Iaşi Outdoors

septembrie 24, 2011

Antrenamente in Crai

Impreună cu Lucian am decis să facem o ultimă tură în Carpați (inainte de expeditia Lenin 2011). Cumva trebuia să corelăm tura de munte cu un „shopping” în București. Varianta cea mai frumoasă era să mergem în Piatra Craiului. Cum ne-am decis cu cateva ore înainte de plecare ni s-a alăturat doar Monica, care după experiența din Maroc, și-a deschis apetitul pentru munte.

Am plecat din Iași cu multe lucruri nerezolvate dar cu un entuziasm mare. Ca de obicei am alergat după trenuri, dar după 2 schimburi (Siculeni, Brașov) am ajuns destul de repede, în 10 ore la poalele Pietrei Craiului, în Zărnești.
După ce cumpărăm de-ale gătitului (o oală) decidem traseul pentru următoarele 2 zile: Plaiul Foii – Șpirlea – Funduri – Grind – Ascuțit – Turnuri – Curmătura – Zărnești.

Traseu era total nou pentru Monica și parțial pentru mine, deci multe motive de bucurie. Doar Cătălin Crețu (ce cățăra în Bucegi) ne cam sperie și ne spune să avem grijă de furtună. Plecăm spre Plaiul Foii și după 3 minute prindem o ocazie ce ne scutește de 12 km de mers pe un drum pietruit.

From Piatra Craiului Iulie 2011

Ajunși în Plaiul Foii, ne speriem de mulțimea de oameni ce stau întinși cu burțile la soare, făcând grătare ori ascultând muzică din mașină. Totuși, cu cât înaintăm spre refugiul Șpirlea începem să vedem și oameni cu rucsaci în spate plimbându-se pe potecile marcate. După nici două ore de la plecarea din Plaiul Foii ajungem la refugiul Șpirlea, un refugiu aflat în condiții foarte bune. Suntem cam singurii în zonă și deja ne facem planuri de mâncat și de dormit pentru a ne odihni cât mai bine pentru urmatoarele zile. Și cum planurile de acasa nu se potrivesc cu cele de pe munte, încep să apară tot felul de situații imprevizibile. Apare un muntzoman din cap până în vârful bocancilor cu care intrăm în vorbă și începem a povesti despre echipamente în general. În urma lui apare un grup de tineri din București care vor să ajungă la cabana Garofița (3-4 ore). Obosiți și cam însetați, încep a deveni nervoși și nehotărâți în același timp, pentru noi fiind pe alocuri amuzanți. După delungi dezbateri (era deja seară plus ca nu mai aveau putere) se hotărăsc să rămână în refugiu. Locuri sunt destule, și 15 oameni încap doar că le lipsesc sacii de dormit și izoprene. Nu-i nimic, zicem noi, reușim cumva să ne înghesuim toți 7 in 3 saci de dormit. După ce le pregătim o supă caldă și ceva batoane proteice Nutrilite îi trimitem în refugiu să doarmă. Între timp aflăm că ar mai fi un grup pe munte care au o problemă: entorsă la gleznă. Îi reperăm mai tarziu prin niște semnale de lumină, iar în cateva minute suntem pregătiți pentru a merge spre ei. Galopăm pe întuneric pe pantele abrupte și marea ne este surpriza că ne întâlnim cu un grup de trei tineri fără nici o lumină în mijlocul pădurii. Drăguți fiind, le dăm o frontală și le explicăm să ne aștepte la refugiu, pentru a înapoia frontala. Înaintăm înspre grupul cu glezna sucită și după 30 de minute ajungem la ei. Îi ajutăm cu energizante, pastile de durere, apă și sprijin moral și împreună coborâm spre refugiu. Într-un târziu ajungem la refugiu pe la 12 noaptea iar de acolo ne despărțim, noi rămânând iar ei plecând încetișor spre Plaiul Foii. Ne-am bucurat mult căci am putut fi de folos, dar frontala nu am mai recuperat-o.
În refugiu, cei 5 (grupul plus Monica) dormeau liniștiți pe scândurile de la etaj, așa că decidem (Lucian și Paul) să dormim jos, fără saci ori izoprene. Noaptea fu destul de friguroasă pentru noi, dar reușim să mai închidem ochii din când în când.

Dimineața suntem treziți atât de ploaie dar și de cei 4 care vor să plece îndată spre Plaiul Foii. Pănâ la 11 mai moțăim asteptând să treacă ploaia, iar de la 12 am plecat spre traseul nostru, încărcați cu 14 litri de apă, pentru 2 zile. De la Șpirlea mergem pe sub perete vreo 3 ore bune, trecem de Marele Grohotiș, Cerdacul Stanciului și ajungem pe creastă. Creasta sudică a Pietrei Craiului este mai frumoasă și sălbatică, fiind impînzită de flori de colț ori capre negre. Deși plouă mocănește peisajul este unul splendid, plin de culoare și forme care mai decare mai spectaculoase. Din șaua Funduri se merge pe creastă până la refugiul Șaua Grind (2215 m). Suntem cam murați și uzi dar seara se înseninează și prindem un apus pe cinste iar ca bonus o familie de capre negre la câțiva metri de noi. După o masă serioasă adormim destul de repede cu gândul la a doua zi.

Dimineața plouă îngrozitor iar vântul suflă așa de tare căci cu greu deschidem ușa de la refugiu. Așteptăm iar la 11 dimineața plecăm pe un vânt destul de puternic dinspre S. Cu cât înaintăm cerul se deschide, devine mai senin, iar încetu cu încetu descoperim și alte grupe montante (Bucegii, Baiului, Leaota, Făgărași etc). Vremea devine splendidă, un soare puternic și un vânt rece face mersul pe munte numai bun. Ajungem la refugiul Ascuțit (2150 m), unde facem o pauza mai însemnată. Avem „onoarea” de a strânge 2 saci menajeri plini cu gunoaiele din jurul refugiului (și bonus un sac de gunoaie de la refugiul Șaua Grind). Traseul presupune partea cea mai dificilă a crestei, coborârea de la Turnuri la Curmătura. Dar nu ne pune probleme deosebite și în scurt timp ajungem la una din cele mai frumoase cabane, Curmătura. Aici întâlnim același peisaj deosebit, o cabană frumoasă, oameni de cinste și pe Sira (o cățea Saint Bernard foatre dragă tuturor). Petrecem ceva timp mâncând și admirând un peisaj extraordinar, după care fugim spre trenul de Brașov.

După 3 ore de coborât prin pădure plus asfalt ajungem în Zărnești cu destinația Brașov. Monica fuge la trenul de Iași iar noi așteptăm un accelerat de București, unde vom completa echipamentul montan lipsă.
Per total, o tură frumoasă, care ne-a reamintit de ce iubim Carpații, o tură solicitantă și imprevizibilă, un antrenament reușit pentru ceea ce urmează.


Traseul parcurs de noi, pe zile: zi1, zi2, zi3.

Lucian

Reclame

decembrie 26, 2009

Creasta Pietrei Craiului – „bifata” :|

Filed under: calcar, ceata, iarna, munte, poze, trekking, Uncategorized — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 4:18 am

Tura a inceput noaptea. Plecati de dimineata din Iasi, am stat in Adjud cateva ceasuri bune, asteptand acceleratul de Galati. Cu putin noroc, pe la 7:30 intram in traseu, dupa o scurta incursiune la Gura Raului pentru o cana de vin fiert si cateva de ceai, la o vorba cu cateva amice de-ale lui Lucian.

Pana la Curmatura, zapada nu e prea multa. E si moale. Ii dam cu spor la deal, vorbind putin.

La Curmatura e teribil. In sala de mese lumina moale, in boxe Florin Chilian, nimeni la cabana, cabanierul foarte amabil ne da tot ce vrem. Aici ar fi fost moment de stat in echipa mare pana tarziu. Noi ne bucuram putin de admosfera, hidratam, si dupa trecem in camera de deasupra bucatariei, nici nu e nevoie de foc. Camera e curata, dormim excelent pe priciurile de sus.

Dimineata ies afara sa pozez rasaritul, desi cam intarziasem trezirea ca era prea bine. De pe cabana vantul spulbera zapada.

In dreapta se vede creasta in departare, din stanga soarele rasare din directia Bucegilor.

E liniste.

Dupa o omleta, cate ceva din bagaj si pregatit ultimele sandwitchuri, ne pornim spre Saua Crapaturii.

Peisajul aici e alb, brazii imbracatipana sus. Prima data cand vad zona asta iarna, si chiar daca ar fi putut fi „mai iarna”, nu sunt nici dezamagit.

Am multe poze aici, din ture vara. Locul are ceva deosebit.

Continuam, trecem prin portiunea de padure doborata si iesim la lumina.

Cam asa am gasit semnele tot drumul. Iarba la vedere :(.

Facem o scurta pauza, strnag betele de mers, acolo unde incepe urcatul pe jgheaburi mai abrupte.

Ne ajutam cu sufele, macar la inceput pana ne obisnuim cu bocancii pe stanca acoperita cu zapada putina.

De acum soarele s-a ridicat mult deasupra Pietrei Mici.

Cu vreo 6 ani in urma, aici il pozam tot pe Luci impreuna cu Iulian si Victor, pe atunci chiar pusti ..

O ultima privire spre Zarnesti/Brasov inainte de a lua linia crestei. De aici am incheiat urcusul ala mare.

Creasta nu e tocmai imbietoare, macar daca ar fi conditii „grele” sa se activeze animalul, asa pare sa lipseasca si peisajul, si provocarea. Facem cu randul inainte, pentru a ne mentine fiecare motivat. Ne luam cu vorba, povestim, pozam.

Spre varful Turnuri, pe linia crestei, la limita dintre padurice si abrupt.

Nu sunt urme, avem macar satisfactia de a deschide drumul ..

In spate Piatra Mica, in fata varful Turnuri.

De pe varf, se dezvaluie nordica in toata splendoarea.

Undeva in est, Bucegii cu cusma de nori.

Piatra Craiului TM Pic.

Ne apropiem si de Vf. Ascutit.

Refugiul.

Inauntru e decent, uscat si relativ curat.

Ii dam mai departe, planul e sa inoptam in creasta la Grind.

Abrupturile cunoscute.

Portiunile de creasta ..

Alternate cu bucati de catarare usoara pe fetze. Interesant cu bocancii pe prizele acoperite de zapada, mi-a luat mai mult decat ma asteptam sa capat incredere.

„Gelifractie” imi explica Lucian savant. „Adica cand ingheata apa si crapa pietrele ?” intreb eu naiv „nuuu ” se indigneaza geograful din el si baga o explicatie pompoasa din care nu am retinut nimic :-„

Ii dam cu spor, si deja Ascutitul e undeva departe in spate.

Desi e inca devreme, soarele arata a apus. Macar asta s-a pastrat din iarna, zilele scurte.

Portiuni expuse.

Spre Vest, in departare, culmile albe alea Fagarasului.

Bucegii acum goi.

Ajungem si „La Om”, puntul cel mai inalt de pe creasta Craiului.

Inainte avem acum peisaj f fain, cu soarele jos. Pe creasta, incercari timide de cornise.

Si refugiul de la Grind.

CIneva lasase un sac de dormit si un izopren inauntru, le vom folosi pe post de saltele suplimentare.

Seara Tibi si Adi, prieteni de-ai lui Lucian din Caucaz ne anunta ca vin si ei, pe timp de noapte. Se porneste un vant destul de puternic si ma gandesc putin, insa dupa ce terminam de topit zapada cat sa reimprospatam proviziile de apa trecem la somn linistit.

Baietii aveau sa soseasca abea pe la 4:30 (initial estimasera 12-1), cand ma gandeam deja ca au dat probabil inapoi. Au trecut si ei la somn, si dimineata ne-am trezit abea pe la 9 toti, pentru noi noaptea a avut vo 13h de somn ..

Afara vant puternic, ceata. Dau ceva mesaje lui Catalin si Paul, nu-mi mai amintesc prea bine cat de expuse sunt pasajele de pe sudica, si vreau sa stiu si previziunile meteo. Baietii coboara pe la Grind I, noi ne hotaram sa-i dam pana la capat, fie si numai pentru a o „bifa”, daca tot suntem aici. Placere prea mare nu poate fi pe vremea asta, si calduta (pe la -2-3C pb, si zapada putina si moale, si ceata, si vant in rafale care te forta la incordare pe portiunile expuse).

Pornim pe poteca, inca de la inceput expusa.

Mici portiuni de escaladat deasupra haurilor.

Traversee expuse, acolo unde am mai taiat din lenea de a ne intoarce la traseul ratacit pt cativa metri.

Deasupra Poienii Inchise, pe coama lunga.

Din cand in cand se mai sparg norii si vedem mai mult decat inceputul abrupturilor.

Portiunea de jenpenis e groaznica .. Zapada mare si acum uda, traseul greu de dibuit. Parazapada lui Luci se buseste si o dregem ad-hoc, mai incolo si a mea.

Jnepeni incarcati, zapada de pe ei se scutura pe noi.

Norii par a se sparge si vedem ce mai este din Creasta Sudica. In putin timp vom si in Saua Funduri ..

Deschiderea peisajului imi face bine la moral, ma apuca cantatul si ii dau repede. „O cheama Tantza si e mica / Are de toate sub maieu” etc.

Ii dam la vale spre refugiu, dar nu-l nimeresc. Nu-i bai, aici e simplu, „la vale” e bine si trebuie sa intersecteze traseele pornite din sa.

Lucian resimte dureri puternice la genunchiul drept, prilej numai bun de „fundeni” pana jos.

Iesim si la trasee, ne oprim si mai bagam cate doua sandwitchuri si o ciocolata calda, pastrate strategic de Luci care cred ca vrea sa castige un concurs de popularitate :P.

Coboram si coboram, scot betele si i le las lui Lucian, sa-si protejeze genunchiul.

Apusul e azi in nor, frumos asa.

Intram in padure, iar la prima poiana reusesc sa pierd traseul luand-o prea la vale in loc sa traversez in continuare paralel cu creasta.

Ne-am intoarce dar lenea e mare, apusul fain.

Stiu ca avem doua variante, fie tinem linia vaii si riscam sa iesim spre Pestera Ialomicioarei, fie o transam barbateste si-i dam peste culmi in directia Zarnestiului pana intersectam un forestier. Transatul presupune efort, Lucian nu se simte in stare si nici eu nu-s chiar in dispozitia potrivita .. „che sera sera”.

Apusul e chiar glorios.

Dam de dunga albastra, ceea ce nu poate fi bine in ideea ca am vrea Zarnestiul ..

Indicatorul lamureste, o sa o dam intr-adevar in partea sud-estica si nu nord-nord-estica cum voiam. Din fericire nici unu dintre noi nu are strangere de inima cand e vorba de schimbat planul.

Padurea e „minunata”, deasa si fara pic de verde, drumul barat simbolic si nu numai de o multime de copaci. O incununare potrivita a turei.

Pe intuneric, incepem sa auzim zgomote din sat.

Si, inainte de ultima coborare, se zaresc si casele.

Dam de niste muncitori forestieri, intram in vorba cu ei si ne iau pana in satul propriu-zis. Acolo oprim o „raba” (camion cu lemne), care ne duce pana la pod, dar apoi soferul vine cu ideea sa ne lase la Petromul din Rucar, unde avem sanse mai mari sa induiosam pe cineva pt un autostop de vo 80km pana in Brasov, unde ultimul tren ok era la 11.

Ajungem in Petrom, soferul nu vrea bani. Aici nimeni nu pare a merge spre Bv, Luci sta in sosea, eu la cei care realimentau. Dau de un brasovean mustacios si pletos cu un Volvo 4×4, cica merge spre Bv, ne-ar lua el, dar numai pana sa-si dea seama ca luandu-se cu vorba cu mine a pus vo 12l de benzina in loc de motorina. Ooops. Dupa ce-l imping pana la pompa de motorina ma fac ca ploua.

Un pusti care mergea sa-si ia un coleg sare repede ca ne ia, e ok, mai ascultam si noi o manea, in gara in Bv ii las 25ron, e multumit, si noi, ca daca nu gaseam ceva era ciudat.

In gara avem timp si de o masa sanatoasa. Pana la Iasi, trenul full full, odihna asa si asa dar nu chiar rau.

Totusi a fost putina dezamagire in tura asta, speram la zapada multa si tare, mers la coltari, peisaje extraterestre in care creasta si cornisele au forme geometrice curate. Speram la vant si frig. Creasta Pietrei Craiului le-ar fi meritat pe toate, este, la urma urmei, unul dintre cei mai frumosi si distinctivi munti de la noi.

Nu a fost rau nici asa, ca efort fizic pb ca a fost mai greu decat daca aveam zapada buna, am avuit parte de peisaje. Totusi, in conditii din astea motivarea scade simtitor, si chiar daca e bine pe munte oricand, parca incepe sa-mi fie chiar ciuda ca iarna asta nu mai vine pe bune.

Mai general asa, in ultima perioada am bagat multe ture. Am senzatia ca factorul de „noutate” se rodeaza cumva, si intru in faza in care muntele si iesirile fac parte din ceea ce e „normal” pentru fiinta mea. Nu e neaparat rau, nu e neaparat bine. Poate e o impresie trecatoare, ramane de vazut.

Update: pozele lui Lucian: „mai putine dar mult mai faine”, aici (click).

Generat cu PicPost.

august 28, 2009

Inca o iesire de weekend – de data asta destinatia: Piatra Craiului

Filed under: furtuna, munte, soare, trekking, vara, video — Etichete:, , , , , — Mihai Diac @ 7:40 pm

Un mic experiment cu alt format .. Se poate pune pauza si derula manual, se poate da click in coltul dreapta jos si merge la albumul picasa in format clasic. Din stanga se pot scoate textele. Enjoy (I know we did).

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

septembrie 15, 2007

Creasta Fagarasului si Nordica Pietrei Craiului, la pachet III

 

 

I was young
I was foolish
I was angry
I was vain
I was charming
I was lucky
Tell me how have I changed

The Rolling Stones – Out of control (click
bad sound, nice crowd)

 

Partile I si II, Avrig – Vistea respectiv Vistea – Plaiu Foii sunt aici (click) si aici (click). Initial destul de in forta, mai a la "performance" asa, apoi mai cu admirare de peisaj si bucurare de zone pustii.

Pt ca inca ma simteam in forta, in ultima zi mi-am propus sa-i las pe baieti sa mearga mai usor conform planului, pana in Curmatura, si eu sa o iau inainte, si sa fiu in aceeasi seara pe drumul spre casa.

 


Ziua VIII – lultima

Plaiu Foii – Ref Spirlea – La Lanturi – Vf La Om – Vf Ascutit – Zarnesti – Brasov


Ma trezesc initial la 2am cum pusesem mobilul sa sune. Ma gandesc ca daca pornesc asa de devreme ajung la lanturi pe intuneric si, desi din cate imi amintesc, punctele de risc de accidentare serioasa nu sunt f multe, hotarasc sa mai dorm oleaca si pun alarma la 4am.

Ma trezesc ceva inainte si imi pregatesc in cort o ultima masa serioasa. Pe la 4:30 sunt gata, imi iau ramas bun de la Dan, care mi-a fost coleg de tura 7 zile f frumoase, afara ies si Bogdan cu Radu, ne salutam si noi, cu promisiunea de a ne mai intalni nu doar pe munte si o pornesc.

E luna aproape plina, cerul senin, si pana intru in padure nu am nevoie de frontala. Peretele alb al Pietrei Crailui luceste sub razele lunii, e f liniste si imi place mult. Prima pauza de hidratare o fac la Refugiu Spirlea, unde si inchid frontala ca deja se lumina. Urc mai departe, ajung la perete si la lanturi, dupa o mica abatere la un moment dat unde alte urme gresite m-au pacalit pe un mic grohotis vreo 20 de metri in loc sa merg tot inainte pe curba de nivel.

 

La primele contacte cu stanca simt diferenta de roca fata de Fagaras. Calcarul e mai lustruit, mai lunecos, se dizloca mai usor si formeaza mai usor grohotisuri. Insa nu pune probleme mari de dificultate si urc f bine si cu spor. Totusi, pt prima data in toata tura, incep sa-mi resimt picioarele si compensez tragand si mai mult in brate si incercand sa fac miscari cat mai eficiente.

Pana ajung in micul canion dinainte de iesirea spre creasta se lumineaza de-a binelea. Deasupra mea, pe un tanc in mijlocul canionului (nu stiu daca canion e chiar corect) apare un tap de capra neagra, la nici 25m de mine. Sta nemiscat cu un aer de superioritate si se uita fara nici o jena la mine cum avansez. Linistea devine aproape apasatoare pentru cateva minute, iar o pasare rapitoare incepe a tipa ascutit de undeva de aproape. Sunetul rasuna sec intre peretii de stanca inchisi. Am senzatia acuta de admosfera cinematografica, caut in minte un mare regizor ca termen de comparatie dar nu-mi trece nimic prin cap (nici regizor nici altceva). Cand incep sa urc prin stanga varfului si ajung pe la 5-10m de capra o porneste tacticos pe un perete si se indeparteaza fara graba.

Urc in continuare, si mai trec pe langa o familie intreaga de capre negre la distanta la fel de mica si care ma trateaza cu aceeasi nepasare.

In sfarsit, ajung la creasta, si ies din umbra in lumina imbatatoare a soarelui. Iar premiera, caldura soarelui ma moaie si tentatia sa ma pun jos si sa atipesc e mare. Rezist totusi (mai mult din ambitie, timpul mi-ar fi permis si somn berechet), si ma opresc doar pentru a admira peisajul, a manca ceva musli si a ma hidrata. Soarele s-a ridicat deja binisor dinspre Bucegi si arde cu putere. Sub creasta, pana in departare, se vede padurea peticita de inconstienta comerciantilor cu lemne si a celor ce le permit macelul. Mai mult decat gunoaiele, mai mult decat manelistii, ma intristeaza taierea padurii, care va fi atat de greu de refacut.

O pornesc mai departe, trec pe la refugiul din saua grindului si imi arunc o privire inauntru, e in stare ok dar e f mult condens si las usa deschisa, in ideea ca e vreme buna si circulat craiul si mai degraba se aeriseste.

La vf La Om sunt gunoaie, nu prea inteleg ce minte tre sa aiba cineva sa lase mizerie pe o creasta asa de ingusta unde sar atat de tare in ochi. Cum am loc in rucsac, strang o parte si le pun la mine.

 

Cum ma uit asa de-a lungul crestei la feliile uriase de stanca imi aduc aminte de disputa dintre geografii grupului, Dan si Bogdan. Poate o fi totusi "sinclinal suspendat", whatever that might be. Iar vad un grup mai maricel de capre negre, de asta data de la distanta.

Dupa vreo cateva ceasuri de mers, ajung la Vf Ascutit la refugiu, unde intalnesc primii oameni de cand am pornit-o singur, un grup de straini care au petrecut noaptea acolo. Cu ocazia asta aflu ca e aproape 11, am mers ok. Insa ma ia somnul, genunchii se resimt (rucsacul avea si acu peste 15kg) si restul crestei trebuie sa ma concentrez chiar si la portiunile relativ simple.

Dupa ce trec de crucea nefericitului traznit, incep sa ma gandesc serios daca coborarea spre Curmatura e cea mai buna varianta pt starea mea, si ma hotarasc sa schimb planul si sa o iau pe Padina Hotarului, cruce albastra, traseu pe care nu mai fusesem dar despre care auzisem ca nu avea portiuni expuse. Scot mobilul sa-i dau macar un mesaj lui Dan cu schimbarea de traseu, ca un minim de prevedere, insa bateria e terminata si nu pot face nimic. Fixat pe ideea mea, pornesc coborarea pe cruce albastra, decizie pe care o voi regreta apoi.

Prima faza e jnepenis mare, cu praguri de 1-2m destul de dese, traseul pare f putin umblat. In mod normal nu ar pune probleme, dar acum nu sunt deloc in cea mai buna forma si trebuie sa ma tin mereu de jnepeni. Bummer, jnepenisul e in floare si plin de viespii, pana reusesc sa trec bucata asta mi-am aranjat calumea antebratele cu o sesiune gratuita de acupunctura. O fi facand bine la reumatism, incerc eu sa vad partea buna a lucrurilor (si uitand deliberat faptul ca nu sufar de reumatism :D).

Coborarea continua prin fundul vaii, si mai departe f abrupt, insa acum in loc de jnepeni am parte de grohotis pe care alunec des, reusind totusi sa ma tin pe picioare. Genunchii ma chinuie cu adevarat, trebuie mereu sa tin coborarea controlata si ma misc mult mai incet decat mi-as dori.

Tot coborand intru intre peretii uriasi ai vaii, trec si peste cele cateva saritori. Se aduna ceva nori, si se aud tunete, pentru ca la un moment dat sa simt si suflul rece care precede de obicei ploaie. Ma ia un zambet autoironic, asta chiar ca ar fi cireasa de pe tort, sa ma prinda o ploaie torentiala in valea ingusta.

Am insa noroc si ajung cu bine la padure, desi extrem de obosit. Ma bucur ca am iesit dintre peretii de stanca, traseul mi-a parut de-a dreptul urat (poate si din cauza starii mele) si nu l-as mai face odata.

Trec padurea si ies la drum. Initial vreau sa merg la rau pt o f f necesara baie, dar apoi ma gandesc ca decat sa ratez vreo-un tren la musteata mai bine las "primenitul" pt gara Brasov. O iau in viteza pe drum spre Zarnesti, unde ajung fix la 3pm, exact la timp ca sa prind un maxi spre brasov. In gara aflu ca am de stat ceasuri bune, dar sunt atat de obosit ca uit de spalat si atipesc pe un scaun.

Seara tren, schimbare in Ploiesti, iar tren. Dormit tun pana aproape de Iasi, unde m-am luat cu niste fetiscane dezghetate si am ajuns destul de vesel acasa. Baie, si o duminica intreaga de relaxare, numai buna ca sa ma pregateasca pt saptamana de lucru.

 

 

Incheiere

A fost a doua tura mai de durata pt mine. Deasemeni prima tura in care nu am avut pe cineva mai experimentat care sa poarte greutatea raspunderii.

Per ansamblu, a fost minunat, Fagarasul mi-a devenit nespus de drag, experientele au fost f variate, am avut canicula, am avut ploaie si burnita si temperaturi sub zero, peisajul la fel. Am cunoscut (sau cunoscut mai bine) oameni f faini cu care pastrez legatura.

Pentru mine, a fost si o confirmare a experientei acumulate in ultimii ani, si a faptului ca atat fizic cat si psihic pot duce f mult si pe munte. Daca nu dadeam si de niste limite nu avea farmec :D.

Am slabit vreo 5kg in 8 zile, in ciuda unei alimentari f serioase si facute destul de cu cap. 

 

Greseli notate si, speram :D, invatate:

– o deviere de la traseu riscanta pe Curmatura Saratii
– desupra la Balea, spre Capra, am parcurs pe creasta o portiune extrem de riscanta pe vantul puternic care era. mai jos era carare mai sigura, insa nu am stiut de ea
– nu a fost o miscare inteleapta sa pornesc singur la sfarsit, chiar daca ma simteam in forta si traseul nu prezenta dificultati deosebite
– am ignorat ideea de oboseala acumulata cand am pornit in ultima zi. o tura de 30h cand esti odihnit, alimentat etc poate fi mult mai usoara decat una de 12 dupa 7 zile de mers
– schimbarea traseului pe Padina Hotarului, fara a cunoaste coborarea si fara a putea sa anunt pe cineva
– rucsacul ar fi putut fi ceva mai usor

Lucruri facute bine

– antrenamente fizice in saptamanile anterioare (cam implicite vara), inclusiv o tura de vazut "cu ce se manaca" fagarasul 
– o sapatamana de repaos aproape complet si alimentare serioasa chiar inaintea turei
– mancarea luata cu cap, rationalizata la zi si masa, avut in vedere faptul ca pe efort organismul cere mai mult etc
– pana in ultima zi, acordant importanta cuvenita somnului
– echipamentul a fost potrivit si complet
– cu exceptia expunerii la cateva riscuri inutile, comportamentul nostru a fost aproape perfect din punct de vedere al eticii pe munte

Ca RT, a fost un experiment, si nu cred ca timpul imi va mai permite sa fac RT-uri full text decat rareori. Poze din tura sunt aici (click).

 

Toate pozele au fost facute de Bogdan, Rares sau Andreea. O parte puse direct:

 

Numai bine tuturor carpatistilor.

august 24, 2007

Creasta Fagarasului si Nordica Pietrei Craiului II

Your beauty is beyond compare
With flaming locks of auburn hair
With ivory skin
And eyes of emerald green
Your smile is like a breath of spring
Your voice is soft like summer rain

The White Stripes – Jolene (Dolly Parton cover) (click)

Cu ceva intarziere, postez a doua parte a jurnalului. Prima parte, creasta Fagarasului de la Avrig la Vistea e postata de vreo doua saptamani (click). Pana aici a fost o tura in forta, cu etape lungi si pauze putine, vreme buna initial, dar care s-a stricat si ne-a fortat sa ramanem o zi la Refugiul Vistea Mare dupa ce ploaia si vantul ne-au murat de la Podragu.

Mi-a placut Fagarasul si pana aici, mi-a placut ca ne intalneam des cu oameni si mai schimbam o vorba, nu sunt genu care sa se oripileze nici la gramezile de cutii de conserve de pe langa refugii, cu timpul ne vom civiliza si noi si toatea astea vor ramane, probabil, doar amintiri.

Insa ce a urmat a fost realmente altfel.


Ziua VI

Refugiul Vistea (2296m) – Portita Vistei – Fereastra de la Hartopul Ursului (2352m) – Galasescu – Fereastra Mica a Sambetei – Vf Slanina – Fereastra Mare a Sambetei – Saua de Est a Vf lui Mogos (2344m) – sub Vf Urlea – sub Vf Iezerul – Vf Leaota (2312m) – Curmatura Zarnei (1923m) – Saua Radului – Curmatura Bratilei (2122m)


Dimineata o vreme superba, soare, senin, rece. Iesim, ne intindem, intindem si hainele ude afara ca degeaba au stat 2 nopti si o zi pe cordeline in refugiu. Mancam, apoi Radu si Dan pleaca dupa apa (eu si Bogdan fusesem cu o zi inainte, pe ploaie si vant ca fraierii :D).

Cum era a doua oara cand urcasem pe Moldoveanu si prinsesem ceata, iar acum era f frumos, vorbesc cu Bogdan sa o porneasca ei inainte (toti mergeam spre Plaiul Foii, mai putin Andreea si Rares care voiau sa ajung la Balea, ei venind din sens opus) si o iau iute la picior spre Vf Vistea, in 1/2 h sunt pe Moldoveanu si ma bucur de o priveliste minunata, micro reteaua hidrografica de pe Valea Rea straluceste in soare, iar culmile sudice verzi se intind lenese la soare. Spre podisul Transivaniei e o plapuma de nori f josi care acopera totul.

Cobor repede, mai mananc cate ceva si sporovaiesc cu Rares si Andreea, apoi pornesc dupa baieti, care au un avans stimulant de 1h10′.

Ii ajung pe Vf Slanina, multumita si pauzelor generoase pe care le-au facut grijulii. Continuam, dupa Fereastra Mare se desface pe dreapta o caldare impresionanta (imi scapa denumirea), iar de pe versantul nordic urca nori albi pufosi opriti de creasta. Ne intalnim cu un cioban, care ne roaga de mobil, la care vorbeste vartos de rasuna vreo 3 munti, daca se mai chinuia putin il auzea interlocutorul direct. Aflam cu ocazia asta ca nu avem sanse la mamaliga cu branza de pe la stani, ca sunt numai oi sterpe pe Fagaras (mai taziu ne-am lamurit, le tin pt un ajutor dat de stat de 100k/oaie – alta masura inspirata a guvernului pb).

Ajungem la Taul Mioarelor, cel mai inalt lac din Carpati (2282m), se mai vad inca doua lacuri pe nivele diferite in aceeasi caldare, ciudat asezate in faldurile culmilor.

Trebuie sa coboram pe partea stanga, ne oprim chiar in buza crestei, pe jumatate la soare si pe jumatate in norul alb sa ne alimentam putin.

Suntem inghititi de nor si ne ia frigul pana plecam, asa ca aproape toata coborarea o facem prin ceata groasa, insa cand ajungem aproape de curmatura Zarnei privelistea se deschide si se vede multimea de laculete din curmatura.

Ajunsi jos, ne oprim fermecati. Aici am avut parte de cea mai frumoasa priveliste din toata tura. Spre sud o vale prapastioasa, cu pereti acoperiti de jnepeni, ienuperi si bradet crescuti aproape luxuriant, in urma se vad doua caldari imense separate de culmea stancoasa pe care am coborat , care in partea superioara sunt inca acoperite de o pacla moale luminata difuz de soarele de deasupra, iar in fata spinari uriase, de asta data nu ascutite si stancoase ci rotunjite si acoperite de iarba.

Lasam rucsacii jos si ne intindem cu capul pe ei, fermecati de locul minunat. Iarba inalta freamata sub vantul usor, noi stam ca trazniti si ne uitam in jur, fara a scoate vreo vorba timp de jumatate de ora.

Pe la a treia strigare a lui Dan ne hotaram sa ne smulgem din visare si din starea aia de „nu-mi mai trebuie nimic pe lume ca am gasit fericirea si frumusetea absoluta” care ne cam prinsese :). Incepem sa urcam culmea uriasa din fata, nu mai e pieptisul ala care te lasa fara aer dar impresioneaza prin imensitate. In continuare vorbim putin, iar Bogdan se mai opreste din cand in cand si face poze cu cele doua caldari pe care le lasam in urma.

Mai departe din ce in ce mai multe stani, mai strigam un salut unui cioban, mai bem din apa, si reglam iar ritmul. Dan incepe sa aiba probleme cu tendonul lui ahile de la un calcai si este nevoit sa o ia mai incet.

Din fericire nu mai e asa de mult de mers, dupa o ultima coborare ajungem in Curmatura Bratilei unde campam, chiar langa lac, ignorand mirosul de oaie lasat de turmele aduse la adapat. Punem corturile, ne imbracam gros ca se lasase iar frig si trecem la somn.

Iar, Radu nu ma lasa sa adorm si ma provoaca la o discutie de la cort la cort, vorbim in doi peri vreo jumatate de ora, apoi trec pe cantat balade rock la cerere, ceea ce indeparteaza pb toate jivinele pe o raza de cativa km buni. Deci dormim linistiti si fara grija.


Ziua VII

Curmatura Bratilei (2122m)- Cabana Plaiul Foii


Dimineata ceva miscare pe aproape, miscam si noi si miscarea de afara incepe sa latre. Iesim din cort si incepem sa scoatem din bagaje sa refacem rucsacii.

Cainii se zburlesc putin, dar se apropie ciobanul cu chef de vorba si se calmeaza. Aflam ca ii intra vecinii pe muntele lui si mananca iarba, acu se intretine cu noi asteptand sa-i prinda in flagrant. I-ar fi prins el si ieri da nu a avut timp .. apoi ne povesteste cat se plictiseste pe aici ca n-are ce face … Il intrebam, ca sa nu-i stricam obisnuinta, de animaluri, zice aproape cu mila ca umbla doar un urs „da-i mica boala”, ca sunt lupi, ca le-a mai dat drumu si la altii noi din elicopter, i-au mancat si lui o magarita ce fatase cu tot cu manz cu ceva timp in urma, lasandu-i numai talanga. Din ce spune el, ajungem la concluzia ca nu e o zona periculoasa din punctul asta de vedere.

Deodata incep sa apara peste culmea din fata caini si apoi oi. Unul din cainii ciobanului nostru inainteaza, ceilalti o iau indarat ca si ciobanul care ne saluta si face cale-ntoarsa. Cainii celeilalte stane il ingramadesc oleaca pe cel ce inaintase, acesta incepe o retragere strategica in valea in care disparuse si ciobanul. Pe noi ne ia zambetul gandindu-ne ca iar o fi aparut o treaba „urgenta” pe munte, cand deodata imediat de dupa buza vaii sar toti cainii omului nostru pe cei ai stanii vecine, atrasi de cel ce se bagase intre ei. Maraieli, colti clampanind, in final cainii straini se retrag, apare si ciobanul si o ia vartos la deal spre turma intrusa, unde il si vedem apoi discutand cu vecinul tot timpul cat noi strangem si mancam. Or fi avand nevoie de ceva prilej sa mai lege o vorba prin pustietatile astea :).

O pornim si noi prin lumina alba a diminetii, si pentru prima data din Fereastra Sambetei intalnim turisti, majoritar straini.

Nu dupa mult timp apare la orizont peretele alb al crestei Pietrei Craiului in toata spelndoarea lui, si in 2-3 h vedem si sfarsitul pasunii.

Pe ultima coborare, mai trecem pe langa o stana. Turma e pe partea stanga a potecii marcate, vreo 10 ciobanesti rasfirati pe dreapta, nu tocmai ideal, dar nu se manifesta agresiv niciunul si continuam. Fara sa ne dam seama, cativa inchid in urma noastra si cand sa depasim stana tabarasc din spate. Bogdan invarte in aer din betele de mers, eu ma fac ca dau cu pietre si dupa putine emotii, in special de la cei din spate carora le-a clantanit coltii la picior, ii descurajam. Ciobanul, tanar si cu fata de natarau, ne intreaba ranjind daca ne-am speriat :)).

La intrarea in padure oprim pentru o ultima masa, alt cioban se apropie de noi cu 5-6 ciobanesti care cersesc mancare, ii admiram si noi de aproape, cativa au cicatrice impresioanante. Din padure vin doua tinere poloneze frumusele, incearca sa se inteleaga cu ciobanul pt apa, ajut si eu si le si avertizez in legatura cu cainii. Dupa imi pare rau ca nu le-am spus sa nu fie foarte increzatoare nici cu ciobanii si sa nu campeze singure.

Coboram prim padure, eu m-am obisnuit sa-mi menajez genunchii cat mai mult si raman ultimul. Iesim apoi la forestier, unde speram zadarnic la o ocazia, care ar fi fost foarte binevenita in special pt Dan caruia glezna ii facea probleme din ce in ce mai mari. Mai intru in cate o mica polemica absurda cu Radu, vorbitul si voia buna fac drumul sa para mai scurt. Pe final raman in urma cu Dan care realmente se chinuia la fiecare pas, baietii ne asteapta si ei si ajungem impreuna la Plaiul Poii, unde ne asteapta prietena lui Bogdan cu un rucsac urias in care carase cate ceva pt fiecare :D. Servim mancare calda la cabana.

Cum baietii voiau sa ajunga la Curmatura a doua zi, si sa coboare abea duminica de pe munte, iar Dan in mod sigur nu putea nici el mai mult, imi incolteste ideea de a termina in forta tura, cu o zi in care sa merg singur, cat de tare pot.

Urcam pe triunghi rosu pana sub padure unde incepe urcusul spre Spirlea, punem cortul repede si intru la somn imediat, cu telefonul pus sa sune la 2am.

Va urma .. incheierea

Older Posts »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.