Iaşi Outdoors

septembrie 15, 2009

In loc de obisnuitul antrenament la falezele din Bucium ..

Filed under: antrenament, calcar, dealuri, escalada, munte, poze, soare, toamna, video — Etichete:, , , — Mihai Diac @ 11:27 pm

Sambata pe la 11, ma pregateam pentru o prima zi de leneveala dupa multe saptamani fara pauze, cu nimic mai mult decat un Bucium spre seara in plan, cand ma suna Vlad, ca ce zic de o iesire in Chei. Bun, bagam Santinela, eu de colo, el nu, ca e cu intoarcere tot azi. Parca am uitat ca Vlad, la 40 de ani, e cel care cu 2-3 ani in urma ii dadea lui Cata mesaj la 1 noaptea sambata daca nu vrea Chei duminica, cu plecarea la 4am … Tot respectul pentru entuziasmul si pasiunea pastrate proaspete.

Nici eu nu ma dau inapoi, Vlad il ia pe Andrei si apoi pe mine si ne pornim pe la un 12. Planul: traseele de escalada in Suagu, eu si un mic secret, de weekendul trecut mi-era mintea la fisura dinainte de cheile Sugaului, cea cu potential de premiera, unde planuiesc sa incerc o apropiere pentru orientare si a doua privire asupra traseului, putin mai de aproape.

O luam treptat, intai cu traseul cu alveolele de pe fata. Toti mergem cap, Vlad, eu, Andrei, pastrand ordinea pentru a avea intervale de odihna egale.

Sus ma leg in zelb si raman sa-l pozez pe Andrei scremandu-se :P, nu inainte de cateva panorame.

Trecem la urmatorul traseu, muchia larga cu fisura inauntru.

Raman iar sus, si prind inca o panorama de toata frumusetea (nu m-am indurat sa o croppuiesc):

Dupa incalzirea de pana acum, trecem la fisura surplombata de la stanga Fantasmagoriei si Omidei Vesele. Grdul anuntat e 7a, pe 15 metrii unde nu prizele la maini sunt problema ci pozitionarea picioarelor si recuperarea. Ca si la traseul anterior, inainte de intrare Andrei lasa putin obisnuita panarama vesela cu care ne tratam reciproc in mod normal si-mi da cateva indicatii utile.

Vlad are un plan de atac care include multe chei de mana, pt care isi bandajeaza mana dreapta.

Ne-am si filmat, desi, si aici, suntem departe de adevaratii profesionisti pregatiti ;)) (click pentru vizionare). Incercarea lui Vlad:

Incercarea mea. A se observa ce poate face un saculet de magneziu prost asezat (ca factor prntre altele)

Rupt dupa incercare, e un moment bun pentru o tura pe la fisurica cea facatoare din ochi. Ii las pe baieti, pun un tricou pe mine si iau aparatul, fug la vale si apoi iar la deal. Este o liniste incredibila si e extrem de frumos, iar brandusele firave sunt peste tot.

Fisura nu a plecat nicaieri, o tai de-a dreptul prin paduricea de la baza peretelui.

Ajung destul de usor la baza peretelui si fac cateva poze in sus pe ceea ce banuiesc ca e inceputul fisurii (s-ar putea sa fi fost o varianta mult mai stearsa initial, putin mai la stanga)

Dupa pornesc mai la deal pe sub perete, manat de curiozitate dar si de placere. E foarte pasnic si pustiu la ora asta.

In portiunea sa cea mai spectaculoasa, peretele e surplombant si curat. Pare sa aiba undeva pe la 150m.

Ma indepartez de perete spre drum, pozand incontinuu. In punctul cel mai inalt al dealului, ma opresc in fan si ma bucur de peisaj. In spate peretele:

In fata valea:

Panorama de mai jos este preferata mea din seria asta, ii place la nebunie cum se reliefeza copacii in lumina apusului.

Ajung la drum si o pornesc incet la vale.

Inca o privire spre fisura.

Sosirea toamnei este evidenta si in coronamentul arborilor.

Uriasa cariera, undeva in dreapta jos pe marginea soselei se vede stanca lasata ca marturie a intinderii initiale a muntelui. Ceva mai in stanga, camioanele gigant.

Urc inapoi spre Sugau, si peretii de dupa pini de aici au linii interesante.

Ii gasesc pe baieti la a treia incercare.

Sub presiunea intunericului care se lasa, ma mai dau si eu o data, oprindu-ma intentionat la a treia bucla. Cand reiau, ma simt f in forta si-l duc pana sus, si reusesc si eu traseul cu o singura oprire. Cred ca o sa mearga si legat una din turele urmatoare.

Strangem si coboram, pornind apoi spre Iasi.

Pe masina, vorbim mult, in special Andrei sporovaie, acu inteleg de ce spunea Cata ca atunci cand catara cu el are senzatia ca e la o plimbare prin parc. Imi place cum vede lucrurile si oamenii, avem pareri asemanatoare. Mai mult imi place contrastul dintre el si Vlad, care e extrem de cu picioarele cu pamant si are judecati izvorate mult mai mult din viata si realitati decat din joaca gandurilor. Radem, ne mai incrancenam in rationamente. Spre Iasi atipesc.

septembrie 14, 2009

Dinamo XXX, Fisura Neagra si Pestera Munticelu II

Filed under: dealuri, munte, poze, soare, toamna, trekking — Etichete:, , , — Mihai Diac @ 10:03 pm

A doua zi de dimineata, nici eu nici Cata nu mai avem chef de catarat, in special ca e innorat si nu am putea intra in un traseu serios, asa ca ii lasam pe Vlad si Andrei la fisura surplombata pe care o vom lucra si weekendul urmator, restul plecand la o plimbare indecisa, cu posibila tinta Pestera Munticelu. Urcam pe firul vaii, si la un moment dat in Creasta Marilor Iubiri vedem o silueta micuta de capra neagra, prima data pentru mine cand le vedem in cheile noastre.

O salamandra in poteca:

Continuam sa urcam.

Sus vedem capre negre iar, mult mai aproape. Erau o familie intreaga.

De sus avem o vedere superba spre peretele de spre 300m al Fisurei Artei, unde incercasem si Dinamo XXX cu o zi inainte.

Gasim intrarea in Sura Glodului, pe unde se trece de partea cealalta a crestei. E misto intrarea, putin kinky asa daca ai imaginatie.

Adri se chinuie putin la saritoarea din intrarea pesterii, in special din cauza pantalonilor deloc elastici (Lore prompt: „da-i jos!”).

Pe partea cealalta urcam putin pana iesim chiar in creasta depasita acum prin subteran. Privelistea e frumoasa si linistita, asa cum e la munte cand plafonul de nori e jos si nu bate vantul.

Prindem poteca pe curba de nivel si continuam pana la Pestera Munticelu, intrarea careia este fortata.

Avem doar o frontala, ne bazam insa pe blituri si facem cateva poze.

Pestera nu e foarte adanca, dar spatioasa si in mod sigur primii care au intrat au avut parte de un spectacol fantastic. Acum peretii sunt acoperiti de funinginea facliilor (Cata ne povesteste ca dupa descoperire a fost foarte popularizata) si stalactitele, fie ca sunt subtiri ca niste fire de spaghete sau groase cat pulpa piciorului meu, sunt, in mare parte, sfaramate. In centru, o gramada de ramasite, iar fosilele de Ursus Peleus nu mai sunt.

Ne oprim la iesirea din pestera la povesti si o gustare

dupa care pornim la vale pe partea astalalta a crestei. Fanaturile, nu sunt cosite peste tot si sunt uscate, e plin de cosasi si gasim branduse de toamna.

E liniste si pace si ne mai oprim o tura la plaja in fanaturi. Imi plac la nebunie peretii din partea asta, au o cromatica f faina.

Suntem cu ochii si dupa posibilitati de catarare, si chiar unde peretele descreste gasim o fisura extrem de atragatoare. Gandul unei premiere frumoase mi-a intrat si mie in cap, si acum ne stralucesc ochii cat analizam posibilitatile liniei. Trebuie musai revenit pentru o analiza mai apropiata, lucru pe care il voi face weekendul urmator ..

septembrie 8, 2009

Dinamo XXX, Fisura Neagra si Pestera Munticelu I

Filed under: 5B, 6B, artificial, calcar, clasice, mobile, munte, poze, soare, toamna — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 10:56 pm

Cel putin de la venirea din Dolomiti, am fost complet fara chef la munca si nu numai, scos din starea asta doar de iesiri si activare fizica. Dintre iesiri, cea din ultimul weekend a fost deosebit de faina.

Eram curios cum ma simt inapoi pe peretii nostrii din Cheile Bicazului, asa ca atunci cand ne-am hotarat sa lasam Retezatul pentru mai sigurele si apropiatele chei (anuntat cod galben in 40 de judete ..) nu am fost foarte dezamagit. Asa ca sambata la 5am ne pornim din Iasi: eu, Vlad, Cata, Andrei si inca cativa prieteni de-ai lui Catalin, Lori, Adri, Ionut.

In chei Andrei si Catalin voiau sa faca frumosul Traseu al Independentei, eu cu Vlad mai fara plan, pana vine Vlad cu propunerea inedita, sa incercam Dinamo XXX (30 :D), traseu in dreapta Fisurei Artei, 6B considerat tare si fara repetare de probabil multi ani. Cata se arata sceptic, in special ca stia de la Costica Costea ca acesta din urma coborase dupa doua lungimi fiindca nu erau pitoane. Noi avem mobile (vo 8 frienduri Vlad, nuci si 4 camuri ale mele), luam si ciocanele si pitoanele la noi, stiind ca din primele lungimi ne vom da seama cu ce se mananca si lucrurile vor fi transate, fie cu o reusita fie dandu-ne jos. Ne despartim, baietii spre traseul lor iar Lori Adri si Ionut spre Suhard la plimbare.

Urcam pe valcelul de la izbuc pana sub perete, unde gasim repede o linie de pitoane vechi in dreapta Artei si Surducului. Vlad porneste pe prima lungime incarcat cu echipament:

Urca incet pe fisuri, pana ajunge la brana pe care o parcurge spre dreapta si regrupeaza.

Abea dupa ce intru in traseu imi dau seama de ce nu s-a grabit Vlad, peretele de la nivelul copacilor este extrem de murdar (in special dupa calcarul dolomitic ..) si nu ai siguranta nici in maini nici in picioare. In stanga regruparii se vede o fisura clara, rotunjita spre exterior, asigurata rarut cu tevi – nici nu ar fi fost locuri pentru batut pitoane. Pornesc cap.

Peretele este inca acoperit de mazga. Pitoane nefiind, fac un fel de artificial pe mobile si e extrem de solicitant. Nu am nici eu f multa experienta specifica. Incep insa sa capat din ce in ce mai multa incredere in mobile, pe masura ce invat sa le si pun mai bine ..

La un pasaj in care nu avea sens sa pun mobile si pitoanele lipseau, ma ridic pe prize mici la maini incarcand pe piciorul ce incerca sa prinda o fata cazuta nu foarte compacta. Cand sa ma ridic, tot ce e sub picior fuge in vale si cad in brate, cu mult efort reusesc sa revin si continui pana la urmatoarea teava batura in fisura rotunjita. Merg cu trei frienduri, doua sub si unu la inaintare, pana dau de o teava si un bolovan incastrat unde regrupez nu foarte comod, obosit, sa-l mai las si pe Vlad, poate el reuseste sa se miste mai repede. Cam doua treimi din lungime am abordat cu artificial.

Pana ajunge el la mine insa glezna dreapta imi amorteste rau de tot si o vad ca e si umflata. Am fortat in pasajul in care am ramas doar in maini. De asta si pt ca eram deja in traseu de aproape 3h, ne hotaram sa ne dam jos. Lasam o chinga si o veriga rapida la teava si bolovan. Lungimea catarata (eu sus pregatindu-ma de rapel):

Experimente fotografice cu autostitch:

Cum varianta de backup cu Artei nu mai apre fezabila cu glezna mea, ne hotaram sa mergem la Gatul Iadului sa vedem ce fac baietii. Am gustat putin din Dinamo, dintre noi sigur il vom relua intr-o formula sau alta, mai pregatiti pentru ce ne asteapta.

Lori si baietii ii asteptau pe Cata si Andrei, care terminasera traseul si se intorceau. In chei, o caruta cu fan ajuta la fluidizara traficului:

Pe drum ne gandisem sa intram totusi in Vanatorii in Piatra Altarului, dar acum ne dam seama ca acolo apropierea si retragerea ar dura cam mult .. Ii propun lui Vlad Fisura Neagra pe care eu nu o facusem, si ne hotaram sa ne bagam in ea. Vlad pe prima lungime:

Peretele Hornului Mare, cu Santinela si Tavanele in dreapta:

Pod intre soare si umbra:

Una dintre panoramele care imi plac cel mai mult, intreaga vedere din fundul cheilor de la baza Fisurii Negre:

Intre timp, din Vlad a mai ramas doar un picior inafara fisurii:

Iese pe sus si regrupeaza, pornesc si eu si apuc sa fac si o poza in fisura:

Prima lungime e cam lustruita, iar in partea de sus am tras de bucle acolo unde hornul se inchide. Se poate ramona mult si economisi energie pentru iesire la liber .. data urmatoare.

Pe a doua lungime pornesc eu cap:

Si regrupez in „cuibul de vulturi”, extrem de comod si inedit ca priveliste. Stau relaxat pe spate cat il filez pe Vlad si admir soseaua din chei de sus, de la aproape nivelul tavanelor.

Vlad reuseste sa scoata la liber pasii lungimii, dar cu doua puncte de odihna. In regrupare ma joc putin cu pozatul, cu rezultate felurite.

Urmatoarea lungime e o bavareza foarte foarte frumoasa, Vlad ma anunta ca nu extrem de usoara.

Pleaca el cap pe lungime:

Inainte de a ma urni, cu ceva greutate, din locul atat de superb, ca priveliste, ca detasare de lumea de jos, mai admir odata profilul tavanelor.

Scot lungimea la liber cu o mica exceptie, si ies sus incantat si bucuros ca Vlad a vrut sa facem acest traseu superb in care a mai fost de cateva ori.

Nu montam rapel ci descataram la intrarea in Pestera Neagra, dupa care repede la sosea, in Lacul Rosu la ceva cumparturi si apoi spre Sugau unde Catalin initiase incepatorii in catarare :), nu fara a mai arunca o privire spre linia atat de frumoasa si verticala a Fisurii Negre.

Seara s-a terminat cu vin rosu, povesti si voie buna, retragandu-ne la corturi dupa ce luna a rasarit minunata de dupa creasta din Sugau. Nu stiu din ce motiv, anu asta parca terminarea verii e si mai putin vesela ca de obicei.

Urmeaza inca o zi de „cod galben”. 🙂

Update: Vlad a apucat sa puna si el varianta lui, ca de obicei, mai realista si cu picioarele pe pamant 🙂

septembrie 6, 2009

Recapitulare ..

Putin anacronic, un post inceput cu mult inaintea iesirii din Crai povestita aici.

Timpul (in special ala „al tau”) trece repede, in special cand e vara si-l umplii cu lucruri care-ti plac si te prind. Multe iesiri sarite, aici o scurta sinteza ..

Prima iesire din primavara in chei la catarat, finalizata cu o jumatate de Diedrul Cuiburilor de Soimi si o ora zgribulit in perete sub grindina pana ne-am hotarat sa ne dam jos.

Poze Catalin

Apoi, o tura in Macin, unde, pe langa o frumoasa plimbare prin ploaie, am gustat o zi intreaga din catararea cu mobile, f faina. Poze Cata:


Poze Catalin

Iesire povestita si de Vlad aici.

Apoi iarasi cheile noastre, cu Cata, Vlad si Andrei, tura la care Cata si Andrei au bagat Pintenul lui (ca sa vezi) Catalin, iar eu si Vlad Traseul Independentei, traseu foarte foarte frumos, solicitant si variat (prima lungime cu un tavan intimidant dar usor, bavareze asigurate rarut, o lungime de artificial) pe care Vlad a mers cap integral. Iesirea povestita de el aici. Poze faine si haioase din acelasi traseu repetat weekendul asta de Catalin cu Andrei, la Cata pe picasa.

A urmat cea mai tare iesire pentru mine, din punct de vedere a cataratului cel putin, un first pentru mers cap si pentru dificultate. O sa pun intr-un post separat.

Din scurt si cu foarte mult timp pe drum a fost Buila-Vanturarita, munte invaluit in mister inca de pe vremea cand citeam Ciresarii. Este intr-adevar aparte prin asezare (cabana este intre stanci, intr-o vale inchisa unde drumul ajunge trecand printr-un tunel), dar la lumina zilei la fel de primitor si luxuriant ca si Cheile Turzii. Ne-am plimbat pe creasta, si ne-am jucat (eu cu Ioana cel putin) cu trasee usoare si fotografii inedite, in timp ce Vald si Cata au facut Phoenixul.

Poze

Ioana a scris aici despre iesire, iar Vlad, incluzand descrierea parcurgerii Pasarii Phoenix, aici. Poze completate cu cele din traseu, la Cata pe Picasa, dintre care asta mi-e tare simpatica:

Urmatoarea din ciclu a fost in Fagaras, unde am facut Vartopel-Arpaselul de la vest la est, dorind sa avem parte de cat mai mult catarat.


Poze Catalin

Despre cum sa faci Arpaselul in vreo 40 de ore au povestit Vlad si Ioana.

Anul asta se pare ca ne-am incumetat la multe iesiri de weekend la distante mari, absolut fiecare a meritat efortul, la condus resimtit in special de Vlad, pe care l-am mai dublat si eu. E bine sa nu te obisnuiesti comod, macar cat te mai tin ciolanele ..

Update: foarte fain, un turist care ne-a pozat intamplator din Caldarea Fundul Caprei a dat peste albumul lui Cata si a intrat in legatura cu el trimitandu-i pozele. Aici, eu si Vlad inaintea urechilor:

octombrie 20, 2008

Lacrima de piatra – bucurie curata

Filed under: 5B, catarare, clasice, dealuri, munte, poze, soare, toamna — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 11:12 pm

Traseu: Lacrima de piatra 5B (in topo apare 6A dar e supraevaluare)

Plecarea cand alte dati ma intorceam din oras, duminica pe la 4am. Pe la 7-8 intrarea in chei, pe deja clasicul Thunderstruck. Cata, care la 2am, cu doua ore inainte de plecare, ajunsese acasa din Cheile Turzii =)), alta iesire f intensa, hotaraste sa ramana cu Ioana la plimbare. Ma bucur sa catar un traseu f dorit de mult timp.

Ne despartim, de incalzire urc eu cap de coarda Traseul Postei/Fetelor. Soarele incepe sa incalzeasca, e bine, avand in vedere ca la sosire in Chei erau 2C. Dupa rapelul din Fetelor continuam pe langa perete pana la intrarea in Lacrima de Piatra.

Vlad merge cap tot traseul. Prima lungime e prin ierbotenii, regrupam unde incepe stanca curata. A doua lungime porneste cam saraca in pitoane, Vlad urca vreo 15m fara asigurari pe un bloc mare lipit de perete, dar apoi incepe a gasi asigurari. Intinde prima lungime pana la limita semicorzilor, pornesc dupa el, cu ceva reticenta avand in vedere faptul ca soarele abea incepuse sa ma bata si trebuia sa catar la umbra. A doua lungime e superba, dupa urcat pe o fata cazuta, se continua la o fisura cu prize bune la maini si picioare la aderenta, schimband in capat pe o bavareza ascendenta. Imi iesi f mult la liber. Pe urmatoatele trei lungimi traseul continua similar, cu ridicari la echilibru pe pragulete, fete cazute care – surpriza – ies la liber, si bavareze clare, frumoase si cu linii minunate. Pe alocuri pitoanele sunt rare, ceea ce face urcatul si mai incitant, in special ca soarele incepe sa bata. Sub noi, se dezvalui peisajul conoscut al Razei Soarelui, inspre Lacul Rosu, cu Hasmasul Negru si Ucigasul profilate pe linia cerului. In partea opusa, Suhardul cu traseul lui Peste si Marele zid chinezesc.


Lungimile trec fara sa-mi dau seama, ma bucur la fiecare pas reusit la liber – si ies multe, in primele cinci lungimi nu am tras decat de vo 4 bucle. In regrupari ma bate soarele, peisajul de toamna e superb, si ma mai trezesc zambind ca prostu’, asa, de unu singur.

Ultima lungime porneste chiar de sub tavanul lat de aproape 2m care brazdeaz peretele. Vlad face un fel de ramonaj, cu spatele proptit in tavan si picioarele pe praguletele din perete. la 15-20 m spre stanga tavanul e „ciobit”, formand un fel de Z. Dupa depasirea bazei „Z”-ului, se poate iesi pe linia de mijloc de unde se trece pe fata de deasupra unde urmeaza cativa pasi cam taruti pe care ii abordam cu scaritele. Sus strangem echipamentul si mancam cate ceva apoi retragandu-ne


Jos ne intalnim cu Ioana si Cata, amandoi numai zambete si ei. Acum, cand revad si pozele Ioanei, e clar de ce:

Mai multe poze facute de Ioana si Cata, si la rezolutie mai mare, gasiti in istorisirea Ioanei, unde sunt si detalii legate de traseul facut. A se citi si postul ei, mie unul mi-a placut cum a spus-o.

Nu mai am timp sa trag concluzii „cu simt de raspundere”. Pot spune doar ca Lacrima e un traseu f frumos si variat, poate putin mai usor decat il anunta gradu (6A din topo). Sau poate peisajul incredibil de toamna m-a motivat. Drumul spre Iasi am vb mult despre cat de privilegiati suntem, si cat de mult ar tb sa profitam cu totii de minunatiile astea. Ne mai apuca, e normal, cand ai parte de asa ceva, sa ramai vrajit ..

Update: Vlad a povestit si el aici.

Older Posts »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.