Ceahlau tura de oameni

Cu toate dezavantajele aduse de repetarea turelor pe anumite trasee in aceeasi perioada, imi dau seama ca traditia de a merge la anumite vacante intr-un loc anume isi are avantajele ei. Astfel mergeam intr-o perioada in Rarau la vacanta de Paste, acum parca devine traditional sa mergem in Ceahlau la vacanta de iarna. (a se vedea 2009)
Toate pregatirile mai serioase s-au facut cu doua zile inainte de plecare, fiind de-abia venit din Rodnei. N-a fost insa nevoie de prea mult timp. Oamenii s-au mobilizat si ei: Lucian, Tva, Adrian, Monica, Oana, Alina, Monica2, Titus, Veve, Andrei, Radu. Duminica la eram la autogara pentru primul autobuz, cu care am venit toti cu exceptia lui Lucian si Titus. Ajunsi mai devreme decat preconizam in Durau, ne-am bucurat de sansa de a termina traseul pana la Dochia pe lumina.

From Ceahlau 2010

Asa ca am inceput sa mergem rapid spre Fantanele, prima cabana; nu inainte de a ne intalni cu Titus care se coborase de la Dochia unde ajunsese de dimineata prin Izvorul Muntelui, venit din Bacau.

ne-am regrupat la Fantanele

si am plecat mai departe

Vremea era buna, nu parea sa fie vant puternic nici pe varful Toaca spre care ne uitam in sus. Nu era nici frig, doar lipsa zapezii ne-a dezamagit. Putin peste fantanele insa peisajul s-a mai albit.

Si am ajuns cu bine la Dochia pe lumina la limita, insa putin obositi. Ne-am revergorat cu o masa si am inceput sa numaram sticlele de bautura, dupa care ne-am apucat rapid de cantat. Dupa poate prea multa bautura si putin obositi, eu cu Radu ne-am aerisit putin pe afara, mergand pe la 2 noaptea pana pe Toaca, fara probleme mari si in terminand traseul in mai putin de o ora.

A doua zi ne-am trezit relativ devreme, avand in vedere seara precedenta si dupa putin timp aveam deja traseul planificat. Din pacate Andrei ne paraseste aici deoarece trebuie sa se intoarca in Iasi, cu ceva probleme de sercivi neasteptate. Alegem unul din cele mai frumoase trasee, poate putin prea lung insa: Dochia – Stanilei incepand pe creasta spre Duruitoarea si intoarcerea prin poiana Varatec, Maicilor, si Claile lui Miron. Ne-am pornit aproape toti.

schitul Stanilei, unde am hotarat sa nu mai oprim

Ajungem in final si la Claile lui Miron prin care trecem mai incet, apoi in golul alpin si padurea de dupa, iar o oprtiune mai expusa si deja vedem cabana. Toate astea ne iau ceva timp si ne despartim in diferite echipe, prima Adrian cu Tva cei mai rapizi, apoi restul, iar pe portiunea finala raman eu cu Monica2 care se simte putin rau, fiind la unul din primele trasee mai ales iarna. Oricum toti au mers foarte bine si sper ca traseul i-a motivat.

in poza e Ovidiu un tip cu care ne-am intalnit la cabana si care a completat grupul

A urmat iar o seara de baut si tura asta jocurile au inlocuit cantatul, starnind insa multe discutii „cu cantec”, si oamenii s-au culcat putin mai devreme. Ziua urmatoare lumea nu a mai fost doritoare de trasee, si am continuat jocurile pana pe la amiaza cand am facut rucsacii ca sa plecam. Desi era frig, traseul te incalzea la maxim prin peisajul deosebit, desi nu senin perfect norii lasau deseori sa se vada zone extinse iar zapada acoperise tot muntele.

capra neagra pe Toaca

Radu isi sclinteste un deget

pana la Fantanele ne prinde si noaptea

Ajungem insa cu bine in Durau, unde in 20 minute pleaca autobuzul.
Toata tura a fost parca putin prea scurta, insa mai nimeni n-a putut prelungi cu o zi asa ca ne-am intors. Fata de anul trecut mai multi oameni au facut trasee mai lungi si asta m-a bucurat. De-acum mai asteptam vacante sau perioade mai libere sa mai facem ture, cu tot atat de multi participanti sau poate si mai si.

traseul parcurs in cele doua zile

Din pacate nu sunt incluse si pozele de la Lucian pe care nu le am inca dar care ma astept sa fie cele mai frumoase…

6 zile in Retezat

Tura traditionala cu prietenii. Cei care au vazut filmuletul de anul trecut s-ar putea sa-si aminteasca echipa. Florin („seful”), Vali („villy”), Ciprian, Ionut („adjunctul”), Adrian („juniorul”, „bascalie”, „ariciul” – care il inlocuia pe Radu, ocupat cu treburi domestice, din pacate ;)) ), si eu, Mihai („anabolizatul”, „opriti-l careva pe ala ca ne omoara cu zile” etc).

Ca si anul trecut, dupa o singura intalnire (ar fi fost si rusine sa tb mai multe, avand in vedere ca structura organizatorica e acum perfect stabilita) toate detaliile sunt puse la punct. Plecam pe 28 seara cu acceleratul de Timisoara. Pe tren ne distreaza un veritabil lautar, le zicea asa de bine si de variat ca i-am lasat vo 20ron, contrar tuturor principiilor noastre ;)).

Din Simeria luam un personal spre Ohaba de Sub Piatra, iar de aici cu microbuzul lui Victor (0722667511) pana la cabana Carnic (80ron pt toti), unde nu ne dam in laturi de la o ciorba de fasole. Ambient f dragutz, oameni amabili.

Cu forte proaspete ne echipam si o pornim pe drumul spre cabana Pietrele, traseu lejer pt prima zi dupa o noapte pe tren. Pe drum, fotografii grupului (Vali si Florin) isi regleaza obiectivele pe ce mai prind.

Am ajuns lejer la locul de campare, si am hotarat ca prima zi sa ramana usoara pt acomodarea cu efortul.

Locul de campare e bine pregatit, sunt banci din busteni taiati in doua, vatra pentru foc, si toaleta. Din pacate este si stevia (adusa de oi), si unde e stevie sunt si musculitze din alea mici (mai tarziu aveam sa aflam ca li se spune „futache”, pe buna dreptate). Piscaturile deranjeaza multe zile, iar daca faci alergie o sa ai realmente de suferit (Vali, we feel for you :D). Macar din acest motiv, dupa parerea mea merita tras putin mai tare in prima zi si ajuns la Bucura.

Noi aveam si alte obiective, unul fiind finala euro2008 :). Ionutz, microbistul numarul unu, deja „rezervase” locuri la cabana Pietrele. Cabana nu prea arata a cabana de munte, si nici intretinuta nu e, dar penru meci merge. Incheiem seara cu beri si vin fiert, putin dezamagiti de „spectacolul fotbalistic” de care am avut parte.

Ziua 2

Trezim de dimineata si strangem. Trecand pe langa cabana Pietrele intrebam daca putem lasa gunoiul (se urca cu tractorul pana aici), ni se spune ca „nu, ca asa face toata lumea” dar pana la urma il primesc „altfel o sa-l aruncati in padure, las ca stim noi”. Bine ca stiu ei :-„

Continuam prin padure, se urca pe bolovani si radacini si e placut la umbra. Dupa un timp intalnim o pancarda cu rugamintea de a lua cate un lemn pt cabana Gentiana (din pacate cred ca cineva luase mai toate lemnele inaintea noastra), mai tarziu un semn „cabana Gentiana, imediat”. Formularea vaga ii supara pe cei mai obositi, „imediat” dovedindu-se a fi vreo 20min ;)).

Cand ajungem la cabana suntem insa pe deplin rasplatiti, e frumos, curata, cabanierul f ok si ceaiul f bun. Mai mult, Cip primeste la sfarsit o cana cadou, cand a intrebat daca nu poate cupara, negasind nicaieri pe traseu. Spre bucuria lui Vali in special, cabana foloseste surse de energie curate :).

Mai departe iesim din padure si ajungem in etajul jnepenilor.

Sub un podet, paraul formeaza o bulboana („stioalna” in moldova), nu rezist si in ciuda protestelor baietilor care voiau sa mergem mai departe ma racoresc putin.

Ii „fac pofta” de baie lui Cip, care alege solutia complet naturala. S-au facut si poze, dar suntem niste gentlemani si nu o sa le folosim ca exemplu ale efectului apei reci ca gheatza asupra fiziologiei masculine :-„.

In continuare, prin soarele care ardea, printre bolovani si jnepeni, continuam spre saua bucurei.

Zona din caldarea f larga e superba, apar si rodendondronii inca in floare, si Retezatul incepe cu adevarat sa-i arate frumusetea.

In sa vedem oameni, iar pe tzancurile invecinate capre. In cazul caprelor, meritul e exclusiv al ochilor de vultur ai lui Vali.

Se vede vf Bucura si Creasta Vulturilor. La ultimul abrupt simt nevoia unei provocari si urc in viteza, dintr-o suflare.

Lacul Bucura isi arata forma caracteristica, coboram in caldare intalnind si prima limba de zapada (a se observa privirea lui Adrian, parca e un african care nu a mai vazut in viata lui ;)) ), apoi ne indreptam spre zona de campare unde avem noroc sa gasim doua locuri de cort zidite alaturate, chiar pe marginea apei.

Mancam, ne relaxam, si lasam frumusetea locului sa ne patrunda.

Ziua 3

Vrem sa pornim cu un traseu mai scurt, si ne gandim la retezat. Salvamontul (care pare destul de organizat, ne-a trecut in registru etc) ne indruma sa o luam la stanga cum se urca inapoi spre sa. Cumva reusim sa o luam la stanga mai prea devreme, cum aveam sa ne dam seama mai tarziu, dar in caldare e atat de frumos incat nu ne mai pasa de tinte, timpi si altele de astea. ZOna de deasupra lacurilor Lia si Ana, spre vf Judele, ne-a ramas ca cea mai faina din tot retezatul, cu stncile patate de jnepeni, zapada, si albastrul lacurilor in soare. Sunt multe flori, dar si peste bujori de munte galbeni, iar in partea de sus taul Suspendat e inca inghetat. Peste toate se inalta semet vf Judele, vf „cu personalitate”, f drag mie.

Sus ne intalnim cu un grup de cehi, si realizam ca am gresit traseul. Schimbam ad-hoc, si decidem sa continuam spre zanoaga, unde ajungem usor coborand pe creasta.

La lac salvamontii sunt tineri si f de treaba, ne intreba de cat timp suntem pe munte si scot o revista cu fete inainte sa le raspundem, la care Florin le raspunde ca nu e nevoie, ca noi suntem perechi :)). Continuam cu glume, ei trag afara o masa si banci si poposim la refugiul inca cateva zeci de minute.

La intoarcere propun sa mai zabovim pe la lac, ochisem cativa bolovani imbietori de boulder, Cip ar vrea si el o siesta in iarba, dar restul baietilor sunt hotarati sa ne intoarcem. Ma enervez berbeceste (mdah, mi se mai intampla :”>) si in loc sa stau sa-mi fac dambalua o iau inainte, crezand ca baietii o sa ramana in urma grupati, eu si cu o idee si pt creasta Judelui. Iau distanta f repede, ajung la Jude, il urc si cobor in saua dinspre Turnul Portii, linistit ca eu imi fac planul meu, iar ei se intorc pe acelasi drum. Cand sa continui pe portiunea din ce in ce mai dificila, il aud pe Adrian (juniorul) din vf judele strigand si facand bucuros din mana. Ma ingrozesc, baiatul e cel mai mic, si la prima iesire pe munte, si ii zic repede sa se opreasca. Catar inapoi, si ne intoarcem cu totii (urcase si Ionut). Mai tarziu, la cort, discut situatia cu Florin si avem grija pt zilele urmatoare sa nu mai avem faze asemanatoare.

Ziua 4

Pornim spre Peleaga, avand in plan sa ajungem pana la lacul Galesul. Va fi una dintre cele mai faine zile, caldarea de deasupra Bucurei e superba.

Ne pozam si pe cel mai inalt vf din masiv, dupa care coboram spre Valea Rea. Aici ne intalnim cu un „mosulet” cu care intram in vorba si aflam ca e salvamon de la inceputuri in retezat, si ca ce am urcat noi in 2h el a urcat in una. Ne mai povesteste cum a vazut c o zi inainte un ras pandind o capra in rezervatie, dupa ce pleaca si in 5minute ajunge jos, depasid grupuri care pornisera cu 15 min inainte glumim ca pb i-a cauzat un atac de cord saracului ras care-si vedea de treaba, cu viteza lui fenomenala. Il vom mai intalni si in zilele urmatoare, cu acelasi pas leganat si iute, si mereu cu un sfat util. La coborare Coltii Pelegii se arata semeti, in stancaraia sfaramata dealtfel cam monotona. Imi plac f mult, asa salbatici cum par, cu atat mai mult cu cat stiu ca acolo se catara.

Din valea rea se vede fain creasta de la papusa in continuare, pereti maiestuosi si jgheaburi. Noi urcam mai departe in saua valea rea, pt a cobora in final spre Galesul. Urmand exemplul meu minunat de cu o zi inainte, Adrian o ia inainte si se opresete doar la lac, imi ia vreo 30min sa ma duc dupa el si sa-l aduc inapoi. Imi zice inocent: „dar credeam ca o sa-i convingi tu pe baieti sa coboare …” :)).

La intoarcere, vrem sa urcam spre papusa direct din saua valea rea. O iau inainte sa examinez traseul, urmarind niste momai, si traversez pe curba de nivel spre o sa. Bolovanii sunt destul de instabili, insa in sa gasesc marcaj dunga rosie, marcaj care insa nu apare pe nici o harta. Continui putin spre papusa, iar in o strunga mare de pe creasta vad ca urmeaza o bucata mai de catzarare. Revin la baieti, si decidem sa facem cale intoarsa, avand in vedere si fapul ca nu s-ar simti comfortabil sa mearga pe acolo, si ii inteleg, in special ca pe doi ii asteapta copii mici acasa si nu au obisnuinta pasajelor mai expuse.

La coborarea de pe Peleaga avem surpriza sa ni se alature o capra neagra. Nu se grabeste si o putem poza si filma in voie. Ionut, numarul 1 cand vine vorba de poze individuale (pt hi5 banuiesc :P), reuseste chiar sa intre in cadru cu ea ;)).

Jos la corturi aburi coboara dinspre bucura, si avem parte de o noua fata a caldarii.

Ziua 5

Traseul care ne-a scapat in prima zi, Retezatul. Imediat dupa plecarea din caldare avem parte de peisaje minunate, turnul portii si jutele se oglindesc superb in taul portii.

Traseul continua pe curba de nivel, urmand limita rezervatiei. Urcusul pe Retezat ii apartine lui Cip, care mereu a avut un ritm constant dar mai incet, iar acum ne surprinde fiind primul pana sus :).

La intoarcere facem un popas mai lung inainte de saua Bucurei, pentru a examina Creasta Vulturilor, in plan pentru ziua urmatoare, si la tot felul de discutii. Subiectul momentului e cum poti determina cu precizie suprafata lacului, subiect care scoate la iveala micii „geeks” ascunsi in mine si in Vali in special ;)). Solutia cea mai „interesanta” (nu sic ea mai practica insa ;)) )gasita e oprirea cursului tuturor apelor care s evarsa in/din lac si turnarea unei cantitati cunoscute de apa.

La corturi alta priveliste :). Ionut, deloc incantat de ideea de a-mi fi secund a doua zi in creasta vulturilor, indrazneste chiar sa spere la ploaie ..

Nu are noroc insa, se pare ca zeii au tinut cu cel care a carat 11kg de echipament :-„, asa ca de dimineata ne echipam, ii dau casca mea si pornim spre traseu. Florin isi verifica adjunctul inainte de plecare, si concluzioneaza ca inima ii bate cam repede dar cu oole sta bine :)) (nu ma intrebati cum a dedus el asta, eu dormeam in celalat cort :-” ).

Cu binecuvantarea sefului pornim spre saua bucurei. Pentru „pregatirea” traseului ne-a fost de real folos jurnalul lui mike, multumiri si pe aceasta cale. Traseul nu pune probleme, e un 3A cu un pas poate de 6. Este insa frumos si e interesant de catarat pe granit pt prima oara. Schita de mai jos e orientativa, descrierea lui mike e suficienta.

Am regrupat si la tancuri acolo unde am depasit regruparile, iar Ionut a mers excelent in primul lui traseu clasic si dupa f putine de escalada. In ultima lungime pe care am facut-o (4) norii care se lasasera au inceput sa toarne pe retezat, si s-a simtit imediat suflul rece al ploii. A dat cu grindina, am impachetat repede coarda si pornit-o in viteza pe creasta, in special ca fulgera si voiam sa ne retragem cat mai repede.

In saua bucura (cel mai apropiat loc de cort cu semnal, btw) am sunat la Victor sa intrebam de masina, si am stabilit sa ne ia la 8 din carnic si sa ne duca pana in Simeria (1.5mil pt 6 oameni). Daca vremea se strica nu mai avea sens o zi si o noapte la cort. Tot din sa incepem sa strigam la baieti sa stranga corturile, apoi coboram in fuga prin ploaie si cantand ca la cazarma, in special a victorie. Ne simteam f bine :D.

Cum ne apropiem vedem oameni stransi la ref salvamont, in gand mai mai ca i-as fi felicitat pe baieti pt viteza cu care au strans corturile. Bineinteles ca ei inca dormeau bustean in corturi, si au aparut buimaci cand ne-au auzit ;)).

Ne-am mobilizat insa f bine cu totii, in 1h strangand absolut tot. Era deja 5. Ne luam ramas-bun de la locul care ne-a gazduit asa de bine, si pornim repede pe drumul de intoarcere.

Ne miscam excelent, si desi am mai poposit la cabana gentiana, ajungem la 8 la carnic fara incidente si cu genunchii aproximativ intacti, ne incumetam chiar si la o ciorba inainte de plecare.

Cum apare dl Victor, situatia nu mai e in mainile noastre, in microbuz ne relaxam si ne permitem telefoane spre casa. Suntem totusi la limita cu timpul, cand apare Simeria la roizont mai avem doar 5 minute pana la plecarea trenului. Victor ne linistete, ca il prindem, dar in ultima secunda .. dezastru. Accident pe sosea, circulatia oprita. Resemnarea mioritica ne cuprinde.

Dar cum cei curajosi sunt mereu rasplatiti (ma rog, in cazul nostru cei care se mobilizeaza ;)) ), Victor isi aminteste de o varianta, intoarcem rapid si depasim coloana de masini care se formase in sens invers. Pe un drum laturalnic ajungem la calea ferata, unde bariera ridicata ne da sperante. La iesirea inapoi in soseaua principala, iar coloana, tot felul de mormoloci in intersectie, soferul nostru adevarat ii injura el cat ii injura, pt ca apoi sa ii depaseasca pe stanga. Cu noroc fabulos, nu vine nimic de pe contrasens iar in intersectie unul incetineste sa intre pe straduta asa ca ne infingem pe sosea. Inca 1 minut si suntem in fata garii, trecem val-vartej pe la casa de bilete, unde nu ne mai poate servi cu nimic, fuga pe peron, si sus in tren, cu cateva secunde inainte sa se puna in miscare. Nasul, baiat „de treaba”, zice ca moldovenii ii sunt simpatici si nu vrea sa ne dea bilete, rezolvandu-ne mult mai convenabil (pt toata lumea). Pe tren facem cinste cu bere cu randul, si spre dimineata tragem la somn.

Concluzii

* a fost o tura superba intr-un masiv care nu trebuie ratat. asa cum l-am vazut acum, a fost cel mai frumos munte din ce am mai umblat eu
* din ce ne-a mai spus batranul salvamont: retezatul are 4 superlative: lacul cel mai intins (bucura), cel mai adanc (zanoaga), cel mai inalt tau (portii), si cea mai mare medie a varfurilor peste 2000m (diferente mari de nivel de parcurs zilnic
* oricat as merge pe munte, tot mai fac greseli 🙂
* e frumos de catarat aici, traseele din coltii pelegii au ramas restanta musai
* iarna trebuie sa fie superb, inclusiv la cocotz
* parcul este bine pus la punct, locurile de campare cat de cat organizate, salvamontii (cei mai multi) de ajutor
* „futache” (musculitele alea mici care apar unde e stevie) tb evitati pe cat posibil
* vin multi straini, putin romani (e f curat)
* cabana pietrele sucks, gentiana rulz
* cehoaicele sunt frumoase, indiferent ce zice adrian despre bagajul lor genetic :-„
* inca odata s-a confirmat, pe munte poti umbla pana la orice varsta, daca ai grija de tine. in general, batranetea e ceva ce lasam noi sa ni se intample
* cu ionut mereu ma ciondanesc cand stam mai mult impreuna, dar, deasemenea, mereu ne impacam 🙂
* lucrurile se aseaza de la sine cand te mobilizezi
* la anul, apusenii <:-P

Mai multe poze aici.

La o saptamana dupa ce m-am intors in Iasi am plecat spre Crai, de data aceasta cu gashca de la cocotz. Alta aventura, mai intensa, mai tehnica, care s-a finalizat la costila in bucegi. Pana pregatesc povestea si descrierea traseelor, a photo preview ..: