Iaşi Outdoors

mai 6, 2013

Tură mixtă cu răsturnare de situație

Filed under: biciclete, campie, iasioutdoors, locatie, media, poze, primavara, soare, vreme — Etichete:, , , , , , , , , , — Vlad Manea @ 10:58 pm

De data aceasta, este rândul meu să scriu pe blog din ținutul îndepărtat și rece al Danemarcei, despre o tură ad-hoc pe care am realizat-o sâmbata aceasta în jurul și în mijlocul unui lac mare de pe insulă. Tura a fost organizată de Florin Pogocsan, care nu e din Iași, dar lucrează la Microsoft și stăm în același apartament.

Pentru a face lectura mai simplă, este vorba despre trei lacuri:

  1. Furesø, pe care trebuia să-l înconjurăm,
  2. Bagsværd, la sud-est primul și de care n-aveam habar,
  3. Lyngby, conectat la est de cel mijlociu.

Dacă sună complicat, nici o problemă, și pentru noi a fost.

Florin s-a pregătit de vineri seara cu mâncare și băutură energizantă pentru tură, și-a pregătit și bicicleta, iar amundoi ne-am încărcat aplicația Strava, să putem vedea pe tablete unde suntem fără WiFi. Am plecat cu 6 banane, 2 litri de apă și ceva energizante, distribuite prin ghiozdane. Obiectivul nostru a fost să ajungem la lacul Furesø și să-l înconjurăm, așa că atunci când am văzut apă, am mers pe șoseaua de lângă, fără să ne dăm seama că de fapt ne aflam în apropierea unor alte lacuri vecine cu primul, Bagsværd și Lyngby.

Am văzut la un pod că se puteau închiria bărci, și am purtat o discuție cu Florin, în care amundoi ne feream cumva să ne ducem. Tipul cu bărcile ne-a asigurat că nu ne putem răsturna cu tot cu canoe și că vestele de pe noi ne vor ține la suprafață. Noi am fost mirați când cetățeanul respectiv ne-a spus că ne vom descurca relativ repede, să fim relaxați și să-i dăm drumul pe apă, că nu vor fi probleme. Dar am decis să încercăm.

Am închiriat un canoe și ne-am aventurat în valurile calme de vară ale lacului Lyngby, uitând că eram înregistrați în continuare de GPS. Fiind începători absoluți la mersul cu barca, Florin și-a limitat carnetul de conducere doar la asfalt, iar eu am demonstrat că meritam să pic la traseu. Cred că vreo 5 minute am mers doar cu spatele și apoi aiurea, în privirile nedumerite ale părinților și copiilor de pe poduri, care ne vedeau intrând pe o parte și ieșind pe aceeași parte.

Parcurs aleator pe lac

Am avut un parcurs aleator, care a inclus multă forță dar și indecizie, ceva vânt lateral, apropieri spectaculoase de alții care circulau regulamentar și vreo trei atingeri de mal – în aceiași termeni de circulație, accident, da? – din care, spre iertarea noastră de sărbători, unul a fost și din cauza unui vaporaș care ne-a împins spre stufăriș cu siajul lui. A fost o idee bună să rămânem pe Lyngby, și să nu ne aventurăm pe lacul conex Bagsværd, unde valurile erau mai puternice, iar barca se putea răsturna cu ghiozdanele noastre care conțineau electronice.

Spre sfărșitul turei de canoe am început să simțim că progresăm și cu coordonarea, și cu mișcarea, și am putut vâsli barca din mijlocul lacului până la doc, în linie cum ar veni aproape dreaptă și cu o viteză cum ar veni aproximativ constantă. Am parcat barca în locul în care trebuia să o aducem și am făcut câteva fotografii pentru fane.

După ce am lăsat lacul cu bărci în urmă, am pornit la drum pe malul lacului Bagsværd, crezând în continuare că era lacul Furesø. Ambele erau mari. Am mers în linie dreaptă și conștienți că urma să revedem și înconjurăm lacul, tot așteptam să apară printre casele și gardurile identice din localitățile rurale daneze.

Mergând, la un moment dat, eu am făcut observația că parcă am fi în Lyngby. Lyngby este cel mai mare oraș de suburbie din nordul capitalei Copenhaga. Danezii au o arhitectură comună a caselor, toate așezările lor arată la fel, mai concret clădirile au cărămidă aparentă bej sau vișinie, iarba verde ca în Windows XP și străzile plictisitor de curate și liniștite. Lyngby nu face excepție. Asta făcea ca sentimentul meu de déjà vu să fie natural, și nu ne-am gândit că eram într-adevăr în Lyngby, la vreo 10 kilometri distanță de intersecția unde am ratat direcția.

Eram pe un pod peste calea ferată a trenurilor radiale, numite S-tog, și din cauza simetriei străzilor de o parte și de alta, nu a fost ușor să ne dăm seama spre ce stradă ne îndreptam, mai ales că nu aveam WiFi. Până la urmă Florin a putut să vadă o hartă de calitate slabă pe tabletă și să dibuiască locația. Așa că am pornit pe același drum în sens invers, până am ajuns înapoi la bărci. De acolo am ajuns repede în apropierea lacului inițial, Furesø. În jurul lacului am avut norocul să dăm peste drum neasfaltat, apoi nepietruit, apoi potecă. Am urcat și coborât pe biciclete și ne-am bucurat de peisajul și relieful care acasă, la post-procesarea fotografiilor, au părut dintr-un joc video.

Închei prin a vă scrie că Danemarca este de fapt o țară primitoare, în care infrastructura pentru biciclete este bine pusă la punct, iar danezii au o cultură extraordinar de puternică a sportului și își educă de mici copiii să iasă din casă și să facă mișcare. Probabil de aceea, încă mai găsești locuri pitorești la doar 5 minute de o șosea sau o casă. Așa că am profitat de toate acestea și am navigat liniștiți de pe lacul greșit pe șoseaua greșită, dar în tura corectă.

Date

Vremea a fost excelentă toată ziua, cu temperaturi de 15°C și cer senin. Am mers 50 kilometri pe traseu și am făcut câteva fotografii:

  1. Plecare: Trørød → Naerum → Virum → Bagsværd (lac) → Lyngby (lac)
  2. Canoe: Lyngby (lac)
  3. Greșit: Lyngby (lac) → Lyngby (oraș) → Søborg (întoarcere) → Lyngby (oraș) → Vaerløse → Nørreskov (Skov = pădure)
  4. Revenire: Nørreskov → Furesø (lac)
  5. Înconjurare: Furesø (lac) → Farum → Birkerød → Frederikslund Skov → Holte
  6. Sosire: Holte → Øverød → Trørød.

Tura pe hartă

Reclame

august 8, 2007

Doua weekenduri de mai la catarat in Cheile Bicazului II

Filed under: 4A, catarare, clasice, dealuri, primavara — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 9:46 pm

Obiectiv:Traseu: Piatra Altarului, Creasta Estica Grad: 4A (FRAE), VI (UIAA) Lungime: 7LC

Carpati.org

Al doilea weekend suntem in echipa mai mare: Vlad, Catalin si Ioana, Florin si cu mine. Atat Vlad cat si Catalin sunt mult peste nivelul nostu si au Santinela (grad 9, 9LC) in plan.

Plecam duminica la ora 5 din Iasi, planuind sa ne intoarcem in aceeasi zi. Imediat dupa 8 ajungem in Chei, trecem de Gatul Iadului si Politele Bardosului unde e Santinela baietilor si la aprox 200m dupa tunel (mergand spre Lacul Rosu) tragem pe dreapta in dreptul ultimelor chioscuri cu suveniruri. Ne alimentam, echipam si dezmortim nitel, cateva urari de catarat cu spor inainte sa ne despartim, apoi baietii se intorc in Chei iar noi o pornim pe cararea marcata cu linie alba – nu e marcaj turistic clasic, probabil fiindca e de interes doar pentru cataratori.

Urcam putin, trecem raul, urcam mai mult, ajungem sub niste pereti si continuam prin padure pe la baza lor, pentru ca apoi sa luam abruptul pieptis.

E un soare superb, inca racoare, iar peticele de iarba sunt presarate cu stanjenei salbatici.

Dupa aproximativ o lungime de coarda ne oprim in ceea ce trebuia sa fie prima regrupare si trecem pe espadrile, filam corzile si ne pregatim de catarat. Folosim si crema de soare, avand in vedere experienta de data trecuta. Tura asta va face Florin cap de coarda, cu mine si Ioana ca secunzi.

Am facut o schita a traseului, aproximativa, insemnand si regruparile. Sunt numai 6 lungimi de coarda, probabil ca pe prima (din cele 7 care apar in topo) am facut-o neasigurati.

Carpati.org

Lungimea 1 si lungimea 2 sunt usoare, multa iarba, si functioneaza perfect pentru incalzire. Ma simt in forta, urc repede si nu ma pot opri din zambit .

Carpati.org

In lungimea 3 se iese pe creasta. Nu pune probleme deosebite, dar deodata schimbi privelistea, si vantul incepe sa te bata in fata cand treci muchia, iar dedesupt se deschide haul.

Carpati.org

Carpati.org

Carpati.org

Cam acum se incheie si „joaca”, urmatoarele doua lungimi sunt cele mai dificile din traseu si cele carora le e datorat gradul 6.

Intrarea in a 4-a lungime este probabil punctul cel mai greu. Lipsesc prizele la maini, Florin si Ioana trag de o bucla si urca fara probleme. Ma ambitionez putin si folosind o priza mai din dreapta pe care doar eu o ajungeam reusesc sa intru in lungimea asta „curat”, doar ca apoi sa calc pe un piton :”>. Mai departe se urca prin fisuri uriase, solicitant si interesant dar „facubil”. Regruparea de sus e foarte mare, „teren de fotbal”.

Florin porneste in a 5-a lungime, urca calculat si constant, cum a facut tot traseul. Trage si cele doua corzi dupa el prin bucle in zig-zac, puncteaza si lasa in urma cea mai dificila portiune. Merge excelent, si pentru el e prima data cand face cap de coarda pe clasic.

Carpati.org

Dupa vreo 4 metri de la intrarea in lungime, dispar prizele de picior si se ajunge la „biscuite”. Si eu si Florin incepem in bavareza, pentru ca apoi sa-l apucam si de latura cealalta si sa avansam in sprait pana cand poate fi prins de sus. Traseul e dificil si in continuare, la un moment dat te gasesti intr-o fisura si trebuie iesit pe fata stancii fara prize de picior, „la aderenta”. Sus regruparea e destul de mica, dar tot poti sta in picioare dupa ce te prinzi in zelb. Ioana vine ultima tura asta, si e mandra nevoie mare, nu a folosit anoul lasat de Florin la biscuite, portiunea cea mai dificila pentru ea. Inainte de a porni mai departe, Ioana ii aminteste lui Florin ca sus nu mai e regrupare ranforsata, si ca trebuie trecuta coarda pe dupa niste pini si asigurat direct.

Ultima lungime incepe printre petice de iarba, se ajunge la un horn in care se ramoneaza putin, si apoi ..

Carpati.org

Undeva pe peretele de 350m dinspre Gatul Iadului, Catalin si Vlad sunt inca in Santinela, probabil pe final.

Stam si admiram privelistea cateva minute, trecem la adidasi (picioarele se cam resimteau dupa peste 3 ore in espadrile) si mai facem cateva poze.

Carpati.org

Echipa la final:

Carpati.org

Carpati.org

O varianta de retragere e prin rapel de mai multe ori pe traseul pe care am venit, noi mergem insa inspre un palc de pini mai din spate, asiguram la unul dinre ei si  facem un rapel. Coborarea continua la picior, cu portiuni destul de dificile (era buna o cordelina), mai asiguram in zelb la sufa intinsa pe langa perete. Apoi prin padure la sosea, si pe sosea pana in Gatul Iadului. Pe drum apar si baietii, si mai poposim o tura la rau sa ne spalam si sa rememoram traseele. In Gatul Iadului vedem si noi Santinela si Vlad cu Catalin ne fac o prezentare, nu strica sa incepi pregatirea din timp …

Luam bere din Bicaz, ceva de mancare, si continuam drumul discutand despre muzica, ascultand rock, si apoi dormind.

Urmatorul in plan: Raraul, sunt multe trasee de escalada deschise noi si amenajate.

Aparat&Poze: Ioana, fara primele doua cu Piatra Altarului care sunt luate de pe net

Doua weekenduri de mai la catarat in Cheile Bicazului I

Filed under: 3B, catarare, clasice, dealuri, primavara — Etichete:, , , , , , — Mihai Diac @ 9:45 pm

Despre Cheile Bicazului se spune ca e unul dintre primele puncte de atractie din tara din punct de vedere al cataratorilor, atat pentru traseele de escalada, cat in special prin traseele clasice de dificultate, lungime si spectaculozitate maxima. Pereti de peste 300m, tavane, fisuri, tot tacamul. Sunt insa si trasee accesibile incepatorilor.

Pentru mai multe informatii, se gaseste un topo complet pe roclimbing.net in sectiunea de download, scris de Florin Mastacan (Kobe).

Fiind asa de laudate si deasemenea relativ usor accesibile din partea noastra de tara, trebuia sa le incercam. Deja erau ceva planuri de plecare in chei de cu o saptamana inainte, eu aveam programat Parang si nu am mai mers. Povestile lui Florin de la intoarcere insa m-au lasat cam cu parere de rau.

Asa ca vineri seara cand vine telefonul nu mi-a luat decat vreo 10 secunde sa ma hotarasc. A doua zi pe la 9, ca lenesii (a se citi Florin :P), dupa o scurta aprovizionare umplem portbagajul micutului peugeot107 pana la refuz cu echipament de catarare si campare, ne asezam si noi in masina – Florin iar regreta ca nu are aparat foto sa ma pozeze, cei care ma mai stiu de prin ture inteleg de ce 😀 – si o pornim la drum.

Echipa completa: Florin, Ioana si cu mine.

In vo’ 2h30′ suntem in Bicaz, oprim inainte de intrarea in Chei pe dreapta, la cheile Sugaului, unde la cabana lui Ticu Lacatusu sunt proaspat pitonate cateva trasee de escalada f placute si fara dificultati deosebite (este si o bucata surplombata dificila dar nu a facut obiectivul nostru :D). Aici ii gasim pe Lush, Cristina si Irina, Stropi si nu numai (n-am retinut numele incepatoarelor :D) care erau de dimineata la treaba, Ioana face cap un traseu dupa care urcam si eu si Florin de mai multe ori in diverse combinatii (cap, doar punctand in bucle etc). E f placut, o zi f frumoasa, soare, umbra pe peretele unde suim si un peisaj idilic in jurul nostru. Mai facem ceva trasee, pentru mine e intaia oara cand cand am iesit din poligoanele de la repedea si merg altfel decat in mansa, sunt absolut incantat.

Spre seara plecam spre Raza Soarelui, pe drum Ioana ne arata celebrele trasee ale Cheilor: Fisura Artei, Fisuara Neagra, Pintenul lui Catalin, apoi trei sutarii impunatori din Gatul Iadului: Tavanele, Armata (ala cu cruci la baza :D), Santinela, dificila Faleza K2, in continuare la iesirea din chei, Lacrima de Piatra si Piatra Altarului cu Muchia Estica.

Ajungem la Raza Soarelui unde e trupa mare din Iasi, Kojak, cei doi Cristi, Ioana Avion si nu numai, ei catarasera toata ziua in Suhard si acum se pregateau de sarbatorit ziua lui Cristi’. Ne spalam, bagam ceva crema de galbenele la palme, si dupa vreo doua ceasuri de stat la vinisor, tigari vesele facute posta, si ceva cantare hotaram ca suntem terminati si ne intoarcem la Sugau unde punem cortul sub un cer superb, cu atatea stele cum nici nu poti visa ca exista in oras.

Ne inghesuim nitel 3 in cort de 2 persoane, nevoia de spatiu ne impinge la tehnica riscanta de asezare cap/picioare, dar oboseala isi spune cuvantul, si dormim relativ multumitor.

Dimineata ne intampina o vreme superba, iesim la bancile de lemn si avem un mic dejun frugal, dupa care o pornim inapoi inspre Raza Soarelui. Planul de azi: traseul Postei (zis si Fetelor), grad 5, cotatie clasice – pentru mine va fi primul clasic.

La cabana facem echiparea, Ioana se umple de fieraraie intrucat urmeaza sa faca cap, fiind singura dintre noi care stia traseul dupa ce o initiase Catalin in alta tura.

La 10 minute de la Raza Soarelui inspre perete ajungem la sfarsitul abruptului si inceputul stancii. Aici gasim un mosulet mustacios si simpatic care initia pe cineva in escalada facand manse pe o bucata din traseului Postei, si care cu foarte mult bun simt ne da si noua cateva sfaturi, nu stim cum sa-i multumim si noi mai frumos, sa tot intalnesti asa oameni. Aflu cu ocazia asta ca hamul se strange peste sold, cum se fileaza la semicabestan, cum poti asigura numai cu anou in lipsa de al doilea ham etc.

Dupa ce termina si ne luam ramas bun de la ei, trecem si noi pe espadrile si Ioana o porneste catinel in traseu. Merge usor si sigur, bucland alternativ coarda mea si a lui Florin. Dupa un timp dispare in traversarea la dreapta si apoi ne face semn prin coarda – nu ne mai auzeam – ca a ajuns in regrupare si a asigurat, deci putem porni.

Urcam toata lungimea pe rand, hotarand ca e putin riscant sa ne fileze simultan pe amandoi, Florin primul. Dispare si el dupa creasta.


Descrierea traseului, din perspectiva proprie:

Lungimea 1: Primii 15 metrii sunt f usori, prize mari si fara probleme. Se ajunge apoi la o bavareza de 4-5m pe stanga, fara suprafata prea buna pentru picioare, pe care am trecut-o cu putin efort.

Traseul se schimba apoi pe partea dreapta intr-o traversare la fisura, trecerea de pe bavareza la fisura facandu-se „dinamic”. Fisura este destul de adanca (pe putine zone nu incape si a doua falanga), dar picioarele lungi se intorc impotriva mea de aceasta data si ma scot din perete, obligandu-ma sa trag tare in brate. Dupa 10 metri de mers la fisura trec de umarul de stanca si ii vad pe Ioana si Florin in regrupare, o atentionez pe Ioana sa ma tina putin ca imi cedau (nervos) antebratele. Nu-s prea mandru de modul cum am parcurs bucata. Observ cu ocazia asta ca mi-am insangerat un deget tot infingandu-ma in fisura. Continui pana in regruparea destul de comoda, proaspat refacuta in doua pitoane si cu lant solid.

A doua lungime e triviala, incepe cu o traversare spre stanga si apoi se iese la top. Sus facem cateva poze, e primul clasic parcurs in formula aceasta.

Carpati.org

Privelistea inspre Lacul Rosu e superba, zi foarte frumoasa si insorita, chiar prea insorita si in special calda, ne-am ars/innegrit toti trei.

Carpati.org

In spate pe peretele urias care se ridica spre chei se vad doi baieti ce urcau cu spor pe Lacrima de Piatra (8+), initial ii confundam cu Cristina si Irina si le facem niste urari cam prea cordiale pentru niste necunoscuti. Las ca nu are de ce sa le strice :)).

Retragerea se face prin rapel la un pin zdravan, apoi prin padure intoarcerea la masina lasata in fata vilei Raza Soarelui.

Carpati.org

La intoarcere spre Iasi il luam si pe Kojak cu noi, masinuta lui Florin e din ce in ce mai surprinzatoare (si eu si Kojak suntem lungani si aveam si bagaje). O pauza de alimentare in Bicaz, apoi drum intins pana in Iasi.

La sfarsit, promisiunea ca o repetam cat de curand, cum s-a si intamplat weekendul urmator cand am facut Creasta Estica, traseu mult mai lung si interesant, si cu poze mai faine.

.. va urma, sau, cum ar spune Seinfeld „micutul Timmy ramane blocat in pestera pana la episodul urmator” :d.

Aparat&Poze: Ioana

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.