Iaşi Outdoors

martie 25, 2012

Paris – Brest

Filed under: biciclete, primavara — Etichete:, , , , , , , , — titus58 @ 10:21 pm

In acest articol voi povesti despre o tura de ciclo-turism ce s-a desfasurat timp de 6 zile, intre 12 si 17 Martie 2012.

E ceva ce imi doream de mult timp sa fac si sunt foarte fericit ca am reusit intr-un final. In plus Paris-Brest-Paris este o cursa ciclistica de traditie. Aceasta tura se poate dovedi o recunoastere pentru traseul din urmatoarea editie ce va avea loc in 2015. Cine stie :P.

Profit de aceasta ocazie si pentru a face un anunt important:

ANUNT: Am in vedere o tura Franta – Romania in luna August. Cat din Franta si cat din Romania ramane de vazut. Daca sunteti interesati sa participati, sau cunoasteti alte persoane interesate de asa ceva va rog sa ma contactati.

Inainte de descrierea propriu-zisa voi incepe cu niste informatii de cultura generala.

Brest, Bretania

Brest este un oras situat in extremitatea vestica a Frantei, in regiunea Bretania. Este al doilea cel mai important port militar al Frantei, avand iesire la Golful Biscaya (Oceanul Atlantic).

Bretania este o regiune in vestul Frantei ce se intinde de la orasul Rennes pana la Golful Biscaya (Oceanul Atlantic) respectiv Marea Manecii.Cultura regionala este foarte diferita de cea din restul tarii, si asta datorita originii. Francezii sunt la origine franci (germanici)  in timp ce bretonii sunt celti, Bretania fiind una din cele 6 tari celtice (celelalte: Scotia, Irlanda, Tara Galilor s.a.). Desi singura limba oficiala este franceza, exista inca limbi regionale, destul de utilizate (numele localitatilor si indicatoarele sunt dublate) si fundamental diferite fata de limba franceza.

Navigatia ocupa un rol fundamental in cultura bretona, aceasta permitandu-le in trecut sa comunice cu celelalte natiuni celtice. Orasele principale au iesire fie la Marea Manecii fie la Golful Biscaya.

Din punct de vedere gastronomic, specifice regiunii sunt cidrul si clatitele umplute (oua, carne, branza s.a.).

Cum o imagine face cat o mie de cuvinte, iar eu nu am chef sa scriu o mie de cuvinte aveti mai jos un colaj cu punctele esentiale.

Cursa Paris – Brest -Paris

Cursa Paris-Brest-Paris este una din cele mai vechi curse de ciclism din lume, fiind creata de Pierre Giffard in 1891. In cinstea ei a fost creata si o prajitura rotunda (se vrea a fi o roata de bicicleta), numita Paris-Brest, pe care o puteti vedea in colaj, in mijloc pe randul de jos. Pierre Giffard este un personaj interesant: jurnalist de succes dar si prolific organizator de evenimente sportive: Paris-Brest-Paris, Paris-Belfort (cursa de alergare de 380 de km) , Paris – Rouen (prima cursa auto din lume) si Maratonul Parisului.

In acea perioada se facea tranzitia de la bicicletele cu roti mari la cele normale (ca in zilele noastre). Cursa era un adevarat test de fiabilitate pentru acestea. Dupa ce a parcurs traseul de 1200 km a promovat, intr-o serie de articole, evenimentul precum si ideea de autonomie a concurentilor. Acestia nu aveau voie sa-si schimbe bicicleta si trebuiau sa-si care singuri mancarea si hainele.

Cursa profesionista s-a desfasurat odata la 10 ani, pana in 1951. Apoi a continuat ca si cursa de amatori, la un interval de 4 ani. Ultima editie a avut loc in 2011, deci urmatoarea va fi in 2015. Limita de timp pentru cei 1200 km este de 90 de ore.

Echipament

Echipamentul meu, dupa cum se va putea vedea este bazat pe ate. Am pornit cu o cursiera normala Peugeot din anii 80, la care i-am adaugat un portbagaj. Pentru aceasta a fost nevoie sa fac mai multe hack-uri: sa largesc portbagajul in partea de jos, sa-l prind cu niste suruburi mai scurte decat ar trebui, si sa-l leg cu ata de cadru in partea de sus. In timp ce ata a tinut foarte bine de-a lungul turei, suruburile mi-au pus probleme de mai multe ori, dupa cum veti vedea.

In rest, echipament de camping. Cort legat cu ata de cadru; pe portbagaj doua genti laterale de 15l fiecare, saltea izopren si sac de dormit. Primus, oala, si in rest obiecte uzuale.

Desfasurarea pe zile

Luni

  • Iau trenul pana la Versailles si pornesc din fata castelului. Suburbiile Parisului m-ar fi incetinit din cauza  navigatiei si a semafoarelor.
  • Prima portiune e pe un drum national. Nu e autostrada, dar e mult trafic si se circula cu viteza.
  • La Rambouillet fac o pauza. Imi iau un sandwich. De aici pana la Brest voi merge doar pe drumuri cel mult judetene. Am probleme cu gasirea iesirii din oras.
  • Se intampla ceea ce ma temeam. Imi cade un surub din cele doua ce sustin portbagajul pe cadru. Am 3 de rezerva. Il inlocuiesc si merg mai departe.
  • Ma apropii de Chartres. Vestita catedrala se vede de departe. Fiind un oras medieval centrul e pe un deal destul de abrupt pe care sunt nevoit sa il urc. Fac o pauza scurta pentru cateva poze.
  • Ajung in jur de ora 18 la „La Loupe” si  hotarasc sa ma opresc. Cel mai apropiat camping e intr-un sat la cativa km. Ma ratacesc putin pana la el, dar ajung in jur de ora 19. Campingul e inchis. Ii dau telefon patroanei, iar aceasta ma primeste. Pun cortul pe intuneric, fac niste paste la primus si ma culc. Nu dorm foarte bine, fiind prima data cand instalez singur un cort si dorm in el. Mi-e frica ca nu l-am pus bine, ca o sa-mi fie frig. Se aud tot felul de zgomote de la pasari (rate, cocosi, bufnite).

Marti

  • Dimineata e ceata si cam frig, tipic pentru aceasta regiune, dar in cateva ore se incalzeste si ajung sa merg in tricou.
  • Ajung la Le Mans in jur de ora 16. Merg la biroul de turism unde intreb de campinguri de pe drum.  Tipa imi gaseste un camping si suna la el sa vada daca e deschis.
  • Centrul istoric al orasului e foarte frumos. Am mai fost la Le Mans anul trecut pentru cursa de 24 de ore dar nu am vizitat atunci centrul.
  • Am probleme de orientare la iesirea din oras.
  • Campingul se pare ca e mai aproape decat am fost informat. Asta nu poate decat sa ma bucure. Ajung in jur de ora 19. Instalez cortul pe lumina fac un dush si merg in centrul satului sa mananc. Nu scap de paste. Am de ales intre spaghete bolognese sau spaghete cu carne. Le aleg pe cele bolognese.

Miercuri

  • Constat o umflatura la cauciucul din spate. Dezumflu roata, asez un pic cauciucul si umflu la loc, dar aceasta nu dispare. Se pare ca e un defect de cauciuc. Fac rost de niste suruburi zdravene pentru port-bagaj de la patronul campingului. Asta imi ridica moralul. Pornesc bine in traseu si nu ma opresc pana la Laval.
  • Fac o pauza de masa in Laval, ma ratacesc putin prin oras. Urc in mod inutil un deal. In timp ce mananc sunt abordat de o gasca de ciclisti, toti trecuti bine de prima tinerete. Vorbesc cu ei si ma pozez. Acestia ma incurajeaza. Un tip imi spune ca a facut si el Paris-Brest-Paris dar in cursa.
  • La scurt timp dupa ce re-pornesc imi dau seama ca roata spate e foarte dezumflata. O umflu si continuu sa merg. Dupa 30 de minute e din nou dezumflata. Trebuie sa schimb camera. Imi ia in jur de 40 de minute deoarece trebuie sa dau jos bagajele si sa demontez port-bagajul
  • Ma apropii de Rennes. Prefer sa nu merg pe drumul national-autostrada si de aceea ocolesc pe mai multe drumulete de tara. Ma ratacesc putin la intrarea in oras, dar in cele din urma ajung la campingul municipal in jur de 19:40.
  • Gasesc un restaurant unde sa mananc. In mod surprinzator acesta e italian. Cum pizza nu imi comvine sa iau, mananc tot paste. De data asta cu pesto si cu ceva cotlet. Nu sunt suficiente asa ca mai bag si doua cosuri de paine pe langa. Am o alimentatie foarte variata.

Joi

  • Aleg sa vizitez centrul Rennes. Il gasesc destul de greu. Sunt strazi pavate, multi oameni si pante asa ca prefer sa merg pe langa bicicleta. Fac un stoc de prafuri si cumpar protectie solara de la o farmacie. Abia dupa ora 12 reusesc sa ies din oras.

In fata primariei
  • Ca si la intrarea in oras,  nu pot merge pe cel mai scurt drum datorita traficului.
  • Desi parcurg mai multi km, peisajul e mai pitoresc si mai frumos.
  • Se schimba si relieful: dealuri scurte si dese (rolling hills). Am probleme cu schimbatorul pe spate si nu imi intra in cea mai mica viteza. Pedalez in forta destul de frecvent.
  • Ma intalnesc cu foarte multi ciclisti pe drum in plutoane mai mici sau mai mari.
  • Spre seara ajung la Loudéac, unul din putinele orase din centrul Bretaniei. De fapt e un sat un pic mai mare.
  • Azi am facut mai putini km si nu sunt foarte multumit, dar e ok tinand cont la ce ora am plecat din Rennes.
  •  Campingul municipal e inchis asa ca imi caut hotel. La oficiul turismului e afisata o lista cu hotelurile din oras.
  • Meniul meu se schimba radical. Mananc couscous.
  • Dupa ce ma opresc incep sa ma doara genunchii foarte tare. Am dificultati cand merg si ma asez pe scaun. Ma gandesc la trasee de iesire si scoateri pentru fani si sponsori. 🙂

Vineri

  • Inca ma dor genunchii dar totusi e mai bine ca aseara. Hotarasc sa pornesc si sa vad dupa cativa km ce o sa fac. Imi cumpar anti-inflamator de la farmacie si niste manusi de la un magazin de biciclete
  • Merg pe mai multe drumuri de tara. Ma intalnesc cu tractoare si caini.
  • Incep sa apara primele indicatoare in Bretona.
  • Trebuie sa mai schimb o data camera.
  • Harta mea are cateva erori, care ma fac sa pierd ceva timp dar nu foarte mult.
  • Ajung la Pleyben in jur de 19:30. Intru la barul din localitate si intreb daca este vreun camping sau hotel deschis. Cativa tineri vor sa ma ajute si suna la hotelurile din imprejurimi. Se pare ca toate sunt inchise in weekend (wtf). In cele din urma imi propun sa pun cortul la ei in curte si accept.
  •  E ora 20, totul e inchis in oras cu exceptia barului si unui restaurant italian. Am ocazia sa mananc din nou niste paste.

Sambata

  • Pornesc cu moralul ridicat stiind ca nu mai am multi km pana la Brest. Fac poze la curtea in care am dormit si bisericii din Pleyben.

  • Dupa cateva dealuri mai lungi, incepe sa se vada si marea
  • Ajung la Brest in jur de ora 13. Merg pe malul apei si apoi ma indrept spre gara si centrul orasului. Incerca sa mananc undeva dar peste tot e bucataria inchisa. Ma multumesc cu Subway. Ma mai plimb prin centru si fac cateva poze.

  • Intoarcerea cu trenul e cu cantec. Din cauza unor lucrari una din legaturi este inlocuita cu un autobuz. Nu prea le convine sa-mi ia bicicleta. In cele din urma trebuie sa-i demontez rotile. Ma grabesc sa prind a treia legatura si le montez din nou in timp ce merge trenul
  • Ajuns in Paris, pe peron la metrou ma abordeaza un tip ce imi spune ca a facut si el cursa Paris – Brest – Paris anul trecut. Dupa start, a mers o zi si o noapte in continuu si a dormit prima oara in acelasi oras in care am dormit eu joi seara.

Concluzii

  • Ciclo-turismul e un sport frumos si relaxant, mai ales atunci cand locuiesti intr-un oras mare.
  • Faptul ca am mers singur nu a fost atat de problematic pe cat ma asteptam. Dupa prima zi am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. Privind retrospectiv, sa mergi singur intr-o tura (de orice natura) de mai multe zile e o experienta interesanta pe care o recomand.
  • Cred ca distanta parcursa e mai mare daca sunt mai multi. In primul rand pentru ca se impart unele bagaje (cort, scule), si in al doilea rand stai in trena cuiva cu bagaje.
  • Ca si strategie, ar merge pus cortul in spatii neamenajate si, odata la cateva zile, oprit in camping-uri/orase. Eventual se poate apela la alte forme de cazare precum couch-surfing sau hoteluri ieftine.
  • Chiar  daca ocolesti, e de preferat sa mergi pe drumuri secundare cat mai mult posibil. E mult mai relaxant si mai rustic.
  • Prin orase se poate pierde timp cu orientarea. Ar fi de preferat sa le traversezi doar pe cele mai importante, pe care vrei sa le vezi.
  • E de evitat sa cari un rucsac in spate. Cel mai bine ar fi sa pui continutul lui in doua genti pe rotile din fata. In acest fel e si bicicleta mai echilibrata fata-spate. La fel, cortul intre picioare incomodeaza si ar merge pus in alta parte.
  • Problemele tehnice si fizice sunt inevitabile atunci cand mergi mai multe zile. Trebuie sa ai o atitudine pozitiva, si instrumentele necesare pentru a le remedia si a merge mai departe.
  • Colectia mea de harti rutiere incepe sa creasca, am ajuns la 6
  • La tara totul e mult mai ieftin iar lumea se culca odata cu gainile.

Harti pentru fiecare zi:

Reclame

iulie 19, 2010

Skyline

Skyline Blvd e o sosea mai mult care merge pe linia muntilor ce separa silicon valley de oceanul Pacific. Acum doua saptamani am trecut perpendicular pe ea in traseul meu pana la ocean, iar acum am vrut sa o traversez si de-a lungul, in mare parte din lungimea ei interesanta. Creasta ajunge la o altitudine 800 metri, si pe unde am fost eu n-am gasit pante foarte abrupte de-a lungul ei, insa am acumulat destul de multa altitudine, vreo 1600 metri. Prima parte, dupa ce am urcat a fost mai frumoasa deoarece distante mari din sosea erau sub umbra copacilor.

From Skyline


protectia animalelor?


animal salbatic

Traseul a fost pentru prima data mai scurt decat asteptarile, ce-i drept la plecare nu stiam pe unde voi face „intoarcerea”.

iulie 18, 2010

San Francisco

Weekend-ul asta am inceput mai lejer, cu o plimbare prin San Francisco, deci nu o tura in adevaratul sens al cuvantului. Destul de tarziu de la sosirea mea in impejurimi am decis sa merg sa vad si orasul, si a fost frumos, dar m-am saturat de strazi si blocuri la sfarsit, ori o fi fost foamea de vina. Obiective care mi-au placut mai mult au fost Golden Gate Bridge, Lombard Street si cateva cladiri. Au fost interesante si pantele specifice orasului, ajungand la 22% in inclinatie, plus faptul ca se intalneau la tot pasul.

From San Francisco first


Caltrain


Bay Bridge


„uniciclisti”


Golden Gate Bridge


la nord de pod


22%


Lobard Street


Transamerica Pyramid

Pe Golden Gate Bridge

iulie 11, 2010

Mount Hamilton

Varful Mount Hamilton are o altitudine de 1329m, fiind cel mai inalt din zona Silicon Valley. Pe el s-a construit in anii 1870-1880 observatorul astronomic Lick, pentru care s-a construit in prealabil si Hamilton Road, un drum la care datorita conditiilor de transport de atunci s-a avut grija ca pantele sa nu fie prea mari, si sa se poata transporta echipamentul necesar observatorului cu cai. Cum nici eu nu am asa multi cai putere, m-am grabit sa ajung pe drumul asta celebru intre biciclistii din zona asta.

Ma trezesc deci sambata pe la 8:45, ceasul fiind pus sa sune mai devreme dar din greseala pentru p.m., mananc ceva in fuga si ma grabesc sa prind trenul de 9:25 pana in San Jose, ca sa scap de vreo 20 km prin civilizatie, ramand doar cu aproximativ 10 km. Prind destul de lejer, iar peste jumatate de ora sunt in San Jose, si pentru prima oara vad aici cladiri ceva mai inalte, si mai multe adunate, asta pentru ca sunt in centru, iar intr-un kilometru maxim scap de peisajul asta. Doua din turnuri sunt sediul Adobe.

From Mt Hamilton


adobe


pe acolo trebuie sa urc

Ce am uitat sa zic e ca am ales pentru urcare un traseu diferit de cel clasic. Clasic se urmareste Hamilton Road dar mie-mi parea mai scurt pe harta sa urc pe Quimby Road, care traverseaza insa mai direct alt lant de munti si apoi coboara mai mult. Problema nu e ca urca, asta-mi doream, insa panta ajunge destul de rapid sa fie prea mare. Depaseste 13%, 16, .. ajunge la 20 in unele curbe stranse. Sunt nevoit sa opresc de multe ori. Din marginea drumului o iau la fuga continuu zeci de veverite, intr-un loc sunt adunate asa multe ca mi se face frica de ele :). De la 600 si ceva m incep sa cobor si dupa putini km intru in Hamilton Road.


cate veverite sunt? 😛


silicon valley


mt Hamilton – putin in dreapta

De aici cobor in continuare putin, si incep sa urc mult mai usor. O tine usor mult timp, prind un biciclist din urma cu greu si raman in trena lui pana cand ma opresc iar pentru o pauza, desi panta nu era prea mare, oboseala se acumulase :P. Eram la 300 metri sub varf si asta a fost singura oprire. Pe urma ajung usor sus, si ma orientez rapid spre punctul turistic.


condor, specie pe cale de disparitie


cand ajung la 3 metri de el isi ia zboru

La observator stau destul de mult sa ascult niste explicatii, un tur gratuit ce are loc la fiecare 15 minute, apoi sa citesc parte din afisele de pe pereti. Intru in vorba cu un biciclist la intrare, apoi ma duc in slapi spre alta cladire din complex unde observ ca nu mai am camera foto. Ma intorc grabit si o gasesc bucuros la biciclistul cu care vorbisem, o uitasem la intrare.


cocalar

Dupa ce-mi dau drumul la vale nu mai opresc decat pentru niste filmulete, sau nici pentru alea :). Partea pe care n-o vazusem din drum la urcare imi place mult, fiind mai deschisa, si-mi aminteste de coborarea de pe pasul Nigra din Italia. Intru bine in oras, in dreptul unei sosele lungi care duce fix la gara, si mai opresc doar la un restaurant vietnamez pentru o experienta culinara :P.

Per total am parcurs cam 85 km, am urcat doar aproximativ 1700 m, si s-a simtit ca a fost mai usor ca weekend-ul trecut. Incep sa ma satur de privelistea secetoasa a dealurilor/muntilor de aici, si caldura cu soare continuu insa pentru un traseu pe saptamana nu e grav si inca mai am 2-3 ture planificate in zone din imprejurimi.
Traseu urcare + coborare

Blog la WordPress.com.