Iaşi Outdoors

august 18, 2012

Redwoods NP

Trece vremea, trece .. si eu nu mai apuc sa povestesc nimic aici. Nu ca ar fi asta cel mai important: macar am ce povesti. Dar sa trec direct la subiect.
Era pe la jumatatea lui iulie si nu mai tin minte din ce motiv s-a ajuns la organizarea asta, dar vroiam sa vad si Redwoods National Park, sigur dupa ce am fost in Sequoia, unde e cel mai mare, dar nu cel mai inalt, nici cel mai gras, nici cel mai batran copac. Ala cel mai batran de peste 4800 ani este pe aproape de Sequoia, in Inyo National Forest; dar nu e parc national, si e ascuns. Si cel mai inalt copac din lume e tinut secret acum, dar tot era mai interesant de mers in Redwoods.
Mult de condus si s-a nimerit sa fiu singurul sofer. Semi-sofer pentru ca nu am carnet de California si la viza mea ar trebui sa am, dar m-a ajutat Florin sa inchiriez si ii multumesc, nici prea mare riscul nu era, aveam si asigurare, si oricum aveam de gand sa conduc prudent ca intotdeauna. Am plecat de vineri, patru in total cu Laurentiu, Lucian si Andrei. N-am vrut sa conduc prea mult vineri pentru ca oricum sunt obosit dupa o zi de munca, ci sa campam cat mai rapid. Totusi am profitat de ocazie ca sa vedem si Point Reyes, pentru care am ocolit putin. Noaptea ne-a prins pe drun, intre caprioare, sconcsi, ratoni si alte animale (in ordinea asta). Am pus corturile intr-o localitate la marginea unui lac tarziu si am plecat devreme.


e vie!


dimineata

Ne-am plimbat dimineata inainte si inapoi pe la Point Reyes. Am vazut si elefanti de mare (specia de foci care cred ca ajunge la cea mai mare dimensiune), de la distanta, plus alte locuri in care nu fusesem inca. A fost ceata, dar a fost frumos. Ne-am intins cam mult.


cel mai vestic punct de pe cea mai vestica coasta


elefanti de mare („elephant seal„)

Somnoros deja am continuat sa conduc pana la Fort Ross, un alt „State Park”; obiectiv mai mult istoric.


Fort Ross

Muuuult dupa am ajuns, pe intuneric si obositi, dar cu bine si fara probleme cu masina sau condusul, in Redwoods National Park. Parcul se intinde pe o distanta mult mai mare, si are multe zone separate de vizitat. Sper ca am fost unde era mai important. Rezervasem o cazare la care am ajuns noaptea tarziu, asa ca ne-a luat ceva timp sa ne gasim locul (45) singuri. Am campat si la somn.


astia nu mi-au gresit numele macar


foci (albe)


eula


Laurent(z)iu

Acum hai rapid la Visitor Center. Aici aflam ce e mai important de vazut, si se incadreaza si in timpul nostru limitat. Iarasi, unele sunt cu limita si rezervari, dar gasim cate ceva. Facem doua ‘hike’-uri, un fel de alergari de maxim cateva ore prin paduri, in diferite zone, una mai mare si mai impadurita asa, alta pe langa un rau unde facem si o baie de cateva minute. Totul in fuga, apoi inapoi la masini.


eu la, putin mai artistic


fugind prin padure gigant


copacul care a fost cel mai inalt din lume, pentru un timp sau ceva de genul asta.

Pana sa intram cu adevarat iar la drum, am mai vizitat doi copaci prin care se poate trece cu masina, de mai mult timp. Primul are un aspect ceva mai natural, cel de-al doilea saracul pare mai tanar.

Cam asta a fost si deja a trecut peste o luna de atunci. Mai am si altele de povestit, asa ca mai treceti pe aici.

Reclame

aprilie 6, 2012

Costal clasic extins

Revin cu un post scurt, dupa o lunga pauza de la aproape orice activitate sportiva. In toata luna martie singura miscare e posibil sa fi fost o tura de alergare, in afara kilometrilor de bicicleta prin oras, dar sa speram ca nu ajung prea rapid sa ma multumesc cu asa ceva. In mare parte niste vizite, saptamani ploioase si datoriile de servici m-au tinut departe de bicicleta, alergat si chiar sala de catarat. Macar s-a adunat si mai mult pofta de toate astea si sper sa recuperez in aprilie.
Totusi in timpul asta mi-am luat si echipament de alergat, si cursiera noua. Cea din urma, Bottecchia Sprint CF79 Team; din cauza faptului ca am ramas fara cea veche, care mi-a fost furata chiar din apartamnet (adica mi-a fost spart apartamentul). Oricum cu banii de asigurare nu am pierdut nimic material, iar acum am bicicleta cu cadru de carbon si echipare Dura-Ace. In realitate insa nu e cu mult mai usoara decat cea veche, probabil din cauza rotilor. Oricum, sa fi fost posibil doua saptamani in care m-am uitat la ea fara sa pedalez cu adevarat deci de-abia asteptam.
Prima tura a fost una chiar deosebita, mergand cu niste romanii de aici o distanta chiar mare, de aproape 124 km. Oricum inregistrarea nu e prea buna, fiind din doua bucati si nici macar completa, dar important e poate doar ca am facut record pe prima catarare cum imi doream. A fost pentru mine a doua parcurgere (prima am facut-o singur in decembrie); a traseului cunoscut sub numele de „Costal Clasic”, in varianta ‘extinsa’ in cazul nostru chiar extinsa de doua ori, ca sa trecem prin Pascadero si sa vedem mai mult oceanul Pacific pe tarmul caruia am mers vreo 15 km. In rest s-a mers incet dar cu ambitie, mai ales avand in vedere ca ceilalti erau incepatori. Si deja avem planuri si mai mari.


dimineata spal si reglez putin ambele bicle
cum nici MTB n-am mai facut, mi-e dor si de ceva miscare prin padure


bicla noua


cei 3 participanti


sera unei ferme interesante de unde am cumparat cateva mere


ajunsi la ocean


vant din lateral

ianuarie 18, 2012

Primele weekenduri din ianuarie, 2012

Daca mai aman mult, ar fi deja vorba de 3 weekenduri si e cam mult. Au fost ceva zile in plus libere, si desi nu prea sunt asa multumit ca le petrec prin imprejurimi, sunt destule de vazut aici inca, si nu-o sa se termine prea rapid. Printre altele, mi-am facut abonament la sala de catarat si principalul avantaj e ca pot face ceva dupa o zi de servici, care nu necesita sa fie lumina afara plus ca solicita cu totul alti muschi, asa ca pot varia. E deja destul de multa variatie, pe aici pe undeva e si optimul intre plictiseala si a face prea multe si a nu evolua la nimic. La catarat merg de doua ori pe saptamana, evoluez oarecum dar inca sunt la inceputul inceputului. O sa fac probabil un post in viitor cu mai multe detalii, asta cand o sa si stiu mai multe.


Sambata, 7 ianuarie
Tura de MTB, in zona cea mai apropiata posibil de unde locuiesc acum. Desi la inceput am nimerit cararile accesibile pentru biciclisti, pe la sfarsit m-am trezit in zone interzise, redresand totusi rapid. Nu prea greu, nu foarte lung, si pe vreme frumoasa. Astradero, Windy Hill, Coal Creek, 62 km cu tot cu asfalt. Garmin & Strava.

From Astradero, Windy Hill, Coal Creek


prima problema ‘tehnica’ la MTB, care am rezolvat-o deabia acum dupa alte cateva plimbari. in final am schimbat cauciucul, din pacate s-a intamplat cam rapid si nu stiu unde si cum..


Skyline in zona Windy Hill


Duminica, 8 ianuarie
Un hike (zona Russian Ridge) si plimbare pe plaja, cu mai multi romani de aici, dar pana la hike am mers pe cursiera, ca tot imi era dor si de asta .. Hike-ul destul de scurt dar dragut, vremea buna desi daca nu batea vantul era si mai placut, plimbarea la ocean s-a meritat si ea. Mai astept eu, dar pana la urma o sa fac si o baie la ocean aici, indiferent de cat de rece e. Hike-ul de 8.8 km, pe cursiera vreo 46 km, Garmin si Strava.


coiot


San Francisco


la ocean


Sambata, 14 ianuarie
Decid in ultimul moment sa plec pe cursiera, nu MTB. Asta in principal pentru ca ma saturasem sa caut potecile accesibile cu MTB, inainte de fiecare tura trebuie sa ma documentez destul de mult si e cam plictisitor.. plus ca totdeauna fac niste presupuneri care nu se potrivesc la fata locului. Traseul de cursiera il alerg frumos, mai in nord, si merg cu Caltrain cateva statii, dar e cam scurta in final, doar 54 km. Prima data cand merg mai mult pe coasta, pe ‘1’.


Crystal Springs


parcarea din capatul Canada road, unde lasa masinile biciclistii si pedaleaza in zona ..


pe coborarea asta imi depasesc aproape recordul de viteza (am prins 75 km/h, recordul fiind 77).


La Honda, localitate pe coasta Pacificului


Duminica, 15 ianuarie
Ma hotarasc sa fac tot o tura de bicla, dar nu prea lunga sau grea, desi aveam alte si alte planuri. Tot cu Caltrainul ma duc cateva statii, si de la inceput dupa ce scap de asfalt imi dau seama ca nu m-am documentat prea bine. Mai multe zone pe care vroiam sa urc sunt interzise biciclistilor, asa ca urc pe asfalt, Kings Mountain. Am mai coborat pe cursiera drumul asta, in una din primele ture de cand am revenit aici.. Ma ia putin frigul deja, dar imi revin cand scap de asfalt.. insa nu pentru mult timp. Parcurg ce aveam planuit pentru zona Purisima, dar nu si pentru ‘Corte de Madera’ (parcuri din zona), unde scurtez din cauza oboselii si frigului. Dupa ce mai si cobor destul de mult pe asfalt, frigul ma ia de tot si jos tremur necontrolat. Pe langa faptul ca a fost frig, eram imbracat subtire (tricou, scurti etc, si niste armwarmere), nici nu m-am alimentat bine dimineata. Sunt obosit si suport foarte greu frigul, dupa cei 68 km parcursi (garmin, strava) mai astept si trenul vreo 30 minute, tremurand.. imi revin in schimb acasa cu o baie fierbinte.


primul parc unde vroiam sa intru, interzis


pe coborare


prima filmare din mers, pe MTB. vreau sa-mi comand suport de pus aparatul pe casca, si atunci cred ca o sa devina mult mai interesant ..

Luni a fost zi libera, si as fi vrut sa fac o alergare serioasa in zona, pe care o am in minte de ceva timp, dar fiind prea obosit de la turele de bicla, am mers doar pe seara la sala de catarat unde nu m-am chinuit prea mult.

Cred ca o sa continui un timp in stilul asta cu turele, poate mi-ar placea si ceva mai lungi dar s-ar limita la una singura per weekend. Intr-un fel asa mi-ar conveni ca cele 2 zile libere din 7 sa fie distribuite uniform, asta fiind insa cu mult mai rau pentru iesiri mai departe, care vor aparea si ele in viitor. Si pana si pentru iesirile din zona cu MTB sau chiar cursiera, ar fi utila o masina..

ianuarie 5, 2012

Saratoga & Long Ridge

Dupa destul de multa vreme mi-am facut timp sa fac inca o tura cu bicla, si era clar ca o sa merg cu MTB doar de cand am luat-o n-am testat-o decat odata. Intre timp s-au intamplat ceva lucruri interesante, inclusiv un hike cu un grup destul de mare de romani de vreo 12 km pana la Alamere Falls, o cascada draguta de pe coasta Pacificului; apoi in aceelasi weekend a fost si noaptea ce face trecerea dintre ani, pe care am petrecut-o in San Francisco tot printre romani.


eu la Alamere Falls


coasta inspre nord, pe o zi ploioasa


apusul

Dupa ce mi-am revenit insa din toata distractia cu revelionul, am simtit nevoia sa ma aerisesc putin cu bicicleta, imi facusem pofta uitandu-ma la carare de la hike-ul de cateva zile dinainte. Nu m-am documentat foarte mult dar am gasit niste carari care pareau sa faca un circuit frumos. La fata locului insa, ‘trail’-ul care trebuia sa ma urce pe aceelasi munte de tura trecuta, dar pe traseu diferit, era deschis doar pentru hike. Mountain bike-ul interzis. Nu prea-mi venea sa cred. Dar erau oameni cu hike destul de multi si m-am gandit sa respect, colectand o harta care se gasea la intrarea pe poteca in niste cutiute, ca sa stiu pentru tura viitoare. Am luat-o pe ocolite si pe asfalt, incercand iarasi fara succes sa intru pe un drum de pompieri, care era interzis si el (mi-ar fi placut ca era neasfaltat). Am ajuns sus pe munte si de acolo stiam de un drum ‘de creasta’ care nu era interzis, si am inceput bucuros sa pedalez pe el. Nu inainte de o pazua de masa pentru ca deja trecutse destul de mult timp. Si in timpul pauzei isi face aparitia un coiot (cred), animale care se vad mai rar decat caprioare sau altele de aici, asa ca m-am bucurat sa-l vad desi a fugit rapid. Nici eu nu am mai stat mult si pentru cateva ore am haladuit pe tot felul de carari si poteci unde era permis sa merg cu bicla, coborand mult mai tarziu la asfalt, aproape pe intuneric. In total 76 km parcursi din care doar vreo 30 pe poteci, dar ceva mai mult proportional ca timp. Oricum, dupa cum fac toti care ii vad pe aici, ar fi bine sa ma duc cu masina pana la intrarea in poteca si acolo sa incep sa pedalez direct pe poteca, doar ca inca nu am masina. E buna si incalzirea pe asfalt, dar cam lunga pana la urma ..


afis cu o gramada de informatii la intrarea in parc


drumul de pompieri


lame


in sfarsit scap de asfalt


ceata ramane in vale, cred ca pentru tot restul zilei. norocul ca sunt sus


Horseshoe Lake


o ‘turma’ de curcani salbatici


altii cu bicla, majoritatea cate doi


cer interesant pe inserat


locul de unde am inceput tura trecuta

noiembrie 22, 2011

Costal Clasic

Weekendul asta am reusit sa facem deja o tura mai lunga, de aproximativ 100 km, si cu doua catarari de ambele parti ale aceeluiasi lant muntos (la dus si la intors). Si am si fost mai multi, deja 3 : eu Daniel si Bogdan. Am ales traseul „costal clasic”, mai mult sau mai putin clasic, tot la indemnul lui Adrian. Am plecat dimineata pe la ora 7, prin frig si flamanzi, dar am oprit sa alimentam cu prima ocazie. Am mers mult impreuna, Daniel deja se simtea mai curajos, despartindu-ne doar la prima catarare mai lunga, pe care am parcurs-o si sambata trecuta, Old La Honda. Am mers in forta maxima acum insa si am terminat intr-un timp de 23:06, baietii venind si ei la 5 si 14 minute de mine, (Bogdan si apoi Daniel). Pe catarare am intrecut continuu grupuri de defierite dimensiuni. Sus se asteptau un grup de aproximativ 30 ciclisti, care dupa ce s-au regrupat au plecat, in doua directii.


grupul de ciclisti


ne-am regrupat si noi

Apoi am coborat la vale pana la ocean. Bucata asta am facut-o exact asa si in 2010, cand am facut prima tura pe atunci cu cealalta cursiera. E frumos, la sfarsit e o distanta destul de mare de plat, zona mai deschisa, fara copaci, dupa care apare de-odata .. oceanul. Am avut noroc si acum de vreme buna si am stat putin sa admiram valurile de 3-4 metri, coasta si nisipul. Apa ca de obicei, foarte rece, dar oricum nici afara nu era chiar cald, dar macar soare.


pe coborare


ajunsi la destinatie..

Ne-am intors pe un cu totul alt drum, si anume Tunitas, care trece muntii printr-o catarare mai lunga dar si mai abrupta pe alocuri. Pana sa ajungem acolo ne-am mai si ratacit, plus ca am avut ceva probleme, o spita de la bicla lui Daniel cedand. Am putut insa sa continuam, si am facut catararea impreuna cu Bogdan, si Daniel a ajus si el surprinzator de rapid. La vale in rest am mers impreuna si pana acasa, destul de grabiti iar pentru a mai avea timp si de un jacuzzi.


in apropiere de litoral, cu vedere spre continent


zona ca ‘la tara’


Bogdan chinuindu-se pe ultima catarare mare

Din pacate au cedat si vitezometrul si GPS-ul, la ambele terminandu-se bateria. Acum stiu doar ca am facut aproximativ 100 km si traseul inregistrat incomplet aici garmin, sau aici strava.

Mi-a placut la tura asta faptul ca a fost deja mai serioasa, ca am avut parte de tot felul de peisaje, si am prins si vreme buna dar am tras si cate un frig.. Am vazut si caprioare, de doua ori.

Older Posts »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.