Iaşi Outdoors

ianuarie 9, 2012

Remember Piatra Craiului

Filed under: iasioutdoors, munte, poze, soare — lucianrosu @ 7:06 pm

Am mai fost în Piatra Craiului de atâtea ori, atât iarna cât și vara. Iar cum era ziua 2 de Crăciun mi-am dorit mult să îmi fac un cadou . Și vorbisem cu băieții de la sala de cățărat (Sorin, Andrei, Alin) pe ultima 100 de metri astfel încât planul de plecare era asigurat. Ultima oară când am fost iarna în Piatra Craiului a fost împreuna cu Mihai Diac, o tura de anduranță și tehnică ce mi-a plăcut enorm de mult.
După atâta timp petrecut în urgia orașului, îmi doream cu disperare câteva zile petrecute pe munte, departe de mișcările browniene ale urbanului.
Am plecat târziu din Iași, preferând ca fiecare dintre noi să petrecem cu familia a doua zi de Crăciun. La fel de târziu am și ajuns la Cabana Gura Râului în Zărnești, pe o vreme încețoșată, orele trecute de 21.00. Zăpadă era din belșug, ceea ce prevestea o tură frumoasă.

Am decis ca prima  noapte să înnoptăm la cabana Curmătura, iar după 2h de la Fântâna lui Botorog ajungem la celebra Curmătura. Înșfăcăm repede un ceai și mâncare tradițională din rucsac ca apoi să ne înfundăm într-un somn profund până dimineața.

Ne așteaptă o zi plină, planul fiind să urcăm pe la Turnuri să mergem spre Ascuțit iar de acolo până la vf. La OM și refugiul din Șaua Grind. Așa că suntem treziți dis de dimineață de un grup de „colindători” beți din Zărnești care au petrecut toată noaptea. Servim un ceai cald, pregătim rucsacii, ne luăm la revedere de la cabanier și ne îndreptăm spre înălțimile Craiului. Plecăm pe o ceață cruntă, iar din Șaua Crăpăturii, de unde altădată admiram depresiunea Brașovului, acum nu vedem nici la 5 m in față.

Dupa 20 de minute de depășit vegetație moartă și admirat brazi falnici ajungem la primul pas important , escaladarea către Creasta Nordică.

Un prag stâncos, niște jgheaburi și cîteva șufe care să ne ajute și mult de urcat cu ajutorul prizelor excelente, iar după 2 ore de la plecare ajungem la vf. Turnuri.

 

Ajungem deasupra plafonului de nori, de unde ne bucurăm de o priveliște superbă și un cer limpede. Nu mă mai satur de făcut fotografii, priveliștea este lacrimă iar in depărtare se pot vedea Bucegii și Făgărașii.

 

 

 

 

 

 

Plecăm spre Șaua Padinei închise, iar după o oră de înnotat prin zăpadă și mers prin păduri ori pe creastă ajungem în Padina Închisă. Speram să ajungem mai repede la vf. Ascuțit și refugiul cu același nume dar ajungem abia la 13.00. Aici luăm un prânz binemeritat, fierbem un ceai și ne reumplem de energie pentru cealaltă bucată de creastă nordică.

Trecem de vf. Timbalul mare (2177 m) de unde admir padina lui Călineț, stratele redresate pe verticală dar și țancurile și multele vîrfuri ce le am avem de depășit. Vremea este în continuare superbă, deși e frig și începe să bată vântul. Toate prizele sunt acoperite de zăpadă dar traseul de creastă este foarte vizibil. Sunt porțiuni unde cam dârdâie fundul , zone expuse, zone unde o priza greșită înseamnă moarte, dar acolo avem cea mai mare grijă și trecem cu toții de pasajele mai grele. Trecem și de vf. Zbirii, vf. Claia Căldării Ocolite și ajungem pe înserate la vf. La Om 2237 m. Plafonul de nori este în continuare la 1000 m iar luminile satelor și orașelor se oglindesc superb în pătura de nori, realizând o coloristică superbă.

 

Însă este prea frig iar noi suntem destul de epuizați și după o masă copioasă și o porție sănătoasă de râs ne înghesuim în sacii de dormit. Noaptea se aude un vâjâit puternic afară, semn că vântul e foarte puternic.
Ne-am fi trezit mai dimineață, însă abia primele raze de soare ne fac să ieșim din călduroșii saci de dormit. Încercăm să ne grăcim căci avem un microbuz de prins la 15.00 cu direcția Iași. Coborâm repede și frumos spre refugiul Grind, însoțiți de siluetele Bucegilor și ale caprelor negre.

 

 

 

De acolo, despărțim drumurile, eu și Alin fugind înainte iar Sorin și Andrei (ce aveau mașina la dispoziție) venind agale spre mașină. Am fi vrut normal să luăm traseul spre Table (dungă roșie)  iar de acolo spre Prăpăstiile Zărneștilor  dar, datorită defrișărilor masive s-au pierdut marcajele și noi cu ele. Iar în loc să ne trezim în Prăpăstii ajungem în satul Peștera iar de acolo în Măgura și spre Gura Râului. Dar trebuia să prindem o ocazie rapidă până în gara din Brașov și nimeni nu ne-a luat. Așa că cea mai înțeleaptă decizie a fost să stăm la o cana de ceai la cabana Gura Râului în așteptarea lui Sorin și Andrei.

 

Până la urmă am ajuns toți 4 în Brașov, iar de acolo eu am plecat în grabă spre Chișinău via Iași iar băieții au mai petrecut o zi în Brașov.

Reclame

ianuarie 5, 2012

Saratoga & Long Ridge

Dupa destul de multa vreme mi-am facut timp sa fac inca o tura cu bicla, si era clar ca o sa merg cu MTB doar de cand am luat-o n-am testat-o decat odata. Intre timp s-au intamplat ceva lucruri interesante, inclusiv un hike cu un grup destul de mare de romani de vreo 12 km pana la Alamere Falls, o cascada draguta de pe coasta Pacificului; apoi in aceelasi weekend a fost si noaptea ce face trecerea dintre ani, pe care am petrecut-o in San Francisco tot printre romani.


eu la Alamere Falls


coasta inspre nord, pe o zi ploioasa


apusul

Dupa ce mi-am revenit insa din toata distractia cu revelionul, am simtit nevoia sa ma aerisesc putin cu bicicleta, imi facusem pofta uitandu-ma la carare de la hike-ul de cateva zile dinainte. Nu m-am documentat foarte mult dar am gasit niste carari care pareau sa faca un circuit frumos. La fata locului insa, ‘trail’-ul care trebuia sa ma urce pe aceelasi munte de tura trecuta, dar pe traseu diferit, era deschis doar pentru hike. Mountain bike-ul interzis. Nu prea-mi venea sa cred. Dar erau oameni cu hike destul de multi si m-am gandit sa respect, colectand o harta care se gasea la intrarea pe poteca in niste cutiute, ca sa stiu pentru tura viitoare. Am luat-o pe ocolite si pe asfalt, incercand iarasi fara succes sa intru pe un drum de pompieri, care era interzis si el (mi-ar fi placut ca era neasfaltat). Am ajuns sus pe munte si de acolo stiam de un drum ‘de creasta’ care nu era interzis, si am inceput bucuros sa pedalez pe el. Nu inainte de o pazua de masa pentru ca deja trecutse destul de mult timp. Si in timpul pauzei isi face aparitia un coiot (cred), animale care se vad mai rar decat caprioare sau altele de aici, asa ca m-am bucurat sa-l vad desi a fugit rapid. Nici eu nu am mai stat mult si pentru cateva ore am haladuit pe tot felul de carari si poteci unde era permis sa merg cu bicla, coborand mult mai tarziu la asfalt, aproape pe intuneric. In total 76 km parcursi din care doar vreo 30 pe poteci, dar ceva mai mult proportional ca timp. Oricum, dupa cum fac toti care ii vad pe aici, ar fi bine sa ma duc cu masina pana la intrarea in poteca si acolo sa incep sa pedalez direct pe poteca, doar ca inca nu am masina. E buna si incalzirea pe asfalt, dar cam lunga pana la urma ..


afis cu o gramada de informatii la intrarea in parc


drumul de pompieri


lame


in sfarsit scap de asfalt


ceata ramane in vale, cred ca pentru tot restul zilei. norocul ca sunt sus


Horseshoe Lake


o ‘turma’ de curcani salbatici


altii cu bicla, majoritatea cate doi


cer interesant pe inserat


locul de unde am inceput tura trecuta

decembrie 30, 2011

Freel Peak

Au venit sarbatorile si aici in sfarsit si am ales sa le petrec fara sa revin in Romania, dar profitand de timpul liber cu o tura la munte. A fost prima iesire adevarata de cand sunt aici, si mi-a prins foarte bine. Am plecat in special cu planuri de schiat dar pentru mine avea sa fie prima pe schiuri. Am schiat 2 zile din 3, si mi-a placut mai ales pentru ca am reusit sa invat destul. Conditile aici, mai ales unde am fost noi sunt super, dar nu le pot compara cu Romania pentru ca acolo nu am fost. Locatia lacul Tahoe, pe care il mai vazusem, si mai exact la Heavenly, o statiune imensa ce dispune de 94 partii si 30 de telescaune. Dintre acestea insa doar o treime aproximativ erau deschise, dar raman suficiente mai ales pentru mine care intram pentru prima data in lumea schiatului. Si mi-a placut mult, dupa cum ma si asteptam, si dupa cum mi-era frica, mai vreau.. Totusi, pentru o zi am renuntat la schiat pentru un hiking interesant ce avea ca scop principal sa urc pe cel mai inalt varf din zona.

Prima zi de schiat, am stat cuminte pe partiile de incepatori, marcate cu verde, desi erau doar doua. De prima mai scurta m-am plitisit destul de rapid, dar a doua era mult mai lunga si era chiar greu sa cobor fara pauza .. sau fara sa cad.


vedem zapada pentru prima data, din masina


Emerald Bay, noaptea


granita dintre California si Nevada trece printre partii. Spre California se vede lacul Tahoe si alti munti, iar spre Nevada inceputul desertului (in poza de mai sus)


Lacul pe fundal

Dupa o zi obositoare ne-am culcat destul de devreme, si eu m-am pregatit pentru hike-ul de a doua zi. Aveam puncte pe gps, o harta ceva mancare si echipament mai mult de vara, cu exceptia parazapezilor si a catorva haine mai groase. Am pleacat la ora 9 urmarind o poteca de mountian-bike, care insa devine destul de tehnica la altitudini mai mari. Am pierdut poteca destul de mult, scurtand cumva distanta totala, fiind insa sigur pe directia pe care trebuia sa merg. In vai zapada nu era topita, pe zonele insorite insa era uscat. O ultima portiune este doar pentru hike, pe care se ajunge la varf. Am ajuns destul de tarziu pe la ora 3, si era deja evident ca ma voi intoarce pe intuneric. Aveam alt drum de intoarcere in plan, insa nu mai scurt. Varful Freel de 3318m, este cum spuneam cel mai inalt din zona si ofera o panorama superba si diversificata. Cu siguranta e cel mai inalt varf pe care l-am urcat iarna, pe 25 Decembrie insa nu ma pot bucura record, pentru ca nu au fost deloc conditii de iarna grea. Si mai mult, traseul nu e deloc tehnic, singurul lucru interesant fiind zonele cu multa gheata in zona paraurilor.
La intoarcere am ratacit si mai mult, si pe valea pe care am coborat zapada era asternuta mai bine incat am fost nevoit sa-mi pun parazapezile, amintindu-mi cu bucurie insa de ture serioase de iarna. Am ajuns pe intuneric si am incheiat traseul pe la ora 6, dupa 9 ore si 30 km parcursi.


orientare ..


zona frumoasa pentru escalada


aproape de varf


si pe varf


cutia cu mesaje ..


Nevada


cred ca se vad varfuri din Yosemite


revenin la civilizatie


traseul cum l-am parcurs eu. download .kml

Ultima zi de schi am trecut de la trasee de incepatori la cele medii (albastre), explorand toate partiile care erau deschise, si chiar cu mai putine cazaturi decat in prima zi. Cu siguranta o sa mai schiez oricand voi mai avea ocazia .. dar vreau sa nu renunt nici la vechiurile obiceiuri..


cu Ionut si Adi


partia si lacul..

Cam asta a fost weekend-ul de Craciun, pe scurt o tura faina la munte cu un nou sport care mi-a placut, de care am profitat din plin.

octombrie 10, 2011

Rarau: trekking, catarat, ciclism sosea si mtb

Din pacate probabil una din ultimele ture cu mai multi participanti ale anului si inainte de plecarea mea, lucru de care stiam de la inceput asa ca am vrut sa profitam din plin de toate posibilitatile care le ofera masivul Rarau. ‘Obisnuitul’ Rarau pentru ca sa nu dureze, cel putin pentru majoritatea participantilor, decat zilele de weekend. Asadar prezentarea echipei, mai bine zis a echipelor:

ciclism, sosea: Adrian, Paul, Tva (in aceasta ordine)
ciclism, mtb: Bursuc si Petrica
trekking: Monica, Andreea si VMA


Noi cei cu cursiere am plecat de vineri din Iasi, Tva si-a luat concediu special pentru acest scop, ca sa ne putem face in prima zi incalzirea pentru ziua urmatoare, etapa regina care era scopul nostru principal. Dar momentan pentru vineri aveam de gand doar sa mergem cu personalul la Suceava si de acolo pe biciclete pana in Radauti la casa bunicilor lui Adrian, insa nu pe drumul cel mai scurt ca in alte ture anterioare. Traseul stabilit era Suceava – Ciprian Porumbescu – Marginea – Radauti , cu o distanta de 75 km si ceva urcare. Vremea inca din tren s-a aratat buna, cu siguranta nu prea cald si nici soare deloc, sigura grija ar fi fost ploaia dar care nu a venit. Astfel am avut conditii perfecte, racoare, si peisaje tomnatice incadrate perfect de atmosfera. S-a mers repejor cu schimb de trena, insa fara economie mare la pauze.

From Rarau 2011

Adrian (Sica / SMB), la plecarea din Suceava


organizat, in trena


si mai putin organizat

In Radauti avem destul timp sa facem cumparaturi, sa gatim, sa facem focul pentru a dormi in caldura, putina caterinca si apoi la somn.


Sambata dimineata nu plecam atat de devreme pe cat mi-as fi dorit eu, insa suficient cat sa nu ne lasam prea mult asteptati la sosire, in Rarau. In aceelasi timp pleaca din Iasi restul oamenilor, care urmau sa urce din gara Campulung Est pana sus la hotel Rarau pe jos, sau cu moutainbike-uri. Noi am plecat din Radauti cu vreo jumatate de ora inainte de plecarea lor din Campulung.

Pentru noi a urmat intai o serie de doua pasuri pe care le cunosteam bine, Ciumarna si Trei Movile . Estimarile din seara anterioara ale lui Adrian s-au respectat cu precizie. Pe Ciumarna am reusit sa ma tin de Adrian, cu greu si motivat de muzica special aleasa, iar Tva a intarziat 12:30 min . Urmatorul pas, mai scurt dar mai abrupt, Trei Movile, a facut o diferenta intre mine si Adrian de 3 minute (eu cu 3 minute mai incet), iar Tva a ajuns si el dupa inca 5 minute , realizand astfel un record de distanta minima fara de Adrian pe acest pas de 8 minute (dupa ce in turele anterioare avea diferenta de 40, respectiv vreo 13 minute). Un necunoscator ar putea spune ca Tva se apropie incet de Adrian, dar lucrurile nu stau chiar asa :P.

Prin Campulung in care intram doar tangential, comunicam cu ceilalti care deja au ajuns sus pe Rarau, iar echipa de trekking mai are o distanta destul de mica. Oricum se pare ca vom fi ultimii.

Soarele isi face aparitia iar la intrarea din Pojorita in pasul Rarau, mai nou asfaltat , ne bucuram de razele lui, insa nu pentru mult timp pentru ca incep sa apara pante tot mai abrupte. Pe ultimii 10 km am calculat o panta medie de 6% , dar maximele depasesc deseori 12% si ating chiar si 17%. Ne despartim de la bun inceput, sortati in ordinea de pana acum. Cum nu stiam decat cateva secvenete ale drumului de pe vremea cand acesta nu era asfaltat, sunt surprins (in mod placut) sa descopar zone noi de serpentine stranse, etajate intr-o scara ce pare ca nu se mai termina. E foarte frumos, asfaltul e perfect, panta serioasa, vremea perfecta, trafic aproape zero. Nu il mai vad nici pe Adrian in fata, nici pe Tva in spate, dar serpentinele sunt oricum destul de scurte. Ajung la cele mai largi pe care le recunosc de pe traseul de trekking Rarau – Giumalau, acum sunt asfaltate, vad pentru prima oara panorama in zare si ma bucur nespus de peisaj. Ajung si sus, ultima bucata e plata, aproape vale, asa ca in momentul in care il ajung pe Adrian care s-a oprit in varf, nu sunt prea obosit. Ma asteapta de 13 minute. Nu apucam sa discutam si sa ne pozam bine, ca apare si Tva, la inca 14 minute dupa mine. Singura problema care ramane e aproape un kilometru de drum neasfaltat pana la hotel, alcouri foarte abrut insa abordabil pe cursiera, mai ales ca pe langa bicla in SPD-uri ar fi fost cam greu.


casa lui Adrian


pe Ciumarna (sau pasul ‘Palma’)


locul 1, la egalitate


in varful pasului Trei Movile, Tva ajunge glorios ca de obicei


aici regrupam si incepem intrarea in pasul serios (pasul Rarau)


serpentinele din partea superioara, unde se intra in gol aplin


si aici se opreste subit asfaltul


Tva reuseste performanta de a nu ajunge la distanta mai mare de 30 minute de Adrian (doar 27)

Acum, in tot acest timp cei cu Mtb au urcat, evident, primii pana sus. Vma, Monica si Andreea au facut si ei un traseu frumos, la picior, pe varianta Cruce Galbena (sau Limpedea). Le multumim ca ne-au adus papuci de schimb, cateva haine dar si echipamentul de escalada.


pozele facute de Vma cu aparatul lui au clar o calitate superioara


Monica verificand traseul

Dupa ce mancam si ne cazam in camere, plecam toti 8 acum pana pe Piatra Mica, traseul clasic pentru ‘turistii’ de la hotel. Poate cu o singura exceptie, diaclaza :D. Iar seara, jucam un mim.


pe Piatra Mica


Ceahlaul se vede in zare


o alta variatie de la traseul clasic, coborarea de pe Piatra Mica printr-o crapatura de pe partea vestica


Andreea e inca cu noi


tehinica de abordat la intrarea in diaclaza


Desi duminica e deja ziua de intors acasa, avem timp pana la ora 7 cand pleca ultimul tren dinspre Campulung spre Iasi sa ne mai bucuram de trasee, si iarasi in diferite moduri si echipe. Dimineata mergem iar cu toti la Pietrele Doamnei, insa acum cu ganduri ceva mai serioase si echipamentul de catarat. Ne oprim la traseul ‘Drumul Inginerilor’, pe care il facusem in trecut, dar eu nu reusesc sa il echipez din prima, si din pacate nici din urmatoarele incercari. Reusesc insa prima portiune, care e putin mai grea decat ce stiam ca e la final, si pe asta ne urcam pe rand toti, fara prea mari variatii, cu exceptia lui Adrian care abordeaza traseul dupa cum l-am facut eu prima data cand am echipat.


dicutii tehnice la inceput


Adrian traverseaza artificial 😛


Monica nu e prima data pe traseu


Petrica catara cel mai rapid


Andreea

Lamurind-ne cu ‘Drumul Inginerilor’, trecem mai departe la alt traseu pe care il facusem in trecut. Acesta imi iese insa dupa echiparea pe care am facut-o de sus, punctul de asigurare fiind accesibil de pe un traseu sigur din spatele stancii, printre brazi. Desi lui Adrian ii pare mult mai greu, traseul nu e atat de dificil.


echiparea, facuta jumate/jumate


Monica


Bursuc prefera free solo


un campion (in devenire)


Adrian


nerecomandat

Dintre stanci plecam pe rand, Tva ne face comanda de mancare la hotel ca sa castigam putin timp. Cei cu MTB pleaca pe un traseu interesant recomandat de salvamonul Voicu, cei care coboara pe jos pe drumul mare, traseul cel mai simplu; iar noi cu cursiere speram sa putem urca si pe Mestecanis.

Cum pasul Mesecanis e un ocolis inutil pana a ajunge la Campulung Est, si noi putem lua trenul si din alte gari de pe traseu, mergem in directia respectiva fara sa ne stresam mult cu timpul. Ajung sus in pas impreuna cu Adrian si incerc fara succes un atac pe ultima suta de mertrii, Adrian sprinteaza insa mult mai rapid ca mine. Dupa vreo 3-4 minute vine si Tva. Ne dam seama ca putem prinde inca trenul in Campulung Est si la intoarcere Adrian ne impune o trena sustiunuta, la schimb cu mine dar chiar si Tva pentru cativa metrii :P. Reusim o viteza medie surprinzatoare de 41.5 km/h pe distanta de 25.3 km dintre pasul Mestecanis si gara Campulung Est. Mai mult, unii dintre noi (nu eu), de la asa viteza uita unde e gara si o depasesc chiar cu 3 km :). Cei care au venit pe jos sunt deja in gara, cei cu MTB apar si ei la timp. Biletele de tren nu se iau din gara, ci din tren, acolo insa ne intelegem altfel cu nasul si iesim toti mai bine. Desi stam toti 8 intr-un singur compartiment si cu 2 biciclete intre noi, ne mai bucuram de o masa si o mafia pe drum. Din pacate insa, in acest timp, de la cursierele din capatul vagonului cineva fura vitezometrele si saculetul cu scule al lui Adrian. Norocul meu a fost ca le-am luat pe toate ale mele, din pacate nu m-am gandit sa le zic si la baieti sa faca tot asa. Pacat de vitezometrul lui Adrian, ca era mai bun si scump, dar si al lui Tva, pentru ca era cumparat din Radauti de acum doua zile. Ultimul joc de mafia il terminam la limita, deoarece trenul intra in gara Iasi. A doua zi Monica are prima zi de munca la farmacie, noi restul incepem facultatea, noul an universitar / noile job-uri, si ce mai avem de facut prin oras probabil n-o sa ne lase sa mai plecam prea rapid la munte.


serpentinele de pe Rarau la coborare


Tva la finish-ul pasului Mestecanis


traseul parcurs pe cursiere:

zi culoare distanta, km urcare, m
vineri alb 75.3 892
sambata albastru 90.9 2121
duminica rosu 57.7 496
total 223.9 3509

Concluziile : o tura de toamna frumoasa si diversificata dupa cum deja avem obiceiul sa facem in Rarau


[Later edit]. Am gasit si cateva poze de la baietii cu MTB. Poate ne povestiti ceva despre traseul pe care v-ati intors, daca era interesant.

septembrie 29, 2011

Rodnei în ținută de toamnă (a VI-a ediție) (Rodnei intr-o zi)

Să organizezi o ieșire pe munte impreună cu frații Diac ține foarte mult de hazard. Oricum s-ar planifica cu siguranță rezultatul ar fi fost altfel. Așa s-a întâmplat de fiecare data, și nici de această dată băieții nu se dezmit. Așa că, după ce Paul mă anunță că Mihai nu mai poate veni în week-end, încerc să forțez pentru a merge doar noi 2. Planul se potrivea de minune, tocmai ce am terminat admiterea la școala doctorală (sâmbătă), urmând ca duminică dimineața să plecăm cu primul tren spre Iacobeni iar de acolo cu doamne-ajută până în Cârlibaba. Deloc surprinzător, la 5 dimineața aflăm căci Mihai va merge cu noi. Urma să plecăm la 10 cu mașina lui Mihai cu direcția binecunoscută (RODNEI). Am plecat la 11.30.

Drumul până la Cârlibaba a fost unul plin de peisaje spectaculoase. Toamna își reintră încet încet în drepturile ei, doar culmile bogate în conifere părând să sfideze culorile toamnei. Prima oprire o facem în Gura Humorului pentru a alimenta foamea iar urmatoarea oprire în Câmpulung pentru rezerve de mâncare.

Și vrând, nevrând ajungem după-amiaza pe la 17.00 în Cârlibaba. Ne-am sfădit noi și am ajuns la concluzia în unanimitate căci cea mai înțeleaptă soluție ar fi să lăsăm mașina în Cârlibaba iar noi să urcăm în creastă dinspre Borșa. Planul suna foarte simplu-toata creasta (50 + km) într-o zi iar punctul de sosire să coincidă cu mașina pentru a evita autostopul noaptea pe un drum puțin circulat. E duminică după-amiază iar vremea e așa cum nu am avut ocazia să o văd vreodată în zonă, cer senin și prea cald pentru sfârșit de septembrie. Și totuși stăm de aproape 3 ore la autostop. Ciudat, timpul trece foarte ușor, mai ales animați fiind de bătăile cu conuri de brazi între noi sau bătăile în toată regula între cetățeni turmentați din sat. Până la urmă, un camionagist ne saltă cu direcția Borșa.

În așteptarea mașinii norocoase

Frații Diac

Ajungem pe întuneric, dar mânați de dorința de a ajunge cât mai repede cât mai sus, pornim într-un ritm alert spre ultimele fânare de pe traseu.Facem cumva că pierdem traseul și ajungem mai sus de ultimele construcții din Borșa, dar cu ajutorul GPS-ului revenim la potecă. După doar 1 h de mers suntem deja în pădure și tragem pe dreapta într-o poieniță superbă. Fără cort, întindem izoprenele, înfulecăm ceva iar apoi preț de minute bune ne holbăm la cerul plin de stele, iar din când în când câte o stea căzătoare.

Sub cerul liber

Nu apucăm să ne bucurăm prea mult de confortul sacilor de dormit căci ne trezim la 4 dimineața cu gânduri mari. Strângem repede, ne echipăm și plecăm cu direcția Stația Meteo iar apoi sus în creastă. După fix o oră ajungem la Stația meteo, alimentăm apă din pârâul ce se scurge din lacul Iezer. În continuare noapte, iar departe se văd luminițile orașului Borșa. Până în creastă mai facem doar o oră , dar într-un ritm destul de tare, iar panta devenea din ce în ce mai abruptă. Odată ce suntem sus în creastă începe și spectacolul oferit de răsărit. Niste culori calde, sângerii se ivesc încet încet din est. Tot abruptul ce l-am urcat începe să se coloreze și să capete culoarea roșiatică. Spectacolul continuă iar noi încercăm să prindem cadrul cu ajutorul aparatelor foto. Dar nu e timp de stat, așa că pornim spre Soare (est).

Lumina dimineții văzută din creasta Rodnei

Vedere spre Nord

Umbre

Vedere asupra văii glaciare Iezer

Surprinzător, traseul de vară diferă de ce am făcut iarna trecută împreună cu Paul și se încăpătânează să ocolească majoritatea vârfurilor pe care le-am urcat pe timp de iarnă. Și uite așa, pe nesimțite trec orele, iar noi trecem pe sub vârfurile Rebra, Buhăescu, Tarnița la Cruce, Puzdrele. E deja 12 la amiază, un soare puternic și un cer senin ne fac să ne simțim epuizați. Se merge în tricou și pantaloni scurți de la 8 dimineața, iar vederea înspre orice direcție e fantastică. Putem observa toți Carpații (Apuseni, Meridionali, Orientali). Dar nu e timp nici să ne bucurăm de afinele de pe creastă. Mihai deja are un avans de 15 minute în fața noastră și doar pauza de masă ne reunește.  Prima jumătate a traseului ca și distanță  (Șaua Galanțului) o realizăm în 8 ore de mers întins, estimând căci vom ajunge în jurul orei 10 la șoseaua din pasul Rotunda.

Peisaj tomnatic in Rodnei

Mult a fost, puțin mai este

A doua jumătate, deși vizibil mai obosiți pare mult mai plată, trebuind să urcăm doar vârful Gârgălău, Omu și Ineu. Deși mergem  de mai bine de 10 ore plăcerea de a ne năpusti cu privirea asupra peisajului rămâne nestingherită. Toate căldările, văile și lacurile glaciare se văd perfect, luminate de un soare cald de septembrie. Creasta pare pustie, dar mare e surpriza când întâlnim o turmă de mioare sus pe creastă iar după vf. Omu un grup de unguri.

Paul în primplan

Lucian

Mihai

În oglindă

Ajungem mult mai devreme sub vf. Ineu (17.00), după o urcare obositoare. În șaua dintre Ineu și Ineuț luăm ultima masă și ne bucurăm pentru ultima oara în această ieșire de peisajul extraordinar al munților Rodnei. Urmăm bulina roșie spre lacul Lala iar de acolo belea. Marcajul arată alt traseu față de ce știam. Teoretic este o potecă ce se strecoară printre jnepeni și te duce la forestierul cu direcția Pasul Rotunda. Practic, după câteva minute de căutat cărarea printre jnepeni, frații Diac decid să urce pe culmea din drepta, ce presupune un urcuș abrupt iar eu continui cu perseverență lupta cu jnepenii în căutarea potecii. Eu găsesc poteca ce mă plimbă printre câmpuri întregi de jnepeni iar băieții se luptă cu înălțimile.

Vedere de sub vf. Ineu

Lacul Lala

În luptă cu jnepenii

După aproape o oră ne reîntâlnim pe forestier. De aici, un drum lung, plictisitor și dureros  până în pasul Rotunda. E deja noapte (21.00) când ajungem în Pasul Rotunda iar de aici până la mașină ar mai fi vreo 15 km pe drum. Avem mare noroc căci un pădurar ne saltă și ne duce până la unitatea militară și ne scoate la drumul mare. Prima mașină care trece pe aici oprește la semnele noastre și îl ia doar pe Mihai până în Cârlibaba. Planul suna cam așa, Mihai merge în Cârlibaba, ia mașina, se întoarce și ne ia și pe noi. Cum necum Mihai nu apare, noi nu avem semnal la telefon și începem să presupunem diverse (nu e mașina, are pană, nu pornește motorul, mănâncă Mihai :P). Până la urmă părintele Bisericii Catolice din Cârlibaba cu Mihai pe scaunul din dreapta ne saltă și ne duce înspre mașină. Bateria de la mașină s-a descărcat, au încercat să o conecteze la o altă mașină dar nimic.

Rămânem peste noapte la parohia Bisericii Catolice din Cârlibaba, așteptând un mecanic a doua zi dimineață. Suntem primiți cu mare căldură de părintele Grigore, dar nu rezistăm mult discuțiilor și mergem să dormim. Dimineața ne trezim cu un peisaj incredibil din veranda casei parohiale. Imediat se rezolvă și problema bateriei iar apoi plecăm binedispuși spre Iași, fericiți căci am revenit pentru a 6-a oara în Rodnei, iar de această dată ne-a ieșit planul de acum 3 ani, creasta Rodnei într-o zi.

Parohia din Cârlibaba

Traseul realizat de noi doar pe data de 27, cu o lungime de 48.5 km, in comparatie cu cel din iarna.


si traseul de vara, separat, din pacate sectionat in 2 parti: urcarea pana in creasta, si restul.

« Newer PostsOlder Posts »

Blog la WordPress.com.