Iaşi Outdoors

iulie 21, 2013

Tura mixta – Radauti si Rodnei

A fost o tura planificata in urma renuntarii la o alta mult mai mare si complexa, iar in final iesirea asta urma sa fie o ‘plimbare’ cu mai multi oameni de weekend doar. Partea mixta era legata de biciclete, aici planul era ca eu sa plec de miercuri la Radauti unde era deja Adrian cu cursiera mea, eu sa-mi aduc si MTB-ul pe tren pana in Dornesti (la 5 km de Radauti); si primele 2 zile in Radauti sa fac atat cursiera si MTB, apoi vineri sa ma intalnesc cu Lucian si sa facem cresta muntilor Suhard cu bicicleta, apoi tura cu toti oamenii in Rodnei.

Am plecat cam obosit si n-am dormit prea bine, asa ca in prima zi la Radauti nu am facut decat ceva scurt cu Adrian, de incalzire : pana la Straja si inapoi, 70 km.

A doua zi aveam planuri mari, ambele pasuri : Ciumarna (Palma) si 3 Movile, pe ambele sensuri. Eu ma tin oarecum cu greu de Adrian pe prima urcare pe Palma, apoi pe coborat stand prea aproape in trena lui ating roata si cad. Nu ma lovesc foarte tare sau grav, insa senzatia si starea mea se schimba si il las pe Adrian sa se duca inainte. Eu ma opresc dupa ce cobor in partea cealalta in localitatea Ciumarna la un magazin, unde incepe o ploaie zdravana. Stau acolo cam 2 ore in frig. Plec inapoi inainte sa se intoarca Adrian care facuse in timpul asta si pasul 3 Movile pe ambele sensuri. Mi-e frig si pe urcare initial, iar pe la finalul ei (urcam foarte incet si cu pauze), ma ajunge Adrian. Ne intalnim sus si continuam coborarea impreuna. Foarte aproape de masina fac si pana. La omul sarac, nici boii nu trag. Strava


pe Palma, cand ma intrece Adrian


ploaia


sus in Palma la intors

Dupa-amiaza ma simt ametit si slabit, imi iau temperatura si vad ca am 38 grade. Adrian ma duce la spital unde aflu ca am faringita acuta asa ca trec pe antibiotice. Il sun pe Lucian si ii spun ca nu pot sa mai fac tura in Suhard a doua zi cu MTB. Imi pare rau pentru ca stric iar planuri si pentru ca nu facusem inca nimic cu MTB.

Vineri totusi merg impreuna cu Adrian cu masina (el a luat cursiera, eu MTB), pana in pasul Prislop. Acolo el coboara in vale si face pasul, iar eu ma duc la deal pe niste drumuri neasfaltate frumoase. Dupa vrea sa vada si el drumul pe care am fost (avea vedere asupra la tot pasul Prislop); asa ca mergem cu masina si o cam stricam / supraincalzim. Nu e foarte greu insa sa ne intoarcem desi trebuia sa tot oprim din cand in cand. Eu inca ma gandeam sa cobor pe MTB la vale si sa urc pana in pasul Rotunda pe bicla. Pasul Rotunda era punctul de intalnire cu ceilalti, vreo 12 oameni cu 3 masini. Mai bine ca am renuntat ca mi-a fost frig si in masina in final, aparent se simtea totusi boala si pastilele, desi in rest m-am simtit bine.

Ajungem in Rotunda destul de tarziu, insa nu ultimii. Lucian a pregatit deja focul si locul de campat, unii s-au cazat deja la pensiune, cabana Croitor; dar majoritatea la cort. Mult mai tarziu apare si Vultur cu masina lui, unde aveam si eu cortul si echipamentul de campat, pentru mine si altii. Campam si continuam seara la foc, pana pe la 2 noaptea.


pasul Mestecanis, admirat din priviri doar tura asta


deasupra Prislop


Prislopul


asteptand sa se raceasca masina


la tabara in pasul Rotunda


cocalarii cu masini

Sambata ne trezim cand trece o turma de oi pe langa, ne luam la discutii cu ciobanul. Plecam separat, dupa cum urma si sa ne deplasam : unii pe jos, eu cu MTB mare parte, altii cu masina chiar. Prima parte din creasta, cam 8 km din cei ~10 cati trebuiau parcursi pana la lacul Lala, erau accesibili cu masina. Eu cu MTB merg foarte rapid, rucsacul mare il las la masini. Merg inainte si inapoi, trec pe la cabana parcului din stanga crestei inainte de bariera. Ma intalnesc cu alte grupuri, ma intorc. Lucian si grupul lui deja trec de forestier, ceilalti vin cu masinile, lui Vultur i-e prea rau ca sa continue, dupa bautura de aseara. Masinile se intorc si noi, ultimii, continuam la picior. Eu imi iau bicla in spate, o imping, dar nu renunt sa o car, stiind ca nici nu mai e prea multa distanta. Ajungem la lac.


forestier de-a lungul crestei


pe aici se termina forestierul


valea unde e lacul Lala


pushbike


lacul Lala Mare

Duminica ne hotaram sa urcam cu totii pe varful Ineu, cu toate bagajele ca se ne intoarcem pe traseul de creasta, dunga rosie. Asa si facem. Vremea nu e foarte buna si sus e ceata, intram in nori. Lasam bagajele mai jos si eu bicla, dar cand vad ca pe ultima parte de urcare spre ineu s-ar putea cobori pe bicla ma intorc in fuga si o aduc si pe ea pana pe varf. Ne intalnim toti acolo si facem o poza de grup.
La vale, eu aleg alt traseu care mi se parea mai probabil sa-l pot face si pe bicla, insa ma razgandesc dupa putin timp, si bine fac. Am ramas singur si nu ma pot folosi deloc de avantajul bicicletei, sunt doar pietre si creste prea abrupte sau tehnice. Ma mai ratacesc odata pe varful Ineut, simt iar ca nu e bine si ma intorc; in final ajung cum trebuie pe dunga rosie. Cobor sub nivelul norilor si vad creasta si forestierul in departare acum. Insa mai fac o abatere, cobor in dreapta mult mai rapid unde intr-o galeata se vede un forestier mult mai putin circulat. E o distanta mica dar plina de jnepeni si braduti si merg foarte incet; dar e distractiv. Ajung la drum si fac o pauza, timp in care mananc si ma schimb cu papucii de MTB, apoi incep sa-i dau pe forestier. Dupa primele parti de urcare am vale sau drept si merg mult mai rapid, ajung in Rotunda si continuui pana la sosea jos in Carlibaba pe bicla, pasul e foarte fain de coborat drumul fiind foarte bun pentru un drum neasfaltat. Imi spal bicla ca sa o pot pune in masina si ma intorc si eu cu masina pana la Iasi si nu cu tren cum era planul initial.

O tura interesanta prin diversitatea ei: cursiera, MTB si hike.


mod eficient de a cara bicla unde e cel mai tehnic


varful Ineu


coborand de pe Ineu..


scurtatura

Reclame

octombrie 10, 2011

Rarau: trekking, catarat, ciclism sosea si mtb

Din pacate probabil una din ultimele ture cu mai multi participanti ale anului si inainte de plecarea mea, lucru de care stiam de la inceput asa ca am vrut sa profitam din plin de toate posibilitatile care le ofera masivul Rarau. ‘Obisnuitul’ Rarau pentru ca sa nu dureze, cel putin pentru majoritatea participantilor, decat zilele de weekend. Asadar prezentarea echipei, mai bine zis a echipelor:

ciclism, sosea: Adrian, Paul, Tva (in aceasta ordine)
ciclism, mtb: Bursuc si Petrica
trekking: Monica, Andreea si VMA


Noi cei cu cursiere am plecat de vineri din Iasi, Tva si-a luat concediu special pentru acest scop, ca sa ne putem face in prima zi incalzirea pentru ziua urmatoare, etapa regina care era scopul nostru principal. Dar momentan pentru vineri aveam de gand doar sa mergem cu personalul la Suceava si de acolo pe biciclete pana in Radauti la casa bunicilor lui Adrian, insa nu pe drumul cel mai scurt ca in alte ture anterioare. Traseul stabilit era Suceava – Ciprian Porumbescu – Marginea – Radauti , cu o distanta de 75 km si ceva urcare. Vremea inca din tren s-a aratat buna, cu siguranta nu prea cald si nici soare deloc, sigura grija ar fi fost ploaia dar care nu a venit. Astfel am avut conditii perfecte, racoare, si peisaje tomnatice incadrate perfect de atmosfera. S-a mers repejor cu schimb de trena, insa fara economie mare la pauze.

From Rarau 2011

Adrian (Sica / SMB), la plecarea din Suceava


organizat, in trena


si mai putin organizat

In Radauti avem destul timp sa facem cumparaturi, sa gatim, sa facem focul pentru a dormi in caldura, putina caterinca si apoi la somn.


Sambata dimineata nu plecam atat de devreme pe cat mi-as fi dorit eu, insa suficient cat sa nu ne lasam prea mult asteptati la sosire, in Rarau. In aceelasi timp pleaca din Iasi restul oamenilor, care urmau sa urce din gara Campulung Est pana sus la hotel Rarau pe jos, sau cu moutainbike-uri. Noi am plecat din Radauti cu vreo jumatate de ora inainte de plecarea lor din Campulung.

Pentru noi a urmat intai o serie de doua pasuri pe care le cunosteam bine, Ciumarna si Trei Movile . Estimarile din seara anterioara ale lui Adrian s-au respectat cu precizie. Pe Ciumarna am reusit sa ma tin de Adrian, cu greu si motivat de muzica special aleasa, iar Tva a intarziat 12:30 min . Urmatorul pas, mai scurt dar mai abrupt, Trei Movile, a facut o diferenta intre mine si Adrian de 3 minute (eu cu 3 minute mai incet), iar Tva a ajuns si el dupa inca 5 minute , realizand astfel un record de distanta minima fara de Adrian pe acest pas de 8 minute (dupa ce in turele anterioare avea diferenta de 40, respectiv vreo 13 minute). Un necunoscator ar putea spune ca Tva se apropie incet de Adrian, dar lucrurile nu stau chiar asa :P.

Prin Campulung in care intram doar tangential, comunicam cu ceilalti care deja au ajuns sus pe Rarau, iar echipa de trekking mai are o distanta destul de mica. Oricum se pare ca vom fi ultimii.

Soarele isi face aparitia iar la intrarea din Pojorita in pasul Rarau, mai nou asfaltat , ne bucuram de razele lui, insa nu pentru mult timp pentru ca incep sa apara pante tot mai abrupte. Pe ultimii 10 km am calculat o panta medie de 6% , dar maximele depasesc deseori 12% si ating chiar si 17%. Ne despartim de la bun inceput, sortati in ordinea de pana acum. Cum nu stiam decat cateva secvenete ale drumului de pe vremea cand acesta nu era asfaltat, sunt surprins (in mod placut) sa descopar zone noi de serpentine stranse, etajate intr-o scara ce pare ca nu se mai termina. E foarte frumos, asfaltul e perfect, panta serioasa, vremea perfecta, trafic aproape zero. Nu il mai vad nici pe Adrian in fata, nici pe Tva in spate, dar serpentinele sunt oricum destul de scurte. Ajung la cele mai largi pe care le recunosc de pe traseul de trekking Rarau – Giumalau, acum sunt asfaltate, vad pentru prima oara panorama in zare si ma bucur nespus de peisaj. Ajung si sus, ultima bucata e plata, aproape vale, asa ca in momentul in care il ajung pe Adrian care s-a oprit in varf, nu sunt prea obosit. Ma asteapta de 13 minute. Nu apucam sa discutam si sa ne pozam bine, ca apare si Tva, la inca 14 minute dupa mine. Singura problema care ramane e aproape un kilometru de drum neasfaltat pana la hotel, alcouri foarte abrut insa abordabil pe cursiera, mai ales ca pe langa bicla in SPD-uri ar fi fost cam greu.


casa lui Adrian


pe Ciumarna (sau pasul ‘Palma’)


locul 1, la egalitate


in varful pasului Trei Movile, Tva ajunge glorios ca de obicei


aici regrupam si incepem intrarea in pasul serios (pasul Rarau)


serpentinele din partea superioara, unde se intra in gol aplin


si aici se opreste subit asfaltul


Tva reuseste performanta de a nu ajunge la distanta mai mare de 30 minute de Adrian (doar 27)

Acum, in tot acest timp cei cu Mtb au urcat, evident, primii pana sus. Vma, Monica si Andreea au facut si ei un traseu frumos, la picior, pe varianta Cruce Galbena (sau Limpedea). Le multumim ca ne-au adus papuci de schimb, cateva haine dar si echipamentul de escalada.


pozele facute de Vma cu aparatul lui au clar o calitate superioara


Monica verificand traseul

Dupa ce mancam si ne cazam in camere, plecam toti 8 acum pana pe Piatra Mica, traseul clasic pentru ‘turistii’ de la hotel. Poate cu o singura exceptie, diaclaza :D. Iar seara, jucam un mim.


pe Piatra Mica


Ceahlaul se vede in zare


o alta variatie de la traseul clasic, coborarea de pe Piatra Mica printr-o crapatura de pe partea vestica


Andreea e inca cu noi


tehinica de abordat la intrarea in diaclaza


Desi duminica e deja ziua de intors acasa, avem timp pana la ora 7 cand pleca ultimul tren dinspre Campulung spre Iasi sa ne mai bucuram de trasee, si iarasi in diferite moduri si echipe. Dimineata mergem iar cu toti la Pietrele Doamnei, insa acum cu ganduri ceva mai serioase si echipamentul de catarat. Ne oprim la traseul ‘Drumul Inginerilor’, pe care il facusem in trecut, dar eu nu reusesc sa il echipez din prima, si din pacate nici din urmatoarele incercari. Reusesc insa prima portiune, care e putin mai grea decat ce stiam ca e la final, si pe asta ne urcam pe rand toti, fara prea mari variatii, cu exceptia lui Adrian care abordeaza traseul dupa cum l-am facut eu prima data cand am echipat.


dicutii tehnice la inceput


Adrian traverseaza artificial 😛


Monica nu e prima data pe traseu


Petrica catara cel mai rapid


Andreea

Lamurind-ne cu ‘Drumul Inginerilor’, trecem mai departe la alt traseu pe care il facusem in trecut. Acesta imi iese insa dupa echiparea pe care am facut-o de sus, punctul de asigurare fiind accesibil de pe un traseu sigur din spatele stancii, printre brazi. Desi lui Adrian ii pare mult mai greu, traseul nu e atat de dificil.


echiparea, facuta jumate/jumate


Monica


Bursuc prefera free solo


un campion (in devenire)


Adrian


nerecomandat

Dintre stanci plecam pe rand, Tva ne face comanda de mancare la hotel ca sa castigam putin timp. Cei cu MTB pleaca pe un traseu interesant recomandat de salvamonul Voicu, cei care coboara pe jos pe drumul mare, traseul cel mai simplu; iar noi cu cursiere speram sa putem urca si pe Mestecanis.

Cum pasul Mesecanis e un ocolis inutil pana a ajunge la Campulung Est, si noi putem lua trenul si din alte gari de pe traseu, mergem in directia respectiva fara sa ne stresam mult cu timpul. Ajung sus in pas impreuna cu Adrian si incerc fara succes un atac pe ultima suta de mertrii, Adrian sprinteaza insa mult mai rapid ca mine. Dupa vreo 3-4 minute vine si Tva. Ne dam seama ca putem prinde inca trenul in Campulung Est si la intoarcere Adrian ne impune o trena sustiunuta, la schimb cu mine dar chiar si Tva pentru cativa metrii :P. Reusim o viteza medie surprinzatoare de 41.5 km/h pe distanta de 25.3 km dintre pasul Mestecanis si gara Campulung Est. Mai mult, unii dintre noi (nu eu), de la asa viteza uita unde e gara si o depasesc chiar cu 3 km :). Cei care au venit pe jos sunt deja in gara, cei cu MTB apar si ei la timp. Biletele de tren nu se iau din gara, ci din tren, acolo insa ne intelegem altfel cu nasul si iesim toti mai bine. Desi stam toti 8 intr-un singur compartiment si cu 2 biciclete intre noi, ne mai bucuram de o masa si o mafia pe drum. Din pacate insa, in acest timp, de la cursierele din capatul vagonului cineva fura vitezometrele si saculetul cu scule al lui Adrian. Norocul meu a fost ca le-am luat pe toate ale mele, din pacate nu m-am gandit sa le zic si la baieti sa faca tot asa. Pacat de vitezometrul lui Adrian, ca era mai bun si scump, dar si al lui Tva, pentru ca era cumparat din Radauti de acum doua zile. Ultimul joc de mafia il terminam la limita, deoarece trenul intra in gara Iasi. A doua zi Monica are prima zi de munca la farmacie, noi restul incepem facultatea, noul an universitar / noile job-uri, si ce mai avem de facut prin oras probabil n-o sa ne lase sa mai plecam prea rapid la munte.


serpentinele de pe Rarau la coborare


Tva la finish-ul pasului Mestecanis


traseul parcurs pe cursiere:

zi culoare distanta, km urcare, m
vineri alb 75.3 892
sambata albastru 90.9 2121
duminica rosu 57.7 496
total 223.9 3509

Concluziile : o tura de toamna frumoasa si diversificata dupa cum deja avem obiceiul sa facem in Rarau


[Later edit]. Am gasit si cateva poze de la baietii cu MTB. Poate ne povestiti ceva despre traseul pe care v-ati intors, daca era interesant.

decembrie 6, 2009

Suceava Campu Lung Radauti august 2009

Filed under: biciclete, munte, soare, vara — Etichete:, , , , , , , , — pauldiac @ 12:17 pm

Avand putin timp liber si nici un chef de treaba, m-am hotarat sa mai scriu de ture. In ultima vreme am facut cateva ture la munte de iarna, dar ce vreau sa povestesc acum e legat de excursii cu bicicleta, vara… sa ne amintim putin de vremuri mai calduroase.

Incep cu o tura scurta de o zi, la care am participat eu cu TVA si Dragos. Distanta cam de 185 km intre orasele Suceava – Vatra Dornei – Campu Lung – Radauti – Suceva, o zona de munte foarte frumoasa si un traseu pe care drumul este relativ bun. Un alt lucru convenabil au fost legaturile cu trenul, un personal dimineata pana in Suceava, un accelerat prins la timp seara. Iar avantajul general la turele de o zi, rucsacul foarte usor: o camera, o pompa, etc. Mancarea evident cumparata de pe traseu.

S-a desfasurat cam asa: In Suceava am plecat eu inainte, cu sperante mari ca voi ajunge in Radauti intr-un timp care era oricum SF sa prind un personal mai convenabil. In Vatra Dornei era clar deja ca nu se poate, fiind cu 5 km sub media pe care trebuia sa o am iar pasurile nici nu incepusera. Merg totusi singur in continuare pana in Campulung unde ii astept pe baieti cam o ora. Se si ratacisera putin, TVA isi pierduse vitezometrul. Stam putin si o luam spre Radauti.

Partea Capulung – Radauti e in mod special frumoasa, datorita celor doua pasuri, serioase ambele ( Trei Movile si Ciumarna, sau palma ).

Pe 3 Movile TVA se razbuna frumos, ajungand foarte rapid sus, cu 9 minute dupa mine fata de cele 40 care ii luasera in plus fata de Adrian cu cateva luni inainte. Intre pasuri se afla satu Vatra Modovitei, intr-o zona deosebita, pustie cumva. Eu ii tin de vorba pe Dragos pe plat, traficul fiind aproape 0, si il fac neatent astfel incat ajunge sa cada de pe sosea si implicit de pe bicla. La 30 km / h nu s-a intamplat nimic prea grav cu bicicleta, iar el a continuat drumul pentru o perioada, apoi din cauza unori dureri la sold s-a intors in Campulung unde a prins un tren. Cel mai important e ca nu a avut nimic grav.

Eu am ajuns pe Ciumarna cu 10 minute inaintea lui TVA, iar in pas sus am intalnit 2 nemti, un cuplu care faceau o excursie prin mai multe tari. Plecasera din Polonia si m-a mirat sa aflu ca facusera doar 600 km pana acolo aproximativ. Deci nu e chiar asa departe …
N-avem insa mult timp de stat si fugim rapid spre un tren, pe care incet-incet realizam ca il pierdem. TVA spre sfarsit mergea mai bine ca mine, ma alimentasem prost si eram cam obosit. Pierdem trenul, in schimb eram asigurati cu urmatorul pe care il asteptam doar, aproximativ, o ora. Nu avem probleme cu nasul (desi e accelerat), dormim rupti pe tren.

Pozele sunt doar pana in varful pasului 3 Movile, pe urma am ramas fara baterie. Nu noi, aparatul …

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.