Dinamo XXX, Fisura Neagra si Pestera Munticelu I

Cel putin de la venirea din Dolomiti, am fost complet fara chef la munca si nu numai, scos din starea asta doar de iesiri si activare fizica. Dintre iesiri, cea din ultimul weekend a fost deosebit de faina.

Eram curios cum ma simt inapoi pe peretii nostrii din Cheile Bicazului, asa ca atunci cand ne-am hotarat sa lasam Retezatul pentru mai sigurele si apropiatele chei (anuntat cod galben in 40 de judete ..) nu am fost foarte dezamagit. Asa ca sambata la 5am ne pornim din Iasi: eu, Vlad, Cata, Andrei si inca cativa prieteni de-ai lui Catalin, Lori, Adri, Ionut.

In chei Andrei si Catalin voiau sa faca frumosul Traseu al Independentei, eu cu Vlad mai fara plan, pana vine Vlad cu propunerea inedita, sa incercam Dinamo XXX (30 :D), traseu in dreapta Fisurei Artei, 6B considerat tare si fara repetare de probabil multi ani. Cata se arata sceptic, in special ca stia de la Costica Costea ca acesta din urma coborase dupa doua lungimi fiindca nu erau pitoane. Noi avem mobile (vo 8 frienduri Vlad, nuci si 4 camuri ale mele), luam si ciocanele si pitoanele la noi, stiind ca din primele lungimi ne vom da seama cu ce se mananca si lucrurile vor fi transate, fie cu o reusita fie dandu-ne jos. Ne despartim, baietii spre traseul lor iar Lori Adri si Ionut spre Suhard la plimbare.

Urcam pe valcelul de la izbuc pana sub perete, unde gasim repede o linie de pitoane vechi in dreapta Artei si Surducului. Vlad porneste pe prima lungime incarcat cu echipament:

Urca incet pe fisuri, pana ajunge la brana pe care o parcurge spre dreapta si regrupeaza.

Abea dupa ce intru in traseu imi dau seama de ce nu s-a grabit Vlad, peretele de la nivelul copacilor este extrem de murdar (in special dupa calcarul dolomitic ..) si nu ai siguranta nici in maini nici in picioare. In stanga regruparii se vede o fisura clara, rotunjita spre exterior, asigurata rarut cu tevi – nici nu ar fi fost locuri pentru batut pitoane. Pornesc cap.

Peretele este inca acoperit de mazga. Pitoane nefiind, fac un fel de artificial pe mobile si e extrem de solicitant. Nu am nici eu f multa experienta specifica. Incep insa sa capat din ce in ce mai multa incredere in mobile, pe masura ce invat sa le si pun mai bine ..

La un pasaj in care nu avea sens sa pun mobile si pitoanele lipseau, ma ridic pe prize mici la maini incarcand pe piciorul ce incerca sa prinda o fata cazuta nu foarte compacta. Cand sa ma ridic, tot ce e sub picior fuge in vale si cad in brate, cu mult efort reusesc sa revin si continui pana la urmatoarea teava batura in fisura rotunjita. Merg cu trei frienduri, doua sub si unu la inaintare, pana dau de o teava si un bolovan incastrat unde regrupez nu foarte comod, obosit, sa-l mai las si pe Vlad, poate el reuseste sa se miste mai repede. Cam doua treimi din lungime am abordat cu artificial.

Pana ajunge el la mine insa glezna dreapta imi amorteste rau de tot si o vad ca e si umflata. Am fortat in pasajul in care am ramas doar in maini. De asta si pt ca eram deja in traseu de aproape 3h, ne hotaram sa ne dam jos. Lasam o chinga si o veriga rapida la teava si bolovan. Lungimea catarata (eu sus pregatindu-ma de rapel):

Experimente fotografice cu autostitch:

Cum varianta de backup cu Artei nu mai apre fezabila cu glezna mea, ne hotaram sa mergem la Gatul Iadului sa vedem ce fac baietii. Am gustat putin din Dinamo, dintre noi sigur il vom relua intr-o formula sau alta, mai pregatiti pentru ce ne asteapta.

Lori si baietii ii asteptau pe Cata si Andrei, care terminasera traseul si se intorceau. In chei, o caruta cu fan ajuta la fluidizara traficului:

Pe drum ne gandisem sa intram totusi in Vanatorii in Piatra Altarului, dar acum ne dam seama ca acolo apropierea si retragerea ar dura cam mult .. Ii propun lui Vlad Fisura Neagra pe care eu nu o facusem, si ne hotaram sa ne bagam in ea. Vlad pe prima lungime:

Peretele Hornului Mare, cu Santinela si Tavanele in dreapta:

Pod intre soare si umbra:

Una dintre panoramele care imi plac cel mai mult, intreaga vedere din fundul cheilor de la baza Fisurii Negre:

Intre timp, din Vlad a mai ramas doar un picior inafara fisurii:

Iese pe sus si regrupeaza, pornesc si eu si apuc sa fac si o poza in fisura:

Prima lungime e cam lustruita, iar in partea de sus am tras de bucle acolo unde hornul se inchide. Se poate ramona mult si economisi energie pentru iesire la liber .. data urmatoare.

Pe a doua lungime pornesc eu cap:

Si regrupez in „cuibul de vulturi”, extrem de comod si inedit ca priveliste. Stau relaxat pe spate cat il filez pe Vlad si admir soseaua din chei de sus, de la aproape nivelul tavanelor.

Vlad reuseste sa scoata la liber pasii lungimii, dar cu doua puncte de odihna. In regrupare ma joc putin cu pozatul, cu rezultate felurite.

Urmatoarea lungime e o bavareza foarte foarte frumoasa, Vlad ma anunta ca nu extrem de usoara.

Pleaca el cap pe lungime:

Inainte de a ma urni, cu ceva greutate, din locul atat de superb, ca priveliste, ca detasare de lumea de jos, mai admir odata profilul tavanelor.

Scot lungimea la liber cu o mica exceptie, si ies sus incantat si bucuros ca Vlad a vrut sa facem acest traseu superb in care a mai fost de cateva ori.

Nu montam rapel ci descataram la intrarea in Pestera Neagra, dupa care repede la sosea, in Lacul Rosu la ceva cumparturi si apoi spre Sugau unde Catalin initiase incepatorii in catarare :), nu fara a mai arunca o privire spre linia atat de frumoasa si verticala a Fisurii Negre.

Seara s-a terminat cu vin rosu, povesti si voie buna, retragandu-ne la corturi dupa ce luna a rasarit minunata de dupa creasta din Sugau. Nu stiu din ce motiv, anu asta parca terminarea verii e si mai putin vesela ca de obicei.

Urmeaza inca o zi de „cod galben”. 🙂

Update: Vlad a apucat sa puna si el varianta lui, ca de obicei, mai realista si cu picioarele pe pamant 🙂