Iaşi Outdoors

Octombrie 23, 2007

Rarau Giumalau – cocotz si trekking sezonul toamna-iarna :D

Filed under: 3A, catarare, clasice, iarna, munte, toamna, trekking, viscol — Etichete:, , , — Mihai Diac @ 7:54 pm

Weekendu asta a pornit cu o decizie: Campulung Moldovenesc sau Campulung Muscel. Primul era destinatia pentru o tura in Rarau, al doilea pt tura mare din Iezer.

Cum era u­na dintre ultimele ocazii de catarat si vremea riscanta nu justifica un drum pana la Campulung Muscel, a ramas o tura in 3 in Rarau, unde speram ca o sa compensam pt grupul mai mic in special prin catzarat.

Prima zi


In plan era traseul clasicul de pe Piatra Mare din Pietrele Doamnei. Din Iasi am plecat la 6am, si pe la 11 am ajuns in Pojorata de unde urca drumul cel mai accesibil cu masina (16km neasfaltati). Jos indicatorul de bord arata 7C, pana sus am ajuns la -1C. Deasemenea a inceput sa apara si zapada.

Drumul insa ok, in chiar si pt o masina cu garda la sol joasa ca a noastra.

Sus nu am pierdut ocazia de a ma poza cu prima zapada pe care o vedeam anul asta:

Ajungem la Cabana Pastorala unde voiam sa ne cazam (chiar langa e si refugiu salvamont, proaspat renovat, conditii excelente). De pe balconul camerei Lucian face prima poza cu Pietrele Doamnei:

Dupa mergem la Voicu la salvamont sa-l intrebam de traseul clasic de pe Piatra Mare. E binevoitor si optimist si ne explica cum e cu retragerea si regruparile inca o data.

De aici ne intoarcem la Hotel Rarau, si continuam pe CA pana la baza peretelui, la intrarea in traseu:

Aici pregatim echipamentul:

Incalziti de urcusul pana la perete ni se pare o idee buna sa mai dam jos din haine, ceea ce vom regreta ceva mai tarziu. Hotaram sa urcam in espadrile si cu mainile goale, desi peisajul e de iarna la baza traseului.

Eu urc cap, si pana in prima regrupare imi ingheatza si mainile si picioarele. Peretele nu e chiar vertical pe prima lungime si  totusi urcusul e fara probleme. Regruparea buna e undeva in stanga si ceva mai jos fata de R-ul mare rosu facut chiar in marginea diaclazei, pe un pragulet. De aici il filez pe Florin care ajunge si el congelat. Jos, Lucian asteapta randul lui.

In vale e inca toamna, la noi pe perete e iarna de-a binelea 🙂 :

Avem timp totusi de cate o sedinta foto imprivizata, cu aparatul incalzit in mainile deja inghetate (ca nu mai mergea). Intre timp, faceam semi-genoflexiuni sa ne incalzim si picioarele.

Mai departe s-a facut din ce in ce mai frig, ceatza si vant. Am ajuns pana in gatul pietrei mari, unde era portiunea cea mai dificila si am regrupat in creasta, unde era lasata legata si o cordelina pentru rapel. Am hotarat ca suntem mult prea inghetati ca sa trecem in deplina siguranta portiunea urmatoare, si nu stiam exact nici ce urmeaza asa ca decat sa trebuiasca sa abandonam echipament am hotarat sa ne intoarcem.

Analizand apoi am ajuns al concluzia ca se putea face rapel direct pana in regruparea anterioara, dar de sus nu am riscat si am descatarat, Florin echipand pentru mine si eu strangand buclele. Din prima regrupare ne-am lasat reciproc pana jos la Lucian, folosind inelul din spit.

Soarele sta sa apuna inspre Giumalau, tinta programata pentru duminica.

Pt ca era tarziu si nu aveam timp sa ajungem la falezele de escalada si sa mai si facem ceva, am hotarat cu Lucian sa faca si el prima lungime din clasic.

De jos am mai pozat in jur, in special ca se lasa seara, se ridicau negurile si era tare frumos (in special incaltat cu bocancii caldurosi). Diaclaza:

Soarele prin nori:

Apoi Lucian a  ajuns aproape de regrupare si m-am echipat si eu sa-l urmez pt ca sa nu trebuiasca sa descatere si sa puteam facem coborarea lasandu-ne asigurati.

Avand in vedere frigul din ascensiunea anterioara, acu am urcat in bocanci si cu manusi :D. Foarte inspirat, am ramas surprins de cat de bine se pot apuca prizele si cu manusile si ce aderenta au si bocancii. Eu si Lucian in regrupare:

De jos Florin profita de ultimele raze ale soarelui si mai trage cateva cadre cu o „cromatica” deosebita :). Hotel Rarau:

Brazi la apus:

Giumalaul:

Intre timp eu il lasam pe Luci jos, apoi el pe mine:

Dupa ce strangem tot echipamentul pornim  prin intuneric spre hotel pe bajbaite (toti trei lasasem frontala in camera) si apoi la pastorala, unde ne bucuram tare sa gasim camera incalzita, si ne comparam care are palmele mai traumatizate :)).

Fierbem un vin cu scortisoara si zahar, niste paste, mai stam la vorba cu Mao, apoi mergem la somn. Florin pica asa de rau ca degeaba incerc cu Lucian sa-i facem diverse farse, nu se sesizeaza.

A doua zi


Ne trezim pe la 9, afara e mohorat si ninge. De pe balcon nici nu se mai vad Pietrele Doamnei:

Coboram la bucatarie, pregatim niste musli cu lapte si facem sandwitch-uri pt drum. Ne socotim cu Mao (150mii de persoana), apoi ne echipam pt zapada si ducem bagajele la masina. Cu masina mergem spre Pojorata pe drumul pe care am venit pana unde traseul (DR) o ia prin padure; zapada e destul de mare, in special pt cauciucuri de vara, dar sunt altii si mai indrazneti ca noi:

Traseul se desprinde de drum:

Inainte un fel de forestier acoperit de zapada imaculata, brazii deja incarcati:

La punctul de raspantie dintre traseul spre varf si cel pe cota o luam spre varf (DR) ca e mai scurt cu intentia de a ne intoarce pe dincolo (CR). Auzisem de asemenea ca traseul pe cota a suferit pe alocuri si ca exista riscul ratacirii drumului, nu am mai apucat insa sa verificam.­

Mai departe drumul urca puternic, si dam haine jos de pe noi, eu raman la tricou pe sub geaca. Apoi ajungem la jnepenii incarcati de zapada, ni se cam scutura in cap ca sunt aplecati peste carare dar e frumos si senzatia de iarna compenseaza chiar si in lipsa soarelui. Spre varf insa lucrurile nu par asa de dragutze si la putin timp incepem sa bajbaim dupa semne, dupa care renuntam complet la traseu si o luam „in sus” :D.

La gol alpin e absolut groaznic, viscol puternic si ceata. Din amintirile lui Lucian reusim sa ajungem la cruce, unde ne bucuram de priveliste .. pe o raza de 20m in jur :D. �­Hotaram sa mergem mai departe spre cabana Giumalau, singura sansa de caldura repede, si iesim de la adapostul crucii urmarind stalpii cu banda albastra. Ajungem si la cabana unde suntem poftiti in sala de mese si ni se aduc ceaiuri din partea casei :). Ne dezmortim, incalzim, si mancam cate ceva.

Trebuia sa coboram cu masina pe lumina asa ca nu mai intarziem mult si, dupa discutii cu cabanierul, hotaram sa ne intoarcem peste varf (initial nu am fi conceput asta). Ne luam ramas bun de la cabana si o pornim iar spre privelistea dezolanta, de asta data cu toate hainele pe noi si infofoliti la maxim.

Avem vant din fata si e foarte greu de urmarit semnele, zapada viscolita peste tot si cristale de gheata musca din orice petic de piele descoperit. Ajungem totusi sus, unde reusesc chiar ca incalzesc aparatul tinut in interiorul hainei suficient cat sa mai trag cateva poze.

Din varf pierdem semnul ca si la venit, si o luam aproximativ pe unde am venit (urmele erau deja sterse). Tot privind inapoi si incercand sa comparam cu ce stiam de la dus vedem pana la urma undeva departe in vale un stalp cu semn, motiv de bucurie mare :).

Inca o privire in directia varfului inainte de a ne afunda in marea de jnepeni.

Ajungem la stalp, si de aici traseul e cunoscut, desi avem zapada proaspata de scuturat in cap :).

Dupa o coborare prin padurea aproape incremenita ajungem iar la forestier si la o deschidere mare de copaci cazuti/taiati.

Inca putin si o dam la drum, dupa inca 5 minute la masina (o lasasem ceva mai sus nestiind exact unde intra traseul in padure)

Masina mai mai sa nu o gasim dupa cata zapada se puse­se pe ea in cele 6ore cat am fost noi in traseu.

Coboram cu grija pana in Pojorata, apoi sosea intinsa pana la Iasi.

Concluzii


A fost o tura reusita. Desi speram la mult mai mult catarat, si obiectivele nu au fost toate atinse.

Am invatat multe, principaulul lucru fiind: iarna nu-i ca vara, insa la munte toamna poate fi ca iarna :d.

Cataratul in conditii de temperaturi pe la/sub zero a fost iar o noutate, si modul in care se comporta organismul (maini/picioare inghetate, amorteala ce te cuprinde in regrupare etc). Traseul in sine e banal pe timp de vara, si a fost deci potrivit pentru a ne acomoda la niste conditii ceva mai extreme.

Plimbarea pana pe Giumalau iar ne-a adus surprize, prin conditiile de la golul alpin. Am avut ceva lacune la echipament de iarna, dar am iesit cu bine.

Pe langa concluzia principala, o alta a fost ca putem duce mult mai mult decat credeam. E un lucru foarte bun de invatat ­in situatii din astea fara risc real major (zona e „sigura”), care te pregateste psihic impotriva panicii pt posibile situatii realmente de nedorit.

A, si cum se vede si din RT-urile din Iezer, a venit iarna :), cu tot ce implica ea pt muntomani.­­

Anunțuri

2 comentarii »

  1. […] din Iasi sambata pe la pranz, cu Vlad Condratov si Lucian, la prima lui iesire la cocotz (cea din Rarau de anul trecut nu prea se tine). In Chei ne asteptau Catalin si Ioana. Dupa aproape 3h, si o pauza de […]

    Pingback de Relaxare in Chei: a treia oara in Creasta Estica (4A, 6+) « Iaşi Outdoors — Septembrie 13, 2008 @ 9:23 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: