Iaşi Outdoors

iunie 11, 2012

Hawaii cu Mauna Kea

Fiind unul din cele mai departate obiective pe care le am pe lista a ceea ce vreau sa vad din California, am ales sa merg in Hawaii acum pentru ca era un weekend lung, si mai mult pentru ca nu am inca masina, care oricum nu mi-ar folosi pentru a merge in Hawaii :). Dupa cum presupuneam au fost multe lucruri de vazut, si multe au ramas nevizitate; totusi sper sa nu-mi vina iar idei de a merge asa departe.. Am adaugat 2 zile de concediu la cele 3 libere oricum, si am avut astfel 5 zile in total. Mai mult am plecat de vineri seara si am ajuns tot vineri seara in Hawaii, aici ajutandu-ma putin si diferenta +3 ore vara fata de California, iar la intors am ajuns joi dimineata in prima zi de lucru din urmatoarea saptamana. Deci pentru Hawaii am avut 5 zile complet acolo; chiar putin mai mult.
Am ales din cele 4-5 insule care sunt mai vizitate (+ altele mai pustii), doua; intre care singura modalitate de transport acum e tot cu avionul, desi distanta nu depaseste cu mult 100km. Prima: Oahu, cea mai populata insula, pe care se afla orasul Honolulu este destul de probabil oricum pe lista insulelor pe care mergi cand te duci in Hawaii, pentru ca foarte putine zboruri din afara merg direct pe alte insule. Oricum as fi vrut sa vad si asta, orasul, plaja cunoscuta, erau si cateva trasee de hiking, cascade aici .. dar n-am avut mult timp de ele. A doua insula era cu siguranta insula ‘Hawaii’ (practic asa se cheama), dar cunoscuta mai bine sub numele de ‘The Big Island’, fiind detasat cea mai mare ca suprafata si cea mai tanara dintre ele. Mai mult, are si vulcanul cu cea mai mare inaltime; Mauna Kea de 4205m. Cum vulcanul asta are baza pe fundul oceanului la -6000m, este cel mai masiv munte de pe pamant, daca cosideram si ce este sub apa. De fapt, este cel mai inalt, pentru ca Mauna Loa, un vulcan mare de pe aceeasi insula il depaseste putin ca volum iar ca inaltime este cu cateva zeci de metri mai jos. Aici obiectivul principal era Mauna Kea, care are in varf cel mai puternic complex de observatoare astronomice, din 11 tari, inclusiv cel mai puterinc observator. Sigur ca si pentru asta sunt multe motive, cel putin faptul ca e asa sus, cu vedere maxima, destul de izolat si departe de orice oras care ar putea face prea multa lumina. Mai interesant pentru noi e faptul ca pana acolo sus, chiar pe varf, este un drum. Plecand de la 0m si urcand intr-o distanta foarte mica (aproximativ 70km, din orasul Hilo); pana la cativa metri sub varf (cred ca la mai putin de 10 m sub 4205m), drumul asta face cam cea mai mare urcare continua de pe glob. Sigur ca sunt pasuri mai inalte in Asia cel putin, dar nu prea sunt accesibile de urcat de la 0m sau ar fi o distanta de multe sute de kilometrii. In fine fiind si urcare continua, fara coborat deloc, e foarte interesant de pedalat pe el. Tot din motivul asta am ales si plecarea din Hilo si nu Kona, oras putin mai mare pe partea cealalta a insulei, ca sa urcam din Hilo pe distanta ceva mai scurta, rezultand o panta medie mai mare. 68.6 km cu o medie de 6.1% au rezultat pe inregistrarea mea.
Pe langa asta, pe Big Island este si unul din cei mai activi vulcani din lume, Kilauea; care erupe continuu din 1983. Aici ar fi fost mult mai multe de vazut pana in 2008, cand activitatea vulcanica a crescut brusc, si multe trasee accesibile (drumuri si poteci), au fost inchise publicului.
Sa o luam putin pe zile..

From Hawaii

pregatiri


Vineri am plecat dupa cum spuneam de la munca direct, cu tot bagajul pregatit. Desi urma sa inchiriem bicle aveam destul de multe scule, haine, echipament, chiar si scaunul de la bicla mea cu care sunt obisnuit. Dupa ceva emotii la prins avionul, cum era de asteptat, am decloat si pentru 5 minute am zburat pe deasupra a altceva decat apa, restul pana pe insula fiind doar ocean si un sir nesfarsit de nori. Am aterizat totusi pe intuneric, si din prima am simtit caldura si umezeala, apoi ne-am grabit spre cazare. Ah mai mult, in prima seara am fost si la plimbare pe plaja noaptea si chiar in club, eu intorcandu-ma totusi cam devreme acasa :P.


Laurentiu cu mine, la plecare la in aeroportul San Francisco


Waikiki beach


Waikiki


Sambata am avut timp pana dupa-amiaza tarzior sa vizitam cat putem: Waikiki beach, centrul orasului, de unde am inchiriat niste bicle de oras, Aloha Tower si Diamond Head, care mi-a placut cel mai mult cred. Apoi am fugit rapid la avion, pentru ca trebuia sa ajung dincolo in timp util ca sa iau bicicletele pentru marea urcare din ziua urmatoare. Am ajuns la limita si am avut mari emotii cand am aflat ca nu am destui bani pe card ca sa pot lasa depozitul, rapid am facut un transfer de pe telefon, dar nici dupa asta nu a mers. Contul era limitat si dupa un telefon de urgenta la banca la care am avut noroc sa-mi raspunda inca cineva, ma simt usurat sa vad ca imi valideaza depozitul. Tot in fuga mi-am cumparat si cobluri, portbagaj, un cauciuc mai gros de 28c, discutand despre traseu cu cel care mi-a inchiriat biclele, si caruia ii multumesc ca a stat putin si peste program. Mai mult dupa, mi-am asezat toate bagajele si am plecat pe doua bicle, Laurentiu venind cu un avion putin mai tarziu, dar ajungand la cazare inaintea mea. Ma prinde si prima ploaie tropicala, totusi bucuros ca am rezolvat cu toate fie si asa la limita. Seara nu mai fac multe pregatiri ma culc cu planul ca dimineata sa asez toate in bagaj si sa incep sa pedalez nu foarte devreme, ci mai degraba dar odihnit. Incerc sa-mi schimb scaunul totusi cu al meu, dar legatura e ruginita si imi rup setul de imbusuri si renunt la idee, putin ingrijorat ca am ramas fara cateva scule pentru maine. Laurentiu avea sa trezeasca inainte de 5.


Aloha Tower


Diamond Head


Mauna Kea (cel mai aproape), si Loa in spate. Cei mai masivi munti de pe pamant.


la inchiriat biclele


Duminica. Ziua de maxim interes cel putin pentru mine. Ma trezesc la 5 cu Laurentiu, dar mai stau peste 2 ore sa-mi pregatesc totul. Nici nu e bine sa pierd prea mult timp, si la 7:20 cred ii dau drumu la pedalat. Unul din cele mai aiurea momente e la vreo 3 km de cazare, inca in oras si la 0m: se desface una din genti. Din fericire nu cad de la asta, desi a intrat in roata, e putin rupta dar pot sa o prind bine la loc. Nu prea ar fi incaput tot ce aveam in una singura, si nu as fi putut renunta la multe din ele.. noroc ca de aici nu m-a mai necajit deloc. Incep sa urc, tot mai mult, si parca nu scap odata de localitate. Case tot mai mici si mai rar, in final se termina dar incepe ploaia. Intru pe drumul mare ‘Saddle Road‘, pe care urma sa merg pana la peste 2000m intre cei doi vulcani mari Mauna Kea si Loa, e o sosea foarte lata avand in vedere altitudinea si fara serpentine. Ma cam enerveaza ploaia, dar nu mi-e frig, asa ca pedalez si tot pedalez inainte. Pana sus e mai linisteste si uscat, in dreapta apar urme de lava de mult intarita, ajung si in ultima intersectie la 2000m. Se vede interesant inainte soseaua intra in nori, desi nu se vede cum coboara si e lunga si dreapta.


ce-am luat cu mine pe urcarea de 4200m; fara puncte de alimentare si doar 1 de apa etc :
5 sandwichuri, 4 sticle apa, 5 batoane, 10 geluri, papuci de schimb,
camera foto + trepied de peste 2 kg, ceva scole bicla si stopuri / frontala


Dar de-abia acum incepe treaba serioasa, cu pante de peste 17%. Primele mai merg cum mai merg, apoi soarele e mai puternic si el si devine prea cald. Ajung sa opresc ca sa ma odihnesc, ceea ce n-am mai facut poate de ani de zile. Ajung cu greu si la Visitor Center, la 2850m, unde stiam ca am apa si oricum voi opri mai mult. Il vad pe Laurentiu aproape; de-abia a plecat de aici. Ma uit putin la ce e in prin interior, si afara: un obiectiv ciudat cu care vad pentru prima data punctele negre de pe soare, si http://en.wikipedia.org/wiki/Solar_flare. Ma incarc iar cu apa, mancarea e pe terminate si asta e cumva bine, incep iar sa pedalez dupa o pauza cam mare, de vreo ora si 10 minute. Dupa cum stiu urmeaza neasfaltat. E ok la inceput, apoi in curbe tot mai greu. Clar ca nu e eficient cu papucii speciali, dar am de schimb. Ma chinui cu aia sa pedalez dar tot nu pot face asta continu, de multe ori ma dezechilibrez si trebuie sa caut anumite locuri unde pietrele sunt stabile ca sa pot sa-mi regasesc echilibrul. Ajung in final sa renunt la idee. Merg mult mai incet decat as face-o pe langa bicla, si folosesc mult mai multa energie. E riscant sa nu ajung in varf, pentru ca timpul a tot trecut dar kilometrii nu.
Ajung in final la asfalt. Ma bucur, dar pentru putin timp. Devine si mai abrupt, e sus, sunt rupt de oboseala si nu pot sa raman mult timp pe bicla. Fac serpentine pe tot sensul, si pe contrasens, iar gps-ul tot imi arata 19%. Cand trec masini si nu pot intra pe contrasens, sunt obligat sa opresc. In scurt timp nici facand serpentine la maxim nu pot merge fara pauze. Mi se pare ca a trecut asa putin timp, si totusi e seara tarziu. Ma gandesc si la Laurentiu care e undeva mai sus dar nu-l vad, parca ma asteptam sa-l ajung. Din spate vin doar masini cu turisti, care urca sus majoritatea ca sa prinda apusul. Multi mai opresc ca sa ma intrebe cum ma simt, mai ales padurarii. Unul din ei imi spune ca l-a dus pe Laurentiu in masina pana pe varf, dar a ajuns oricum foarte aproape si el pe bicla. Nu stiu care e povestea lui inca si mie mi-e tot mai greu, parca imi pierd speranta ca o sa mai ajung sus sau ca o sa ma intorc onorabil inapoi. Vars o sticla de apa, prea mult timp oricum nu mai este si pare ca aveam destula. Apoi cu un jeep al padurarilor coboara Laurentiu, imi spune ca e frumos sus, ca a lasat bicla pe la 4000m undeva si s-a dus sus si si-a revenit, ca l-a fortat putin altitudinea si cred si eu; am impresia ca nici la 2000m n-a mai fost vreodata.
De-abia dupa intalnirea cu el cand aflu ca mai e doar vreo jumate de ora imi revin psihologic, si de-odata si ca ritm, sau scad pantele aici. Incep sa vad observatoarele foarte aproape, si pedalez bucuros pe langa ele. Chiar un moment in care ma simt exagerat de bine, si pedalez mult mai bine, iarasi zic, sau e posibil sa fie doar pantele reduse. Ajung sus si sunt multi oameni, fug cu ochii in toate directiile. Soarele a apus de cateva minute, am apucat sa vad asta si sa-i fac o poza cu aparatul mic. Acum rog pe cineva sa-mi faca poza cu cel mare. As urca pe movila care pare putin mai inalta decat ce e aici, dar nu-mi permit nici macar cele 5-10 mintue cat mi-ar lua asta. Se face frig, mi-e a dracu de frig. Asta am mai patit eu, dar ce ma fac cu 70 km de coborat pe frigul asta. Cu neasfaltatul pe care chiar daca franele ar merge perfect rotile de curisera sigur derapeaza. E cam grav. Dar sunt multi oameni si nu am nici o indoiala ca o sa ii rog oricum ar fi sa ma ia cu bicla posibil pana la Visitor Center. Primul truck, un cuplu de elvetieni, ma ajuta clar de la inceput. Doar ca ei mai stau putin aici, pentru ca vor sa fotografieze stele. Asta mi-ar placea si mie mai ales ca am aparatul mare, dar e asa frig.. am doar o bluza pe mine si colanti scurti. Ma invita in masina, yess.. Caut sa-i dau text lui Laurentiu sa se duca in jos, daca are cu ce, ca ar fi bine sa nu coboram pe bicle deloc daca avem posibilitatea (stiam ca el era la Visitor Center). Inainte sa apara stelele calumea vin padurari si ne zic ca dupa apus trebuie sa coboare toti. Nu-mi pare tare rau, tremur oricum necontrolat si dupa cateva minute de stat in masina la cald. Drumul pana jos e ca dintr-un film SF, mai mult psihologic dar si cum arata drumul, cum se vad masini cu lumini la distante enorme in vale, acum neasfaltatlu pare periculos pentru un truck 4×4. Le povestec elvetienilor tot felul de aventuri, dar nu sunt in stare sa leg bine cuvintele, cred ca m-au inteles si ei. Cred ca fara ei .. era grav, foarte grav. La visitor center reusesc sa gasesc cu Laurentiu pe niste localnici care ne pot duce pana la cazare. Minunat, mai jos e ploaie, multa ploaie, si nici nu e mult mai cald. Totusi sus erau 1.6 grade Celsius, aici sigur e deja mult mai mult. La Visitor Center e o activitate, un eveniment si multi oameni, mai multe observatoare mici scoase afara, prezentari ale anumitor constelatii sau fenomente. Mi-ar fi placut mult sa ma uit si eu, dar nu ma pot opri din tremurat in cladire, dapai pe terasa unde e lumea. In fine, mai asteptam putin si plecam la vale, dupa ce inghesium biclele intr-un jeep. Ceva emotii au fost si cu cazarea care nu o rezervasem dinainte, dar e loc in aceeasi camera, asa ca stam acolo bucurosi. Laurentiu se duce sa aduca de mancare, dar eu nu mai am energia necesara nici sa-l astept si ma culc asa.


@ Visitor Center ~2850m


Laurentiu urcand prin pietris


neasfaltatu’, pe alocuri era si mult mai rau; in total vreo 8 km din care prima jumate m-am chinuit sa o merg pe bicla


inapoi pe asfalt


ultimele serpentine


soarele apune cu cateva minute inainte sa ajung pe varf


Mauna Kea @4205m (soseaua e cu cativa metri mai jos totusi).
terminat dupa 11:43 timp total ore de urcare continua
In pantaloni scurti la 1.6 grade C.


Mauna Kea 4205m


Subaru Telescope, the twin Keck I and II telescopes
cel mai mare din lune


Cu siguranta ca urcarea asta n-o s-o pot depasi oricat as incerca, pentru ca pur si simplu este cea mai mare din lume. N-am facut-o deloc elegant, am carat multe cu mine si am mers super-prost. 11:43 ore, o medie pe ultimii 10 km de sub 4 km/h, jenant intr-un fel, dar avand in vedere contextul sper ca e cumva onorabil, oricum ce-mi place cel mai mult acum sa-mi amintesc e prin ce-am trecut acolo sus, aproape de final. Parca nu m-am asteptat sa fie greu, apoi greul a mers cumva natural, pana cand destul de brusc m-am panicat ca nu mai am timp, ca apoi sa-mi revin si totusi sa fie la limita. Adica daca padurarii coboara lumea dupa apus, si eu am stat cat vreo 15 minute dupa apus sus, la un timp total de aproape 12 ore o intarziere de putine minute m-ar fi facut sa n-am satisfactie ca am terminat toata urcarea. Daca stiam de riscul asta sigur as fi plecat si eu mai de dimineata.
Sigur as putea obtine o viteza medie mai buna (pe timp de pedalat e undeva la 9.2 km/h in total), dar nu fara masina de asistenta si ideal si MTB la schimb pe neasfaltat. Ar fi interesant, dar cine stie daca o sa pot ajunge odata acolo si in conditiile astea. Momentan ma multumesc cu ce a fost. Inregistrarea finala a tot ce-am pedalat ziua respectiva.


bidon gol inchis la 4200m, adus jos la 0m

Luni. Urma sa mai petrec inca doua zile complete in Hawaii si vroiam sa fiu cat de cat odihnit. M-am trezit tarzior si mi-am facut ceva de mancare, apoi Laurentiu a plecat, sa faca baie si sa fuga la aeroport direct. Am ramas cu ambele bicle pe care le-am aranjat putin, plus o tona de bagaje dar aveam si cobluri si rucsac mare. M-am dus dupa la magazin, unde am lasat bicla lui Laurentiu si o parte din bagaj in rucsacul mare (in special echipament ciclism), continuand toata aventura pe cobluri si un rucsac mai mic pentru camera foto si cateva acte, haine. Simteam ca de acum o sa fiu mai liber si relaxat. Am mancat iar in oras undeva, si am inceput incet sa merg spre localitatea Volcano, pana la care aveam de urcat vreo 1200 km, dar pe pante lejere. Pe drum am intalnit si o gradina zoo, alte cateva locuri interesante, vremea oarecum buna. Numai cand am ajuns in Volcano care parea super-pustiu si risipit, a inceput sa-mi fie frig. Nu era nimeni la centru de informare, m-am dus la un magazin si mi-am luat iar de mancare, dupa ce am mai pierdut vremea prin oras si apoi am intrat in Volcanoes National Park, intrarea era foarte aproape. Iar sunt surprins de Visitor Center-ul de aici, chestii interesante de care nu am mult timp, vreau sa merg langa crater. Inainte de asta vad primele zone cu gauri din care ies aburi, ma opresc putin, apoi continui pana la un muzeu de unde se vede craterul principal, Kilauea; unul din cei mai activi vulcani din lume. E umezeala si craterul e incadrat de un curcubeu, fiind soarele aproape de apus; ceea ce am vazut si in alte poze deci probabil se intampla frecvent.
Este un camping aproape iar din ce inteleg cel mai bine se vede craterul noaptea, asa ca ma duc sa-mi pun cortul acolo si sa revin pe intuneric. Campingul e foarte ok, si aproape si organizat, nu treubie rezervare sau nimic care sa ma deranjeze. Pana termin cu asta se facuse deja intuneric si ma intorc pe jos, urcand incet la deal. Se vede tot mai bine o lumina asemanatoare cu cea a localitatilor, doar mai focusata putin, care creste pe masura ce ma apropii. E lumina de la crater. Daca ziua am vazut doar fumul si nimic colorat special, acum tot fumul ala si peretii craterului sunt luminati. Mult mai mult de atat nu am putut sa vad si nici sa aud din pacate, dar cel putin cateva poze cu expunere lunga arata clar ca peisajul era fascinant. Erau si multi oameni pe terasa muzeului, unde am stat poate mai bine de o ora. Pana in 2008 se putea cobori in craterul mare, care are craterul mai mic si activ in interior, si puteai sta pe o platforma si sa te uiti in el de la o distanta de zeci de ori mai mica decat acum, probabil ca vedeai lava clar si era mult mai interesant. In 2008 a mai erupt vulcanul putin si toata platforma respectiva a cazut in vulcan :(. Regulile sunt destul de stricte, si te trezesti cu elicopterul dupa tine daca vrei sa le incalci. Ma intorc bucuros la cort si ma culc.


ananas


bananier


coconut


la zoo


urcand spre Volcano (localitate langa vulcan activ); pe la 1000m ploua pt cateva minute dupa multe ore de soare, soseaua abureste instant


abur de la vulcan


Kīlauea crater pe zi


130s expunere


Marti. Iarasi nu am planuri prea clare. Cobor prin parcul national, drumul „Chain of craters”, sunt mai multe obiective, evident o gramada de cratere vechi inactive, multe ‘lava flow’, marcate fiecare cu anul si luna in care lava a trecut pe acolo. Sunt majoritatea in ultimii 30-40 ani, ceea ce arata cat de dinamic este inca terenul. Un anume fel de plante cresc deja in zonele respective. Mai trec si pe la ‘lava tubes‘, un fel de pestera doar ca nu a fost parcursa de apa ci de lava, bineinteles asta in trecut. Mai e interesanta padurea, prin care trece din cand in cand drumul, stilul padure tropicala. Ma apuc de un hike cam lung care ajunge aproape de cel mai activ crater (mult mai mic); Pu’u O’o; insa si aici poteca este interzisa nu de mult timp, asa ca renunt mult mai devreme, mai vad doar in zare directia si cateva zone cu emanatii de aburi sau poate ‘vog‘. Urc si eu pe un crater micut care emana ceva aburi, chiar pun mana in crapaturi pe unde iese si simt ca e cald, totusi nu e chiar asa spectaculos aici. Ma intorc, si ies cu oarecare remuscari din parc, imi iau cortul si tot de la cazare si incep sa cobor acum cei 1200m pana in apropiere de Hilo, unde ma prinde noaptea, si foamea. Imi schimb planurile aici, lungind traseul, si fac dreapta spre o zona in care chiar se vede lava, dar de la distanta foarte mare, si Pu’u O’o din un unghi oarecum opus. Intru pe drumuri foarte ciudate, nepopulate si neasfaltate dar construite foarte organizat perpendicular, sunt din cand in cand cateva case sau masini si continuu aud broaste, e chiar enervant. Mai picura din cand in cand, ajung la un drum mai mare pe care trebuie sa urc iar vreo 300m, e noapte si sunt cam satul de pedalat. Tarziu de tot, pe la 10-11 noaptea ajung la ocean. De aici vad iar lumina generata de lava, si apoi lava in sine dar de la o distanta mult prea mare incat nu pot distinge decat lumina ei. Spre deosebire de craterul Kilauea, Pu’u O’o este mult mai mic, dar lava care erupe din el nu formeaza un lac, ci curge la vale pana in ocean. Aici am impresia ca e singurul loc in care te poti apropia de lava si nu e interzis, dar e la peste 10 kilometri de mers pe jos fara poteca pe lava intarita care arata cumva ca un teren arat. N-am nici o sansa si asa sunt terminat, asa ca fac iar mai multe poze cu expunere majoritatea si pun cortul chiar pe lava intarita, nu fiindca as vrea asta dar nu prea am alte optiuni.


visitor center super-documentat dupa obicei, in place
aici se povesteste despre cum a ajuns viata pe insulele Hawaii la mii de km departare de orice continent,
in diferitele stadii (inclusiv oamenii in 2 ture)


Kilauea ziua din alt unghi


lava tube


Mauna Kea de pe la 1000m


Puʻu ʻŌʻō : the longest-lived rift-zone eruption of the last two centuries


pedaland prin padure tropicala


The Big Island (sau insula Hawaii, cea mai mare insula din statul Hawaii)


Puʻu ʻŌʻō from seaside


Miercuri. Ma trezesc la rasarit, am un red bull pregatit special pentru asta. Ideea era sa ajung sa mai vad si Akaka Falls, cascade care sunt insa la nord de Hilo iar eu sunt acum mult in sud. Pana in Hilo gasesc un truck care sa ma ia cu tot cu bicla, timpul fiind la limita. De acolo incep sa pedalez curajos calculand timpul pe care il am pana la avion, trebuia sa mai las si bicla si sa-mi organizez bagajul acolo. Oarecum ma incadrez, dar nu prea-mi place ca sunt stresat, si dupa ce imi explodeaza cauciucul pe spate (desi e doar o pana pe care o repar repejor), hotarasc sa ma intorc. Am timp insa sa ma opresc la plaja si sa fac o baie, si asta fiind pe lista de obiective oricum. Nu e nisip aici ci pietre mari si am ceva probleme sa revin din ocean, mai ales ca valurile erau foarte mari. Fug apoi la magazin unde iar organizare complicata, vreau sa iau coblurile si pana la urma reusesc sa iau si portbagajul cu mine; din pacate insa nu se potriveste nici pe cursiera nici pe MTB-ul de acsasa. Imi trebuie inca o bicla acum :p.


ajuns la 11 pm n-am avut timp sa caut un loc mai bun de campat


E destul de complicat sa schimb avioanele iar bagajul mare trebuie sa-l iau si sa-i fac check in si in Honolulu, unde as avea normal vreo 7-8 ore de petrecut. Acolo ma duc prin niste magazine si mai mult la plaja. E diferit aici cu nisip si deloc valuri, baie putin, plaja, poze si ma relaxez. Traficul surprinzator la intors ma obliga sa iau un taxi. Ajung totusi lejer la avion, dorm dus pe drumul de intors, fie si cu escala in Los Angeles pe la 5 dimineata. Acum pierd cele 3 ore, si ajung pe la 8-9 dimineata in aeroportul San Francisco, si pe la 11-12 ziua la lucru. Sunt obosit, imi ia ceva timp sa ma recuperez, apoi sa ma joc putin cu pozele care pentru prima data le-am facut in format raw si le-am putut edita putin, probabil ca v-ati dat seama. Apoi mi-a luat mult sa povestesc aici, si vad ca am scris unul din cele mai lungi posturi poate dintre toate.


Waikiki beach, Honolulu


Putin regret ca nu mi-am luat inca 2 zile libere si sa prind si weekendul urmator, crescand de la 5 la 9 zile vizita mea, as fi putut astfel sa merg pe mai multe insule (inclusiv Maui, care e urmatoare pe care as vrea s-o vizitez), dar am vazut destule si asa. Sper sa nu-mi mai fac planuri rapid sa merg iar in Hawaii, mai ales ca e printre cele mai departate si scumpe destinatii pe care le am in vedere cat sunt aici. Urmeaza si multe alte lucruri, foarte importante, de pe continent.

Doau filmulete mai lungi (facute cu go Pro si editate de Laurentiu)


prima zi


marea urcare, aici eu apar mai putin sau deloc

octombrie 10, 2011

Rarau: trekking, catarat, ciclism sosea si mtb

Din pacate probabil una din ultimele ture cu mai multi participanti ale anului si inainte de plecarea mea, lucru de care stiam de la inceput asa ca am vrut sa profitam din plin de toate posibilitatile care le ofera masivul Rarau. ‘Obisnuitul’ Rarau pentru ca sa nu dureze, cel putin pentru majoritatea participantilor, decat zilele de weekend. Asadar prezentarea echipei, mai bine zis a echipelor:

ciclism, sosea: Adrian, Paul, Tva (in aceasta ordine)
ciclism, mtb: Bursuc si Petrica
trekking: Monica, Andreea si VMA


Noi cei cu cursiere am plecat de vineri din Iasi, Tva si-a luat concediu special pentru acest scop, ca sa ne putem face in prima zi incalzirea pentru ziua urmatoare, etapa regina care era scopul nostru principal. Dar momentan pentru vineri aveam de gand doar sa mergem cu personalul la Suceava si de acolo pe biciclete pana in Radauti la casa bunicilor lui Adrian, insa nu pe drumul cel mai scurt ca in alte ture anterioare. Traseul stabilit era Suceava – Ciprian Porumbescu – Marginea – Radauti , cu o distanta de 75 km si ceva urcare. Vremea inca din tren s-a aratat buna, cu siguranta nu prea cald si nici soare deloc, sigura grija ar fi fost ploaia dar care nu a venit. Astfel am avut conditii perfecte, racoare, si peisaje tomnatice incadrate perfect de atmosfera. S-a mers repejor cu schimb de trena, insa fara economie mare la pauze.

From Rarau 2011

Adrian (Sica / SMB), la plecarea din Suceava


organizat, in trena


si mai putin organizat

In Radauti avem destul timp sa facem cumparaturi, sa gatim, sa facem focul pentru a dormi in caldura, putina caterinca si apoi la somn.


Sambata dimineata nu plecam atat de devreme pe cat mi-as fi dorit eu, insa suficient cat sa nu ne lasam prea mult asteptati la sosire, in Rarau. In aceelasi timp pleaca din Iasi restul oamenilor, care urmau sa urce din gara Campulung Est pana sus la hotel Rarau pe jos, sau cu moutainbike-uri. Noi am plecat din Radauti cu vreo jumatate de ora inainte de plecarea lor din Campulung.

Pentru noi a urmat intai o serie de doua pasuri pe care le cunosteam bine, Ciumarna si Trei Movile . Estimarile din seara anterioara ale lui Adrian s-au respectat cu precizie. Pe Ciumarna am reusit sa ma tin de Adrian, cu greu si motivat de muzica special aleasa, iar Tva a intarziat 12:30 min . Urmatorul pas, mai scurt dar mai abrupt, Trei Movile, a facut o diferenta intre mine si Adrian de 3 minute (eu cu 3 minute mai incet), iar Tva a ajuns si el dupa inca 5 minute , realizand astfel un record de distanta minima fara de Adrian pe acest pas de 8 minute (dupa ce in turele anterioare avea diferenta de 40, respectiv vreo 13 minute). Un necunoscator ar putea spune ca Tva se apropie incet de Adrian, dar lucrurile nu stau chiar asa :P.

Prin Campulung in care intram doar tangential, comunicam cu ceilalti care deja au ajuns sus pe Rarau, iar echipa de trekking mai are o distanta destul de mica. Oricum se pare ca vom fi ultimii.

Soarele isi face aparitia iar la intrarea din Pojorita in pasul Rarau, mai nou asfaltat , ne bucuram de razele lui, insa nu pentru mult timp pentru ca incep sa apara pante tot mai abrupte. Pe ultimii 10 km am calculat o panta medie de 6% , dar maximele depasesc deseori 12% si ating chiar si 17%. Ne despartim de la bun inceput, sortati in ordinea de pana acum. Cum nu stiam decat cateva secvenete ale drumului de pe vremea cand acesta nu era asfaltat, sunt surprins (in mod placut) sa descopar zone noi de serpentine stranse, etajate intr-o scara ce pare ca nu se mai termina. E foarte frumos, asfaltul e perfect, panta serioasa, vremea perfecta, trafic aproape zero. Nu il mai vad nici pe Adrian in fata, nici pe Tva in spate, dar serpentinele sunt oricum destul de scurte. Ajung la cele mai largi pe care le recunosc de pe traseul de trekking Rarau – Giumalau, acum sunt asfaltate, vad pentru prima oara panorama in zare si ma bucur nespus de peisaj. Ajung si sus, ultima bucata e plata, aproape vale, asa ca in momentul in care il ajung pe Adrian care s-a oprit in varf, nu sunt prea obosit. Ma asteapta de 13 minute. Nu apucam sa discutam si sa ne pozam bine, ca apare si Tva, la inca 14 minute dupa mine. Singura problema care ramane e aproape un kilometru de drum neasfaltat pana la hotel, alcouri foarte abrut insa abordabil pe cursiera, mai ales ca pe langa bicla in SPD-uri ar fi fost cam greu.


casa lui Adrian


pe Ciumarna (sau pasul ‘Palma’)


locul 1, la egalitate


in varful pasului Trei Movile, Tva ajunge glorios ca de obicei


aici regrupam si incepem intrarea in pasul serios (pasul Rarau)


serpentinele din partea superioara, unde se intra in gol aplin


si aici se opreste subit asfaltul


Tva reuseste performanta de a nu ajunge la distanta mai mare de 30 minute de Adrian (doar 27)

Acum, in tot acest timp cei cu Mtb au urcat, evident, primii pana sus. Vma, Monica si Andreea au facut si ei un traseu frumos, la picior, pe varianta Cruce Galbena (sau Limpedea). Le multumim ca ne-au adus papuci de schimb, cateva haine dar si echipamentul de escalada.


pozele facute de Vma cu aparatul lui au clar o calitate superioara


Monica verificand traseul

Dupa ce mancam si ne cazam in camere, plecam toti 8 acum pana pe Piatra Mica, traseul clasic pentru ‘turistii’ de la hotel. Poate cu o singura exceptie, diaclaza :D. Iar seara, jucam un mim.


pe Piatra Mica


Ceahlaul se vede in zare


o alta variatie de la traseul clasic, coborarea de pe Piatra Mica printr-o crapatura de pe partea vestica


Andreea e inca cu noi


tehinica de abordat la intrarea in diaclaza


Desi duminica e deja ziua de intors acasa, avem timp pana la ora 7 cand pleca ultimul tren dinspre Campulung spre Iasi sa ne mai bucuram de trasee, si iarasi in diferite moduri si echipe. Dimineata mergem iar cu toti la Pietrele Doamnei, insa acum cu ganduri ceva mai serioase si echipamentul de catarat. Ne oprim la traseul ‘Drumul Inginerilor’, pe care il facusem in trecut, dar eu nu reusesc sa il echipez din prima, si din pacate nici din urmatoarele incercari. Reusesc insa prima portiune, care e putin mai grea decat ce stiam ca e la final, si pe asta ne urcam pe rand toti, fara prea mari variatii, cu exceptia lui Adrian care abordeaza traseul dupa cum l-am facut eu prima data cand am echipat.


dicutii tehnice la inceput


Adrian traverseaza artificial 😛


Monica nu e prima data pe traseu


Petrica catara cel mai rapid


Andreea

Lamurind-ne cu ‘Drumul Inginerilor’, trecem mai departe la alt traseu pe care il facusem in trecut. Acesta imi iese insa dupa echiparea pe care am facut-o de sus, punctul de asigurare fiind accesibil de pe un traseu sigur din spatele stancii, printre brazi. Desi lui Adrian ii pare mult mai greu, traseul nu e atat de dificil.


echiparea, facuta jumate/jumate


Monica


Bursuc prefera free solo


un campion (in devenire)


Adrian


nerecomandat

Dintre stanci plecam pe rand, Tva ne face comanda de mancare la hotel ca sa castigam putin timp. Cei cu MTB pleaca pe un traseu interesant recomandat de salvamonul Voicu, cei care coboara pe jos pe drumul mare, traseul cel mai simplu; iar noi cu cursiere speram sa putem urca si pe Mestecanis.

Cum pasul Mesecanis e un ocolis inutil pana a ajunge la Campulung Est, si noi putem lua trenul si din alte gari de pe traseu, mergem in directia respectiva fara sa ne stresam mult cu timpul. Ajung sus in pas impreuna cu Adrian si incerc fara succes un atac pe ultima suta de mertrii, Adrian sprinteaza insa mult mai rapid ca mine. Dupa vreo 3-4 minute vine si Tva. Ne dam seama ca putem prinde inca trenul in Campulung Est si la intoarcere Adrian ne impune o trena sustiunuta, la schimb cu mine dar chiar si Tva pentru cativa metrii :P. Reusim o viteza medie surprinzatoare de 41.5 km/h pe distanta de 25.3 km dintre pasul Mestecanis si gara Campulung Est. Mai mult, unii dintre noi (nu eu), de la asa viteza uita unde e gara si o depasesc chiar cu 3 km :). Cei care au venit pe jos sunt deja in gara, cei cu MTB apar si ei la timp. Biletele de tren nu se iau din gara, ci din tren, acolo insa ne intelegem altfel cu nasul si iesim toti mai bine. Desi stam toti 8 intr-un singur compartiment si cu 2 biciclete intre noi, ne mai bucuram de o masa si o mafia pe drum. Din pacate insa, in acest timp, de la cursierele din capatul vagonului cineva fura vitezometrele si saculetul cu scule al lui Adrian. Norocul meu a fost ca le-am luat pe toate ale mele, din pacate nu m-am gandit sa le zic si la baieti sa faca tot asa. Pacat de vitezometrul lui Adrian, ca era mai bun si scump, dar si al lui Tva, pentru ca era cumparat din Radauti de acum doua zile. Ultimul joc de mafia il terminam la limita, deoarece trenul intra in gara Iasi. A doua zi Monica are prima zi de munca la farmacie, noi restul incepem facultatea, noul an universitar / noile job-uri, si ce mai avem de facut prin oras probabil n-o sa ne lase sa mai plecam prea rapid la munte.


serpentinele de pe Rarau la coborare


Tva la finish-ul pasului Mestecanis


traseul parcurs pe cursiere:

zi culoare distanta, km urcare, m
vineri alb 75.3 892
sambata albastru 90.9 2121
duminica rosu 57.7 496
total 223.9 3509

Concluziile : o tura de toamna frumoasa si diversificata dupa cum deja avem obiceiul sa facem in Rarau


[Later edit]. Am gasit si cateva poze de la baietii cu MTB. Poate ne povestiti ceva despre traseul pe care v-ati intors, daca era interesant.

iulie 11, 2010

Mount Hamilton

Varful Mount Hamilton are o altitudine de 1329m, fiind cel mai inalt din zona Silicon Valley. Pe el s-a construit in anii 1870-1880 observatorul astronomic Lick, pentru care s-a construit in prealabil si Hamilton Road, un drum la care datorita conditiilor de transport de atunci s-a avut grija ca pantele sa nu fie prea mari, si sa se poata transporta echipamentul necesar observatorului cu cai. Cum nici eu nu am asa multi cai putere, m-am grabit sa ajung pe drumul asta celebru intre biciclistii din zona asta.

Ma trezesc deci sambata pe la 8:45, ceasul fiind pus sa sune mai devreme dar din greseala pentru p.m., mananc ceva in fuga si ma grabesc sa prind trenul de 9:25 pana in San Jose, ca sa scap de vreo 20 km prin civilizatie, ramand doar cu aproximativ 10 km. Prind destul de lejer, iar peste jumatate de ora sunt in San Jose, si pentru prima oara vad aici cladiri ceva mai inalte, si mai multe adunate, asta pentru ca sunt in centru, iar intr-un kilometru maxim scap de peisajul asta. Doua din turnuri sunt sediul Adobe.

From Mt Hamilton


adobe


pe acolo trebuie sa urc

Ce am uitat sa zic e ca am ales pentru urcare un traseu diferit de cel clasic. Clasic se urmareste Hamilton Road dar mie-mi parea mai scurt pe harta sa urc pe Quimby Road, care traverseaza insa mai direct alt lant de munti si apoi coboara mai mult. Problema nu e ca urca, asta-mi doream, insa panta ajunge destul de rapid sa fie prea mare. Depaseste 13%, 16, .. ajunge la 20 in unele curbe stranse. Sunt nevoit sa opresc de multe ori. Din marginea drumului o iau la fuga continuu zeci de veverite, intr-un loc sunt adunate asa multe ca mi se face frica de ele :). De la 600 si ceva m incep sa cobor si dupa putini km intru in Hamilton Road.


cate veverite sunt? 😛


silicon valley


mt Hamilton – putin in dreapta

De aici cobor in continuare putin, si incep sa urc mult mai usor. O tine usor mult timp, prind un biciclist din urma cu greu si raman in trena lui pana cand ma opresc iar pentru o pauza, desi panta nu era prea mare, oboseala se acumulase :P. Eram la 300 metri sub varf si asta a fost singura oprire. Pe urma ajung usor sus, si ma orientez rapid spre punctul turistic.


condor, specie pe cale de disparitie


cand ajung la 3 metri de el isi ia zboru

La observator stau destul de mult sa ascult niste explicatii, un tur gratuit ce are loc la fiecare 15 minute, apoi sa citesc parte din afisele de pe pereti. Intru in vorba cu un biciclist la intrare, apoi ma duc in slapi spre alta cladire din complex unde observ ca nu mai am camera foto. Ma intorc grabit si o gasesc bucuros la biciclistul cu care vorbisem, o uitasem la intrare.


cocalar

Dupa ce-mi dau drumul la vale nu mai opresc decat pentru niste filmulete, sau nici pentru alea :). Partea pe care n-o vazusem din drum la urcare imi place mult, fiind mai deschisa, si-mi aminteste de coborarea de pe pasul Nigra din Italia. Intru bine in oras, in dreptul unei sosele lungi care duce fix la gara, si mai opresc doar la un restaurant vietnamez pentru o experienta culinara :P.

Per total am parcurs cam 85 km, am urcat doar aproximativ 1700 m, si s-a simtit ca a fost mai usor ca weekend-ul trecut. Incep sa ma satur de privelistea secetoasa a dealurilor/muntilor de aici, si caldura cu soare continuu insa pentru un traseu pe saptamana nu e grav si inca mai am 2-3 ture planificate in zone din imprejurimi.
Traseu urcare + coborare

iunie 23, 2010

Iasi Tibanesti Roman

Si apoi Targu Frumos. Din pacate ultimul traseu serios la care voi lua parte eu aici pana prin toamna, deoacere voi pleca din tara, cei care nu stiu o sa vada tot aici pe blog unde sper ca in cat mai scurt timp. Traseul de plecare s-ar fi dorit mai lung, mai maret, la munte; insa restrictiile de timp si vreme fac sa ramana acesta. Nici el nu e insa mai prejos.
Desi am fi putut fi cu inca 2-3 mai multi, la plecare eram 6: eu, Adrian, Tva, Titus si Dragos 1 si 2. Planul era sa ajungem la Roman prin Tibanesti, la propunerea lui Titus, traseu ce s-a meritat din plin. Nu stiam acolo trenul la ce ora vrem sa-l luam exact dar presupuneam ca vom ajungem defapt in Targu Frumos, ceea ce s-a si adeverit. In Targu Frumos aveam mai multe trenuri. Fiind in sesiune am intarziat datorita unui examen, totusi pe la 11 am reusit sa plecam printre niste stropi usori de ploaie care nu ne-au mai facut probleme in continuare. Batea insa tare vantul din fata, si asta a tinut mare parte din primii kilometrii, pentru a ne juta de-abia pe final. Stiam ca profilul va avea 3 dealuri serioase, si asta s-a respectat doar aproximativ.
Am facut intai o pauza de alimentare la benzinarie.

From Iasi Tibanesti Roman

Pe la Valea Lupului, la primul deal, am facut regruparea.

Imediat dupa vale trebuia facut dreapta, insa unii au plecat inainte fara sa stie. Ne-am regasit dar cu intarziere.

Urmeaza sa strabatem un satuc, apoi alt deal de incalzire, vale, vant din fata. Ne tinem cat de cat grupati.

Primul deal serios imparte clar in cel putin doua echipe oamenii, eu cu Dragos2 si Adrian in fata, apoi Titus cu Tva, si in cele din urma si Dragos1.

diferenta mare de dimensiune

Dragos1 se hotaraste sa se intoarca dupa aproximativ 35 kilometrii, fiind neincalzit la prima iesire din an pentru el.

Urmatorul deal mare incepe brusc cu o portiune mica de panta 16%, care se repeta insa ceva mai tarziu. Ne oboseste pe toti.

stil serpilian

Tva iese in puncte.

Trecem de Dagata, si de singura portiune ne-asfaltata de aproximativ 1 km care nu ne face insa mari probleme. Ajungem la urmatorul deal, unde apare si soarele. Niste oameni de pe camp ne invita la munca, refuzam politicos: aveam spd-uri.

Portiunea care urmeaza e in varful celui de-al doilea deal cred, si pe coama lui urcam lin cu padurea in dreapta si ceva culturi in stanga. E o zona chiar frumoasa, drumul e acum foarte bun si traficul redus. Se deschide valea si avem un pesiaj deosebit.

Dragos face pentru a doua oara pana, dar rezolva iar rapid. Suntem in varful ultimului deal.

Ocolim Roman pe centura, apoi portiunea de plat cu vant din spate pana la Casa de Apa o dam cu viteza putin peste 40 km/h. Si restul merge foarte bine.

Ajungem la Targu Frumos cu 40 minute inaintea trenului pe care vream sa-l prindem. Ne odihnim putin in gara, apare si trenul si ne suim rapid. Ajungem obositi acasa dar multumiti de traseu.

Traseul. Pentru baietii spor la ture in vara asta, si eu o sa fac trasee misto cred, dar separat :(. Pentru trasee impreuna ne vedem in toamna!

mai 5, 2010

Juval si Statistici Finale

Sambata, in ultima zi datorita unor restrictii de timp am facut ultimul traseu de doar cateva ore, trezit oricum de dimineata pentru a ma intoarce pana la ora 11. Se anunta si vreme rea, dar in 25 km stiam ca ajung de la plecarea din Iasi la 1000 in total, asa ca aveam de gand oricum sa merg macar 25. Ca sa vad insa si ceva nou, am ales sa merg pana in localitatea Naturno iar de acolo sa urc pana la castelul Juval, proprietate a alpinistului italian Reinhold Messner, si muzeu pe aceeasi tema.
Am plecat pe la 7 si ceva, in directia in care am fost si prima zi spre pasul Stelvio, dar pentru o distanta mica de „plat”, pe pista de bicicielte, cam 16 km facuti rapid. Am gasit greu intrarea in serpentinele ce urca abrupt pana la castel si chiar am mers cateva zeci de metri si pe autostrada. Am inceput si urcatul, care mi-a luat destul de mult timp si energie, fiind nevoit sa opresc de mai multe ori si de fiecare data revenirea era complicata din cauza spd-urilor. Sus pe langa castel e un fel de ferma si alte cateva case, fix in dreptul castelului fac 25.0 km deci implinesc per total o cifra rotunda, apoi vreau sa intru la muzeu dar mai era de asteptat cam o ora ca acesta sa se deschida asa ca renunt la idee. Ma intorc acasa inainte de ora 11. In total am facut sambata 49 km, iar in toata tura s-au adunat 1024 km (alta cifra rotunda :P).

From Italia 2010 zi 15


serpentinele

Statistici finale
Toata excursia asta a durat 16 zile din care 2-3 le-am petrecut pe drum desi am mers (si) cu avionul, iar 4 zile intregi am fost amanat cu plecarea si am ramas in Otopeni. Din aceste 13 zile ramase doar 9 zile am pedalat, din care 3 zile au fost doar jumatati de zi pe bicicileta, adica am facut traseu doar o dupa-amiaza sau dimineata, deci numarul de zile pline de pedalat ar fi 7.5 zile. In timpul asta am parcurs 1024 km si am urcat 16850 m altitudine, consumand in unele zile si 6-7 mii calorii (recordul a fost de 7,915 dupa estimarile aproximative ale GPS-ului).

Trasee zile

zi traseu distanta urcare
zi 02 brasov – buc 185 km 1500 m
zi 06 merano 2000 32 km 1340 m
zi 07 trafoi 125 km 1580 m
zi 09 vipiteno 168 km 2100 m
zi 10 pordoi 145 km 3300 m
zi 12 dolomiti doi 158 km 2600 m
zi 13 mendola 99 km 2200 m
zi 14 meltina 63 km 1500 m
zi 15 juval 49 km 730 m

Medii

medie distanta urcare
total 1024 km 16850 m
medie 13 zile 79 km 1296 m
medie 7.5 zile 137 km 2247 m

Tabel din garmin connect la care nu se poate da link

From Italia 2010 zi 15

Toate traseele pe care am fost

Concluzii
Cele mai mari impedimente pe care le-am intalnit in totata tura au fost amanarea cu 4 zile a plecarii din tara si faptul ca multe pasuri inalte am aflat prea tarziu ca sunt inchise (deci ma fac vinovat de o prea slaba documentare din start), cel mai rau imi pare de pasul Stelvio, Gavia, Rombo, Gardena si Pennes, aproape toate fiind peste 2200. In rest, desi am avut si alte emotii, a fost o tura deosebita, cum ma asteptam si era si normal sa fie, primul traseu lung in afara tarii. Sper ca de acum sa-mi permit, cum era planul si pentru traseul asta, sa nu merg singur in trasee asa mari, desi n-am avut probleme cu plictiseala din cauza asta, chiar surprinzator m-am simtit oricum destul de entuziasmat si n-am dus lipsa companiei.

Multumiri
Multumesc tuturor care m-au ajutat intr-un fel sau altul sa realizez aceasta frumoasa tura, lui Lucian pentru o parte din echipament, lui Cleo pentru mp3-player dar mai ales si in primul rand rudelor mele din Italia la care am fost cazat in fiecare noapte, in final, care m-au si hranit in aceasta perioada cu consum mare de calorii. De la stanga la dreapta: Mihai (care m-a lasat sa stau in casa lui si mi-a aratat niste ture de baza in zona de care nu stiam: Merano 2000 + Tre Cime di Lavaredo), Francesco (care m-a lasat sa stau in camera lui), Ferisa matusa mea (care mi-a facut mancare muuulta si buna si m-a dus / adus pana in Bolzano cu masina) si Egidiu varul meu (care m-a lasat sa dorm in pat cu el 🙂 ).

From Italia 2010 zi 15

Bonus track
dolomiti
pista Merano

Older Posts »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.