestesc in postul urmator planul era sa urc pe bicla probabil cea mai mare urcare continua din lume, de la 0m adica de la plaja pana pe Mauna Kea, unul vulcan de 4205m. Cum urcasem maxim 3300m si doar cumulat; de cateva ori intr-o tura cel mai mult, mi-ar fi placut sa vad daca pot urca peste 4000m, asa ca am ales cea mai grea/mare urcare din zona si am vrut s-o fac de cate ori pot in ziua respectiva. Din pacate e putin departe si nu am putut sa incep prea devreme, pana am ajuns acolo mi-a luat cateva ore. Asta s-a simtit mult mai rau insa la intors pe frig si prin noapte, dar totul s-a meritat. Avand aproximativ 1000m urcare, vroiam de 4 sau 5 ori sa o urc, insa nu am reusit decat de aproape 4 ori. Prima tura a mers cel mai usor, mai ales ca eram 4 oameni in total, a doua era deja prea cald si se resimtea oboseala. Apoi a urmat o pauza mult prea mare pentru o masa insa super-necesara, din pacate nu foarte aproape nici aia. Urmatoarele doua urcari au mers tot bine, reusid sa-mi pastrez ritmul. Cel mai interesant moment a fost la ultima urcare cand stiam ca parcul se inchide fix la apus, ca sunt masini care forteaza biciclistii sa coboare jos; iar eu nu prea ma incadram. Asa ca am urcat cat de mult am putut pana sus, si am ajuns chiar la mai putin de 200m de varf unde insa asteptau padurarii care nu m-au lasat sa mai urc. Am coborat, apoi cu greu am ajuns acasa pana la urma pe la 2 noaptea, dar am batut lejer orice record de urcare cu vreo 4600m acumulati si peste 200 km distanta. (inregistrarea e putin sectionata dar ce e important e trecut acolo).. Pe viitor cred ca as putea urca de 5 ori complet, insa sa merg cu masina si sa am mancare la masina fix sub urcare, fara asta nu cred ca pot sa urc de mai mult de 4 ori…


toata echipa inainte de prima urcare


eu, dupa prima urcare


masa de la amiaza


incercand sa fortez apusul


pot sa mai pedalez si putin dupa


la intors


‘decalaratii’ live, de pe tot parcursul zilei.

Cam asta a fost de mentionat pentru mai, totul pana pe 25 cand am plecat in Hawaii. Despre ce a fost acolo, va urma.

Reclame

decembrie 27, 2007

Ciucas cu luna, Ciucas cu soare.

Filed under: iarna, munte, trekking — Etichete:, , , , , , — Mihai Diac @ 3:55 pm

A s­e citi in completarea jurnalelor anterioare, in special al lui Nelu de aici (click). Factorul de originalitate consta in special in pozele Alinei, mai putin in textele mele :).

Cum de aproape o luna nu mai iesisem la munte, cand am vazut la statusul Alinei ca se merge in Ciucas am fost mai mult decat amator, in special ca nu fusesem in muntii astia si din poze pareau ceva deosebit.

S-a aranjat repede cu „logistica”, sambata la 5:30 pierdeam primul tren, la 6 ma suiam in al doilea si pe la 12:30 ajungeam in Ploiesti de unde m-au pescuit Iulian, Alina (alina) si Nelu (adrias) cu masina.

Dupa ceata si temperaturi pe la -5, pe masura ce ne apropiam de  Cheia se facea din ce in ce mai frumos si mai cald, asa ca desi soarele era destul de aproape de apus ne-am hotarat sa incercam ceva frumos si in seara de sambata.

Spre Muntele Rosu pe drum sunt cateva curbe mai in abrupt unde a trebuit sa ne dam jos din masina si sa impingem oleaca, prilej sa o si bulgarim nitel pe fotografa grupului >:).

La cabana Silva gasim casutele rezervate foarte primitoare si deja incalzite de soare. Miroase a lemn, sunt curate si recent amenajate, au resouri electrice pentru incalzire. Tariful e de 600 mii de casuta (300 de persoana).

Imediat ne echipam si Iulian ne trage o poza chiar inainte de plecare:


O pornim spre vf Gropusoarele (traseu indicat cu rosu pe harta de la inceput). La cateva minute soarele apune dar peste creasta spre care ne indreptam apare luna pe un cer din ce in ce mai intunecat, si cu nuante mai interesante.


Se vad Bucegii, releul de pe Costila si mai tarziu crucea de pe Caraiman luminand.

Iesim pe creasta, care se arata ceva mai mareata si impresionanta decat parea de jos :). Zapada are crusta si lumina lunii e reflectata frumos, dar peste tot se merge f usor si nu e frig. Incredibil (si pt noi si pt ei), ne mai intalnim cu un grup care cobora spre cabana.

Noi continuam, trecem pe langa doua structuri din tabla despre care am aflat ca sunt foste statii seismice, si ne intoarcem chiar inaintea varfului, dupa o ultima sesiune de pozat nocturna.

La cabana punem de un vinisor fiert si se continua cu povesti din armata (cei care au facut-o ;)) ) si cozonac. Mergem apoi la somn, iar eu pic nepoliticos de repede ..

A doua zi ma trezesc ultimul, pt a-mi spori rusinea ;)). Punem de o masa usoara dar foarte frumos asortata cromatic :).

Avem si spectatori, pb ca apreciau si ei coloritul deosebit al mancarii ;)).

Dupa masa o pornim spre cabana Muntele Rosu, la 2 minute de mers, unde ne reunim si cu restul echipei acum ajunsa. In total suntem 10 la numar, nu pierdem timpul si o pornim pe traseul pregatit pentru azi (cu albastru pe harta).

In prima poienita facem o poza de grup:


Traseul coboara apoi (bineinteles pentru a urca apoi :D), ca si temperatura care ajunge la -5 de la 7-8 cat arata termometrul la soare. In vale trecem pe langa fantana.

­

Incepem apoi urcusul, iesim din padure si ne apropiem de cabana Ciucas, unde ne alimentam putin, bem ceai cald din termosuri si facem poze:


Mai departe grupul se scindeaza putin, in special din motive de ritm si echipare diferita. Eu cu Nelu, Alina, Dinu si Gabriela.

­


Depasim Tigaile Mari, urmarind traseul din partea dreapta. Portiunea urmatoare e cumva mai dificila, inclinatie mare si multa zapada care pe alocuri dadea impresia ca nu e f stabila. Trecem insa cu bine, inclusiv de portiunea de iesire in creasta care era ca o jumatate de tub inghetat si abrupt unde si pioletul a fost util in saparea urmelor. Aici privelistea se deschide si ne bucuram de vedere directa spre vreo 3 grupe de munti (Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras)­




­


E mult soare, iar stancile par mestesugite sa stimuleze imaginatia


Ajungem si pe varf, unde facem popas si cateva poze. Creasta parca te-ar indemna sa continui inainte, insa e frig si vant si urmam traseul nostru (linie albastra punctata pe harta)



Soarele e spre apus si culorile din ce in ce mai interesante. Ne mai oprim inainte de Saua Tigailor pt a-l vedea disparand in zare, probabil dupa culmile Fagarasului





Din sa ratacim putin traseul luandu-ne dupa urmele schiorilor care coborasera din varf inaintea noastra, dar revenim imediat si ajungem iar la Tigaile Mari, de data asta pe cealalta parte si la lumina lunii.


Coboram spre cabana Ciucas iar de acolo prin padure cu frontalele aprinse pana la Muntele Rosu. De aici ma ia Gabi si pe mine pana in Ploiesti (multam si pe aceasta cale 🙂 ), iar apoi inghet intr-un rapid neincalzit 6 ceasuri pana la Iasi, cu gandul la vinisorul fiert pe care trebuia sa-l guste restul trupei si la anumite clatite pe care le-am lasat in urma :D. Faptul ca imi petrec ajunul cu famila, dupa ce de 2 luni m-am mutat din „casa parinteasca” si ne-am vazut mai rar decat obisnuiam compenseaza insa si nu imi pare (foarte) rau.

A doua zi s-au indreptat spre caselelor si colegii de tura, nu inainte de a mai trage cateva cadre. Ca si la venire si cu o seara inainte, peisajul de la ses se arata neasteptat de mohorat, desi nu lipsit de farmec.


­


Concluzii

A fost o tura din scurt, fara prea multa planuiala pregateala etc. M-am bucurat insa sa ma revad cu Alina si Nelu pe care-i stiam din ture anterioare, si sa mai cunosc si alti carpatisti, chiar daca pe fuga si nu foarte bine. Poate vom remedia asta in alte ture :). Le multumesc tuturor, fara ei nu mi-as fi petrecut asa de incitant zilele dinaintea Craciunului.

Mi-a placut mult Ciucasul, beneficiind si de o vreme excelenta a fost o placere sa-i batem crestele, ziua sau noaptea. E un munte diferit fata de ce am mai vazut eu, cu formatiuni stancoase deosebite. Sper sa ma intorc aici si vara.

Pana la urmatoarea tura numai bine, sarbatori cat mai placute, si un an nou in care sa fie munte din belsug :).

­

Blog la WordPress.com.