Iaşi Outdoors

septembrie 28, 2009

Misi Szalma – din nou in Cheile Turzii

Dupa multa incertitudine in timpul saptamanii legata de weekend (what else is new ..), vineri se transeaza lucrurile: Vlad renunta la un botez pentru iesire (naspa sa scapi de o obligatie ..), si avem masina si gashca pentru Turzii, unde se desfasoara a 33-a editie a Memorialului Misi Szalma organizat de Pajura Turda. Sincer, imi doream a naibii de mult experienta unui concurs, si nu am fost dezamagit, chiar daca asta a insemnat sa aman putin revederea cu o prietena draga, care ar fi putut veni la un mai domol Crai.

Asa, in echipa Vlad, Cata, Andrei si eu ne pornim vineri la ora 12 noaptea spre Turda. A doua zi la 8 stim ca incepe concursul, si de la Iasi avem ceva drum. O luam prin Cheile Bicazului, la trecerea in Chei, pe la 2 noaptea, punem traditionalul Thunderstruck si ne dezlantuim ;)). Dar acum mai aveam vreo 5 ore de condus, mai atipim, spre 4 il schimb pe Vlad la volan, iar la 7 suntem in Chei. Admosfera e tare mohorata, dar, chiar daca e liniste, numarul mare de masini si de corturi de la casuta arata ca participarea va fi numeroasa. Ne culcam pana la 8:30, acum am aflat ca briefing-ul e la 9 si mai castigam putin timp de odhna.

La trezire Cata e gentil si ma intreaba daca e ok sa faca el echipa cu Vlad si eu sa raman cu Andrei, bineinteles ca e, chiar daca de miscat m-oi misca eu ca secund baietii impreuna au sanse sa mearga bine cap schimbat si sa faca mai multe puncte.

Andrei, care la escalada este mai bun ca mine (lucru pt care il admir foarte mult :P) are ceva mai putina experienta in clasice, si, in special, mai putina incredere in el in astfel de trasee, initial sunt putin ofticat ca nu e cuprins ca si mine de fervoarea concursului.

Startul e fulminant, oamenii cu echipament pe ei o pornesc in goana sa intre primii in trasee, noi ramanem ultimii pentru ca nu ne pregatisem. Imi vine sa fug, Andrei e mai domol de dimineata.

Ajungem insa destul de repede la intrarea in Creasta Frumoasa, unul dintre traseele obligatorii (alternativa fiind Suspendatul), nu suficient de repede pentru a intra primii, o echipa era in a doua lungime iar alta, feminina integral, se pregatea sa intre. Lasam fetele.

Vis-a-vis, Peretele Sansilului si Suspendatului clocaie de cataratori, se aud strigate mereu si imi place admosfera.

Andrei e chill, vb mereu la telefon si ma scoate putin din sarite pe mine, mai maniac si focalizat pe competitie.

Cheile sunt mohorate.

Pornesc si eu cap pe prima lungime, facand un artificial urat. Sus il filez pe Andrei, care incearca sa-i dea liber si vine mai grelut. E prima data cand cataram impreuna, si stiu ca e in general circumspect asa ca il filez atent sa capete incredere. Pe urmatoarea, care justifica intr-adevar numele traseului, merge el cap.

Din regrupare mai fac cateva poze, peisajul de inceput de toamna din chei imi place la nebunie, padurea e fantastica.

Iesim sus si o pornesc spre poteca in directia in care stiu ca vine cablul pt coborare. Urmatorul in plan, Quo Vadis, traseu pe care nu-l mai facusem dar de care auzisem ca e fantastic de frumos, cu mult liber expus dar usor. Nu ne-am cramponat in trasee stiute, oricum sanse la premii nu erau asa ca am vrut sa profitam de ajunsul destul de dificil in chei.

Ascutitul arata f bine, desi e inca intunecat. Mi-a placut f mult traseul cand l-am parcurs cu Radu cu vre-o luna inainte.

Alte echipe in traseele de la Scoala Turdeana.

Trecem apa pe cablu in dreptul Qvo Vadis-ului, ma bucur mult ca apuc sa fac traseul. Nimerim intrarea destul de repede.

Pornesc cap (tot traseul am mers cap, in ideea ca poate ne miscam putin mai repede). Prima lungime cu cateva puncte dragute dar usurica si inerbata, intai spre dreapta si apoi stanga inapoi. Iau inaltime, vad peretele in sus, si poteca din chei jos. Peretele opus se arata frumos, si e intesat de cataratori. Se pare ca anul asta multi si-au facut planul invers de cum auzisem ca a fost anul trecut.

A doua lungime trece o surplomba pe prize mari, din Dolomiti am prins gustul pasajelor de gen, unde siguranta vine din increderea in fortele proprii (si, evident, prize :D), iar expunerea e mare. Pe brana de dupa dibuim putin, ne auzim si cu Cata care pb ca deja era in Suurime, o echipa din Porumbeilor ne arata cam care e linia. Pana vine Andrei avusesem timp sa ma uit la perete si mi-e destul de clar pe unde trebuie mers, stiu ca trebuie atentie multa ca se apropie si de Vigh Tibi si de Porumbeilor. Pornesc pe cea mai dificila lungime, iar in pasul mai grelut (pe la 7 parca), un diedru larg, nu am rabdare sa caut prizele, in special ca luaem cam putine bucle si ramasesem fara. Trag de pitoane, refolosind ultimele doua sigurari, si ajung destul de grelut sus. Din peretele opus, Cata ne face cateva poze. Linia traseului merge pe sub petele negre din dreapta si apoi prin cele din stranga.

Punctul portocaliu Andrei, nregu eu.

Ma misc cam incet, Andrei ca secund vine ceva mai bine. Regrupam.

Surpriza, Andrei e prins de ideea ca totusi poate e misto in concurs, si imi spune ca e devreme. Eu nu prea cred, dar ne uitam la tel si e intr-adevar daor 3. Avem timp sa terminam fara penalizari :). Ma bucur, in special de faptul ca l-a prins si pe Andrei.

Inca o lungime si regrupez sub grota. Grota e escaladeaza pe dinauntru, si se trece tavanelul de la sfarsit. Merg cu mult multa placere, poti asigura bine si e un pasaj f frumos si expus. Ies sus increasta, odata cu niste baieti din Gura Humorului parca care terminau Memorialul, si ei in concurs dar tot de placere. S-a inseninat si priveliste de care sa te bucuri.

Apare si Andrei de dupa un boschet ;)).

Si inspre Turda e fain tare.

Coltul de pe care s-a urmarit buna desfasurare a concursului:

Ne pozam reciproc inainte de ultima lungime pe creasta si-i dam pana sus.

Baietii din Memorial

Deasupra si dedesupt, parapante.

Alt echipaj iesind din un traseu paralel. Pe fundal, celalalt perete al Cheilor.

In zare, lucrari la autostrada:

Andrei la iesirea din traseu. Ma bucur ca a iesit incantat.

Culmea stancoasa a dealului, aratand substratul de calcar.

Minunata padure.

Avem mai mult de jumatate de ora pana la penalizari, ii dam fara sa ne grabim la vale.

Pe drum si alte echipe.

Din urma, zanganit puternic, surpriza, e Vlad cu Cata. Alergam si noi cu ei, desi la noi finalul nu fu atat de fulminant si ajungeam oricum in timp. S-au miscat excelent au vreo 6 trasee la activ, si deci si motive sa nu lase nimic la voia intamplarii.

La limita timpului, ajunge si Jo Indianul cu colegul lui, favoritii clar. Multe multe trasee ..

Cat ne intoarcem la masini, ii vedem pe Radu cu Nusu in alergare, vor lua ceva penalizari, glumim simuland un blocaj de ruigby. Si eu au catarat f mult.

Mancam ceva si revenim, la intuneric, la casuta, unde sunt programate prezentari. Bagam bere si mici, ca niste sportivi ce se respecta ;)) (mai putin Andrei, care e vegetarian din convingere, pb de asta mai lesinat intre trasee :P).

Prezentarile sunt ok, dar poate mai putin fascinante fata de ce am facut noi in Dolomti. Asta imi da idei, poate organizam si noi ceva in genul asta in Iasi ..

Punem corturile, fuga la somn. A doua zi Andrei nu mai pierde timpul la pregatire, l-a prins putin :). Cu punctajul curent, avem sanse la un loc onorabil pe la mijlocul clasamentului. DIn pacte ambele aparate sucombeaza (la mine acumulatorii, la Andrei o sticla lasata deschisa noaptea in cort, si nu am mai avut poze din trasee.

Pornim in viteza spre Sansil, din pacte doua echipe sunt deja in traseu si mergem mai grelut pe unde altfel am fi zburat. Andrei merge cap tot traseul. Dupa, fuga la Csipkes, unde, din pacate una dintre echipele din Sansil a pornit deja. Alti baieti, inafara concursului, ne dau prioritate, asa cum e frumos (multumim). Mai avem doar doua ore pana la penalizari, si 2:30 pana la descalificare. Andrei pleca cap pe prima lungime, eu vin val vartej tragand pitoane destule dar in prima regrupare ne aglomeram cu colegii dinainte. Plec cap, dar nu pot depasi secundul care merge cu doua scarite. Sunt putin ofticat, dar imi propun sa leg lungimile – stiu ca se poate la limita – si sa trecem in fata. Deci nu opresc in regrupare si pornesc pe cea mai dificila lungime, pe care fac un artificial convins dar eficient. Sus, raman fara bucle la 15m de urmatoare regrupare, na ca ne-a ajuns coarda dar nu si asigurarile. Capul din cealalta echipa vine si el, si imi imprumuta vreo 3, eu il invit sa se foloseasca sanatos de ale mele. Regrupez, Marius (deja ne prezentasem) trece mai departe. Andrei nu-l poate depasi pe Paul, secundul lui Marius, si pierdem ceva timp. Cata importalizeaza momentul, din Grota Sansil:

Ultima lungime o scot sus la limita semicorzilor, regrupez la un piton. Iesim toti patru odata, ceasul arata fix 2, de acum penalizari, in jumatate de ora descalificare. Ne gandim totusi sa coboram odata pe semicorzile naostre sa aiba si baietii o sansa (un rapel in loc de doua problematice). E clar ca sunt oameni faini si oricum concursul nu e asa important la urma urmei, la nivelul nostru.

Rapelurile si coboratul pe valcel ne iau nepermis de mult, si pana in poteca e clar ca suntem descalificati, asa ca ne relaxam. Ajungem la Casuta, unde aflam ca totusi punctajul de ieri se tine <:-P. Se afiseaza clasamentul, suntem pe 15/18. Daca ne grabeam azi (si gaseam traseele libere) aveam probabil locul 9. Dar e ok, nu am nici o parere de rau.

Prietenii au rezultate bune, Radu si Nusu 4, Cata si Vlad 6. Pentru mine faptul ca am facut trasee noi si preponderent la liber (exceptie Csipkesul), in zona asta draga, toamna, face toti banii si efortul. Mi-a placut si sa catar cu Andrei, ma bucur ca i-a placut si lui (in special filatul cand faceam poze :))). Sunt sigur ca daca am fo fost fara graba deloc ne-am fi simtit si mai bine in trasee .. asa focusul a fost altul.

Mai stam la jocuri, la vorbe si halit, dupa care plecam pe inserat spre Iasi. A doua zi .. munca. Iesenii care aproape fiecare weekend sunt departe de casa:

PS: o sa mai adaug ceva poze de la Andrei, imediat ce le recupereaza din aparatul busit.

septembrie 8, 2009

Dinamo XXX, Fisura Neagra si Pestera Munticelu I

Filed under: 5B, 6B, artificial, calcar, clasice, mobile, munte, poze, soare, toamna — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 10:56 pm

Cel putin de la venirea din Dolomiti, am fost complet fara chef la munca si nu numai, scos din starea asta doar de iesiri si activare fizica. Dintre iesiri, cea din ultimul weekend a fost deosebit de faina.

Eram curios cum ma simt inapoi pe peretii nostrii din Cheile Bicazului, asa ca atunci cand ne-am hotarat sa lasam Retezatul pentru mai sigurele si apropiatele chei (anuntat cod galben in 40 de judete ..) nu am fost foarte dezamagit. Asa ca sambata la 5am ne pornim din Iasi: eu, Vlad, Cata, Andrei si inca cativa prieteni de-ai lui Catalin, Lori, Adri, Ionut.

In chei Andrei si Catalin voiau sa faca frumosul Traseu al Independentei, eu cu Vlad mai fara plan, pana vine Vlad cu propunerea inedita, sa incercam Dinamo XXX (30 :D), traseu in dreapta Fisurei Artei, 6B considerat tare si fara repetare de probabil multi ani. Cata se arata sceptic, in special ca stia de la Costica Costea ca acesta din urma coborase dupa doua lungimi fiindca nu erau pitoane. Noi avem mobile (vo 8 frienduri Vlad, nuci si 4 camuri ale mele), luam si ciocanele si pitoanele la noi, stiind ca din primele lungimi ne vom da seama cu ce se mananca si lucrurile vor fi transate, fie cu o reusita fie dandu-ne jos. Ne despartim, baietii spre traseul lor iar Lori Adri si Ionut spre Suhard la plimbare.

Urcam pe valcelul de la izbuc pana sub perete, unde gasim repede o linie de pitoane vechi in dreapta Artei si Surducului. Vlad porneste pe prima lungime incarcat cu echipament:

Urca incet pe fisuri, pana ajunge la brana pe care o parcurge spre dreapta si regrupeaza.

Abea dupa ce intru in traseu imi dau seama de ce nu s-a grabit Vlad, peretele de la nivelul copacilor este extrem de murdar (in special dupa calcarul dolomitic ..) si nu ai siguranta nici in maini nici in picioare. In stanga regruparii se vede o fisura clara, rotunjita spre exterior, asigurata rarut cu tevi – nici nu ar fi fost locuri pentru batut pitoane. Pornesc cap.

Peretele este inca acoperit de mazga. Pitoane nefiind, fac un fel de artificial pe mobile si e extrem de solicitant. Nu am nici eu f multa experienta specifica. Incep insa sa capat din ce in ce mai multa incredere in mobile, pe masura ce invat sa le si pun mai bine ..

La un pasaj in care nu avea sens sa pun mobile si pitoanele lipseau, ma ridic pe prize mici la maini incarcand pe piciorul ce incerca sa prinda o fata cazuta nu foarte compacta. Cand sa ma ridic, tot ce e sub picior fuge in vale si cad in brate, cu mult efort reusesc sa revin si continui pana la urmatoarea teava batura in fisura rotunjita. Merg cu trei frienduri, doua sub si unu la inaintare, pana dau de o teava si un bolovan incastrat unde regrupez nu foarte comod, obosit, sa-l mai las si pe Vlad, poate el reuseste sa se miste mai repede. Cam doua treimi din lungime am abordat cu artificial.

Pana ajunge el la mine insa glezna dreapta imi amorteste rau de tot si o vad ca e si umflata. Am fortat in pasajul in care am ramas doar in maini. De asta si pt ca eram deja in traseu de aproape 3h, ne hotaram sa ne dam jos. Lasam o chinga si o veriga rapida la teava si bolovan. Lungimea catarata (eu sus pregatindu-ma de rapel):

Experimente fotografice cu autostitch:

Cum varianta de backup cu Artei nu mai apre fezabila cu glezna mea, ne hotaram sa mergem la Gatul Iadului sa vedem ce fac baietii. Am gustat putin din Dinamo, dintre noi sigur il vom relua intr-o formula sau alta, mai pregatiti pentru ce ne asteapta.

Lori si baietii ii asteptau pe Cata si Andrei, care terminasera traseul si se intorceau. In chei, o caruta cu fan ajuta la fluidizara traficului:

Pe drum ne gandisem sa intram totusi in Vanatorii in Piatra Altarului, dar acum ne dam seama ca acolo apropierea si retragerea ar dura cam mult .. Ii propun lui Vlad Fisura Neagra pe care eu nu o facusem, si ne hotaram sa ne bagam in ea. Vlad pe prima lungime:

Peretele Hornului Mare, cu Santinela si Tavanele in dreapta:

Pod intre soare si umbra:

Una dintre panoramele care imi plac cel mai mult, intreaga vedere din fundul cheilor de la baza Fisurii Negre:

Intre timp, din Vlad a mai ramas doar un picior inafara fisurii:

Iese pe sus si regrupeaza, pornesc si eu si apuc sa fac si o poza in fisura:

Prima lungime e cam lustruita, iar in partea de sus am tras de bucle acolo unde hornul se inchide. Se poate ramona mult si economisi energie pentru iesire la liber .. data urmatoare.

Pe a doua lungime pornesc eu cap:

Si regrupez in „cuibul de vulturi”, extrem de comod si inedit ca priveliste. Stau relaxat pe spate cat il filez pe Vlad si admir soseaua din chei de sus, de la aproape nivelul tavanelor.

Vlad reuseste sa scoata la liber pasii lungimii, dar cu doua puncte de odihna. In regrupare ma joc putin cu pozatul, cu rezultate felurite.

Urmatoarea lungime e o bavareza foarte foarte frumoasa, Vlad ma anunta ca nu extrem de usoara.

Pleaca el cap pe lungime:

Inainte de a ma urni, cu ceva greutate, din locul atat de superb, ca priveliste, ca detasare de lumea de jos, mai admir odata profilul tavanelor.

Scot lungimea la liber cu o mica exceptie, si ies sus incantat si bucuros ca Vlad a vrut sa facem acest traseu superb in care a mai fost de cateva ori.

Nu montam rapel ci descataram la intrarea in Pestera Neagra, dupa care repede la sosea, in Lacul Rosu la ceva cumparturi si apoi spre Sugau unde Catalin initiase incepatorii in catarare :), nu fara a mai arunca o privire spre linia atat de frumoasa si verticala a Fisurii Negre.

Seara s-a terminat cu vin rosu, povesti si voie buna, retragandu-ne la corturi dupa ce luna a rasarit minunata de dupa creasta din Sugau. Nu stiu din ce motiv, anu asta parca terminarea verii e si mai putin vesela ca de obicei.

Urmeaza inca o zi de „cod galben”. 🙂

Update: Vlad a apucat sa puna si el varianta lui, ca de obicei, mai realista si cu picioarele pe pamant 🙂

octombrie 20, 2008

Lacrima de piatra – bucurie curata

Filed under: 5B, catarare, clasice, dealuri, munte, poze, soare, toamna — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 11:12 pm

Traseu: Lacrima de piatra 5B (in topo apare 6A dar e supraevaluare)

Plecarea cand alte dati ma intorceam din oras, duminica pe la 4am. Pe la 7-8 intrarea in chei, pe deja clasicul Thunderstruck. Cata, care la 2am, cu doua ore inainte de plecare, ajunsese acasa din Cheile Turzii =)), alta iesire f intensa, hotaraste sa ramana cu Ioana la plimbare. Ma bucur sa catar un traseu f dorit de mult timp.

Ne despartim, de incalzire urc eu cap de coarda Traseul Postei/Fetelor. Soarele incepe sa incalzeasca, e bine, avand in vedere ca la sosire in Chei erau 2C. Dupa rapelul din Fetelor continuam pe langa perete pana la intrarea in Lacrima de Piatra.

Vlad merge cap tot traseul. Prima lungime e prin ierbotenii, regrupam unde incepe stanca curata. A doua lungime porneste cam saraca in pitoane, Vlad urca vreo 15m fara asigurari pe un bloc mare lipit de perete, dar apoi incepe a gasi asigurari. Intinde prima lungime pana la limita semicorzilor, pornesc dupa el, cu ceva reticenta avand in vedere faptul ca soarele abea incepuse sa ma bata si trebuia sa catar la umbra. A doua lungime e superba, dupa urcat pe o fata cazuta, se continua la o fisura cu prize bune la maini si picioare la aderenta, schimband in capat pe o bavareza ascendenta. Imi iesi f mult la liber. Pe urmatoatele trei lungimi traseul continua similar, cu ridicari la echilibru pe pragulete, fete cazute care – surpriza – ies la liber, si bavareze clare, frumoase si cu linii minunate. Pe alocuri pitoanele sunt rare, ceea ce face urcatul si mai incitant, in special ca soarele incepe sa bata. Sub noi, se dezvalui peisajul conoscut al Razei Soarelui, inspre Lacul Rosu, cu Hasmasul Negru si Ucigasul profilate pe linia cerului. In partea opusa, Suhardul cu traseul lui Peste si Marele zid chinezesc.


Lungimile trec fara sa-mi dau seama, ma bucur la fiecare pas reusit la liber – si ies multe, in primele cinci lungimi nu am tras decat de vo 4 bucle. In regrupari ma bate soarele, peisajul de toamna e superb, si ma mai trezesc zambind ca prostu’, asa, de unu singur.

Ultima lungime porneste chiar de sub tavanul lat de aproape 2m care brazdeaz peretele. Vlad face un fel de ramonaj, cu spatele proptit in tavan si picioarele pe praguletele din perete. la 15-20 m spre stanga tavanul e „ciobit”, formand un fel de Z. Dupa depasirea bazei „Z”-ului, se poate iesi pe linia de mijloc de unde se trece pe fata de deasupra unde urmeaza cativa pasi cam taruti pe care ii abordam cu scaritele. Sus strangem echipamentul si mancam cate ceva apoi retragandu-ne


Jos ne intalnim cu Ioana si Cata, amandoi numai zambete si ei. Acum, cand revad si pozele Ioanei, e clar de ce:

Mai multe poze facute de Ioana si Cata, si la rezolutie mai mare, gasiti in istorisirea Ioanei, unde sunt si detalii legate de traseul facut. A se citi si postul ei, mie unul mi-a placut cum a spus-o.

Nu mai am timp sa trag concluzii „cu simt de raspundere”. Pot spune doar ca Lacrima e un traseu f frumos si variat, poate putin mai usor decat il anunta gradu (6A din topo). Sau poate peisajul incredibil de toamna m-a motivat. Drumul spre Iasi am vb mult despre cat de privilegiati suntem, si cat de mult ar tb sa profitam cu totii de minunatiile astea. Ne mai apuca, e normal, cand ai parte de asa ceva, sa ramai vrajit ..

Update: Vlad a povestit si el aici.

A doua vizita la Costila

Filed under: 3B, 4A, 5B, artificial, catarare, clasice, munte, toamna — Etichete:, , , , , , , , — Mihai Diac @ 9:56 pm

Trasee: Herman Buhl (5B, 6LC), Fisura Intrerupta (4A), A.T.P. (3B, predominant artificial)

.. si asa se face ca pana a povesti aventura din Crai si Bucegi de asta vara, am ajuns iar la Costila :). De cand am inceput lucrul nu am ratat nici o ocazie de a iesi la munte, si cum acum am intelegere de la servici mi-am putut lua luni liber pentru o iesire mai departe de Iasi. Plecam la 12 noaptea, dimineata la rasarit suntem in Busteni, atipim putin, apoi 3h prin padure pana la Costila la refugiu unde ne instalam.

Sambata dimineata urcam pe Valea Galbinelelor, este f rece, zapada brumata si gheata pe copaci. Pe vale – prapad – se pare ca un bloc mare de stanca s-a dizlocat curatand jumatate de versant de jnepeni, pamant, brazi si orice a mai fost. Renuntam la intrarea in hornul de pe firul secundar, pe stanca e crusta de gheata si ar putea fi ceva probleme.


La refugiu Catalin si Ioana trag putin la somn dupa o noapte pe drum, eu si Vlad vrem sa profitam si de dupa-amiaza si facem Fisura Intrerupta din Tancul Ascutit, traseu scurt cu intrarea la 20m de refugiu. Lungimile de sus sunt dificile pt ca apa care s-a scurs pe conglomerat e inghetata si aderenta indoielnica. Coboram in rapeluri pe linia traseului, ultimul rapel la lumina frontalei lui Catalin pt ca intunericul se lasase de ceva timp.


Ne retragem pentru noapte, dormim bine desi in refugiu apa ingheata pe alocuri. A doua zi, Eu cu Vlad facem Herman Buhl, traseu cunoscut al Bucegilor, Catalin si Ioana incearca Fisura Rasucita dar din motive de frig si probleme cu genunchiul se retrag la peretele de langa refugiu.

Herman Buhl, varianta pe fisura, incepe tare, cu o lungime de traverseu ascendent spre stanga (directia intregului traseu e asta), surplombat. Artificialul e singura solutie, in special avand in vedere ca probabil sunt sub zero grade, si asta fara sa luam vantul in considerare. Vlad merge cap (mereu, la iesirea asta), eu il urmez. Pe la jumatatea lungimii 1 mai sa cedez fizic, Vlad imi striga sa am grija sa ma pozitionez bine in scarite, moment in care imi dau seama ca scarita mea inca era agatata de ham :D. Mdah, asta explica efortul :D. A doua lungime traverseaza putin dreapta sus (singura abatere de la directia dominanta a traseului), tot artificial acum, dupa care urca in stanga sus. Regrupam intr-un „balcon”, si stam putin sa ne orientam. Singura solutie viabila pare traverseu descendent stanga, cu numai  un spit vizibil pe 10-15m. Pana la urma e ok, si a treia lungime se continua in sus dupa traverseu, traverseu care imi da ceva emotii ca sencund care oboara si trebuie sa scoata asigurarile. In portiunea urmatoare, durerea din maini devine f puternica (e frig, vant) si ma pun in zelb intr-un piton. Zbor vo 3m cu el, nu-l alesesem prea bine, dar il iau si pun in rucsac „mandru” nevoie mare de primul meu piton dizlocat – e usor sa-ti pastrezi cumpatul ca secund. Lungimea a patra urca pe fisura devenita larga, e usor dar f expus, mereu pe buza haului. Se continua, cu un pas macar de artificial (eu am facut mai multe :D), iar la capatul lungimii a cincea se regrupeaza la „Loc pt fumat”. ultima lungime ne scoate relaxat sus, de unde ne retragem de-a lungul crestei, cu cunoscutul traverseu expus si rapel in final.


Seara la refugiu inca o masa cu mult usturoi, la lumina lumanarilor, de aceasta data singuri.

Povestim pana sa adormim, dupa o zi plina, dura, minunata.

Luni dimineata (cand oamenii isi ingroapa viata prin birouri :D), ne intampina, in sfarsit, soarele. Ioana se pune pe plaja, noi urcam un traseu scurtut, de artificial, chiar langa refugiu, asa ca avem parte poze foarte faine de la ea. Fur una:

noi

Dupa ce a incercat si Ioana frumosul traseu al cataratorului, am mancat si pornit la vale prin padurea miraculoasa, cu primele urme de toamna. Pe la 1-2 dimineata ajungem in Iasi, a doua zi la servici de la 8. Viata poate fi f faina.

Concluzii:

* iesiti. nu conteaza unde, nu conteaza pe ce vreme. in mod ciudat, iesirile astea de vis sunt o forma f buna de a mentine contactul cu realitatea (bineinteles, totul trebuie facut cu raspundere si pregatire)

* e fain toamna spre iarna. e dur. dupa 10 minute de catarat pe stanca bocna cu mainile goale iti vine sa urlii de durere. dar e misto. pot doar sa-mi imaginez ce trebuie sa fie cand iarna isi intra complet in drepturi

* in bucegi trebuie sa mai ajung, iarna, vara, la cocotz, la trekking

* serviciu nu te omoara. comoditatea excesiva, blazarea, poate

* asta e veche, da cand esti cu oameni ageri si de viata, orice e prilej de distractie, si nu exista oboseala morocanoasa

* artificialul nu e greu. e solicitant fizic (din ce spun baietii, doar daca nu-l faci bine :-„). dar e ok si, in special ca secund, siguranta reala e destul de mare

* imi place sa catar si cu Vlad. chiar daca e semnificativ mai precaut decat Catalin, asta nu-mi taie din tupeu 😀

Deja am ajuns intr-o faza in care ies mai mult decat pot sa „consemnez”. E bine, chit ca munca imi mananca f mult timp. Macar e o munca care imi place, care ma incita. Timpul ramas il folosesc cat de bine pot, asa cum weekendul asta am catarat sambata in Rarau pt ca duminica sa urc si cobor Ceahlaul. Alta tura faina rau .. cand oi mai apuca sa o pun.

PS: o descriere mai putin gogonata a iesirii a pus Vlad ..

august 17, 2008

Cocot in Ardeal: Cheile Turzii si Craciunesti

Trasee: Sansil (3B/5+, apare ca 6LC dar se face din 4LC), Cipches/Csipkes (5A/7+, 5LC), Vigh Tibi (5B/8+, 8LC), Grota lui Hili (2B, 4LC) apoi in Cheile Craciunesti Sanatate (4B/7, 4LC)

Nu voi povesti inca tura din Piatra Craiului si Bucegi pe care o mentionam la sfarsitul ultimului post. Motivul e simplu, sunt inca sub puternica influena a iesirii din Apuseni.

Dupa ce m-am intors din Bucegi cu Adi Plopa (Cata si Irina au mai ramas la Costila, din pacate doar pentru o zi fiind goniti de vremea rea), doua saptamani a trebuit sa stau in iasi, in special pentru a rezolva cateva probleme legate de lucru. A trebuit sa renunt si la o iesire in Rila, Pirin si apoi Olymp si insulele grecesti, la invitatia lui Ovidiu. Am tinut insa legatura cu Catalin (el si Ioana fiind la mare si apoi in delta), avand un plan mai vechi impreuna: o tura de catarare in Cheile Turzii, zona necunoscuta mie.

Vineri pe 8 august am plecat cu prietenii la mare pt weekend, dupa programul de lucru. Am tras la acelasi camping ca si anul trecut (Zodiac din Saturn), extrem de aglomerat la 5 dimineata cand am ajuns noi. Pe plaja am vazut rasaritul, si incercat apa marii, foarte calda, cu o prima baie matinala. Intorsi la camping am reusit in sfarsit sa punem corturile si sa bagam masinile inauntru (taxa e de 20lei/om si 10lei/masina pt o singura noapte), pt ca apoi majoritatea sa o pornim direct la plaja, nevrand sa pierdem nici un moment. A fost frumos in Saturn, chiar daca e o statiune „de fitze”, eu unul nu am plecat de pe plaja decat cand ne-am dus sa mancam la pranz si ne-am bucurat si de valuri fainutze. Seara ne-am facut cam toate poftele, luandu-ne la intrecere in parcul de distractii la toate jocurile posibile.

A doua zi, dupa un mic dejun in Neptun la Mediteraneeo, prietenii s-au indreptat catre Mamaia, pt cateva ceasuri inainte sa porneasca inapoi spre Iasi, eu voiam musai sa vad Vama Veche in care nu ajunsesem anul trecut si aveam timp pana la trenul de 8 spre Cluj, asa ca am luato cu un microbuz spre Mangalia (circula din 5 in 5 minute). In Mangalia am lasat rucsacul mare la gara (5lei) si cu autocarul care pleaca din ora in ora spre Vama.

Vama nu am gasit-o asa de schimbata, am luat din clatitele celebre, apoi pana la zona de plaja rezervata la granita si inapoi pe malul mari pana la faleza spre 2 Mai. Tineri multi, apa superba, oameni relaxati, fete frumoase, nudisti si corturi. Mi-am intins si eu prosopul si m-am pus la uniformizat bronzul, in special ca dupa baia matinala din prima zi (fara slip) lumea comentase ca sunt prea alb in anumite zone :-„. F placut si frumos, m-am simtit f bine si am atipit de cateva ori. Spre dupa-amiaza s-au adunat nori de ploaie dinspre bulgari, cand a inceput sa toarne am strans si eu si am tras la Gulag pentru ceva de mancare inainte sa ma intorc. Preturile exagerat de mari (cam termina autenticitatea unei statiuni in care barurile sunt inca facute din stuf), pizza mica, dar foamea si pofta de bere si-au spus cuvantul si a fost ok. Inca ceva plimbare pe plaja la admirat peisajele, apoi luat ultimul autobuz care imi permitea sa prind trenul. La gara nu se mai dadeau nici bilete, eu luasem din halta Neptun, si atunci fara a mai avea de unde lua locuri. trenul aglomerat la extrem, cele 15 ore spre cluj nu au fost dintre cele mai placute, in special ca pana la Brasov am dormit pe culoarul suprapopulat de oameni ghemuiti pe jos.

Am ajuns insa cu bine, si vecinii de compartiment m-au convins ca e mai avantajos sa cobor in Campia Turzii. Cheile deja se vedeau la orizont, taind dramatic in culmea lunga. Am facut ceva aprovizionare, luat cate ceva si pt Ioana si Catalin (ei erau in chei de doua zile deja), servit o masa f buna si, dupa mare, f f ieftina, intr-un local dragut imediat langa gara, vizitat putin centrul. Apoi intors la gara pe unde trece autobuzul 20 spre Turda (2lei). Din Turda am prins o cursa care m-a lasat in Mihai Viteazul, la intersectia spre Cheia. Ultimii km i-am parcurs pe jos prin soarele torid. Si, dupa o introducere exagerat de lunga ;)), am ajuns in Cheile Turzii.

Cheile sunt impresionante. Nu au aceeasi „personalitate” dura a Cheilor Bicazului, unde versantii sunt mult mai apropiatisi semeti, dar sunt marete, cu pereti si colti frumosi si acoperiti de vegetatie. Am trecut pe la cabana de unde pleaca poteca ce traverseaza defileul si apoi la cabanuta de la intrarea in traseul propriu-zis, unde am achitat taxa de 3lei la un mosnegut simpatic. Si mai simpatic a fost ca atunci cand m-am intors sa plec dupa 2-3 vorbe schimbate mi-a vazut casca de alpinism prinsa de rucsac si m-a chemat sa-mi dea banii inapoi, ca el nu taxeaza cataratorii. Tare fain, bineinteles nu pt cei 3lei economisiti.

Poateca e serioasa, f batuta (destul de multa lume), si pana la capat traverseaza 4 poduri si mai multe palcuri de padure. Pe alocuri este lipita de perete si a fost zidit dedesupt pt a o sustine. Ochesc cateva linii pitonate si cu spituri.

Ies dupa nici 1/2h in partea din amonte, unde deodata peisajul devine molcom si linistit si nu mai intalnesc nici turisti; pe o stanca e scris cu vopsea „bar cafe 300m”. Sunt pe calea cea buna, trec pe langa o cireada de bivoli lenevosi si ajung la casuta lui nea Ovidiu (Baraianu), unde trag doar alpinisti si alti oameni de munte.


De departe ii vad pe Catalin si Ioana si ne facem din mana, locatia e intr-adevar de vis si cum ajung ne retragem la mese pt primile beri. Ioana se simte excelent cu cenunchiul operat, a reusit sa faca Grota lui Hili.


Dupa ce-mi montez si eu cortul privelistea spre chei ne imbie, si pornim pe poteca pt a vedea putin traseele. Catalin imi prezinta si peretii, intai Coltul Ascutit cu Peretele Ciorilor (in care se gasesc cateva trasee extrem de expuse si periculoase, cu doar 1 sau 2 ascensiuni) apoi Grota lui Hili si Peretele Porumbeilor, pt ca in final sa ajungem si la Peretele Urias, pornind semet direct din apa Hasdatei, unde se gaseste si cel mai dificil traseu abordat de noi.




Inca o bere la intoarcere (3lei ciuc), povesti cu alti cataratori (printre care si Adi Negrean) si apoi somn.

Zi 1

Ne trezim pe la 7:30, la 8 suntem mancati si echipati si ne luam ramas bun de la Ioana care ramane cu ceilalti cataratori pt trasee mai putin solicitante pt picior. La 10 minute la vale prin chei, o luam pe poteca la dreapta si ajungem imediat la intrarea in creasta Sansil (3B/5+, 4LC), primul traseu serios pitonat in Cheile Turzii. Cata porneste cap prima lungime, eu ma incalzesc si urmatoarele doua le fac eu, pt ca in creasta sa mearga catalin cap iarasi, pentru a economisi timp cu mutatul buclelor de pe un ham pe altul.



De la iesirea din creasta o luam imediat la stanga pe poteca , traversand un zurus (grohotis) spre Peretele Coltului Crapat, de unde se vede creasta Sansilului din lateral, cu traseele frumoase si interesante prin grota cu tunel deasemenea vizibile.


Gasim imediat intrarea in Csipkes (5A/7+, 5LC). Schita este aproximativa.



Prima lungime se duce usor in diagonala spre stanga, la pas trecand o burta fara prea multe prize (ne-am ajutat de o bucla, desi poate iesi si la liber destul de usor). Cata regrupeaza, si dupa ce urc si eu, porneste pe urmatoarea lungime, cu unu sau doua pasaje spalate. Ne luam inaltime, cheile se vad frumos, iar in partea opusa peretele urias in toata splendoarea lui.





La un moment dat Catalin scapa o bucla jos, o urmarim cu privirea incercand sa retinem locul unde s-a oprit. Pe tot parcursul ne intersectam cu o linie cu spituri noi, care urca direct (am inteles ca ar fi 9- sustinut). Urmatoarele lungimi merg cam in aceeasi idee, cu inca cateva pasaje spalate unde am tras de bucle. Ultima lungime nu o facem spre stanga, prin horn, ci la dreapta, apoi urmand putin creasta pana la inelul mare pt rapel. De sus o vedem pe Ioana in Scoala Turdeana, si ne chiuim reciproc ;)). Rapelul il facem dintr-o singura bucata, beneficiind de 2 semicorzi de 50m (altfel mai este un punct intermediar pt 2×25).



Urmam poteca evidenta pana la un zurus, admirand in continuare peretii si linia cheilor.

La zurus traversam spre stanga pe curba de nivel, si urcam pe o alta poteca pana sub peretele unde catarasem. Catalin cauta bucla pe partea dreapta, eu pe stanga, dar chiar la intrarea in traseu o gasim fix in poteca. Continuam in aceeasi directie si iesim spre capatul din amonte al cheilor. La corturi facem o supa, sandvitchuri si cate un carnat pregatit de gazde, si stam pana mai tarziu la beri.

Zi 2

Tot de dimineata o pornim prin chei, traversam apa dupa primul pod si intram in Vigh Tibi (5B/8+, 8LC). Din nou, schita e aproximativa.



Traseul incepe usor pe o fisura spre stanga, apoi un hornulet urmat de un traverseu expus dar cu prize bune. Am regrupat putin prea devreme, asa ca, pentru a nu avea pb in lungimile urmatoare, am uracat pana la regruparea reala. Se continua traversand spre dreapta, putin surplombat dar cu praguri bune la picioare si in general ok si la maini, apoi un hornulet si se iese in creasta de la baza peretelui porumbeilor, unde acesta se intalneste cu peretele urias. Urmatoarea lungime urmeaza crestuta si nu pune probleme, terminandu-se tot cu un hornulet.



Incepe sa se faca simtita caldura (peretele e batut de soare toata ziua, spre deosebire de Csipkes unde am catarat la umbra). Pe aici traseul se intersecteaza cu Madona Neagra (unul dintre cele mai redutabile trasee clasice din Cheile Turzii, alaturi de Calvari si Ave maria), si cu unca o linie de pitoane, Catalin se orienteaza spre stanga si o nimereste bine. Cataratul e in continuare frumos si nu f dificil, ies multe pasaje solicitante la liber. Regrupam chiar inaintea lungimii marcate ca artificial, A1.



Traverseul e foarte aerian, suntem la peste 150m deasupra Hasdatei. Scoatem scaritele, pitoanele sunt dese se se poate trece fara eforturi deosebite. Cand ajung in dreptul placutei, fotografiez omagiul lasat in memoria lui Vigh Tibor.



Peisajul e superb, copacii de jos din chei par formati din bulgari de frunze adunati. Caldura si-a spus insa cuvantul, si apa e pe terminate, desi am avut fiecare cate 2 litri. Urmatoarele doua lungimi sunt spre creasta, pornesc eu cap, ultima o incheie Catalin, desi obosit si deshidratat e deacord sa facem si Grota lui Hili, traseu asa de laudat incat nu voiam sa-l scap :). Facem doua rapeluri prin grota, arcada e extrem spectaculoasa, sus in grota se aud puzderie de porumbei grangurind.

Merg eu cap, pasul cel mai „dificil” e chiar la intrarea in traseu, primele doua lungimi le „legam” mergand concomitent si regrupez chiar inainte de traverseul spre stanga. Lungimea urmatoare caut pitoanele pe sub gainatul de porumbei (face parte din farmecul traseului :P), apoi traversez spre dreapta, ajungand chiar deasupra regruparii anterioare.


Ultima lungime pleaca Cata, si iesim sus deasupra grotei, pe buza formatiunii ca o coroana de imparat. Aici isi da seama ca a uitat adidasii jos, dar nu ne mai intoarcem dupa ei fiind f deshidratati (speram ca cineva i-a luat). In sus spre platou, apoi coborarea interminabila pe iarba lunecoasa si prin soarele torid.


Ioana, care ne astepta cu supa, se sperie cand il vede pe Catalin asa de tras la fata, cele 12 lungimi isi spun cuvantul si asupra mea din plin. Chiar si dupa supa, cateva sanwitchuri si vreo 3 beri, amandoi avem inca abdomenele „convexe” cum observa Ioana, si muschii sunt inca tensionati. Mai spre seara insa comandam cate un pastrav (12lei), pe care il mancam cu multa pofta direct cu degetele inainte ca d-na Eva sa apuca sa ne aduca tacamuri, continuam mai departe cu beri si ne refacem complet dupa o zi superba si plina. Nea Ovidiu ne pune muzica (Deep Purpule & other classics), si se continua cu discutii impreuna cu un grupa de parapantisti pe care ii si vazusem din traseu. Din ce mai povestea nea Ovidiu, alpinist si parapantis si el, am retinut „pula [cu accent ascutit pe u si a ;))], astia-s uniti mai [alpinistii, aratand spre noi], daca un cui misca se anunta unul pe altul imediat .. parapantistii fac bani vanzand unul altuia site de luat la vale”. F savuros omul, cu mustata si barba alba si limbajul viu.

A doua zi dimineata Cata si Ioana pleaca spre Iasi pentru a se pregati de Dolomiti, eu hotarasc sa mai raman o zi in Chei, in special ca apoi puteam merge la Craciunesti sa catar cu Adi Catana. Dimineata ne luam la revedere, Catalin si Ioana imi sunt f dragi dupa o vara in care am avut parte de multe lucruri frumoase cu ei si cu alti oameni de calitate.

Zi 3

Imi stabilesc ca traseu intai ocolul cheilor pe sus (6km), apoi ceva mai departe spre Tureni pentru a vizita cheile de aoclo. Pornesc pe versantul stang (drept pt mine, cum am pornit din amonte), urc pana pe platou si admir fiecare perete: peretele aerian, coltul ascutit, peretele ciorilor, grota lui hili, peretele porumbeilor, peretele urias. Mananc multe coarne coapte, apoi cobor spre capatul din aval al cheilor. La cabana imi reumplu sticla cu apa, este tot f cald si drumul lung fara izvor. urc pe versantul drept, de unde vad ceilalti pereti: peretele vulturilor, peretele ascutit, peretele coltului cu crapatura, peretele suurime. De pe platou pleaca traseul spre Tureni (6km), merge pe culmea domoala si intind pasul. Apropiindu-ma, dau de un drum mare, pe care o iau la dreapta. Imediat spre stanga e cariera de calcar, sunt curios si trec bariera pana in marginea exploatarii.

Peisajul antropic este impresionant, cariera se intinde pe trei nivele de cam 100m inaltime fiecare, si multi km pe orizontala. Pe fiecare nivel camioane uriase cara calcar alb sau pamant, drumuri coboara in spirale, iar la ultimul nivel de jos este vizibil calcarul alb, taiat perfect neted, si inundat cu apa. Apa e azurie si-mi aminteste de mediterana.

Ma intorc peste bariara si o iau pe primul drum la stanga, trec chiar pe la liniile de concasare, iar la iesirea pe partea cealalta sunt avertizat ca am fost printr-o zona interzisa (trebuia continuat pe un drum la vale si nu luat la stanga). Aflu ca cheile sunt in apropiere, continui pe sosea spre tureni si apoi la stanga pe fostul drum, folosit inainte de demararea lucrarilor la autostrada (va trece chiar pe acolo). Merg pe marginea padurii,padurea se termina si face loc versantilor abrupti ai cheilor. Nu vad nici o carare, si ma hot sa incerc sa cobor un valcel. Iarba e mare, scaieti de tot felul, f abrupt si pe alocuri cu bolovani instabili. Ma misc f incet si in liniste, si la un moment dat vad un animal maro-cenusiu disparand in iarba. Banuiesc ca e o caprioara, astept sa iasa de partea cealata, unde apare, la 10-15m de mine. Nu este o caprioara si pb un sacal, aspectul e de vulpe dar culoarea nu corespunde. Imediat dispare in tufisurile de mai jos, pe unde ar trebui sa-mi urmez si eu drumul care care se arata f dese si tepoase. Mai continui pe curba de nivel traversand alte cateva valcele, jos apa cheilor este f imbietoare, dar versantul este f salbatic si nu gasesc nici o cale de a cobora.

Ies inapoi sus pe platou si urmez linia cheilor, ajung in Tureni sat unde iar imi umplu sticla cu apa, si de unde incerc o coborare pe firul apei, care se infunda insa la o pestera mica. Din nou sus, de data asta pe celalalt versant, trec pe langa 3 moristi uriase, iar cand ma apropii de capatul din aval al cheilor incep sa aud voci de jos. Cobor pe o poteca si ajung la apa, urc pe poteca prin chei si la un moment dat dau de un grupa de tineri care faceau baie. Intru in vorba cu ei si ma bag si eu in apa, e f mare (3-4m) si pe o distanta suficienta. Grupul pleaca, vor sa mearga sa0mi arate drumul cel mai bun dar vreau sa mai raman, racorit ies sus si ma intind la soare.

Oboseala din ultimele zile se simte, atipesc si ma trezesc doar cand soarele dispare dupa culme si ma lasa in umbra. ma imbrac, cobor pe firul apei (am inteles ca se putea merge mult pe chei dar nu mai aveam timp), trec de primele cladiri si o iau la dreapta prin padurice. Poteca ma duce exact unde iesisem de la cariera, la limita dintre padurile si versant, zambesc gandindu-ma ce ocol am facut dand turul cheilor. Lungesc pasul si in cateva ceasuri sunt inapoi la cort. Fac si in seara asta un dus, mananc un carnat, vb cu Adi pt a doua zi si apoi cu taximetristul care ii dusese pe Ioana si Cata sa ma ia si pe mine din Petrestii de Sus, a doua zi la 4:20 (singura varianta sa prind legaturile spre Deva). Imi iau ramas bun de la dl Ovidiu, care nu vrea sa ma lase sa bag somn asa de devreme (9) dar ii explic ca tb sa ma trezesc la 3 si vreau si a doua zi cocotz. Trag la cort si oboseala celei de-a doua zi toride isi spune cuvantul, pic imediat la somn.

Zi 4

Dimineata ma trezesc la 3, strang bagajul, si ajung la intalnirea cu taximetristul (0723561271, 1.4 lei ziua, 2lei noaptea, numai cu aparat) care ma duce pana in Turda. F amabil, imi dau seama ca in Turda si zona lumea e destul de saraca.

Iau prima cursa spre Campia Turzii, de unde am tren pana in Deva. La 10:30 ma intalnesc cu Adi pe peron, mergem spre oras, cumparam un harbuz si ne oprim la o banca cu masa. Adi are pregatit mancare f fain, ma infrupt cu nesimtire din toate si mananc si harbuz din plin, organismul site nevoia de alimentare f puternica. Ne intoarcem la gara unde incercamun autostop, cursa fiind abea la 12. Adi are pregatita si o pancarda cu „Baita”, suntem luati repede si ajungem in Cheile Craciunesti pana la 11:30. Adi imi arata putin zona, urcam apoi spre peretele semet care promite, cu atentie fiind zona cu multe vipere. Ne oprim pe partea dreapta a potecii la semnul spre izvor, unde e racoare iar apa f f rece. Terminam harbuzul, dar luam cojile cu noi la baza peretelui. Aici, multe trasee de escalada de la 6+ pana la 9, si clasice de la 3B in sus. Ne hotaram la Sanatate, un 4B cu 4LC. Inainte sa intre in traseu, Adi vrea sa faca o mansa de escalada sa se incalzeasca, dar se incurca putin si ii afecteaza psihicul, asa ca hotaram sa intru eu cap in Sanatate. Nu vrea sa-si ia apa sau rucsac, zicand ca harbuzul l-a hidratat destul si ca nu mai bea pana sus. Eu iau 2l la mine.

Prima lungime urca pe sparturi mari inierbate, mergintins pana cand coarda incepe sa frece f mult si devine extrem de greu de inaintat. In mod sigur am sarit o regrupare, improvizez una si il filez pe Adi. Continui pe a doua lungime, imediat vine regruparea dar hotarasc sa merg mai departe ca aveam si coarda si bucle. pe perete e scris cu albastru, putin sters, si o sageata in sus. Continui asa, trec o mica surplomba si dau pe o brana inierbata. Traseul pare cam tare mai sus, asa ca regrupez la doua pitoane si un tzanc si-l filez pe Adi, care inainte sa ajunga la surplomba ma anunta ca am luat-o pe alt traseu, Clepsidra, si ca Sanatate traversa la stanga. Nu am informatii despre Clepsidra, asa ca il sun pe Catalin care cauta ceva documentatie si imi spune ca e 5A, si ar tb sa mearga. Il filez pe Adi, care cum intra pe brana striga „sarpe” si se blocheaza putin. Ajuns la mine il vad ca tremura si-mi spune ca era o vipera, stau putin sa ma asigur ca e linistit si ca ma pate fila ok si o pornesc in lungimea urmatoare. Moment in care Adi imi spune ca lui nu ii e frica de moarte, si simt instantaneu cum mi se moaie genunchii si duce psihicul. Nu am mai catarat clasice impreuna, desi f bun la escalada Adi are mai putine clasice decat mine la activ, si chiar nu stiu la momentul respectiv cum sa iau replica lui acum dupa 100m de perete. Continui cu f f multa grija, facand artificial pe pasaje de 6 si in general miscandu-ma f f incet.

Cat ma chinuiam la un pas, apare pe culme in stanga peretelui dl Cornel, cel care a amenajat traseul si ne intreaba daca suntem ok ca vede ca mergem incet. Ii spunem cum am gresit putin traseul si il intrebam despre Clepsidra, zice ca are multi pasi de liber impus si ca ar fi mai bine sa revenim in Sanatate. Ma pun in zelb intr-un piton cu inel, destul de ruginit dar tapan, ma desfac si trec coarda prin inel, apoi Adi ma lasa in jos, in timp ce eu incerc sa dirijez coborarea cat mai spre stanga, fara a ma desprinde din perete si a solicita pitonul. Dl Cornel ne urmareste cu binoclul si ne dirijeaza tot timpul. Ajung pe o brana, si intr-o spartura gasesc un piton in care ma asigur, apoi traversez spre stanga pe linia traseului. Adi vine direct pe brana pe care regrupasem si se duce pana in regruparea urmatoare, eu raman in urma si ma scot din coarda pentru a o putea scoate din pitonul de sus, o filez la mine, apoi merg si eu in regrupare. Urmatoarea lungime incepe cu un pasaj de tavanel surplombat, Adi se teme ca eu sunt prea greu si ca as putea smulge spitul regruparii in caz de cadere, asa ca il las pe el cap.

Trece surplomba cu bine si continua pe diedrul, in afara razei mele vizuale. Se opreste des sa se odihneasca, este si f deshidratat, apa din care am insistat sa bea si el fiind terminata, dar ajunge sus cu bine si regrupeaza.

Cu gura uscata pornesc in ultima lungime, f motivat si cu incredere stiindu-ma filat de sus. Lungimea este absolut superba, la picioare se gasesc prize pentru surplomba pe care am abordat-o in bavareza, iar apoi in diedru se merge f f frumos la fisura mutand centrul de greutate cand pe o fata cand pe alta. ma pun o singura data in zelb sa ma odihnesc, si, in ciuda problemelor din traseu, ies sus cu zambetul pe buze. E deja 6 (intrasem la 1 in traseu), si microbuzul spre Deva a trecut. Coboram repede, de-a lungul buzei prin padurice, descataram un hornulet, apoi adi pleaca la baza traseului sa-si ia rucsacul, in tip ce eu cobor la izvor unde lasesem doua sticle de2l cu apa la soare. Ma dezbrac si torn sticlele cu apa in cap, eram plind de praf, pamant, iarba si zgarieturi, imediat ma usuc la soare si ma imbrac, apare si Adi si o pornim la vale.

La sosea masinile sunt rare si avem probleme in a opri e cineva. Incep sa ma ingrijorez pentru tren, cand un opel trage pe dreapta si ne suim. Conduce un tip cu aspect de bulibasa, iar din boxe rasuna muzica lautareasca f faina. O calca tare, la curbe rotile scartaie, dar sunt atat de relaxat dupa momentele mai tensionate din traseu incat nu ma intereseaza. Ajungem in deva cu 2h inainte de tren, urcam la cetate unde sunt si cateva trasee de cocotz, discutam putin deschis ce nu a mers bine in traseu, amandoi suntem deacord ca ultima lungime a fost extrem de frumoasa. Lihnit dupa 4 zile de efort extrem de intens pe caldura de pb si 45C, ii termin mancarea lui Adi ;)).

Ne luam ramas bun, ma sui in tren, unde am loc in compartiment cu 4 femei pe care cred ca le cam batuse soarele in cap, incat mi-ar fi fost teama sa adorm :D. Mai urca un domn, si se continua cu multa panarama, spre dimineata insa mai dormim cu totii.

Concluzii

* sunt f multumit de progresul meu din ultima vreme, aproape cu fiecare traseu nou urcat am trecut la urmatorul grad
* mult din progresul respectiv se datoreaza unei forme fizice excelente si antrenamentelor ceva mai intense din ultima vreme
* si mai mult se datoreaza faptului ca l-am avut pe Cata, alaturi de care merg cu f multa incredere. e important ca ne intelegem bine si inafara traseelor
* lectie mereu reamintita: hidratarea este extrem de importanta in zilele toride, in special atunci cand cateri si ai nevoie de toata puterea de concentrare, fara optiunea de a „trage la umbra”
* Cheile Turzii sunt mai putin „dracoase” ca si Cheile Bicazului („dracoase” e calitate la mine :D), dar sunt mai primitoare, mai frumoase, mai apropiate cumva de suflet. traseele insa sunt redutabile
* mi-a placut in Cheile Turenilor, ceva mai salbatice si cu mai putini turisti
* este extrem de importanta comunicare in traseu, cu Adi am avut ceva hibe, si, desi nu a facut nici o greseala, dimpotriva (eu am gresit pr-zis ca am sarit regrupari si apoi orientat gresit), de aceasta data nu m-am simtit f in siguranta si asta a contat pentru experienta per total
* impasul din Sanatate sunt sigur ca a fost o experienta buna de avut (dupa ce am iesit cu bine din ea), este important sa fii pregatit si pentru astfel de momente
* in general, se pare ca ma tine binisor psihicul, panica reala nu am avut si singurul moment mai dificil din Sanatate l-am depasit f repede
* cataratorii cam sunt oameni faini peste tot. in general omaenii sunt faini ;). ardelenii cu care am mai interactionat, desi mai cu treaba lor si mai putin preocupati de ce se intampla pe langa, sunt comunicativi si de ajutor atunci cand apelezi la ei.

Per total, a fost una dintre cele mai frumoase iesiri, si in mod clar o culme a ceea ce am catarat eu pana acum. Este loc de si mai mult progres, dar trebuie cladita si ceva experienta.

Mai multe poze aici.

PS: da, urmeaza descrierea iesirii in Crai si Bucegi 😉

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.