Iaşi Outdoors

august 22, 2010

Hamilton second

Dupa un weekend oarecum relaxant, fara nici un traseu de bicicleta am zis sa continui in stilul lejer si sa fac pentru a doua oara Mount Hamilton, impreuna cu Andrei si Vlad care n-au fost inca acolo. Acum stiam clar ca vreau sa merg pe ruta clasica, de la intersectia Alumn Rock cu Hamilton Rd. Traseul asta e descris pe cu oarecare detalii pe wikipedia ca fiind unul preferat de ciclistii din zona. Urcarea are 30-31 km si pe parcursul ei sunt doua coborari mici, cumuland maxim 150-200 metri diferenta de nivel.
Eu am plecat de acasa din Mountain View cu primul Caltrain, si am ajuns in San Jose pe la ora 10. Poate ceva mai mult de jumatate de ora mi-a luat sa ajung la locul de unde se incepe catararea, timp in care am primit deja mesaje de la baietii ca ei au inceput deja sa urce, la 10:10. Asta nu prea se potrivea cu planurile mele de a lasa in masina lor rucsacul cu relativ multe scule nefolositoare pe urcare, ca sa pot merge cat mai bine. Aveam de gand sa ma cronometrez asa ca am lasat rucsacul in niste tufisuri prin parcarea de unde se pleaca. Am inceput sa urc la 10:53, si am urcat intr-un ritm bun fara nici o pauza, evaluand permanent timpul de urcare total. Din primii 5-10 kilometrii era clar ca va fi peste o ora jumatate. Wikipedia: „Strong regional climbers can attain the peak in 70–80 minutes starting from Alum Rock Road.” Informatia asta impreuna cu faptul ca am scos in final fix 100 minute pe urcare ma obliga sa recunosc un lucru: nu sunt un „regional climber” :P. Mai ales la ultima parte de dupa ultima coborare viteza mi-a scazut semnificativ sub 15 km/h, media pe tot traseul fiind de 17.4 km/h.
Fix la final imi pare ca-l vad mult inainte pe Daniel, ceea ce s-a dovedit plauzibil el ajungand cu cateva minute inaintea mea iar Andrei cu vreo zece inaintea lui, amandoi avand avansul de aproximativ 40 minute la plecare. Baietii nu au mai fost la observator asa ca participam la prezentarea la care am fost si tura trecuta, mai pierdem putin vreamea si incepem coborarea. A fost frumos si la coborat, mai ales ultima parte unde drumul devine mai bun. Fac iar poze, filme. Jos mancare si apoi rapid acasa. Mainea ma gandeam sa merg la tura cu clubul dar nu prea cred ca o sa ma trezesc apt de asta si la 6 dimineata. Ramane pentru viitor ..

From Hamilton second


la plecare


si la finish


timp total 1:39

Track GPS, statisticile pe urcare fiind oarecum stricate pentru ca am lasat lap-ul deschis cat ma plimbam dupa.

Reclame

august 14, 2010

3 days yosemite

Intro In sfarsit a venit vremea sa scriu si despre weekendul prelungit 7-9 august, timp petrecut in una din cele mai frumoase ture realizate, care doboara cateva recorduri si aduce multe elemente noi. Parte din planurile realizate acum isi au radacinile cu cateva luni chiar inainte sa vin in California, cand am inceput sa visez la pasul Tioga si sa ma aflu mai multe detalii despre Yosemite. Stiam ca va depasi probabil tot ce voi face aici si s-a respectat.

Yosemite National Park (wikipedia) este unul din primele parcuri nationale din USA si isi face cam totdeauna aparitia in topurile celor mai frumoase parcuri nationale de aici, de cele mai multe ori pe primele pozitii cu puncte de interes precum tunnel view sau glacier point. Ocupa o suprafata de peste 3000 km patrati din care un procent foarte mic sunt vizitati de cei peste 3.7 milioane de vizitatori anuali.

Intrarea in traseu Tura era pregatita de cateva saptamani inainte. Aveam doua mari obietive in aceasta zona, primul fiind pasul Tioga iar al doilea de a urca Half Dome. Amandoua fiind solicitante dar si datorita faptulul ca pentru Half Dome in weekend sunt necesare permise care sunt rezervate pana in toamna, a fost nevoie de o zi in plus de refacere intre ele asa ca mi-am luat din timp liber luni sa pot realiza ce aveam in cap.
Vinerea ne-am intarziat cam mult la munca, dar dupa ce am adunat toate necesare si am pus bicicletele in masina am pornit la drum, echipa fiind eu cu Vlad. Am oprit in trecere pe la Vlad sa mai luam cateva lucruri necesare: mancare si saci de dormit.

From 3 days Yosemite

Drumul cel mai scurt pana la baza pasului, care era primul obiectiv planificat pentru sambata a fost discutabil, iar in final am oprit intr-o zona pustie fara sa intram in parc propriu-zis si am dormit in masina intr-o parcare. Fara sa cumulam destule ore de somn ne-am trezit pe la 7 dimineata si am coborat cu masina in vale, la intersectia drumurilor de unde aveam planificat sa incepem pedalatul, la cota 1200m.

Sambata Pasul Tioga are o altitudine de 3031m fiind cel mai inalt din California si lantul muntos Sierra Nevada. Plecand de la 1200 unde eram noi aveam de urcat deci aproximativ 1800 m in aproape 100 km, dar la care s-au adaugat dupa cum stiam multi metrii de coborat, pe care urma sa-i si urcam in plus de doua ori, la dus cat si la venit. Stiam ca estimarile aratau ca voi depasi recordul la altitudine urcata intr-o zi cu bicicleta. Am mancat ceva dimineata, ne-am pregatit tot ce vom lua la noi judecand bine fiecare obiect, eu am reusit sa plec fara rucsac. Putini kilometrii am mers impreuna, pentru Vlad fiind evident mai mult ca discutabila finalizarea intregului traseu.


intrarea in vale, de care noi ne departam acum

Cu un ritm relativ bun ajung la intersectia cu drumul 120 pe care se afla cu adevarat pasul. Aici sunt aproape la 1900 m si stiu ca am facut singura bucata semnificativa care urca continuu. Traficul momentan e destul de lejer dar in intersectie se gaseste ceva civilizatie. Continui pe un profil schimbator, desi urc semnificativ mai mult nici coborarile nu sunt de neglijat. Padurea se transforma pe nesimtite intr-o zona tot mai stancoasa si cu putini copaci, pana se ajunge la extrem.


depasesc altitudinea maxima atinsa cu bicla pe pasul Pordoi cu cateva luni inainte


Siesta Lake


peisaj tipic


soseaua pare camuflata


Cloud’s Rest


Tenaya Lake


Half Dome


alpinisti

Dupa ce trec de zone cu stanci masive apar iar sectiuni de padure iar apoi un fel de „campie” pe la altitudinea de 2600m, numita Tuolumne Meadows. De aici se urca lin pana in pas, la care ajung intr-un timp total de 6 ore si ceva. Pe ultima sectiune ma gandesc sa filmez, sa vorbesc in timp ce pedalez in film insa nu prea stiu ce sa spun. Fac totusi filmul asta si acum imi pare bine, il vedeti mai jos.


sus ma odihnesc putin

Intoarcerea a fost mai scurta ca timp dar mai chinuitoare. Ca de obicei lipsa de confort e mai acuta ca durerea musculara, si pe vaile finale ma sperii putin de masinile care se aduna in spatele meu. Cam tot timpul ma gandesc ca-l voi vedea in curand pe Vlad, insa dupa cum estimez de-abia pe final; el se intorsese deja la masina. Ajung si eu la 18:40, dupa aproape 11 ore de pedalat. 182 km si 3310m urcare par sa fie in final, depasesc recordul de urcare si pe cel de calorii consumate (8182) dar ambele la limita : Track gps.


ultimii metri. poza facuta de Vlad.

La masina Vlad imi povesteste ca a renuntat la pas dar a parcurs 116 km dus-intors ceea ce e mult ca parte dintr-o urcare aproape continua pentru un incepator. Ma spal, mai mancam ceva urcam bicicletele si plecam spre vale unde aveam de gand sa dormim tot in masina.


Vlad pe traseul lui


pana sa intram in vale oprim sa facem cateva poze in culorile apusului


El Capitan


dormim a doua noapte in masina, acum insa destul timp

Duminica. Pentru duminica nu aveam un plan stabilit, gandindu-ma ca probabil vom parcurge incet cele 12 mile de pista ciclabila din vale. Mergem intai la centru de informare unde intreb in primul rand de cazare, sunt trimis intr-o alta zona a vaii unde cica ar mai exista loc la un camping. Nu stiu daca persoana cu care am vorbit a inteles ca ma refeream la bivuac, neavand cort, insa la campingul la care ajung sunt destul de multe afise care preciseaza ca nu mai e loc, e oarecum coada si ne intoarcem la masina. Tot in timpul asta ne vine ideea ca pe parcursul zilei sa mergem la Glacier Point, iar eu prefer asta ca sa mai schimb ciclismul cu alt fel de efort. Ne intoarcem la masina unde lasam bicicletele, facem un oarecare bagaj si plecam. Printre altele mai cumparam si ceva mancare de la un magazin, sa avem cat de cat pe traseu. In vale ne miscam rapid, sau potecile sunt mai scurte decat par pe harta, si ajungem la intrarea in traseul lung de 4 mile doar dus, care e estimat la 6-8 ore dus-intors, unul din cele mai grele de pe pliantul primit la centru de informare.


free shuttle


boulder-isti


Yosemite Falls cele mai inalte cascade din America de Nord

Desi anuntat astfel, traseul nu urca deosebit de brusc. Nici nu e foarte circulat dar pare amenajat foarte bine, si chiar pana sus cararea e lata si alocuri chiar asfaltata. Peisajul e din ce in ce mai frumos cum urcam si valea se vede tot mai jos, in schimb nu si mai departe. Aproape de final ne oprim cand auzim in tufisuri niste zgomote clare iar eu ma urc rapid pe o stanca spre ele spre a observa, sperand sa fie un urs. Erau insa doua caprioare. Sus e o cabana, magazin de suveniruri si alimentara, e multa lume deoarece pe partea cealalta este acces cu masina, iar in punctul de belvedere e cam aglomerat. Peisajul e insa magnific, si regret ca pozele chiar cu autostitch nu reusesc sa arate asta destul de bine.
Pe coborare intalnim un fel de gainuse de munte si mai facem o scurta abatere de la traseu pentru alte stanci, in rest ritmul fiind constant.


Half Dome in centru


oamenii de jos par furnici

Ajungem jos si facem alte cumparaturi, ne asesam in masina. Langa parcare in apropiere de rau sunt cateva mese de picnic, loc care imi pare foarte sigur si bun pentru bivuac la noapte, insa putin departe de intrarea in traseul pentru Half Dome. Eh cum stam noi asa linistiti in masina Vlad observa fix in directia asta .. un urs! Iau rapid aparatul si fug spre el. Nu il observ foarte bine dar reusesc sa fac oarecare poze, iar el incepe sa se urce intr-un copac. E de dimensiune oarecum mica ceea ce imi indica din start ca ar putea sa nu fie singur. Cand ma ma vede din copac incepe sa coboare rapid, ceea ce ma face instant sa fug in directia opusa, reactie pe care le-o transmit si altor cativa oameni din parcare. Ursul pleaca pe langa rau spre vale, Vlad se intoarce la masina sa inchida, aveam tot felul de lucrui pe capota si toate portierele deschise. Pana se intoarce Vlad ursul se opreste intr-un loc fix, fiind admirat de partea cealalta a raului de cativa oameni relaxati si de partea asta doar de mine, mai putin relaxat ca sa zic asa. Fac un film, si dupa cum spun si acolo ma gandesc daca nu cumva in spatele meu ar fi altul. Vine si Vlad si mai pozam putin apoi ne gandim sa ne intoarcem, apropierea de animal nu prea pare o idee buna si nu doar din motive de nesiguranta. Ne intoarcem spre banci, iar cand ajungem la acestea Vlad in gluma striga „ursul”, ca sa-mi artaga mie atentia. Gluma se dovedeste insa adevarata pentru ca mult mai aproape de noi vad acum un urs mult mai mare, de care fugim instant, iar el, din fericire, reciproc. Cred ca nu e nevoie sa zic care e relatia de rudenie intre un urs mare si unul mic cand acestia merg impreuna si ce implicatii aduce asta de obicei cand te intalnesti cu ei. Impreuna cu alti cativa curiosi mai urmarim cateva secunde dar nu reusesc sa fac o poza semnificativa si ne intoarcem oricum.
Desi momentul nu cred ca a fost chiar atat de periculos sau extraordinar in locurile astea, ma bucur ca am avut ocazia sa vad de aproape aceste animale, insa asta imi da ulterior si reflectand asupra aspectului global un sentiment trist. Ursii astia sunt foarte atrasi de civilizatie, de gunoaie si mancare depozitata necorespunzator. Nu mai sunt salbatici, nu mai sunt asa cum ar trebui ei sa fie si instinctele li s-au schimbat. Padurarii fac eforturi mari de a ameliora efectul in vale, prin cosuri de gunoi speciale si locuri de depozitat mancarea dar si prin multe moduri de a informa turistii despre cum e mai bine sa trateze toata situatia.


singura poza decenta facuta de Vlad

Ne intoarcem oarecum entuziasmati la masina, eu insa constientizez acum ca a dormi sub cerul liber in zonele astea nu e un lucru atat de indicat. Il mai tin pe Vlad vreo ora aici, el ma duce cu masina intr-o zona mai aproape de intrarea in traseul de maine. O buna parte din timp ma gandesc sa ma intorc cu Vlad, in final insa imi iau inima in dinti si-i zic sa plece, pentru ca si el avea mult de condus pana acasa iar a doua zi prezentare la munca. Ramas singur in parcul complet intunecat, in care se vad doar cateva lumini de frontale si focuri, ma ghidez dupa vocea care o aud de la un fel de prezentare intr-un camping. Acolo un padurar prezinta chiar o istorie a luptei duse de ei pentru a ameliora efectul pe care il are turismul in zona asupra ursilor iar poze semnificative proiectate pe un ecran te conving rapid ca problema e complexa si dificil de rezolvat. Chiar in timpul prezentarii care are loc in mijlocul unui camping si la care sunt prezenti macar 20-30 oameni, apar o caprioara cu un cerb, luminate rapid de lanternele curiosilor. Se departeaza relativ rapid, insa nu in fuga. Timid astept sa plece toata lumea si intreb padurarul, sau mai bine zis „padurarita” despre unde mi-as putea gasi un loc de dormit fara cort, doar in sacul de dormit. Raspunsul e cat se poate de pozitiv „backpacker’s camp”. Oricat ar fi fost de departe faptul ca exista asa ceva ma bucura mult, insa indicatiile imi arara ca e chiar foarte aproape.
Ajung in vreo 10 minute. Aici nu mai sunt nici un fel de masini/rulote, doar multe corturi si cateva focuri. Mi-e rusine sa ma asez in centru asa ca ma pun la granita dintre corturi si padure, desi gandindu-ma la cele intamplate azi asta imi da oarecare emotii. Nu pot sa adorm rapid si asta e bine pentru ca asa cunosc putin atmosfera camp-ului. E intuneric aproape complet, se vad doar cateva focuri si frontale. Se aud sunete ciudate. Cand se face mai intuneric se vad forme de copaci care sunt prin tot campingul, si mai ales stelele care impanzesc orice zona din cer lasata libera de crengile arborilor. E frumos si mare parte din lipsa mea de som se datoreaza acum entuziasmului pentru loc.
Conform sfaturilor incep sa-mi pun mancarea in cutiile speciale. Mai bine zis incep sa o caut in rucsac, incercare care esueaza complet in final. Stiam ca am pus-o intr-o punga undeva, alaturi de gps cateva baterii si alte accesorii electrice de care aveam oarecum nevoie insa nu critic. Nu sunt de gasit. Cum stiam ca nu am deschis rucsacul de cand am iesit din masina ii dau mesaj lui Vlad si-l intreb daca macar in masina, mai exista sacosa mea gandindu-ma la pretul nu chiar mic al gps-ului. Dupa mai mult timp imi raspunde ca se gasesc acolo, si ma linistesc oarecum. Mai aveam din intamplare la mine doar cativa samburi si putina branza. Ultimul gand e ca voi pleca doar cu ele intraseul de maine, magazinul fiind departe si probabil inchis la ora 4 dimineata. Abia apoi adorm.


dorm 😛

Luni. Ma trezesc putin inainte ca ceasul sa sune desi era programat la 4:15. Mai stau putin si incep sa strang lucrurile. Imi iau putina mancare ramasa si cele doua sticle mici cu apa/suc, impachetez sacul de dormit si plec la 4:33. Nu dureaza mult si dau in drumul principal care duce spre sudul vaii, unde e intrarea in traseu si pana la care vad deja 2-3 grupuri echipate care plecau sigur pentru aceeasi destinatie. Iar imi place atmosfera; e diferit. Parasesc drumul dar se continua pe o poteca lata si asfaltata, care urca destul de abrupt. Intrec mai toate grupurile, din care cateva ma ajung apoi cand opresc ca sa scap de hainele groase. Pana la prima cascada e inca inuneric. Sunt doua cascade in prima jumatate a urcarii : Vernal si Nevada Fall.


mancare pentru traseu de 25 km


Vernal fall

Dupa ce ajung si trec si de Nevada Fall numarul oamenilor pe care-i intalnesc scade dramatic, semn ca sunt probabil printre primii. Vad pentru prima oara Half Dome de aproape dupa a doua cascada. Aici e iar un fel de campie in capatul careia e organizat un camping. Aveam sa aflu mai tarziu ca multi prefera sa faca traseul din bucati si asta e un loc bun de oprit, poate daca as fi stiut ar fi fost o varianta buna si pentru mine. Merg bine in continuare si incep iar sa urc mai abrupt. Intalnesc acum mai multe grupuri plecate probabil din campingul de care vorbeam.


obiectivul

Cu cat ma apropii mai tare de dom peisajele se fac mai frumoase, dar si oboseala sa se simte mai acut. E cam 8 dimineata si ma opresc sa mananc chiar inaintea primului dom. Pe acesta se urca foarte abrupt si continuu pe stanci, insa nu e nevoie de lanturi si cararea isi gaseste un parcurs relativ sigur.


pe varful domului mic


la baza ultimei urcari fac iar o pauza ca sa observ lanturile, sa estimez anumite lucruri si sa vad cum se urca altii


nu e greu, desi am renuntat la a-mi lua manusi nu am probleme


4 ore si un sfert pana pe varful Half Dome


o marmota lenesa


valea din directia pasului Tioga, nu reusesc sa vad soseaua


domul mic vazut de sus

Sus am stat destul de mult, aproape 40 de minute pentru ca stiam deja ca stau bine cu timpul, autobuzul de care depindeam in vale fiind la ora 15:40. La intoarcere se simte deja pe lanturi ca fluxul e mult mai mare iar jos intru putin in discutie cu cativa organizatori care culegeau statistici despre timpul de urcare mediu al oamenilor. Pe coborare in continuare exersez tot felul de saluturi, grupurile venind continuu din sens opus si deloc in sensul meu. La cascade ma opresc iar pentru un peisaj chiar spectaculos. Aici sunt oamenii de tot felul, dintre care sigur foarte putini au in plan traseul facut de mine. Unii ma intreaba curiosi cum a fost. La ultima cascada mi se termina bateria la aparat nu inainte de a face cateva poze care imi par printre cele mai frumoase acum.


coborarea sub Vernal Fall


si Vernal Fall 😀


oameni; pentru a realiza dimensiunea cascadei…

Ajung jos la 8 ore de la plecare, pe harti traseul fiind indicat ca de departe cel mai greu, un fel de „ruperea setului” estimat la 10-12 ore. Nu e chiar asa pentru ca ritmul meu nu mi s-a parut spectaculos. Cum ajung in statie iau shuttle-ul spre visitor center unde aflu de unde se ia autobuzul si am timp destul dar ma iau pe nesimtite cu ceva expozitie si ilustrate despre Yosemite. Intru intr-un amfiteatru unde se proiecta un film despre acest parc. Fiindca nu am mancat inca nimic ma gandeam sa plec imediat, dar filmul reuseste sa ma tina aproape 30 minute nemiscat, gandindu-ma insa totdeauna ca trebuie sa plec. E fascinant. De-abia dupa ce se termina merg si-mi cumpar ceva mancare pe care o savurez la locul unde am vazut ursul, fiind in apropiere. Ma spal putin in rau si revin la statia de autobuz. Restul zilei l-am pierdut pe doua trenuri si vreo 3 autobuze majoritatea intarziate, in final noroc ca am putut ajunge acasa. Masina e cu adevarat utila aici.
Au trecut deja 4 zile de cand am ajuns in care n-am facut nimic sportiv in afara mersului pe bicicleta in scopul deplasarii, dar febra musculara inca se simte. Presupun ca e aproape complet de la traseele de trekking, simtindu-ma mai rau mai ales la urcatul si coboratul scarilor. Weekendul asta imi iau pauza, dupa plan, insa pe zi ce trece gandurile unei noi excursii, de orice fel, imi surad tot mai mult.
Concluzie. Imi dau seama ca pentru cititorii acestui blog este foarte greu sa ajunga aici, mai ales daca ar fi doar in scopul vizitarii muntilor. Insa oricare ar fi situatia daca va aflati prin California si aveti putin timp Yosemite e un loc care nu trebuie ratat. Si sunt sigur ca am vazut doar o mica parte din el. As vrea sa aflu cum e sa campezi in zone mai departate de civilizatie. Si am un nou plan, pe care nu l-as fi preconizat: sa fac un varf inalt din parc fiind destule peste 3500m din care nici unul nu impune in august conditii de iarna sau echipament la care nu as avea acces. Deci fiti pregatiti..

iulie 19, 2010

Skyline

Skyline Blvd e o sosea mai mult care merge pe linia muntilor ce separa silicon valley de oceanul Pacific. Acum doua saptamani am trecut perpendicular pe ea in traseul meu pana la ocean, iar acum am vrut sa o traversez si de-a lungul, in mare parte din lungimea ei interesanta. Creasta ajunge la o altitudine 800 metri, si pe unde am fost eu n-am gasit pante foarte abrupte de-a lungul ei, insa am acumulat destul de multa altitudine, vreo 1600 metri. Prima parte, dupa ce am urcat a fost mai frumoasa deoarece distante mari din sosea erau sub umbra copacilor.

From Skyline


protectia animalelor?


animal salbatic

Traseul a fost pentru prima data mai scurt decat asteptarile, ce-i drept la plecare nu stiam pe unde voi face „intoarcerea”.

iulie 11, 2010

Mount Hamilton

Varful Mount Hamilton are o altitudine de 1329m, fiind cel mai inalt din zona Silicon Valley. Pe el s-a construit in anii 1870-1880 observatorul astronomic Lick, pentru care s-a construit in prealabil si Hamilton Road, un drum la care datorita conditiilor de transport de atunci s-a avut grija ca pantele sa nu fie prea mari, si sa se poata transporta echipamentul necesar observatorului cu cai. Cum nici eu nu am asa multi cai putere, m-am grabit sa ajung pe drumul asta celebru intre biciclistii din zona asta.

Ma trezesc deci sambata pe la 8:45, ceasul fiind pus sa sune mai devreme dar din greseala pentru p.m., mananc ceva in fuga si ma grabesc sa prind trenul de 9:25 pana in San Jose, ca sa scap de vreo 20 km prin civilizatie, ramand doar cu aproximativ 10 km. Prind destul de lejer, iar peste jumatate de ora sunt in San Jose, si pentru prima oara vad aici cladiri ceva mai inalte, si mai multe adunate, asta pentru ca sunt in centru, iar intr-un kilometru maxim scap de peisajul asta. Doua din turnuri sunt sediul Adobe.

From Mt Hamilton


adobe


pe acolo trebuie sa urc

Ce am uitat sa zic e ca am ales pentru urcare un traseu diferit de cel clasic. Clasic se urmareste Hamilton Road dar mie-mi parea mai scurt pe harta sa urc pe Quimby Road, care traverseaza insa mai direct alt lant de munti si apoi coboara mai mult. Problema nu e ca urca, asta-mi doream, insa panta ajunge destul de rapid sa fie prea mare. Depaseste 13%, 16, .. ajunge la 20 in unele curbe stranse. Sunt nevoit sa opresc de multe ori. Din marginea drumului o iau la fuga continuu zeci de veverite, intr-un loc sunt adunate asa multe ca mi se face frica de ele :). De la 600 si ceva m incep sa cobor si dupa putini km intru in Hamilton Road.


cate veverite sunt? 😛


silicon valley


mt Hamilton – putin in dreapta

De aici cobor in continuare putin, si incep sa urc mult mai usor. O tine usor mult timp, prind un biciclist din urma cu greu si raman in trena lui pana cand ma opresc iar pentru o pauza, desi panta nu era prea mare, oboseala se acumulase :P. Eram la 300 metri sub varf si asta a fost singura oprire. Pe urma ajung usor sus, si ma orientez rapid spre punctul turistic.


condor, specie pe cale de disparitie


cand ajung la 3 metri de el isi ia zboru

La observator stau destul de mult sa ascult niste explicatii, un tur gratuit ce are loc la fiecare 15 minute, apoi sa citesc parte din afisele de pe pereti. Intru in vorba cu un biciclist la intrare, apoi ma duc in slapi spre alta cladire din complex unde observ ca nu mai am camera foto. Ma intorc grabit si o gasesc bucuros la biciclistul cu care vorbisem, o uitasem la intrare.


cocalar

Dupa ce-mi dau drumul la vale nu mai opresc decat pentru niste filmulete, sau nici pentru alea :). Partea pe care n-o vazusem din drum la urcare imi place mult, fiind mai deschisa, si-mi aminteste de coborarea de pe pasul Nigra din Italia. Intru bine in oras, in dreptul unei sosele lungi care duce fix la gara, si mai opresc doar la un restaurant vietnamez pentru o experienta culinara :P.

Per total am parcurs cam 85 km, am urcat doar aproximativ 1700 m, si s-a simtit ca a fost mai usor ca weekend-ul trecut. Incep sa ma satur de privelistea secetoasa a dealurilor/muntilor de aici, si caldura cu soare continuu insa pentru un traseu pe saptamana nu e grav si inca mai am 2-3 ture planificate in zone din imprejurimi.
Traseu urcare + coborare

iulie 5, 2010

Pacific Ocean

Pentru cei care nu stiu pentru o perioada de 3 luni m-am mutat in California, San Francisco sau mai exact orasul Mountain View. Am venit aici ca sa lucrez, in schimb n-as putea sa stau weekendurile in casa mai ales ca sunt multe lucruri de vazut, sper ca pana acum e doar inceputul inceputului.
A trecut doar o saptamana de cand am ajuns dar mi-am luat inima in dinti si mi-am cumparat o bicicleta. Am mers vreo 4 mile si 5-6 magazine, neajunsul fiind ca preturile sunt destul de ridicate, cursiere incep pe la 500 si ajung usor la 10 mii $. Alea mai serioase nu coboara sub 1500$. Da fara nu puteam asa ca am luat un Scott Speedster S40 pe care impreuna cu pedale si antifurt si taxe am platit 835$. Arata bine si sper sa-l vand usor la plecare cu 2/3-3/4 din cat am dat pe el.

From California stuff

Bicicleta fiind cumparata deja de o zi trebuia testata serios. Suna bine sa merg pana la ocean, hartile ziceau ca ar lua cam 30 mile, adica 45 km, asa ca pe la 9 dimineata am plecat. Renunt la ideea de a-mi lua SPD-urile, pentru ca sa nu mai schimb pedalele, ceea ce nu am regretat prea mult doar ca printre ceilalti biciclisti ma simteam ciudat.

From Pacific Ocean

Ma incurc putin la iesirea din oras, desi in directia asta ar fi mult mai putin ca sa iesi afara fata de oricare alta, ceva in genul 5 km. Dupa ce ies peisajul nu arata pustiu, sunt case risipite prin paduri de foioase, veverite si iepuri mai trec din cand in cand soseaua. Mi se pare frumos si usor pana cand intru brusc in urcare, o catarare cat se poate de serioasa lunga de vreo 10 km si inalta de aproximativ 500 m. Bucati de 13%, chiar 16% cred maxim, sunt la tot pasul, si nu se urca continuu. Nu prea sunt serpentine mari, drumul serpuieste insa continuu. Intalnesc multi alti biciclisti care coboara, si ajung sus obosit. De acolo o bucata e oarecum plat, si incepe usor sa coboare. Nu ma orientez usor. Apare un fel de fazan mare pe sosea, care-si ia zborul cum il vad. Cobor pe langa o ferma / herghelie ceva cu un lac, cobor mai jos si intru iar in padure, care disparuse cumva pe portiunea cea mai intalta. Intalnesc un grup de vreo 20 bicicisti imbracati simiar, cred ca un antrenament intr-o echipa mai serioasa. Apoi imediat ma opresc cand in stanga drumului apar niste arbori sequoia, specie care o vad pentru prima data si de care sunt cu adevarat impresionat. Sunt cativa de dimensiune mai mare, insa nu pare un loc special si cred ca recordurile pot ajunge mult mai departe. Ca specie copacii astia cica sunt cele mai mari fiinte de pe pamant (wikipedia).

De aici intru pe drumuri tot mai „principale” si mai circulate. Portiunea de plat e ceva mai mare decat m-am asteptat, si ajung in San Gregorio si apoi sa vad si oceanul doar dupa 53 km de la plecare, unde estimasem cam 45 km. Plaja nu ma impresioneaza atat de mult, sunt valuri insa destul de mari si stanci interesante in departare, aici unde ajung eu e insa la varsarea unui rau. E multa lume, dar nimeni in apa. Intru si eu doar cu picioarele, si e rece. Nu stiu daca era interzis dar oricum nu ma atrage atat de mult acum incat sa intru. Fac niste poze si incep sa ma intorc. Opresc la magazinul din San Gregorio unde sunt adunati foarte multi biciclisti de toate felurile, imi iau ceva de mancare si stau putin si la mini-concertul din magazin. Eram singurul in sandale, toti ceilalti cu papuci speciali. Plec apoi cu vantul din spate si pana la pante mai serioase merg bine.

La intors ma uit pe traseul inregistrat pe GPS la venit si ma orientez mai usor, locurile pe care le-am vazut si retinut trec rapid pana la un moment dat cand mi se termina apa, si caldura de pe la 2-3 dupa-amiaza ma cam loveste brusc. Moment nasol, care insa se intampla destul de aproape de varful catararii, care cu multa chinuiala o dau gata. La vale imi trece oarecum si de sete pe care o potolesc abia in oras la prima alimentara. Aici toate sucurile si mancarea au gust ciudat, dar nu e cazul sa ma plang de nimic. 100 km aproape fix, cu 1.25 litri de apa si un singur sandwich in San Gregorio ma fac sa beau si sa mananc instant. Acasa dorm vreo 3 ore de recuperare.

Am inregistrat si traseul, am deja destul de multe gadget-uri, pe bicla doar am deja doua plus iphone, camera, vechiul telefon, tot felul de tehnologii se invart in zona, vorba aia, silicon valley iar eu intru in rolul asta cumva.
Per total tura a fost mai grea decat ma asteptam, pantele de peste 13% m-au obosit mult si am avut prea putina apa cu mine. Aici sunt impresionat de diferentele care sunt la speciile de plante, animale, relief. Foarte multi bicicisti, nu doar in oras cum vazusem in Italia, ci peste tot, si si in echipe mari de 15-20.
Sper sa urmeze trasee tot mai multe si mai frumoase, dar vreau sa nu ma orientez doar pe asta in putinul timp liber pe care-l am aici. Ar fi totusi si din punctul asta de vedere niste trasee care nu trebuie ratate, si de-aia am investit mai mult si in bicicleta si sper sa-mi folosesc investitia. Pe curand.

Blog la WordPress.com.