Iaşi Outdoors

decembrie 4, 2010

Inceput de iarna in Bucegi

Desi inceputul a fost mai mult calendaristic, prima zi a turii fiind 1 decembrie, pe cand vremea s-a prezentat putin mai blanda decat ne-am fi dorit.
Important e pentru mine ca s-au inceput turele de iarna, de care vorbeam si pe care le doream de atat timp. Diferite probleme si amanari au facut ca asta sa fie prima. Plecarea marti seara evident pe fuga cu bagajul facut in graba, puncte culese si aruncate aleator pe GPS. Oamenii : eu, Lucian (care avea sa stea o singura zi, 24 ore, cu noi), si Titus care a avut timpul si dispozitia de a ma insoti. Bucegi pentru ca Meridionalii conveneau mai mult cu planurile de dupa ale lui Lucian, Craiul din planul initial fiind refuzat de Titus.

Trenul de noapte cu legaturi dubioase in Ploiesti a avut intarziere pana la 190 minute, datorita poleiului (?). Intrati tarzior in traseu, pe la 12-13, plecam rapid din Busteni spre Gura Diham – Diham – Malaiesti. Lapovita, chiar ninsoare si zapada ne intampina inca de la inceput si asta ne bucura. Pe la Diham incepe si vantul sa bata mai puternic. Acolo ne incalzim putin, si alegem traseul cel mai usor pentru a ajunge la Malaiesti : cruce si banda albastra. Pe urcare Titus merge tot mai bine, iar noi ramanem putin in urma, ne regrupam insa rapid. Pe culoarele de avalansa dinaintea cabanei gasim urme clare de urs pe putina zapada prezenta. Ajungem aproape pe lumina.

Cabana e pustie, intram in ea si cu greu casim cabanierul, bucatareasa etc. Ne culcam devreme, fara planuri prea clare pentru a doua zi.

From Bucegi 2010


la Diham


urmele de urs

Dimineata vremea e frumoasa iar Lucian pleaca grabit pentru a ajunge la timp in Sibiu. Noi hotaram sa luam traseul prin Hornul Mare pentru a ajunge la Varful Omul, cu intoarcere posibila prin Tiganesti. Ne gandim evident si la o varianta extrema in care am ajunge pana la Babele dus-intors intr-o singura zi. Plecam pe la 9 dimineata si urcam incetisor spre horn. La distanta vedem 2-3 capre negre, eu le vad pentru prima oara in culoarea inchisa specifica anotimpului. Nu e multa zapada si pana la intrarea in horn merg fara parazapezi. De acolo incepe ceva mai greu, zapada adunata la un loc si abrupt. Singura portiune mai intersanta de care ne bucuram din plin.


plecare lui Lucian


caprele


panta si zapada cresc inainte de intrarea in horn

Dupa horn intram pe platou, unde nu avem vizibiltate completa insa desulta pentru a observa ca zapada e doar pe alocuri. Doar vantul e mai puternic. Ajungem rapid si pe varful Omu, unde aspectul aduce mai mult a iarna. Cabana e incuiata, intram la meteo unde de-abia dupa ce ne punem putin la masa vin meteorologii. Spun ca nu se asteptau deloc la vizitatori. Ne racim iar afara vantul se inteteste. Ne imbracam ca pentru ce e mai rau si iesim, pregatirile speciale s-au meritat. Nu mai avem timp decat de intoarcere pe un traseu putin ocolitor. Pentru aproape o ora avem parte si de ceva mai serios, vant foarte puternic.

La horn continuam drumul inainte pentru a alege alt traseu, dunga rosie + galbena, si a vedea si caldarea Tiganesti. Coboram in ea insa prin alt horn care scurteaza traseul insa nu e marcat. Judecam destul de mult, zapada e mare in horn si panta abrupta, insa sunt mai multe culoare si stanci mai mari care ne fac sa ne gandim ca nu e chiar un culoar pentru avalansa. Ajungem jos in caldare fara emotii mari si vedem imediat si traseul marcat, care ocolea semnificativ ca distanta. Ne schimbam putin dar restul traseului se parcurge mult mai rapid decat ne asteptam. Coboram la Malaiesti in 9 minute o distanta estimata la 45. Poate am gresit ceva la cronometrat, insa fata de ziua precedenta ajungem chiar pe lumina. Dupa ce mancam si terminam lemnele de foc, adormim instant.


aici ne despartim de marcaj. dunga galbena e destul de tehnica dupa cum se vede, lanturile ingropate in zapada


caldarea Tiganesti in spate

Pentru ultima zi traseul era iar neclar, dimineata cu harta in fata alegem dunga/crucea rosie care coboara spre Busteni, cu posibilitatea de a urca si pe Bucsoiu Mare – Omu – coborat prin Valea Cerbului. Traseele astea sunt interzise iarna dar acum zapada e foarte putina. Cand ajugem la intersectia la care trebuia sa alegem traseul spre Bucsoiu, ne speriem putin de marcaj dar alegem sa continuam. Nici ploaia / ninsoarea / grindina nu ne opresc instant, insa primele pasaje mai expuse si tehnice ne intorc. Ocolisul adauga cam o ora jumate la traseu, dar restul merge constant si rapid, insa e destul de lung si in zonele mai joase apare iar ploaia. La Gura Diham peisajul e mult mai deprimant decat acum 3 zile la urcare, nu mai e deloc zapada ci doar balti si o ploaie marunta .. ne ia un camion pana in Ploiesti si acolo legatura rapida spre Iasi. Ajungem parca prea devreme acasa si putin nemultumiti ca s-a terminat cam rapid, fiind si destul de departe Bucegi ar fi meritat macar patru zile. Insa vremea si conditiile nu ne-au mai permis sa stam.


curcubeu


cabana de vanatoare, ultima abatere de la traseul marcat


tura de inaugurare a GPS-ului pt ture de munte (nu ciclism); si-a facut treaba perfect

Astfel a decurs prima tura de iarna, dificila doar pe anumite portiuni. Traseul urmat a fost:

Reclame

octombrie 20, 2008

A doua vizita la Costila

Filed under: 3B, 4A, 5B, artificial, catarare, clasice, munte, toamna — Etichete:, , , , , , , , — Mihai Diac @ 9:56 pm

Trasee: Herman Buhl (5B, 6LC), Fisura Intrerupta (4A), A.T.P. (3B, predominant artificial)

.. si asa se face ca pana a povesti aventura din Crai si Bucegi de asta vara, am ajuns iar la Costila :). De cand am inceput lucrul nu am ratat nici o ocazie de a iesi la munte, si cum acum am intelegere de la servici mi-am putut lua luni liber pentru o iesire mai departe de Iasi. Plecam la 12 noaptea, dimineata la rasarit suntem in Busteni, atipim putin, apoi 3h prin padure pana la Costila la refugiu unde ne instalam.

Sambata dimineata urcam pe Valea Galbinelelor, este f rece, zapada brumata si gheata pe copaci. Pe vale – prapad – se pare ca un bloc mare de stanca s-a dizlocat curatand jumatate de versant de jnepeni, pamant, brazi si orice a mai fost. Renuntam la intrarea in hornul de pe firul secundar, pe stanca e crusta de gheata si ar putea fi ceva probleme.


La refugiu Catalin si Ioana trag putin la somn dupa o noapte pe drum, eu si Vlad vrem sa profitam si de dupa-amiaza si facem Fisura Intrerupta din Tancul Ascutit, traseu scurt cu intrarea la 20m de refugiu. Lungimile de sus sunt dificile pt ca apa care s-a scurs pe conglomerat e inghetata si aderenta indoielnica. Coboram in rapeluri pe linia traseului, ultimul rapel la lumina frontalei lui Catalin pt ca intunericul se lasase de ceva timp.


Ne retragem pentru noapte, dormim bine desi in refugiu apa ingheata pe alocuri. A doua zi, Eu cu Vlad facem Herman Buhl, traseu cunoscut al Bucegilor, Catalin si Ioana incearca Fisura Rasucita dar din motive de frig si probleme cu genunchiul se retrag la peretele de langa refugiu.

Herman Buhl, varianta pe fisura, incepe tare, cu o lungime de traverseu ascendent spre stanga (directia intregului traseu e asta), surplombat. Artificialul e singura solutie, in special avand in vedere ca probabil sunt sub zero grade, si asta fara sa luam vantul in considerare. Vlad merge cap (mereu, la iesirea asta), eu il urmez. Pe la jumatatea lungimii 1 mai sa cedez fizic, Vlad imi striga sa am grija sa ma pozitionez bine in scarite, moment in care imi dau seama ca scarita mea inca era agatata de ham :D. Mdah, asta explica efortul :D. A doua lungime traverseaza putin dreapta sus (singura abatere de la directia dominanta a traseului), tot artificial acum, dupa care urca in stanga sus. Regrupam intr-un „balcon”, si stam putin sa ne orientam. Singura solutie viabila pare traverseu descendent stanga, cu numai  un spit vizibil pe 10-15m. Pana la urma e ok, si a treia lungime se continua in sus dupa traverseu, traverseu care imi da ceva emotii ca sencund care oboara si trebuie sa scoata asigurarile. In portiunea urmatoare, durerea din maini devine f puternica (e frig, vant) si ma pun in zelb intr-un piton. Zbor vo 3m cu el, nu-l alesesem prea bine, dar il iau si pun in rucsac „mandru” nevoie mare de primul meu piton dizlocat – e usor sa-ti pastrezi cumpatul ca secund. Lungimea a patra urca pe fisura devenita larga, e usor dar f expus, mereu pe buza haului. Se continua, cu un pas macar de artificial (eu am facut mai multe :D), iar la capatul lungimii a cincea se regrupeaza la „Loc pt fumat”. ultima lungime ne scoate relaxat sus, de unde ne retragem de-a lungul crestei, cu cunoscutul traverseu expus si rapel in final.


Seara la refugiu inca o masa cu mult usturoi, la lumina lumanarilor, de aceasta data singuri.

Povestim pana sa adormim, dupa o zi plina, dura, minunata.

Luni dimineata (cand oamenii isi ingroapa viata prin birouri :D), ne intampina, in sfarsit, soarele. Ioana se pune pe plaja, noi urcam un traseu scurtut, de artificial, chiar langa refugiu, asa ca avem parte poze foarte faine de la ea. Fur una:

noi

Dupa ce a incercat si Ioana frumosul traseu al cataratorului, am mancat si pornit la vale prin padurea miraculoasa, cu primele urme de toamna. Pe la 1-2 dimineata ajungem in Iasi, a doua zi la servici de la 8. Viata poate fi f faina.

Concluzii:

* iesiti. nu conteaza unde, nu conteaza pe ce vreme. in mod ciudat, iesirile astea de vis sunt o forma f buna de a mentine contactul cu realitatea (bineinteles, totul trebuie facut cu raspundere si pregatire)

* e fain toamna spre iarna. e dur. dupa 10 minute de catarat pe stanca bocna cu mainile goale iti vine sa urlii de durere. dar e misto. pot doar sa-mi imaginez ce trebuie sa fie cand iarna isi intra complet in drepturi

* in bucegi trebuie sa mai ajung, iarna, vara, la cocotz, la trekking

* serviciu nu te omoara. comoditatea excesiva, blazarea, poate

* asta e veche, da cand esti cu oameni ageri si de viata, orice e prilej de distractie, si nu exista oboseala morocanoasa

* artificialul nu e greu. e solicitant fizic (din ce spun baietii, doar daca nu-l faci bine :-„). dar e ok si, in special ca secund, siguranta reala e destul de mare

* imi place sa catar si cu Vlad. chiar daca e semnificativ mai precaut decat Catalin, asta nu-mi taie din tupeu 😀

Deja am ajuns intr-o faza in care ies mai mult decat pot sa „consemnez”. E bine, chit ca munca imi mananca f mult timp. Macar e o munca care imi place, care ma incita. Timpul ramas il folosesc cat de bine pot, asa cum weekendul asta am catarat sambata in Rarau pt ca duminica sa urc si cobor Ceahlaul. Alta tura faina rau .. cand oi mai apuca sa o pun.

PS: o descriere mai putin gogonata a iesirii a pus Vlad ..

Blog la WordPress.com.