Iaşi Outdoors

Februarie 3, 2010

Muntele alb-Mont Blanc august 2008

De pe Grossglockner am coborat repede pana la baza lui. Seara putea fi o odihna binemeritata, dar decizia lui Stefan de a conduce toata noaptea fara odihna pana-n Chamonix ne surprinde pe toti.Mai ales pe baietii care deja sorbeau in camping din berea binemeritata. Asadar ne impartim in 2 grupulete eu, Ady, Ileana si Stefan ne suim repede in masina si plecam in tromba spre Chamonix. Toata noaptea am motait in masina, facand cu randul cel care este treaz alaturi de sofer.

2 august 2008.Dimineata ne prinde in Val d’Aosta iar parcul national Grand Paradiso se arata in toata splendoarea lui. Urcam prin pasul Saint Bernard (2500 m), aici avand si prima pauza mai serioasa de unde putem admira maretia Alpilor!

Dupa momentele de reverie, ne trezim in Chamonix, de unde ne aprovizionam cu harti, pliante, mancare si bere. Realizam de fapt ca suntem in capitala alpinismului modern. Ne simtim integrati in atmosfera, pasim cu incredere pe stradutele aglomerate si pline de muntzomani! Totusi ne simtim urmariti. Da, cand intoarcem privirea in spate, Muntele Alb se uita la noi! Ranjim ca prostii, e prima oara cand il vedem in realitate. Mama ce mare e! ar fi prima impresie!

Nu stam mult, plecam din Chamonix, ne retragem in liniste in Les Houches, unde avem pentru prima data in ultimele 5 zile parte de un dus, apa calda si …relaxare. Invat tacticos de la Ady cum sa curat echipamentul, cum sa fiu mai organizat. Dupa ce scapam de jegul de pe noi si de pe echipament incepem a aranja lucrurile in cort si asa se duce o zi de leneveala. Seara o plimbare scurta prin vestitul Chamonix iar apoi somn!

3 august. Ne trezim devreme, dimineata superba, racoritoare. Langa noi s-au asezat peste noapte si baietii veniti cu o zi intarziere din Austria. Echipa fiind mare, e mai greu de organizat asa ca ii asteptam si pe ei sa aiba un somn lung. Desi de dimineata eram pregatiti cu rucsacii in spate, orele zboara pe langa noi. Cumparaturile duminica nu prea se fac in zona, asa ca ne este greu sa gasim un supermarket! Totusi e ora 2 si ne hotaram sa ne luam talpasita. Lasam grupul lenes in spate, si pornim agale spre prima tinta-Barraque Forrestiere -2700 m! Pornim incet, agale pe potecile bine marcate. Multi ar fi ales trenuletul, noi urcam incetisor, cu rucsaci destui de grei si indesati cu di tati! Trecem de la climatul suburban prin zona de padure de foioase, ajungem la padurea de conifere, trecem prin zona de grohotis, ne apropiem de ghetarul Bionassay si ajungem in gol alpin intr-o singura dupa-amiaza. Spre seara ajungem la refugiul Nid D’aigle,

iar de acolo noaptea ajungem la Barraque , de unde se auzeau suav sforaiturile a zeci de alpinisti. Ne instalam si noi pe langa ei.

4 august Dimineata ne gaseste aproape singuri in refugiu, toti alpinistii plecand cu noaptea-n cap spre Gouter ori direct pe varf, pentru a prinde zona de avalanse de pietre inghetata. Noi stam relaxati, nu ne grabim. Facem de mancare ii asteptam si pe grupul din urma ce noapte o dormisera in gara de la 2500 m :)!

Intr-un final pornim hotarati sa ajungem pana la Gouter (3817m). Dupa o mare masa de grohotis suntem langa Tette Rousse iar Refuge de gouter pare la o aruncatura de bat distanta de noi. Doar un perete vertical de 500 m de escaladat!

Primul pas este si cel mai greu….trecerea Grand Culoir, locul unde se produc cele mai multe accidente datorita avalanselor de pietre.Fara incidente neplacute, dar cu multe emotii trecem de acest pas dificil.

Urmeaza o urcare grea, datorita rucsacilor mari ce ii caram cu noi, inaltimilor (3500 m) dar si peretelui care uneori presupune atentie sporita! Intr-un final suntem sus, la refugiul Gouter. Un refugiu ce nu seamana deloc cu ce avem noi, are vreo 80 de locuri in pat si alte 100 de locuri pe mese si pe sub mese. Ne instalam linistiti la masa bogatilor, si in marea de alpinisti, montaniarzi si oameni normali, ne facem si noi loc!Apa este din belsug (10 euro litrul la bucatarie sau gratis la turturii de afara), rucsacii sunt plini de mancare iar pofta tot avem.

Seara urmeaza sa o petrecem o parte in corturi, o parte sub mese. Sunt unul din norocosii care au dormit sub masa, care dimineata la 4 am fost trezit de ritualul ce precedere urcatul varfului.

5 august E ziua in care ne aclimatizam. Pe la pranz, dupa o supa instant delicioasa, plecam in recunoastere. Tinta este refugiul Vallot (4400 m). Vremea este instabila, de la 4000 m un nor mare se aseaza pe varf astfel incat nu am putea vedea  nimic. Ne intrecem propriul record la 4400 si ajungem destul de repede la Vallot. Problema cea mare se pune in momentul in care ne dam seama ca in 2 ore am putea fi pe varf. Totusi renuntam la idee, asteptand ziua de maine (anuntata zi senina cu mult soare)! In refugiu mizerie totala, iar oamenii din el nu sunt foarte comunicativi!

Coboram repede sub plafonul de nori unde ne relaxam, facem multe poze si admiram peisajele unice ce le vedem in fata ochilor!Spre seara decid sa pun cortul, sa ma stiu in casa mea, decat sub masa altuia. Inainte de somn, ne reunim toti pentru a pune la bataie planul de actiune pe maine dimineata. Suntem incantati, bine motivati dar mai ales uluiti de privelistea de seara! Ady surprinde perfect imaginea!

Noaptea dinaintea varfului este plina de incarcatura emotionala. Totusi reusesc sa adorm cu gandul ca maine e marea zi!

6 august ora 2. Ceasul ma trezeste din vise. Ma echipez repede si imediat fug spre refugiu unde se adunase si restul echipei. Nu facem mult zgomot si dupa 20 de min suntem in formatie. Primul hop, pana la refugiul Vallon este doar o plimbare pt noi, timpii parcursi fiind foarte buni, doar mici pauze de 2-3 min! La Vallon ne impartim in 2 echipe, ne legam in coarda. Moralul imi este foarte ridicat, senzatia de frig dispare odata cu primele raze, dar imaginile sunt unice. O caldura sufleteasca ma cuprinde cand vad umbra Mont Blancului reflectata peste toata Europa!

Stam si admiram, ne uitam ca prostii la ce spectacol ne poate oferi natura. Toate varfurile Alpilor se disting, o vreme de cristal, un soare de poveste si niste prieteni alaturi de care mi-am indeplinit visul. Sa fiu acolo sus, si sa pot visa mai departe. Nici experienta minima, nici suma minima investita, ori echipamentul SH cu care eram echipat nu m-a oprit sa ajung aici. Nici macar cei 4810 m urcati cu picioarele mele. Nici macar cei care au spus ca nu voi reusi ori cei care imi spuneau ca e periculos, ca e greu, ca e imposibil. Si am ajuns, dimineata la ora 6 mangaiat de razele soarelui!

Am stat minute intregi pe varf, poze, imbratisari, ganduri, telefoane, o bucurie de nedescris. Era visul nostrul, povestea noastra: 8 oameni care intre timp au devenit prieteni. Un munte leaga prietenii mai presus de multe altele.

Repede coboram de pe varf, aproape alergand. Ne gandim la mancarea ce ne asteapta, un somn bun si ..o furtuna. Dupa cateva ore, suntem inapoi la corturi.

Totusi decidem sa coboram in camping in aceeasi zi. Ar fi un efort dublu, suplimentar, dar incercam. Pe peretele dintre Gouter si Tete Rousse alunecam intr-un ritm nebunesc, coboram aproape alergand pe langa cei care abia paseau. Acest ritm nebunesc ne opreste totusi de un alt nebun care cade pe langa noi, un ceh ce aproape ca ma atinge in cadere, mai cade 10 m iar apoi nu-l mai vad. Caderea lui e pentru mine o cadere psihica. Imi vine greu sa imi revin, totul se misca mai lent pentru mine acum, fieacare priza o asigur de cateva ori, picioarele imi tremura. Drept consecinta ajung ultimul la Baraque forrestiere (2700 m). Decidem sa petrecem noaptea aici. Si ce decizie inteleapta. Suntem singurii din baraca, poate doar ibecsii ce mai stateau cu noi. Un apus perfect si un ibesc batran face deliciul pozelor , Ady fiind in spatele aparatului cu al lui Nikon D50. Si ce minunatie o iesit!

Noaptea adormim impliniti, un somn lung si binemeritat pentru efortul depus.

7 august. Coboram repede-n Chamonix, mai facem ceva cumparaturi, si mergem in acelasi camping ordinar. Curatam meticulosi echipamentul, pe noi, maine urmeaza o alta aventura. Ne luam ramas bun de la Stefan si Ileana si seara o petrecem cu bere si voie buna la corturi.

8 august. Plecam toti in Chamonix, facem cumparaturile de rigoare (suveniruri, un reverso, tricouri personalizate si ceva de mancare) si ne luam ramas bun de la ceilalalti membri ai echipei . Am mai ramas cu Ady, fiecare cu al sau rucsac si cu gandul ca ajungem in Romania cu autostopul. O aventura s-a terminat, alta incepe!

PS. Varianta lui Ady (mult mai la cald scrisa si cu multe detalii) o gasiti aici

Anunțuri

2 comentarii »

  1. Succes si in viitor, sa ajungi peste tot pe unde-ti doresti.

    Comentariu de Paul Diac — Februarie 6, 2010 @ 7:01 pm

  2. mi-ar face mare placere sa va cunosc de persoana va doresc multe drumetii pe viitor si mi-as dori nespus intr-o zi sa ma pot alatura si eu unei aventuri cu voi

    Comentariu de rodica mazilu — Iulie 8, 2012 @ 8:29 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: