Iaşi Outdoors

decembrie 30, 2010

Ceahlau tura de oameni

Cu toate dezavantajele aduse de repetarea turelor pe anumite trasee in aceeasi perioada, imi dau seama ca traditia de a merge la anumite vacante intr-un loc anume isi are avantajele ei. Astfel mergeam intr-o perioada in Rarau la vacanta de Paste, acum parca devine traditional sa mergem in Ceahlau la vacanta de iarna. (a se vedea 2009)
Toate pregatirile mai serioase s-au facut cu doua zile inainte de plecare, fiind de-abia venit din Rodnei. N-a fost insa nevoie de prea mult timp. Oamenii s-au mobilizat si ei: Lucian, Tva, Adrian, Monica, Oana, Alina, Monica2, Titus, Veve, Andrei, Radu. Duminica la eram la autogara pentru primul autobuz, cu care am venit toti cu exceptia lui Lucian si Titus. Ajunsi mai devreme decat preconizam in Durau, ne-am bucurat de sansa de a termina traseul pana la Dochia pe lumina.

From Ceahlau 2010

Asa ca am inceput sa mergem rapid spre Fantanele, prima cabana; nu inainte de a ne intalni cu Titus care se coborase de la Dochia unde ajunsese de dimineata prin Izvorul Muntelui, venit din Bacau.


ne-am regrupat la Fantanele


si am plecat mai departe

Vremea era buna, nu parea sa fie vant puternic nici pe varful Toaca spre care ne uitam in sus. Nu era nici frig, doar lipsa zapezii ne-a dezamagit. Putin peste fantanele insa peisajul s-a mai albit.

Si am ajuns cu bine la Dochia pe lumina la limita, insa putin obositi. Ne-am revergorat cu o masa si am inceput sa numaram sticlele de bautura, dupa care ne-am apucat rapid de cantat. Dupa poate prea multa bautura si putin obositi, eu cu Radu ne-am aerisit putin pe afara, mergand pe la 2 noaptea pana pe Toaca, fara probleme mari si in terminand traseul in mai putin de o ora.

A doua zi ne-am trezit relativ devreme, avand in vedere seara precedenta si dupa putin timp aveam deja traseul planificat. Din pacate Andrei ne paraseste aici deoarece trebuie sa se intoarca in Iasi, cu ceva probleme de sercivi neasteptate. Alegem unul din cele mai frumoase trasee, poate putin prea lung insa: Dochia – Stanilei incepand pe creasta spre Duruitoarea si intoarcerea prin poiana Varatec, Maicilor, si Claile lui Miron. Ne-am pornit aproape toti.


schitul Stanilei, unde am hotarat sa nu mai oprim

Ajungem in final si la Claile lui Miron prin care trecem mai incet, apoi in golul alpin si padurea de dupa, iar o oprtiune mai expusa si deja vedem cabana. Toate astea ne iau ceva timp si ne despartim in diferite echipe, prima Adrian cu Tva cei mai rapizi, apoi restul, iar pe portiunea finala raman eu cu Monica2 care se simte putin rau, fiind la unul din primele trasee mai ales iarna. Oricum toti au mers foarte bine si sper ca traseul i-a motivat.


in poza e Ovidiu un tip cu care ne-am intalnit la cabana si care a completat grupul

A urmat iar o seara de baut si tura asta jocurile au inlocuit cantatul, starnind insa multe discutii „cu cantec”, si oamenii s-au culcat putin mai devreme. Ziua urmatoare lumea nu a mai fost doritoare de trasee, si am continuat jocurile pana pe la amiaza cand am facut rucsacii ca sa plecam. Desi era frig, traseul te incalzea la maxim prin peisajul deosebit, desi nu senin perfect norii lasau deseori sa se vada zone extinse iar zapada acoperise tot muntele.


capra neagra pe Toaca


Radu isi sclinteste un deget


pana la Fantanele ne prinde si noaptea

Ajungem insa cu bine in Durau, unde in 20 minute pleaca autobuzul.
Toata tura a fost parca putin prea scurta, insa mai nimeni n-a putut prelungi cu o zi asa ca ne-am intors. Fata de anul trecut mai multi oameni au facut trasee mai lungi si asta m-a bucurat. De-acum mai asteptam vacante sau perioade mai libere sa mai facem ture, cu tot atat de multi participanti sau poate si mai si.


traseul parcurs in cele doua zile

Din pacate nu sunt incluse si pozele de la Lucian pe care nu le am inca dar care ma astept sa fie cele mai frumoase…

decembrie 4, 2010

Inceput de iarna in Bucegi

Desi inceputul a fost mai mult calendaristic, prima zi a turii fiind 1 decembrie, pe cand vremea s-a prezentat putin mai blanda decat ne-am fi dorit.
Important e pentru mine ca s-au inceput turele de iarna, de care vorbeam si pe care le doream de atat timp. Diferite probleme si amanari au facut ca asta sa fie prima. Plecarea marti seara evident pe fuga cu bagajul facut in graba, puncte culese si aruncate aleator pe GPS. Oamenii : eu, Lucian (care avea sa stea o singura zi, 24 ore, cu noi), si Titus care a avut timpul si dispozitia de a ma insoti. Bucegi pentru ca Meridionalii conveneau mai mult cu planurile de dupa ale lui Lucian, Craiul din planul initial fiind refuzat de Titus.

Trenul de noapte cu legaturi dubioase in Ploiesti a avut intarziere pana la 190 minute, datorita poleiului (?). Intrati tarzior in traseu, pe la 12-13, plecam rapid din Busteni spre Gura Diham – Diham – Malaiesti. Lapovita, chiar ninsoare si zapada ne intampina inca de la inceput si asta ne bucura. Pe la Diham incepe si vantul sa bata mai puternic. Acolo ne incalzim putin, si alegem traseul cel mai usor pentru a ajunge la Malaiesti : cruce si banda albastra. Pe urcare Titus merge tot mai bine, iar noi ramanem putin in urma, ne regrupam insa rapid. Pe culoarele de avalansa dinaintea cabanei gasim urme clare de urs pe putina zapada prezenta. Ajungem aproape pe lumina.

Cabana e pustie, intram in ea si cu greu casim cabanierul, bucatareasa etc. Ne culcam devreme, fara planuri prea clare pentru a doua zi.

From Bucegi 2010


la Diham


urmele de urs

Dimineata vremea e frumoasa iar Lucian pleaca grabit pentru a ajunge la timp in Sibiu. Noi hotaram sa luam traseul prin Hornul Mare pentru a ajunge la Varful Omul, cu intoarcere posibila prin Tiganesti. Ne gandim evident si la o varianta extrema in care am ajunge pana la Babele dus-intors intr-o singura zi. Plecam pe la 9 dimineata si urcam incetisor spre horn. La distanta vedem 2-3 capre negre, eu le vad pentru prima oara in culoarea inchisa specifica anotimpului. Nu e multa zapada si pana la intrarea in horn merg fara parazapezi. De acolo incepe ceva mai greu, zapada adunata la un loc si abrupt. Singura portiune mai intersanta de care ne bucuram din plin.


plecare lui Lucian


caprele


panta si zapada cresc inainte de intrarea in horn

Dupa horn intram pe platou, unde nu avem vizibiltate completa insa desulta pentru a observa ca zapada e doar pe alocuri. Doar vantul e mai puternic. Ajungem rapid si pe varful Omu, unde aspectul aduce mai mult a iarna. Cabana e incuiata, intram la meteo unde de-abia dupa ce ne punem putin la masa vin meteorologii. Spun ca nu se asteptau deloc la vizitatori. Ne racim iar afara vantul se inteteste. Ne imbracam ca pentru ce e mai rau si iesim, pregatirile speciale s-au meritat. Nu mai avem timp decat de intoarcere pe un traseu putin ocolitor. Pentru aproape o ora avem parte si de ceva mai serios, vant foarte puternic.

La horn continuam drumul inainte pentru a alege alt traseu, dunga rosie + galbena, si a vedea si caldarea Tiganesti. Coboram in ea insa prin alt horn care scurteaza traseul insa nu e marcat. Judecam destul de mult, zapada e mare in horn si panta abrupta, insa sunt mai multe culoare si stanci mai mari care ne fac sa ne gandim ca nu e chiar un culoar pentru avalansa. Ajungem jos in caldare fara emotii mari si vedem imediat si traseul marcat, care ocolea semnificativ ca distanta. Ne schimbam putin dar restul traseului se parcurge mult mai rapid decat ne asteptam. Coboram la Malaiesti in 9 minute o distanta estimata la 45. Poate am gresit ceva la cronometrat, insa fata de ziua precedenta ajungem chiar pe lumina. Dupa ce mancam si terminam lemnele de foc, adormim instant.


aici ne despartim de marcaj. dunga galbena e destul de tehnica dupa cum se vede, lanturile ingropate in zapada


caldarea Tiganesti in spate

Pentru ultima zi traseul era iar neclar, dimineata cu harta in fata alegem dunga/crucea rosie care coboara spre Busteni, cu posibilitatea de a urca si pe Bucsoiu Mare – Omu – coborat prin Valea Cerbului. Traseele astea sunt interzise iarna dar acum zapada e foarte putina. Cand ajugem la intersectia la care trebuia sa alegem traseul spre Bucsoiu, ne speriem putin de marcaj dar alegem sa continuam. Nici ploaia / ninsoarea / grindina nu ne opresc instant, insa primele pasaje mai expuse si tehnice ne intorc. Ocolisul adauga cam o ora jumate la traseu, dar restul merge constant si rapid, insa e destul de lung si in zonele mai joase apare iar ploaia. La Gura Diham peisajul e mult mai deprimant decat acum 3 zile la urcare, nu mai e deloc zapada ci doar balti si o ploaie marunta .. ne ia un camion pana in Ploiesti si acolo legatura rapida spre Iasi. Ajungem parca prea devreme acasa si putin nemultumiti ca s-a terminat cam rapid, fiind si destul de departe Bucegi ar fi meritat macar patru zile. Insa vremea si conditiile nu ne-au mai permis sa stam.


curcubeu


cabana de vanatoare, ultima abatere de la traseul marcat


tura de inaugurare a GPS-ului pt ture de munte (nu ciclism); si-a facut treaba perfect

Astfel a decurs prima tura de iarna, dificila doar pe anumite portiuni. Traseul urmat a fost:

august 31, 2010

Big Sur and Point Reyes

Weekend cu putina miscare, totusi inca in domeniul outdoor. Adica plimbare cu masina in sud si nord pe coasta, la distante de cateva ore de condus pana la cateva locuri care meritau cu adevarat vazute, pozele vorbesc de la sine.

From Big Sur Point Reyes


in apropiere de Big Sur


McWay Falls


foci in Santa Cruz


San Francisco


Golden Gate Bridge


Point Reyes

decembrie 30, 2009

Ceahlau de pre-revelion

M-am pornit cu Adrian si Titus (bazati de prima clasa), cu o zi in urma restului grupului. Din Durau, Cehlaul arata jalnic pentru sfarsit de decembrie.

Padurea cu aspect mai degraba tomnatic.

La Fantanele vedem cavarful a intrat in ceata. Deasemeni se porneste un vant cu fulgi razleti, dar datator de speranta. Erau anuntate ore bune de cod galben, si noi voiam sa credem ;)).

Norul coborat, scuipand cu fulgi inghetati.

Pana in sa se intetite deja. Vant puternic, ceva mai frigut .. parca parca :).

La intrarea in jnepeni ne oprim sa tragem fasurile pe noi.

Platoul tot in ceata, frig si vant din spate, dar nu chiar crima si pedeapsa.

La cabana lumea destul de linistita. Aveam camera mare de 15. Adrian face senzatie printre gagici cu echipamentul lui special de protectie contra inghetatului nasului.

A urmat o noapte lunga si grea, si o zi in care nu am scos nasul din cabana. Majoritatea pozelor nu prezinta nici interesul si nici decenta pentru a fi publicate ;)). A treia zi cea mai mare partate a coborat pentru maxi-ul de unu, eu simteam nevoie de o cura de curatire si cu ceilalti bazati ramasi am facut un circuit Dochia – Stanile – Saua Varaticului – Poiana Maicilor – Claile lui Miron – Dochia.

La Dochia sunt -9C, vantul de pe platou le face insa -20.

Asta numai pana la intrarea in padure insa. Zapada, chiar daca viscolita, este considerabila, nu mai e acelasi munte pe care il lasasem cu o zi in urma.

Pe masura ce coboram, parem sa lasam in urma si plafonul de nori si incep sa se vada poienile de mai jos. Nu am mai fost niciodata prin partea asta, si am auzit ca zona e f frumoasa.

La un moment dat traseul pare sa o ia cam in dreapta. Stiam ca merge in Bicazul Ardelenesc fara a trece pe la Stanile, asa ca o taiem spre stanga de-a dreptul. Nimerim desupra unei zone prabusite mari.

Paul ii da inainte, eu mai raman la poze.

La un moment dat, un drum taie povarnisul si deasupra lui sunt vo 4m de stanca. Paul analizeaza situatia si concluzioneaza ca facem fata, iar depasirea momentului nu necesita nivelul meu inca ( ;)) ). Pe fundal, Varful Piatra Cenusie – daca nu ma insel.

Dupa descatarare.

Veve, mezinul, e bestial: nu se poate tine de copacelul de sus si aluneca toata distanta cu fata in stanca. Cum ajunge jos sare, pe modelul „I’m ok, I’m ok”.

Titus e o idee mai tehnic.

Se si misca extrem de repede, de senzorul optic nu apuca sa-l prinda locului.

Reusita merita sarbatorita.

Drumul e f serios, concluzionam ca nu poate duce decat la Stanile, destinatia noastra.

Brazi proaspat probusiti.

Si in sfarsit cantonul.

Aici viscoleste iar, Paul mai consulta GPS-ul odata.

Inauntru grup mare, primit de calugarii de la schit in gazda. Doua audi-uri in fata. Oamenii sunt f primitori, ne servesc cu ceai cald si tzuica, o „mamica” face conversatie cu noi.

Dar calatorului ii sade bine cu drumul etc ..

Intr-o zi senina culmea trebuie ca se vede f fain.

Pornim in partea cealalta.

1300 + 1310. Mai jos si un Tico. Adevarul e ca daca ninsoarea ar fi fost putin mai serioasa fara tractorul de la schit ii gasea primavara tot aici.

Coboram putin cam mult pe forestier.

Dar o poteca ne readuce in traseu. Suntem destul de jos, ne-am indepartat de norii tinuti de varf, si avem parte de soare.

F multi copaci doborati.

Iesim in saua Varatecului.

Pe aici trecusem si cu o luna in urma, dar o luasem la dreapta spre Poiana Maicilor in loc de stanga.

http://picasaweb.google.com/mihai.diac/20091129CreastaHasmasuluiSiCeahlaulDinNeagra

„Bazoni” (TM Titus)

Cum ne-am rotit putin in jurul muntelui, acum incepem sa vedem lacul Izvorul Muntelui.

Ii dam la deal din Poiana Maicilor spre Clai. Cum iar ne apropiem de varf, pierdem soarele.

Urcusul pieptisi si bocanicii care lunecau il cam termina pe Veve. De apreciat insa tenacitatea.

Peretele Ocalasului. In vale e ceva mai frumos.

O fisurica tentanta, in special pentru o abordare pe mobile. N-am mai fost de aproape o luna nici la poligoane si nici macar la panou, si am o oarece mancarime in degete 😐 ..

Trecem si pe langa clai.

Jos culoare, sus gri.

Partea asta imi place f mult vara, varfuri ce se ridica ca turnuletele, acoperite sus cu iarba dar semete si stancoase. Luxuriant cumva, zona tre sa fie f salbatica.

Inainte de ultimul povarnis o iau inainte sa plasez comanda de pranz la Dochia, suntem putin in intarziere si mai trebuie sa si coboram spre maxi.

Jos, lumina rosiatica a apusului.

Faimoasa Dochia. Daca ar mai schimba uleiul la bucatarie, o persoana nesemandicoasa nu prea are ce-i reprosa, cat timp afluenta mare de turisti nu deranjeaza. Nu se compara cu intimitatea de la Curmatura din perioada iernii ..

http://picasaweb.google.com/mihai.diac/2009122123CreastaPietreiCraiului

Dupa ce baietii strang tot ce au si terminam de mancat, pornim in viteza. La apus norii s-au lasat si avem parte de lumina f faina, mult peste ce poate prinde sapuniera mea, in specail din fuga si fara trepied.

Toaca.

Cabana meteo.

Panaghia.

Ultimele raze de lumina.

Durau in vale. Aveam 2 ore de la Dochia pana la pleacrea maxi-ului, deci suficient in conditii normale.

Pana la Fantanele in dam in lumina lunii, miscandu-ne f repede.

Pauza de scos frontalele.

Prindem maxi-ul cu timp de un ceai in durau (daca urcasem in 2:30, coborarea a fost sub 1:20 cu tot cu poze). F pe gustul meu ritmul asta mai alert.

Pentru partea de munte, ultima zi a fost chiar faina. Mi-a mai placut in tura asta si ca ne-am intalnit ne-planificat cu Vali si Cristina, e misto cand in una din doua iesiri la munte din asta mai umblat dai de oameni cunoscuti.

In rest, La Multi Ani plini de ce va animeaza, si sa ne vedem cu bine.

decembrie 26, 2009

Creasta Pietrei Craiului – „bifata” :|

Filed under: calcar, ceata, iarna, munte, poze, trekking, Uncategorized — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 4:18 am

Tura a inceput noaptea. Plecati de dimineata din Iasi, am stat in Adjud cateva ceasuri bune, asteptand acceleratul de Galati. Cu putin noroc, pe la 7:30 intram in traseu, dupa o scurta incursiune la Gura Raului pentru o cana de vin fiert si cateva de ceai, la o vorba cu cateva amice de-ale lui Lucian.

Pana la Curmatura, zapada nu e prea multa. E si moale. Ii dam cu spor la deal, vorbind putin.

La Curmatura e teribil. In sala de mese lumina moale, in boxe Florin Chilian, nimeni la cabana, cabanierul foarte amabil ne da tot ce vrem. Aici ar fi fost moment de stat in echipa mare pana tarziu. Noi ne bucuram putin de admosfera, hidratam, si dupa trecem in camera de deasupra bucatariei, nici nu e nevoie de foc. Camera e curata, dormim excelent pe priciurile de sus.

Dimineata ies afara sa pozez rasaritul, desi cam intarziasem trezirea ca era prea bine. De pe cabana vantul spulbera zapada.

In dreapta se vede creasta in departare, din stanga soarele rasare din directia Bucegilor.

E liniste.

Dupa o omleta, cate ceva din bagaj si pregatit ultimele sandwitchuri, ne pornim spre Saua Crapaturii.

Peisajul aici e alb, brazii imbracatipana sus. Prima data cand vad zona asta iarna, si chiar daca ar fi putut fi „mai iarna”, nu sunt nici dezamagit.

Am multe poze aici, din ture vara. Locul are ceva deosebit.

Continuam, trecem prin portiunea de padure doborata si iesim la lumina.

Cam asa am gasit semnele tot drumul. Iarba la vedere :(.

Facem o scurta pauza, strnag betele de mers, acolo unde incepe urcatul pe jgheaburi mai abrupte.

Ne ajutam cu sufele, macar la inceput pana ne obisnuim cu bocancii pe stanca acoperita cu zapada putina.

De acum soarele s-a ridicat mult deasupra Pietrei Mici.

Cu vreo 6 ani in urma, aici il pozam tot pe Luci impreuna cu Iulian si Victor, pe atunci chiar pusti ..

O ultima privire spre Zarnesti/Brasov inainte de a lua linia crestei. De aici am incheiat urcusul ala mare.

Creasta nu e tocmai imbietoare, macar daca ar fi conditii „grele” sa se activeze animalul, asa pare sa lipseasca si peisajul, si provocarea. Facem cu randul inainte, pentru a ne mentine fiecare motivat. Ne luam cu vorba, povestim, pozam.

Spre varful Turnuri, pe linia crestei, la limita dintre padurice si abrupt.

Nu sunt urme, avem macar satisfactia de a deschide drumul ..

In spate Piatra Mica, in fata varful Turnuri.

De pe varf, se dezvaluie nordica in toata splendoarea.

Undeva in est, Bucegii cu cusma de nori.

Piatra Craiului TM Pic.

Ne apropiem si de Vf. Ascutit.

Refugiul.

Inauntru e decent, uscat si relativ curat.

Ii dam mai departe, planul e sa inoptam in creasta la Grind.

Abrupturile cunoscute.

Portiunile de creasta ..

Alternate cu bucati de catarare usoara pe fetze. Interesant cu bocancii pe prizele acoperite de zapada, mi-a luat mai mult decat ma asteptam sa capat incredere.

„Gelifractie” imi explica Lucian savant. „Adica cand ingheata apa si crapa pietrele ?” intreb eu naiv „nuuu ” se indigneaza geograful din el si baga o explicatie pompoasa din care nu am retinut nimic :-„

Ii dam cu spor, si deja Ascutitul e undeva departe in spate.

Desi e inca devreme, soarele arata a apus. Macar asta s-a pastrat din iarna, zilele scurte.

Portiuni expuse.

Spre Vest, in departare, culmile albe alea Fagarasului.

Bucegii acum goi.

Ajungem si „La Om”, puntul cel mai inalt de pe creasta Craiului.

Inainte avem acum peisaj f fain, cu soarele jos. Pe creasta, incercari timide de cornise.

Si refugiul de la Grind.

CIneva lasase un sac de dormit si un izopren inauntru, le vom folosi pe post de saltele suplimentare.

Seara Tibi si Adi, prieteni de-ai lui Lucian din Caucaz ne anunta ca vin si ei, pe timp de noapte. Se porneste un vant destul de puternic si ma gandesc putin, insa dupa ce terminam de topit zapada cat sa reimprospatam proviziile de apa trecem la somn linistit.

Baietii aveau sa soseasca abea pe la 4:30 (initial estimasera 12-1), cand ma gandeam deja ca au dat probabil inapoi. Au trecut si ei la somn, si dimineata ne-am trezit abea pe la 9 toti, pentru noi noaptea a avut vo 13h de somn ..

Afara vant puternic, ceata. Dau ceva mesaje lui Catalin si Paul, nu-mi mai amintesc prea bine cat de expuse sunt pasajele de pe sudica, si vreau sa stiu si previziunile meteo. Baietii coboara pe la Grind I, noi ne hotaram sa-i dam pana la capat, fie si numai pentru a o „bifa”, daca tot suntem aici. Placere prea mare nu poate fi pe vremea asta, si calduta (pe la -2-3C pb, si zapada putina si moale, si ceata, si vant in rafale care te forta la incordare pe portiunile expuse).

Pornim pe poteca, inca de la inceput expusa.

Mici portiuni de escaladat deasupra haurilor.

Traversee expuse, acolo unde am mai taiat din lenea de a ne intoarce la traseul ratacit pt cativa metri.

Deasupra Poienii Inchise, pe coama lunga.

Din cand in cand se mai sparg norii si vedem mai mult decat inceputul abrupturilor.

Portiunea de jenpenis e groaznica .. Zapada mare si acum uda, traseul greu de dibuit. Parazapada lui Luci se buseste si o dregem ad-hoc, mai incolo si a mea.

Jnepeni incarcati, zapada de pe ei se scutura pe noi.

Norii par a se sparge si vedem ce mai este din Creasta Sudica. In putin timp vom si in Saua Funduri ..

Deschiderea peisajului imi face bine la moral, ma apuca cantatul si ii dau repede. „O cheama Tantza si e mica / Are de toate sub maieu” etc.

Ii dam la vale spre refugiu, dar nu-l nimeresc. Nu-i bai, aici e simplu, „la vale” e bine si trebuie sa intersecteze traseele pornite din sa.

Lucian resimte dureri puternice la genunchiul drept, prilej numai bun de „fundeni” pana jos.

Iesim si la trasee, ne oprim si mai bagam cate doua sandwitchuri si o ciocolata calda, pastrate strategic de Luci care cred ca vrea sa castige un concurs de popularitate :P.

Coboram si coboram, scot betele si i le las lui Lucian, sa-si protejeze genunchiul.

Apusul e azi in nor, frumos asa.

Intram in padure, iar la prima poiana reusesc sa pierd traseul luand-o prea la vale in loc sa traversez in continuare paralel cu creasta.

Ne-am intoarce dar lenea e mare, apusul fain.

Stiu ca avem doua variante, fie tinem linia vaii si riscam sa iesim spre Pestera Ialomicioarei, fie o transam barbateste si-i dam peste culmi in directia Zarnestiului pana intersectam un forestier. Transatul presupune efort, Lucian nu se simte in stare si nici eu nu-s chiar in dispozitia potrivita .. „che sera sera”.

Apusul e chiar glorios.

Dam de dunga albastra, ceea ce nu poate fi bine in ideea ca am vrea Zarnestiul ..

Indicatorul lamureste, o sa o dam intr-adevar in partea sud-estica si nu nord-nord-estica cum voiam. Din fericire nici unu dintre noi nu are strangere de inima cand e vorba de schimbat planul.

Padurea e „minunata”, deasa si fara pic de verde, drumul barat simbolic si nu numai de o multime de copaci. O incununare potrivita a turei.

Pe intuneric, incepem sa auzim zgomote din sat.

Si, inainte de ultima coborare, se zaresc si casele.

Dam de niste muncitori forestieri, intram in vorba cu ei si ne iau pana in satul propriu-zis. Acolo oprim o „raba” (camion cu lemne), care ne duce pana la pod, dar apoi soferul vine cu ideea sa ne lase la Petromul din Rucar, unde avem sanse mai mari sa induiosam pe cineva pt un autostop de vo 80km pana in Brasov, unde ultimul tren ok era la 11.

Ajungem in Petrom, soferul nu vrea bani. Aici nimeni nu pare a merge spre Bv, Luci sta in sosea, eu la cei care realimentau. Dau de un brasovean mustacios si pletos cu un Volvo 4×4, cica merge spre Bv, ne-ar lua el, dar numai pana sa-si dea seama ca luandu-se cu vorba cu mine a pus vo 12l de benzina in loc de motorina. Ooops. Dupa ce-l imping pana la pompa de motorina ma fac ca ploua.

Un pusti care mergea sa-si ia un coleg sare repede ca ne ia, e ok, mai ascultam si noi o manea, in gara in Bv ii las 25ron, e multumit, si noi, ca daca nu gaseam ceva era ciudat.

In gara avem timp si de o masa sanatoasa. Pana la Iasi, trenul full full, odihna asa si asa dar nu chiar rau.

Totusi a fost putina dezamagire in tura asta, speram la zapada multa si tare, mers la coltari, peisaje extraterestre in care creasta si cornisele au forme geometrice curate. Speram la vant si frig. Creasta Pietrei Craiului le-ar fi meritat pe toate, este, la urma urmei, unul dintre cei mai frumosi si distinctivi munti de la noi.

Nu a fost rau nici asa, ca efort fizic pb ca a fost mai greu decat daca aveam zapada buna, am avuit parte de peisaje. Totusi, in conditii din astea motivarea scade simtitor, si chiar daca e bine pe munte oricand, parca incepe sa-mi fie chiar ciuda ca iarna asta nu mai vine pe bune.

Mai general asa, in ultima perioada am bagat multe ture. Am senzatia ca factorul de „noutate” se rodeaza cumva, si intru in faza in care muntele si iesirile fac parte din ceea ce e „normal” pentru fiinta mea. Nu e neaparat rau, nu e neaparat bine. Poate e o impresie trecatoare, ramane de vazut.

Update: pozele lui Lucian: „mai putine dar mult mai faine”, aici (click).

Generat cu PicPost.

« Newer PostsOlder Posts »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.