Iaşi Outdoors

septembrie 24, 2011

Antrenamente in Crai

Impreună cu Lucian am decis să facem o ultimă tură în Carpați (inainte de expeditia Lenin 2011). Cumva trebuia să corelăm tura de munte cu un „shopping” în București. Varianta cea mai frumoasă era să mergem în Piatra Craiului. Cum ne-am decis cu cateva ore înainte de plecare ni s-a alăturat doar Monica, care după experiența din Maroc, și-a deschis apetitul pentru munte.

Am plecat din Iași cu multe lucruri nerezolvate dar cu un entuziasm mare. Ca de obicei am alergat după trenuri, dar după 2 schimburi (Siculeni, Brașov) am ajuns destul de repede, în 10 ore la poalele Pietrei Craiului, în Zărnești.
După ce cumpărăm de-ale gătitului (o oală) decidem traseul pentru următoarele 2 zile: Plaiul Foii – Șpirlea – Funduri – Grind – Ascuțit – Turnuri – Curmătura – Zărnești.

Traseu era total nou pentru Monica și parțial pentru mine, deci multe motive de bucurie. Doar Cătălin Crețu (ce cățăra în Bucegi) ne cam sperie și ne spune să avem grijă de furtună. Plecăm spre Plaiul Foii și după 3 minute prindem o ocazie ce ne scutește de 12 km de mers pe un drum pietruit.

From Piatra Craiului Iulie 2011

Ajunși în Plaiul Foii, ne speriem de mulțimea de oameni ce stau întinși cu burțile la soare, făcând grătare ori ascultând muzică din mașină. Totuși, cu cât înaintăm spre refugiul Șpirlea începem să vedem și oameni cu rucsaci în spate plimbându-se pe potecile marcate. După nici două ore de la plecarea din Plaiul Foii ajungem la refugiul Șpirlea, un refugiu aflat în condiții foarte bune. Suntem cam singurii în zonă și deja ne facem planuri de mâncat și de dormit pentru a ne odihni cât mai bine pentru urmatoarele zile. Și cum planurile de acasa nu se potrivesc cu cele de pe munte, încep să apară tot felul de situații imprevizibile. Apare un muntzoman din cap până în vârful bocancilor cu care intrăm în vorbă și începem a povesti despre echipamente în general. În urma lui apare un grup de tineri din București care vor să ajungă la cabana Garofița (3-4 ore). Obosiți și cam însetați, încep a deveni nervoși și nehotărâți în același timp, pentru noi fiind pe alocuri amuzanți. După delungi dezbateri (era deja seară plus ca nu mai aveau putere) se hotărăsc să rămână în refugiu. Locuri sunt destule, și 15 oameni încap doar că le lipsesc sacii de dormit și izoprene. Nu-i nimic, zicem noi, reușim cumva să ne înghesuim toți 7 in 3 saci de dormit. După ce le pregătim o supă caldă și ceva batoane proteice Nutrilite îi trimitem în refugiu să doarmă. Între timp aflăm că ar mai fi un grup pe munte care au o problemă: entorsă la gleznă. Îi reperăm mai tarziu prin niște semnale de lumină, iar în cateva minute suntem pregătiți pentru a merge spre ei. Galopăm pe întuneric pe pantele abrupte și marea ne este surpriza că ne întâlnim cu un grup de trei tineri fără nici o lumină în mijlocul pădurii. Drăguți fiind, le dăm o frontală și le explicăm să ne aștepte la refugiu, pentru a înapoia frontala. Înaintăm înspre grupul cu glezna sucită și după 30 de minute ajungem la ei. Îi ajutăm cu energizante, pastile de durere, apă și sprijin moral și împreună coborâm spre refugiu. Într-un târziu ajungem la refugiu pe la 12 noaptea iar de acolo ne despărțim, noi rămânând iar ei plecând încetișor spre Plaiul Foii. Ne-am bucurat mult căci am putut fi de folos, dar frontala nu am mai recuperat-o.
În refugiu, cei 5 (grupul plus Monica) dormeau liniștiți pe scândurile de la etaj, așa că decidem (Lucian și Paul) să dormim jos, fără saci ori izoprene. Noaptea fu destul de friguroasă pentru noi, dar reușim să mai închidem ochii din când în când.

Dimineața suntem treziți atât de ploaie dar și de cei 4 care vor să plece îndată spre Plaiul Foii. Pănâ la 11 mai moțăim asteptând să treacă ploaia, iar de la 12 am plecat spre traseul nostru, încărcați cu 14 litri de apă, pentru 2 zile. De la Șpirlea mergem pe sub perete vreo 3 ore bune, trecem de Marele Grohotiș, Cerdacul Stanciului și ajungem pe creastă. Creasta sudică a Pietrei Craiului este mai frumoasă și sălbatică, fiind impînzită de flori de colț ori capre negre. Deși plouă mocănește peisajul este unul splendid, plin de culoare și forme care mai decare mai spectaculoase. Din șaua Funduri se merge pe creastă până la refugiul Șaua Grind (2215 m). Suntem cam murați și uzi dar seara se înseninează și prindem un apus pe cinste iar ca bonus o familie de capre negre la câțiva metri de noi. După o masă serioasă adormim destul de repede cu gândul la a doua zi.

Dimineața plouă îngrozitor iar vântul suflă așa de tare căci cu greu deschidem ușa de la refugiu. Așteptăm iar la 11 dimineața plecăm pe un vânt destul de puternic dinspre S. Cu cât înaintăm cerul se deschide, devine mai senin, iar încetu cu încetu descoperim și alte grupe montante (Bucegii, Baiului, Leaota, Făgărași etc). Vremea devine splendidă, un soare puternic și un vânt rece face mersul pe munte numai bun. Ajungem la refugiul Ascuțit (2150 m), unde facem o pauza mai însemnată. Avem „onoarea” de a strânge 2 saci menajeri plini cu gunoaiele din jurul refugiului (și bonus un sac de gunoaie de la refugiul Șaua Grind). Traseul presupune partea cea mai dificilă a crestei, coborârea de la Turnuri la Curmătura. Dar nu ne pune probleme deosebite și în scurt timp ajungem la una din cele mai frumoase cabane, Curmătura. Aici întâlnim același peisaj deosebit, o cabană frumoasă, oameni de cinste și pe Sira (o cățea Saint Bernard foatre dragă tuturor). Petrecem ceva timp mâncând și admirând un peisaj extraordinar, după care fugim spre trenul de Brașov.

După 3 ore de coborât prin pădure plus asfalt ajungem în Zărnești cu destinația Brașov. Monica fuge la trenul de Iași iar noi așteptăm un accelerat de București, unde vom completa echipamentul montan lipsă.
Per total, o tură frumoasă, care ne-a reamintit de ce iubim Carpații, o tură solicitantă și imprevizibilă, un antrenament reușit pentru ceea ce urmează.


Traseul parcurs de noi, pe zile: zi1, zi2, zi3.

Lucian

Reclame

decembrie 26, 2009

Creasta Pietrei Craiului – „bifata” :|

Filed under: calcar, ceata, iarna, munte, poze, trekking, Uncategorized — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 4:18 am

Tura a inceput noaptea. Plecati de dimineata din Iasi, am stat in Adjud cateva ceasuri bune, asteptand acceleratul de Galati. Cu putin noroc, pe la 7:30 intram in traseu, dupa o scurta incursiune la Gura Raului pentru o cana de vin fiert si cateva de ceai, la o vorba cu cateva amice de-ale lui Lucian.

Pana la Curmatura, zapada nu e prea multa. E si moale. Ii dam cu spor la deal, vorbind putin.

La Curmatura e teribil. In sala de mese lumina moale, in boxe Florin Chilian, nimeni la cabana, cabanierul foarte amabil ne da tot ce vrem. Aici ar fi fost moment de stat in echipa mare pana tarziu. Noi ne bucuram putin de admosfera, hidratam, si dupa trecem in camera de deasupra bucatariei, nici nu e nevoie de foc. Camera e curata, dormim excelent pe priciurile de sus.

Dimineata ies afara sa pozez rasaritul, desi cam intarziasem trezirea ca era prea bine. De pe cabana vantul spulbera zapada.

In dreapta se vede creasta in departare, din stanga soarele rasare din directia Bucegilor.

E liniste.

Dupa o omleta, cate ceva din bagaj si pregatit ultimele sandwitchuri, ne pornim spre Saua Crapaturii.

Peisajul aici e alb, brazii imbracatipana sus. Prima data cand vad zona asta iarna, si chiar daca ar fi putut fi „mai iarna”, nu sunt nici dezamagit.

Am multe poze aici, din ture vara. Locul are ceva deosebit.

Continuam, trecem prin portiunea de padure doborata si iesim la lumina.

Cam asa am gasit semnele tot drumul. Iarba la vedere :(.

Facem o scurta pauza, strnag betele de mers, acolo unde incepe urcatul pe jgheaburi mai abrupte.

Ne ajutam cu sufele, macar la inceput pana ne obisnuim cu bocancii pe stanca acoperita cu zapada putina.

De acum soarele s-a ridicat mult deasupra Pietrei Mici.

Cu vreo 6 ani in urma, aici il pozam tot pe Luci impreuna cu Iulian si Victor, pe atunci chiar pusti ..

O ultima privire spre Zarnesti/Brasov inainte de a lua linia crestei. De aici am incheiat urcusul ala mare.

Creasta nu e tocmai imbietoare, macar daca ar fi conditii „grele” sa se activeze animalul, asa pare sa lipseasca si peisajul, si provocarea. Facem cu randul inainte, pentru a ne mentine fiecare motivat. Ne luam cu vorba, povestim, pozam.

Spre varful Turnuri, pe linia crestei, la limita dintre padurice si abrupt.

Nu sunt urme, avem macar satisfactia de a deschide drumul ..

In spate Piatra Mica, in fata varful Turnuri.

De pe varf, se dezvaluie nordica in toata splendoarea.

Undeva in est, Bucegii cu cusma de nori.

Piatra Craiului TM Pic.

Ne apropiem si de Vf. Ascutit.

Refugiul.

Inauntru e decent, uscat si relativ curat.

Ii dam mai departe, planul e sa inoptam in creasta la Grind.

Abrupturile cunoscute.

Portiunile de creasta ..

Alternate cu bucati de catarare usoara pe fetze. Interesant cu bocancii pe prizele acoperite de zapada, mi-a luat mai mult decat ma asteptam sa capat incredere.

„Gelifractie” imi explica Lucian savant. „Adica cand ingheata apa si crapa pietrele ?” intreb eu naiv „nuuu ” se indigneaza geograful din el si baga o explicatie pompoasa din care nu am retinut nimic :-„

Ii dam cu spor, si deja Ascutitul e undeva departe in spate.

Desi e inca devreme, soarele arata a apus. Macar asta s-a pastrat din iarna, zilele scurte.

Portiuni expuse.

Spre Vest, in departare, culmile albe alea Fagarasului.

Bucegii acum goi.

Ajungem si „La Om”, puntul cel mai inalt de pe creasta Craiului.

Inainte avem acum peisaj f fain, cu soarele jos. Pe creasta, incercari timide de cornise.

Si refugiul de la Grind.

CIneva lasase un sac de dormit si un izopren inauntru, le vom folosi pe post de saltele suplimentare.

Seara Tibi si Adi, prieteni de-ai lui Lucian din Caucaz ne anunta ca vin si ei, pe timp de noapte. Se porneste un vant destul de puternic si ma gandesc putin, insa dupa ce terminam de topit zapada cat sa reimprospatam proviziile de apa trecem la somn linistit.

Baietii aveau sa soseasca abea pe la 4:30 (initial estimasera 12-1), cand ma gandeam deja ca au dat probabil inapoi. Au trecut si ei la somn, si dimineata ne-am trezit abea pe la 9 toti, pentru noi noaptea a avut vo 13h de somn ..

Afara vant puternic, ceata. Dau ceva mesaje lui Catalin si Paul, nu-mi mai amintesc prea bine cat de expuse sunt pasajele de pe sudica, si vreau sa stiu si previziunile meteo. Baietii coboara pe la Grind I, noi ne hotaram sa-i dam pana la capat, fie si numai pentru a o „bifa”, daca tot suntem aici. Placere prea mare nu poate fi pe vremea asta, si calduta (pe la -2-3C pb, si zapada putina si moale, si ceata, si vant in rafale care te forta la incordare pe portiunile expuse).

Pornim pe poteca, inca de la inceput expusa.

Mici portiuni de escaladat deasupra haurilor.

Traversee expuse, acolo unde am mai taiat din lenea de a ne intoarce la traseul ratacit pt cativa metri.

Deasupra Poienii Inchise, pe coama lunga.

Din cand in cand se mai sparg norii si vedem mai mult decat inceputul abrupturilor.

Portiunea de jenpenis e groaznica .. Zapada mare si acum uda, traseul greu de dibuit. Parazapada lui Luci se buseste si o dregem ad-hoc, mai incolo si a mea.

Jnepeni incarcati, zapada de pe ei se scutura pe noi.

Norii par a se sparge si vedem ce mai este din Creasta Sudica. In putin timp vom si in Saua Funduri ..

Deschiderea peisajului imi face bine la moral, ma apuca cantatul si ii dau repede. „O cheama Tantza si e mica / Are de toate sub maieu” etc.

Ii dam la vale spre refugiu, dar nu-l nimeresc. Nu-i bai, aici e simplu, „la vale” e bine si trebuie sa intersecteze traseele pornite din sa.

Lucian resimte dureri puternice la genunchiul drept, prilej numai bun de „fundeni” pana jos.

Iesim si la trasee, ne oprim si mai bagam cate doua sandwitchuri si o ciocolata calda, pastrate strategic de Luci care cred ca vrea sa castige un concurs de popularitate :P.

Coboram si coboram, scot betele si i le las lui Lucian, sa-si protejeze genunchiul.

Apusul e azi in nor, frumos asa.

Intram in padure, iar la prima poiana reusesc sa pierd traseul luand-o prea la vale in loc sa traversez in continuare paralel cu creasta.

Ne-am intoarce dar lenea e mare, apusul fain.

Stiu ca avem doua variante, fie tinem linia vaii si riscam sa iesim spre Pestera Ialomicioarei, fie o transam barbateste si-i dam peste culmi in directia Zarnestiului pana intersectam un forestier. Transatul presupune efort, Lucian nu se simte in stare si nici eu nu-s chiar in dispozitia potrivita .. „che sera sera”.

Apusul e chiar glorios.

Dam de dunga albastra, ceea ce nu poate fi bine in ideea ca am vrea Zarnestiul ..

Indicatorul lamureste, o sa o dam intr-adevar in partea sud-estica si nu nord-nord-estica cum voiam. Din fericire nici unu dintre noi nu are strangere de inima cand e vorba de schimbat planul.

Padurea e „minunata”, deasa si fara pic de verde, drumul barat simbolic si nu numai de o multime de copaci. O incununare potrivita a turei.

Pe intuneric, incepem sa auzim zgomote din sat.

Si, inainte de ultima coborare, se zaresc si casele.

Dam de niste muncitori forestieri, intram in vorba cu ei si ne iau pana in satul propriu-zis. Acolo oprim o „raba” (camion cu lemne), care ne duce pana la pod, dar apoi soferul vine cu ideea sa ne lase la Petromul din Rucar, unde avem sanse mai mari sa induiosam pe cineva pt un autostop de vo 80km pana in Brasov, unde ultimul tren ok era la 11.

Ajungem in Petrom, soferul nu vrea bani. Aici nimeni nu pare a merge spre Bv, Luci sta in sosea, eu la cei care realimentau. Dau de un brasovean mustacios si pletos cu un Volvo 4×4, cica merge spre Bv, ne-ar lua el, dar numai pana sa-si dea seama ca luandu-se cu vorba cu mine a pus vo 12l de benzina in loc de motorina. Ooops. Dupa ce-l imping pana la pompa de motorina ma fac ca ploua.

Un pusti care mergea sa-si ia un coleg sare repede ca ne ia, e ok, mai ascultam si noi o manea, in gara in Bv ii las 25ron, e multumit, si noi, ca daca nu gaseam ceva era ciudat.

In gara avem timp si de o masa sanatoasa. Pana la Iasi, trenul full full, odihna asa si asa dar nu chiar rau.

Totusi a fost putina dezamagire in tura asta, speram la zapada multa si tare, mers la coltari, peisaje extraterestre in care creasta si cornisele au forme geometrice curate. Speram la vant si frig. Creasta Pietrei Craiului le-ar fi meritat pe toate, este, la urma urmei, unul dintre cei mai frumosi si distinctivi munti de la noi.

Nu a fost rau nici asa, ca efort fizic pb ca a fost mai greu decat daca aveam zapada buna, am avuit parte de peisaje. Totusi, in conditii din astea motivarea scade simtitor, si chiar daca e bine pe munte oricand, parca incepe sa-mi fie chiar ciuda ca iarna asta nu mai vine pe bune.

Mai general asa, in ultima perioada am bagat multe ture. Am senzatia ca factorul de „noutate” se rodeaza cumva, si intru in faza in care muntele si iesirile fac parte din ceea ce e „normal” pentru fiinta mea. Nu e neaparat rau, nu e neaparat bine. Poate e o impresie trecatoare, ramane de vazut.

Update: pozele lui Lucian: „mai putine dar mult mai faine”, aici (click).

Generat cu PicPost.

Blog la WordPress.com.