Iaşi Outdoors

decembrie 30, 2010

Ceahlau tura de oameni

Cu toate dezavantajele aduse de repetarea turelor pe anumite trasee in aceeasi perioada, imi dau seama ca traditia de a merge la anumite vacante intr-un loc anume isi are avantajele ei. Astfel mergeam intr-o perioada in Rarau la vacanta de Paste, acum parca devine traditional sa mergem in Ceahlau la vacanta de iarna. (a se vedea 2009)
Toate pregatirile mai serioase s-au facut cu doua zile inainte de plecare, fiind de-abia venit din Rodnei. N-a fost insa nevoie de prea mult timp. Oamenii s-au mobilizat si ei: Lucian, Tva, Adrian, Monica, Oana, Alina, Monica2, Titus, Veve, Andrei, Radu. Duminica la eram la autogara pentru primul autobuz, cu care am venit toti cu exceptia lui Lucian si Titus. Ajunsi mai devreme decat preconizam in Durau, ne-am bucurat de sansa de a termina traseul pana la Dochia pe lumina.

From Ceahlau 2010

Asa ca am inceput sa mergem rapid spre Fantanele, prima cabana; nu inainte de a ne intalni cu Titus care se coborase de la Dochia unde ajunsese de dimineata prin Izvorul Muntelui, venit din Bacau.


ne-am regrupat la Fantanele


si am plecat mai departe

Vremea era buna, nu parea sa fie vant puternic nici pe varful Toaca spre care ne uitam in sus. Nu era nici frig, doar lipsa zapezii ne-a dezamagit. Putin peste fantanele insa peisajul s-a mai albit.

Si am ajuns cu bine la Dochia pe lumina la limita, insa putin obositi. Ne-am revergorat cu o masa si am inceput sa numaram sticlele de bautura, dupa care ne-am apucat rapid de cantat. Dupa poate prea multa bautura si putin obositi, eu cu Radu ne-am aerisit putin pe afara, mergand pe la 2 noaptea pana pe Toaca, fara probleme mari si in terminand traseul in mai putin de o ora.

A doua zi ne-am trezit relativ devreme, avand in vedere seara precedenta si dupa putin timp aveam deja traseul planificat. Din pacate Andrei ne paraseste aici deoarece trebuie sa se intoarca in Iasi, cu ceva probleme de sercivi neasteptate. Alegem unul din cele mai frumoase trasee, poate putin prea lung insa: Dochia – Stanilei incepand pe creasta spre Duruitoarea si intoarcerea prin poiana Varatec, Maicilor, si Claile lui Miron. Ne-am pornit aproape toti.


schitul Stanilei, unde am hotarat sa nu mai oprim

Ajungem in final si la Claile lui Miron prin care trecem mai incet, apoi in golul alpin si padurea de dupa, iar o oprtiune mai expusa si deja vedem cabana. Toate astea ne iau ceva timp si ne despartim in diferite echipe, prima Adrian cu Tva cei mai rapizi, apoi restul, iar pe portiunea finala raman eu cu Monica2 care se simte putin rau, fiind la unul din primele trasee mai ales iarna. Oricum toti au mers foarte bine si sper ca traseul i-a motivat.


in poza e Ovidiu un tip cu care ne-am intalnit la cabana si care a completat grupul

A urmat iar o seara de baut si tura asta jocurile au inlocuit cantatul, starnind insa multe discutii „cu cantec”, si oamenii s-au culcat putin mai devreme. Ziua urmatoare lumea nu a mai fost doritoare de trasee, si am continuat jocurile pana pe la amiaza cand am facut rucsacii ca sa plecam. Desi era frig, traseul te incalzea la maxim prin peisajul deosebit, desi nu senin perfect norii lasau deseori sa se vada zone extinse iar zapada acoperise tot muntele.


capra neagra pe Toaca


Radu isi sclinteste un deget


pana la Fantanele ne prinde si noaptea

Ajungem insa cu bine in Durau, unde in 20 minute pleaca autobuzul.
Toata tura a fost parca putin prea scurta, insa mai nimeni n-a putut prelungi cu o zi asa ca ne-am intors. Fata de anul trecut mai multi oameni au facut trasee mai lungi si asta m-a bucurat. De-acum mai asteptam vacante sau perioade mai libere sa mai facem ture, cu tot atat de multi participanti sau poate si mai si.


traseul parcurs in cele doua zile

Din pacate nu sunt incluse si pozele de la Lucian pe care nu le am inca dar care ma astept sa fie cele mai frumoase…

decembrie 30, 2009

Ceahlau de pre-revelion

M-am pornit cu Adrian si Titus (bazati de prima clasa), cu o zi in urma restului grupului. Din Durau, Cehlaul arata jalnic pentru sfarsit de decembrie.

Padurea cu aspect mai degraba tomnatic.

La Fantanele vedem cavarful a intrat in ceata. Deasemeni se porneste un vant cu fulgi razleti, dar datator de speranta. Erau anuntate ore bune de cod galben, si noi voiam sa credem ;)).

Norul coborat, scuipand cu fulgi inghetati.

Pana in sa se intetite deja. Vant puternic, ceva mai frigut .. parca parca :).

La intrarea in jnepeni ne oprim sa tragem fasurile pe noi.

Platoul tot in ceata, frig si vant din spate, dar nu chiar crima si pedeapsa.

La cabana lumea destul de linistita. Aveam camera mare de 15. Adrian face senzatie printre gagici cu echipamentul lui special de protectie contra inghetatului nasului.

A urmat o noapte lunga si grea, si o zi in care nu am scos nasul din cabana. Majoritatea pozelor nu prezinta nici interesul si nici decenta pentru a fi publicate ;)). A treia zi cea mai mare partate a coborat pentru maxi-ul de unu, eu simteam nevoie de o cura de curatire si cu ceilalti bazati ramasi am facut un circuit Dochia – Stanile – Saua Varaticului – Poiana Maicilor – Claile lui Miron – Dochia.

La Dochia sunt -9C, vantul de pe platou le face insa -20.

Asta numai pana la intrarea in padure insa. Zapada, chiar daca viscolita, este considerabila, nu mai e acelasi munte pe care il lasasem cu o zi in urma.

Pe masura ce coboram, parem sa lasam in urma si plafonul de nori si incep sa se vada poienile de mai jos. Nu am mai fost niciodata prin partea asta, si am auzit ca zona e f frumoasa.

La un moment dat traseul pare sa o ia cam in dreapta. Stiam ca merge in Bicazul Ardelenesc fara a trece pe la Stanile, asa ca o taiem spre stanga de-a dreptul. Nimerim desupra unei zone prabusite mari.

Paul ii da inainte, eu mai raman la poze.

La un moment dat, un drum taie povarnisul si deasupra lui sunt vo 4m de stanca. Paul analizeaza situatia si concluzioneaza ca facem fata, iar depasirea momentului nu necesita nivelul meu inca ( ;)) ). Pe fundal, Varful Piatra Cenusie – daca nu ma insel.

Dupa descatarare.

Veve, mezinul, e bestial: nu se poate tine de copacelul de sus si aluneca toata distanta cu fata in stanca. Cum ajunge jos sare, pe modelul „I’m ok, I’m ok”.

Titus e o idee mai tehnic.

Se si misca extrem de repede, de senzorul optic nu apuca sa-l prinda locului.

Reusita merita sarbatorita.

Drumul e f serios, concluzionam ca nu poate duce decat la Stanile, destinatia noastra.

Brazi proaspat probusiti.

Si in sfarsit cantonul.

Aici viscoleste iar, Paul mai consulta GPS-ul odata.

Inauntru grup mare, primit de calugarii de la schit in gazda. Doua audi-uri in fata. Oamenii sunt f primitori, ne servesc cu ceai cald si tzuica, o „mamica” face conversatie cu noi.

Dar calatorului ii sade bine cu drumul etc ..

Intr-o zi senina culmea trebuie ca se vede f fain.

Pornim in partea cealalta.

1300 + 1310. Mai jos si un Tico. Adevarul e ca daca ninsoarea ar fi fost putin mai serioasa fara tractorul de la schit ii gasea primavara tot aici.

Coboram putin cam mult pe forestier.

Dar o poteca ne readuce in traseu. Suntem destul de jos, ne-am indepartat de norii tinuti de varf, si avem parte de soare.

F multi copaci doborati.

Iesim in saua Varatecului.

Pe aici trecusem si cu o luna in urma, dar o luasem la dreapta spre Poiana Maicilor in loc de stanga.

http://picasaweb.google.com/mihai.diac/20091129CreastaHasmasuluiSiCeahlaulDinNeagra

„Bazoni” (TM Titus)

Cum ne-am rotit putin in jurul muntelui, acum incepem sa vedem lacul Izvorul Muntelui.

Ii dam la deal din Poiana Maicilor spre Clai. Cum iar ne apropiem de varf, pierdem soarele.

Urcusul pieptisi si bocanicii care lunecau il cam termina pe Veve. De apreciat insa tenacitatea.

Peretele Ocalasului. In vale e ceva mai frumos.

O fisurica tentanta, in special pentru o abordare pe mobile. N-am mai fost de aproape o luna nici la poligoane si nici macar la panou, si am o oarece mancarime in degete 😐 ..

Trecem si pe langa clai.

Jos culoare, sus gri.

Partea asta imi place f mult vara, varfuri ce se ridica ca turnuletele, acoperite sus cu iarba dar semete si stancoase. Luxuriant cumva, zona tre sa fie f salbatica.

Inainte de ultimul povarnis o iau inainte sa plasez comanda de pranz la Dochia, suntem putin in intarziere si mai trebuie sa si coboram spre maxi.

Jos, lumina rosiatica a apusului.

Faimoasa Dochia. Daca ar mai schimba uleiul la bucatarie, o persoana nesemandicoasa nu prea are ce-i reprosa, cat timp afluenta mare de turisti nu deranjeaza. Nu se compara cu intimitatea de la Curmatura din perioada iernii ..

http://picasaweb.google.com/mihai.diac/2009122123CreastaPietreiCraiului

Dupa ce baietii strang tot ce au si terminam de mancat, pornim in viteza. La apus norii s-au lasat si avem parte de lumina f faina, mult peste ce poate prinde sapuniera mea, in specail din fuga si fara trepied.

Toaca.

Cabana meteo.

Panaghia.

Ultimele raze de lumina.

Durau in vale. Aveam 2 ore de la Dochia pana la pleacrea maxi-ului, deci suficient in conditii normale.

Pana la Fantanele in dam in lumina lunii, miscandu-ne f repede.

Pauza de scos frontalele.

Prindem maxi-ul cu timp de un ceai in durau (daca urcasem in 2:30, coborarea a fost sub 1:20 cu tot cu poze). F pe gustul meu ritmul asta mai alert.

Pentru partea de munte, ultima zi a fost chiar faina. Mi-a mai placut in tura asta si ca ne-am intalnit ne-planificat cu Vali si Cristina, e misto cand in una din doua iesiri la munte din asta mai umblat dai de oameni cunoscuti.

In rest, La Multi Ani plini de ce va animeaza, si sa ne vedem cu bine.

Blog la WordPress.com.