Merano – Vipiteno – Bressanone

Pentru azi planuisem o etapa desul de grea dar interesanta, as fi vrut sa fac doua pasuri din apropierea orasului Merano cu plecare si intoarcere aici. Pasul Giovo 2094 m si pasul Pennes 2211 m. Am pleacat dimineata la 9:15 ca si tura trecuta si dupa primii kilometrii in care am incercat sa ma tin de pista de biciclisti am renuntat, pentru ca nu era asfaltata si nici macar cat de cat neteda. Imi pare ca e mai sigur sa mergi cu cursiera pe sosea decat sa te complici pe pista unde nu stii la ce sa te astepti si intoarcearea la sosea dureaza si zeci de kilometrii uneori. Si asta am observat si la altii ciclisti mai tarziu, cei cu cursiere prefera sa ocoleasca pista in anumite zone. Orisicum, soseaua in prima parte, pana la San Leonardo, a fost perfecta, iar muntii care inchideau valea anuntau un pas frumos. M-am simtit si foarte bine, pana chiar pana sus. Am urcat constant cu putine pauze scurte pentru poze, apa, etc. Ultima parte a fost chiar deosebita, aveam si muzica potrivita in casti si am terminat pasul glorios. Sus zapada multa, destul de frig, am stat sa mananc si asta m-a racit si mai mult iar coboratul nu a fost tocmai placut. Jos m-am incalzit la loc dar avea sa aflu rapid o veste care mi-a stricat cel mai mult tura: pasul Pennes e inchis. Am ales sa ocolesc pe plat pentru intoarcere prin Bressanone – Bolzano – Merano. Evident la vale viteza medie a crescut constant pentru ca mergeam bine, desi pe sfarsit a aparut iar vantul din fata. Am ajuns in Bolzano si acolo iar a fost frustrant sa pierd pista ciclabila, sa ajung pe autostrada spre Merano de unde ma intorc cu greu pe pista. Intre orase pista era insa super buna si circulata, am gasit 1-2 ciclisti pe cursiere dupa care sa ma tin (cu greu), am renuntat sa mai caut apa asa ca am ajuns cu bine dar desidratat. Maine sper sa nu fac iar pauza dar mai vedem. Pun trackul si pozele:

Merano – Vipiteno – Bressanone

From Italia 2010 zi 9

ma pierd pe pista ne-asfaltata si ma intorc pe sosea

pe acolo trebuie sa fie pasul

In amintirea pasului Balea

finally

fara asta iesea tura perfecta

Merano – Trafoi (Stelvio)

A 3-a zi in Italia fac pauza, ieri nu m-am simtit foarte bine pe bicla desi nu am facut un traseu deosebit de lung sau greu. Merano – Stelvio, cam 80 km X 2, ar fi fost daca pasul Stelvio ar fi fost deschis. Trafoi este ultima localitate dinainte de pas, pana la care e de urcat doar 10 kilometri din cei 25 si evident cei cu panta mai usoara. Pana acolo era deschis, pana acolo am mers. Distanta totala a turei dus-intors iese astfel 125 km. Urcatul a fost usor, ce mi-a venit mie mai greu a fost sa ajung pana acolo pentru ca pe la jumatatea drumului ma simteam fara energie / chef si am inceput sa pierd si drumul.
Pana la baza pasului este pista ciclabila care duce la pasul Resia, insa printre livezile de meri prin care trece continuu traseul pista se aseamana prea mult cu alte drumulete asfaltate iar marcajele lipsesc uneori. Oricum, cel putin in prima parte, am fost surprins de pista care era mai lata mai neteda si mai libera decat ma asteptam. La dus o bucata destul de mare la final am mers pe sosea. La intors am gasit si o bucata de pista neasfaltata insa nu a pus probleme, si apoi a devenit si mult mai circulata. Alt aspect pozitiv e ca in 90% din traseu e la distanta foarte mare de sosea.

track 1 + track 2

From Italia 2010 zi 7

iesirea din Merano

primul contact cu pista de biciclisti

La baza pasului

In Trafoi la 1510 m

da, e inchis

zona faina pe care am ratat-o la dus, pe care pista nu e asfaltata

Merano 2000

In sfarsit, dupa 4 zile de asteptare in Otopeni sa poata pleca avionul, din care doar una am putut face un traseu in Romania, am ajuns in Italia si pentru prima zi am ales in final catararea asta: Merano 2000, fiind foarte aproape: ea incepe in fata cazarii. Sunt de urcat 1310 metri pe o distanta de 16 km deci o panta medie 8.2% cu mult mai mare decat orice facusem pana acum, pentru o distanta asa mare. Asta chiar s-a simtit la urcat, nu cred ca as fi putut face toata distanta fara pauza, oricum pentru mine nici pe departe nu a fost scopul acesta si am facut multe pauze. Am urcat intr-un timp de 1:50 h, si am coborat aproximativ in 20 minute :). Timpul de pedalat la urcare a fost de 1:26 h, ceea ce face o medie de 11.4 km/h. Coboarea a fost si mai spectaculoasa, am batut recordul de viteza de 67 sau nu mai stiu cat era cu 74 km/h. Viteza medie cu care am coborat e de 44 km/h si asta e sigur afectata de cele 3-4 pauze pe care le-am facut pentru poze si alte motive.

Drumul nu se afla in conditii deosebit de bune, dar nici nu te deranjeaza micile imperfectiuni, cele 3-4 tuneluri sunt luminate ceea ce a fost important pentru ca nu mi-am luat nimic de luminat. Per total am fost cu adevarat surprins de panta, sau mai bine zis de efectele ei atat la urcat cat si coborat. Singurul lucru care mi-as fi dorit sa fie altfel este faptul ca nu am vazut nici un biciclist tot traseul. Poate sunt prea multe trasee mai frumoase ca asta, sper sa fie asa… :D. Pe curand.

From Italia 2010 zi 6

Turu italiei prima etapa

Prima etapa a turului Italiei sa organizat in final si surprinzator, in Romania, pe o distanta de aproximativ 185 km intre Brasov si Bucuresti, mare parte DN1A. Asta pentru ca am de asteptat destul de mult ca avionul sa poata zbura, norul de cenusa sa plece, etc. Asa ca ieri imi asamblez bicicleta, si cum e planuit dupa masa de dimineata plec pe la 6:40 din Otopeni unde am hotelul spre gara de nord.

Nu ma abtin sa fac o poza cand trec pe langa arcul de triumf (desi asta era frumos sa fie la sfarsitul traseului), apoi ajung si pe la liceul unde acum 4 ani am dat bacul, merg chiar pe stradutele unde eram cazat atunci.

Pe tren platesc putin si ajung relativ repede, iar pentru nas nu e nevoie de dat nimic si am si conditii pentru biciclete, sunt chiar bucuros ca a mea nu a mai avut loc: sunt multi biciclisti, cu care stau de vorba tot drumul. E diferenta mare intre asta si ce este acum prin zona Iasi-ului cu CFR-ul, sper sa ajunga si la noi asa ceva cat de repede.

La 11:00 plec din Brasov chiar din gara, spre Sacel -> Cheia pentru DN1A care e frumos putin circulat si trece prin pasul Bratocea. Merg binisor dar la intrarea in Sacel pierd directia si ajung sa o iau pe DN1, merg cam 5 km greu cu vant din fata, si dupa ce realizez ca am gresit ma intorc rapid (prind 56 km/h pe plat). Mai departe vantul iar ma incurca, dar ajung aproximativ la baza pasului unde politia opreste circulatia: are loc raliului Brasovului, si sunt nevoit sa astept cam 2 ore timp in care mananc bine.

Apoi o iau spre pas, sunt inca multi specatori si masini, zona si drumul e frumos dar la curbe e mult pietris pe tot asfaltul facut de raliu. Ajung insa surprinzator de rapid sus, iar portiunea de coborat e inca si mai frumoasa, muntii Ciucas etc.

Ajung si in Cheia, vantul iar bate tare din fata:

Totusi viteza medie creste treptat si protiuni de urcat nu mai sunt atat de mari. Zona e inca faina, iar dupa Valenii de Munte schimb valea, printr-o curba la dreapta. Urc, cobor, ajung in cealalta vale (mai din vest), aici e mai frumos si mai putin circulat, drumul insa e perfect. Dau spre Ploiesti unde vream sa re-alimentez dar ocolind orasul pe centura treaba asta se amana putin. Pentru Ploiesti – Bucuresti DN1 e foarte aglomerat, si dunga alba cu striatii din partea dreapta imi face ceva probleme, nici prin dreapta nici prin stanga nu se poate merge totdeauna. Ultimii 20-30 km sunt foarte grei din punct de vedere psihologic, ma uit nerabdator la fiecare borna, se intuneca aproape, masinile ma claxoneaza, ma tot gandesc cum sa fac sa treaca mai rapid. Ajung fix la 8:30:

Cei de la hotel se sperie putin de mine, nu cred ca se asteptau sa intre un ciclist obosit si murdar cu spd-uri si cu bicicleta cu tot.

Traseul a fost frumos, din pacate am avut ghinion sa pierd drumul, sa am vant din fata si mai ales ca am fost nevoit sa astept 2 ore sa treaca raliul. Dar ajuns cu bine acasa nu mai conteaza. Am parcurs cam 185 km, cu o medie putin peste 26.5 km / h, sunt multumit.
Otopeni -> Bucuresti
Brasov -> Otopeni (din pacate traseul e putin taiat in zona centurii Ploiestiului)
De acum sper ca oboseala sa nu se acumuleze. Azi am fost iar amanat cu plecatul pentru maine, la ora 11:45 sper sa decolez in final. Azi nu am de gand sa mai pedalez.

Recapitulare ..

Putin anacronic, un post inceput cu mult inaintea iesirii din Crai povestita aici.

Timpul (in special ala „al tau”) trece repede, in special cand e vara si-l umplii cu lucruri care-ti plac si te prind. Multe iesiri sarite, aici o scurta sinteza ..

Prima iesire din primavara in chei la catarat, finalizata cu o jumatate de Diedrul Cuiburilor de Soimi si o ora zgribulit in perete sub grindina pana ne-am hotarat sa ne dam jos.

Poze Catalin

Apoi, o tura in Macin, unde, pe langa o frumoasa plimbare prin ploaie, am gustat o zi intreaga din catararea cu mobile, f faina. Poze Cata:

Poze Catalin

Iesire povestita si de Vlad aici.

Apoi iarasi cheile noastre, cu Cata, Vlad si Andrei, tura la care Cata si Andrei au bagat Pintenul lui (ca sa vezi) Catalin, iar eu si Vlad Traseul Independentei, traseu foarte foarte frumos, solicitant si variat (prima lungime cu un tavan intimidant dar usor, bavareze asigurate rarut, o lungime de artificial) pe care Vlad a mers cap integral. Iesirea povestita de el aici. Poze faine si haioase din acelasi traseu repetat weekendul asta de Catalin cu Andrei, la Cata pe picasa.

A urmat cea mai tare iesire pentru mine, din punct de vedere a cataratului cel putin, un first pentru mers cap si pentru dificultate. O sa pun intr-un post separat.

Din scurt si cu foarte mult timp pe drum a fost Buila-Vanturarita, munte invaluit in mister inca de pe vremea cand citeam Ciresarii. Este intr-adevar aparte prin asezare (cabana este intre stanci, intr-o vale inchisa unde drumul ajunge trecand printr-un tunel), dar la lumina zilei la fel de primitor si luxuriant ca si Cheile Turzii. Ne-am plimbat pe creasta, si ne-am jucat (eu cu Ioana cel putin) cu trasee usoare si fotografii inedite, in timp ce Vald si Cata au facut Phoenixul.

Poze

Ioana a scris aici despre iesire, iar Vlad, incluzand descrierea parcurgerii Pasarii Phoenix, aici. Poze completate cu cele din traseu, la Cata pe Picasa, dintre care asta mi-e tare simpatica:

Urmatoarea din ciclu a fost in Fagaras, unde am facut Vartopel-Arpaselul de la vest la est, dorind sa avem parte de cat mai mult catarat.

Poze Catalin

Despre cum sa faci Arpaselul in vreo 40 de ore au povestit Vlad si Ioana.

Anul asta se pare ca ne-am incumetat la multe iesiri de weekend la distante mari, absolut fiecare a meritat efortul, la condus resimtit in special de Vlad, pe care l-am mai dublat si eu. E bine sa nu te obisnuiesti comod, macar cat te mai tin ciolanele ..

Update: foarte fain, un turist care ne-a pozat intamplator din Caldarea Fundul Caprei a dat peste albumul lui Cata si a intrat in legatura cu el trimitandu-i pozele. Aici, eu si Vlad inaintea urechilor: