Iaşi Outdoors

septembrie 29, 2010

Planet Granite in Sunnyvale

Ce-mi propusesem si pentru ultimul weekend aici, ceva mai scurt si linistit, am apucat in final sa vad.
Planet Granite sunt 3 sali de catarat din silicon valley sau bay area, evident cu toate dotarile necesare. Cea mai aproape de mine e si cea mai mare, si cu ratingul cel mai bun. Ce puteam sa-mi doresc mai mult, probabil sa fiu putin mai antrenat sau in stare de a parcurge mai multe trasee dar oricum am mers mai mult ca in vizita. N-am avut acces la zona de escalada pentru ca trebuia sa trec un test de filat ce includea si cunostinte despre comenzi, iar mergand duminica la sfarsitul programului nici lectii nu se mai tineau. Mi-au ajuns insa zonele de bouldering. E chiar impresionant de mare, dotata cu tot ce-ti trece prin cap (aparate gimnastica / greutati / sauna / dusuri evident) si destul de aglomerat. Traseele de bouldering sunt notate crescator dupa dificultate de la V0, V1 .. pana la V9, eu reusind sa fac un singur V3 maxim.

From Planet Granite

am fost politicosi si am lasat-o pe Camelia prima


Radu si eu


traseul mov care m-a fascinat. n-am reusit sa-l fac

septembrie 28, 2009

Sala de sala in Iasi !

Filed under: escalada, news, Uncategorized — Etichete: — Mihai Diac @ 7:00 pm

O veste excelenta pentru toti cataratorii si cei pe care ii atrage sportul acesta din Iasi. Prin efortul Amaliei si a lui Catalin, sustinuti de multi altii (nu pot sa nu mentionez faptul ca Oliver Batar a pregatit structura), vom avea in curand o sala adevarata pentru escalada si boulder. Blocker se deschide pe 3 Octombrie, intrarea libera, mai multe informatii pe site: blocker.ro

blocker.ro

septembrie 15, 2009

In loc de obisnuitul antrenament la falezele din Bucium ..

Filed under: antrenament, calcar, dealuri, escalada, munte, poze, soare, toamna, video — Etichete:, , , — Mihai Diac @ 11:27 pm

Sambata pe la 11, ma pregateam pentru o prima zi de leneveala dupa multe saptamani fara pauze, cu nimic mai mult decat un Bucium spre seara in plan, cand ma suna Vlad, ca ce zic de o iesire in Chei. Bun, bagam Santinela, eu de colo, el nu, ca e cu intoarcere tot azi. Parca am uitat ca Vlad, la 40 de ani, e cel care cu 2-3 ani in urma ii dadea lui Cata mesaj la 1 noaptea sambata daca nu vrea Chei duminica, cu plecarea la 4am … Tot respectul pentru entuziasmul si pasiunea pastrate proaspete.

Nici eu nu ma dau inapoi, Vlad il ia pe Andrei si apoi pe mine si ne pornim pe la un 12. Planul: traseele de escalada in Suagu, eu si un mic secret, de weekendul trecut mi-era mintea la fisura dinainte de cheile Sugaului, cea cu potential de premiera, unde planuiesc sa incerc o apropiere pentru orientare si a doua privire asupra traseului, putin mai de aproape.

O luam treptat, intai cu traseul cu alveolele de pe fata. Toti mergem cap, Vlad, eu, Andrei, pastrand ordinea pentru a avea intervale de odihna egale.

Sus ma leg in zelb si raman sa-l pozez pe Andrei scremandu-se :P, nu inainte de cateva panorame.

Trecem la urmatorul traseu, muchia larga cu fisura inauntru.

Raman iar sus, si prind inca o panorama de toata frumusetea (nu m-am indurat sa o croppuiesc):

Dupa incalzirea de pana acum, trecem la fisura surplombata de la stanga Fantasmagoriei si Omidei Vesele. Grdul anuntat e 7a, pe 15 metrii unde nu prizele la maini sunt problema ci pozitionarea picioarelor si recuperarea. Ca si la traseul anterior, inainte de intrare Andrei lasa putin obisnuita panarama vesela cu care ne tratam reciproc in mod normal si-mi da cateva indicatii utile.

Vlad are un plan de atac care include multe chei de mana, pt care isi bandajeaza mana dreapta.

Ne-am si filmat, desi, si aici, suntem departe de adevaratii profesionisti pregatiti ;)) (click pentru vizionare). Incercarea lui Vlad:

Incercarea mea. A se observa ce poate face un saculet de magneziu prost asezat (ca factor prntre altele)

Rupt dupa incercare, e un moment bun pentru o tura pe la fisurica cea facatoare din ochi. Ii las pe baieti, pun un tricou pe mine si iau aparatul, fug la vale si apoi iar la deal. Este o liniste incredibila si e extrem de frumos, iar brandusele firave sunt peste tot.

Fisura nu a plecat nicaieri, o tai de-a dreptul prin paduricea de la baza peretelui.

Ajung destul de usor la baza peretelui si fac cateva poze in sus pe ceea ce banuiesc ca e inceputul fisurii (s-ar putea sa fi fost o varianta mult mai stearsa initial, putin mai la stanga)

Dupa pornesc mai la deal pe sub perete, manat de curiozitate dar si de placere. E foarte pasnic si pustiu la ora asta.

In portiunea sa cea mai spectaculoasa, peretele e surplombant si curat. Pare sa aiba undeva pe la 150m.

Ma indepartez de perete spre drum, pozand incontinuu. In punctul cel mai inalt al dealului, ma opresc in fan si ma bucur de peisaj. In spate peretele:

In fata valea:

Panorama de mai jos este preferata mea din seria asta, ii place la nebunie cum se reliefeza copacii in lumina apusului.

Ajung la drum si o pornesc incet la vale.

Inca o privire spre fisura.

Sosirea toamnei este evidenta si in coronamentul arborilor.

Uriasa cariera, undeva in dreapta jos pe marginea soselei se vede stanca lasata ca marturie a intinderii initiale a muntelui. Ceva mai in stanga, camioanele gigant.

Urc inapoi spre Sugau, si peretii de dupa pini de aici au linii interesante.

Ii gasesc pe baieti la a treia incercare.

Sub presiunea intunericului care se lasa, ma mai dau si eu o data, oprindu-ma intentionat la a treia bucla. Cand reiau, ma simt f in forta si-l duc pana sus, si reusesc si eu traseul cu o singura oprire. Cred ca o sa mearga si legat una din turele urmatoare.

Strangem si coboram, pornind apoi spre Iasi.

Pe masina, vorbim mult, in special Andrei sporovaie, acu inteleg de ce spunea Cata ca atunci cand catara cu el are senzatia ca e la o plimbare prin parc. Imi place cum vede lucrurile si oamenii, avem pareri asemanatoare. Mai mult imi place contrastul dintre el si Vlad, care e extrem de cu picioarele cu pamant si are judecati izvorate mult mai mult din viata si realitati decat din joaca gandurilor. Radem, ne mai incrancenam in rationamente. Spre Iasi atipesc.

august 31, 2009

Mentenanta ..

Filed under: antrenament, biciclete, catarare, ceata, clasice, dealuri, escalada, munte, poze, soare, toamna, vara — Etichete:, , , , — Mihai Diac @ 10:35 pm

Principala activitate de mentenanta de anul asta a fost urcatul Buciumului cu bitza si cataratul. De la intoarcerea din Dolomiti, pe fondul conditiei fizice dobandite si a lucrului la schimbatul stilului de pedalat in unul mai rapid, in „trepte” de viteza mai mici, am imbunatatit recordul la urcarea Buciumului cu aproximativ 3 minute, astazi cu un minut intreg.

De acum va fi mult mai greu, in special ca la mine nu ciclismul e focusul si am simtit azi ca totul a mers f bine. Nici nu imi doresc foarte mult, dar asta se schimba cand ajung la primele pedale din fata postului de politie ..

Ma rog, dupa a urmat o ora si ceva de catarare, singur de aceasta data. Din pacate ziua se micsoreaza si nu o sa mai pot face treburi de astea dupa servici ca pana acum. Cateva poze:

Perfecta pentru la ce o folosesc:

Familiarul drum spre poligoane:

Pietraria din vale:

Spre poligonul I:

Peretele pe care m-am miscat urmatoarea ora:

Continutul rucsacului:

Soarele apunand:


Dolomitii au fost fantastici. Nu cred ca o sa am timp sa pun ceva aici, dar poze si comentatii am pe Picasa:

Dolomiti, Alpii Italieni

august 24, 2008

Noapte de august in Suhard

Traseu: Diedrul Cuiburilor de Soimi 4B, (7/7+), 4lc

O iesire in chei de weekend, care pana la un punct nu se remarca decat prin faptul ca era dupa prima mea saptamana de lucru dupa vreo 5 luni de vacanta 🙂 si ca pt intaia oara nu mergeam cu o masina ci cu maxi-taxi (24lei din Iasi Pana in Bicaz, pleaca dimineata la 10:40). In Bicaz am incropit rapid o placa cu „CHEI” scris mare si am avut noroc si de autostop, doar pana la cariera insa (voia 40lei in loc de 15 ca sa ne duca pana la lac). Atata paguba, am vazut cheile la picior, in special ca Bernard (finutul meu) era pt prima data. Ne-am mai intalnit cu lume cunoascuta, am mai inhalat aroma de gratar. Partea proasta a fost ca nu am mai avut timp de ce ne-am propus, Diedrul Cuibilor de Soimi, si am tras la Raza Soarelui la escalada. Aici am repetat ceva trasee mai vechi, Ioana (6) si Sarpele (6+), usoare, frumoase (in special Sarpele, care cere oleaca de forta si mia imi place :-„) si numai bune pt incalzire.

Cand am terminat cu escalada, inainte sa pornim spre Suhard, i-am sunat pe baietii cu biclele (din Iasi mai plecase o trupa, de pe la 5am, calare pe biciclete). Erau la capatul opus al cheilor, asa ca i-am asteptat sa urcam impreuna, in special ca nu stiau sa ajunga si ar fi tb sa ma intorc dupa ei (se urca pe triunghi albastru pana la baza peretelui). Am urcat la lumina frontalelor pana in dreptul traseului, unde am gasit locurile de cort. Dupa ce am pus corturile am mancat cu pofta, nici unul dintre noi nu facuse altceva decat sa rontaiasca in timpul zilei si efortul fusese sustinut.

Era atat de placut, ca o parte ne-am hotarat sa dormim afara. Am pus folia pe care de obicei o intindem sub cort si izoprene deasupra. Cerul minunat, stele cazatoare, in fanul mare cimbrisor si busuioc salbatic. Am dormit ca un bebe, cu o singura trezire cand a rasarit luna, mare si luminoasa.

Dimineata la 8:30 am mancat, iar baietii cu bicicletele au pornit-o spre sosea. A picurat in reprize asa ca am amanat intrarea in traseu, timp in care am strans corturile si toate bagajele, pe care apoi le-am urcat la baza traseului.

Diedrul apare ca 4 lungimi de coarda in topouri dar se poate face din 3(x50m) relaxat. Prima lungime noi am injumatatit-o totusi, regrupand la bradutul care se vede si in poza, pentru ca dupa inceputul usurel pe pata rosie este primul pas al traseului si am vrut sa nu fiu jenat de coarda (am mers cap tot traseul). Pata rosie imi iesise la liber ca secund in primavara, dar psihic nu am fost destul de pregatit ca si cap si acum am tras de doua bucle. Urmeaza un diedru larg cu multe sparturi, fara probleme, si se regrupeaza chiar inainte de punctul cheie din traseu, diedrul spalat care pb ca-i da gradul de 7+. De aici se poate lungi pana sus, unde am regupat la bolovanul cu piton chiar de la iesire.

Ne-am intors pe poteca (triunghi albastru), reunit cu Bernard care ramasese jos, pus rucsacii in spate si coborat la sosea unde ne-a luat un nene cu 20lei pana in Bicaz, de unde la 16:00 pleca maxi-taxi spre Iasi. Soferul la microbuz mai mai sa nu ne ia, ca are rezervate 10 locuri din Piatra, dar pana la urma am ajuns ok acasa. Pe drum s-a pornit si ploaia.

Concluzii

* traseul este f f frumos, extrem de bine asigurat (spituri, regrupari cu lant), cu linie clara, nu extrem dedificil sau solicitant. Asa cum il si stiam din primavara.

* dormitul sub cerul liber, pe munte, in special in noptile calde si senine din august, este un lucru care merita facut in fiecare viata de om

* desi nu am reusit sa ne facem planul (Diedrul sambata, Gentiana duminica), iesirea a meritat cu varf si indesat, in special datorita punctelor anterioare

* in chei se ajunge greu si scump fara masina (dar tot merita 😉 ). din fericire, nu va mai fi cazul pt mult timp

Mentiune: poza e imprumutata de la Vlad, unde se mai poate citi si o alta descriere a traseului (printre altele)

Older Posts »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.