Iaşi Outdoors

August 8, 2007

Doua weekenduri de mai la catarat in Cheile Bicazului I

Filed under: 3B, catarare, clasice, dealuri, primavara — Etichete:, , , , , , — Mihai Diac @ 9:45 pm

Despre Cheile Bicazului se spune ca e unul dintre primele puncte de atractie din tara din punct de vedere al cataratorilor, atat pentru traseele de escalada, cat in special prin traseele clasice de dificultate, lungime si spectaculozitate maxima. Pereti de peste 300m, tavane, fisuri, tot tacamul. Sunt insa si trasee accesibile incepatorilor.

Pentru mai multe informatii, se gaseste un topo complet pe roclimbing.net in sectiunea de download, scris de Florin Mastacan (Kobe).

Fiind asa de laudate si deasemenea relativ usor accesibile din partea noastra de tara, trebuia sa le incercam. Deja erau ceva planuri de plecare in chei de cu o saptamana inainte, eu aveam programat Parang si nu am mai mers. Povestile lui Florin de la intoarcere insa m-au lasat cam cu parere de rau.

Asa ca vineri seara cand vine telefonul nu mi-a luat decat vreo 10 secunde sa ma hotarasc. A doua zi pe la 9, ca lenesii (a se citi Florin :P), dupa o scurta aprovizionare umplem portbagajul micutului peugeot107 pana la refuz cu echipament de catarare si campare, ne asezam si noi in masina – Florin iar regreta ca nu are aparat foto sa ma pozeze, cei care ma mai stiu de prin ture inteleg de ce 😀 – si o pornim la drum.

Echipa completa: Florin, Ioana si cu mine.

In vo’ 2h30′ suntem in Bicaz, oprim inainte de intrarea in Chei pe dreapta, la cheile Sugaului, unde la cabana lui Ticu Lacatusu sunt proaspat pitonate cateva trasee de escalada f placute si fara dificultati deosebite (este si o bucata surplombata dificila dar nu a facut obiectivul nostru :D). Aici ii gasim pe Lush, Cristina si Irina, Stropi si nu numai (n-am retinut numele incepatoarelor :D) care erau de dimineata la treaba, Ioana face cap un traseu dupa care urcam si eu si Florin de mai multe ori in diverse combinatii (cap, doar punctand in bucle etc). E f placut, o zi f frumoasa, soare, umbra pe peretele unde suim si un peisaj idilic in jurul nostru. Mai facem ceva trasee, pentru mine e intaia oara cand cand am iesit din poligoanele de la repedea si merg altfel decat in mansa, sunt absolut incantat.

Spre seara plecam spre Raza Soarelui, pe drum Ioana ne arata celebrele trasee ale Cheilor: Fisura Artei, Fisuara Neagra, Pintenul lui Catalin, apoi trei sutarii impunatori din Gatul Iadului: Tavanele, Armata (ala cu cruci la baza :D), Santinela, dificila Faleza K2, in continuare la iesirea din chei, Lacrima de Piatra si Piatra Altarului cu Muchia Estica.

Ajungem la Raza Soarelui unde e trupa mare din Iasi, Kojak, cei doi Cristi, Ioana Avion si nu numai, ei catarasera toata ziua in Suhard si acum se pregateau de sarbatorit ziua lui Cristi’. Ne spalam, bagam ceva crema de galbenele la palme, si dupa vreo doua ceasuri de stat la vinisor, tigari vesele facute posta, si ceva cantare hotaram ca suntem terminati si ne intoarcem la Sugau unde punem cortul sub un cer superb, cu atatea stele cum nici nu poti visa ca exista in oras.

Ne inghesuim nitel 3 in cort de 2 persoane, nevoia de spatiu ne impinge la tehnica riscanta de asezare cap/picioare, dar oboseala isi spune cuvantul, si dormim relativ multumitor.

Dimineata ne intampina o vreme superba, iesim la bancile de lemn si avem un mic dejun frugal, dupa care o pornim inapoi inspre Raza Soarelui. Planul de azi: traseul Postei (zis si Fetelor), grad 5, cotatie clasice – pentru mine va fi primul clasic.

La cabana facem echiparea, Ioana se umple de fieraraie intrucat urmeaza sa faca cap, fiind singura dintre noi care stia traseul dupa ce o initiase Catalin in alta tura.

La 10 minute de la Raza Soarelui inspre perete ajungem la sfarsitul abruptului si inceputul stancii. Aici gasim un mosulet mustacios si simpatic care initia pe cineva in escalada facand manse pe o bucata din traseului Postei, si care cu foarte mult bun simt ne da si noua cateva sfaturi, nu stim cum sa-i multumim si noi mai frumos, sa tot intalnesti asa oameni. Aflu cu ocazia asta ca hamul se strange peste sold, cum se fileaza la semicabestan, cum poti asigura numai cu anou in lipsa de al doilea ham etc.

Dupa ce termina si ne luam ramas bun de la ei, trecem si noi pe espadrile si Ioana o porneste catinel in traseu. Merge usor si sigur, bucland alternativ coarda mea si a lui Florin. Dupa un timp dispare in traversarea la dreapta si apoi ne face semn prin coarda – nu ne mai auzeam – ca a ajuns in regrupare si a asigurat, deci putem porni.

Urcam toata lungimea pe rand, hotarand ca e putin riscant sa ne fileze simultan pe amandoi, Florin primul. Dispare si el dupa creasta.


Descrierea traseului, din perspectiva proprie:

Lungimea 1: Primii 15 metrii sunt f usori, prize mari si fara probleme. Se ajunge apoi la o bavareza de 4-5m pe stanga, fara suprafata prea buna pentru picioare, pe care am trecut-o cu putin efort.

Traseul se schimba apoi pe partea dreapta intr-o traversare la fisura, trecerea de pe bavareza la fisura facandu-se „dinamic”. Fisura este destul de adanca (pe putine zone nu incape si a doua falanga), dar picioarele lungi se intorc impotriva mea de aceasta data si ma scot din perete, obligandu-ma sa trag tare in brate. Dupa 10 metri de mers la fisura trec de umarul de stanca si ii vad pe Ioana si Florin in regrupare, o atentionez pe Ioana sa ma tina putin ca imi cedau (nervos) antebratele. Nu-s prea mandru de modul cum am parcurs bucata. Observ cu ocazia asta ca mi-am insangerat un deget tot infingandu-ma in fisura. Continui pana in regruparea destul de comoda, proaspat refacuta in doua pitoane si cu lant solid.

A doua lungime e triviala, incepe cu o traversare spre stanga si apoi se iese la top. Sus facem cateva poze, e primul clasic parcurs in formula aceasta.

Carpati.org

Privelistea inspre Lacul Rosu e superba, zi foarte frumoasa si insorita, chiar prea insorita si in special calda, ne-am ars/innegrit toti trei.

Carpati.org

In spate pe peretele urias care se ridica spre chei se vad doi baieti ce urcau cu spor pe Lacrima de Piatra (8+), initial ii confundam cu Cristina si Irina si le facem niste urari cam prea cordiale pentru niste necunoscuti. Las ca nu are de ce sa le strice :)).

Retragerea se face prin rapel la un pin zdravan, apoi prin padure intoarcerea la masina lasata in fata vilei Raza Soarelui.

Carpati.org

La intoarcere spre Iasi il luam si pe Kojak cu noi, masinuta lui Florin e din ce in ce mai surprinzatoare (si eu si Kojak suntem lungani si aveam si bagaje). O pauza de alimentare in Bicaz, apoi drum intins pana in Iasi.

La sfarsit, promisiunea ca o repetam cat de curand, cum s-a si intamplat weekendul urmator cand am facut Creasta Estica, traseu mult mai lung si interesant, si cu poze mai faine.

.. va urma, sau, cum ar spune Seinfeld „micutul Timmy ramane blocat in pestera pana la episodul urmator” :d.

Aparat&Poze: Ioana

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: