Iaşi Outdoors

iunie 19, 2013

Calimani 2x

De cand am venit am mai facut doua ture la munte pana in prezent, excluzand pe cea de ciclism pe Transalpina. Ambele au fost in Calimani dar au fost foarte diferite.


Prima ar fi o tura de iarna putin tarzie, cu plecarea pe 9 martie, la care au participat Lucian si Mihai, cel din urma venind cu ideea. O tura scurta de o singura zi din lipsa de timp, dar la care am vrut sa urcam oricum pana pe Pietrosu Calimani, cu ajutorul echipamentului mai mult. Baietii aveau schiuri iar eu niste rachete imprumutate si urma sa le folosesc pentru prima data. Fara probabil n-am fi putut parcurge toata distanta in conditiile date. Vremea a fost buna mai ales in prima parte a turei, pana pe varful Pietrosul si chiar pana la Negoiul Unguresc. Apoi cand am inceput sa coboram prin vale (unde am balaurit renuntand la poteca), am avut parte si de ceva viscol si frig. Am ajuns obositi tare dupa inca un drum lung pe forestier, la masina care ne astepta in vale. De oboseala nu am putut conduce (mai exact baietii, nu eu), pana acasa in aceeasi noapte, dar am ajuns spre dimineata dupa un somn scurt in masina. Ce ar fi de remarcat la tura asta este pentru mine rachetele pe care le-am folosit prima data si pentru baieti schiurile.


spre Pietrosul


pe varf – 2100m


la calcat urme


Am revenit in Calimani in cu totul alt stil peste doua luni si ceva, iar acum era deja la inceputul verii. Am ales iar Calimani pentru ca eram un grup mai mare si am vrut sa evitem Rarau / Giumalau sau Ceahlau, muntii la care am fi putut ajunge mai usor si in care am fost de mai multe ori. Am fost vreo 11 in total, si am stat cam 2-3 zile, ultima zi despartindu-ne in doua grupuri, cei care si-au putut lua luni liber si cei care nu..
Acum traseul a fost cu plecare direct din Gura Haitii, urcare pana la 12 Apostoli intr-un ritm lejer de grup mai mare. Acolo a inceput pentru prima data si ploaia, fara sa ne ingrijoram la inceput, apoi dupa ce ne-am udat treptat tot mai tare a devenit cam neplacut. Mergeam pe creasta spre Pietrele Rosii si vroiam sa ne oprim la primul loc bun de pus cortul care sa aiba si o sursa de apa. L-am gasit datorita unei pietre care semnaliza izvorul in prima poienita mai mare de pe creasta. Pana ne-am organizat si am campat a aparut si soarele, care a ne-a uscat partial. Am facut si un foc de tabara..

A doua zi am continuat impreuna traseul pe creasta pentru o portiune relativ scurta, pana la primul traseu care cobora prin alta poteca spre Gura Haitii (cruce albastra), astfel incat sa nu repetam traseul de ieri. Acolo ne-am despartit si majoritatea au coborat in vale, continuand creasta doar un grup de 4 cu un singur cort. Am ajuns si trecut de Pietrele Rosii iar dupa inca vreo ora a inceput iar ploaia, prinzandu-ne intr-o poienita cu jnepeni desi. Am mers mult timp asa, udandu-ne mai mult de la jnepenii uzi decat de la ploaie, sperand ca se va opri totusi. Dupa ce ne-am udat bine si am vazut ca vreamea nu pare sa se imbuneze ci dimpotriva am inceput sa ne gandim sa oprim. Am facut asta la primul loc pe care l-am gasit cand ploaia s-a transformat in lapovita. Am campat in graba cortul in care am intrat uzi, revenindu-ne de-abia dupa o supa calda si alte alimente, iar pantalonii mei s-au uscat treptat toata noaptea, doar dimineata simtindu-ma cu adevarat confortabil. Am levenit mult timp si urmatoatea zi, dormind peste 12 ore; sperand ca ploaia s-ar opri insa nu a fost asa.
Am plecat la limita la care calculasem ca vom ajunge ok pe seara in Iasi, dupa inca un drum lung cu masina. Pe coborare am improvizat un traseu urmand albia unui rau, dar am ajuns relativ usor si la un drum forestier. Ploaia s-a oprit si am avut chiar si putin soare in final; urmat insa de alte rafele si tot asa. Oricum pe coborare si dupa nivelul de confort si siguranta s-a restabilit permanent.


majoritatea grupului initial care a plecat duminica


Pietrele Rosii


lapovita ..


valea Bistritei la intors


drum frumos


Aceste doua ture au fost singurele ture de munte clasice de cand m-am intors in Iasi, foarte putine avand in vedere ca de aproape 4 luni sunt aici si nu am inca un job. Pentru restul verii sunt ceva planuri desigur si mai marete, dar sa vedem cate si cum se vor implini.

Reclame

mai 6, 2013

Tură mixtă cu răsturnare de situație

Filed under: biciclete, campie, iasioutdoors, locatie, media, poze, primavara, soare, vreme — Etichete:, , , , , , , , , , — Vlad Manea @ 10:58 pm

De data aceasta, este rândul meu să scriu pe blog din ținutul îndepărtat și rece al Danemarcei, despre o tură ad-hoc pe care am realizat-o sâmbata aceasta în jurul și în mijlocul unui lac mare de pe insulă. Tura a fost organizată de Florin Pogocsan, care nu e din Iași, dar lucrează la Microsoft și stăm în același apartament.

Pentru a face lectura mai simplă, este vorba despre trei lacuri:

  1. Furesø, pe care trebuia să-l înconjurăm,
  2. Bagsværd, la sud-est primul și de care n-aveam habar,
  3. Lyngby, conectat la est de cel mijlociu.

Dacă sună complicat, nici o problemă, și pentru noi a fost.

Florin s-a pregătit de vineri seara cu mâncare și băutură energizantă pentru tură, și-a pregătit și bicicleta, iar amundoi ne-am încărcat aplicația Strava, să putem vedea pe tablete unde suntem fără WiFi. Am plecat cu 6 banane, 2 litri de apă și ceva energizante, distribuite prin ghiozdane. Obiectivul nostru a fost să ajungem la lacul Furesø și să-l înconjurăm, așa că atunci când am văzut apă, am mers pe șoseaua de lângă, fără să ne dăm seama că de fapt ne aflam în apropierea unor alte lacuri vecine cu primul, Bagsværd și Lyngby.

Am văzut la un pod că se puteau închiria bărci, și am purtat o discuție cu Florin, în care amundoi ne feream cumva să ne ducem. Tipul cu bărcile ne-a asigurat că nu ne putem răsturna cu tot cu canoe și că vestele de pe noi ne vor ține la suprafață. Noi am fost mirați când cetățeanul respectiv ne-a spus că ne vom descurca relativ repede, să fim relaxați și să-i dăm drumul pe apă, că nu vor fi probleme. Dar am decis să încercăm.

Am închiriat un canoe și ne-am aventurat în valurile calme de vară ale lacului Lyngby, uitând că eram înregistrați în continuare de GPS. Fiind începători absoluți la mersul cu barca, Florin și-a limitat carnetul de conducere doar la asfalt, iar eu am demonstrat că meritam să pic la traseu. Cred că vreo 5 minute am mers doar cu spatele și apoi aiurea, în privirile nedumerite ale părinților și copiilor de pe poduri, care ne vedeau intrând pe o parte și ieșind pe aceeași parte.

Parcurs aleator pe lac

Am avut un parcurs aleator, care a inclus multă forță dar și indecizie, ceva vânt lateral, apropieri spectaculoase de alții care circulau regulamentar și vreo trei atingeri de mal – în aceiași termeni de circulație, accident, da? – din care, spre iertarea noastră de sărbători, unul a fost și din cauza unui vaporaș care ne-a împins spre stufăriș cu siajul lui. A fost o idee bună să rămânem pe Lyngby, și să nu ne aventurăm pe lacul conex Bagsværd, unde valurile erau mai puternice, iar barca se putea răsturna cu ghiozdanele noastre care conțineau electronice.

Spre sfărșitul turei de canoe am început să simțim că progresăm și cu coordonarea, și cu mișcarea, și am putut vâsli barca din mijlocul lacului până la doc, în linie cum ar veni aproape dreaptă și cu o viteză cum ar veni aproximativ constantă. Am parcat barca în locul în care trebuia să o aducem și am făcut câteva fotografii pentru fane.

După ce am lăsat lacul cu bărci în urmă, am pornit la drum pe malul lacului Bagsværd, crezând în continuare că era lacul Furesø. Ambele erau mari. Am mers în linie dreaptă și conștienți că urma să revedem și înconjurăm lacul, tot așteptam să apară printre casele și gardurile identice din localitățile rurale daneze.

Mergând, la un moment dat, eu am făcut observația că parcă am fi în Lyngby. Lyngby este cel mai mare oraș de suburbie din nordul capitalei Copenhaga. Danezii au o arhitectură comună a caselor, toate așezările lor arată la fel, mai concret clădirile au cărămidă aparentă bej sau vișinie, iarba verde ca în Windows XP și străzile plictisitor de curate și liniștite. Lyngby nu face excepție. Asta făcea ca sentimentul meu de déjà vu să fie natural, și nu ne-am gândit că eram într-adevăr în Lyngby, la vreo 10 kilometri distanță de intersecția unde am ratat direcția.

Eram pe un pod peste calea ferată a trenurilor radiale, numite S-tog, și din cauza simetriei străzilor de o parte și de alta, nu a fost ușor să ne dăm seama spre ce stradă ne îndreptam, mai ales că nu aveam WiFi. Până la urmă Florin a putut să vadă o hartă de calitate slabă pe tabletă și să dibuiască locația. Așa că am pornit pe același drum în sens invers, până am ajuns înapoi la bărci. De acolo am ajuns repede în apropierea lacului inițial, Furesø. În jurul lacului am avut norocul să dăm peste drum neasfaltat, apoi nepietruit, apoi potecă. Am urcat și coborât pe biciclete și ne-am bucurat de peisajul și relieful care acasă, la post-procesarea fotografiilor, au părut dintr-un joc video.

Închei prin a vă scrie că Danemarca este de fapt o țară primitoare, în care infrastructura pentru biciclete este bine pusă la punct, iar danezii au o cultură extraordinar de puternică a sportului și își educă de mici copiii să iasă din casă și să facă mișcare. Probabil de aceea, încă mai găsești locuri pitorești la doar 5 minute de o șosea sau o casă. Așa că am profitat de toate acestea și am navigat liniștiți de pe lacul greșit pe șoseaua greșită, dar în tura corectă.

Date

Vremea a fost excelentă toată ziua, cu temperaturi de 15°C și cer senin. Am mers 50 kilometri pe traseu și am făcut câteva fotografii:

  1. Plecare: Trørød → Naerum → Virum → Bagsværd (lac) → Lyngby (lac)
  2. Canoe: Lyngby (lac)
  3. Greșit: Lyngby (lac) → Lyngby (oraș) → Søborg (întoarcere) → Lyngby (oraș) → Vaerløse → Nørreskov (Skov = pădure)
  4. Revenire: Nørreskov → Furesø (lac)
  5. Înconjurare: Furesø (lac) → Farum → Birkerød → Frederikslund Skov → Holte
  6. Sosire: Holte → Øverød → Trørød.

Tura pe hartă

aprilie 30, 2012

Activitati aprilie

In luna aprile (2012) am facut mai multe iesiri, nimic extraordinar, dar poate unele merita mentionate. Am mers doar pe curisera din pacate pentru ca mi-e dor si de MTB, cu care merg doar prin oras se pare, am mai facut o alergare si o iesire la ‘plaja’. In afara de asta, destul de neregulat mers la sala de catarat, si chiar la sala normala de la firma. Sa le trec pe zile rapid:

1 aprilie O tura de bicla in 3, Costal Clasic extins, despre care am mai povestit deja.

07 aprilie. Planul era ca sa facem cat de mult putem in directia Monterey (eu si Laurentiu). Am fi vrut sa facem chiar si 300+ km, aproape, mergand cat se poate de mult pe coasta in sud, dupa ce trecem muntii; astfel incat totusi sa nu depasim orele de lumina. Din pacate dupa vreo 50 si de km Laurentiu a cazut la o curba ciudata, si s-a lovit destul de urat. S-a intors cu o masina cu tot cu bicla si are pentru cateva saptamani mana in ghips. Dar avem deja alte planuri de viitor, dupa recuperare. Eu am continuat tura mergand pana in Santa Cruz si inapoi, pe alt drum. O distanta de 203 km si 3350m urcare, am fost surprins la sfarsit sa vad ca aproape mi-am depasit recordul de altitudine urcata intr-o zi, recordul fiind in Italia cu doar vreo 50m mai mult, oricum acum m-am simtit chiar foarte bine, fie si de la pauza de o ora in care am asteptat o masina sa-l ia pe Laurentiu, fie, alimentarea mai buna pe traseu si ritmul lejer. Vremea a fost frumoasa si am avut soare chiar si in Santa Cruz. Singurul mare regret e ce a patit Laurentiu, care evident e cea mai mare grija pe care trebuie sa o avem pe bicla. Pentru asta am si poze:


Laurentiu dupa ce a cazut
urcasem deja pana in creasta muntilor si asta era undeva mergand spre sud, pe creasta


curba (sau curbele) cu probleme, fiind putin si in panta


eu la Santa Cruz


a venit primavara si (nu doar aici) sunt flori si dealuri verzi. din pacate o sa se usuce tot uscat o sa fie pana la primavara urmatoare


Boulder Creek, pe drumul de intoarcere


alimentez


iar alimentez, dupa ce ajung iar sus in creasta si ma hotarasc sa merg mai mult in nord pe ea


Palo Alto vazut de pe Skyline


iar in cealalta parte, Pacificul


verde 😀

14 aprilie Nu mai tin minte exact motivul, dar hotarasc sa fac ceva scurt pe langa casa. Initial niste sprinturi pe langa sediul Facebook, unde e o alee speciala (nu doar pentru ciclism insa), unde am mai alergat. Din dorinta de a obtine si in California un KOM (locul 1, pe site-ul strava), fortez niste segmente mici si nepopulare ca sa am macar o mica sansa. Cu noroc reusesc, dar nu in sensul in care vreau eu. Dupa asta mergem pe Kings Mountain lejer si ne intoarcem acasa (am mers eu + Daniel + Vlad, care au venit cu masina din Hayward).

17 aprile Ma trasneste sa alerg iar, ca trecuse cam mult timp. De cand am si incaltaminte serioasa de alergat, nu facusem decat 10 km pe banda si vroiam sa vad cum se simte o distanta mai lunga. Plec insa seara aproape pe intuneric, si desi la inceput ma simt bine si planuiesc sa fac chiar 30 km, pe la 20 imi vine sa opresc si chiar o fac .. la 25.0 km, cu o medie mai mica decat facusem cei 22.7 km cu aproape o luna inainte, asta fiind de 11.2 km/h. Nu asta ar fi rau, dar mi s-a parut ca pana la weekend s-a resimtit oboseala si chiar in weekend nu am putut pedala la maxim. Nici prea grav nu a fost mai ales pentru ca nu m-au durut incheieturi sau alte probleme, papucii sunt super-ok, trebuie sa fac doar antrenamentele mai regulat.

21 aprilie Baieti din Hayward au in plan sa faca Diablo, care e cea mai lunga catarare sustinuta din zona. Eu pedalez intai pana in Doublin, unde ne intalnim, suntem multi (Daniel, Bogdan, David, Mircea, ). Mergem cu masinile pana unde incepe urcusul si incepem urarea. Marea surpriza este ca Mircea care de-abia s-a apucat de ciclism se tine foarte bine de mine, mai mult, dupa mai putin de jumatate din urcare, o ia inainte iar eu treptat realizez ca nu mai am cum sa-l ajung. Sus nu e diferenta prea mare (3-4 minute); insa avand in vedere ca eu fac ciclism de 6 ani si el de 6 saptamani .. super. Ajung si baietii : Bogdan (+10 minute fata de mine), David (+20 parca?), Daniel (+45), in fine, oricum timpi super-ok pentru toti .. majoritatea luptandu-ne din greu cu caldura. Eu am urcat fara tricou si m-am ars destul de tare pe spate. Trasee Strava : prima parte, pana in Doublin, si apoi urcarea si ultimul segment de intors acasa.


pana undeva prin Fremont, care imi confirma ca nu sunt prea bune cauciucurile astea si trebuie schimbate


coboram bicicletele din masini


startul


sus


sunt surprins de cat de verde e, cand am mai fost eu era super-uscat. o sa-mi fie dor de verdeata

Daniel Diablo coborat from Paul Diac on Vimeo.

Daniel pe coborare

22 aprilie In ultimul timp vremea e tot mai frumoasa, asa ca ne hotaram sa mergem la plaja .. in Santa Cruz (cu masina :P). Pana ajungem acolo se innoreaza insa, sau mai bine zis norii erau deja acolo, asa ca ne grabim pe coasta putin mai in nord, dar nu scapam de ei. Pentru mine a fost frumos si asta oricum ca am avut ocazia sa-mi testez noul aparat foto (Canon Eos 60D), deci pozele astea ar trebui sa fie mai bune, insa nu prea ma pricep inca, dar sunt in proces de invatare / documentare despre asta, etc..


Santa Cruz


delfini


undeva mai in nord


plaja de la San Gregorio

27 aprilie Se apropie weekendul si nu am fost decat la sala (in timpul saptamanii), si nici macar la cea de catarat. Si dupa cum planuiam vreau sa mai incerc sa obtin locul 1 si la celalat sens pe circuitul din jurul Facebook. Locul 1 e un timp de 1:43 iar eu eram deja pe locul 2 cu 1:51. Acum reusesc sa scad… 7 secunde, adica cu 1:44 sunt exact cu o secunda mai mult decat KOM-ul, ceea ce e insa ok. Nu prea e ok cum m-am simtit imediat dupa, cand am mai incercat niste sprinturi in zona si la un moment dat m-am simtit total terminat, oricum fiind foarte aproape de 8+ ore de stat pe scaun n-a fost asta o problema.

29 aprile A fost iar un weekend cam ocupat si nu am facut decat un traseu de vreo 2 ore, urcand Old La Honda pe care fac record personal, ce-i drept cu doar o secunda mai putin decat recordul anterior, se pare ca ma urmareste cifra asta. Oricum am mers bine tot traseul si cum am vrut sa nu-mi ocup o parte prea mare din zi, am reusit si a fost fain.

Cam asta a fost luna aprilie, destul de activa, cel putin comparativ cu martie. Pentru mai sunt niste planuri mari, chiar foarte mari (Hawaii), si altele mai mici. Peste cam o saptamana va trece turul Californiei prin zona, din pacate insa probabil nu o sa pot merge sa-l vad. Sper sa merg mai regulat la sala de catarat, sa fac alergari mai multe si mai calculate, macar putin MTB, sa mai invat despre cum sa folosesc aparatul foto. Multe planuri, sa vedem cate am sa realizez.

aprilie 6, 2012

Costal clasic extins

Revin cu un post scurt, dupa o lunga pauza de la aproape orice activitate sportiva. In toata luna martie singura miscare e posibil sa fi fost o tura de alergare, in afara kilometrilor de bicicleta prin oras, dar sa speram ca nu ajung prea rapid sa ma multumesc cu asa ceva. In mare parte niste vizite, saptamani ploioase si datoriile de servici m-au tinut departe de bicicleta, alergat si chiar sala de catarat. Macar s-a adunat si mai mult pofta de toate astea si sper sa recuperez in aprilie.
Totusi in timpul asta mi-am luat si echipament de alergat, si cursiera noua. Cea din urma, Bottecchia Sprint CF79 Team; din cauza faptului ca am ramas fara cea veche, care mi-a fost furata chiar din apartamnet (adica mi-a fost spart apartamentul). Oricum cu banii de asigurare nu am pierdut nimic material, iar acum am bicicleta cu cadru de carbon si echipare Dura-Ace. In realitate insa nu e cu mult mai usoara decat cea veche, probabil din cauza rotilor. Oricum, sa fi fost posibil doua saptamani in care m-am uitat la ea fara sa pedalez cu adevarat deci de-abia asteptam.
Prima tura a fost una chiar deosebita, mergand cu niste romanii de aici o distanta chiar mare, de aproape 124 km. Oricum inregistrarea nu e prea buna, fiind din doua bucati si nici macar completa, dar important e poate doar ca am facut record pe prima catarare cum imi doream. A fost pentru mine a doua parcurgere (prima am facut-o singur in decembrie); a traseului cunoscut sub numele de „Costal Clasic”, in varianta ‘extinsa’ in cazul nostru chiar extinsa de doua ori, ca sa trecem prin Pascadero si sa vedem mai mult oceanul Pacific pe tarmul caruia am mers vreo 15 km. In rest s-a mers incet dar cu ambitie, mai ales avand in vedere ca ceilalti erau incepatori. Si deja avem planuri si mai mari.


dimineata spal si reglez putin ambele bicle
cum nici MTB n-am mai facut, mi-e dor si de ceva miscare prin padure


bicla noua


cei 3 participanti


sera unei ferme interesante de unde am cumparat cateva mere


ajunsi la ocean


vant din lateral

martie 25, 2012

Paris – Brest

Filed under: biciclete, primavara — Etichete:, , , , , , , , — titus58 @ 10:21 pm

In acest articol voi povesti despre o tura de ciclo-turism ce s-a desfasurat timp de 6 zile, intre 12 si 17 Martie 2012.

E ceva ce imi doream de mult timp sa fac si sunt foarte fericit ca am reusit intr-un final. In plus Paris-Brest-Paris este o cursa ciclistica de traditie. Aceasta tura se poate dovedi o recunoastere pentru traseul din urmatoarea editie ce va avea loc in 2015. Cine stie :P.

Profit de aceasta ocazie si pentru a face un anunt important:

ANUNT: Am in vedere o tura Franta – Romania in luna August. Cat din Franta si cat din Romania ramane de vazut. Daca sunteti interesati sa participati, sau cunoasteti alte persoane interesate de asa ceva va rog sa ma contactati.

Inainte de descrierea propriu-zisa voi incepe cu niste informatii de cultura generala.

Brest, Bretania

Brest este un oras situat in extremitatea vestica a Frantei, in regiunea Bretania. Este al doilea cel mai important port militar al Frantei, avand iesire la Golful Biscaya (Oceanul Atlantic).

Bretania este o regiune in vestul Frantei ce se intinde de la orasul Rennes pana la Golful Biscaya (Oceanul Atlantic) respectiv Marea Manecii.Cultura regionala este foarte diferita de cea din restul tarii, si asta datorita originii. Francezii sunt la origine franci (germanici)  in timp ce bretonii sunt celti, Bretania fiind una din cele 6 tari celtice (celelalte: Scotia, Irlanda, Tara Galilor s.a.). Desi singura limba oficiala este franceza, exista inca limbi regionale, destul de utilizate (numele localitatilor si indicatoarele sunt dublate) si fundamental diferite fata de limba franceza.

Navigatia ocupa un rol fundamental in cultura bretona, aceasta permitandu-le in trecut sa comunice cu celelalte natiuni celtice. Orasele principale au iesire fie la Marea Manecii fie la Golful Biscaya.

Din punct de vedere gastronomic, specifice regiunii sunt cidrul si clatitele umplute (oua, carne, branza s.a.).

Cum o imagine face cat o mie de cuvinte, iar eu nu am chef sa scriu o mie de cuvinte aveti mai jos un colaj cu punctele esentiale.

Cursa Paris – Brest -Paris

Cursa Paris-Brest-Paris este una din cele mai vechi curse de ciclism din lume, fiind creata de Pierre Giffard in 1891. In cinstea ei a fost creata si o prajitura rotunda (se vrea a fi o roata de bicicleta), numita Paris-Brest, pe care o puteti vedea in colaj, in mijloc pe randul de jos. Pierre Giffard este un personaj interesant: jurnalist de succes dar si prolific organizator de evenimente sportive: Paris-Brest-Paris, Paris-Belfort (cursa de alergare de 380 de km) , Paris – Rouen (prima cursa auto din lume) si Maratonul Parisului.

In acea perioada se facea tranzitia de la bicicletele cu roti mari la cele normale (ca in zilele noastre). Cursa era un adevarat test de fiabilitate pentru acestea. Dupa ce a parcurs traseul de 1200 km a promovat, intr-o serie de articole, evenimentul precum si ideea de autonomie a concurentilor. Acestia nu aveau voie sa-si schimbe bicicleta si trebuiau sa-si care singuri mancarea si hainele.

Cursa profesionista s-a desfasurat odata la 10 ani, pana in 1951. Apoi a continuat ca si cursa de amatori, la un interval de 4 ani. Ultima editie a avut loc in 2011, deci urmatoarea va fi in 2015. Limita de timp pentru cei 1200 km este de 90 de ore.

Echipament

Echipamentul meu, dupa cum se va putea vedea este bazat pe ate. Am pornit cu o cursiera normala Peugeot din anii 80, la care i-am adaugat un portbagaj. Pentru aceasta a fost nevoie sa fac mai multe hack-uri: sa largesc portbagajul in partea de jos, sa-l prind cu niste suruburi mai scurte decat ar trebui, si sa-l leg cu ata de cadru in partea de sus. In timp ce ata a tinut foarte bine de-a lungul turei, suruburile mi-au pus probleme de mai multe ori, dupa cum veti vedea.

In rest, echipament de camping. Cort legat cu ata de cadru; pe portbagaj doua genti laterale de 15l fiecare, saltea izopren si sac de dormit. Primus, oala, si in rest obiecte uzuale.

Desfasurarea pe zile

Luni

  • Iau trenul pana la Versailles si pornesc din fata castelului. Suburbiile Parisului m-ar fi incetinit din cauza  navigatiei si a semafoarelor.
  • Prima portiune e pe un drum national. Nu e autostrada, dar e mult trafic si se circula cu viteza.
  • La Rambouillet fac o pauza. Imi iau un sandwich. De aici pana la Brest voi merge doar pe drumuri cel mult judetene. Am probleme cu gasirea iesirii din oras.
  • Se intampla ceea ce ma temeam. Imi cade un surub din cele doua ce sustin portbagajul pe cadru. Am 3 de rezerva. Il inlocuiesc si merg mai departe.
  • Ma apropii de Chartres. Vestita catedrala se vede de departe. Fiind un oras medieval centrul e pe un deal destul de abrupt pe care sunt nevoit sa il urc. Fac o pauza scurta pentru cateva poze.
  • Ajung in jur de ora 18 la „La Loupe” si  hotarasc sa ma opresc. Cel mai apropiat camping e intr-un sat la cativa km. Ma ratacesc putin pana la el, dar ajung in jur de ora 19. Campingul e inchis. Ii dau telefon patroanei, iar aceasta ma primeste. Pun cortul pe intuneric, fac niste paste la primus si ma culc. Nu dorm foarte bine, fiind prima data cand instalez singur un cort si dorm in el. Mi-e frica ca nu l-am pus bine, ca o sa-mi fie frig. Se aud tot felul de zgomote de la pasari (rate, cocosi, bufnite).

Marti

  • Dimineata e ceata si cam frig, tipic pentru aceasta regiune, dar in cateva ore se incalzeste si ajung sa merg in tricou.
  • Ajung la Le Mans in jur de ora 16. Merg la biroul de turism unde intreb de campinguri de pe drum.  Tipa imi gaseste un camping si suna la el sa vada daca e deschis.
  • Centrul istoric al orasului e foarte frumos. Am mai fost la Le Mans anul trecut pentru cursa de 24 de ore dar nu am vizitat atunci centrul.
  • Am probleme de orientare la iesirea din oras.
  • Campingul se pare ca e mai aproape decat am fost informat. Asta nu poate decat sa ma bucure. Ajung in jur de ora 19. Instalez cortul pe lumina fac un dush si merg in centrul satului sa mananc. Nu scap de paste. Am de ales intre spaghete bolognese sau spaghete cu carne. Le aleg pe cele bolognese.

Miercuri

  • Constat o umflatura la cauciucul din spate. Dezumflu roata, asez un pic cauciucul si umflu la loc, dar aceasta nu dispare. Se pare ca e un defect de cauciuc. Fac rost de niste suruburi zdravene pentru port-bagaj de la patronul campingului. Asta imi ridica moralul. Pornesc bine in traseu si nu ma opresc pana la Laval.
  • Fac o pauza de masa in Laval, ma ratacesc putin prin oras. Urc in mod inutil un deal. In timp ce mananc sunt abordat de o gasca de ciclisti, toti trecuti bine de prima tinerete. Vorbesc cu ei si ma pozez. Acestia ma incurajeaza. Un tip imi spune ca a facut si el Paris-Brest-Paris dar in cursa.
  • La scurt timp dupa ce re-pornesc imi dau seama ca roata spate e foarte dezumflata. O umflu si continuu sa merg. Dupa 30 de minute e din nou dezumflata. Trebuie sa schimb camera. Imi ia in jur de 40 de minute deoarece trebuie sa dau jos bagajele si sa demontez port-bagajul
  • Ma apropii de Rennes. Prefer sa nu merg pe drumul national-autostrada si de aceea ocolesc pe mai multe drumulete de tara. Ma ratacesc putin la intrarea in oras, dar in cele din urma ajung la campingul municipal in jur de 19:40.
  • Gasesc un restaurant unde sa mananc. In mod surprinzator acesta e italian. Cum pizza nu imi comvine sa iau, mananc tot paste. De data asta cu pesto si cu ceva cotlet. Nu sunt suficiente asa ca mai bag si doua cosuri de paine pe langa. Am o alimentatie foarte variata.

Joi

  • Aleg sa vizitez centrul Rennes. Il gasesc destul de greu. Sunt strazi pavate, multi oameni si pante asa ca prefer sa merg pe langa bicicleta. Fac un stoc de prafuri si cumpar protectie solara de la o farmacie. Abia dupa ora 12 reusesc sa ies din oras.

In fata primariei
  • Ca si la intrarea in oras,  nu pot merge pe cel mai scurt drum datorita traficului.
  • Desi parcurg mai multi km, peisajul e mai pitoresc si mai frumos.
  • Se schimba si relieful: dealuri scurte si dese (rolling hills). Am probleme cu schimbatorul pe spate si nu imi intra in cea mai mica viteza. Pedalez in forta destul de frecvent.
  • Ma intalnesc cu foarte multi ciclisti pe drum in plutoane mai mici sau mai mari.
  • Spre seara ajung la Loudéac, unul din putinele orase din centrul Bretaniei. De fapt e un sat un pic mai mare.
  • Azi am facut mai putini km si nu sunt foarte multumit, dar e ok tinand cont la ce ora am plecat din Rennes.
  •  Campingul municipal e inchis asa ca imi caut hotel. La oficiul turismului e afisata o lista cu hotelurile din oras.
  • Meniul meu se schimba radical. Mananc couscous.
  • Dupa ce ma opresc incep sa ma doara genunchii foarte tare. Am dificultati cand merg si ma asez pe scaun. Ma gandesc la trasee de iesire si scoateri pentru fani si sponsori. 🙂

Vineri

  • Inca ma dor genunchii dar totusi e mai bine ca aseara. Hotarasc sa pornesc si sa vad dupa cativa km ce o sa fac. Imi cumpar anti-inflamator de la farmacie si niste manusi de la un magazin de biciclete
  • Merg pe mai multe drumuri de tara. Ma intalnesc cu tractoare si caini.
  • Incep sa apara primele indicatoare in Bretona.
  • Trebuie sa mai schimb o data camera.
  • Harta mea are cateva erori, care ma fac sa pierd ceva timp dar nu foarte mult.
  • Ajung la Pleyben in jur de 19:30. Intru la barul din localitate si intreb daca este vreun camping sau hotel deschis. Cativa tineri vor sa ma ajute si suna la hotelurile din imprejurimi. Se pare ca toate sunt inchise in weekend (wtf). In cele din urma imi propun sa pun cortul la ei in curte si accept.
  •  E ora 20, totul e inchis in oras cu exceptia barului si unui restaurant italian. Am ocazia sa mananc din nou niste paste.

Sambata

  • Pornesc cu moralul ridicat stiind ca nu mai am multi km pana la Brest. Fac poze la curtea in care am dormit si bisericii din Pleyben.

  • Dupa cateva dealuri mai lungi, incepe sa se vada si marea
  • Ajung la Brest in jur de ora 13. Merg pe malul apei si apoi ma indrept spre gara si centrul orasului. Incerca sa mananc undeva dar peste tot e bucataria inchisa. Ma multumesc cu Subway. Ma mai plimb prin centru si fac cateva poze.

  • Intoarcerea cu trenul e cu cantec. Din cauza unor lucrari una din legaturi este inlocuita cu un autobuz. Nu prea le convine sa-mi ia bicicleta. In cele din urma trebuie sa-i demontez rotile. Ma grabesc sa prind a treia legatura si le montez din nou in timp ce merge trenul
  • Ajuns in Paris, pe peron la metrou ma abordeaza un tip ce imi spune ca a facut si el cursa Paris – Brest – Paris anul trecut. Dupa start, a mers o zi si o noapte in continuu si a dormit prima oara in acelasi oras in care am dormit eu joi seara.

Concluzii

  • Ciclo-turismul e un sport frumos si relaxant, mai ales atunci cand locuiesti intr-un oras mare.
  • Faptul ca am mers singur nu a fost atat de problematic pe cat ma asteptam. Dupa prima zi am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. Privind retrospectiv, sa mergi singur intr-o tura (de orice natura) de mai multe zile e o experienta interesanta pe care o recomand.
  • Cred ca distanta parcursa e mai mare daca sunt mai multi. In primul rand pentru ca se impart unele bagaje (cort, scule), si in al doilea rand stai in trena cuiva cu bagaje.
  • Ca si strategie, ar merge pus cortul in spatii neamenajate si, odata la cateva zile, oprit in camping-uri/orase. Eventual se poate apela la alte forme de cazare precum couch-surfing sau hoteluri ieftine.
  • Chiar  daca ocolesti, e de preferat sa mergi pe drumuri secundare cat mai mult posibil. E mult mai relaxant si mai rustic.
  • Prin orase se poate pierde timp cu orientarea. Ar fi de preferat sa le traversezi doar pe cele mai importante, pe care vrei sa le vezi.
  • E de evitat sa cari un rucsac in spate. Cel mai bine ar fi sa pui continutul lui in doua genti pe rotile din fata. In acest fel e si bicicleta mai echilibrata fata-spate. La fel, cortul intre picioare incomodeaza si ar merge pus in alta parte.
  • Problemele tehnice si fizice sunt inevitabile atunci cand mergi mai multe zile. Trebuie sa ai o atitudine pozitiva, si instrumentele necesare pentru a le remedia si a merge mai departe.
  • Colectia mea de harti rutiere incepe sa creasca, am ajuns la 6
  • La tara totul e mult mai ieftin iar lumea se culca odata cu gainile.

Harti pentru fiecare zi:

Older Posts »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.