Iaşi Outdoors

septembrie 29, 2010

Planet Granite in Sunnyvale

Ce-mi propusesem si pentru ultimul weekend aici, ceva mai scurt si linistit, am apucat in final sa vad.
Planet Granite sunt 3 sali de catarat din silicon valley sau bay area, evident cu toate dotarile necesare. Cea mai aproape de mine e si cea mai mare, si cu ratingul cel mai bun. Ce puteam sa-mi doresc mai mult, probabil sa fiu putin mai antrenat sau in stare de a parcurge mai multe trasee dar oricum am mers mai mult ca in vizita. N-am avut acces la zona de escalada pentru ca trebuia sa trec un test de filat ce includea si cunostinte despre comenzi, iar mergand duminica la sfarsitul programului nici lectii nu se mai tineau. Mi-au ajuns insa zonele de bouldering. E chiar impresionant de mare, dotata cu tot ce-ti trece prin cap (aparate gimnastica / greutati / sauna / dusuri evident) si destul de aglomerat. Traseele de bouldering sunt notate crescator dupa dificultate de la V0, V1 .. pana la V9, eu reusind sa fac un singur V3 maxim.

From Planet Granite

am fost politicosi si am lasat-o pe Camelia prima


Radu si eu


traseul mov care m-a fascinat. n-am reusit sa-l fac

octombrie 4, 2009

Si BLOCKER s-a deschis !

Filed under: antrenament, artificial, bouldering, iasioutdoors — Etichete:, , — Mihai Diac @ 10:14 pm

Asa cum anuntam, deschiderea a avut loc sambata. Ultimele ore inca cu munca frenetica, dar conform programului. Seara a fost un mare succes, cu participanti de toate varstele si nivelurile, de la copilasi la seniori, de la veteranii care au adus alpinismul in Iasi reuniti cu aceasta ocazie pana la asii actuali ai sportului la nivel national. Mult mai mult si mai bine a scris Ioana. Ideea de baza e ca acum exista o structura de calitate, cu posibilitati de extindere (pentru deschidere doar putine prize au fost montate), unde „vechii” isi pot creste performanta iar incepatorii beneficiaza de un cadru pentru a incepe :). Alte detalii pe www.blocker.ro.

Aici, cateva poze facute de Bernard:

2009.10.03 Deschidere BLOCKER

septembrie 8, 2009

Dinamo XXX, Fisura Neagra si Pestera Munticelu I

Filed under: 5B, 6B, artificial, calcar, clasice, mobile, munte, poze, soare, toamna — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 10:56 pm

Cel putin de la venirea din Dolomiti, am fost complet fara chef la munca si nu numai, scos din starea asta doar de iesiri si activare fizica. Dintre iesiri, cea din ultimul weekend a fost deosebit de faina.

Eram curios cum ma simt inapoi pe peretii nostrii din Cheile Bicazului, asa ca atunci cand ne-am hotarat sa lasam Retezatul pentru mai sigurele si apropiatele chei (anuntat cod galben in 40 de judete ..) nu am fost foarte dezamagit. Asa ca sambata la 5am ne pornim din Iasi: eu, Vlad, Cata, Andrei si inca cativa prieteni de-ai lui Catalin, Lori, Adri, Ionut.

In chei Andrei si Catalin voiau sa faca frumosul Traseu al Independentei, eu cu Vlad mai fara plan, pana vine Vlad cu propunerea inedita, sa incercam Dinamo XXX (30 :D), traseu in dreapta Fisurei Artei, 6B considerat tare si fara repetare de probabil multi ani. Cata se arata sceptic, in special ca stia de la Costica Costea ca acesta din urma coborase dupa doua lungimi fiindca nu erau pitoane. Noi avem mobile (vo 8 frienduri Vlad, nuci si 4 camuri ale mele), luam si ciocanele si pitoanele la noi, stiind ca din primele lungimi ne vom da seama cu ce se mananca si lucrurile vor fi transate, fie cu o reusita fie dandu-ne jos. Ne despartim, baietii spre traseul lor iar Lori Adri si Ionut spre Suhard la plimbare.

Urcam pe valcelul de la izbuc pana sub perete, unde gasim repede o linie de pitoane vechi in dreapta Artei si Surducului. Vlad porneste pe prima lungime incarcat cu echipament:

Urca incet pe fisuri, pana ajunge la brana pe care o parcurge spre dreapta si regrupeaza.

Abea dupa ce intru in traseu imi dau seama de ce nu s-a grabit Vlad, peretele de la nivelul copacilor este extrem de murdar (in special dupa calcarul dolomitic ..) si nu ai siguranta nici in maini nici in picioare. In stanga regruparii se vede o fisura clara, rotunjita spre exterior, asigurata rarut cu tevi – nici nu ar fi fost locuri pentru batut pitoane. Pornesc cap.

Peretele este inca acoperit de mazga. Pitoane nefiind, fac un fel de artificial pe mobile si e extrem de solicitant. Nu am nici eu f multa experienta specifica. Incep insa sa capat din ce in ce mai multa incredere in mobile, pe masura ce invat sa le si pun mai bine ..

La un pasaj in care nu avea sens sa pun mobile si pitoanele lipseau, ma ridic pe prize mici la maini incarcand pe piciorul ce incerca sa prinda o fata cazuta nu foarte compacta. Cand sa ma ridic, tot ce e sub picior fuge in vale si cad in brate, cu mult efort reusesc sa revin si continui pana la urmatoarea teava batura in fisura rotunjita. Merg cu trei frienduri, doua sub si unu la inaintare, pana dau de o teava si un bolovan incastrat unde regrupez nu foarte comod, obosit, sa-l mai las si pe Vlad, poate el reuseste sa se miste mai repede. Cam doua treimi din lungime am abordat cu artificial.

Pana ajunge el la mine insa glezna dreapta imi amorteste rau de tot si o vad ca e si umflata. Am fortat in pasajul in care am ramas doar in maini. De asta si pt ca eram deja in traseu de aproape 3h, ne hotaram sa ne dam jos. Lasam o chinga si o veriga rapida la teava si bolovan. Lungimea catarata (eu sus pregatindu-ma de rapel):

Experimente fotografice cu autostitch:

Cum varianta de backup cu Artei nu mai apre fezabila cu glezna mea, ne hotaram sa mergem la Gatul Iadului sa vedem ce fac baietii. Am gustat putin din Dinamo, dintre noi sigur il vom relua intr-o formula sau alta, mai pregatiti pentru ce ne asteapta.

Lori si baietii ii asteptau pe Cata si Andrei, care terminasera traseul si se intorceau. In chei, o caruta cu fan ajuta la fluidizara traficului:

Pe drum ne gandisem sa intram totusi in Vanatorii in Piatra Altarului, dar acum ne dam seama ca acolo apropierea si retragerea ar dura cam mult .. Ii propun lui Vlad Fisura Neagra pe care eu nu o facusem, si ne hotaram sa ne bagam in ea. Vlad pe prima lungime:

Peretele Hornului Mare, cu Santinela si Tavanele in dreapta:

Pod intre soare si umbra:

Una dintre panoramele care imi plac cel mai mult, intreaga vedere din fundul cheilor de la baza Fisurii Negre:

Intre timp, din Vlad a mai ramas doar un picior inafara fisurii:

Iese pe sus si regrupeaza, pornesc si eu si apuc sa fac si o poza in fisura:

Prima lungime e cam lustruita, iar in partea de sus am tras de bucle acolo unde hornul se inchide. Se poate ramona mult si economisi energie pentru iesire la liber .. data urmatoare.

Pe a doua lungime pornesc eu cap:

Si regrupez in „cuibul de vulturi”, extrem de comod si inedit ca priveliste. Stau relaxat pe spate cat il filez pe Vlad si admir soseaua din chei de sus, de la aproape nivelul tavanelor.

Vlad reuseste sa scoata la liber pasii lungimii, dar cu doua puncte de odihna. In regrupare ma joc putin cu pozatul, cu rezultate felurite.

Urmatoarea lungime e o bavareza foarte foarte frumoasa, Vlad ma anunta ca nu extrem de usoara.

Pleaca el cap pe lungime:

Inainte de a ma urni, cu ceva greutate, din locul atat de superb, ca priveliste, ca detasare de lumea de jos, mai admir odata profilul tavanelor.

Scot lungimea la liber cu o mica exceptie, si ies sus incantat si bucuros ca Vlad a vrut sa facem acest traseu superb in care a mai fost de cateva ori.

Nu montam rapel ci descataram la intrarea in Pestera Neagra, dupa care repede la sosea, in Lacul Rosu la ceva cumparturi si apoi spre Sugau unde Catalin initiase incepatorii in catarare :), nu fara a mai arunca o privire spre linia atat de frumoasa si verticala a Fisurii Negre.

Seara s-a terminat cu vin rosu, povesti si voie buna, retragandu-ne la corturi dupa ce luna a rasarit minunata de dupa creasta din Sugau. Nu stiu din ce motiv, anu asta parca terminarea verii e si mai putin vesela ca de obicei.

Urmeaza inca o zi de „cod galben”. 🙂

Update: Vlad a apucat sa puna si el varianta lui, ca de obicei, mai realista si cu picioarele pe pamant 🙂

octombrie 20, 2008

A doua vizita la Costila

Filed under: 3B, 4A, 5B, artificial, catarare, clasice, munte, toamna — Etichete:, , , , , , , , — Mihai Diac @ 9:56 pm

Trasee: Herman Buhl (5B, 6LC), Fisura Intrerupta (4A), A.T.P. (3B, predominant artificial)

.. si asa se face ca pana a povesti aventura din Crai si Bucegi de asta vara, am ajuns iar la Costila :). De cand am inceput lucrul nu am ratat nici o ocazie de a iesi la munte, si cum acum am intelegere de la servici mi-am putut lua luni liber pentru o iesire mai departe de Iasi. Plecam la 12 noaptea, dimineata la rasarit suntem in Busteni, atipim putin, apoi 3h prin padure pana la Costila la refugiu unde ne instalam.

Sambata dimineata urcam pe Valea Galbinelelor, este f rece, zapada brumata si gheata pe copaci. Pe vale – prapad – se pare ca un bloc mare de stanca s-a dizlocat curatand jumatate de versant de jnepeni, pamant, brazi si orice a mai fost. Renuntam la intrarea in hornul de pe firul secundar, pe stanca e crusta de gheata si ar putea fi ceva probleme.


La refugiu Catalin si Ioana trag putin la somn dupa o noapte pe drum, eu si Vlad vrem sa profitam si de dupa-amiaza si facem Fisura Intrerupta din Tancul Ascutit, traseu scurt cu intrarea la 20m de refugiu. Lungimile de sus sunt dificile pt ca apa care s-a scurs pe conglomerat e inghetata si aderenta indoielnica. Coboram in rapeluri pe linia traseului, ultimul rapel la lumina frontalei lui Catalin pt ca intunericul se lasase de ceva timp.


Ne retragem pentru noapte, dormim bine desi in refugiu apa ingheata pe alocuri. A doua zi, Eu cu Vlad facem Herman Buhl, traseu cunoscut al Bucegilor, Catalin si Ioana incearca Fisura Rasucita dar din motive de frig si probleme cu genunchiul se retrag la peretele de langa refugiu.

Herman Buhl, varianta pe fisura, incepe tare, cu o lungime de traverseu ascendent spre stanga (directia intregului traseu e asta), surplombat. Artificialul e singura solutie, in special avand in vedere ca probabil sunt sub zero grade, si asta fara sa luam vantul in considerare. Vlad merge cap (mereu, la iesirea asta), eu il urmez. Pe la jumatatea lungimii 1 mai sa cedez fizic, Vlad imi striga sa am grija sa ma pozitionez bine in scarite, moment in care imi dau seama ca scarita mea inca era agatata de ham :D. Mdah, asta explica efortul :D. A doua lungime traverseaza putin dreapta sus (singura abatere de la directia dominanta a traseului), tot artificial acum, dupa care urca in stanga sus. Regrupam intr-un „balcon”, si stam putin sa ne orientam. Singura solutie viabila pare traverseu descendent stanga, cu numai  un spit vizibil pe 10-15m. Pana la urma e ok, si a treia lungime se continua in sus dupa traverseu, traverseu care imi da ceva emotii ca sencund care oboara si trebuie sa scoata asigurarile. In portiunea urmatoare, durerea din maini devine f puternica (e frig, vant) si ma pun in zelb intr-un piton. Zbor vo 3m cu el, nu-l alesesem prea bine, dar il iau si pun in rucsac „mandru” nevoie mare de primul meu piton dizlocat – e usor sa-ti pastrezi cumpatul ca secund. Lungimea a patra urca pe fisura devenita larga, e usor dar f expus, mereu pe buza haului. Se continua, cu un pas macar de artificial (eu am facut mai multe :D), iar la capatul lungimii a cincea se regrupeaza la „Loc pt fumat”. ultima lungime ne scoate relaxat sus, de unde ne retragem de-a lungul crestei, cu cunoscutul traverseu expus si rapel in final.


Seara la refugiu inca o masa cu mult usturoi, la lumina lumanarilor, de aceasta data singuri.

Povestim pana sa adormim, dupa o zi plina, dura, minunata.

Luni dimineata (cand oamenii isi ingroapa viata prin birouri :D), ne intampina, in sfarsit, soarele. Ioana se pune pe plaja, noi urcam un traseu scurtut, de artificial, chiar langa refugiu, asa ca avem parte poze foarte faine de la ea. Fur una:

noi

Dupa ce a incercat si Ioana frumosul traseu al cataratorului, am mancat si pornit la vale prin padurea miraculoasa, cu primele urme de toamna. Pe la 1-2 dimineata ajungem in Iasi, a doua zi la servici de la 8. Viata poate fi f faina.

Concluzii:

* iesiti. nu conteaza unde, nu conteaza pe ce vreme. in mod ciudat, iesirile astea de vis sunt o forma f buna de a mentine contactul cu realitatea (bineinteles, totul trebuie facut cu raspundere si pregatire)

* e fain toamna spre iarna. e dur. dupa 10 minute de catarat pe stanca bocna cu mainile goale iti vine sa urlii de durere. dar e misto. pot doar sa-mi imaginez ce trebuie sa fie cand iarna isi intra complet in drepturi

* in bucegi trebuie sa mai ajung, iarna, vara, la cocotz, la trekking

* serviciu nu te omoara. comoditatea excesiva, blazarea, poate

* asta e veche, da cand esti cu oameni ageri si de viata, orice e prilej de distractie, si nu exista oboseala morocanoasa

* artificialul nu e greu. e solicitant fizic (din ce spun baietii, doar daca nu-l faci bine :-„). dar e ok si, in special ca secund, siguranta reala e destul de mare

* imi place sa catar si cu Vlad. chiar daca e semnificativ mai precaut decat Catalin, asta nu-mi taie din tupeu 😀

Deja am ajuns intr-o faza in care ies mai mult decat pot sa „consemnez”. E bine, chit ca munca imi mananca f mult timp. Macar e o munca care imi place, care ma incita. Timpul ramas il folosesc cat de bine pot, asa cum weekendul asta am catarat sambata in Rarau pt ca duminica sa urc si cobor Ceahlaul. Alta tura faina rau .. cand oi mai apuca sa o pun.

PS: o descriere mai putin gogonata a iesirii a pus Vlad ..

iunie 24, 2008

Cheile Bicazului – Traseul Alveolelor (4B, 5+ A0 (7+), 4LC)

Filed under: 4B, artificial, catarare, clasice, video — Etichete:, , , , , — Mihai Diac @ 4:32 pm

­­­­­

Dupa o noapte de munca si o dimineata cu treburi pe la facultate, sambata pe la pranz am uitat de toata oboseala cand a venit intrebarea ­Ioanei, daca ma bag la o iesire in Chei. Echipa completa: Catalin, Ioa­na (la primele miscari dupa 2 luni de refacere), Vlad V si Emil, in nici 3 ore ajungeam la intrarea in parcul national, si ne oprim chi­ar dupa indicator, unde spre dreapta se urca 100m pe poteca la cabana lui Ticu Lacatusu din Sugau. Pentru cat mai ramasese din zi, facem escalada pe traseele batute pe peretele din spatele cabanei, bucurandu-ne de peisajul de vis. Traseele, desi nu f multe ca numar, sunt de toate dificultatile.

­­­

Punem apoi corturile, (cu acordul lui Nea’ Dorel care se ingrijeste si de cabana – cabana privata, nu e deschisa turistilor), si cateva ceasuri ne lungim la vorba, tragand si de berile luate din Bicaz. Nu foarte mult, vrem sa intram devreme in traseu a doua zi.

Dimineata, dupa ce mancam cate ceva, lasam corturile si coboram la masina cu echipamentul de catarat si rucsacii. Strabatem cheile, si de partea cealalta tragem in parcarea din fata  Cabanei Raza Soarelui (in renovare). Ioana si Emil raman la plimbare, fotografiat si alergare, Catalin cu Vlad si cu mine pornim spre peretele din spatele cabanei (schita traeului e doar orientativa, asa se vede el de la raza soarelui)­

­

O taiem prin padurice , pana ajungem la baza peretelui unde se continua pe o carare aproximativa, la stanga, pe brane inierbate.­

­

In special vineri dar si sambata a plouat in timpul noptii, si deja se vede ca peretele este pe alocuri ud. Ajungem la baza traseului unde ne echipam (numele traseului este trecut cu rosu la baza)

­

Catalin porneste cap, eu si Vlad secunzi, fiecare pe cate o semicoarda.

L1

Se inceput relativ usor, dupa vreo 15 m se intra intr-o bavareza in care, ud fiind, si eu si Vlad am tras de o bucla, apoi se urca fara probleme pana in regrupare.­

­

L2

Urmatoare lungime este mai taruta, dupa vreo 7 m lejeri se intra intr-o bavareza intoarsa (o burta care vine peste peretele vertical), dupa 10-15m de bavareza peretele devine f sarac in prize si urmeaza un pas tarut dupa ajungandu-se in regruparea, din nou destul de buna.

Vlad porneste primul, dar acolo unde trebuia intrat in bavareza, trecand peste o alta burta de stanca, se descurajeaza (fisura era si f uda) si, dupa cateva incercari hotaraste sa se intoarca. Descatara pana la mine, tragem semicoarda lui si o intindem pana jos. Cei 50m ajung numai bine, face rapelul, eu trag semicoarda inapoi, o filez si o pun in rucsac. Pornesc f motivat, in special ca intoarcerea ar pune ceva probleme pentru Catalin (care pana acum mersese f bine, in ciuda umezelii, doar la intrarea in bavareza ajutandu-se cu o bucla). Trag si eu de bucla respectiva, si trec cu bine, ma pun in zelb sa ma odihnesc putin, apoi la pasul tare iar ma ajut cu bucle, dar ajung ok la Catalin, bucuros si montat pt ce urmeaza­. Portiunea e asigurata f bine, pitoane dese si in punctul de dificultate maxima este si un spit, deci „se face”.­

­

L3

Dupa inca 6-7 m de pragulete, se ajunge la o bavareza si mai clara, cu picioarele mai la aderenta, si care spre final devine prea ingusta, dar cu o ranga mare la stanga se transeaza. Lui Catalni ii iese curat, eu iar trag de bucla, dar ma consolez ca in regim de mansa asa ceva faceam fara mari probleme (btw, traseul Sarpelui tot din peretele postei e un f bun exercitiu pt pasajul asta).

­

L4

Lungimea asta e cea ma dificila (la liber), porneste in diagonala spre dreapta, pe o fata curata, in care vreo 3-4m singura priza calumea, din pct meu de vedere, e o alveola in care incap asa, cam prima falanga de la doua degete .. Nu-i bai, Cataln imi explica la fata locului cum se folosesc scaritele, dupa care urca pana sus si dispare pe platou. Inainte sa nu ne mai auzim imi striga insa sa ma grabesc, ca lui i s-a facut foame :)). Nestiind ce urmeaza, pornesc oleaca nehotarat dar dupa ce m-am pus in prima scarita am dat shutdown complet la orice emotie, si totul se rezuma la pasii logici (cred ca si spuneam cu voce tare ce fac :)) ). A mers excelent, f repede, dupa iesirea din pasaj mai sunt inca vreo 15m tare frumosi asa, in special ca vin ca o relaxare dupa bucatica mai tensionata, ii fac si pe astia in viteza si ajung sus gafaind dar fericit.­

­

Catalin relaxat la final­

­

Mancam cate ceva, ­admiram peisajul, apoi o luam pe platou la dreapta (e si marcata retragerea cu linie alba). Cata tot incearca sa prinda niste fluturi in cadru, dar pana la urma se multumeste cu un gandacel mai putin pudic.
­
­

La raza soarelui ne intregim echipa, mai stam la vorba putin in fanul proaspat cosit cu Irina, si ea la cocotz cu restul trupei din Iasi, si apoi ne intoarcem in Sugau sa recuperam corturile, de acum pe deplin uscate si numai bune de strans.

­

­De aici, in masina, o oprire la benzinarie pt ceva bere si „alte” lichide rehidratante ;)). Pana la Iasi, drum intins si muzica buna.

Concluzii:

– traseul e f bine asigurat, regruparile cu spituri, ca si pasajele cele mai dificile

– pitoanele sunt suficient de dese ca sa permita trecerea si unui secund mai putin experimentat

– mie mi-a parut un traseu solicitant fata de alt 4B, Diedrul Cuiburilor de Soimi (rt restant), are mai multi pasi dificili

– daca a plouat recent, sanse bune sa gasesti ude in special primele doua lungimi

– traseul este batut de soare si de vant cea mai mare parte a zilei

– chiar si cu doua semicorzi/corzi de 50, nu se poate face rapel decat din prima lungime

– Cata spunea ca a treia lungime poate fi dusa pana sus

– durata totala a fost de 5h, din care cam 1 a fost cu manevre cand a coborat vlad. oricum, Catalin zicea ca l-a facut si in 2 deci conteaza mult echipa­

Spor la catarat si carari cu soare !­

Blog la WordPress.com.