Paris – Brest

In acest articol voi povesti despre o tura de ciclo-turism ce s-a desfasurat timp de 6 zile, intre 12 si 17 Martie 2012.

E ceva ce imi doream de mult timp sa fac si sunt foarte fericit ca am reusit intr-un final. In plus Paris-Brest-Paris este o cursa ciclistica de traditie. Aceasta tura se poate dovedi o recunoastere pentru traseul din urmatoarea editie ce va avea loc in 2015. Cine stie .

Profit de aceasta ocazie si pentru a face un anunt important:

ANUNT: Am in vedere o tura Franta – Romania in luna August. Cat din Franta si cat din Romania ramane de vazut. Daca sunteti interesati sa participati, sau cunoasteti alte persoane interesate de asa ceva va rog sa ma contactati.

Inainte de descrierea propriu-zisa voi incepe cu niste informatii de cultura generala.

Brest, Bretania

Brest este un oras situat in extremitatea vestica a Frantei, in regiunea Bretania. Este al doilea cel mai important port militar al Frantei, avand iesire la Golful Biscaya (Oceanul Atlantic).

Bretania este o regiune in vestul Frantei ce se intinde de la orasul Rennes pana la Golful Biscaya (Oceanul Atlantic) respectiv Marea Manecii.Cultura regionala este foarte diferita de cea din restul tarii, si asta datorita originii. Francezii sunt la origine franci (germanici)  in timp ce bretonii sunt celti, Bretania fiind una din cele 6 tari celtice (celelalte: Scotia, Irlanda, Tara Galilor s.a.). Desi singura limba oficiala este franceza, exista inca limbi regionale, destul de utilizate (numele localitatilor si indicatoarele sunt dublate) si fundamental diferite fata de limba franceza.

Navigatia ocupa un rol fundamental in cultura bretona, aceasta permitandu-le in trecut sa comunice cu celelalte natiuni celtice. Orasele principale au iesire fie la Marea Manecii fie la Golful Biscaya.

Din punct de vedere gastronomic, specifice regiunii sunt cidrul si clatitele umplute (oua, carne, branza s.a.).

Cum o imagine face cat o mie de cuvinte, iar eu nu am chef sa scriu o mie de cuvinte aveti mai jos un colaj cu punctele esentiale.

Cursa Paris – Brest -Paris

Cursa Paris-Brest-Paris este una din cele mai vechi curse de ciclism din lume, fiind creata de Pierre Giffard in 1891. In cinstea ei a fost creata si o prajitura rotunda (se vrea a fi o roata de bicicleta), numita Paris-Brest, pe care o puteti vedea in colaj, in mijloc pe randul de jos. Pierre Giffard este un personaj interesant: jurnalist de succes dar si prolific organizator de evenimente sportive: Paris-Brest-Paris, Paris-Belfort (cursa de alergare de 380 de km) , Paris – Rouen (prima cursa auto din lume) si Maratonul Parisului.

In acea perioada se facea tranzitia de la bicicletele cu roti mari la cele normale (ca in zilele noastre). Cursa era un adevarat test de fiabilitate pentru acestea. Dupa ce a parcurs traseul de 1200 km a promovat, intr-o serie de articole, evenimentul precum si ideea de autonomie a concurentilor. Acestia nu aveau voie sa-si schimbe bicicleta si trebuiau sa-si care singuri mancarea si hainele.

Cursa profesionista s-a desfasurat odata la 10 ani, pana in 1951. Apoi a continuat ca si cursa de amatori, la un interval de 4 ani. Ultima editie a avut loc in 2011, deci urmatoarea va fi in 2015. Limita de timp pentru cei 1200 km este de 90 de ore.

Echipament

Echipamentul meu, dupa cum se va putea vedea este bazat pe ate. Am pornit cu o cursiera normala Peugeot din anii 80, la care i-am adaugat un portbagaj. Pentru aceasta a fost nevoie sa fac mai multe hack-uri: sa largesc portbagajul in partea de jos, sa-l prind cu niste suruburi mai scurte decat ar trebui, si sa-l leg cu ata de cadru in partea de sus. In timp ce ata a tinut foarte bine de-a lungul turei, suruburile mi-au pus probleme de mai multe ori, dupa cum veti vedea.

In rest, echipament de camping. Cort legat cu ata de cadru; pe portbagaj doua genti laterale de 15l fiecare, saltea izopren si sac de dormit. Primus, oala, si in rest obiecte uzuale.

Desfasurarea pe zile

Luni

• Iau trenul pana la Versailles si pornesc din fata castelului. Suburbiile Parisului m-ar fi incetinit din cauza  navigatiei si a semafoarelor.

• Prima portiune e pe un drum national. Nu e autostrada, dar e mult trafic si se circula cu viteza.
• La Rambouillet fac o pauza. Imi iau un sandwich. De aici pana la Brest voi merge doar pe drumuri cel mult judetene. Am probleme cu gasirea iesirii din oras.
• Se intampla ceea ce ma temeam. Imi cade un surub din cele doua ce sustin portbagajul pe cadru. Am 3 de rezerva. Il inlocuiesc si merg mai departe.
• Ma apropii de Chartres. Vestita catedrala se vede de departe. Fiind un oras medieval centrul e pe un deal destul de abrupt pe care sunt nevoit sa il urc. Fac o pauza scurta pentru cateva poze.

• Ajung in jur de ora 18 la “La Loupe” si  hotarasc sa ma opresc. Cel mai apropiat camping e intr-un sat la cativa km. Ma ratacesc putin pana la el, dar ajung in jur de ora 19. Campingul e inchis. Ii dau telefon patroanei, iar aceasta ma primeste. Pun cortul pe intuneric, fac niste paste la primus si ma culc. Nu dorm foarte bine, fiind prima data cand instalez singur un cort si dorm in el. Mi-e frica ca nu l-am pus bine, ca o sa-mi fie frig. Se aud tot felul de zgomote de la pasari (rate, cocosi, bufnite).

Marti

• Dimineata e ceata si cam frig, tipic pentru aceasta regiune, dar in cateva ore se incalzeste si ajung sa merg in tricou.
• Ajung la Le Mans in jur de ora 16. Merg la biroul de turism unde intreb de campinguri de pe drum.  Tipa imi gaseste un camping si suna la el sa vada daca e deschis.

• Centrul istoric al orasului e foarte frumos. Am mai fost la Le Mans anul trecut pentru cursa de 24 de ore dar nu am vizitat atunci centrul.

• Am probleme de orientare la iesirea din oras.
• Campingul se pare ca e mai aproape decat am fost informat. Asta nu poate decat sa ma bucure. Ajung in jur de ora 19. Instalez cortul pe lumina fac un dush si merg in centrul satului sa mananc. Nu scap de paste. Am de ales intre spaghete bolognese sau spaghete cu carne. Le aleg pe cele bolognese.

Miercuri

• Constat o umflatura la cauciucul din spate. Dezumflu roata, asez un pic cauciucul si umflu la loc, dar aceasta nu dispare. Se pare ca e un defect de cauciuc. Fac rost de niste suruburi zdravene pentru port-bagaj de la patronul campingului. Asta imi ridica moralul. Pornesc bine in traseu si nu ma opresc pana la Laval.

• Fac o pauza de masa in Laval, ma ratacesc putin prin oras. Urc in mod inutil un deal. In timp ce mananc sunt abordat de o gasca de ciclisti, toti trecuti bine de prima tinerete. Vorbesc cu ei si ma pozez. Acestia ma incurajeaza. Un tip imi spune ca a facut si el Paris-Brest-Paris dar in cursa.

• La scurt timp dupa ce re-pornesc imi dau seama ca roata spate e foarte dezumflata. O umflu si continuu sa merg. Dupa 30 de minute e din nou dezumflata. Trebuie sa schimb camera. Imi ia in jur de 40 de minute deoarece trebuie sa dau jos bagajele si sa demontez port-bagajul
• Ma apropii de Rennes. Prefer sa nu merg pe drumul national-autostrada si de aceea ocolesc pe mai multe drumulete de tara. Ma ratacesc putin la intrarea in oras, dar in cele din urma ajung la campingul municipal in jur de 19:40.
• Gasesc un restaurant unde sa mananc. In mod surprinzator acesta e italian. Cum pizza nu imi comvine sa iau, mananc tot paste. De data asta cu pesto si cu ceva cotlet. Nu sunt suficiente asa ca mai bag si doua cosuri de paine pe langa. Am o alimentatie foarte variata.

Joi

• Aleg sa vizitez centrul Rennes. Il gasesc destul de greu. Sunt strazi pavate, multi oameni si pante asa ca prefer sa merg pe langa bicicleta. Fac un stoc de prafuri si cumpar protectie solara de la o farmacie. Abia dupa ora 12 reusesc sa ies din oras.

• Ca si la intrarea in oras,  nu pot merge pe cel mai scurt drum datorita traficului.
• Desi parcurg mai multi km, peisajul e mai pitoresc si mai frumos.

• Se schimba si relieful: dealuri scurte si dese (rolling hills). Am probleme cu schimbatorul pe spate si nu imi intra in cea mai mica viteza. Pedalez in forta destul de frecvent.
• Ma intalnesc cu foarte multi ciclisti pe drum in plutoane mai mici sau mai mari.
• Spre seara ajung la Loudéac, unul din putinele orase din centrul Bretaniei. De fapt e un sat un pic mai mare.
• Azi am facut mai putini km si nu sunt foarte multumit, dar e ok tinand cont la ce ora am plecat din Rennes.
•  Campingul municipal e inchis asa ca imi caut hotel. La oficiul turismului e afisata o lista cu hotelurile din oras.
• Meniul meu se schimba radical. Mananc couscous.

• Dupa ce ma opresc incep sa ma doara genunchii foarte tare. Am dificultati cand merg si ma asez pe scaun. Ma gandesc la trasee de iesire si scoateri pentru fani si sponsori.

Vineri

• Inca ma dor genunchii dar totusi e mai bine ca aseara. Hotarasc sa pornesc si sa vad dupa cativa km ce o sa fac. Imi cumpar anti-inflamator de la farmacie si niste manusi de la un magazin de biciclete
• Merg pe mai multe drumuri de tara. Ma intalnesc cu tractoare si caini.
• Incep sa apara primele indicatoare in Bretona.

• Trebuie sa mai schimb o data camera.
• Harta mea are cateva erori, care ma fac sa pierd ceva timp dar nu foarte mult.
• Ajung la Pleyben in jur de 19:30. Intru la barul din localitate si intreb daca este vreun camping sau hotel deschis. Cativa tineri vor sa ma ajute si suna la hotelurile din imprejurimi. Se pare ca toate sunt inchise in weekend (wtf). In cele din urma imi propun sa pun cortul la ei in curte si accept.
•  E ora 20, totul e inchis in oras cu exceptia barului si unui restaurant italian. Am ocazia sa mananc din nou niste paste.

Sambata

• Pornesc cu moralul ridicat stiind ca nu mai am multi km pana la Brest. Fac poze la curtea in care am dormit si bisericii din Pleyben.

• Dupa cateva dealuri mai lungi, incepe sa se vada si marea

• Ajung la Brest in jur de ora 13. Merg pe malul apei si apoi ma indrept spre gara si centrul orasului. Incerca sa mananc undeva dar peste tot e bucataria inchisa. Ma multumesc cu Subway. Ma mai plimb prin centru si fac cateva poze.

• Intoarcerea cu trenul e cu cantec. Din cauza unor lucrari una din legaturi este inlocuita cu un autobuz. Nu prea le convine sa-mi ia bicicleta. In cele din urma trebuie sa-i demontez rotile. Ma grabesc sa prind a treia legatura si le montez din nou in timp ce merge trenul
• Ajuns in Paris, pe peron la metrou ma abordeaza un tip ce imi spune ca a facut si el cursa Paris – Brest – Paris anul trecut. Dupa start, a mers o zi si o noapte in continuu si a dormit prima oara in acelasi oras in care am dormit eu joi seara.

Concluzii

• Ciclo-turismul e un sport frumos si relaxant, mai ales atunci cand locuiesti intr-un oras mare.
• Faptul ca am mers singur nu a fost atat de problematic pe cat ma asteptam. Dupa prima zi am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. Privind retrospectiv, sa mergi singur intr-o tura (de orice natura) de mai multe zile e o experienta interesanta pe care o recomand.
• Cred ca distanta parcursa e mai mare daca sunt mai multi. In primul rand pentru ca se impart unele bagaje (cort, scule), si in al doilea rand stai in trena cuiva cu bagaje.
• Ca si strategie, ar merge pus cortul in spatii neamenajate si, odata la cateva zile, oprit in camping-uri/orase. Eventual se poate apela la alte forme de cazare precum couch-surfing sau hoteluri ieftine.
• Chiar  daca ocolesti, e de preferat sa mergi pe drumuri secundare cat mai mult posibil. E mult mai relaxant si mai rustic.
• Prin orase se poate pierde timp cu orientarea. Ar fi de preferat sa le traversezi doar pe cele mai importante, pe care vrei sa le vezi.
• E de evitat sa cari un rucsac in spate. Cel mai bine ar fi sa pui continutul lui in doua genti pe rotile din fata. In acest fel e si bicicleta mai echilibrata fata-spate. La fel, cortul intre picioare incomodeaza si ar merge pus in alta parte.
• Problemele tehnice si fizice sunt inevitabile atunci cand mergi mai multe zile. Trebuie sa ai o atitudine pozitiva, si instrumentele necesare pentru a le remedia si a merge mai departe.
• Colectia mea de harti rutiere incepe sa creasca, am ajuns la 6
• La tara totul e mult mai ieftin iar lumea se culca odata cu gainile.

Harti pentru fiecare zi:

• Luni
• Marti
• Miercuri
• Joi
• Vineri
• Sambata

Vercors

Vara aceasta am ocazia încă unui stagiu în Grenoble. Un bun prilej pentru câteva ieșiri frumoase pe munte.

Pentru inceput am ales o tura de bicicleta in Masivul Vercors. Fiind situat in Pre-Alpi, cățărările de aici sunt mai “cuminți”: puțin mai lungi dar cu pante nu foarte mari, bune ca și încălzire. Regiunea este o destinație turistică destul de populară datorită cadrului natural, stațiunilor de schi, traseelor de trekking și importanței istorice: a fost un centru al rezistenței franceze din al doilea război mondial.

Pentru traseu m-am inspirat de pe Grenoble cycling . Ca distanță a ieșit mai mult, deoarece nu am avut o hartă cu mine iar orientarea la fața locului nu  a funcționat de data aceasta. Am luat-o greșit la o intersecție, am făcut cățărarea din partea opusă, când am coborât m-am trezit la intersecția pe unde am luat-o greșit și am făcut o bucată încă odată .

După cum se poate vedea, masivul este aproape de Grenoble. Se intră în traseu pe undeva prin dreapta, sunt vreo 500m de urcat până pe platou, în mai mult de 10km.

Imagine de pe platou.

Un peisaj inedit în Vercors îl reprezintă aceste ”gorges” (tr. chei). Sunt drumuri săpate în stâncă, destul de impresionante dacă ținem cont că au fost inaugurate la sfârșitul secolului 19. În topul Michellin, al celor mai frumoase drumuri din Franța apar prin primele poziții.

Mai am puțin de urcat până intru oficial în cățărare.

Cam aici începe. Drumul e frumos: prin pădure, foarte puțin circulat, mulți turiști ce se pregătesc să pornească în trasee de trekking, trei bicicliști.

Ajung în vârf.

Se termină și coborârea, trec din nou prin ”Gorges de la Bourne” și apoi fac o pauză de masă.

De aici aș fi putut să o iau pe o scurtătură, am preferat totuși drumul principal ce duce în Pont-en-Royans.

Ajung în cele din urmă Pont-En-Royans.

Nu stau foarte mult, fac rost de o hartă și mă pornesc spre casă. Se pare că am ratat niște chestii mișto cum ar fi casele suspendate. Mai străbat vreo 50 de km de livezi de nuci și ajung în sfârșit în Grenoble.

Alpe D’Huez

Pentru ca vremea de afara si articolul anteriorul a lui Paul mi-au trezit un sentiment de nostalgie fata de zilele mai insorite, voi continua seria despre ture de bicicleta de asta vara cu doua ture facute in Franta.

Vara trecuta am avut ocazia unui stagiu in Grenoble, Franta. Desi la inceput numele imi suna cunoscut, dar nu imi inspira mare lucru; nu mica mi-a fost mirarea cand am aflat ca Grenoble este un oras in inima Alpilor si foarte important pentru ciclismul de sosea. Este inconjurat de 3 lanturi muntoase, fiecare cu particularitatile sale. Datorita numeroaselor partii de schi, devine foarte aglomerat iarna. Vara, este o tinta pentru ciclistii din toata lumea datorita catararilor celebre din Turul Frantei ce se afla in apropiere.

Au loc numeroase curse de amatori culminand cu “La Marmotte”, una din cele mai dure evenimente ciclosportive din lume, avand 174 km lungime si 5180 m diferenta de nivel (catarare). Exista o limita de 7000 de locuri la acest eveniment care se atinge foarte repede, iar cei ce se incadreaza in anumite bareme primesc diplome de absolvent al marmotei.

Turul Frantei traverseaza deseori aceasta regiune; iar la inceputul lunii iunie  Grenoble este punctul final al turului Dauphine Libere, pe care am reusit sa-l prind si eu.

Stiam ca voi scoate ture, dar una in special nu ma lasa in pace. Aceasta era Alpe D’Huez, cea mai celebra catarare din ciclismul de sosea; nu insa si cea mai grea.

Primul pas a fost compararea unei cursiere. Desi initial mi-as fi dorit o bicicleta mai buna, din aluminiu si cu schimbatoare ergo, nu am reusit sa gasesc una potrivita (nici nu am stiut unde sa caut), asa ca pana la urma mi-am luat un “sh” la 30 de euro, care imi venea perfect desi era cam veche si avea unele probleme.

Notorietatea obiectivului meu si faptul ca nu mai facusem ture prin munti pana atunci au impiedicat o abordare directa. Am inceput treptat, pe dealurile si pasurile mai putin inalte din apropiere. Cu timpul forma fizica cat si increderea mi-au mai crescut, asa ca la jumatatea sederii mele, pe 9 august mi-am luat inima in dinti si m-am trezit la 6 dimineata cu gandul de aurca Alpe D’Huez fara sa ma opresc pe urcare. Incep sa parcurg cei 50 de km pana la baza.

Vremea incepe sa se incalzeasca. Cu cat ma apropii mai mult creste numarul ciclistilor cu care ma intalnesc. Atmosfera e foarte frumoasa: tineri, batrani, baieti impreuna cu tatii, multi straini, lumea se saluta.

Cand ajung la baza catararii vremea devine destul de calda. Imi dau seama ca traseul este foarte bine amenajat. Ca de fiecare data, francezii si-au dat seama de potentialul turistic si il valorifica cum stiu ei mai bine. Fiecare din cele 21 de viraje este numerotat, si marcat cu informatii utile cum ar fi  distanta ramasa si panta ce va urma. In unele locuri se gasesc containere pentru a arunca bidoanele goale, iar in altele fotografi profesionisti ce te pozeaza in timp ce urci. Fotografiile sunt la un pret cam piperat, dar sunt frumoase.

Mai fac o poza si apoi pornesc in traseu.

Primele 3 viraje sunt crancene. Panta  depaseste 10% (vezi profilul). Ma sicanez cu un mos, la inceput ma depaseste el zicand ca e greu. Apoi trec eu pe langa el intr-un moment de pauza si il intreb daca a terminat benzina. Apoi ma depaseste din nou si nu il mai vad pana sus. Panta se mai domoleste dar e in continuare mare pentru setul meu de pinioane. Stabilesc un ritm nu foarte rapid si ma prind in roata unui cuplu de olandezi (cred). Sunt fotografiat in diverse ipostaze, trec de localitatea Alpe D’Huez apoi incepe sa se vada statiunea de schi si panta devine mai lina. Intr-un final ajung la o linie de”sosire.

Ma opresc si eu aici. Pe partea dreapta a drumului lumea se relaxeaza la izvor.Pe partea stanga sunt terase si magazine de munte si bicicleta

Tot aici sunt premiati invingatorii

Dupa ce ma odihnesc putin si ma sterg de sarea de pe fata, hotarasc sa continui drumul si sa mai vizitez statiunea. Din semnele de pe margine constat ca ar mai fi cam 1 km pana la sosire. Sunt bulversat, continui drumul si pana la urma ajung la o a doua linie de sosire, de data aceasta oficiala.

Se pare ca aceasta este sosirea folosita in Turul Frantei datorita drumului mai lat in care incap mai multi spectatori. Linia la care m-am oprit eu a fost creata din ratiuni comerciale. In continuare, ma lafai cu un sandwich si apoi ma pornesc multumit spre casa. Pe coborare mi se incing franele destul de des. Un bun prilej pentru a mai poza imprejurimile:

Orasul Bourg D’Oissans vazut de la Alpe D’Huez.

Imagini cu serpentine:

Cam asta ar fi povestea. Ce ar mai merita mentionat ar fi ploaia torentiala care m-a prins in ultima ora; care, din cauza impresiei mele ca se va opri imediat, m-a udat pana la piele. Asta asa, colac peste pupaza.

(va urma)