Iaşi Outdoors

Decembrie 7, 2009

Alpe D’Huez

Filed under: biciclete, munte, poze, soare, vara — titus58 @ 11:44 pm

Pentru ca vremea de afara si articolul anteriorul a lui Paul mi-au trezit un sentiment de nostalgie fata de zilele mai insorite, voi continua seria despre ture de bicicleta de asta vara cu doua ture facute in Franta.

Vara trecuta am avut ocazia unui stagiu in Grenoble, Franta. Desi la inceput numele imi suna cunoscut, dar nu imi inspira mare lucru; nu mica mi-a fost mirarea cand am aflat ca Grenoble este un oras in inima Alpilor si foarte important pentru ciclismul de sosea. Este inconjurat de 3 lanturi muntoase, fiecare cu particularitatile sale. Datorita numeroaselor partii de schi, devine foarte aglomerat iarna. Vara, este o tinta pentru ciclistii din toata lumea datorita catararilor celebre din Turul Frantei ce se afla in apropiere.

Au loc numeroase curse de amatori culminand cu „La Marmotte”, una din cele mai dure evenimente ciclosportive din lume, avand 174 km lungime si 5180 m diferenta de nivel (catarare). Exista o limita de 7000 de locuri la acest eveniment care se atinge foarte repede, iar cei ce se incadreaza in anumite bareme primesc diplome de absolvent al marmotei.

Turul Frantei traverseaza deseori aceasta regiune; iar la inceputul lunii iunie  Grenoble este punctul final al turului Dauphine Libere, pe care am reusit sa-l prind si eu.

Stiam ca voi scoate ture, dar una in special nu ma lasa in pace. Aceasta era Alpe D’Huez, cea mai celebra catarare din ciclismul de sosea; nu insa si cea mai grea.

Primul pas a fost compararea unei cursiere. Desi initial mi-as fi dorit o bicicleta mai buna, din aluminiu si cu schimbatoare ergo, nu am reusit sa gasesc una potrivita (nici nu am stiut unde sa caut), asa ca pana la urma mi-am luat un „sh” la 30 de euro, care imi venea perfect desi era cam veche si avea unele probleme.

Notorietatea obiectivului meu si faptul ca nu mai facusem ture prin munti pana atunci au impiedicat o abordare directa. Am inceput treptat, pe dealurile si pasurile mai putin inalte din apropiere. Cu timpul forma fizica cat si increderea mi-au mai crescut, asa ca la jumatatea sederii mele, pe 9 august mi-am luat inima in dinti si m-am trezit la 6 dimineata cu gandul de aurca Alpe D’Huez fara sa ma opresc pe urcare. Incep sa parcurg cei 50 de km pana la baza.

Vremea incepe sa se incalzeasca. Cu cat ma apropii mai mult creste numarul ciclistilor cu care ma intalnesc. Atmosfera e foarte frumoasa: tineri, batrani, baieti impreuna cu tatii, multi straini, lumea se saluta.

Cand ajung la baza catararii vremea devine destul de calda. Imi dau seama ca traseul este foarte bine amenajat. Ca de fiecare data, francezii si-au dat seama de potentialul turistic si il valorifica cum stiu ei mai bine. Fiecare din cele 21 de viraje este numerotat, si marcat cu informatii utile cum ar fi  distanta ramasa si panta ce va urma. In unele locuri se gasesc containere pentru a arunca bidoanele goale, iar in altele fotografi profesionisti ce te pozeaza in timp ce urci. Fotografiile sunt la un pret cam piperat, dar sunt frumoase.

Mai fac o poza si apoi pornesc in traseu.

Primele 3 viraje sunt crancene. Panta  depaseste 10% (vezi profilul). Ma sicanez cu un mos, la inceput ma depaseste el zicand ca e greu. Apoi trec eu pe langa el intr-un moment de pauza si il intreb daca a terminat benzina. Apoi ma depaseste din nou si nu il mai vad pana sus. Panta se mai domoleste dar e in continuare mare pentru setul meu de pinioane. Stabilesc un ritm nu foarte rapid si ma prind in roata unui cuplu de olandezi (cred). Sunt fotografiat in diverse ipostaze, trec de localitatea Alpe D’Huez apoi incepe sa se vada statiunea de schi si panta devine mai lina. Intr-un final ajung la o linie de”sosire.

Ma opresc si eu aici. Pe partea dreapta a drumului lumea se relaxeaza la izvor.Pe partea stanga sunt terase si magazine de munte si bicicleta

Tot aici sunt premiati invingatorii 🙂

Dupa ce ma odihnesc putin si ma sterg de sarea de pe fata, hotarasc sa continui drumul si sa mai vizitez statiunea. Din semnele de pe margine constat ca ar mai fi cam 1 km pana la sosire. Sunt bulversat, continui drumul si pana la urma ajung la o a doua linie de sosire, de data aceasta oficiala.

Se pare ca aceasta este sosirea folosita in Turul Frantei datorita drumului mai lat in care incap mai multi spectatori. Linia la care m-am oprit eu a fost creata din ratiuni comerciale. In continuare, ma lafai cu un sandwich si apoi ma pornesc multumit spre casa. Pe coborare mi se incing franele destul de des. Un bun prilej pentru a mai poza imprejurimile:

Orasul Bourg D’Oissans vazut de la Alpe D’Huez.

Imagini cu serpentine:

Cam asta ar fi povestea. Ce ar mai merita mentionat ar fi ploaia torentiala care m-a prins in ultima ora; care, din cauza impresiei mele ca se va opri imediat, m-a udat pana la piele. Asta asa, colac peste pupaza.

(va urma)

Anunțuri

2 comentarii »

  1. F fain Titus, misto ca ai prins o ruta deosebita, in una dintre zonele unde sportul nu e (inca) doar pt tzacanitzi. Ai si povestit-o fain :).

    Comentariu de Mihai Diac — Decembrie 8, 2009 @ 8:58 am

  2. Super, de-abia astept sa ajung si eu prin asa locuri (poate vara asta). Imi place profilul mai ales la inceput..

    Comentariu de Paul Diac — Decembrie 8, 2009 @ 9:31 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: