Misi Szalma – din nou in Cheile Turzii
Dupa multa incertitudine in timpul saptamanii legata de weekend (what else is new ..), vineri se transeaza lucrurile: Vlad renunta la un botez pentru iesire (naspa sa scapi de o obligatie ..), si avem masina si gashca pentru Turzii, unde se desfasoara a 33-a editie a Memorialului Misi Szalma organizat de Pajura Turda. Sincer, imi doream a naibii de mult experienta unui concurs, si nu am fost dezamagit, chiar daca asta a insemnat sa aman putin revederea cu o prietena draga, care ar fi putut veni la un mai domol Crai.
Asa, in echipa Vlad, Cata, Andrei si eu ne pornim vineri la ora 12 noaptea spre Turda. A doua zi la 8 stim ca incepe concursul, si de la Iasi avem ceva drum. O luam prin Cheile Bicazului, la trecerea in Chei, pe la 2 noaptea, punem traditionalul Thunderstruck si ne dezlantuim ;)). Dar acum mai aveam vreo 5 ore de condus, mai atipim, spre 4 il schimb pe Vlad la volan, iar la 7 suntem in Chei. Admosfera e tare mohorata, dar, chiar daca e liniste, numarul mare de masini si de corturi de la casuta arata ca participarea va fi numeroasa. Ne culcam pana la 8:30, acum am aflat ca briefing-ul e la 9 si mai castigam putin timp de odhna.
La trezire Cata e gentil si ma intreaba daca e ok sa faca el echipa cu Vlad si eu sa raman cu Andrei, bineinteles ca e, chiar daca de miscat m-oi misca eu ca secund baietii impreuna au sanse sa mearga bine cap schimbat si sa faca mai multe puncte.
Andrei, care la escalada este mai bun ca mine (lucru pt care il admir foarte mult :P) are ceva mai putina experienta in clasice, si, in special, mai putina incredere in el in astfel de trasee, initial sunt putin ofticat ca nu e cuprins ca si mine de fervoarea concursului.
Startul e fulminant, oamenii cu echipament pe ei o pornesc in goana sa intre primii in trasee, noi ramanem ultimii pentru ca nu ne pregatisem. Imi vine sa fug, Andrei e mai domol de dimineata.
Ajungem insa destul de repede la intrarea in Creasta Frumoasa, unul dintre traseele obligatorii (alternativa fiind Suspendatul), nu suficient de repede pentru a intra primii, o echipa era in a doua lungime iar alta, feminina integral, se pregatea sa intre. Lasam fetele.
Vis-a-vis, Peretele Sansilului si Suspendatului clocaie de cataratori, se aud strigate mereu si imi place admosfera.
Andrei e chill, vb mereu la telefon si ma scoate putin din sarite pe mine, mai maniac si focalizat pe competitie.
Cheile sunt mohorate.
Pornesc si eu cap pe prima lungime, facand un artificial urat. Sus il filez pe Andrei, care incearca sa-i dea liber si vine mai grelut. E prima data cand cataram impreuna, si stiu ca e in general circumspect asa ca il filez atent sa capete incredere. Pe urmatoarea, care justifica intr-adevar numele traseului, merge el cap.
Din regrupare mai fac cateva poze, peisajul de inceput de toamna din chei imi place la nebunie, padurea e fantastica.
Iesim sus si o pornesc spre poteca in directia in care stiu ca vine cablul pt coborare. Urmatorul in plan, Quo Vadis, traseu pe care nu-l mai facusem dar de care auzisem ca e fantastic de frumos, cu mult liber expus dar usor. Nu ne-am cramponat in trasee stiute, oricum sanse la premii nu erau asa ca am vrut sa profitam de ajunsul destul de dificil in chei.
Ascutitul arata f bine, desi e inca intunecat. Mi-a placut f mult traseul cand l-am parcurs cu Radu cu vre-o luna inainte.
Alte echipe in traseele de la Scoala Turdeana.
Trecem apa pe cablu in dreptul Qvo Vadis-ului, ma bucur mult ca apuc sa fac traseul. Nimerim intrarea destul de repede.
Pornesc cap (tot traseul am mers cap, in ideea ca poate ne miscam putin mai repede). Prima lungime cu cateva puncte dragute dar usurica si inerbata, intai spre dreapta si apoi stanga inapoi. Iau inaltime, vad peretele in sus, si poteca din chei jos. Peretele opus se arata frumos, si e intesat de cataratori. Se pare ca anul asta multi si-au facut planul invers de cum auzisem ca a fost anul trecut.
A doua lungime trece o surplomba pe prize mari, din Dolomiti am prins gustul pasajelor de gen, unde siguranta vine din increderea in fortele proprii (si, evident, prize :D), iar expunerea e mare. Pe brana de dupa dibuim putin, ne auzim si cu Cata care pb ca deja era in Suurime, o echipa din Porumbeilor ne arata cam care e linia. Pana vine Andrei avusesem timp sa ma uit la perete si mi-e destul de clar pe unde trebuie mers, stiu ca trebuie atentie multa ca se apropie si de Vigh Tibi si de Porumbeilor. Pornesc pe cea mai dificila lungime, iar in pasul mai grelut (pe la 7 parca), un diedru larg, nu am rabdare sa caut prizele, in special ca luaem cam putine bucle si ramasesem fara. Trag de pitoane, refolosind ultimele doua sigurari, si ajung destul de grelut sus. Din peretele opus, Cata ne face cateva poze. Linia traseului merge pe sub petele negre din dreapta si apoi prin cele din stranga.
Punctul portocaliu Andrei, nregu eu.
Ma misc cam incet, Andrei ca secund vine ceva mai bine. Regrupam.
Surpriza, Andrei e prins de ideea ca totusi poate e misto in concurs, si imi spune ca e devreme. Eu nu prea cred, dar ne uitam la tel si e intr-adevar daor 3. Avem timp sa terminam fara penalizari :). Ma bucur, in special de faptul ca l-a prins si pe Andrei.
Inca o lungime si regrupez sub grota. Grota e escaladeaza pe dinauntru, si se trece tavanelul de la sfarsit. Merg cu mult multa placere, poti asigura bine si e un pasaj f frumos si expus. Ies sus increasta, odata cu niste baieti din Gura Humorului parca care terminau Memorialul, si ei in concurs dar tot de placere. S-a inseninat si priveliste de care sa te bucuri.
Apare si Andrei de dupa un boschet ;)).
Si inspre Turda e fain tare.
Coltul de pe care s-a urmarit buna desfasurare a concursului:
Ne pozam reciproc inainte de ultima lungime pe creasta si-i dam pana sus.
Baietii din Memorial
Deasupra si dedesupt, parapante.
Alt echipaj iesind din un traseu paralel. Pe fundal, celalalt perete al Cheilor.
In zare, lucrari la autostrada:
Andrei la iesirea din traseu. Ma bucur ca a iesit incantat.
Culmea stancoasa a dealului, aratand substratul de calcar.
Minunata padure.
Avem mai mult de jumatate de ora pana la penalizari, ii dam fara sa ne grabim la vale.
Pe drum si alte echipe.
Din urma, zanganit puternic, surpriza, e Vlad cu Cata. Alergam si noi cu ei, desi la noi finalul nu fu atat de fulminant si ajungeam oricum in timp. S-au miscat excelent au vreo 6 trasee la activ, si deci si motive sa nu lase nimic la voia intamplarii.
La limita timpului, ajunge si Jo Indianul cu colegul lui, favoritii clar. Multe multe trasee ..
Cat ne intoarcem la masini, ii vedem pe Radu cu Nusu in alergare, vor lua ceva penalizari, glumim simuland un blocaj de ruigby. Si eu au catarat f mult.
Mancam ceva si revenim, la intuneric, la casuta, unde sunt programate prezentari. Bagam bere si mici, ca niste sportivi ce se respecta ;)) (mai putin Andrei, care e vegetarian din convingere, pb de asta mai lesinat intre trasee :P).
Prezentarile sunt ok, dar poate mai putin fascinante fata de ce am facut noi in Dolomti. Asta imi da idei, poate organizam si noi ceva in genul asta in Iasi ..
Punem corturile, fuga la somn. A doua zi Andrei nu mai pierde timpul la pregatire, l-a prins putin :). Cu punctajul curent, avem sanse la un loc onorabil pe la mijlocul clasamentului. DIn pacte ambele aparate sucombeaza (la mine acumulatorii, la Andrei o sticla lasata deschisa noaptea in cort, si nu am mai avut poze din trasee.
Pornim in viteza spre Sansil, din pacte doua echipe sunt deja in traseu si mergem mai grelut pe unde altfel am fi zburat. Andrei merge cap tot traseul. Dupa, fuga la Csipkes, unde, din pacate una dintre echipele din Sansil a pornit deja. Alti baieti, inafara concursului, ne dau prioritate, asa cum e frumos (multumim). Mai avem doar doua ore pana la penalizari, si 2:30 pana la descalificare. Andrei pleca cap pe prima lungime, eu vin val vartej tragand pitoane destule dar in prima regrupare ne aglomeram cu colegii dinainte. Plec cap, dar nu pot depasi secundul care merge cu doua scarite. Sunt putin ofticat, dar imi propun sa leg lungimile – stiu ca se poate la limita – si sa trecem in fata. Deci nu opresc in regrupare si pornesc pe cea mai dificila lungime, pe care fac un artificial convins dar eficient. Sus, raman fara bucle la 15m de urmatoare regrupare, na ca ne-a ajuns coarda dar nu si asigurarile. Capul din cealalta echipa vine si el, si imi imprumuta vreo 3, eu il invit sa se foloseasca sanatos de ale mele. Regrupez, Marius (deja ne prezentasem) trece mai departe. Andrei nu-l poate depasi pe Paul, secundul lui Marius, si pierdem ceva timp. Cata importalizeaza momentul, din Grota Sansil:
Ultima lungime o scot sus la limita semicorzilor, regrupez la un piton. Iesim toti patru odata, ceasul arata fix 2, de acum penalizari, in jumatate de ora descalificare. Ne gandim totusi sa coboram odata pe semicorzile naostre sa aiba si baietii o sansa (un rapel in loc de doua problematice). E clar ca sunt oameni faini si oricum concursul nu e asa important la urma urmei, la nivelul nostru.
Rapelurile si coboratul pe valcel ne iau nepermis de mult, si pana in poteca e clar ca suntem descalificati, asa ca ne relaxam. Ajungem la Casuta, unde aflam ca totusi punctajul de ieri se tine <:-P. Se afiseaza clasamentul, suntem pe 15/18. Daca ne grabeam azi (si gaseam traseele libere) aveam probabil locul 9. Dar e ok, nu am nici o parere de rau.
Prietenii au rezultate bune, Radu si Nusu 4, Cata si Vlad 6. Pentru mine faptul ca am facut trasee noi si preponderent la liber (exceptie Csipkesul), in zona asta draga, toamna, face toti banii si efortul. Mi-a placut si sa catar cu Andrei, ma bucur ca i-a placut si lui (in special filatul cand faceam poze :))). Sunt sigur ca daca am fo fost fara graba deloc ne-am fi simtit si mai bine in trasee .. asa focusul a fost altul.
Mai stam la jocuri, la vorbe si halit, dupa care plecam pe inserat spre Iasi. A doua zi .. munca. Iesenii care aproape fiecare weekend sunt departe de casa:
PS: o sa mai adaug ceva poze de la Andrei, imediat ce le recupereaza din aparatul busit.
Iaşi Outdoors 
Foarte fain … imi place ca ati facut poze de pe un traseul pe altul si se vede cat de mari sunt.
Comentariu de Paul — septembrie 30, 2009 @ 11:21 am