Iaşi Outdoors

septembrie 14, 2009

Dinamo XXX, Fisura Neagra si Pestera Munticelu II

Filed under: dealuri, munte, poze, soare, toamna, trekking — Etichete:, , , — Mihai Diac @ 10:03 pm

A doua zi de dimineata, nici eu nici Cata nu mai avem chef de catarat, in special ca e innorat si nu am putea intra in un traseu serios, asa ca ii lasam pe Vlad si Andrei la fisura surplombata pe care o vom lucra si weekendul urmator, restul plecand la o plimbare indecisa, cu posibila tinta Pestera Munticelu. Urcam pe firul vaii, si la un moment dat in Creasta Marilor Iubiri vedem o silueta micuta de capra neagra, prima data pentru mine cand le vedem in cheile noastre.

O salamandra in poteca:

Continuam sa urcam.

Sus vedem capre negre iar, mult mai aproape. Erau o familie intreaga.

De sus avem o vedere superba spre peretele de spre 300m al Fisurei Artei, unde incercasem si Dinamo XXX cu o zi inainte.

Gasim intrarea in Sura Glodului, pe unde se trece de partea cealalta a crestei. E misto intrarea, putin kinky asa daca ai imaginatie.

Adri se chinuie putin la saritoarea din intrarea pesterii, in special din cauza pantalonilor deloc elastici (Lore prompt: „da-i jos!”).

Pe partea cealalta urcam putin pana iesim chiar in creasta depasita acum prin subteran. Privelistea e frumoasa si linistita, asa cum e la munte cand plafonul de nori e jos si nu bate vantul.

Prindem poteca pe curba de nivel si continuam pana la Pestera Munticelu, intrarea careia este fortata.

Avem doar o frontala, ne bazam insa pe blituri si facem cateva poze.

Pestera nu e foarte adanca, dar spatioasa si in mod sigur primii care au intrat au avut parte de un spectacol fantastic. Acum peretii sunt acoperiti de funinginea facliilor (Cata ne povesteste ca dupa descoperire a fost foarte popularizata) si stalactitele, fie ca sunt subtiri ca niste fire de spaghete sau groase cat pulpa piciorului meu, sunt, in mare parte, sfaramate. In centru, o gramada de ramasite, iar fosilele de Ursus Peleus nu mai sunt.

Ne oprim la iesirea din pestera la povesti si o gustare

dupa care pornim la vale pe partea astalalta a crestei. Fanaturile, nu sunt cosite peste tot si sunt uscate, e plin de cosasi si gasim branduse de toamna.

E liniste si pace si ne mai oprim o tura la plaja in fanaturi. Imi plac la nebunie peretii din partea asta, au o cromatica f faina.

Suntem cu ochii si dupa posibilitati de catarare, si chiar unde peretele descreste gasim o fisura extrem de atragatoare. Gandul unei premiere frumoase mi-a intrat si mie in cap, si acum ne stralucesc ochii cat analizam posibilitatile liniei. Trebuie musai revenit pentru o analiza mai apropiata, lucru pe care il voi face weekendul urmator ..

Blog la WordPress.com.