Iaşi Outdoors

Decembrie 21, 2009

Rodnei, la testat echipament.

Filed under: iarna, munte, trekking, Uncategorized, viscol — Etichete:, , — Mihai Diac @ 1:28 am

Iesirea a venit cumva ca o continuare a celei dinainte din Rodnei. O tura mai spartana, doar cu Paul, cu planul pentru jumatatea de creasta ramasa. A iesit foarte aventuroasa, cu rau (fizic) facut in creasta la lasatul noptii – planul era sa mergem toata noaptea – un coborat „de-a dreptul”, destul de riscant, si o oapte de bivuac. A doua zi a fost superb.

Echipamentul nou pe care voiam sa-l testam.

Pana in tren, camelback-ul a avut scurgeri si mi-a udat sacul (de puf) .. din fericire, pusesem si multa miere in el ..

In loc sa coboram inainte de Iacobeni, ne intoarcem de acolo. Paul vede maxi-ul si fuge disperat. Eu ma opresc sa-i fac o poza .. pentru posteritate.

Pana la urma ne descurcam cu un autostop si ajungem in Prislop, de unde urma sa urcam in Saua Gargalau si reluam de unde ne oprisem cu o luna inainte. In Prislop, pe la -10C.

Drumul e poetic, da pamantul inghetat sub zapada putina cam incomod la bocancii rigizi ..

Pe undeva pe acol banuim saua, dar ne hotaram sa-i dam direct la deal.

Se echipeaza si Paul cu parazapezi.

In sus, numai bine si frumos .. da tot ne place.

Iesim in creasta (cel putin asa banuim, dupa faptul ca nu mai era de urcat :D), si o pornim catinel .. O lectie importanta din ultimele ture .. daca n-ai fost vara sa stii traseul, fii pregatit pentru balaureala si riscuri mai mari iarna.

No hai sa testam si cagula .. s-a dovedit f faina (in sensul ca nu-ti mai ingheta fata), dar si cu un mare dezavantaj: se uda de la respiratie si umple si de muci :)). In conditii de viscol serios m-ar durea fix in pix de dezavantaj.

Se lasa intunericu, si risipeste putin ceata, asa ca avem ce admira.

Ne oprim pentru mancare, din pas am mers fara oprire si cum camelback-ul inghetate (alta lectie, desi destul de retarda asa, a trebuit invatata – iarna fara temos – nu), nu bausem nimic in vreo 4h.

Mainile ingheata instantaneu pana la gasirea sandwitch-urilor in rucsaci. Lui Paul i se face rau.

La cateva minute, mi se face rau si mie. Banuiesc ca deshidratarea a fost problema. Trag o poza sa nu uit momentul ;)). Greata combinata cu ameteala. Ne fortam sa mancam, golul din stomac se simtea destul de acut.

Ne pregatim sa continuam, si mai mergem cateva sute de metrii pe creasta prin intuneric. Nu e destul sa ne puna sangele in miscare si sa ne revenim, ne hotaram sa coboram din creasta inainte sa ne ia frigul pe bune, si o dam de-a dreptul in directia unde banuiam Cabana Puzdrele (aveam o vaga idee ca arsese candva).

Coboratul de-a dreptul nu e tocmai o idee geniala, panta f mare il face foarte riscant, si mergem inainte-inapoi incercand sa gasim o cale unde versantul sa nu o dea in verticala (a doua zi dimineata o sa vedem peste ce abrupt stancos ne-am miscat ..).

Pana la urma ne intoarcem pe curba de nivel in directia de unde se bifurca traseul oficial, dar cum dam de caldare continuam coborarea directa, acum intr-o zona ceva mai domola. Cu frontalele inchise ghiceam valea si nu mai pareu a fi aceleasi abrupturi.

Pe sub abrupturile desupra carora balaurisem inainte.

Urs insomniac, umpluse zapada de urmele labelor lui .. pb auzise ca provoaca somnolenta ..

No hai orientare.

De-a zdroanga mai mult sau putin.

Se profileaza cabana. Fara GPS-ul lui Paul nu am fi gasit-o. Este distrusa.

Singurul loc unde ramsese ceva din acoperis si nu era complet nins.

Gasim beciul, care are atat intrarea dinafara cat si cea din casa sparte. E si aici curent, dar parca ceva mai putin si nu e zapada. Ne hotaram sa dormim aici.

Echipat complet (si cu supramanusile in picioare), ma bag in sac.

Dimineata. Noaptea fu ok, 8h de somn calumea, cu doar 3-4 treziri pentru a schimba partea corpului care intra in contact cu solul bocna de dedesupt. Alta lectie, izoprenul e esential (si asta invatata si cu alte ocazii dar deh ;)) ).

E senin, se anunta o zi faina.

Ne-am trezit la 7. Dilema: o dam la vale sa fim siguri ca prindem maxi direct iasi de la 3, sau mai tragem o fuga pana-n creasta ?

No parca e prea alb si frumos acolo sus ..

Vf Puzdrele, destul de stancos.

Deci o luam inapoi la deal, deacord fara discutii.

Fatza din dreapta imi face cu ochiul. Ar fi un exercitiu bun o abordare frontala, e umbra si frig (pb cam -15 grade in absenta soarelului) si zapada ar trebui sa fie bocna.

Din pacate si apa e bocna. Terminasem peste noapte apa, tinuta in sacii de dormit cu noi.

Paul realimenteaza undeva mai jos.

Eu urc mai sus si pozez caldarea. Acum vad si stancaraia din stanga deasupra careia bajbaisem in noapte .. am un scurt gand de „branza masii, ce fac eu totusi ?” da-mi trece repede. E dimineata, e soare si frumos.

Afine inghetate, Paul nu face mofturi. Versantul e plin, pb ca asta ii placuse si lui Mos Martin in zona.

Soarele apare de peste culme, cu o aura completa.

Ne apropiem de panta. Am mers pe linia directa, spre varf, zig-zag-uind usor din cand in cand. Deja miscarea ma incalzeste, si ma dezechipez. Lumina destul de puternica, incerc si ochelarii de soare si merge ..

haifaiv :d

Valea in spate.

Si fata. Inclinatia masurata cu GPS-ul lui paul, undeva pe la 40 grade. Zapada destul de putina si tare, deci fara risc de avalansa.

Paul are ceva dificultati unde e crusta. Mie tocmai pe acolo imi place ca ma misc repede, in forta si cu tupeu (fata de portiunile cu iarba care imi par nesigure), asa ca el are de suferit putin ..

Pe portiunile cele mai abrupte, incearca tot felul de tehnici. Din pacate, aplecatul pe panta, desi creste sentimentul aparent de siguranta, imi pare mie ca mareste riscul ca picoarele sa alunece, si apare un cerc vicios.

Am luat insa inaltime. Sub noi, spre 300m diferenta de altitudine urcati pieptis. Inca putin si varful.

Mi-au placut la nebunie bocancii, cu talpa rigida fi suport excelent la glezna. Infipti putin cu varful in jos, am „simtit” f bine miscarea si nu am scos coltarii. Cred ca ar fi fost o idee buna, zapada foarte inghetata nu permitea infingerea decat superficiala a pioletului, am fi si exersat si pb ca lui Paul i s-ar fi parut mai sigura urcarea. Lipsea insa si experienta in mersul cu ei, si locul potrivit pentru schimbare.

Sus gheata devine f tare.Pentru prima data iau si eu pioletul de coada, si dubland pe capul lui ies sus. Imediat vine si Paul, de data asta el incantat.

Incercare de zambet. L-a solicitat mult urcusul.

Aici avem peisaj de care sa ne bucuram. Pioletul ii e din pacate putin cam scurt.

Iesirea in cornisa.

The edge

.. and beyond.

Ice&Rock.

Puzdrele, numele cu rezonante golanesti.

Saua larga. Vom cobora in dreapta.

Ne miscam f repede la vale. Urcatul incet ne-a dus la mult timp pierdut si suntem in urma orelor setate ca necesare, tb sa alergam putin pentru maxi.

Intram inapoi in valul de nori.

Aici mi se termina memoria aparatului. Ii dam la vale pana la cabana distrusa, unde vedem cateva cosmelii de stana muuuult mai primitoare decat beciul jegos in care trasesem noi pe intuneric. Luam apoi drumul mare la stanga, si nu poteca de pe firul vaii. Asta cred ca ne va costa putin, drumul ocoleste f mult.

Dupa inca cateva culmi urcate si coborate pe drum, ajungem la fanete in sfarsit. Peisajul e superb, grajduri si colibe acum parasite pe timpul iernii. Genu de loc unde e fain sa vii cu mancare, beutura, si (optional :)) ), o mandra, la lenevit in fan, vara.

lasand la o parte visele de caldura, iesim la drum cu vreo 30 min dupa maxi. Sansa urmatoare, o ocazie spre Iacobeni pentru tren, nu iese, asa ca ne trezim cu perspectiva unei nopti petrecute aiurea. Un preot modest ne invita in casa lui, in timp ce altul care ne-ar fi putut scoate in Iacobeni trece cu Tuaregul pe langa noi fara sa opreasca. Dar nu suntem inca dispusi sa renuntam, aflam ca daca luam un tren din partea cealalta (Sacele) spre Transilvania, sunt sanse sa interceptam Tim-Iasi. Bagam, si ajungem cu bine, dupa o escala intr-un restaurant elegant ce contrasta cu … noi. Bere, ciorbe etc. Noaptea o sa o petrecem pe tren.

In tren era cald, am dormit boiereste. Dimineata la 7 in Iasi, la 8 baie, la 10 la munca ..

A fost fain, inca gust f mult aventurile astea „studentesti” si planificarea la punct si virgula nu o simt necesara decat pentru grupuri mari, si poate nici acolo. E ceva f provocator in a nu sti daca o scoti la capat din start.

Pe de alta parte, pe langa cateva greseli minore care nu ne-au afectat decat confortul, in tura asta ne-am si asumat unele riscuri cam marute. Senzatia, cel putin pe moment, e ca in ture de iarna mai tehnicutze, riscurile sunt mai mari decat la catarare, chiar si clasicele rar repetate si cu unele asigurari subrede. S-ar putea sa fie si din cauza experientei mai putine ..

Ca o concluzie, nu intentionez sa mai iau decizia risc perceput – risc real – risc asumat trecand usor peste prima tranzitie. Trebuie ceva experienta pentru a o face.

In rest, tura s-a atins scopul, si acum suntem pregatiti pentru urmare. In special ca sunt ceva planuri mai speciale.

PS: postul asta e generat, experimental asa, de pe albumul Picasa corespunzator, folosind un mic tool, PicPost facut de Ciprian si mine intr-o dupa-amaiaza, for fun.

Anunțuri

2 comentarii »

  1. Bravo domnule. Ti-as spune sa imi mai spui si mie cand vrei sa faci de astea .. dar un sunt inca pregatit :-). Poate la iarna viitoare.

    Comentariu de redeul — Decembrie 21, 2009 @ 3:13 am

  2. Parca au iesit mai bine panoramele decat ma asteptam. Facem cumva sa mi le dai si mie. Intre timp succes in Crai 😀

    Comentariu de pauldiac — Decembrie 21, 2009 @ 10:13 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: