Iaşi Outdoors

august 18, 2012

Redwoods NP

Trece vremea, trece .. si eu nu mai apuc sa povestesc nimic aici. Nu ca ar fi asta cel mai important: macar am ce povesti. Dar sa trec direct la subiect.
Era pe la jumatatea lui iulie si nu mai tin minte din ce motiv s-a ajuns la organizarea asta, dar vroiam sa vad si Redwoods National Park, sigur dupa ce am fost in Sequoia, unde e cel mai mare, dar nu cel mai inalt, nici cel mai gras, nici cel mai batran copac. Ala cel mai batran de peste 4800 ani este pe aproape de Sequoia, in Inyo National Forest; dar nu e parc national, si e ascuns. Si cel mai inalt copac din lume e tinut secret acum, dar tot era mai interesant de mers in Redwoods.
Mult de condus si s-a nimerit sa fiu singurul sofer. Semi-sofer pentru ca nu am carnet de California si la viza mea ar trebui sa am, dar m-a ajutat Florin sa inchiriez si ii multumesc, nici prea mare riscul nu era, aveam si asigurare, si oricum aveam de gand sa conduc prudent ca intotdeauna. Am plecat de vineri, patru in total cu Laurentiu, Lucian si Andrei. N-am vrut sa conduc prea mult vineri pentru ca oricum sunt obosit dupa o zi de munca, ci sa campam cat mai rapid. Totusi am profitat de ocazie ca sa vedem si Point Reyes, pentru care am ocolit putin. Noaptea ne-a prins pe drun, intre caprioare, sconcsi, ratoni si alte animale (in ordinea asta). Am pus corturile intr-o localitate la marginea unui lac tarziu si am plecat devreme.


e vie!


dimineata

Ne-am plimbat dimineata inainte si inapoi pe la Point Reyes. Am vazut si elefanti de mare (specia de foci care cred ca ajunge la cea mai mare dimensiune), de la distanta, plus alte locuri in care nu fusesem inca. A fost ceata, dar a fost frumos. Ne-am intins cam mult.


cel mai vestic punct de pe cea mai vestica coasta


elefanti de mare („elephant seal„)

Somnoros deja am continuat sa conduc pana la Fort Ross, un alt „State Park”; obiectiv mai mult istoric.


Fort Ross

Muuuult dupa am ajuns, pe intuneric si obositi, dar cu bine si fara probleme cu masina sau condusul, in Redwoods National Park. Parcul se intinde pe o distanta mult mai mare, si are multe zone separate de vizitat. Sper ca am fost unde era mai important. Rezervasem o cazare la care am ajuns noaptea tarziu, asa ca ne-a luat ceva timp sa ne gasim locul (45) singuri. Am campat si la somn.


astia nu mi-au gresit numele macar


foci (albe)


eula


Laurent(z)iu

Acum hai rapid la Visitor Center. Aici aflam ce e mai important de vazut, si se incadreaza si in timpul nostru limitat. Iarasi, unele sunt cu limita si rezervari, dar gasim cate ceva. Facem doua ‘hike’-uri, un fel de alergari de maxim cateva ore prin paduri, in diferite zone, una mai mare si mai impadurita asa, alta pe langa un rau unde facem si o baie de cateva minute. Totul in fuga, apoi inapoi la masini.


eu la, putin mai artistic


fugind prin padure gigant


copacul care a fost cel mai inalt din lume, pentru un timp sau ceva de genul asta.

Pana sa intram cu adevarat iar la drum, am mai vizitat doi copaci prin care se poate trece cu masina, de mai mult timp. Primul are un aspect ceva mai natural, cel de-al doilea saracul pare mai tanar.

Cam asta a fost si deja a trecut peste o luna de atunci. Mai am si altele de povestit, asa ca mai treceti pe aici.

Reclame

iunie 11, 2012

Hawaii cu Mauna Kea

Fiind unul din cele mai departate obiective pe care le am pe lista a ceea ce vreau sa vad din California, am ales sa merg in Hawaii acum pentru ca era un weekend lung, si mai mult pentru ca nu am inca masina, care oricum nu mi-ar folosi pentru a merge in Hawaii :). Dupa cum presupuneam au fost multe lucruri de vazut, si multe au ramas nevizitate; totusi sper sa nu-mi vina iar idei de a merge asa departe.. Am adaugat 2 zile de concediu la cele 3 libere oricum, si am avut astfel 5 zile in total. Mai mult am plecat de vineri seara si am ajuns tot vineri seara in Hawaii, aici ajutandu-ma putin si diferenta +3 ore vara fata de California, iar la intors am ajuns joi dimineata in prima zi de lucru din urmatoarea saptamana. Deci pentru Hawaii am avut 5 zile complet acolo; chiar putin mai mult.
Am ales din cele 4-5 insule care sunt mai vizitate (+ altele mai pustii), doua; intre care singura modalitate de transport acum e tot cu avionul, desi distanta nu depaseste cu mult 100km. Prima: Oahu, cea mai populata insula, pe care se afla orasul Honolulu este destul de probabil oricum pe lista insulelor pe care mergi cand te duci in Hawaii, pentru ca foarte putine zboruri din afara merg direct pe alte insule. Oricum as fi vrut sa vad si asta, orasul, plaja cunoscuta, erau si cateva trasee de hiking, cascade aici .. dar n-am avut mult timp de ele. A doua insula era cu siguranta insula ‘Hawaii’ (practic asa se cheama), dar cunoscuta mai bine sub numele de ‘The Big Island’, fiind detasat cea mai mare ca suprafata si cea mai tanara dintre ele. Mai mult, are si vulcanul cu cea mai mare inaltime; Mauna Kea de 4205m. Cum vulcanul asta are baza pe fundul oceanului la -6000m, este cel mai masiv munte de pe pamant, daca cosideram si ce este sub apa. De fapt, este cel mai inalt, pentru ca Mauna Loa, un vulcan mare de pe aceeasi insula il depaseste putin ca volum iar ca inaltime este cu cateva zeci de metri mai jos. Aici obiectivul principal era Mauna Kea, care are in varf cel mai puternic complex de observatoare astronomice, din 11 tari, inclusiv cel mai puterinc observator. Sigur ca si pentru asta sunt multe motive, cel putin faptul ca e asa sus, cu vedere maxima, destul de izolat si departe de orice oras care ar putea face prea multa lumina. Mai interesant pentru noi e faptul ca pana acolo sus, chiar pe varf, este un drum. Plecand de la 0m si urcand intr-o distanta foarte mica (aproximativ 70km, din orasul Hilo); pana la cativa metri sub varf (cred ca la mai putin de 10 m sub 4205m), drumul asta face cam cea mai mare urcare continua de pe glob. Sigur ca sunt pasuri mai inalte in Asia cel putin, dar nu prea sunt accesibile de urcat de la 0m sau ar fi o distanta de multe sute de kilometrii. In fine fiind si urcare continua, fara coborat deloc, e foarte interesant de pedalat pe el. Tot din motivul asta am ales si plecarea din Hilo si nu Kona, oras putin mai mare pe partea cealalta a insulei, ca sa urcam din Hilo pe distanta ceva mai scurta, rezultand o panta medie mai mare. 68.6 km cu o medie de 6.1% au rezultat pe inregistrarea mea.
Pe langa asta, pe Big Island este si unul din cei mai activi vulcani din lume, Kilauea; care erupe continuu din 1983. Aici ar fi fost mult mai multe de vazut pana in 2008, cand activitatea vulcanica a crescut brusc, si multe trasee accesibile (drumuri si poteci), au fost inchise publicului.
Sa o luam putin pe zile..

From Hawaii

pregatiri


Vineri am plecat dupa cum spuneam de la munca direct, cu tot bagajul pregatit. Desi urma sa inchiriem bicle aveam destul de multe scule, haine, echipament, chiar si scaunul de la bicla mea cu care sunt obisnuit. Dupa ceva emotii la prins avionul, cum era de asteptat, am decloat si pentru 5 minute am zburat pe deasupra a altceva decat apa, restul pana pe insula fiind doar ocean si un sir nesfarsit de nori. Am aterizat totusi pe intuneric, si din prima am simtit caldura si umezeala, apoi ne-am grabit spre cazare. Ah mai mult, in prima seara am fost si la plimbare pe plaja noaptea si chiar in club, eu intorcandu-ma totusi cam devreme acasa :P.


Laurentiu cu mine, la plecare la in aeroportul San Francisco


Waikiki beach


Waikiki


Sambata am avut timp pana dupa-amiaza tarzior sa vizitam cat putem: Waikiki beach, centrul orasului, de unde am inchiriat niste bicle de oras, Aloha Tower si Diamond Head, care mi-a placut cel mai mult cred. Apoi am fugit rapid la avion, pentru ca trebuia sa ajung dincolo in timp util ca sa iau bicicletele pentru marea urcare din ziua urmatoare. Am ajuns la limita si am avut mari emotii cand am aflat ca nu am destui bani pe card ca sa pot lasa depozitul, rapid am facut un transfer de pe telefon, dar nici dupa asta nu a mers. Contul era limitat si dupa un telefon de urgenta la banca la care am avut noroc sa-mi raspunda inca cineva, ma simt usurat sa vad ca imi valideaza depozitul. Tot in fuga mi-am cumparat si cobluri, portbagaj, un cauciuc mai gros de 28c, discutand despre traseu cu cel care mi-a inchiriat biclele, si caruia ii multumesc ca a stat putin si peste program. Mai mult dupa, mi-am asezat toate bagajele si am plecat pe doua bicle, Laurentiu venind cu un avion putin mai tarziu, dar ajungand la cazare inaintea mea. Ma prinde si prima ploaie tropicala, totusi bucuros ca am rezolvat cu toate fie si asa la limita. Seara nu mai fac multe pregatiri ma culc cu planul ca dimineata sa asez toate in bagaj si sa incep sa pedalez nu foarte devreme, ci mai degraba dar odihnit. Incerc sa-mi schimb scaunul totusi cu al meu, dar legatura e ruginita si imi rup setul de imbusuri si renunt la idee, putin ingrijorat ca am ramas fara cateva scule pentru maine. Laurentiu avea sa trezeasca inainte de 5.


Aloha Tower


Diamond Head


Mauna Kea (cel mai aproape), si Loa in spate. Cei mai masivi munti de pe pamant.


la inchiriat biclele


Duminica. Ziua de maxim interes cel putin pentru mine. Ma trezesc la 5 cu Laurentiu, dar mai stau peste 2 ore sa-mi pregatesc totul. Nici nu e bine sa pierd prea mult timp, si la 7:20 cred ii dau drumu la pedalat. Unul din cele mai aiurea momente e la vreo 3 km de cazare, inca in oras si la 0m: se desface una din genti. Din fericire nu cad de la asta, desi a intrat in roata, e putin rupta dar pot sa o prind bine la loc. Nu prea ar fi incaput tot ce aveam in una singura, si nu as fi putut renunta la multe din ele.. noroc ca de aici nu m-a mai necajit deloc. Incep sa urc, tot mai mult, si parca nu scap odata de localitate. Case tot mai mici si mai rar, in final se termina dar incepe ploaia. Intru pe drumul mare ‘Saddle Road‘, pe care urma sa merg pana la peste 2000m intre cei doi vulcani mari Mauna Kea si Loa, e o sosea foarte lata avand in vedere altitudinea si fara serpentine. Ma cam enerveaza ploaia, dar nu mi-e frig, asa ca pedalez si tot pedalez inainte. Pana sus e mai linisteste si uscat, in dreapta apar urme de lava de mult intarita, ajung si in ultima intersectie la 2000m. Se vede interesant inainte soseaua intra in nori, desi nu se vede cum coboara si e lunga si dreapta.


ce-am luat cu mine pe urcarea de 4200m; fara puncte de alimentare si doar 1 de apa etc :
5 sandwichuri, 4 sticle apa, 5 batoane, 10 geluri, papuci de schimb,
camera foto + trepied de peste 2 kg, ceva scole bicla si stopuri / frontala


Dar de-abia acum incepe treaba serioasa, cu pante de peste 17%. Primele mai merg cum mai merg, apoi soarele e mai puternic si el si devine prea cald. Ajung sa opresc ca sa ma odihnesc, ceea ce n-am mai facut poate de ani de zile. Ajung cu greu si la Visitor Center, la 2850m, unde stiam ca am apa si oricum voi opri mai mult. Il vad pe Laurentiu aproape; de-abia a plecat de aici. Ma uit putin la ce e in prin interior, si afara: un obiectiv ciudat cu care vad pentru prima data punctele negre de pe soare, si http://en.wikipedia.org/wiki/Solar_flare. Ma incarc iar cu apa, mancarea e pe terminate si asta e cumva bine, incep iar sa pedalez dupa o pauza cam mare, de vreo ora si 10 minute. Dupa cum stiu urmeaza neasfaltat. E ok la inceput, apoi in curbe tot mai greu. Clar ca nu e eficient cu papucii speciali, dar am de schimb. Ma chinui cu aia sa pedalez dar tot nu pot face asta continu, de multe ori ma dezechilibrez si trebuie sa caut anumite locuri unde pietrele sunt stabile ca sa pot sa-mi regasesc echilibrul. Ajung in final sa renunt la idee. Merg mult mai incet decat as face-o pe langa bicla, si folosesc mult mai multa energie. E riscant sa nu ajung in varf, pentru ca timpul a tot trecut dar kilometrii nu.
Ajung in final la asfalt. Ma bucur, dar pentru putin timp. Devine si mai abrupt, e sus, sunt rupt de oboseala si nu pot sa raman mult timp pe bicla. Fac serpentine pe tot sensul, si pe contrasens, iar gps-ul tot imi arata 19%. Cand trec masini si nu pot intra pe contrasens, sunt obligat sa opresc. In scurt timp nici facand serpentine la maxim nu pot merge fara pauze. Mi se pare ca a trecut asa putin timp, si totusi e seara tarziu. Ma gandesc si la Laurentiu care e undeva mai sus dar nu-l vad, parca ma asteptam sa-l ajung. Din spate vin doar masini cu turisti, care urca sus majoritatea ca sa prinda apusul. Multi mai opresc ca sa ma intrebe cum ma simt, mai ales padurarii. Unul din ei imi spune ca l-a dus pe Laurentiu in masina pana pe varf, dar a ajuns oricum foarte aproape si el pe bicla. Nu stiu care e povestea lui inca si mie mi-e tot mai greu, parca imi pierd speranta ca o sa mai ajung sus sau ca o sa ma intorc onorabil inapoi. Vars o sticla de apa, prea mult timp oricum nu mai este si pare ca aveam destula. Apoi cu un jeep al padurarilor coboara Laurentiu, imi spune ca e frumos sus, ca a lasat bicla pe la 4000m undeva si s-a dus sus si si-a revenit, ca l-a fortat putin altitudinea si cred si eu; am impresia ca nici la 2000m n-a mai fost vreodata.
De-abia dupa intalnirea cu el cand aflu ca mai e doar vreo jumate de ora imi revin psihologic, si de-odata si ca ritm, sau scad pantele aici. Incep sa vad observatoarele foarte aproape, si pedalez bucuros pe langa ele. Chiar un moment in care ma simt exagerat de bine, si pedalez mult mai bine, iarasi zic, sau e posibil sa fie doar pantele reduse. Ajung sus si sunt multi oameni, fug cu ochii in toate directiile. Soarele a apus de cateva minute, am apucat sa vad asta si sa-i fac o poza cu aparatul mic. Acum rog pe cineva sa-mi faca poza cu cel mare. As urca pe movila care pare putin mai inalta decat ce e aici, dar nu-mi permit nici macar cele 5-10 mintue cat mi-ar lua asta. Se face frig, mi-e a dracu de frig. Asta am mai patit eu, dar ce ma fac cu 70 km de coborat pe frigul asta. Cu neasfaltatul pe care chiar daca franele ar merge perfect rotile de curisera sigur derapeaza. E cam grav. Dar sunt multi oameni si nu am nici o indoiala ca o sa ii rog oricum ar fi sa ma ia cu bicla posibil pana la Visitor Center. Primul truck, un cuplu de elvetieni, ma ajuta clar de la inceput. Doar ca ei mai stau putin aici, pentru ca vor sa fotografieze stele. Asta mi-ar placea si mie mai ales ca am aparatul mare, dar e asa frig.. am doar o bluza pe mine si colanti scurti. Ma invita in masina, yess.. Caut sa-i dau text lui Laurentiu sa se duca in jos, daca are cu ce, ca ar fi bine sa nu coboram pe bicle deloc daca avem posibilitatea (stiam ca el era la Visitor Center). Inainte sa apara stelele calumea vin padurari si ne zic ca dupa apus trebuie sa coboare toti. Nu-mi pare tare rau, tremur oricum necontrolat si dupa cateva minute de stat in masina la cald. Drumul pana jos e ca dintr-un film SF, mai mult psihologic dar si cum arata drumul, cum se vad masini cu lumini la distante enorme in vale, acum neasfaltatlu pare periculos pentru un truck 4×4. Le povestec elvetienilor tot felul de aventuri, dar nu sunt in stare sa leg bine cuvintele, cred ca m-au inteles si ei. Cred ca fara ei .. era grav, foarte grav. La visitor center reusesc sa gasesc cu Laurentiu pe niste localnici care ne pot duce pana la cazare. Minunat, mai jos e ploaie, multa ploaie, si nici nu e mult mai cald. Totusi sus erau 1.6 grade Celsius, aici sigur e deja mult mai mult. La Visitor Center e o activitate, un eveniment si multi oameni, mai multe observatoare mici scoase afara, prezentari ale anumitor constelatii sau fenomente. Mi-ar fi placut mult sa ma uit si eu, dar nu ma pot opri din tremurat in cladire, dapai pe terasa unde e lumea. In fine, mai asteptam putin si plecam la vale, dupa ce inghesium biclele intr-un jeep. Ceva emotii au fost si cu cazarea care nu o rezervasem dinainte, dar e loc in aceeasi camera, asa ca stam acolo bucurosi. Laurentiu se duce sa aduca de mancare, dar eu nu mai am energia necesara nici sa-l astept si ma culc asa.


@ Visitor Center ~2850m


Laurentiu urcand prin pietris


neasfaltatu’, pe alocuri era si mult mai rau; in total vreo 8 km din care prima jumate m-am chinuit sa o merg pe bicla


inapoi pe asfalt


ultimele serpentine


soarele apune cu cateva minute inainte sa ajung pe varf


Mauna Kea @4205m (soseaua e cu cativa metri mai jos totusi).
terminat dupa 11:43 timp total ore de urcare continua
In pantaloni scurti la 1.6 grade C.


Mauna Kea 4205m


Subaru Telescope, the twin Keck I and II telescopes
cel mai mare din lune


Cu siguranta ca urcarea asta n-o s-o pot depasi oricat as incerca, pentru ca pur si simplu este cea mai mare din lume. N-am facut-o deloc elegant, am carat multe cu mine si am mers super-prost. 11:43 ore, o medie pe ultimii 10 km de sub 4 km/h, jenant intr-un fel, dar avand in vedere contextul sper ca e cumva onorabil, oricum ce-mi place cel mai mult acum sa-mi amintesc e prin ce-am trecut acolo sus, aproape de final. Parca nu m-am asteptat sa fie greu, apoi greul a mers cumva natural, pana cand destul de brusc m-am panicat ca nu mai am timp, ca apoi sa-mi revin si totusi sa fie la limita. Adica daca padurarii coboara lumea dupa apus, si eu am stat cat vreo 15 minute dupa apus sus, la un timp total de aproape 12 ore o intarziere de putine minute m-ar fi facut sa n-am satisfactie ca am terminat toata urcarea. Daca stiam de riscul asta sigur as fi plecat si eu mai de dimineata.
Sigur as putea obtine o viteza medie mai buna (pe timp de pedalat e undeva la 9.2 km/h in total), dar nu fara masina de asistenta si ideal si MTB la schimb pe neasfaltat. Ar fi interesant, dar cine stie daca o sa pot ajunge odata acolo si in conditiile astea. Momentan ma multumesc cu ce a fost. Inregistrarea finala a tot ce-am pedalat ziua respectiva.


bidon gol inchis la 4200m, adus jos la 0m

Luni. Urma sa mai petrec inca doua zile complete in Hawaii si vroiam sa fiu cat de cat odihnit. M-am trezit tarzior si mi-am facut ceva de mancare, apoi Laurentiu a plecat, sa faca baie si sa fuga la aeroport direct. Am ramas cu ambele bicle pe care le-am aranjat putin, plus o tona de bagaje dar aveam si cobluri si rucsac mare. M-am dus dupa la magazin, unde am lasat bicla lui Laurentiu si o parte din bagaj in rucsacul mare (in special echipament ciclism), continuand toata aventura pe cobluri si un rucsac mai mic pentru camera foto si cateva acte, haine. Simteam ca de acum o sa fiu mai liber si relaxat. Am mancat iar in oras undeva, si am inceput incet sa merg spre localitatea Volcano, pana la care aveam de urcat vreo 1200 km, dar pe pante lejere. Pe drum am intalnit si o gradina zoo, alte cateva locuri interesante, vremea oarecum buna. Numai cand am ajuns in Volcano care parea super-pustiu si risipit, a inceput sa-mi fie frig. Nu era nimeni la centru de informare, m-am dus la un magazin si mi-am luat iar de mancare, dupa ce am mai pierdut vremea prin oras si apoi am intrat in Volcanoes National Park, intrarea era foarte aproape. Iar sunt surprins de Visitor Center-ul de aici, chestii interesante de care nu am mult timp, vreau sa merg langa crater. Inainte de asta vad primele zone cu gauri din care ies aburi, ma opresc putin, apoi continui pana la un muzeu de unde se vede craterul principal, Kilauea; unul din cei mai activi vulcani din lume. E umezeala si craterul e incadrat de un curcubeu, fiind soarele aproape de apus; ceea ce am vazut si in alte poze deci probabil se intampla frecvent.
Este un camping aproape iar din ce inteleg cel mai bine se vede craterul noaptea, asa ca ma duc sa-mi pun cortul acolo si sa revin pe intuneric. Campingul e foarte ok, si aproape si organizat, nu treubie rezervare sau nimic care sa ma deranjeze. Pana termin cu asta se facuse deja intuneric si ma intorc pe jos, urcand incet la deal. Se vede tot mai bine o lumina asemanatoare cu cea a localitatilor, doar mai focusata putin, care creste pe masura ce ma apropii. E lumina de la crater. Daca ziua am vazut doar fumul si nimic colorat special, acum tot fumul ala si peretii craterului sunt luminati. Mult mai mult de atat nu am putut sa vad si nici sa aud din pacate, dar cel putin cateva poze cu expunere lunga arata clar ca peisajul era fascinant. Erau si multi oameni pe terasa muzeului, unde am stat poate mai bine de o ora. Pana in 2008 se putea cobori in craterul mare, care are craterul mai mic si activ in interior, si puteai sta pe o platforma si sa te uiti in el de la o distanta de zeci de ori mai mica decat acum, probabil ca vedeai lava clar si era mult mai interesant. In 2008 a mai erupt vulcanul putin si toata platforma respectiva a cazut in vulcan :(. Regulile sunt destul de stricte, si te trezesti cu elicopterul dupa tine daca vrei sa le incalci. Ma intorc bucuros la cort si ma culc.


ananas


bananier


coconut


la zoo


urcand spre Volcano (localitate langa vulcan activ); pe la 1000m ploua pt cateva minute dupa multe ore de soare, soseaua abureste instant


abur de la vulcan


Kīlauea crater pe zi


130s expunere


Marti. Iarasi nu am planuri prea clare. Cobor prin parcul national, drumul „Chain of craters”, sunt mai multe obiective, evident o gramada de cratere vechi inactive, multe ‘lava flow’, marcate fiecare cu anul si luna in care lava a trecut pe acolo. Sunt majoritatea in ultimii 30-40 ani, ceea ce arata cat de dinamic este inca terenul. Un anume fel de plante cresc deja in zonele respective. Mai trec si pe la ‘lava tubes‘, un fel de pestera doar ca nu a fost parcursa de apa ci de lava, bineinteles asta in trecut. Mai e interesanta padurea, prin care trece din cand in cand drumul, stilul padure tropicala. Ma apuc de un hike cam lung care ajunge aproape de cel mai activ crater (mult mai mic); Pu’u O’o; insa si aici poteca este interzisa nu de mult timp, asa ca renunt mult mai devreme, mai vad doar in zare directia si cateva zone cu emanatii de aburi sau poate ‘vog‘. Urc si eu pe un crater micut care emana ceva aburi, chiar pun mana in crapaturi pe unde iese si simt ca e cald, totusi nu e chiar asa spectaculos aici. Ma intorc, si ies cu oarecare remuscari din parc, imi iau cortul si tot de la cazare si incep sa cobor acum cei 1200m pana in apropiere de Hilo, unde ma prinde noaptea, si foamea. Imi schimb planurile aici, lungind traseul, si fac dreapta spre o zona in care chiar se vede lava, dar de la distanta foarte mare, si Pu’u O’o din un unghi oarecum opus. Intru pe drumuri foarte ciudate, nepopulate si neasfaltate dar construite foarte organizat perpendicular, sunt din cand in cand cateva case sau masini si continuu aud broaste, e chiar enervant. Mai picura din cand in cand, ajung la un drum mai mare pe care trebuie sa urc iar vreo 300m, e noapte si sunt cam satul de pedalat. Tarziu de tot, pe la 10-11 noaptea ajung la ocean. De aici vad iar lumina generata de lava, si apoi lava in sine dar de la o distanta mult prea mare incat nu pot distinge decat lumina ei. Spre deosebire de craterul Kilauea, Pu’u O’o este mult mai mic, dar lava care erupe din el nu formeaza un lac, ci curge la vale pana in ocean. Aici am impresia ca e singurul loc in care te poti apropia de lava si nu e interzis, dar e la peste 10 kilometri de mers pe jos fara poteca pe lava intarita care arata cumva ca un teren arat. N-am nici o sansa si asa sunt terminat, asa ca fac iar mai multe poze cu expunere majoritatea si pun cortul chiar pe lava intarita, nu fiindca as vrea asta dar nu prea am alte optiuni.


visitor center super-documentat dupa obicei, in place
aici se povesteste despre cum a ajuns viata pe insulele Hawaii la mii de km departare de orice continent,
in diferitele stadii (inclusiv oamenii in 2 ture)


Kilauea ziua din alt unghi


lava tube


Mauna Kea de pe la 1000m


Puʻu ʻŌʻō : the longest-lived rift-zone eruption of the last two centuries


pedaland prin padure tropicala


The Big Island (sau insula Hawaii, cea mai mare insula din statul Hawaii)


Puʻu ʻŌʻō from seaside


Miercuri. Ma trezesc la rasarit, am un red bull pregatit special pentru asta. Ideea era sa ajung sa mai vad si Akaka Falls, cascade care sunt insa la nord de Hilo iar eu sunt acum mult in sud. Pana in Hilo gasesc un truck care sa ma ia cu tot cu bicla, timpul fiind la limita. De acolo incep sa pedalez curajos calculand timpul pe care il am pana la avion, trebuia sa mai las si bicla si sa-mi organizez bagajul acolo. Oarecum ma incadrez, dar nu prea-mi place ca sunt stresat, si dupa ce imi explodeaza cauciucul pe spate (desi e doar o pana pe care o repar repejor), hotarasc sa ma intorc. Am timp insa sa ma opresc la plaja si sa fac o baie, si asta fiind pe lista de obiective oricum. Nu e nisip aici ci pietre mari si am ceva probleme sa revin din ocean, mai ales ca valurile erau foarte mari. Fug apoi la magazin unde iar organizare complicata, vreau sa iau coblurile si pana la urma reusesc sa iau si portbagajul cu mine; din pacate insa nu se potriveste nici pe cursiera nici pe MTB-ul de acsasa. Imi trebuie inca o bicla acum :p.


ajuns la 11 pm n-am avut timp sa caut un loc mai bun de campat


E destul de complicat sa schimb avioanele iar bagajul mare trebuie sa-l iau si sa-i fac check in si in Honolulu, unde as avea normal vreo 7-8 ore de petrecut. Acolo ma duc prin niste magazine si mai mult la plaja. E diferit aici cu nisip si deloc valuri, baie putin, plaja, poze si ma relaxez. Traficul surprinzator la intors ma obliga sa iau un taxi. Ajung totusi lejer la avion, dorm dus pe drumul de intors, fie si cu escala in Los Angeles pe la 5 dimineata. Acum pierd cele 3 ore, si ajung pe la 8-9 dimineata in aeroportul San Francisco, si pe la 11-12 ziua la lucru. Sunt obosit, imi ia ceva timp sa ma recuperez, apoi sa ma joc putin cu pozele care pentru prima data le-am facut in format raw si le-am putut edita putin, probabil ca v-ati dat seama. Apoi mi-a luat mult sa povestesc aici, si vad ca am scris unul din cele mai lungi posturi poate dintre toate.


Waikiki beach, Honolulu


Putin regret ca nu mi-am luat inca 2 zile libere si sa prind si weekendul urmator, crescand de la 5 la 9 zile vizita mea, as fi putut astfel sa merg pe mai multe insule (inclusiv Maui, care e urmatoare pe care as vrea s-o vizitez), dar am vazut destule si asa. Sper sa nu-mi mai fac planuri rapid sa merg iar in Hawaii, mai ales ca e printre cele mai departate si scumpe destinatii pe care le am in vedere cat sunt aici. Urmeaza si multe alte lucruri, foarte importante, de pe continent.

Doau filmulete mai lungi (facute cu go Pro si editate de Laurentiu)


prima zi


marea urcare, aici eu apar mai putin sau deloc

septembrie 17, 2010

Mount Dana

Dupa ce am esuat weekendul trecut sa ajung chiar pe varful Lyell pe care mi-l propusesem, cel mai mare varf din parcul Yosemite, am descoperit faptul ca al doilea varf ca altitudine, Dana, este mult mai accesibil la o distanta de 4-5 km de sosea si asta datorita altitudinii mari la care se afla pasul Tioga. Pentru a urca varful este de ajuns o jumatate de zi, dar altitudinea este considerabila: de la 3031m la 3981m (sau 3979m cum apare varful in alte locuri).
Pe parcursul weekendului ne-am permis astfel sa vizitam si alte locuri, ceea ce s-a potrivit cu planul baietilor cu care am mers, Matei si Traian. Am plecat de sambata dimineata trecand putin prin San Francisco iar apoi am continuat sa conducem spre lake Tahoe, pe care il vazusem in detaliu cu cateva weekenduri inainte cand l-am inconjurat cu bicicleta. Pana la pranz am ajuns si la lac, intr-o zona oarecum opusa zonei din care plecasem tura trecuta. Si sensul prin care am inconjurat lacul, acum cu masina, a fost invers. Astfel am ajuns rapid la Emerald Bay unul din cele mai frumoase puncte si apoi am facut si putina plaja iar in final chiar si baie.

From Dana

masina pe care am inchiriat-o

Aveam insa inca multi kilometri de parcurs si am mers mai departe, cu putine pauze pentru a mai surprinde locurile frumoase. Am trecut la nord de lacul Tahoe prin alt pas la o altitudine considerabila si el dupa care am coborat intr-o vale imensa, mult mai mare ca vaile pe care le-am vazut in Europa pana in orasul Reno. Orasul e in statul Nevada si renumit pentru cazinouri, un fel de Las Vegas mai mic. Am vizitat si noi putin pe inserat iar noaptea am stat la un motel.


Tahoe vazut dinspre nord

Dimineata ne-am trezit de la 6 cu alte planuri marete. Pana la Yosemite am trecut pe langa marele lac Mono care se afla si el la o altitudine considerabila de 1944m. Pe langa el sunt multe peisaje impresionante, iar noi am incercat sa incadram in peisaj si masina frumoasa pe care o aveam la dispozitie.

Apoi am urcat in pasul Tioga. De aici urma sa ne coboram din masina pentru o plimbare nu foarte lunga ca distanta, dar destul de obositoare. Dupa cum stiam traseul l-am gasit foarte usor si era si circulat. In cateva ore eram deja sus, insa nu fara sa simtim oboseala sau altitudinea. Desi zonele din imediata apropiere a traseului nu m-au impresionat, in departate peisajele motivau toata osteneala.


Lyell cu ghetarul, pe unde eram cu 7 zile inainte


Nou record de altitudine pentru mine dobandit parca prea usor


Lacul Mono vazut de la aproape 4000m


se pare ca sunt si rute mai tehnice de a ajunge sus. cei doi imi amintesc de abrupturile din muntii Rodnei

Dupa cum se vede in poze peisajul era cat se poate de divers. In unele directii muntii aratau total diferit fata de altele, in unele locuri vedeai pete de zapada iar in altele nu, iar lacul din vale si valea in sine aratau, iar, un alt tip de peisaj. Pe coborare am simtit toti trei dureri de cap si degetele putin umflate, dar nimic prea grav.


pasul Tioga vazut de sus. Tot traseul am putut vedea
masina din parcare un punct rosu de diferite dimensiuni

Putinul timp ramas si oboseala nu ne-au mai lasat sa vizitam si padurea de sequoia din Mariposa Grove, care era oarecum in zona. Am avut oricum un drum lung pana acasa.

Mai am doar doua weekenduri de petrecut aici in care sper sa ajung in alt parc national ceva mai departe unde sa vad sequoia la maturitate.

Olmsted Point, pe unde trecusem cu bicicleta,
fiind de partea cealalta a pasului

iulie 5, 2010

Pacific Ocean

Pentru cei care nu stiu pentru o perioada de 3 luni m-am mutat in California, San Francisco sau mai exact orasul Mountain View. Am venit aici ca sa lucrez, in schimb n-as putea sa stau weekendurile in casa mai ales ca sunt multe lucruri de vazut, sper ca pana acum e doar inceputul inceputului.
A trecut doar o saptamana de cand am ajuns dar mi-am luat inima in dinti si mi-am cumparat o bicicleta. Am mers vreo 4 mile si 5-6 magazine, neajunsul fiind ca preturile sunt destul de ridicate, cursiere incep pe la 500 si ajung usor la 10 mii $. Alea mai serioase nu coboara sub 1500$. Da fara nu puteam asa ca am luat un Scott Speedster S40 pe care impreuna cu pedale si antifurt si taxe am platit 835$. Arata bine si sper sa-l vand usor la plecare cu 2/3-3/4 din cat am dat pe el.

From California stuff

Bicicleta fiind cumparata deja de o zi trebuia testata serios. Suna bine sa merg pana la ocean, hartile ziceau ca ar lua cam 30 mile, adica 45 km, asa ca pe la 9 dimineata am plecat. Renunt la ideea de a-mi lua SPD-urile, pentru ca sa nu mai schimb pedalele, ceea ce nu am regretat prea mult doar ca printre ceilalti biciclisti ma simteam ciudat.

From Pacific Ocean

Ma incurc putin la iesirea din oras, desi in directia asta ar fi mult mai putin ca sa iesi afara fata de oricare alta, ceva in genul 5 km. Dupa ce ies peisajul nu arata pustiu, sunt case risipite prin paduri de foioase, veverite si iepuri mai trec din cand in cand soseaua. Mi se pare frumos si usor pana cand intru brusc in urcare, o catarare cat se poate de serioasa lunga de vreo 10 km si inalta de aproximativ 500 m. Bucati de 13%, chiar 16% cred maxim, sunt la tot pasul, si nu se urca continuu. Nu prea sunt serpentine mari, drumul serpuieste insa continuu. Intalnesc multi alti biciclisti care coboara, si ajung sus obosit. De acolo o bucata e oarecum plat, si incepe usor sa coboare. Nu ma orientez usor. Apare un fel de fazan mare pe sosea, care-si ia zborul cum il vad. Cobor pe langa o ferma / herghelie ceva cu un lac, cobor mai jos si intru iar in padure, care disparuse cumva pe portiunea cea mai intalta. Intalnesc un grup de vreo 20 bicicisti imbracati simiar, cred ca un antrenament intr-o echipa mai serioasa. Apoi imediat ma opresc cand in stanga drumului apar niste arbori sequoia, specie care o vad pentru prima data si de care sunt cu adevarat impresionat. Sunt cativa de dimensiune mai mare, insa nu pare un loc special si cred ca recordurile pot ajunge mult mai departe. Ca specie copacii astia cica sunt cele mai mari fiinte de pe pamant (wikipedia).

De aici intru pe drumuri tot mai „principale” si mai circulate. Portiunea de plat e ceva mai mare decat m-am asteptat, si ajung in San Gregorio si apoi sa vad si oceanul doar dupa 53 km de la plecare, unde estimasem cam 45 km. Plaja nu ma impresioneaza atat de mult, sunt valuri insa destul de mari si stanci interesante in departare, aici unde ajung eu e insa la varsarea unui rau. E multa lume, dar nimeni in apa. Intru si eu doar cu picioarele, si e rece. Nu stiu daca era interzis dar oricum nu ma atrage atat de mult acum incat sa intru. Fac niste poze si incep sa ma intorc. Opresc la magazinul din San Gregorio unde sunt adunati foarte multi biciclisti de toate felurile, imi iau ceva de mancare si stau putin si la mini-concertul din magazin. Eram singurul in sandale, toti ceilalti cu papuci speciali. Plec apoi cu vantul din spate si pana la pante mai serioase merg bine.

La intors ma uit pe traseul inregistrat pe GPS la venit si ma orientez mai usor, locurile pe care le-am vazut si retinut trec rapid pana la un moment dat cand mi se termina apa, si caldura de pe la 2-3 dupa-amiaza ma cam loveste brusc. Moment nasol, care insa se intampla destul de aproape de varful catararii, care cu multa chinuiala o dau gata. La vale imi trece oarecum si de sete pe care o potolesc abia in oras la prima alimentara. Aici toate sucurile si mancarea au gust ciudat, dar nu e cazul sa ma plang de nimic. 100 km aproape fix, cu 1.25 litri de apa si un singur sandwich in San Gregorio ma fac sa beau si sa mananc instant. Acasa dorm vreo 3 ore de recuperare.

Am inregistrat si traseul, am deja destul de multe gadget-uri, pe bicla doar am deja doua plus iphone, camera, vechiul telefon, tot felul de tehnologii se invart in zona, vorba aia, silicon valley iar eu intru in rolul asta cumva.
Per total tura a fost mai grea decat ma asteptam, pantele de peste 13% m-au obosit mult si am avut prea putina apa cu mine. Aici sunt impresionat de diferentele care sunt la speciile de plante, animale, relief. Foarte multi bicicisti, nu doar in oras cum vazusem in Italia, ci peste tot, si si in echipe mari de 15-20.
Sper sa urmeze trasee tot mai multe si mai frumoase, dar vreau sa nu ma orientez doar pe asta in putinul timp liber pe care-l am aici. Ar fi totusi si din punctul asta de vedere niste trasee care nu trebuie ratate, si de-aia am investit mai mult si in bicicleta si sper sa-mi folosesc investitia. Pe curand.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.