Din pacate probabil una din ultimele ture cu mai multi participanti ale anului si inainte de plecarea mea, lucru de care stiam de la inceput asa ca am vrut sa profitam din plin de toate posibilitatile care le ofera masivul Rarau. ‘Obisnuitul’ Rarau pentru ca sa nu dureze, cel putin pentru majoritatea participantilor, decat zilele de weekend. Asadar prezentarea echipei, mai bine zis a echipelor:
ciclism, sosea: Adrian, Paul, Tva (in aceasta ordine)
ciclism, mtb: Bursuc si Petrica
trekking: Monica, Andreea si VMA
Noi cei cu cursiere am plecat de vineri din Iasi, Tva si-a luat concediu special pentru acest scop, ca sa ne putem face in prima zi incalzirea pentru ziua urmatoare, etapa regina care era scopul nostru principal. Dar momentan pentru vineri aveam de gand doar sa mergem cu personalul la Suceava si de acolo pe biciclete pana in Radauti la casa bunicilor lui Adrian, insa nu pe drumul cel mai scurt ca in alte ture anterioare. Traseul stabilit era Suceava – Ciprian Porumbescu – Marginea – Radauti , cu o distanta de 75 km si ceva urcare. Vremea inca din tren s-a aratat buna, cu siguranta nu prea cald si nici soare deloc, sigura grija ar fi fost ploaia dar care nu a venit. Astfel am avut conditii perfecte, racoare, si peisaje tomnatice incadrate perfect de atmosfera. S-a mers repejor cu schimb de trena, insa fara economie mare la pauze.
 |
| From Rarau 2011 |
Adrian (Sica / SMB), la plecarea din Suceava
organizat, in trena
si mai putin organizat
In Radauti avem destul timp sa facem cumparaturi, sa gatim, sa facem focul pentru a dormi in caldura, putina caterinca si apoi la somn.
Sambata dimineata nu plecam atat de devreme pe cat mi-as fi dorit eu, insa suficient cat sa nu ne lasam prea mult asteptati la sosire, in Rarau. In aceelasi timp pleaca din Iasi restul oamenilor, care urmau sa urce din gara Campulung Est pana sus la hotel Rarau pe jos, sau cu moutainbike-uri. Noi am plecat din Radauti cu vreo jumatate de ora inainte de plecarea lor din Campulung.
Pentru noi a urmat intai o serie de doua pasuri pe care le cunosteam bine, Ciumarna si Trei Movile . Estimarile din seara anterioara ale lui Adrian s-au respectat cu precizie. Pe Ciumarna am reusit sa ma tin de Adrian, cu greu si motivat de muzica special aleasa, iar Tva a intarziat 12:30 min . Urmatorul pas, mai scurt dar mai abrupt, Trei Movile, a facut o diferenta intre mine si Adrian de 3 minute (eu cu 3 minute mai incet), iar Tva a ajuns si el dupa inca 5 minute , realizand astfel un record de distanta minima fara de Adrian pe acest pas de 8 minute (dupa ce in turele anterioare avea diferenta de 40, respectiv vreo 13 minute). Un necunoscator ar putea spune ca Tva se apropie incet de Adrian, dar lucrurile nu stau chiar asa :P.
Prin Campulung in care intram doar tangential, comunicam cu ceilalti care deja au ajuns sus pe Rarau, iar echipa de trekking mai are o distanta destul de mica. Oricum se pare ca vom fi ultimii.
Soarele isi face aparitia iar la intrarea din Pojorita in pasul Rarau, mai nou asfaltat , ne bucuram de razele lui, insa nu pentru mult timp pentru ca incep sa apara pante tot mai abrupte. Pe ultimii 10 km am calculat o panta medie de 6% , dar maximele depasesc deseori 12% si ating chiar si 17%. Ne despartim de la bun inceput, sortati in ordinea de pana acum. Cum nu stiam decat cateva secvenete ale drumului de pe vremea cand acesta nu era asfaltat, sunt surprins (in mod placut) sa descopar zone noi de serpentine stranse, etajate intr-o scara ce pare ca nu se mai termina. E foarte frumos, asfaltul e perfect, panta serioasa, vremea perfecta, trafic aproape zero. Nu il mai vad nici pe Adrian in fata, nici pe Tva in spate, dar serpentinele sunt oricum destul de scurte. Ajung la cele mai largi pe care le recunosc de pe traseul de trekking Rarau – Giumalau, acum sunt asfaltate, vad pentru prima oara panorama in zare si ma bucur nespus de peisaj. Ajung si sus, ultima bucata e plata, aproape vale, asa ca in momentul in care il ajung pe Adrian care s-a oprit in varf, nu sunt prea obosit. Ma asteapta de 13 minute. Nu apucam sa discutam si sa ne pozam bine, ca apare si Tva, la inca 14 minute dupa mine. Singura problema care ramane e aproape un kilometru de drum neasfaltat pana la hotel, alcouri foarte abrut insa abordabil pe cursiera, mai ales ca pe langa bicla in SPD-uri ar fi fost cam greu.
casa lui Adrian
pe Ciumarna (sau pasul ‘Palma’)
locul 1, la egalitate
in varful pasului Trei Movile, Tva ajunge glorios ca de obicei
aici regrupam si incepem intrarea in pasul serios (pasul Rarau)
serpentinele din partea superioara, unde se intra in gol aplin
si aici se opreste subit asfaltul
Tva reuseste performanta de a nu ajunge la distanta mai mare de 30 minute de Adrian (doar 27)
Acum, in tot acest timp cei cu Mtb au urcat, evident, primii pana sus. Vma, Monica si Andreea au facut si ei un traseu frumos, la picior, pe varianta Cruce Galbena (sau Limpedea). Le multumim ca ne-au adus papuci de schimb, cateva haine dar si echipamentul de escalada.
pozele facute de Vma cu aparatul lui au clar o calitate superioara
Monica verificand traseul
Dupa ce mancam si ne cazam in camere, plecam toti 8 acum pana pe Piatra Mica, traseul clasic pentru ‘turistii’ de la hotel. Poate cu o singura exceptie, diaclaza :D. Iar seara, jucam un mim.
pe Piatra Mica
Ceahlaul se vede in zare
o alta variatie de la traseul clasic, coborarea de pe Piatra Mica printr-o crapatura de pe partea vestica
Andreea e inca cu noi
tehinica de abordat la intrarea in diaclaza
Desi duminica e deja ziua de intors acasa, avem timp pana la ora 7 cand pleca ultimul tren dinspre Campulung spre Iasi sa ne mai bucuram de trasee, si iarasi in diferite moduri si echipe. Dimineata mergem iar cu toti la Pietrele Doamnei, insa acum cu ganduri ceva mai serioase si echipamentul de catarat. Ne oprim la traseul ‘Drumul Inginerilor’, pe care il facusem in trecut, dar eu nu reusesc sa il echipez din prima, si din pacate nici din urmatoarele incercari. Reusesc insa prima portiune, care e putin mai grea decat ce stiam ca e la final, si pe asta ne urcam pe rand toti, fara prea mari variatii, cu exceptia lui Adrian care abordeaza traseul dupa cum l-am facut eu prima data cand am echipat.
dicutii tehnice la inceput
Adrian traverseaza artificial 😛
Monica nu e prima data pe traseu
Petrica catara cel mai rapid
Andreea
Lamurind-ne cu ‘Drumul Inginerilor’, trecem mai departe la alt traseu pe care il facusem in trecut. Acesta imi iese insa dupa echiparea pe care am facut-o de sus, punctul de asigurare fiind accesibil de pe un traseu sigur din spatele stancii, printre brazi. Desi lui Adrian ii pare mult mai greu, traseul nu e atat de dificil.
echiparea, facuta jumate/jumate
Monica
Bursuc prefera free solo
un campion (in devenire)
nerecomandat
Dintre stanci plecam pe rand, Tva ne face comanda de mancare la hotel ca sa castigam putin timp. Cei cu MTB pleaca pe un traseu interesant recomandat de salvamonul Voicu, cei care coboara pe jos pe drumul mare, traseul cel mai simplu; iar noi cu cursiere speram sa putem urca si pe Mestecanis.
Cum pasul Mesecanis e un ocolis inutil pana a ajunge la Campulung Est, si noi putem lua trenul si din alte gari de pe traseu, mergem in directia respectiva fara sa ne stresam mult cu timpul. Ajung sus in pas impreuna cu Adrian si incerc fara succes un atac pe ultima suta de mertrii, Adrian sprinteaza insa mult mai rapid ca mine. Dupa vreo 3-4 minute vine si Tva. Ne dam seama ca putem prinde inca trenul in Campulung Est si la intoarcere Adrian ne impune o trena sustiunuta, la schimb cu mine dar chiar si Tva pentru cativa metrii :P. Reusim o viteza medie surprinzatoare de 41.5 km/h pe distanta de 25.3 km dintre pasul Mestecanis si gara Campulung Est. Mai mult, unii dintre noi (nu eu), de la asa viteza uita unde e gara si o depasesc chiar cu 3 km :). Cei care au venit pe jos sunt deja in gara, cei cu MTB apar si ei la timp. Biletele de tren nu se iau din gara, ci din tren, acolo insa ne intelegem altfel cu nasul si iesim toti mai bine. Desi stam toti 8 intr-un singur compartiment si cu 2 biciclete intre noi, ne mai bucuram de o masa si o mafia pe drum. Din pacate insa, in acest timp, de la cursierele din capatul vagonului cineva fura vitezometrele si saculetul cu scule al lui Adrian. Norocul meu a fost ca le-am luat pe toate ale mele, din pacate nu m-am gandit sa le zic si la baieti sa faca tot asa. Pacat de vitezometrul lui Adrian, ca era mai bun si scump, dar si al lui Tva, pentru ca era cumparat din Radauti de acum doua zile. Ultimul joc de mafia il terminam la limita, deoarece trenul intra in gara Iasi. A doua zi Monica are prima zi de munca la farmacie, noi restul incepem facultatea, noul an universitar / noile job-uri, si ce mai avem de facut prin oras probabil n-o sa ne lase sa mai plecam prea rapid la munte.
serpentinele de pe Rarau la coborare
Tva la finish-ul pasului Mestecanis
traseul parcurs pe cursiere:
| zi | culoare | distanta, km | urcare, m |
| vineri | alb | 75.3 | 892 |
| sambata | albastru | 90.9 | 2121 |
| duminica | rosu | 57.7 | 496 |
| total | 223.9 | 3509 | |
Concluziile : o tura de toamna frumoasa si diversificata dupa cum deja avem obiceiul sa facem in Rarau
[Later edit]. Am gasit si cateva poze de la baietii cu MTB. Poate ne povestiti ceva despre traseul pe care v-ati intors, daca era interesant.
Iaşi Outdoors 
